Pretentii. Decizia nr. 4483/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4483/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 25685/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4483
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 02 iunie 2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. V.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursul declarat împotriva sentinței civile nr. 5095 din data de 22.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă Administrația S. 6 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. C., intimata – pârâtă Administrația F. pentru Mediu și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că, prin serviciul registratură, s-au depus la dosarul cauzei, cu data de 29.05.2014, de către intimatul – reclamant D. C., concluzii scrise la care a anexat dovada cheltuielilor de judecată.
Curtea, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Curtea, verificând actele și lucrările dosarului, constată faptul că recurenta – pârâtă a solicitat judecarea în lipsă prin cererea de recurs și rămâne în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 5095/22.10.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._ a fost respinsă ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFPS6, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Administratiei F. pentru Mediu, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul D. C. I. în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice S. 6 prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București și Administrația F. pentru Mediu, pârâta AFPS6 a fost obligată să restituie reclamantului suma de 4024 lei reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda aferentă de la data plății taxei și până la data restituirii efective, precum și la plata sumei de 39,3 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a respins cererea de chemare în garanție a AFM, formulată cu motivarea că taxa se face venit la Fondul pentru Mediu, reținând că reclamantul este nemulțumit de suma pretinsă de AFPS6 cu titlu de taxă de poluare. AFPS6 este instituția care a pretins și a încasat suma calculată prin decizie proprie, nefiind deci un simplu încasator care să se conformeze dispozițiilor AFM.
Și excepția lipsei calității procesuale pasive a fost respinsă ca neîntemeiată de către tribunal, având în vedere că AFPS6 este emitentul deciziei de poluare în baza căreia s-a pretins și încasat suma de la reclamant, deci nu este doar un simplu încasator pentru AFM. Reclamantul este nemulțumit de suma pretinsă de AFPS6 cu titlu de taxă de poluare, a contestat această sumă, iar ca efect al nesoluționării favorabile a cererii sale de restituire a sumei a introdus acțiunea de față.
Pe fond, s-a reținut că reclamantul a achiziționat un autoturism second-hand din Uniunea Europeană, iar în România a plătit o taxă pe poluare în cuantum de 4.024 lei. De asemenea, a reținut că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pe poluare în România pentru autoturismele second-hand înmatriculate anterior în Uniunea Europeană contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele second-hand autohtone.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs Administrația S. 6 a Finanțelor Publice prin DGRFPB, solicitând modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare, s-a arătat că în mod nelegal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației S. 6 a Finanțelor Publice în condițiile în care obligația administrării și gestionării bugetului constituit din colectarea taxelor pe poluare revine Administrației F. pentru Mediu. De asemenea, recurenta a criticat soluția pronunțată de instanța de fond cu privire la cererea de chemare în garanție formulată în contradictoriu cu Administrația F. pentru Mediu.
Pe fondul cauzei, recurenta a arătat în esență că textele legale care reglementează taxa pe poluare nu contravin prevederilor art. 90 din Tratatul Comunității Europene, iar argumentele prezentate în susținerea caracterului discriminatoriu al taxei pe poluare nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autovehicule în România. S-a menționat că în cazul acelorași specificații tehnice taxa de înmatriculare în România are același cuantum, indiferent dacă este vorba despre autovehicule din producția internă sau cele produse în spațiul comunitar. În plus, s-a arătat că cererea de restituire formulată de intimatul-reclamant nu se încadrează în niciuna dintre situațiile reglementate de art. 117 lit. a)-h) din OG nr. 92/2003 și nici dintre cele reglementate de art. 8 din OUG nr. 50/2008.
Recurenta a mai criticat și obligarea sa la plata dobânzii fiscale, susținând că nu este îndeplinită condiția prevăzută de art. 124 alin. 1 din OUG nr. 92/2003 pentru acordarea acesteia.
Nu în ultimul rând, recurenta-pârâtă a criticat obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, susținând că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 274 alin. 1 C.pr.civ. întrucât nu se poate reține în sarcina sa nicio culpă. De asemenea, a arătat că pentru acordarea cheltuielilor trebuie ca partea să fi câștigat irevocabil litigiul, ipoteză ce nu se regăsește în cauză.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 3041 C.pr.civ., OG nr. 92/2003, Legii nr. 571/2003, Legii nr. 554/2004, OMFP nr. 1899/2004, OMEF nr. 418/2007, Legii nr. 157/2005, Constituția României, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă conform art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Intimații, legal citați, nu au formulat întâmpinare, dar intimatul-reclamant a depus concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În faza recursului nu s-au administrat probe noi.
Analizând actele și lucrările dosarului, în limita și în raport de motivele de recurs formulate, precum și în conformitate cu prevederile art. 3041 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește critica formulată de recurenta Administrația S. 6 a Finanțelor Publice referitoare la modalitatea de soluționare a excepției lipsei calității sale procesuale pasive, Curtea constată că este neîntemeiată în condițiile în care raporturile administrativ-fiscale s-au stabilit între intimatul-reclamant și recurenta-pârâtă, aceasta fiind autoritatea care a emis decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule. De asemenea, Curtea reține că nu prezintă relevanță sub acest aspect destinatarul final al sumelor colectate cu titlu de taxă pe poluare, ci autoritatea publică care a perceput taxa, în cauza de față Administrația S. 6 a Finanțelor Publice.
Analizând motivele invocate pe fondul cauzei de recurentă, reținând în esență problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția de admitere a cererii reclamantului este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei pe poluare percepute.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Curtea are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului.
Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa pe poluare a fost percepută reclamantei, iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că, deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În raport de aceste aspecte, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea, ci în toate cazurile similare deduse judecății.
Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de restituire a taxei pe poluare astfel încasată, apare ca temeinică și legală.
De asemenea, Curtea apreciază că sunt nefondate și criticile referitoare la obligarea recurentei-pârâte la plata dobânzii calculate conform art. 124 din OG nr. 92/2003. Astfel, Curtea reține că în cauza C-565/2011 I. c. României, CJUE a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Nu în ultimul rând, în condițiile în care prevederile art. 274 C.pr.civ. nu condiționează acordarea cheltuielilor de judecată de rămânerea irevocabilă a deciziei, o eventuală schimbare a soluției în calea de atac producând efecte directe și implicite și asupra acestora, Curtea reține că motivele de recurs prin care se critică soluția instanței de fond cu privire la cererea de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată sunt nefondate.
Pe de altă parte, Curtea apreciază că recursul este fondat sub aspectul capătului privind cererea de chemare în garanție a Administrație F. pentru Mediu formulată de Administrația S. 6 a Finanțelor Publice.
Astfel, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008 „Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.”, iar art. 5 alin. 1 din același act normativ prevede că „(1) Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă.”, alin. 4 stabilind că „Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.”
De asemenea, art. 3 din HG nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008 „(1) Taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care reprezintă: a) în cazul persoanelor juridice, al persoanelor fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere - organul fiscal la care persoana este înregistrată ca plătitor de impozite și taxe; b) în cazul persoanelor fizice - organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică își are domiciliul fiscal. (5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. (6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4). (7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. (8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Prin urmare, Curtea observă că destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare este bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, recurenta-pârâtă Administrația S. 6 a Finanțelor Publice având doar competența de a calcula cuantumul taxei, plata fiind efectuată la unitățile Trezoreriei Statului direct pe numele Administrației F. pentru Mediu.
În raport de aceste considerente, Curtea apreciază că se impune admiterea cererii de chemare în garanție formulată de Administrația S. 6 a Finanțelor Publice, iar Administrația F. pentru Mediu obligată la plata către aceasta a sumei de 4.024 lei reprezentând taxa pe poluare cuvenită reclamantului.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ. Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată în sensul că va admite cererea de chemare în garanție formulată și va obliga Administrația F. pentru Mediu la plata către Administrația Sectorului 6 a Finanțelor Publice a sumei de 4.024 lei reprezentând taxa pe poluare cuvenită reclamantului și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Pe de altă parte, în ceea ce privește obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. „(1) Partea care cade în pretenții poate fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. (2) Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut. (3) Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.”
Având în vedere soluția ce urmează a fi pronunțată în cauză, reținând culpa procesuală a recurentei-pârâte, precum și faptul că desfășurarea prezentului litigiu a cauzat intimatului-reclamant efectuare de cheltuieli, Curtea apreciază că acesta este îndreptățit a primi cheltuieli de judecată din partea pârâților. În ceea ce privește cuantumul acestora, Curtea reține că, pentru a obține rambursarea cheltuielilor de judecată, trebuie observată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
În ceea ce privește prima condiție, Curtea observă că intimatul-reclamant a depus la dosarul de recurs chitanța nr. 43/11.03.2014 (fila 17 bis) din care rezultă că aceasta a achitat apărătorului ales suma de 700 lei.
Pentru a stabili îndeplinirea celorlalte condiții, Curtea va analiza proporționalitatea cuantumului onorariului de avocat cu amplitudinea și complexitatea activității depuse. Sub acest aspect, Curtea constată că obiectul prezentului litigiu face parte dintr-o tipologie de acțiuni în care practica judiciară este constantă, iar soluționarea cauzei nu a presupus decât un termen de judecată. Mai mult, trebuie avut în vedere și faptul că acțiunea intimatului-reclamant a fost apreciată de instanța de fond ca fiind întemeiată în parte, iar nu în totalitate, iar în faza procesuală a recursului nu a fost depusă întâmpinare. Astfel, se apreciază că suma de 700 lei solicitată de intimatul-reclamant nu respectă principiul proporționalității, astfel încât, în temeiul art. 274 alin. 3 C.pr.civ. va obliga recurenta-pârâtă la plata către acesta a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În opinie majoritară:
Admite recursul formulat împotriva sentinței civile nr. 5095 din data de 22.10.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ de recurenta – pârâtă Administrația S. 6 a Finanțelor Publice prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, cu sediul în sector 2, București, . Gerota, nr. 13, în contradictoriu cu intimatul – reclamant D. C., cu domiciliul procesual ales la C.. Av. Marcosanu A., cu sediul în sector 6, București, ., nr. 2, ., .>intimata – pârâtă Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în sector 6, București, .. 294, .> și intimata – chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în sector 6, București, .. 294, .>
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 4.024 lei reprezentând taxă pe poluare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile recurate.
Obligă recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplic. art. 274 alin. 3 C.pr.civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02 iunie 2014.
Judecător Judecător Grefier
M. M. P. M. D. R. B.
Red./Tehnored. M.D. - 2 ex./01.07.2014
Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal
judecător fond: C. I.
Cu opinia separată a jud. A. V., în sensul că:
Admite recursul.
Modifică în parte sentința recurată.
Admite în parte cererea principală.
Obligă pârâta la restituirea către reclamantă a părții din taxa pe poluare ce depășește valoarea reziduală a autovehiculului (reprezentând valoarea ce s-ar restitui efectiv în cazul în care autovehiculul ar fi scos din scos din parcul auto național), calculată la data de 14.07.2011 pentru un autovehicul similar ce ar fi înmatriculat ca autoturism nou la data de 14.08.2008, precum și la plata dobânzii fiscale aferente acestei sume calculate de la data încasării taxei și până la data restituirii efective.
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție la plata către pârâtă a părții din taxa pe poluare ce depășește valoarea reziduală a autovehiculului (reprezentând valoarea ce s-ar restitui efectiv în cazul în care autovehiculul ar fi scos din scos din parcul auto național), calculată la data de 14.07.2011 pentru un autovehicul similar ce ar fi înmatriculat ca autoturism nou la data de 14.08.2008.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Obligă recurenta pârâtă la plata către intimatul reclamant a sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, cu aplic. art. 274 alin. 3 C.pr.civ.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 2.06.2014.
Apreciem, în opinie separată, că se impunea soluția de mai sus, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Cu privire la motivul de recurs legat de greșita aplicare a legii, Curtea constată că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului second-hand marca FORD FOCUS nr. identificare WFOPXXWPDP8D03318, care a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat european la data de 14.08.2008.
Cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, reclamantul a achitat în baza art. 4 din OUG nr. 50/ 2008 o taxă pe poluare în cuantum de 4024 lei.
Curtea va constata că la data plății taxei de către reclamant era aplicabil regimul juridic al taxei pe poluare instituit de OUG nr. 50/2008, fiind obligatorie plata taxei pe poluare în cazul înmatriculării autoturismelor noi și cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismelor second – hand înmatriculate anterior într-un stat din Uniunea Europeană.
În ceea ce privește conformitatea dispozițiilor legale ce instituie obligația de plată a taxei cu dreptul comunitar, aplicabil este același raționament expus de CJUE în cauzele T. și N..
Cu toate acestea, Curtea va reține că instanța fondului nu a avut în vedere întreg raționamentul expus de CJUE în cauzele amintite, care diferă în funcție de existența sau inexistența unei obligații de plată a taxei cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism similar celui achiziționat de intimatul - reclamant.
Astfel, Curtea va constata că prezintă o relevanță deosebită data la care a avut loc prima înmatriculare a autoturismului în spațiul comunitar, dată în raport de care trebuie analizat dacă în România, în cazul în care autoturismul s-ar fi aflat la prima înmatriculare, ar fi fost supus unei taxe de primă înmatriculare.
În cauzele menționate anterior instanța europeană a făcut distincție intre situatia autovehiculelor rulate inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior anului datei de 01.07.2008 si cele inmatriculate ulterior (cum este situația reclamantului).
În acest sens se va avea în vedere paragraful 38 al hotărârii T., în care CJUE a menționat că pentru a se analiza dacă există discriminare indirectă între autovehiculele second – hand importate și cele second - hand existente deja pe teritoriul statului trebuie verificat dacă taxa impusă este neutra fata de concurenta dintre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
Separat, CJUE a arătat că trebuie examinată și neutralitatea taxei între vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, deci care cu ocazia primei înmatriculări nu au fost suspuse niciunei taxe prin raportare la vechime, grad de uzură, normă de poluare, etc.
Analizând separat cele doua situatii, CJUE a concluzionat că OUG nr. 50/2008 este susceptibila sa încalce art.110 TFUE numai in una din cele doua ipoteze, respectiv numai in cazul comparației dintre vehicule de ocazie importate si vehicule de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, deci numai atunci când comparația se realizează cu vehicule aflate la prima înmatriculare înainte de 01.07.2008.
În privința autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE după data de 01.07.2008, Curtea a retinut ca legislatia nationala nu afecteaza libera concurenta a produselor, urmând raționamentul expus în paragrafele 40, 41, 44 și 47 ale Hotărârii I. T., după cum urmează:
„40. In aceasta privinta, Curtea a precizat ca, din momentul achitarii unei taxe de inmatriculare ., valoarea acestei taxe se incorporeaza in valoarea vehiculului. Astfel, atunci cand un vehicul înmatriculat în statul membru in cauza este, ulterior, vandut ca vehicul de ocazie in acelasi stat membru, valoarea sa de piata, care include valoarea reziduala a taxei de inmatriculare, va fi egala cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa initiala (Hotararea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat retinută ca baza de impozitare trebuie sa reflecte valoarea unui vehicul similar deja inmatriculat pe teritoriul national (Hotararea Weigel, citata anterior, punctul 71, si Hotararea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06, Rep., p.I-7585, punctul 28).
41. Pentru a obtine acest rezultat, deprecierea reala a vehiculelor de ocazie importate trebuie luata in considerare la calcularea valorii taxei. Aceasta luare in considerare nu trebuie in mod necesar sa dea nastere la o evaluare sau la o expertiza a fiecarui vehicul. Astfel, evitand dificultatile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ si calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generala, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regula generala, ar fi foarte apropiata de valoarea lor reala (Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, si Comisia/G., punctul 29).
44.Prin introducerea, in calculul taxei, a vechimii vehiculului si a rulajului mediu anual real al acestuia si prin adaugarea, la aplicarea acestor criterii, a luarii in considerare facultative, cu costuri neexcesive, a starii acestui vehicul si a dotarilor sale prin intermediul unei expertize obtinute din partea autoritatilor competente in materie de inregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea in cauza in actiunea principala garanteaza ca valoarea taxei este redusa in functie de o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculului.
47.Din consideratiile de mai sus rezulta ca un sistem precum cel instituit prin OUG nr.50/2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de inmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adauga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului mentionat si a dotarilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci cand este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depaseste valoarea reziduala a taxei mentionate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008”.
În concluzie, CJUE a reținut că sistemul de plată a unei taxe pe poluare, având la baza anumite criterii precum cel din OUG nr. 50/2008 nu este în esență, de natură a încălca normele comunitare, în condițiile în care taxa percepută nu depășește valoarea reziduală a taxei încorporate într-un vehicul de ocazie similar, care a fost înmatriculat anterior pe teritoriul României și a fost supus (cu ocazia primei înmatriculări) la plata taxei prevăzută de OUG nr. 50/2008, deci care a fost înmatriculat pentru prima dată în România după data de 01.07.2008.
Ulterior, în Cauza C. și C. prin Ordonanța din 3 februarie 2014, CJUE a reținut că este cert, pe de o parte, că, asemeni Ordonanței de Urgență nr. 50/ 2008, Legea nr. 9/ 2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare. Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. Trebuie să se constate însă că Ordonanța de Urgență nr. 1/ 2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În concluzie, Curtea a reținut că, având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Autoturismul din speță a fost înmatriculat pentru prima oară la data de 14.08.2008.
În concret, reclamant putea opta, la momentul cumpărării, între un autoturism second hand înmatriculat anterior în Uniunea Europeană, care la valoarea de piață adăuga valoarea taxei pe poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008 și un autoturism second hand din România, care în valoarea de piață nu avea adăugată nicio taxă de înmatriculare.
Prin urmare, Curtea constată că reclamantul are dreptul la restituirea părții din taxa pe poluare ce depășește valoarea reziduală a autovehiculului (reprezentând valoarea ce s-ar restitui efectiv în cazul în care autovehiculul ar fi scos din scos din parcul auto național), calculată la data de 14.07.2011 pentru un autovehicul similar ce ar fi înmatriculat ca autoturism nou la data de 14.08.2008, precum și la plata dobânzii fiscale aferente acestei sume calculate de la data încasării taxei și până la data restituirii efective.
Ca și consecință, și chemata în garanție are dreptul a recuperarea de la pârâtă a părții din taxa pe poluare ce depășește valoarea reziduală a autovehiculului (reprezentând valoarea ce s-ar restitui efectiv în cazul în care autovehiculul ar fi scos din scos din parcul auto național), calculată la data de 14.07.2011 pentru un autovehicul similar ce ar fi înmatriculat ca autoturism nou la data de 14.08.2008.
JUDECĂTOR
A. V.
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1772/2014. Curtea de Apel... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2932/2014.... → |
|---|
