Pretentii. Decizia nr. 3364/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 3364/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 28-04-2014 în dosarul nr. 727/87/2013

Dosar nr._ .

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Decizia civilă nr. 3364

Ședința publică din data de 28.04.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: M. B.

JUDECĂTOR: C. P.

JUDECĂTOR: D. M. D.

GREFIER: M. B.

Pe rol fiind recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A. împotriva sentinței civile nr. 683/16.04.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. I. și cu intimata-pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI TELEORMAN, în cauza având ca obiect refuz restituire taxă pe poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde intimatul-reclamant, legitimat cu CI . nr._, CNP_, lipsă fiind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la data de 17.04.2014, prin serviciul registratură, intimatul-reclamant a depus la dosar înscrisurile solicitate de către instanță, după care:

Curtea, având în vedere reorganizarea ANAF potrivit OUG nr. 74/2013, HG nr. 520/2013 și OPANAF nr. 1104/2013 și nr. 2211/2013, dispune rectificarea citativului, în sensul că are calitate de recurentă-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești.

Curtea, în baza art. 305 din codul de procedură civilă de la 1865, încuviințează intimatului-reclamant proba cu înscrisuri, respectiv dovada înmatriculării anterioare a autoturismului într-un stat membru UE și răspunsul primit la cererea de restituire.

Nefiind alte probe de administrat sau cereri de formulat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și acordă părții prezente cuvântul asupra recursului.

Intimatul-reclamant solicită respingerea recursului, întrucât instanța de fond corect a reținut că taxa pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 este contrară dreptului european.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:

  1. C. procesual.

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 31.01.2013, reclamantul V. I. a solicitat obligarea pârâtelor Administrația Finanțelor Publice A. și Administrația Județenă pentru Protecția Mediului Teleorman la restituirea sumei de 1386 lei reprezentând taxă pe poluare, actualizată cu dobânda fiscală.

2. Soluția instanței de fond.

Prin sentința civilă nr. 683/16.04.2013, Tribunalul Teleorman a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a Agenției pentru Protecția Mediului Teleorman, a admis acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice A. și a obligat această pârâtă să restituie reclamantului suma de 1386 lei, cu dobânda fiscală.

Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență că taxa pe poluare, instituită în dreptul intern prin OUG nr. 50/2008, este contrară art. 110 din TFUE, fiind indirect discriminatorie, întrucât pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

3. Cererea de recurs și procedura în fața instanței de recurs.

Împotriva acestei sentințe, la data de 23.03.2013, a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice A., prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.

În motivare, recurenta a arătat că soluția de admitere a acțiunii este nelegală, instanța de fond reținând greșit neconformitate taxei pe poluare cu dispozițiile art. 110 din TFUE. Totodată, a arătat că sentința criticată a fost pronunțată dupa data de 14 noiembrie, când Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat prin decizia nr. 24/2011 în interesul legii. Or, instanța de fond a dispus restituirea taxei fără a ține cont că reclamantul a sesizat instanța înaintea îndeplinirii procedurii prevăzute de Legea nr. 9/2012, care permite recalcularea taxei și restituirea diferenței.

În drept, recurenta a invocat art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă de la 1865.

Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.

Intimații nu au formulat întâmpinare, deși era obligatorie în cauză.

Curtea a încuviințat pentru recurent proba cu înscrisuri, respectiv dovada înmatriculării anterioare a autoturismului într-un stat membru UE și răspunsul primit la cererea de restituire.

4. Soluția instanței de recurs.

Examinând prezentul recurs, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 304¹ din Codul de procedură civilă de la 1865, Curtea constată că este neîntemeiat, tribunalul făcând o aplicare corectă a legii și reținând întemeiat neconformitatea obligației de plată a taxei pe poluare, instituite în dreptul intern prin OUG nr. 50/2008, față de prevederile art. 110 alin. 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.

Astfel, în baza deciziei de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule emise de AFP A. la data de 09.10.2009 (fila 10 din dosarul de fond), intimatul-reclamant a achitat, la data de 12.09.2009, suma de 1571 lei reprezentând taxă pe poluare, pentru înmatricularea în Romania a autoturismului marca Citroen, an fabricație 1996, înmatriculat pentru prima dată în Germania (stat membru al Uniunii Europene) în anul 1996 (fila 13 din dosarul de recurs). La data de 31.01.2013, intimatul-reclamant a adresat AFP A. o cerere de restituire a acestei taxe, la care i s-a răspuns negativ prin adresa nr. 3955/06.02.2013 (fila 14 din dosarul de recurs). Apreciind poziția pârâtei ca un refuz nejustificat de restituire, reclamantul a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în restituirea taxei pe poluare.

În consecință, Curtea constată că temeiul juridic al acțiunii se circumscrie dispozițiilor art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al sau recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii”. Calea unei acțiuni în contencios administrativ este deschisă nu doar celui care contestă actul administrativ tipic, ci și celui care atacă în justiție actul administrativ atipic (asimilat), adică al tăcerii administrației sau al refuzului nejustificat. De altfel, Curtea constată că actul vătămător pentru intimatul-reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004 este asigurat prin cererea de restituire formulată la data de 31.01.2013.

Având în vedere invocarea în cauză a contrarietății legislației interne față de prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară. De asemenea, prin dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României se prevede că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform, alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.

Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională.

În ceea ce privește dreptul unional aplicabil în cauză, Curtea reține că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis).

De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cerereile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).

Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.

Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, invocate de către intimatul-reclamant în susținerea prezentului său demers judiciar, „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.” Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.

În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate, cât și situații de scutire de la plata taxei.

Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România.

Astfel, în cauza 402/09-T., răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu,Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

Pentru a pronunța această hotărâre preliminară, CJUE a reținut următoarele aspecte relevante, în cadrul analizei având ca obiect neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate:

«50. Trebuie amintit mai întâi, astfel cum Curtea a arătat la pct. 49 din hotărârea Nádasdi și Németh, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente.

51. În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Astfel cum a constatat Curtea la pct. 49 din hotărârea Nádasdi și Németh împrejurarea respectivă nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.

52. În schimb, din hotărârea Nádasdi și Németh nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată. Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, C-252/86, pct. 25; hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, pct. 29; hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, pct. 40).

53. Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris, interdicțiile prevăzute la art. 28, 30 și 34 din TFUE.

54. În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie, rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C‑451/99, pct. 40; hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C‑464/02, pct. 74; hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C‑98/05, pct. 28).

55. În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, pct. 17, precum și Kalinchev, pct. 32 și 40).

56. Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.

57. În acțiunea principală, în pofida prezenței necontestate a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, guvernul român a subliniat în fața Curții că obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului.

58. Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

59. În această privință, trebuie precizat că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.

60. În plus, trebuie să se constate, astfel cum a subliniat în mod corect domnul T., că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește. »

Având în vedere situația de fapt reținută de instanța de fond, Curtea constată că în mod corect a apreciat tribunalul că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauza T., fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană).

Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.

Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.

Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pe poluare, calculate în temeiul OUG nr. 50/2008, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.

Față de aceste considerente, constatând că motivul de recurs invocat, astfel cum a fost argumentat, este neîntemeiat și că soluția recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865, va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești, împotriva sentinței civile nr. 683/16.04.2013 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. I. și cu intimata-pârâtă AGENȚIA JUDEȚEANĂ PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI TELEORMAN.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 28.04.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. B. C. P. D. M. D.

GREFIER

M. B.

Red/thred. DDM/ 2 ex/ 27.05.2014.

Jud. fond: T. N., Tribunalul Teleorman.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 3364/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI