Pretentii. Decizia nr. 6435/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6435/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-09-2014 în dosarul nr. 2466/116/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 6435
Ședința publică de la 16.09.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – P. H.
JUDECĂTOR - F. G. A.
JUDECĂTOR - F. C. M.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant V. G. împotriva sentinței civile nr. 1790/12.12.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. F. MUNICIPAL OLTENIȚA.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant V. G. reprezentat de avocat P. I. cu delegație de substituire depusă la dosarul cauzei, lipsind intimatul-pârât S. F. Municipal Oltenița.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
Recurentul-reclamant, prin avocat, arată că nu mai are cereri prealabile de formulat, solicitând acordarea cuvântului în susținerea recursului.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în susținerea recursului.
Recurentul-reclamant, prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, să se admită cererea de chemare în judecată. Solicită să se ia act că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului civil de față, constată că prin cererea înregistrată la Tribunalul Călărași cu nr._, reclamantul V. G. a chemat în judecată pe pârâtul S. F. MUNICIPAL OLTENIȚA solicitând obligarea acestuia la restituirea sumei de 7420 lei reprezentând taxa de timbru de mediu și dobânda legală calculată de la data achitării până la plata efectivă precum și la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 1790/12.12.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut în esență că, în raport cu data de 27.09.2013 când reclamantul a achitat timbrul de mediu, era în vigoare Legea nr.9/2013, care nu contravine art.110 din TFUE.
Împotriva acestei sentința a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, pentru următoarele motive:
Motivul prevăzut de art. 488, alin. l, punctul 8-Cod.proc.civ.
1- Instanța de fond a respins cererea de chemare in judecata - indicând ca temeiuri legale dispozițiile art. 4 lit. c si d din OUG 9/2013- sub motivația următoare: „Acest act normativ-in speța OUG 9/2013-succede in timp L 9/2012, a intrat in vigoare la data de 15.03.2013 si definește timbrul de mediu ca o taxa ce se aplica o singura data " si, „Așa cum a fost edictata, OUG 9/2013 nu instituie impozit intern aplicabil diferențiat unor produse de import(ale altor state membre UE) si nu conturează un regim discriminatoriu intrucat taxa amintita se aplica atat produselor (autoturismelor) ce intra pe teritoriul național cat si celor deja existente".
2 Dispoziția art. 4 lit. c din OUG 9/2013, este discriminatorie (si in consecința trebuie ignorata de instanțele de judecata) întrucât: autoturismele aflate in parcul național, înmatriculate înainte de . art. 214 indice 1- Cod. fiscal si care nu si-au schimbat proprietarul (de cele mai multe ori, tocmai datorita stării avansate de uzura-stare tehnica care atrage după sine si un grad ridicat de poluare) sunt scutite de la plata taxei de poluare (denumita in prezent „timbru de mediu").
3 Tot discriminatorie este aceeași dispoziție si prin raportare la faptul ca, in actualul parc auto național, pentru o parte însemnata dintre autovehicule, taxa de poluare (denumita in timp: taxa speciala, taxa de poluare sau taxa pentru emisii poluante-in prezent timbru de mediu) este achitata, situație in care - in prezent - daca autoturismul respectiv iși schimba proprietarul, acesta (noul proprietar) nu mai este obligat sa achite timbrul de mediu.
În concluzie, întrucât in actualul parc auto național exista autovehicule poluante - dar care nu si-au schimbat primul proprietar - dar si autovehicule care au avut mai mult de doi proprietari si pentru care exista achitata una dintre taxele de poluare impuse de-a lungul timpului de statul roman (in condițiile in care instanțele judecătorești europene si naționale au constatat nelegalitatea obligației de plata a acestora) exceptate de la obligația achitării timbrului de mediu cu ocazia schimbării proprietarului, este evidenta si dovedita discriminarea dintre aceste vehicule si cele supuse obligației de plata a timbrului de mediu.
4 Dispozitia art. 4 lit. d din OUG 9/2013 prevede obligativitatea achitării timbrului de mediu in situațiile autovehiculelor pentru care instanțele judecătorești au dispus in mod definitiv si irevocabil, obligarea statului roman la restituirea taxelor ilegal percepute (indiferent ca acestea au fost denumite taxa speciala pentru autoturisme, taxa de poluare sau taxa pentru emisii poluante). Ori, o astfel de dispoziție legala nu poate produce niciun efect-si ca atare trebuie ignorata de instanțele judecatoresti-intrucat tinde sa incalce autoritatea de lucru judecat. Este inadmisibil ca odată plătită taxa de poluare, restituita in baza unei hotărâri judecătorești care se bucura de autoritate de lucru judecat, sa se impună din nou aceeași plata ... sub o alta denumire (timbru de mediu in loc de taxa speciala pentru autoturisme, taxa de poluare sau taxa de emisii poluante).
Este evident ca prin dispozițiile OUG 9/2013, persoanele care doresc sa achiziționeze un autoturism second-hand, sunt îndrumate si determinate sa se indrepte spre autoturismele aflate in parcul auto național scutite de plata taxei de poluare (timbrului de mediu).
Astfel, este dovedit caracterul indirect discriminatoriu intre produse de același fel aflate pe piața româneasca, discriminarea fiind chiar urmărita direct de statul roman cu privire la autovehiculele provenind din alte state membre UE (si pentru care la prima inmatriculare in România - sub motivația meschina a schimbării proprietarului - exista obligația - prevăzuta de OUG 9/2013 - de a fi plătită o taxa discriminatorie denumita „timbru de mediu").
Prin întâmpinare, intimata-pârâtă a solicitat respingerea recursului ca fiind nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind legală și temeinică.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs cât și în limitele prevăzute de art.3041 din Codul de procedură civilă, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Curtea reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, reținând că taxa pe poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008, care a suferit modificări prin OUG nr. 108/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 117/2009, OUG nr. 118/2010.
OUG 50/2008 a fost abrogată prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ in vigoare la data la care reclamantul s-a adresat paratei cu cererea de restituire a taxei.
Potrivit art. 4 din acest act normativ: ” (1) Obligația de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România;
b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7;
(2) Obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa specială pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.”
Alineatul (2) a fost suspendat prin alineatul din Ordonanța de urgenta nr. 1/2012, începând cu 31.01.2012 pana la 01.01.2013.
Reclamantul a achitat taxa pentru emisii poluante la data de 20.01.2013, când dispozițiile Legii nr.9/2012 nu mai erau suspendate.
Așa cum a reținut și instanța de fond, obligația de plată a taxei pentru emisii poluante aferente primei înmatriculări în România a unui vehicul este prevăzută de art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012, normă juridică în vigoare și care nu a fost declarată neconstituțională printr-o decizie a Curții Constituționale, fiind astfel pe deplin aplicabilă.
Este adevărat că, în situația în care s-ar constata existența unei contrarietăți între norma internă și o normă aparținând dreptului Uniunii Europene, norma internă ar fi înlăturată de la aplicare, potrivit principiului priorității dreptului Uniunii, dezvoltat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene în jurisprudența sa (Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, C-106/77) și statuat prin prevederile art. 148 alin. 2 din Constituția României.
Prin două hotărâri pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene (în cauzele T., nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N.,C‑263/10, 7 iulie 2011), o taxă percepută anterior la momentul primei înmatriculări în România a unui autovehicul („taxa pe poluare” instituită prin OUG nr. 50/2008, în diversele sale variante), având o natură similară sau cvasi-identică cu taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012, a fost declarată ca fiind contrară dreptului Uniunii Europene, respectiv art. 110 TFUE (fost art. 90 TCE).
Această soluție a Curții de la Luxemburg s-a întemeiat însă pe aceea că, prin modul în care era așezată (se aplica autovehiculelor rulate aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind însă percepută pentru autovehiculele rulate înmatriculate deja în România și care fac obiectul unei vânzări), taxa pe poluare instituia un regim fiscal discriminator între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, descurajând punerea în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Începând cu data de 01.01.2013, taxa pentru emisii poluante s-a aplicat atât la prima înmatriculare în România a unui autovehicul (art. 4 alin. 1 lit. a din Legea nr. 9/2012), dar și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule sau taxa pe poluare pentru autovehicule (art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012).
Instituirea obligației de plată a taxei pentru emisii poluante și pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, care fac obiectul unei vânzări, este de natură să înlăture efectul descurajant pentru importul din alte state membre a unor produse de aceeași natură și orientarea consumatorului către produse de pe piața autohtonă, identificat de CJUE în hotărârile menționate în privința fostei taxe pe poluare.
Astfel fiind, neputându-se reține încălcarea dreptului Uniunii prin reglementarea instituită prin Legea nr. 9/2012, aplicabilă de la 01.01.2013, nu se pune nici problema înlăturării de la aplicare a normei interne de către dreptul UE.
Cum, în speță, reclamantul a solicitat înmatricularea în România a autovehiculului la data de 27.09.2013, cererii sale îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 9/2012 în forma în vigoare la această dată, act normativ cu privire la care nu se poate reține că ar fi contrar dreptului UE
Față de aceste considerente, Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant V. G., CNP_, domiciliat în mun. Oltenița, ., ., ., jud. Călărași împotriva sentinței civile nr. 1790/12.12.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. F. MUNICIPAL OLTENIȚA, cu sediul în mun. Oltenița, ., nr. 1, jud. Călărași, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. H. F. G. A. F. C. M.
GREFIER
S. I.
Red. HP/4 ex.
Jud. fond Ș. G. – Tribunalul Călărași
| ← Pretentii. Decizia nr. 1302/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 4154/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
