Anulare act administrativ. Decizia nr. 8256/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8256/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 06-11-2014 în dosarul nr. 26293/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 8256
Ședința publică din data de 06.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE Z. G. L.
JUDECĂTOR D. G.
JUDECĂTOR Ș. A.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta - reclamantă P. A.-P. împotriva sentinței civile nr.1433/26.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal ( fosta a IX-a) în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul – reclamant – prin avocat C. V. I., cu împuternicire avocațială la fila 18 dosar, lipsind intimata – pârâtă.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul recurentei – reclamante precizează că, în ceea ce privește cererea de suspendare a soluționării prezentei cauze până la dezlegarea chestiunii de drept cu privire la OUG nr. 9/2013 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, astfel cum a solicitat în scris prin cererea depusă și atașată la filele 25-26 dosar, nu mai insistă în susținerea sa, deoarece Înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat, astfel cum rezultă din cuprinsul minutelor întocmite de instanța supremă în cele trei cauze invocate.
Curtea ia act de poziția procesuală a apărătorului recurentei – reclamante, în sensul că nu mai insistă în cererea de suspendare a judecății, depusă în scris la dosar, la termenul anterior.
Apărătorul recurentei – reclamante precizează că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat solicitând, pe fondul recursului, admiterea acestuia, apreciind că soluția dată de instanța de fond este nelegală și netemeinică întrucât ne aflăm din nou într-o situație asemănătoare cu cea generată de prevederile OUG nr. 50/2008 republicată și ale Legii nr.9/2012, sub aspectul neconcordanței între prevederea internă și cea comunitară. În esență, deși, de-a lungul timpului, această taxă a purtat diverse denumiri, de la taxă de primă înmatriculare, la taxă de poluare și acum la timbru de mediu, legea în esență este aceeași și prin aceeași lege există în continuare, în conținutul acestei legi neconcordanță între normele interne și cele comunitare. Prin legea nouă se încalcă prevederile art. 90, actualmente 110 din Tratatul constitutiv al Uniunii Europene, în sensul că autoturismele second hand cumpărate din România sunt favorizate în comparație cu cele second hand cumpărate dintr-un stat comunitar. Consideră că se încalcă acest principiu pentru că este încurajată cumpărarea de autovehicule naționale, în sensul că cele comunitare sunt supuse unui alt regim, inclusiv în ceea ce privește norma de poluare. Invocă și practica judiciară a instanțelor, astfel cum rezultă din extrasele luate de pe portalul instanțelor și atașate la motivele de recurs; și se referă aici în mod deosebit la înscrisul de la fila 10 din dosarul de recurs.
Din punctul său de vedere prin această nouă lege se menține discriminarea. Solicită deci admiterea recursului, astfel cum a fost formulat și motivat, modificarea în tot a sentinței atacate și rejudecând să se dispună anularea în totalitate a actului administrativ fiscal reprezentând Decizia privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule nr._/27.06.2013, obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.079,00 lei, la plata dobânzii fiscale conform Codului de procedură fiscală și la plata cheltuielilor de judecată, constând în taxa de timbru achitată în cauză.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 394 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1433/26.02.2014, Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta P. A. P., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRATIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE, ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței civile nr. 1433/26.02.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal, a formulat recurs reclamanta P. A. P., înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a la data de 30.04.2014, solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate în sensul anulării în totalitate a actului administrativ-fiscal reprezentând Decizia privind stabilirea sumei reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule Nr._/27.06.2013 emisa de Administrația Finanțelor Publice S. 3 București in baza căreia s-a achitat suma de 2.079,00 lei conform Chitanței ., Nr._/27.06.2013 cu obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.079,00 lei, suma achitata conform Chitanței ., Nr._/27.06.2013, reprezentând timbrul de mediu pentru autovehicule și la plata dobânzii fiscale, conform Codului de procedura fiscala, cu cheltuieli de judecată.
Învederează recurenta că sentința civilă a Tribunalului Teleorman nr. 265/17.04.2014, se impune a fi casată în parte pentru motivul prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 din Codul de Procedură Civilă, respectiv consideră că sentința civilă prin care instanța de fond a dispus: anularea dispoziției de imputare, exonerarea reclamantei de la plata sumei de 2400 lei, respectiv obligarea pârâtului să restituie reclamantei sumele de bani deținute în baza dispoziției de imputare, este lipsită de temei legal în sensul că a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Consideră că această soluție este una nelegala si netemeinica, întrucât ne aflăm din nou într-o situație asemănătoare cu cea generata de prevederile OUG 50/2008 republicata si a Legii nr. 9/2012.
Specificul situației din speța fiind determinat de neconcordanța între prevederea interna si cea comunitara, a cărei analiza este recunoscuta de jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg in competenta instanței interne, care poate lăsa neaplicata norma interna daca, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului calificat, se constata ca norma comunitara nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Astfel, argumentele instanței europene nu țin de criteriile folosite de legiuitorul roman pentru determinarea timbrului de mediu, pe care le declara corespunzătoare si conforme dreptului comunitar, ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei si de scopul pentru care o asemenea taxa a fost instituita, Curtea a considerat ca o asemenea taxa are ca efect descurajarea importului si punerii in circulație in România a unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre, fiind contrara dispozițiilor art. 110 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene.
De asemenea, însuși art. 4 din OUG 9/2013 instituie reguli de la abaterea ordinii publice prin perceperea acestei taxe pentru categoriile de autovehicule prevăzute la lit. c) si d), respectiv cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării si cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat in situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, taxei de poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzuta de art. 90 par. 1, actualmente art. 110 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, trebuie sa se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natura sa descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale. Acest lucru rezulta din interpretarea art. 4 lit. a) din OUG9/2013.
Astfel, prin O.U.G. 9/2013 legiuitorul a încercat înlăturarea văditei diferențe de tratament fiscal fata de autovehiculele importate din statele membre ale Uniunii Europene in vederea punerii lor in circulație in România si produsele naționale, stabilind faptul ca timbrul de mediu se va datora si pentru produsele naționale cu privire la care s-au achitat sarcinile fiscale prevăzute de reglementările anterioare [art. 4, alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 9/2013], precum si pentru acele autovehicule pentru care chiar daca aceste sarcini fiscale s-au aplicat, ulterior persoanele cărora li s-au efectuat aceste prelevări de natura fiscala au obținut restituirea lor ca urmare a unei proceduri judiciare [art. 4, alin. (1) lit. d) din OUG 9/2013].
La articolul 4, alin. (1) lit. d) din OUG 9/2013 s-a prevăzut ca timbrul de mediu se datorează si cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat in situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Potrivit dispozițiilor art. 4 din OUG nr. 9/2013, timbrul de mediu se datorează: a) cu ocazia înscrierii in evidentele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de înmatriculare si a numărului de înmatriculare; b) la reintroducerea in parcul auto național a unui autovehicul, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului valoarea reziduala a timbrului, in conformitate cu prevederile art. 7; c) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, taxa de poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării; d) cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat in situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme si autovehicule, taxei de poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
In cauza trebuie analizata situația avuta in vedere de art. 4, lit. a) din OUG nr. 9/2013 in ceea ce privește autoturismele importate din alte state membre în vederea punerii lor în circulație în România.
Reglementarea actuala cuprinsa in OUG 9/2013 privind timbrul de mediu nu se afla in consonanta cu art. 110 TFUE in ceea ce privește autovehiculele second-hand importate din statele membre ale Uniunii Europene in vederea punerii lor in circulație in România.
Astfel, cum s-a arătat anterior în analiza domeniului de incidența al art. 110 TFUE si in analizarea hotărârii CJUE in cauza I. T. in baza normelor unionale aplicabile (art. 110 TFUE) normelor fiscale interne nu le este permis sa favorizeze vânzarea autovehiculelor second-hand naționale, corelativ descurajând importul de vehicule second-hand similare.
Cu toate acestea, se constata ca același efect favorizant fata de produsele naționale îl prezintă si dispozițiile OUG 9/2013 privind timbrul de mediu, cel puțin in raport de autovehiculele de ocazie importate din statele membre ale Uniunii Europene.
Trebuie menționat faptul ca, pe de o parte, parcul auto intern este compus . importanta de autovehicule, bunuri naționale in accepțiunea art. 110 TFUE, cu privire la care s-a achitat deja taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ex-art. 214/1 C. fisc, taxa de poluare OUG 50/2008, sau taxa pentru emisiile poluante, Legea nr. 9/2012, taxa care nu a fost restituita ulterior prelevării, astfel încât o însemnătate parte din piața autovehiculelor de ocazie interne sunt scutite de aplicarea sarcinii fiscale prevăzute de OUG 9/2013.
Pe de alta parte, autovehiculele similare importate din alte state membre UE (bunuri ale altor state membre, in sensul art. 110 TFUE) vor fi supuse unei astfel de sarcini fiscale cu ocazia primei lor înmatriculări în România (art. 4 lit. a) din OUG 9/2013).
Prin acest efect al OUG 9/2013, persoanele care urmăresc achiziționarea unui autovehicul sunt direcționate spre dobândirea unui autovehicul național din categoria acelora nesupuse plații timbrului de mediu, in timp ce in ipoteza achiziționării unui autovehicul dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, invariabil aceasta sarcina fiscala se va aplica cu ocazia primei înmatriculări a acestuia in România (art. 4, alin. 1 lit. a) din OUG 9/2013), astfel încât rezultă caracterul indirect discriminator fata de produsele importate ale actualei reglementari interne, efect contrar dispozițiilor art. 110 TFUE.
Raportat la cele mai sus expuse, dispozițiile OUG 9/2013 privind timbrul de mediu sunt contrare dispozițiilor art. 110 TFUE in ceea ce privește autoturismele de ocazie achiziționate din alte state membre unionale in vederea punerii acestora in circulație in România întrucât au drept efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale exceptate de la plata timbrului de mediu descurajându-se în acest mod importul produselor similare a altor state membre, aspect care jurisprudența CJUE 1-a sancționat in cauza I. T..
În drept, recurenta-reclamantă a invocat dispozițiile art. 3041 din Codul de procedură civilă.
Analizând motivele de recurs, Curtea constată că nu sunt fondate.
În mod corect Tribunalul a reținut că regimul fiscal discriminator constatat în baza hotărârilor CJUE invocate de reclamantă nu mai poate fi reținut în privința timbrului de mediu reglementat de OUG nr. 9/2013, în condițiile în care acesta se aplică atât la prima înmatriculare în România a unui autovehicul (art. 4 lit. a), dar și cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (art. 4 lit. c).
În jurisprudența CJUE s-a reținut că o taxa încasată de un stat membru cu ocazia înmatriculării unor autovehicule pe teritoriul său in vederea punerii in circulatie constituie un impozit intern si trebuie examinata in raport cu art.110 TFUE (cauza T.). Acest articol, la paragraful 1 interzice fiecarui stat membru sa aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decit cele care se aplica produselor nationale similare. Aceste produse nationale trebuie considerate “produse similare” cu vehiculele de ocazie importate daca proprietarii lor si nevoile la care raspund le plaseaza . concurenta. Vehiculul de referinta trebuie sa fie cel care prezinta caracteristicile cele mai apropiate de cele ale vehiculului importat, aspect care se stabileste cu luarea in considerare a modelului, tipului si a altor caracteristici precum:modul de propulsive, dotarea, vechimea, kilometrajul, starea generala, marca (cauza Tulliasiamies si Siilin C101/00).
În cauza Nadasdi si N. C-290/05 s-a reținut că „articolul 90 primul paragraf CE trebuie să fie interpretat în sensul că se opune unei taxe precum cea instituită prin Legea privind taxa de înmatriculare, în măsura în care: - este percepută în cazul autovehiculelor de ocazie la prima introducere în circulație a acestora pe teritoriul unui stat membru și – valoarea acesteia, stabilită exclusiv în funcție de caracteristicile tehnice ale autovehiculelor (tip de motor, capacitate cilindrică) și de clasificarea lor în materie de mediu, se calculează fără să se țină seama de deprecierea acestora, astfel încât, atunci când se aplică unor autovehicule de ocazie importate din alte state membre, depășește valoarea respectivei taxe incluse în valoarea reziduală a autovehiculelor de ocazie similare care au fost deja înmatriculate în statul membru de import”.
Prin O.U.G. nr. 9/2013 s-a urmărit evitarea unei astfel de situații fiscale, astfel cum rezultă din art.7 al.2- „Valoarea reziduală a timbrului reprezintă suma care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național, calculată în baza legislației după care s-a stabilit cuantumul taxei datorate la momentul înmatriculării, în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat, folosindu-se vârsta vehiculului de la momentul scoaterii din parcul auto național”.
Curtea reține că timbrul de mediu nu contravine dispozițiilor art.110 TFUE, criticile recurentei privind efectul descurajant al taxei pentru importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre nefiind fondate.
O.U.G. nr. 9/2013 a armonizat cerințele comunitare cu necesitățile interne referitoare la menținerea obligației fiscale, actul normativ înlăturând discriminarea rezultată din aplicarea vechii reglementări legislative.
Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins în consecință.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă P. A. P. sector 3, București, . împotriva sentinței civile nr.1433 / 26.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal ( fosta a IX-a) în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 3 A FINANȚELOR PUBLICE, sector 3 București, .. 10, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 06.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, Z. G. L. D. G. Ș. A.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud.A.Ș.
JUD. FOND G. G. P. - Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal ( fosta a IX-a)
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2784/2014. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 6010/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
