Obligaţia de a face. Decizia nr. 7502/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7502/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 953/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 7502
Ședința publică din data de 16.10.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. M. C.
JUDECĂTOR: G. G.
JUDECĂTOR: O. D. P.
GREFIER: R. O.
Pe rol pronunțarea asupra recursului civil declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în împotriva sentinței civile nr. 1490/28.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C., în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă Administrația Finanțelor Publice sector 6 și cu intimatul reclamant B. D., cererea de chemare în judecată având drept obiect pretenții – taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Curtea constată că se solicită judecarea cauzei în lipsă și reține recursul spre deliberare.
CURTEA,
Asupra recursului de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 11.01.2013, sub numărul_, formulată și modificată de reclamantul B. D. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București și Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București (denumire ulterioară Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună obligarea pârâtei la restituirea sumei de 3.321 lei, reprezentând taxă de primă înmatriculare pentru autovehicule și la plata dobânzii legale, de la data de 14.12.2007 și până la data restituirii, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat un autovehicul folosit, înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv în Germania. În vederea înmatriculării acestui autovehicul în România, a achitat o taxă de primă înmatriculare stabilită potrivit dispozițiilor art. 2141 din Legea nr. 343/2006, în sumă de 3.321 lei. Reclamantul consideră că această taxă este nelegal aplicată, în condițiile în care dispozițiile interne contravin legislației comunitare, respectiv art. 110 TFUE, cât și în raport cu jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene și a Constituției României, astfel că taxa trebuie restituită, cu atât mai mult cu cât aceasta a condiționat înmatricularea autoturismului în România.
Prin sentința civilă nr. 1490/28.02.2014 Tribunalul București a admis cererea reclamantului și a obligat pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 3321 lei reprezentând taxa de primă înmatriculare, cu dobânda legală de la data plății până la data restituirii efective precum și la plata sumei de 743,6 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție tribunalul a reținut că în ce privește calitatea procesuală pasivă a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București, pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004. Art. 17 din O.G. nr. 92/2003 (având denumire marginală „Subiectele raportului juridic fiscal”) prevede că Agenția Națională de Administrare Fiscală și unitățile subordonate acesteia, precum și compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt denumite în prezentul cod organe fiscale.
S-a reținut că potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca si obligații fiscale, cum sunt si cele solicitate de reclamant în prezenta cauză, se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, în speță acesta fiind Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 6 București, reprezentată prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București).
Asupra admisibilității acțiunii tribunalul a reținut că prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. Or, dobânda legală solicitată de reclamant reprezintă tocmai daunele moratorii cauzate prin actul administrativ asimilat dedus judecății.
Dispozițiile speciale privind acordarea dobânzilor „la cererea contribuabililor” (Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal) reglementează modul de calcul la punerea în executare a hotărârii judecătorești și eventualul drept al organului fiscal de a dispune compensarea cu alte obligații fiscale scadente ale contribuabilului, însă nu creează un fine de neprimire al capătului accesoriu de cerere având ca obiect recunoașterea dreptului de creanță pretins de reclamant.
Cu privire la fondul acțiunii, tribunalul a apreciat că stabilirea taxei de primă înmatriculare s-a făcut cu nerespectarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză.
S-a constatat că reglementarea națională a taxei de primă înmatriculare, reprezentată de art. 214ind.1 din Legea nr. 343/2006, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa specială de primă înmatriculare nu se plătește.
Reglementată în acest mod, taxa pe primă înmatriculare contravine art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, fiind destinată să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
S-a reținut că se face comparația în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de primă înmatriculare iar, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
S-a reținut că în dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de faptul înmatriculării, deși s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a constatat că, în cauză, reclamantul pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de primă înmatriculare și pe întârzierea restituirii acesteia și că, potrivit art. 994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății.
S-a reținut că prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 1088 C.civ. 1864, potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 instituie acel caz prevăzut de lege când dobânda curge de drept, din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.
S-a apreciat că textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art. 994 C.civ. din 1864), cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.
S-au avut în vedere cele reținute prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, cu referire la hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor de drept comun favorabile persoanei îndreptățite (art. 994 C.civ. 1864), iar nu înlăturarea acestora pe baza unui text de lege instituit pentru cazul în care persoana îndreptățită nu ar fi beneficiat de vreo dispoziție care să prevadă punerea de drept în întârziere a autorităților.
Instanța de fond a acordat reclamantului dobânda legală în materie fiscală, în cuantumul prevăzut de art. 124 alin. 2 raportat la art. 120 alin. 7 din O.G. nr. 92/2003, deoarece raportul juridic dedus judecății este de natură fiscală, iar principiul echivalenței și principiul efectivității, interpretate prin prisma hotărârii din cauza I., impun ca părțile să beneficieze de același cuantum al dobânzii, cu singura distincție că punerea în întârziere în cauza de față a intervenit de drept, prin faptul încălcării cu rea-credință a dreptului Uniunii Europene.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, instanța a constatat că pârâtele au căzut în pretenții, motiv pentru care a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. și, constatând că acțiunea reclamantului a fost admisă numai în parte (fiind respinsă în contradictoriu cu doi pârâți), a fost soluționată cu celeritate, la primul termen de judecată, iar onorariul avocațial de 1.000 lei este disproporționat în raport cu natura pricinii, complexitatea acesteia, valoarea totală a pretențiilor și munca îndeplinită de avocat, a dispus reducerea onorariului de avocat.
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, recursul fiind motivat și declarat în condițiile legii.
Scutit de obligația achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar mobil potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 și art. 229 din OG nr. 92/2003, recursul a fost înregistrat pe rolul acestei instanțe la 18.06.2014 sub nr._ .
Criticând sentința recurată ca fiind netemeinică și nelegală, recurenta pârâtă invocă în primul rând excepția lipsei calității procesuale pasive arătând că raportat la obiectul cauzei reclamanta nu a dovedit calitatea sa pasivă în cauză întrucât nu a încasat taxa de prima înmatriculare a cărei restituire se solicită în speță. Precizează că taxa auto a fost în casată de către Trezoreria Sectorului 6 București, instituție din structura AFP Sector 6 și că Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București nu a încasat și nici nu este organul care administrează din punct de vedere fiscal nici reclamantul și nici societatea care a achitat taxa.
Recurenta a mai invocat și excepția inadmisibilității în ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea la plata dobânzii legale aferente sumei solicitate în raport de disp.art. 124 și 117 alin.2 Cod proc.fiscală. În susținerea excepției a mai invocat și faptul că reclamanta nu a solicitat organului fiscal, î procedura prealabilă dobânda legală astfel că solicitarea acestora direct în fața instanței de judecată nu se putea primi.
Pe fondul cauzei recurenta arată că în opinia sa instanța de fond în mod nelegal a admis cererea reclamantului.
Recurenta arată cu privire la fondul cauzei că nu se pot reține afirmațiile reclamantului în sensul că taxa ar fi în contradicție cu art.90 paragraf 1 TCE întrucât taxa de primă înmatriculare urmează a fi plătită de toți proprietarii unor autoturisme indiferente de proveniența lor, la momentul primei înmatriculări. Mai precizează că principiul „poluatorul plătește” pe care se bazează și instituirea taxei speciale este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Cu privire la obligarea la plata dobânzii, recurenta pârâtă arată că instanța de fond în mod greșit a admis această cerere și că reclamantul nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu și nici că a fost achitată către bugetul de stat, situație în care s-ar fi putut solicita restituirea în temeiul art. 117 alin.2 sau art.70.
În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.9 C.p.c.
Intimații nu au depus întâmpinare și nu au formulat apărări în cauză.
Nu s-au cerut și nu s-au administrat probe noi în recurs în condițiile art.305 Cod proc.civ. .
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.p.c., Curtea apreciază că este fondat recursul formulat de pârâta D.G.R.F.P. București, față de următoarele considerente:
Reclamantul solicită restituirea taxei pentru prima înmatriculare al cărei cuantum a fost stabilit potrivit dispozițiilor art. 214 ind.1 Legea nr.343/2006 și care a fost achitată prin chitanță . nr._/14.12.2007 în contul Trezoreriei Sector 6.
Se constată că pârâta D.G.R.F.P. București nu este autoritatea emitentă a chitanței, că taxa a fost achitată de reclamant la Trezoreria sector 6 și că, potrivit pct. 2 din Ordinul M.F.P. nr. 1899/2004, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, acesta fiind organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului.
Pârâta D.G.R.F.P. București nu este organul fiscal care administrează creanțele bugetare în cazul reclamantului, nu are competența de a soluționa cererea de restituire formulată de acesta, nu a încasat taxa a cărei restituire o solicită reclamantul, astfel că nu există identitate între acest pârât și persoana obligată în raportul juridic dedus judecății.
Sub acest aspect, sentința a fost dată cu aplicarea greșită a legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.p.c.
Curtea apreciază nefondate celelalte critici aduse de D.G.R.F.P. București, față de următoarele considerente:
În mod corect instanța de fond a admis acțiunea reclamantului și a apreciat că stabilirea taxei de primă înmatriculare s-a făcut cu nerespectarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză.
Reglementarea națională a taxei de primă înmatriculare, reprezentată de art. 214 ind.1 din Legea nr. 343/2006, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa specială de primă înmatriculare nu se plătește.
Reglementată în acest mod, taxa pe primă înmatriculare contravine art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, fiind destinată să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
În hotărârile T. (nr. C 402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C 263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Tribunalul reține că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de primă înmatriculare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C 402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C 263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de faptul înmatriculării, deși s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Față de aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 și 3 C.p.c., Curtea va va admite recursul formulat de D.G.R.F.P. București, va modifica în parte sentința, în sensul că va admite excepția lipsei calității procesuale pasive a D.G.R.F.P. București și va respinge acțiunea în contradictoriu cu aceasta în consecință, menținând în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în împotriva sentinței civile nr. 1490/28.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C., în dosarul cu nr._ în contradictoriu cu intimata pârâtă Administrația Finanțelor Publice sector 6 și cu intimatul reclamant B. D..
Modifică în parte sentința în sensul că admite excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei D.G.R.F.P. București și respinge acțiunea în contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.10.2014
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. M. C. G. GrecuOana D. P.
GREFIER
R. O.
Red.jud.G.G./tehnored.C.O./ 2 ex.
Tribunalul București – Secția a II-a C.
Judecător de fond: I. M.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 7929/2014.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6914/2014.... → |
|---|
