Pretentii. Decizia nr. 6173/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6173/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 21849/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
Decizia civilă nr. 6173
Ședința publică din data de 11 septembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ
GREFIER: B. A. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 6 prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 4278/2.11.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. C. și intimata-pârâtă-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, prin departamentul registratură la data de 12 mai 2014 intimatul-reclamant a depus cerere de repunere pe rol, părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsa lor, după care:
Curtea repune cauza pe rol în temeiul art. 245 alin. 1 C.pr.civ. și constatând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate, reține cauza spre deliberare.
CURTEA
P. sentința civilă nr. 4278 din data 02.11.2012, Tribunalul București-Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a respins cererea reclamantului privind sesizarea C.J.U.E. pentru pronuntarea unei hotarari preliminare. A admis exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei A. F. pentru Mediu ,invocata din oficiu. A respins cererea in ceea ce o priveste pe parata anterior mentionata ca fiind formulata impotriva unei entitati administrative fara calitate procesuala pasiva. A respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive si exceptia inadmisibilitatii invocate de parata A. F. Publice a S. 6 Bucuresti. A admis in parte cererea privind pe reclamantul I. C. în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și chemata în garantie ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU. A obligat parata A. F. Publice a S. 6 Bucuresti sa restituie reclamantului suma de 4.282 lei reprezentand contravaloare taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cu dobanda legala in materie fiscala, calculata cu incepere din ziua imediat urmatoare expirarii termenului de 45 de zile socotit de la data inregistrarii cererii de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (13.03.2012) si pana la data stingerii obligatiei de restituire. A respins cererea de chemare in garantie formulata de parata ca neintemeiata. A obligat parata sa plateasca reclamantului suma de 643,3 lei, cu titlu de cheltuieli de judecata.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut, cu privire la cererea privind sesizarea CJUE, solicitarea reclamantului este inadmisibila intrucat exista o jurisprudenta recenta constanta a Curtii in rezolvarea problemei de drept ridicata prin intrebarea formulata de catre reclamantul din prezenta cauza.
Cu privire la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive invocata de parata AFPS6 si la exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a paratei AFM invocata din oficiu
In general, calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului incalcat (calitatea procesuala activa) sau intre persoana paratului si cel obligat sa respecte dreptul (calitatea procesuala pasiva).
In cadrul actiunii in contencios administrativ, calitatea procesuala pasiva apartine, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autoritatii publice care a emis (adoptat) actul atacat (organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale), indiferent de faptul ca aceasta are sau nu personalitate juridica civila, fiind suficienta capacitatea juridica administrativa.
Capacitatea juridica administrativa a autoritatii publice desemneaza aptitudinea acesteia, prevazuta de lege, de a realiza prerogative de putere publica, asigurand organizarea executarii si executarea in concret a legii, altfel spus, aptitudinea de a participa ca subiect independent in raporturi de drept administrativ, inclusiv in litigiile generate de aceste raporturi juridice.
Desi aceasta notiune nu trebuie confundata cu cea de competenta, este evident ca orice autoritate publica este parte in raporturile de drept administrativ nascute din propriile acte de autoritate emise (adoptate) ca urmare a exercitarii atributiilor sale.
Apoi, in raporturile procedural-fiscale, calitatea de subiect activ revine statului si unitatilor administrativ-teritoriale (art. 17 alin. 1 C.proc.fisc.).
In concret, insa, in raporturile juridice de drept procedural fiscal stau “organele fiscale” determinate potrivit prevederilor art. 17 alin. 3-5 C.proc.fisc., statul fiind reprezentat de Ministerul F. Publice, prin Agentia N. de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica.
Aceste organe au competenta generala privind administrarea creantelor fiscale, astfel ca, ori de cate ori competenta administrarii unor anumite categorii de creante fiscale nu este atribuita printr-un act normativ cu putere de lege altor organe, aceasta competenta apartine organelor fiscale mentionate.
Conform prevederilor art. 5 alin. 1 rap. la art. 2 lit. e) si art. 5 alin. 3 din Legea nr. 9/2012, activitatile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, si anume in competenta organului fiscal teritorial în a cărui evidență este înregistrat contribuabilul ca plătitor de impozite și taxe.
In cauza, analiza cererii reclamantului, prin prisma motivelor de fapt si de drept invocate, releva faptul ca pretentia concreta principala a acestuia vizeaza un act administrativ asimilat (un pretins refuz nejustificat de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, incorporat in adresa mentionata la pct. I.5 de mai sus).
Apoi, potrivit Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, aprobata prin Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, organul fiscal competent sa decida asupra restituirii sumelor nedatorate de catre contribuabili bugetului de stat, prevazute la art. 117 C.proc.fisc., este organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 C.proc.fisc.
Cum domiciliul reclamantului este situat pe teritoriul administrativ al sectorului 6 al municipiului Bucuresti, rezulta ca administrarea creantei fiscale constand in taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pretins nedatorata, a carei restituire formeaza obiectul principal al cererii de chemare in judecata, intra in atributiile paratei 1.
In mod corespunzator, singurul organ fiscal a carui legitimare procesuala pasiva poate fi justificata . contencios fiscal avand ca obiect obligarea la restituirea sumei reprezentand echivalentul taxei in discutie este parata 1 din prezenta cauza.
Cu privire la exceptia inadmisibilitatii cererii invocata de parata AFP S6
Potrivit art. 8 alin. 1 teza a doua din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, obiectul unei acțiuni în contencios administrativ poate fi reprezentat nu doar de solicitarea anulării unui act administrativ, ci și de cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri ori a nesoluționării unei cereri în termenul prevăzut de lege.
În condițiile în care particularul se adresează organului fiscal, solicitând restituirea sumei stabilite prin decizia de calcul al taxei pe poluare, solicitare care are configuratia juridica a cererii de restituire reglementata de prevederile art. 117 lit. d) C.proc.fisc., asa cum este cazul in speta, refuzul organului fiscal de a da curs acestei cereri îl îndrituiește pe solicitant să se adreseze instanței de judecată, căci legea învestește instanța cu posibilitatea cenzurării refuzului administrației de a soluționa o cerere, dacă acesta din urmă este nejustificat.
Contestarea sau necontestarea deciziei de impunere determina doar inadmisibilitatea acțiunii in anularea acesteidecizii, neavând absolut nici o înrâurire asupra solicitării adresate instanței de a cenzura un refuz pretins nejustificat al organului fiscal de a soluționa o cerere de restituire a taxei de poluare. Cele două acțiuni operează în planuri diferite, având finalități distincte, prima pentru a înlătura din ordinea juridică un (presupus) act administrativ nelegal, în timp ce cea de-a doua vizează doar simpla restituire a unei taxe de poluare prelevateîn mod ilegal; contestarea sau necontestarea deciziei de calcul nu are absolut nicio legătură cu cenzurarea refuzului nejustificat de restituire a unei taxe încasate cu aplicarea eronată a dispozițiilor legale (art. 117 lit. d) C.proc.fisc.).
Procedura prealabila reglementata de dispozitiile art. 205 alin. 1 si art. 218 alin. 2 C.proc.fisc., respectiv art. 2 alin. 1 lit. j), art. 7 alin. 1 si art. 12 din Legea nr. 554/2004 este obligatorie numai in cazul primei categorii de actiuni, in timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter, conform art. 7 alin. 5 din Legea nr. 554/2004.
Asa fiind, exceptia analizata a fost respinsa ca neintemeiata.
Cu privire la cererea introductiva,se arata ca textul art. 4 din Legea nr. 9/2012 nu face distinctie, sub aspectul existentei obligatiei de plata a taxei, între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia si nici între autoturismele noi și cele rulate.
Chiar asa fiind, ca urmare a intrarii in vigoare a prevederilor legale mentionate, incepand cu data de 31.01.2012 si pana la data de 01.01.2013, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație, înmatriculate în țară, iar taxele achitate pentru ultima categorie de autovehicule, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012 (10.01.2012) si data intrării în vigoare a O.U.G. nr. 1/2012 (31.01.2012), sunt supuse restituirii.
De la 01.01.2007, România este stat membru al Uniunii Europene.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligatia instanțelor din statele membre de a aplica prioritar T.C.E. a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de C.E.J. în cauzele Flaminio C. vs. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a (9 martie 1978).
Scopul general al art. 90 din Tratat este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Paragraful 1 al acestui articol interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele provenind de pe piata interna, de natura similara.
Analizând efectele conjugate ale Legii nr. 9/2012 si O.U.G. nr. 1/2012, sub aspectul compatibilitatii cu art. 110 (ex-art. 90) paragraf 1 din Tratat, rezultă că, in perioada 10.01._13, pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre U.E. nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Această taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se percepe, insa, pentru autoturismul produs in țară sau în alt stat membru UE, dacă este inmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme rulate deja înmatriculate într-un alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule rulate deja înmatriculate în România.
P. urmare, legislatia nationala este contrară art. 110 (ex-art. 90) din Tratat, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme rulate deja înmatriculate într-un alt stat membru U.E., precum cel din prezenta cauza (Olanda), favorizând astfel vânzarea autoturismelor rulate deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
In acest sens, in jurisprudenta referitoare la art. 90 (actual art. 110) din Tratat, Curtea de Justitie Europeana a explicat care sunt conditiile in care se poate retine aplicarea acestui text:
a) trebuie sa existe o discriminare intre produsele nationale si produsele importate (hotararea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV s.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen);
b) trebuie sa existe o similitudine sau un “raport de concurenta” intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate (hotararea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia);
c) prelevarea fiscala nationala trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea consumatorilor (hotararea din 7 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amininistrazione delle finanze dello Stato).
Pe cale de consecinta, atunci cand produsele interne si produsele importate se afla . concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale nationale se creeaza o discriminare intre acestea, astfel incat consumatorii sunt descurajati sa aleaga produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala nationala contrara art. 90 trebuie inlaturata de la aplicare.
Reglementarea fiscala interna incidenta in cauza indeplineste toate cele trei criterii mentionate mai sus.
Mai intai, exista o discriminare intre autoturismele rulate inmatriculate deja . al Uniunii Europene (in speta, Olanda) si care se inmatriculeaza in Romania (“produsele importate”) si autoturismele rulate deja inmatriculate in Romania (“produsele nationale”), numai primele fiind supuse taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia inmatricularii in Romania.
Apoi, exista un “raport de concurenta” intre produsele importate si produsele nationale. Astfel, in principiu, alegerea consumatorului se poate indrepta fie spre un autoturism rulate deja inmatriculat . membru (asa cum este cazul in speta), fie spre un autoturism rulate deja inmatriculat in Romania.
In fine, taxa in discutie este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme rulate deja inmatriculate . membru intrucat, din moment ce este datorata doar pentru “produsele importate”, iar nu si pentru “produsele nationale”, este evident faptul ca obiectivul O.U.G. nr. 1/2012 este diminuarea consumului “produselor importate”. In aceste conditii, alegerea consumatorului este in mod evident influentata din cauza existentei taxei, el fiind inclinat sa achizitioneze un autoturism rulat deja inmatriculat in Romania.
In concluzie, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național incalca principiul libertatii circulatiei marfurilor, dezavantajand, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte tari membre U.E. in competitia cu produsele similare autohtone.
In acelasi sens s-a pronuntat si Curtea de Justitie a Uniunii Europene prin hotararea pronuntata la 7 aprilie 2011 in cauza C-402/09 T. c. Romaniei, stabilind ca art. 110 se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru, daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajeaza importul de vehicule de ocazie, fara insa a descuraja cumpararea de vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeasi uzura pe piata nationala.
P. aceasta hotarare Curtea a stabilit cu valoare de principiu ca o reglementare nationala care impune un impozit intern aplicabil vehiculelor de ocazie importate dintr-un alt stat membru trebuie (i) sa nu depaseasca valoarea reziduala a aceleiasi taxe incorporate in valoarea vehiculelor de ocazie similare; si (ii) sa nu aiba o valoare atat de mare, astfel incat, raportat la reglementarile anterioare reglementarii evaluate in dosar descurajeaza importurile fara a descuraja si achizitiile de vehicule de ocazie deja existente pe piata nationala.
De asemenea, in hotararea pronuntata in Cauza C-263/10 N./Directia Generala a F. Publice Gorj, A. F. Publice Targu Carbunesti, A. F. pentru Mediu, CJUE a statuat, raportandu-se la variantele taxei pe poluare aplicabile in perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor inmatriculari in acest stat membru daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajeaza punerea in circulatie in statul membru mentionat a unor vehicule de ocazie cumparate din alte state membre, fara insa a descuraja cumpararea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si acceasi uzura de pe piata nationala.”
Interpretarea data de instanta europeana reglementarilor Uniunii Europene, asadar Tratatului de Functionare a Uniunii Europene, face corp comun cu aceste reglementari si este obligatorie pentru particulari, pentru instante si pentru organele fiscale. Astfel, dreptul comunitar acorda autoritatilor administrative aceleasi puteri si obligatii pe care le acorda instantelor nationale, autoritatile administrative fiind obligate sa cunoasca si sa aplice dreptul comunitar din oficiu (Cauza C-198/01Consorzie Industrie Fiammeri (C.)/Autorita Garante della Concorenza e del Mercato).
Retinand neconformitatea taxei pentru emisii poluante ,insatnta a dispus restituirea sumei achoitate de catre reclamant cu acest titlu.
Apoi, obligatia de plata a dobanzii legale se circumscrie sferei raspunderii civile delictuale, derivand din incalcarea de catre autoritatile fiscale a obligatiei de a aplica prioritar dreptul comunitar si de a inlatura prevederile legii fiscale interne contrare normelor dreptului comunitar.
Obligatia de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabila numai jurisdictiilor ci si executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt organele fiscale.
Imprejurarea ca reclamantul a ales sa faca plata voluntara a obligatiei impusa de lege nu inlatura posibilitatea acestuia de a contesta baza legala in temeiul careia a facut plata, iar in caz de succes sa ceara, apoi, organului fiscal care a incasat respectiva taxa ori jurisdictiei competente sa o restituie, precum si sa il despagubeasca pentru pierderile suferite.
Inclusiv jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului este in acest sens. Astfel, prin hotararea prununtata la 9 martie 2006 in cauza Eko-Etda Avee c. G., Curtea a decis ca refuzul autoritatilor elene de a plati societatii reclamante dobanda legala cuvenita pentru restituirea cu intarziere a unor impozite platite in plus reprezinta o violare a art. 1 din Protocolul aditional nr. 1 la Conventia Europeana a Dreptunlor Omului, care garanteaza dreptul la respectul proprietatii.
In mod evident, prin interpretarea art. 6 (fostul art. F) din Tratatul de la Maastricht, drepturile fundamentale ale omului, precum dreptul la respectul proprietatii, sunt recunoscute in Uniunea Europeana si fac parte integranta, cu titlu de principii generale, din dreptul comunitar.
Pentru aceste motive, parata 1 trebuie obligata si la plata dobanzii legale in materie fiscala aferenta taxei prelevate in mod ilegal, dobanda determinata potrivit art. 124 alin. (2) si art. 120 alin. (7) C.proc.fisc. Dobanda acordata va fi calculata conform prevederilor art. 124 alin. (1) rap. la art. 70 alin. (1) C.proc.fisc., redate la pct. II.4 de mai sus, respectiv cu incepere din ziua imediat urmatoare expirarii termenului de 45 de zile socotit de la data inregistrarii cererii de restituire a sumei achitate cu titlu de taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (13.03.2012) si pana la data stingerii obligatiei de restituire.
Cu privire la cererea de chemare in garantie
Instituția cererii de chemare în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau de despăgubire și poate fi formulată nu numai în cazul drepturilor garantate legal ori convențional, care reies din lege sau din contractul încheiat de părți, ci și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Totodată, pretențiile reclamantului împotriva paratului și ale acestuia din urmă împotriva chematului în garanție generează două procese distincte, iar avantajul instituției chemării în garanție este acela al evitării unui proces ulterior, întrucât instanța rezolvă atât cererea principală, cât și cererea de chemare în garanție printr-o singură hotărâre - cu excepția reglementată de art. 63 alin. 2 din Codul de procedură civilă, respectiv atunci când judecarea cererii principale ar fi întârziată prin chemarea în garanție, situație în care instanța poate dispune despărțirea ei spre a fi judecate în mod separat.
In cauza, pretențiile paratei 1 fata de chemata in garantie nu pot forma obiectul unei cereri de chemare în judecată formulate pe cale incidentală sau al unei acțiuni ulterioare în instanță, deoarece intre cele doua autoritati publice nu există nicio obligație de garanție sau de despăgubire decurgand din prevederile Legii nr. 9/2012.
Procedura legală de executare de către instituțiile publice a obligațiilor stabilite prin titluri executorii este reglementată de O.G. nr. 22/2002, cu modificările și completările ulterioare, în cadrul căreia ordonatorii principali de credite au obligația de diligență de a efectua demersurile legale în vederea asigurării în bugetele proprii și ale instituțiilor din subordine a creditelor bugetare necesare efectuării plății sumelor stabilite prin titluri executorii.
In concluzie, atât timp cât între debitorul obligației de plată deduse judecății și chemata în garanție nu există o obligație de garanție sau de despăgubire, nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 60 din Codul de procedură civilă.
Pentru aceste motive, cererea analizata a fost respinsa ca neintemeiata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 6 ,prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București ,solicitând admiterea recursului, astfel cum a fost formulat, si modificarea sentintei recurate, in principal in sensul respingerii actiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar,pe fond ,ca neintemeiată.
În motivare a arătat că hotararea este netemeinica si nelegala fiind data cu aplicarea gresita legii (art.304 pct.9 Cod Procedura Civila).
A aratat ca in mod nelegal instanta a respins exceptia lipsei calitatii procesuale pasive a Administratiei F. Publice sector 6.
A învederat instantei de recurs faptul ca in conformitate cu dispozitiile art.1 din Legea nr.9/2012. privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se stabileste temeiul legal al incasarii acestei taxe pentru emisiile poluante achitată de catre contribuabil cu ocazia inmatricularii autoturismului.
De asemenea prin actul normativ mentionat mai sus, in cadrul articolul 1 alin.2 se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că instituția careia ii revine obligatia administrarii si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, A. F. pentru Mediu: (2)"Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de A. F. pentru Mediu. în vederea finantării programelor și proiectelor pentru protectia rilediului., organului fiscal revenindu-i numai obligatia calcularii taxei de poluare (art.5 alin.1) si incasarii acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozitiilor art.3 din Legea nr.9/2012 aratandu-se inca odata destinatarul acestor sume de bani provenite din incasarea taxei de poluare: "Taxa se plateste de catre contribuabil . deschis la unitatile Trezoreriei Statului pe numele Administratiei F. pentru Mediu".
A învederăt faptul ca actul normativ in baza caruia a fost achitata taxa de poluare de catre petent (respectiv Legea nr.9/2012, prin normele sale de aplicare H.G. nr.9/2012) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de catre Trezoreria Statului catre destinatarul acestei taxe de poluare - A. F. Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa pentru emisiile poluante achitata de către petent nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administratiei F. Publice Sector 6, conform dispozitiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei pentru emisiile poluante de catre petent, intre institutia noastra si reclamantul I. C., nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe pentru emisiile poluante, motiv pentru care a ințeles să invoce EXCEPTIA LIPSEI CALITATII PROCESUALE PASIVE a organului fiscal A. F. Publice Sector 6, solicitând admiterea acestei excepții și respingerea prezentei acțiuni ca fiind formulata impotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Instanta de fond in mod nelegal a respins cererea de chemare in garantie a Administratiei F. pentru Mediu formulata.
Conform art.60 C.pr.civ. ""partea poate sa cheme in garantie o alta persoana impotriva careia ar putea sa se indrepte, in cazul cand ar cadea in pretentiuni cu o cerere in garantie sau in despagubire."
De asemenea, potrivit art.61 alin.1 C.pr.civ. "cererea facuta de parat se va depune o data cu intampinarea; cand intampinarea nu este obligatorie, cererea se va depune cel mai tarziu la prima zi de infatisare."
In speta, subscrisa AFP Sector 6, in calitate de parata in prezenta cauza, ar putea fi obligata la restituirea taxei pentru emisiile poluante achitata de reclamantul I. C..
Asa cum a aratat mai sus (pct.l supra) Fondul pentru Mediu, administrat de A. F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pentru emisiile poluante achitata de reclamant, A. F. Publice Sector 6, avand numai atributia legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Intrucat prin plata taxei pentru emisiile poluante aachitata de catre petent in temeiul dispozitiilor Legii nr.9/2012 catre Fondul Pentru Mediu, s-a nascut un raport juridic intre cele doua parti, in eventualitatea in care s-ar constata de catre instanta nelegalitatea platii acestei taxe pentru emisiile poluante, reclamantul putand solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de incasare a acestei sume - A. F. Pentru Mediu.
Pentru considerentele arătate mai sus, a solicitat admiterea exceptiei lipsei calitatii procesuale pasive a Administratiei F. Publice Sector 6 Bucuresti și in subsidiar admiterea cererii de chemare garantie formulata de catre A. F. Publice Sector 6 cu consecinta obligarii chematei in garantie. A. F. pentru Mediu la restituirea taxei pentru emisiile poluante in cuantum de 4282 lei.,
A arătat faptul ca A. F. Publice Sector 6 Bucuresti, in calitatea sa de organ fiscal este scutita de la plata taxei de timbru si a timbrului judiciar pentru cererea de chemare in garantie formulata, in conformitate cu dispozitiile art.27 alin.2 din O.M.J. nr.760/1999 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Legii nr.146/1997 privind taxele judiciare de timbru, coroborate cu cele ale art.229 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata.
În ceea ce priveste fondul cauzei, aratam ca instanta de fond in mod nelegal a admis actiunea, avand in vedere considerentele urmatoare:
Astfel, a aratat ca urmare solicitarii reclamantului, in temeiul Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, A.F.P. sector 6 a procedat, in baza datelor inscrise in cartea de identitate a autovehiculului, la calcularea si emiterea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr.1_/24.01.2012, pentru suma de 4282 lei, taxa ce a fost calculata in raport de documentele din care rezulta dovada dobandirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul al taxei, depuse de catre acesta.
Asa cum se poate observa din motivele prezentei actiuni, reclamantul nu contesa. modalitatea de calcul al taxei pentru emisiile poluante prevazut in Legea nr.9/2012,9 faptul ca legislatia nationala contravine prevederilor legislatiei Uniunii Europene.
Insa arata ca prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricaror forme de discriminare a platii taxei.
Astfel, regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat in vigoare de la data de 13.01.2012, potrivit prevederilor Legii nr.9/2012 si care stabileste cadrul legal pentru instituirea taxei, cu destinatia de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de A. F. pentru Mediu, in vederea finantarii programelor si proiectelor pentru protectia mediului, reprezentand optiunea legiuitorului national.
P. urmare, cata vreme legislatia fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia inmatricularii autovehiculului pentru prima data in Romania, rezulta ca aceasta taxa este legal datorata.
In ceea ce priveste prevederile comunitare invocate in sustinerea actiunii, se arata ca prin Legea nr.9/2012 ce a intrat in vigoare incepand cu data de 13.01.2012 s-a reglementat eliminarea oricarei forme de discriminare a platii taxei pentru autovehicule in conformitate cu dispozitiile art 4 .
Mai mult, prin Legea nr.9/2012 a fost creat cadrul legal si respective obligatia platii taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se inmatriculeaza pentru prima data in Romania, cat si pentru cele pentru care se realizeaza prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitata taxa de poluare potrivit O.U.G. nr.50/2008, respective taxa speciala potrivit art.214 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
De asemenea, învederează faptul ca ceea ce se restituie este numai diferenta dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule platita in temeiul O.U.G. nr.50/2008 si taxa pentru emisiile poluante. in conformitate cu prevederile art. 12 alin.1 din Legea nr.9/2012, respectiv: ". - (1) în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.
Astfel, avand in vedere ca taxa pentru emisiile poluante a fost achitata de reclamant in baza unor dispozitii legale in vigoare, respectiv Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, consideram ca suma nu poate fi restituita, motiv pentru care a solicitat respingerea acțiunii ca neintemeiata.
In ceea ce priveste obligarea la plata dobanzii legale de la data platii si pana la momentul restituirii, a invederat urmatoarele:
Astfel, a aratat ca potrivit O.G. nr.13/2011, ordonanta ce a abrogat O.G. nr.9/2000, dobanda legala se aplica in raporturile civile si comerciale, nu si in materie fiscala, unde, potrivit art.124 Cod Procedura Fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobanda fiscala.
In acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completarile si modificarile ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobanda din ziua urmatoare expirarii termenului prevazut la art.117 alin.2 sau la art.70, dupa caz. Acordarea dobanzilor se face la cererea contribuabililor".
P. urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este indeplinita conditia prevazuta pentru acordarea acestora.
Referitor la obligarea acesteia la plata cheltuielile de judecata, a solicitat sa se constate ca nu sunt intrunite conditiile prevazute de art.274 alin.1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata, sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulae procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta conditie care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi castigat in mod irevocabil procesul, ori in situatia de fata nu ne incadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credinta, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi retinute in sarcina acesteia pentru ca sa fie obligata la plata cheltuielilor de judecata.
In drept a invocat dispozițiile art.304. pct.9 Cod Procedura Civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, Legea nr.9/2012.
Intimații nu au formulat întâmpinare.
P. încheierea de ședință din data de 26.09.2013, instanța a suspendat soluționarea recursului având în vedere că taxa de poluare a fost achitată sub imperiul Legii nr. 9/2012 privind taxa pe emisiile poluante, urmează a dispune suspendarea cauzei conform art. 244 pct. 1 Cod de procedură civilă până la momentul când Curtea de Justiție a Uniunii Europene se va pronunța în cauza înregistrată sub nr. C-97/2013 cu privire la conformitatea taxei de poluare.
Suspendarea s-a dispus având în vedere sesizarea Curții de Justiție a Uniunii Europene în altă cauză, iar buna administrare a justiției impunea suspendarea acestei cauze, iar nu sesizarea CJUE cu o întrebare preliminară identică, cât timp intervalul de timp scurs de la sesizarea CJUE în cauza C- 97/2013 profita soluționării acestei cauze ( Cauza C. – instanța de trimitere Tribunalul Sibiu).
La data de 12.05.2014 intimatul-reclamant a formulat cerere de repunere pe rol.
Analizând recursul,in raport de motivele invocate, Curtea retine urmatoarele:
1.Cat priveste asertiunea recurentei privitor la destinatia bugetara a sumelor incasate cu titlu de taxa pentru emisii poluante ,Curtea retine că este irelevanta ,cata vreme AFP Sector 6 se legitimează în calitate de emitent al deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante ,pe baza careia reclamantul a achitat suma anterior mentionata.
Taxa de poluare achitata de către reclamant a fost încasată de către AFP S6,astfel că reclamantul a justificat abilitarea pârâtei de a sta în judecată, existand identitate între persoana chemată în judecată și aceea obligată în raportul de drept fiscal dedus judecătii.
2.Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”
Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România. Astfel, răspunzand întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la data de 18.06.2009, în cauza 402/09-T.,Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronunțat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculari în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”.
Ulterior, OUG nr. 50/2008 a fost abrogată prin . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (act normativ aplicabil în speța de față), care, prin dispozițiile art. 4, înlătură practic discriminarea constată de CJUE în legislația anterioară. Astfel, potrivit acestui articol, obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Însă, prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea, până la data de 01.01.2013, a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. 2 și acelor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, astfel încât, la acest moment, considerente Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Astfel, analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012, astfel cum unele dintre ele au fost suspendate de la aplicare prin OUG nr. 1/2012, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
De altfel, CJUE, prin ordonanța pronunțată la data de 3 februarie 2014, a răspuns întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu și de Curtea de Apel București în cauzele conexate C. C-97/13 și C. C-214/13 și a decis că taxa instituită prin Legea nr. 9/2012 contravine art. 110 din TFUE, statuând că "art. 110 din TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumcis de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație în acest stat membru a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
P. urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentului-pârât de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul Legii nr. 9/2012, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
3.Referitor la critica recurentei de acordare a dobanzilor legale ,Curtea constata ca acordarea dobanzii fiscale reglementata de art.124 C.proc.civ s-a facut cu respectarea dispozitiilor citate chiar de catre recurentă.
Solutia de acordare a dobanzilor legale este in acord si cu principiile rezultate din hotărârea CJUE în cauza 565/11, I., par. 20 și urm., din care rezultă că justițiabilul are dreptul nu numai la restituirea taxei percepută de statul membru cu încălcarea dreptului UE, dar și la acoperirea pierderilor reprezentate de indisponibilizarea sumei, ca o completare a drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului UE care interzic astfel de taxe.
4.Critica recurentei în ceea ce priveste dispozitia instantei de fond de obligare a sa la plata cheltuielilor de judecata,este apreciata de catre Curte ca nefondata.
Curtea retine că, de vreme ce parata a cazut în pretentii -fiind obligata la restituirea taxei pentru emisii poluante- ,culpa sa procesuala este evidenta ,fapt ce indreptateste reclamantul ,în temeiul art.274 alin.1 C.proc.civ ,la a pretinde si primi cheltuielile de judecata efectuate in cadrul litigiului dedus judecatii.
Faptul ca taxa pentru emisii poluante are o consacrare in legislatia romaneasca nu indreptateste concluzia recurentei in sensul ca nu se poate identifica vreo culpa a sa in declansarea procedurii judiciare ,cata vreme aplicarea cu prioritate a reglementărilor comunitare nu incumbă doar jurisdicțiilor naționale, ci și celorlalte puteri ale statului în exercitarea propriilor atribuții
5. Cât privește soluția pronunțată în privința cererii de chemare în garanție a AFM, Curtea constată că prima instanță a reținut greșit nerelevanța destinației sumei încasate cu titlu de taxă pentru emisii poluante și care, potrivit Legii 9/2012, s-a făcut venit la un buget distinct administrat de chemata în garanție. Aceste împrejurări sunt relevante în raporturile dintre pârâtă și chemata în garanție, iar posibilitatea reglării situației prin mecanisme bugetare nu este de natură a împiedica exercitarea acțiunii în garanție, în cauză fiind îndeplinite condițiile prev. de art. 60 C.proc.civilă raportat la prevederile Legii 9/2012, existând o obligație a chematei în garanție de despăgubire a obligatei din cererea principală atât pentru creanța principală constând în suma achitată cu titlu de taxă de poluare, cât și pentru accesoriile aferente.
Față de toate aceste considerente, constatând incidenta motivului de recurs prev. de art.304 pct.9 Cod procedură civilă, Curtea, în temeiul art.312 alin.3 Cod procedură civilă, va admite recursul paratei A. Sector 6 a F. Publice și va dispune modificarea în parte a sentintei recurate în sensul că va admite cererea de chemare în garanție a AFM și, în consecință, va obliga chemata în garanție AFM să achite AFP sector 6 București suma la plata căreia aceasta din urmă a fost obligată în favoarea reclamantei, menținând restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 6, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, împotriva sentinței civile nr. 4278/2.11.2012 pronunțată de Tribunalul București, Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. C. și intimata-pârâtă-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Modifică în parte sentina recurată în sensul admiterii cererii de chemare în garanție, și, în consecință:
Obligă chemata în garanție AFM să achite pârâtei AS 6 FP sumele la plata cărora a fost obligată aceasta din urmă către reclamant.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 11 septembrie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
E. C. V. | M. N. | B. L. PATRAȘ |
GREFIER |
A. I. B. |
Red. BLP/ 2 ex
Jud. fond A. C./ Tribunalul București-Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 217/2014. Curtea de... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 7425/2014.... → |
|---|
