Pretentii. Decizia nr. 5419/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5419/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 40410/3/2012
Dosar nr. _
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5419
Ședința publică de la 26.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 336/20.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _/3/2012, în contradictoriu cu intimatul-reclamant O. C. A. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect restituire taxă.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, la data de 06.06.2014, prin compartimentul Registratură, intimatul-reclamant a depus întâmpinare, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 336/20.01.2014, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a respins, ca nefondată, excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei Administratia Finantelor Publice S. 4 București și a admis cererea formulată de reclamantul O. C.-A. împotriva pârâtei ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE S. 4 BUCUREȘTI reprezentată de DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 5906 lei și la plata dobânzii fiscale aferente începând de la data de 16 august 2012 și până la data plății efective, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 339,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, a admis cererea de chemare în garanție formulată de ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE S. 4 BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU și a obligat chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 5906 lei.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Reclamantul a achiziționat un autoturism marca SKODA O., . TMBHS_ înmatriculat pentru prima dată în Germania la data de 19.09.2006, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat suma de 5906 lei cu titlu de taxă de emisii poluante prevăzută de Legea 9/2012.
Tribunalul a reținut că taxa pe poluare a fost introdusa inițial prin OUG nr. 50/2008, care a suferit modificări prin OUG nr. 108/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 117/2009, OUG nr. 118/2010. Ulterior OUG 50/2008 a fost abrogata prin legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ in vigoare la data la care reclamantul s-a adresat paratei cu cererea de calcul a taxei aferente.
Potrivit art. 4 din acest act normativ ” (1) Obligatia de plata a taxei intervine: a) cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania; b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;c) la reintroducerea in parcul national a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul national, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7. (2) Obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii.”
Alineatul (2) al art. 4 indicat anterior a fost suspendat prin OUG nr. 1/2012, începând cu 31.01.2012 pana la 01.01.2013. Prin suspendarea dispozițiilor alin.2 a art. 4 din lege, taxa era datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație.
Problema care se ridica in cauza este aceea de a stabili daca legea nr. 9/2012 este compatibila cu prevederile legislației comunitare.
Potrivit art. 4 alin 1 lit. a din acest act normativ, dispoziție invocată în refuzul de înmatriculare dat de pârâtă, obligația de plata a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România, la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8, respectiv la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7.
A rezultat, așadar, ca taxa pentru emisiile poluante este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație. Astfel, la momentul formulării cererii de înmatriculare, principul „poluatorul plătește” nu era pus în aplicare, având în vedere că taxa era legată de momentul înmatriculării și nu este aplicabilă și autoturismelor similare care se află deja în circulație.
In privința reglementarilor comunitare in materie, instanța retine ca, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (in continuare TFUE) nici un stat membru nu poate aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
In temeiul dispozițiilor art. 148 din Constituție, în cauza sunt aplicabile direct normelor comunitare, care au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne.
Din dispozițiile legii nr. 9/2012 rezulta că pentru un autoturism produs in România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o noua înmatriculare, daca anterior autoturismul a fost înmatriculat tot in România. Aceeași taxa se percepe insa daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru este înmatriculat prima data in România.
Instanța a retinut ca legea nr. 9/2012 este contrara art. 110 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate . membru, cum este cazul de fata. Or, după aderarea României la UE, aceasta soluție nu este admisibila, întrucât norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorilor.
Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune că acestea pot fi transportate fără impedimente in interiorul comunității si toate obstacolele ce stau in calea acestui demers trebuie eliminate. In acest sens, art. 110 din TFUE interzice impunerea, asupra produselor din alte state membre, a unor taxe superioare celor care se aplica produselor naționale similare precum si taxele interne de natura sa protejeze indirect alte produse. Articolul vizează sa asigure libera circulație a mărfurilor intre statele membre, in condiții concurențiale normale, prin eliminarea tuturor formelor de protecție putând rezulta din aplicarea de impozitări interne discriminatorii produselor originare din alte state membre.
Chiar daca taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxa vamala directa, fata de caracterul sau special si aplicabilitatea discriminatorie intre autoturismele second-hand deja înmatriculate in România si cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul sau echivalent al unei taxe vamale.
Reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
De asemenea, in hotărârea pronunțata in Cauza C-263/10 N./Directia Generala a Finantelor Publice Gorj, Administratia Finantelor Publice Targu Carbunesti, Administratia F. pentru Mediu, CJUE a statuat, raportându-se la variantele taxei pe poluare aplicabile in perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2010, ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajează punerea in circulație in statul membru mentionat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fara insa a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie avand aceeasi vechime si aceeași uzura de pe piața naționala.”
Interpretarea data de instanța europeana reglementarilor Uniunii Europene, asadar Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, face corp comun cu aceste reglementari si este obligatorie pentru particulari, pentru instanțe si pentru organele fiscale. Astfel, dreptul comunitar acorda autoritarilor administrative aceleași puteri si obligații pe care le acorda instanțelor naționale, autoritățile administrative fiind obligate sa cunoască si sa aplice dreptul comunitar din oficiu (Cauza C-198/01 Consorzie Industrie Fiammeri (C.)/Autorita Garante della Concorenza e del Mercato).
TCE, in prezent Tratatul de Functionare a Uniunii Europene, a creat „o noua ordine juridica” in dreptul internațional (denumita astfel de Curtea Europeana de Justitie in cazul V. Gend en Loss, 1963), caracterizata prin faptul ca are efect direct si se bucura de supremație (prioritate) in raport cu ordinea juridica interna.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că refuzul pârâtei de a restitui taxa pe emisii poluante este nejustificat, astfel că în cauză sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1, 2 alin. 2 și 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru aceste considerente, în baza art. 18 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a admis cererea și a obligat pârâta AFP S. 4 la restituirea către reclamant a sumei de 5906 lei reprezentând contravaloarea taxei.
În ceea ce privește cererea reclamantului de acordare a dobânzii aferente acestei sume, tribunalul a apreciat-o ca fondată, având în vedere caracterul fiscal al raportului juridic dedus judecății, dobânda care ar putea fi solicitată de reclamant, accesoriu al unei creanțe fiscale, fiind doar dobânda fiscală nu cea legală, reglementată actualmente de OG 13/2011.
Instanța a reținut, cu titlu de principiu, faptul că dobânzile fiscale solicitate de reclamant, aferente sumei reținute în temeiul unui act normativ care este neconform legislației comunitare, nu pot curge decât de la data plății sumei greșit imputate, conform deciziei CJUE I.. Conform acesteia, dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Astfel, acest capăt subsidiar de cerere a fost admis în sensul acordării dobânzii fiscale aferente debitului principal, calculate începând din momentul plății și până la data achitării efective a debitului principal.
În ceea ce privește cererea reclamantului de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, instanța a admis-o, constatând că aceasta a căzut în pretenții, obligând-o la achitarea sumei de 339,3 lei cu acest titlu, sumă ce include taxa judiciară de timbru achitată și onorariul de avocat în cuantum de 300 lei.
Analizând cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva Administrației F. pentru Mediu, instanța a apreciat-o ca fiind fondată pentru următoarele motive:
Potrivit art. 1 alineat 2 din Legea 9/2012: „Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.” Totodată, conform art. 5 alin. 1 și 3 din același act normativ taxa se calculează de organul fiscal competent și se plătește de contribuabil într-un cont deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Conform normelor de aplicare ale Legii 9/2012 se reglementează, în cadrul art. 3 modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe - Administrația F. Pentru Mediu,respectiv: „Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Conform art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
Din coroborarea acestor dispoziții legale reiese faptul că pârâta Administrația Finanțelor Publice S. 4 este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite suma încasată nu a intrat în propriul buget ci autoritatea fiscală a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu.
Trebuie reținut și faptul că bugetele administrațiilor finanțelor publice sunt distincte, din punct de vedere legal, de bugetul F. pentru Mediu.
Suma reprezentată de taxa de poluare a profitat activității Administrației F. pentru Mediu, Administrația Fiscală nefiind altceva decât un colector al acestei taxe, în beneficiul exclusiv al F. pentru Mediu. În speță, AFP S. 4 a acționat ca un mandatar în favoarea Administrației F. pentru Mediu, colectând o taxă în numele și pentru acest fond special.
Astfel, este evident că administrațiile finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu, în vederea recuperării prejudiciului produs.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a dispus obligarea acesteia la plata către Administrația Finanțelor Publice S. 4 București a sumei pe care pârâta a fost obligată să le plătească reclamantului, respectiv a taxei de emisii poluante. A remarcat prima instanță faptul că prin cererea de chemare în garanție s-a solicitat exclusiv plata acestei sume nu și a eventualelor dobânzi la care AFP S. 4 ar fi obligată, astfel încât principiul disponibilității obligă admiterea acestei cereri incidentale în limitele în care a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta AS4FP prin reprezentant DGRFP București, solicitând modificarea sentinței recurate, în principal în sensul respingerii cererii principale ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, iar în subsidiar, ca neîntemeiată.
În motivare arată că prima instanță în mod greșit a respins excepția lipsei calității sale procesuale pasive, date fiind prevederile art. 1 din Legea nr. 9/2012, conform cărora taxa încasată este administrată de AFM. Prin urmare, nu există un raport juridic fiscal privind încasarea taxei care să fie stabili între reclamant și pârâta recurentă.
Pe fondul cauzei, arată că obligația de plată a taxei este prevăzută de Legea nr. 9/2012. Taxa fiind achitată de reclamant în baza acestei legi, suma nu poate fi restituită, fiind legal datorată.
Cât privește dobânda, arată că nu erau îndeplinite condițiile prevăzute de art. 124 alin. 1 C.pr.fiscală pentru acordarea dobânzii, iar cât privește cheltuielile de judecată arată că nu s-a invocat niciun motiv de nelegalitate al deciziei de calcul a taxei, prima instanță reținând caracterul neconform cu dreptul comunitar al Legii nr. 9/2012, situație în care nu se poate raporta la culpa procesuală a recurentei-pârâte.
În drept, sunt invocate prevederile art. 304 pct. 9 C.pr.civ.
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant O. C. A. solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, arătând că prima instanță a reținut în mod corect caracterul neconform cu dreptul comunitar al Legii nr. 9/2012, norma fiscală națională fiind susceptibilă să diminueze consumul produselor importate, influențând astfel decizia consumatorului.
Cât privește dobânda, invocă Hotărârea CJUE în cauza I., iar cât privește cheltuielile de judecată, invocă prevederile art. 274 C.pr.civ.
Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor invocate, Curtea constată următoarele:
Excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei recurente în cererea principală a fost în mod legal și temeinic respinsă de către prima instanță, având în vedere care sunt părțile raportului juridic în cauză. Prin cererea introductivă s-a solicitat restituirea taxei de poluare achitată de către reclamant, invocându-se refuzul nejustificat al pârâtei de a proceda la restituire, în baza cererii adresate pe cale administrativă de către reclamant.
Prin urmare, raportul juridic de drept administrativ invocat în cauză are ca părți pe reclamantă și pe pârâta A S. 4 FP, în calitate de organ fiscal care a emis decizia de calcul a taxei de poluare, care a încasat taxa și care a refuzat restituirea acesteia la cererea reclamantului.
Aspectul invocat de recurentă în susținerea excepției, privitor la virarea taxei încasate într-un cont deschis pe numele Administratiei F. pentru Mediu, nu este de natură să înlăture legitimarea sa procesuală pasivă în cererea principală.
Prima instanță a procedat la o corectă analiză a compatibilității dispozițiilor din Legea nr. 9/2012 care au instituit taxa pentru emisiile poluante cu dispoz. art. 110 TFUE (fost art. 90 alin. 1 TCE).
În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Reglementarea națională a taxei în cauză, reprezentată de Legea nr. 9/2012, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, taxa nu s-a perceput, deși a fost reglementată prin același act normativ, întrucât dispozițiile legale care prevedeau plata taxei și pentru autovehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național ( art. 2 lit. i) coroborat cu art. 4 alin 2) au fost suspendate de la aplicare prin OUG nr. 1/2012, perpetuându-se astfel situația de discriminare generată de vechea reglementare - OUG nr. 50/2008 și constatată de CJUE în cauzele T. și N.. Astfel, potrivit art. 1 din OUG nr. 1/2012, Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013, iarpotrivit art. 2 din același act normativ, (1) Contribuabilii care au achitat taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ca urmare a primei transcrieri a dreptului de proprietate, în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din Legea nr. 9/2012, în perioada cuprinsă între data intrării în vigoare a acestei legi și data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pot solicita restituirea acesteia.
Reglementată în acest mod, taxa a fost destinată, în continuare, să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
Prin urmare, Legea nr. 9/2012 coroborată cu prevederile OUG nr. 1/2012 este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, astfel că refuzul autorității pârâte de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă pentru înmatricularea autovehiculului este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004.
Este esențială în cauză Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Autoritățile statului, ca și instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate să respecte interpretarea Curții.
Prin Ordonanțele din 3 februarie 2014 în cauzele conexate C‑97/13, C. și C‑214/13, C., CJUE, analizând regimul de impozitare instituit prin Legea nr. 9/2012, a reiterat soluția consacrată în hotărârile C-402/09, T. și C-263/10, N. referitoare la incompatibilitatea cu articolul 110 TFUE a unui regim de impozitare prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Pe de altă parte, instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24), în speță Legea nr. 9/2012, care a perpetuat aceeași situație discriminatorie constatată în raport cu reglementarea națională anterioară.
Cât privește dobânda, hotărârea primei instanțe concordă cu principiile rezultate din hotărârea CJUE în cauza 565/11, I., par. 20 și urm., din care rezultă că justițiabilul are dreptul nu numai la restituirea taxei percepută de statul membru cu încălcarea dreptului UE, dar și la acoperirea pierderilor reprezentate de indisponibilizarea sumei, ca o completare a drepturilor conferite justițiabililor de dispozițiile dreptului UE care interzic astfel de taxe. În plus, recurenta nu a arătat în concret care condiție prevăzută de art. 124 C.pr. fiscală nu este îndeplinită în cauză, câtă vreme dobânda a fost solicitată prin cererea administrativă adresată pentru restituirea taxei.
Cât privește critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată aceasta este nefondată, în raport de admiterea pretențiilor reclamantei, prima instanță procedând la o corectă aplicare a dispozițiilor art. 274 alin. 1 C.proc.civ.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 312 alin.1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 4 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 336/20.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr. _/3/2012, în contradictoriu cu intimatul-reclamant O. C. A. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | E. C. V. | M. N. |
GREFIER |
I. C. B. |
Red. E.C.V./Tehnore. B./2 ex.
Jud. fond A. I. N.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 8369/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 6242/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
