Pretentii. Decizia nr. 7268/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7268/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-10-2014 în dosarul nr. 7820/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 7268
Ședința publică din data de 09 octombrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: R. I. C.
JUDECĂTOR: A. J.
JUDECĂTOR: A. P.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRATIA SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr. 2315/28.05.2012 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . SRL, având ca obiect „contestație act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă prin avocat cu împuternicire avocațială nr._/2014 depusă la fila 8 din dosar, lipsă fiind recurenta-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Intimata-reclamantă prin avocat arată are sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură este în București, sector 1, .-30. totodată depune întâmpinare.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de ridicat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Intimatul-reclamant prin avocat a pus concluzii de respingere a recursului formulat de recurenta-pârâtă ca neîntemeiat și de menținere a sentinței civile nr. 2315/28.05.2012 ca legală și temeinică.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._, reclamanta S.C. L. S. DEVELOPMENT S.R.L., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA FINANTELOR PUBLICE SECTOR 2, a solicitat anularea Deciziei nr._/08.12.2010 și a Notificării privind stingerea creanțelor fiscale nr._/01.11.2010 și obligarea pârâtei la restituirea sumelor încasate în temeiul acestor acte fiscale, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că în noiembrie 2010 a primit de la AFP Sector 2 o înștiințare de plată prin care aceasta aducea la cunoștință modul în care a stins creanțe fiscale, învederând că reclamanta înregistrează un debit de 15.879 lei cu titlu de majorări de întârziere. Deasemenea, din înștiințare rezulta faptul că valoarea totală de 15.879 lei a fost impusă cu titlu de majorări de întârziere în sarcina reclamantei prin decizia de impunere a accesoriilor nr._/19.04.2010. A mai arătat că niciodată nu i-a fost comunicată această decizie de impunere astfel că pentru prima dată a luat cunoștință de existența unei astfel de decizii prin înștiințarea_/01.11.2010. Reclamanta arată că și-a achitat întotdeauna cu respectarea termenului legal toate obligațiile privind contribuțiile datorate, astfel că a formulat contestație împotriva actului fiscal. Contestația a fost înregistrată conform art. 205, art. 207 din OUG nr 92/2006 în data de 29.11.2010 la AFP Sector 2. La contestație au fost anexate copii ale declarațiilor privind contribuțiile datorate așa cum au fost acestea înregistrate și respectiv dovezile de plată a acestora (extrase bancare, ordine de plată). AFP Sector 2 a emis decizia nr._/08.12.2010 prin care a respins contestația formulată ca neîntemeiată, motivând că înregistrările sale nu corespund cu înregistrările societății. Întrucât, între timp a fost somată să achite suma de_ lei prin titlu executoriu_/2010 și somația nr. 40/_ /_, pentru a evita poprirea conturilor bancare, a achitat contravaloarea acesteia, indicând expres că această sumă face obiectul unei contestații.
Reclamanta a arătat că a respectat întocmai procedura legală, a depus declarațiile privind contribuțiile datorate (declarațiile 102) prin scrisoare recomandată și a efectuat plățile lunar în termenul legal (până la data de 25 a lunii). Întrucât, societatea a efectuat plata integrală a contribuțiilor conform declarațiilor depuse, în termenul legal (până pe data de 25 inclusiv a fiecărei luni) - nu a avut cum să înregistreze majorări de întârziere. In consecință, în mod greșit pârâta AFP Sector 2 a reținut majorări de întârziere la plata contribuțiilor către bugetele asigurărilor sociale, în valoare totală de 15.879 lei și a imputat această sumă în sarcina reclamantei.
In drept s-au invocat dispozițiile art. 85, art 111, art 114 din Codul de procedură fiscală, Ordinul 1294/2007, Legea nr 554/2004.
S-au depus la dosar, în copie, actele atacate, declarații privind obligațiile de plată la bugetele asigurărilor sociale și fondurilor speciale, ordine de plată, extrase de cont, adrese către pîrîtă.
Pârâta nu a depus a depus întîmpinare.
Prin sentința civilă recurată, Tribunalul a admis acțiunea.
A anulat decizia de soluționare a contestației nr._/08.12.2010.
A anulat notificarea privind stingerea creanțelor fiscale nr._/01.11.2010.
A obligat pârâta la restituirea sumelor încasate în temeiul actelor anulare.
A respins cererea expertului de majorare cu 2000 de lei a onorariului.
A obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5228,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Prin Instințarea privind stingerea creanțelor fiscale nr._/01.11.2010-fila34 emisă de pârâtă i-a fost adus la cunoștință reclamatei faptul că are o datorie de 15.879 lei, reprezentând majorări de întîrziere stabilite prin decizia de impunere nr._/19.04.2010.
Contestația formulată de reclamantă a fost respinsă prin decizia nr._/08.12.2010-fila 20, pârâta reținând că reclamanta figura cu obligații de plată restante aferente bugetului asigurărilor sociale și că s-a aplicat Ordinul 1314/2007, fiind astfel distribuite de către organul fiscal sumele din contul unic pe tipuri de obligații fiscale datorate, prioritate avînd obligațiile fiscale cu reținere la sursă și apoi celelalte obligații fiscale, proporțional cu obligațiile fiscale datorate.
Tribunalul a constatat că, pentru soluționarea cauzei, trebuie stabilit dacă reclamanta avea obligații de plată restante la bugetul asigurărilor sociale la data emiterii actelor fiscale contestate. Pentru început s-a constatat că, prin contestația reclamantei –fila 32, aceasta afirma că și-a achitat la termen toate obligațiile, deci nu datorează accesorii, anexând copii de pe declarațiile 102 aferente lunilor februarie-septembrie 2010 și extrase de cont care confirmă plata obligațiilor.
În decizia nr. _/08.12.2010 pârâta nu a făcut nici o analiză asusținerilor petentei limitîndu-se să afirme că aceasta figura cu obligații de plată restante. Or pentru o justă soluționare a cauzei trebuie stabilită starea de fapt reală, iar nu cea care figurează în evidențele pârâtei.
Din analiza raportului de expertiză depus la dosar-fila 237, rezultă că pentru perioada septembrie 2008-ianuarie 2010, reclamanta a depus declarațiile 102 în termenul legal și a efectuat în termenul legal plata contribuțiilor datorate, astfel că aceasta nu datora majorări de întîrziere.
Dacă pârâta a distribuit mai mult sau mai puțin pe un fond/buget, cu încălcarea celor indicate în declarațiile nr 102 - aceasta nu i se poate imputa reclamantei, neputând fi pusă în situația de a suporta consecințele unei proaste gestionări a sistemului de evidență a pârâtei. Pârâta poate invoca stingerea plăților prin imputarea datoriilor mai vechi, atât timp cât ar exista vreo restanță la plata sau vreun debit. Or, din înscrisurile prezentate și concluziile expertizei societatea nu a înregistrat vreun debit, achitându-și toate obligațiile cu respectarea termenelor.
Prin urmare, tribunalul a considerat că acțiunea este întemeiată și a admis-o.
În baza art.274 C.pr.civ., tribunalul a obligat pârâta la plata sumei de 5228,30 lei cheltuieli de judecată către reclamantă, reprezentând onorariu de avocat, onorariu de expert, taxă de timbru și timbru judiciar.
Tribunalul a respins cererea expertului de majorare cu 2000 de lei a onorariului, având în vedere faptul că cererea acestuia nu a fost însoțită de nici o dovadă care să susțină efectuarea unor cheltuieli suplimentare față de onorariul inițial stabilit.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat următoarele:
Hotărârea este dată cu încălcarea si aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă).
Prin decizia nr._ din 08.12.2010, organul fiscal a respins ca neîntemeiată contestația formulată de reclamantă împotriva notificării privind stingerea creanțelor fiscale nr._/01.11.2010, emisă de Administrația Finanțelor Publice Sector 2. Motivele care au stat la baza soluției respective au fost următoarele:
La data emiterii si comunicării către societate a actului administrativ atacat, societatea figura cu obligații de plată restante aferente bugetului de asigurări sociale, distribuirea si stingerea sumelor achitate în contul unic necoincizând cu evidența contabilă a contribuabilei. Astfel, potrivit fisei de evidenta pe plătitor editata la 07.12.2010, contribuabila inregistra obligații de plata restante aferente bugetului de asigurări sociale. Administrația Finanțelor Publice Sector 2 a aplicat prevederile 1314/2007 pentru aprobarea Metodologiei de distribuire a sumelor contribuabili in contul unic si de stingere a obligațiilor iscale de către aceștia, procedând la distribuirea pe tipuri de obligații datorate de S.C. L. S. DEVELOPMENT S.R.L.
în conformitate cu prevederile cap.1 pct.2 din ordin, „sumele plătite de contribuabili, reprezentând obligații fiscale prevăzute de președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscala, cu modificările ulterioare, datorate bugetului de stat, se distribuie de către organul fiscal competent pe tipuri de obligații fiscale datorate, prioritate având obligațiile fiscale cu reținere la sursa si apoi celelalte obligații fiscale, proporțional cu obligațiile fiscale datorate". In conformitate cu prevederile cap.1 pct.3 din același ordin, „Sumele reprezentând obligații fiscale datorate bugetelor asigurărilor sociale si fondurilor speciale, prevăzute de același act normativ, achitate de către contribuabili in contul unic, se distribuie de către organul fiscal competent mai intai pe bugete, proporțional cu sumele datorate fiecărui buget, si apoi pe tipuri de obligații fiscale, prioritate având obligațiile fiscale cu reținere la sursa si apoi celelalte obligații fiscale, proporțional cu obligațiile fiscale cu excepțiile prevăzute la pct.19-30”. Astfel, stingerea obligațiilor fiscale a fost efectuata in conformitate cu prevederile art. 115 alin. (b) din OG nr. 92/2003 privind procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare.
Constatările si concluziile reținute în cuprinsul deciziei de soluționare a contestației administrative sunt confirmate si de adresa nr._/25.07.2013, în conformitate cu care „ (....) societatea a operat declarația 102 aferentă lunii martie 2009 în data de 08.03.2010, fapt pentru care s-a procedat la recalcularea accesoriilor din decizia referitoare la obligațiile de plată accesorii nr._/19.04.2010, fiind întocmită decizia de impunere privind obligațiile fiscale stabilite în urma corecțiilor evidenței fiscale nr._/24.07.2013 prin care s-au diminuat obligațiile de plată accesorii în sumă de_ lei.
Urmare a recalculării obligațiilor fiscale accesorii, diferența în suma de_ lei figurează în fișa de evidență pe plătitor ca achitată în plus și poate fi solicitată spre compensare sau restituire."
Este evident ca, în speța de față, se reține culpa societății pentru nedepunerea declarației 102 aferentă lunii martie 2009 (declarația rectificativa fiind depusa de-abia în 08.03.2010), motiv care a determinat organul fiscal sa procedeze la recalcularea obligațiilor fiscale accesorii. Așadar, la momentul emiterii actelor administrative atacate, societatea figura cu obligații fiscale restante la bugetul asigurărilor sociale de stat, aspect neluat în considerare de către instanța de fond.
Pentru cele expuse anterior, a solicitat instanței de control judiciar să rețină legalitatea si valabilitatea actelor administrative atacte, aspect care nu a fost infirmat de instanța de fond cu probe certe, utile si concludente.
Din examinarea considerentelor sentinței civile atacate, se va putea observa faptul ca în suma de 5228,30 lei este inclusă si taxa judiciara de timbru, or, potrivit Legii nr. 146/1997, (in vigoare la data pronunțării acesteia), art. 23 alin. (1) „Sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru se restituie, la cererea petiționarului, în următoarele cazuri: e) când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas definitivă."
Textul de lege sus citat reglementează in mod clar procedura de restituire a taxei judiciare de timbru, stabilindu-se in mod cert faptul ca aceasta poate fi acordata părtii care a câștigat procesul - contestația la executare - la momentul la care sentința judecătoreasca a rămas definitiva. Suma achitata cu titlu de taxa judiciara de timbru are un regim juridic distinct de cel al cheltuielilor de judecata, neputand fi acordata in baza art.274 Cod procedura civila, din moment ce se aplica legea speciala (Legea nr.46/1997). Rezulta, așadar, ca este incidența regula de drept in conformitate cu care specialia generalibus derogant - norma specială se aplică ori de câte ori ne găsim în fața unui caz ce intră sub incidența prevederilor sale, deci norma specială se aplică prioritar față de norma generală.
Motivele care au stat la baza soluției judecătorești, în privința acordării cheltuielilor de judecată - onorariu avocațial, sunt neîntemeiate, deoarece, în cauză, erau incidente dispozițiile art.274 alin.3 din Codul de procedură civilă, în conformitate cu care „judecătorii au însă dreptul să mărească sau să misșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat."
Articolul 274 alin. 3 Cod proc.civ. este menit să împiedice abuzul de drept, prin deturnarea onorariului de avocat de la finalitatea sa firească, aceea de a permite, justitiabilului să beneficieze de o asistență judiciară calificată pe parcursul procesului.
în aprecierea cuantumului onorariului, instanța trebuie sa aiba în vedere atât valoarea pricinii cât si proportionalitatea onorariului cu volumul de muncă presupus de pregătirea apărării în cauza, determinat de elemente precum complexitatea, dificultatea sau noutatea litigiului.
De reținut ca prevederile art. 274 alin. 3 recunosc instanței dreptul de a cenzura cheltuielile de judecată reprezentând onorariu avocat, în situația în care va constată că acestea sunt disproporționat de mari față de activitatea prestată de avocat urmând a se raporta la onorariile prevăzute în tabloul onorariilor minimale.
Prin aplicarea prevederilor art. 274 alin. 3 Cod pr.civ., instanța nu intervine în contractul de asistență juridică dintre avocat și client, care se menține în integralitate, (drept urmare, clientul va plați avocatului onorariul cuvenit), ci doar apreciază în ce măsură onorariul stabilit de partea care a avut câștig de cauză trebuie suportat de partea adversa, ținând seama de natura si complexitatea prestației avocatului acestuia.
în acest sens, în jurisprudenta CEDO s-a statuat ca partea care a câștigat procesul nu va putea obține rambursarea unor cheltuieli, în temeiul art. 274 C.pr.civ., decât în măsura în care se constată realitatea, necesitatea si caracterul lor rezonabil.
Făcând aplicarea dispozițiilor legale menționate și a aspectelor doctrinare la speța de față, a apreciat că reiese fără echivoc cuantumul disproporționat de mare al cheltuielilor de judecată acordate de instanța de fond față de munca depusă de apărătorul reclamantei în gestionarea acestui dosar. Astfel, nu au fost administrate probatorii complexe și nu s-a desfășurat un volum mare de munca pentru executarea mandatului primit de natura sa justifice onorariul perceput.
în acest sens, instanța de control judiciar trebuie să aibă în vedere faptul că desfășurarea activității menționată în contractul de asistentă juridică a implicat un onorariu avocațial mai mic decât cel la care a fost obligată.
Pentru considerentele expuse anterior, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea sentinței civile nr.2315/28.05.2012, pronunțată în dosarul civil nr._ și, pe cale de consecință, respingerea cererii de chemare in judecata ca neîntemeiata.
În drept, a invocat dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Prin întâmpinare, intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.
A arătat că declarația 102 aferentă lunii martie 2009 a fost depusă în termenul legal, respectiv în data de 24.04.2009 prin serviciul poștal, prin scrisoare cu valoare declarată ._ 3/23.04.2009. conform Notei de inventar din 23.04.2009. Această dovadă a fost depusă la dosarul de fond al cauzei, anexat declarației 102 aferent lunii martie, 2009.
Recurenta nu a formulat obiectiuni fată de raportul de expertiză, decâzând din dreptul de a formula astfel de obiectiuni direct prin motive de recurs.
Recurenta nu a contestat data depunerii declarației aferenta lunii martie. 2009 ba dimpotrivă, a recunoscut data depunerii și a a emis în data de 17.09.2013 FIȘA SINTETICA TOTALĂ DE PLĂTITOR prin care a confirmat chiar recurenta însăși și în mod expres la poziția 46 că declarația aferentă lunii martie. 2009 a fost înregistrată de ei în aprilie 2009. Depunem anexat copia certificată a Fișei Sintetică Totală emisă de către recurentă în 17.09.2013.
Recurenta i-a emis certificate fiscale prin care confirmă că nu are debite restante (debite 0). La dosarul cauzei a depus certificatul fiscal.
Întrucât societatea a efectuat plata integrală a contribuțiilor conform declarațiilor depuse, în termenul legal (până pe data de 25 inclusiv a fiecărei luni) - nu a avut cum să înregistreze majorări de întârziere.
În drept, a invocat dispozițiile art. 85, art 111, art 114 etc din Codul de procedură fiscală, Ordinul 1294/2007, Metodologia invocată mai sus, dispozițiile Legii nr 554/2004.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată următoarele:
În ceea ce privește prima critică formulată:
Recurenta-pârâtă a susținut că, în speță, se reține culpa societății pentru nedepunerea declarației 102 aferentă lunii martie 2009 (declarația rectificativă fiind depusă de-abia la 8.03.2010), motiv care a determinat organul fiscal să procedeze la recalcularea obligațiilor fiscale accesorii. A arătat că, la momentul emiterii actelor administrative atacate, societatea figura cu obligații fiscale restante la bugetul asigurărilor sociale de stat, aspect neluat în considerare de către instanța de fond.
În cauză a fost administrată proba cu expertiză contabilă, raportul de expertiză fiind întocmit de exp. D. V..
Pârâta nu a formulat obiecțiuni cu privire la concluziile raportului de expertiză.
Expertul a analizat situațiile sumelor datorate și plățile efectuate, începând cu data de 26.09.2008.
A reținut expertul că S.C. L. S. DEVELOPMENT S.R.L. a depus în termenul legal, pe perioada analizată, declarația 102 (fila 240 dosar fond).
Prin urmare, susținerile recurentei-reclamante privind nedepunerea declarației 102 nu pot fi reținute.
Potrivit raportului de expertiză contabilă, S.C. L. S. DEVELOPMENT S.R.L. a efectuat în termenul legal plata contribuțiilor datorate, astfel cum au fost acestea declarate prin declarația nr. 102 privind obligațiile de plată la bugetele asigurărilor sociale și fondurilor speciale.
A precizat expertul (fila 245 dosar fond), că există o singură excepție, declarația depusă cu nr. VA_/24.06.2009, pentru perioada de raportare luna mai 2009, suma totală contribuții declarată fiind de 39.059 lei, achitată integral cu întârziere de o singură zi, respectiv în data de 26.06.2009.
În consecință, expertul a constatat că societatea nu datora către administrația financiară debite cu titlu de majorări de întârziere pe perioada analizată.
Având în vedere concluziile raportului de expertiză, necontestat de către pârâtă prin formularea de obiecțiuni, în mod legal și temeinic instanța de fond a reținut că societatea și-a achitat toate obligațiile cu respectarea termenelor, nedatorând majorări de întârziere.
În consecință, motivul de recurs este neîntemeiat.
Referitor la cea de-a doua critică:
Recurenta-pârâtă a criticat hotărârea recurată întrucât, în cuprinsul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată, este inclusă și taxa judiciară de timbru, invocând dispozițiile art. 23 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 146/2007.
Potrivit art. 23 alin. (1) lit. e) C.proc.civ., sumele achitate cu titlu de taxă judiciară de timbru se restituie, la cererea petiționarului, „când contestația la executare a fost admisă, iar hotărârea a rămas irevocabilă”.
În cauză nu sunt incidente dispozițiile legale sus-menționate, întrucât prezenta cauză nu are ca obiect contestație la executare, instituție reglementată de prevederile art. 399-404 C.proc.civ.
Referitor la critica privind cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligată prin sentința recurată:
Suma la care a fost obligată pârâta cu titlu de cheltuieli de judecată include taxa judiciară de timbru, timbrul judiciar, onorariul de expert și onorariul de avocat.
Din aceste cheltuieli, 8,30 lei reprezintă taxă judiciară de timbru în cuantum și timbru judiciar iar suma de 1500 lei onorariu expert.
Critica privind modul de stabilire a cheltuielilor de judecată prin raportare la cuantumul onorariului de avocat nu este întemeiată.
Potrivit art. 274 alin. (3) C.proc.civ. „judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat”.
Părțile nu pot obține rambursarea cheltuielilor de judecată decât în măsura în care dovedesc caracterul real, necesar și rezonabil al valorii lor.
Onorariul de avocat se stabilește luând în considerare elemente precum: timpul și volumul de muncă solicitate pentru executarea mandatului primit; natura, noutatea si dificultatea cauzei; importanța intereselor în cauză; conlucrarea cu experți sau specialiști impusă de natura, obiectul, complexitatea și dificultatea cauzei, etc.
În cauză, activitatea avocatului a presupus redactarea cererii de chemare în judecată și depunerea acesteia la instanță, formularea de obiective ale expertizei contabile, formularea de concluzii, precum și participarea la toate cele nouă termene de judecată acordate în cauză.
Având în vedere volumul de muncă pe care l-a presupus executarea mandatului, dar și complexitatea litigiului, în mod legal prima instanță nu a redus cuantumul cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, pe care partea a dovedit că le-a efectuat.
Pentru aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc. civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI - ADMINISTRATIA SECTOR 2 A FINANTELOR PUBLICE împotriva Sentinței civile nr. 2315/28.05.2012 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S.C. L. S. DEVELOPMENT S.R.L., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. J. A. P.
GREFIER,
P. B. B.
Red: CRI
Tehnored:CRI /BPB
2 ex. /
Tribunalul București Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal
Judecător: R. E. M.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 7729/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
