Pretentii. Decizia nr. 7493/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7493/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 15199/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ CU NR. 7493
Ședința publică din data de 16 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
JUDECĂTOR - G. G.
JUDECĂTOR - O. D. P.
GREFIER - R. O.
Pe rol pronunțarea asupra recursului declarat de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sector 2 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile cu nr. 4404/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a C. în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. G. I. și cu intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cererea de chemare în judecată având drept obiect „pretenții – taxă de poluare”.
La primul apel nominal făcut în ședință publică se prezintă intimata reclamantă reprezentată de apărător ales – doamna avocat Bârnău C. M., cu împuternicire avocațială la fila 13 dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează completului de judecată modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, precum și faptul că D.G.R.F.P. București în reprezentarea A.F.P. sector 2 înaintează la dosar relații.
Având cuvântul, apărătorul intimatei reclamante solicită amânarea cauzei, pentru a se reveni cu adresă către A.F.P. sector 2, având în vedere faptul că instituția nu a răspuns solicitărilor instanței.
Curtea constată că s-a răspuns solicitărilor instanței, astfel încât lasă cauza la a doua strigare pentru a da posibilitatea intimatei reclamante să ia cunoștință de conținutul relațiilor comunicate de D.G.R.F.P. București în reprezentarea A.F.P. sector 2.
La a doua strigare a cauzei făcută în ședință publică se prezintă intimata reclamantă reprezentată de apărător ales – doamna avocat Bârnău C. M., cu împuternicire avocațială la fila 13 dosar, lipsă fiind celelalte părți.
Apărătorul intimatei reclamante nu mai susține excepțiile invocate prin întâmpinare.
Nefiind cereri de formulat, sau probe noi de administrat în recurs, Curtea acordă cuvântul asupra fondului recursului.
Apărătorul intimatei reclamante solicită respingerea recursului, menținerea sentinței ca fiind temeinică și legală pentru motivele expuse în cuprinsul întâmpinării și notelor scrise și solicită instanței să aibă în vedere și relațiile comunicate de D.G.R.F.P. București în reprezentarea A.F.P. sector 2 pentru termenul de astăzi, în sensul că la data de 11.05.2009 autovehiculul VOLKSWAGEN norma de poluare E 4, capacitate cilindrică 1968 cm, se exceptează de la plata taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit O.U.G. 50/_. Fără cheltuieli de judecată.
Curtea reține recursul spre deliberare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.4404/24.09.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București a respins excepția lipsei calității procesuale pasive și excepția inadmisibilității acțiunii, invocate de pârâtă, a admis acțiunea formulată de reclamanta A. G. I., a obligat pârâta la restituirea către reclamantă a sumei de 7837 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule, achitată cu chitanța . 8 nr._/07.02.2012, emisă de Trezoreria Sectorului 2 București, precum și la plata dobânzii fiscale aferente sumei de restituit, de la data de 07.02.2012 până la data restituirii efective.
De asemenea, a respins cererea pârâtei de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU și a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 39, 3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată..
În considerentele hotărârii pronunțate, tribunalul a reținut, în esență că taxa achitată în cauză a fost percepută în mod nelegal, fiind interzisă de dispozițiile art.110 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene întrucât instituie o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România, pentru care taxa nu este datorată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs partea pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sector 2 a Finanțelor Publice, la data de 03.04.2014, sub nr._, solicitând admiterea recursului și respingerea acțiunii ca nefondată.
În primul rând, recurenta a arătat că înțelege să reitereze excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, învederând că în conformitate cu dispozițiile Legii nr.9/2012, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui buget, in calitate de titular este Administrația F. pentru Mediu.
A arătat recurenta că instanța de fond a respins a în mod nelegal cererea de chemare în garanție, întrucât beneficiarul real al taxei pe poluare este Administrația F. pentru Mediu, pârâta având numai atribuția legală de stabilire a cuantumului taxei. In consecință, sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.60 Cod proc.civ.
Cu privire la netemeinicia sentinței privind obligarea pârâtei la restituirea către petentă a sumei achitata de către aceasta cu titlu taxă pe poluare, recurenta – pârâtă arată că plata efectuata de reclamant a fost legal încasata.
A arătat recurenta că prin legea nr.9/2012 a fost eliminată orice formă de discriminare, astfel încât prevederile acestei legi nu contravin dreptului comunitar.
În privința dobânzii fiscale, a arătat că nu sunt întrunite prevederile art.117 Cod procedură fiscală, iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată, a arătat că instanța nu a aplicat corect prevederile art. 23 din Legea nr. 146/1997.
Legal citat, intimatul nu a formulat întâmpinare, dar a depus note scrise, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat, taxa fiind nelegal percepută.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ.(1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ.(1865), reține următoarele:
Din analiza înscrisurilor atașate în dosarul tribunalului, Curtea constată că taxa litigioasă a fost stabilită și percepută la data de 02.07.2012, fiind achitată pentru înmatricularea în România a unui autoturism a cărui primă înmatriculare a intervenit anterior într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Intimatul-reclamant a fost obligat la plata taxei pe poluare în temeiul art. 4 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, conform cărora obligația de plată a taxei intervine cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România, aceste prevederi legal instituind obligația plății taxei pe poluare pentru autoturismele achiziționate din străinătate.
Prin introducerea art. 4 alin. 2 conform căruia obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare fiind astfel datorată și pentru autoturismele achiziționate din România, s-a urmărit înlăturarea tratamentului discriminatoriu instituit de OUG nr. 50/2008 între autoturismele second-hand achiziționate din țară și cele achiziționate din Uniunea Europeană.
Cu toate acestea, acest efect nu s-a produs întrucât prin art. 1 al OUG nr. 1/2012, a fost suspendată aplicarea prevederilor art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012 până la data de 1.01.2013.
În consecință, Curtea apreciază că în mod legal instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei obligația de restituire, întrucât reglementarea națională a taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, reprezentată de Legea nr. 9/2012, astfel cum i-a fost suspendată aplicarea în ceea ce privește disp. art. 2 lit. i), art. 4 alin. 2 și art.5 alin. 1 prin O.U.G. nr. 1/2012 în intervalul de până la data de 01.01.2013, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării/transferului de proprietate, taxa pentru emisii poluante nu se percepea, fiind suspendată.
În acest sens din urmă sens, a statuat Curtea de Justiție prin ordonanța pronunțată la 3 februarie 2014, în cauzele conexate C-97/13 și C-214/13, S. G. C. împotriva Administrației Finanțelor Publice a Municipiului Mediaș, Administrația F. pentru Mediu, respectiv Administrația Finanțelor Publice a Municipiului A. împotriva G. C., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel, în ordonanța menționată a reținut instanța din Luxemburg următoarele:
„(30) (…) Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. (31). Trebuie să se constate însă că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.”
Considerentele ordonanței CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pentru emisii poluante instituite prin Legea nr. 9/2012 coroborat cu efectul suspensiv generat de OUG nr. 1/2012, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”.
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de CJUE, se impun a fi amintite disp. art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Cât despre calitatea procesuală pasivă a pârâtei, Curtea arată, în esență, că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale. Pe cale de consecință, nu se poate reține că pârâta nu ar avea calitate procesuală în cauză, iar faptul că suma a fost virată în beneficiul AFM implică un raport juridic distinct stabilit între AFP și AFM, indiferent din perspectiva pretenției părții reclamante.
Critica recurentei privind dobânda fiscală, în sensul că intimatul-reclamant nu se încadrează în dispozițiile art. 117 Cod procedură fiscală nu poate fi reținută, în cauză fiind incidente prevederile art. 117 lit. d) conform cărora se restituie contribuabililor sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Susținerile recurentei în sensul că obligarea la plata cheltuielilor de judecată nu poate fi îndeplinită față de dispozițiile art. 23 alin.(1) lit. e din Legea nr. 146/1997 este vădit nefondată, neavând nicio legătură cu prezenta cauză. Textul legal invocat de recurentă stabilește un caz de restituire a taxei de timbru, respectiv când a fost admisă contestația la executare. Prezenta cauză nu are ca obiect contestație la executare. În consecință, Curtea reține că prevederile legale invocate nu au incidență în cauză, susținerile recurentei fiind lipsite de fundament.
Cu toate acestea, Curtea reține ca fiind întemeiat motivul de recurs vizând greșita respingere a cererii de chemare în garanție.
Potrivit art. 1 alin. 2 din Legea nr.9/2012, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire. Totodată, conform art. 5 alin. 1, taxa pe poluare se calculează de organul fiscal competent, iar conform alin. 3, taxa se plătește de contribuabil într-un cont deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu.
Prin urmare, pârâta este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru Mediu, este evident că administrațiile finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul 312 Cod procedură civilă, va admite recursul, va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că va admite cererea pârâtei de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, va obliga chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU la plata către pârâtă a sumei de 7837 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante și va menține în rest sentința.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta pârâtă Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației sector 2 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile cu nr. 4404/24.09.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a C. în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă A. G. I. și cu intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
Modifică în parte sentința în sensul că admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție A.F.M. la plata către pârâtă a sumei de 7837 lei reprezentând taxă de poluare.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. C. G. G. O. D. P.
GREFIER,
R. O.
Red./tehnored./ 2 ex./ ODP/18.11.2014
Tehnored. C.I.Ș.
Tribunalul București – Secția a II-a C.
Judecător de fond: L. M. B.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5329/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2219/2014.... → |
|---|
