Pretentii. Decizia nr. 6242/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6242/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-09-2014 în dosarul nr. 1536/93/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6242
Ședința publică de la 11.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
JUDECĂTOR: G. D.
JUDECĂTOR: M. E. G.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV – ÎN NUME PROPRIU ȘI PENTRU S. F. ORĂȘĂNESCU B., împotriva sentinței civile nr. 2313 din 16.09.2013, pronunțate de Tribunalul Ilfov – Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. E., în cauza având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la ordine, a răspuns intimata-reclamantă personal, lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimata-reclamantă solicită respingerea recursului, menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică. Consideră că recursul este nefondat, având în vedere că a solicitat și i s-a admis prin sentința nr. 224/2012 anularea acelei chitanțe prin care a achitat suma de 3526 lei și, de asemenea, la data de 20.03._, așa cum rezultă din documentele depuse la dosar, mai arată că a solicitat și plata dobânzilor, însă nu i-au fost acordate. Prin urmare, apreciază că sunt respectate prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu art. 117 și art. 124 din O.G. nr. 92/2003, recursul fiind nefondat.
Curtea declară închise dezbaterile și reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința nr. 2313/16.09.2013 pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă in dosarul nr._, a fost admisă în parte acțiunea precizată și obligate pârâtele DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE IILFOV și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE B. către reclamanta M. E. să-i plătească dobânda fiscala la suma de 3526 lei calculata pentru perioada 9.04._13, precum si a sumei de 40,50 lei reprezentând cheltuieli de judecata.
De asemenea, a fost respins ca neîntemeiat capătul de cerere privind acordarea despăgubirilor reprezentând indicele de inflație la suma datorată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV – ÎN NUME PROPRIU ȘI PENTRU S. F. ORĂȘĂNESCU B., susținând că este nelegală și netemeinică.
Aceasta a solicitat casarea sentinței atacate pentru următoarele motive:
Potrivit O.G. nr. 3/2011, dobânda legală se aplica in raporturile civile si comerciale, nu si in materie fiscala, unde, potrivit art.124 Cod Procedura Fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobânda fiscala.
In acest sens, s-a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, care statuează: "pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art.70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Potrivit art. 117 C. pr. fiscala, se restituie, la cerere, următoarele sume:
a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță;
b) cele plătite în plus față de obligația fiscală;
c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e) cele de rambursat de la bugetul de stat;
f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art.170;
h) cele rezultate din ... în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Totodată, conform prevederilor pct.4 Cap.2 din Anexa 1 la OMFP nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal "plata dobânzii cuvenite contribuabilului se va face numai in baza cererii exprese depuse de acestea la organul fiscal competent"
De asemenea, art. 7 alin 1 din Legea nr.554/2004, prevede faptul ca "înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se considera vătămata . sau ori . printr-un act administrativ individual trebuie sa solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, daca aceasta exista, in termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, in tot sau in parte, a acestuia."
Astfel, cum se poate constata, conform dispozițiilor legale sus menționate, înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, reclamanta trebuia sa se adreseze organului fiscal competent o cerere de acordare a dobânzilor, in raport de prevederile art. 124 din OG nr. 92/2003 si a OMFP nr. 1899/2004.
S-a susținut faptul ca acțiunea reclamantei a fost admisa neîntemeiat/nejustificat având in vedere faptul ca potrivit obiectului, cererea de chemare in judecata in contencios administrativ fiscal putea fi promovata decât pe calea anularii actului administrativ pretins vătămat, cu condiția formulării unei plângeri prealabile.
In acest sens, au fost amintite prevederile art. 1 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora "orice persoana care se considera vătămata . sau ori ., de către o autoritate publica, printr-un act administrativ ... se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului", precum si prevederile art. 8 din Legea nr. 554/2004 potrivit cărora „Persoana vătămata . de lege sau . printr-un act administrativ unilateral, nemulțumita de răspunsul primit la plângerea prealabila sau care nu a primit niciun răspuns in termenul prevăzut la aii. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului".
De asemenea, s-au invocat si prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004 conform cărora „instanța, soluționând cererea la care se refera art. 8 alin. (1), poate, du pa caz, sa anuleze, in tot sau in parte, actul administrativ, sa oblige autoritatea publica sa emită un act administrativ, sa elibereze un alt înscris sau sa efectueze o anumita operațiune administrativa".
A apreciat recurenta că instanța de fond nu a reținut corect prevederile pct. 6 alin. 2 Cap 2 din OMFP nr. 1899/2004 potrivit cărora, in condițiile in care organele fiscale găsesc neîntemeiata cererea de acordare a dobânzilor, acestea vor emite o înștiințare care va fi comunicata contribuabilului, aceasta înștiințare fiind actul administrativ împotriva căruia reclamanta îl poate ataca cu plângere prealabila.
Mai mult, s-a arătat ca potrivit prevederilor OMFP nr. 1899/2004, obligația de a calcula dobânzi revine organelor fiscale si nu contribuabilului, iar in cauza dedusa judecații instanța de fond a pronunțat o hotărâre de admitere a acestei cereri, substituindu-se, fără urma de tăgada, organelor fiscale.
Prin urmare, fata de textele legale invocate, rezulta ca nu este îndeplinită condiția prevăzuta pentru acordarea acestora, instanța de fond pronunțând o hotărâre netemeinica si nelegală.
11.2 Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, recurenta a considerat de asemenea ca instanța de fond in mod greșit a admis acest capăt, motiv pentru care a solicitat respingerea lui ca neîntemeiat, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 453 alin.1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne încadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina noastră pentru ca sa fim obligați la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in cazul de fata, nu este îndeplinita nici una din aceste condiții, actele atacate de către reclamant, fiind temeinic si legal întocmite, motiv pentru care s-a solicitat respingerea și acestui capăt de cerere.
In drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe prevederile art. 483 si urm. din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Intimata reclamantă M. E. a formulat întâmpinare la recursul declarat, solicitând respingerea acestuia ca nefondat.
A susținut intimata că recurenta invoca drept motiv de recurs faptul ca instanța ar fi aplicat greșit prevederile art.7 alin. 1 din Legea nr.554/2004 si ca nu a observat ca ea nu a solicitat anularea actului prin care a achitat suma nedatorata si ca nu a solicitat dobânzile aferente acestei sume, pentru ca instanța sa poată dispune acordarea dobânzilor fiscale.
Or, prin Sentința civ. nr.224/2012 DGPF Ilfov a fost obligata sa-i restituie suma de 3526 lei achitata nedatorat, iar la data de 20.03.2013 a solicitat si plata dobânzilor, insa recurenta-parata a refuzat să facă aceasta plata, astfel ca susținerea paratei ca nu poate solicita dobânzile si daunele interese decât daca in prealabil solicită anularea unui act administrativ, nu poate fi reținuta ca având temei legal, având in vedere prevederile art.2 alin. 1 din Legea nr.554/2004 si faptul ca parata nu a răspuns solicitării sale din 20.03.2013 pana in prezent.
Nici motivul de recurs privind acordarea cheltuielilor de judecata nu este fondat, instanța aplicând dispozițiile art.453 C., parata-recurenta fiind cea care a căzut in pretenții iar refuzul de a aplica prevederile art.117 lit. d si a art.124 din OG nr.92/2003 confirma vinovăția acesteia.
Analizând recursul formulat de pârâta prin prisma motivelor de casare invocate, Curtea îl constată nefondat pentru următoarele argumente:
Motivul de casare identificat de Curte pe baza susținerilor din cererea de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC.
În cauză, reclamanta a pretins un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă pentru emisii poluante și pe întârzierea restituirii acesteia.
S-a reținut de către Curtea de Justiție în cauzele conexate Brasserie du Pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.
Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 1088 C.civ. 1864, potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 instituie acel caz prevăzut de lege când dobânda curge de drept, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.
Textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art. 994 C.civ. din 1864), cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, cu referire la hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor de drept comun favorabile persoanei îndreptățite (art. 994 C.civ. 1864), iar nu înlăturarea acestora pe baza unui text de lege instituit pentru cazul în care persoana îndreptățită nu ar fi beneficiat de vreo dispoziție care să prevadă punerea de drept în întârziere a autorităților.
În data de 18.04.2013, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza C-565/11, M. I. c. Administrației Finanțelor Publice Sibiu și a Administrației Fondului pentru Mediu, statuând că dreptul Uniunii se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Așadar, în mod întemeiat prima instanță a apreciat că se impune acordarea de dobânzi la suma de 3526 lei reprezentând taxe de poluare la care pârâta a fost obligată anterior.
Motivul de recurs referitor la inacțiunea reclamantei în ce privește solicitarea prealabilă a dobânzii la organul fiscal în conformitate cu prevederile pct. 6 alin 2 Cap. 2 din OMFP 1899/2004 și numai în urma primirii înștiințării de apreciere ca neîntemeiată a cererii, aceasta să aibă deschisă calea justiției prin anularea acestui act administrati, Curtea îl găsește de asemenea nefondat.
Este de observat că reclamanta a solicitat accesorii la o sumă de bani ce i-a fost restituită tot de instanța de judecată, iar nu pe cale administrativă de organul fiscal. Astfel, în condițiile în care pârâta a omis să soluționeze favorabil cererea inițială a reclamantei de restituire a taxei de poluare, încasată în mod abuziv, este evident că aceasta nu poate fi obligată să parcurgă o nouă procedură prealalbilă doar pentru stabilirea dobânzii legale la suma menționată mai sus. Dacă s-ar proceda în acest mod, ar însemna obligarea intimatei reclamante la suportarea unei sarcini disproporționate și nejustificate.
De asemenea, motivul de recurs referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi primit, în condițiile în care, potrivit prevederilor art. 453 alin. 1 pârâta recurentă a pierdut procesul, fiind în culpă procesuală, astfel că în mod temeinic și legal a fost obligată la suportarea acestor cheltuieli dovedite cu chitanțele depuse la dosar.
Pentru aceste motive în temeiul art. 496 alin. 1 NCPC., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI JUDEȚENE A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV – ÎN NUME PROPRIU ȘI PENTRU S. F. ORĂȘĂNESCU B., cu sediul în București, .. 13, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 2313 din 16.09.2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă M. E., cu domiciliul procesuale ales la C.A. E. M., în București, ., nr. 3-5, ., ., sector 4, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. Ș. G. D. M. E. G.
GREFIER,
ANIȘOARA N.
Red. M.E.G.
4 ex.
Jud. fond T.I.: A. D.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5419/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 5035/2014.... → |
|---|
