Despăgubire. Decizia nr. 1151/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1151/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-02-2014 în dosarul nr. 3332/116/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.1151
Ședința publică din data de 17.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul – pârât ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr.531 din 27._, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant S.C. R. M. S.R.L. și intimatul – pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții - taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: pricina se află la primul termen de judecată, prin rezoluția de primire a cererii de recurs, în sarcina intimatei-reclamante s-a stabilit obligația de a depune la dosar, certificat de înmatriculare eliberat în precedent de un alt stat membru UE pentru autoturismul în discuție.
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecata în lipsă, constată intervenită transmisiunea calității procesuale de la Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași către Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, în condițiile H.G. 520/2013 și ale Ordinului Președintelui A.N.A.F. nr. 2211/2013.
Nefiind alte cereri formulate ori alte probe de administrat, în afară de cele de la dosar, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului din prezenta cauză.
Prin sentința civilă nr. 531 din 27._, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._, s-a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. R. M. SRL împotriva pârâtelor A.F.P.M. Călărași și A.F.M. București și a fost obligată pârâta să restituie reclamantei taxa de poluare în sumă de 1.450 lei, a dobânzilor fiscale calculate de la data de 21.11.2012 și până la restituirea taxei și cheltuieli de judecată în sumă de 39 lei.
Au fost respinse celelalte cereri.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea introdusă la Tribunalul Călărași – Secția Civilă la data de 19.12.2012 și înregistrată sub nr._, reclamanta S.C. R. M. SRL, cu sediul în .. Călărași, a chemat în judecată pe pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași cu sediul în Călărași .-8, jud. Călărași și Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, ..294, ..6, pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligate pârâtele, în solidar, la restituirea sumei de 1.450 lei reprezentând taxă de poluare, a dobânzii legale calculată de la data achitării taxei și până la data restituirii efective, anularea adresei nr._/22.11.2012, precum și obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.
In motivarea în fapt a cererii, reclamanta arată în esență, că a achiziționat dintr-un stat membru UE la data de 04.10.2011 un autovehicul second hand, marca PEUGEOT, iar pentru a-l înmatricula în România a fost obligată la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 1.450 lei conform OUG nr. 50/2008.
Se mai arată de reclamantă că a formulat o cerere la AFPM Călărași pentru restituirea acestei taxe, cerere care însă a fost respinsă, iar prin adresa sus indicată i s-a comunicat refuzul de restituire a taxei.
Apreciază reclamanta că taxa percepută de pârâtă este în contradicție cu reglementările UE acceptate și de România, fiind încălcate dispozițiile art.90 par.1 din TFUE.
Față de considerentele menționate, reclamanta solicită admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.
In drept a invocat dispozițiile art. 148 din Constituția României, OUG nr. 50/2008, art. 90 din TFUE, art.117 al.1 lit.d și art.124 din OG nr.92/2003.
In dovedirea acțiunii a depus înscrisuri în copie.
In termen legal, pârâta AFPM Călărași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, întrucât OUG nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxe de poluare pentru autovehicule, în scopul protecției mediului pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.
In drept a invocat dispozițiile art. 115 – 118 Cod pr.civilă.
In susținerea întâmpinării a depus înscrisuri în copie.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat în anul 2011 un autovehicul second-hand, marca PEUGEOT, iar în România a plătit o taxă specială pentru înmatriculare în cuantum de 1.450 lei, achitată cu chitanța depusă în copie la dosar.
Reclamanta consideră că această taxă este discriminatorie în raport cu jurisprudența Curții Europene și încalcă prevederile art. 90 al.1 ale Tratatului de Instituire a Comunității Europene, precum și prevederile Constituției României, care instituie supremația dreptului comunitar în raport de dreptul intern.
Reclamanta a solicitat pârâtei restituirea sumei de 1.450 lei, însă pârâta a refuzat acest lucru.
Tribunalul a reținut că taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă în reglementarea internă prin Legea nr. 343/2000 și art. 2142 – 2143 Codul fiscal, care stabileau obligația de achitare a acestei taxe, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior, dispozițiile Codului fiscal mai sus arătate au fost abrogate prin OUG nr. 50/21.04.2008 care a instituit cadrul legal pentru plata taxei de poluare pentru autovehicule și care se constituie ca venit la bugetul fondului pentru mediu.
Prin dispozițiile art. 4 din OUG nr. 50/2008 s-a prevăzut că obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele reglementate de art. 3 și 9 din ordonanță.
Prin urmare, taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de l iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Potrivit art.90 paragraf 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare.
Aceste dispoziții consacră principiul liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare potrivit căruia state membre comunitare trebuie să se abțină a institui și sunt obligate să înlăture orice măsură administrativă, fiscală sau vamală care ar afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene.
Prin dispozițiile interne ale OUG nr. 50/2008, taxa de poluare este instituită atât pentru înmatricularea autoturismelor noi, indiferent de proveniența geografică sau națională cât și pentru autovehiculele second-hand provenite din statele membre ale Uniunii Europene sau din alte state nefiind însă obligatorie pentru autovehiculele deja înmatriculate.
Potrivit art. 148 al.2 și 4 din Constituția României, urmare aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2.
De asemenea, prin art.11 al.1 și 2 din Constituție, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte și care fac parte din dreptul intern.
Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin.2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin.4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe.
Prin Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare.
Judecătorul național ca prim judecător comunitar are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia, cum sunt bunăoară autoritățile fiscale.
Potrivit OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M (1)-N(3) astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a autovehiculelor rutiere precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art3).
Autovehiculul reclamantei nu intra în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare (art.3 alin.2 și art.9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art. 4 lit.a) fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în Românie și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin.1) rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin.1).
Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă provenită din alte state membre în comparație cu produsele interne.
Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern, respectiv a OUG 50/2008, în timp ce reclamanta a invocat nelegalitatea acestuia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța de fond a constatat că într-adevăr, în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național.
Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
OUG nr. 50/2008 este contrară art. 90 din Tratat întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și mai recent vânzarea autoturismelor noi produse în România. Or, după aderarea României la UE acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE hotărârea din 7 mai 1987. cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Amministrazione della finanze dello Stato – în speță taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia.).
discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul OUG 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Prin urmare, dispozițiile art. 4 lit.a din OUG nr. 50/2008 creează o discriminare fiscală și un regim diferit între produsele importate și cele similare autohtone care este în contradicție și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție care a decis în cauze similare că o taxă de înmatriculare este interzisă dacă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei determinată în funcție de caracteristicile tehnice ale autovehiculului nu ține cont de gradul de depreciere al autoturismului, astfel încât această valoare excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care sunt deja înmatriculate în statul membru, în care au fost importate.
In consecință dispozițiile interne care stabilesc obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea second-hand încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, art. 90 paragraful 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și dispozițiile art. 148 al.2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu are caracter prioritare și prevalează legii interne.
Constatând că stabilirea taxei s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare, norme care odată cu aderarea la Uniunea Europeană, fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate, tribunalul a admis, în parte, acțiunea formulată de reclamanta S.C. R. M. SRL împotriva pârâtelor Administrația Finanțelor Publice Călărași și A.F.M. București și a obligat pârâtele, în solidar, să restituie reclamantei suma de 1.450 lei achitată cu titlu de taxă de poluare, și dobânzile fiscale calculate de la data de 21.11.2012, respectiv data formulării cererii la organul fiscal și până la data plății.
Totodată, a respins cererea reclamantei de plată a dobânzii fiscale de la data plății taxei, având în vedere dispozițiile art.124 Cod proc.fiscală, dar și a cererii de anulare a adresei de corespondență nr._/2012 emisă de pârâta A.F.P.M. Călărași, deoarece nu reprezintă un act administrativ care dă naștere, stinge sau modifică raporturi juridice de drept fiscal.
În baza art.274 al.1 Cod proc.civ., a obligat pârâtele către reclamantă la plata sumei de 39 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, proporțional stabilite cu pretențiile admise.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași, solicitând admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței civile recurate și, pe cale de consecința, respingerea cererii de chemare în judecată formulata de .. , pentru următoarele considerente:
Arată că, în primul rând, prin soluția pronunțata de instanța de fond, în mod nelegal s-a dispus respingerea excepției inadmisibilității și admiterea acțiunii așa cum a fost formulată, în situația în care reclamanta nu a contestat modul de calcul al taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ci faptul că aceasta este ilegală și discriminatorie.
Pe de altă parte, potrivit Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (Monitorul Oficial nr.17 din 10 ianuarie 2012), în vigoare de la data de 13 ianuarie 2012, se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu, gestionată de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Prin urmare, câtă vreme legiuitorul prevede în mod expres obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, „cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a" dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare", această taxă este legal datorată, contestatorul neinvocând prin contestație faptul că organul fiscal nu ar fî aplicat corect elementele de calcul al taxei corespunzătoare vehiculului în cauză, prevăzute de legislația în vigoare. In ceea ce privește prevederile comunitare invocate în susținerea contestației, se reține că art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne „ cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar în conformitate art.I-33 alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr.157/2005: „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.":
Rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai in privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului. Astfel, potrivit art.110 (ex-articolul 90 TCE) primul paragraf din" Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și conform art.III-170 -Secțiunea 6 „Dispoziții fiscale" din Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr. 157/2005, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice".natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel acest tratat nu interzice perceperea unei taxe, precum taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Incidența dispozițiilor art. 110 (ex-articolul 90 TCE) primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii; Europene, în această cauză este inexistentă. Astfel, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită de Legea nr.9/2012, aplicată produsului provenind din alte țări membre și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceeași formulă de calcul, având în vedere criterii obiective precum emisiile de C02, capacitatea cilindrică, vechimea sau rulajul autovehiculului, rară a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de produsele naționale si fără a avea efect discriminatoriu.
De asemenea, din cuprinsul art.3 alin.(1) din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, rezultă că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru al Uniunii sau de pe piața internă, fiind excluse din sfera de aplicare a taxei - excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația lor si nu proveniența.
Mai mult, în speță, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 1450 lei a fost stabilită ca urmare a cererii contestatarei depusă la organul fiscal, înregistrată sub nr._/10.05.2012 prin care a solicitat calculul acesteia, pentru autovehiculul marca PEUGEOT 106, an fabricație 1997, data primei înmatriculări 28.02.1997, în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv „cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate ,asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare ".
Față de cele expuse mai sus, se reține că instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reprezintă opțiunea legiuitorului român, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".
În concluzie, apreciază ca în mod legal organele fiscale au-stabilit taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, motiv pentru care solicită respingerea contestației ca neîntemeiata, argumentele de fapt și de drept prezentate în susținerea contestației nefiind de natură să modifice cele dispuse prin actul administrativ fiscal atacat.
Referitor la solicitarea intimatei de plata a dobânzii legale in materie fiscala, arată că în speță, sunt aplicabile dispozițiile art. 124 din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală.
A solicitat judecarea prezentului recurs și în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art.411 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
Intimata nu a formulat întâmpinare, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, avea această obligație.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri, conform art.305 Cod procedură civilă, părțile neformulând propuneri concrete în acest sens.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă (1865), precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041 Cod procedură civilă (1865), Curtea constată că prezentul recurs este întemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Primul motiv de recurs, privind pretinsa inadmisibilitate a acțiunii, este lipsit de temei.
Prin acțiunea formulată, partea reclamantă a solicitat restituirea sumei de 1450 lei reprezentând taxă pe poluare, achitată la data de 12.05.2012; în motivare, a susținut partea reclamantă că respectiva taxă nu are caracter legal, contravenind art.110 TFUE (fostul art.90 par. 1 TCUE), dar cu toate acestea pârâta a respins cererea de restituire.
Curtea reține că acțiunea judiciară având ca obiect restituirea taxei pentru emisiile poluante nu poate fi condiționată de parcurgerea procedurii de contestare a deciziei de calcul al taxei pentru emisiile poluante de la autovehicule, cele două proceduri fiind distinct reglementate de Codul de procedură fiscală. Existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei pentru emisiile poluante de la autovehicule. Totodată, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Rațiunea este similară cu cea pentru care, prin Decizia în interesul legii nr.24 din 14.11.2011 din dosarul nr. 9/2011, obligatorie pentru instanțe potrivit art.3307 alin.4 din Codul de procedură civilă, s-a statuat de către instanța supremă, admițându-se recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj că: „2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.
Având în vedere împrejurarea că în prezenta cauză, sunt îndeplinite toate condițiile anterior evocate, Curtea apreciază că argumentele recurentei relative necesității parcurgerii procedurii prelabile de anulare a actului sau a celei speciale fiscale, cu sancțiunea incidenței altfel, a excepției de inadmisibilitate, sunt neîntemeiate.
Cu toate acestea, Curtea apreciază că în mod greșit s-a dispus în cauza de față admiterea acțiunii pe fond și restituirea taxei pentru emisiile poluante, astfel că este găsit ca fiind fondat cel de-al doilea motiv de recurs.
În cauza C-263/10, N., hotărârea din 7 iulie 2011, CJUE arată următoarele: „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”.
În cauza C-402/09, T., hotărârea din 7 aprilie 2011, CJUE arată următoarele: „(34)(…) articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Aceasta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre. (35) (…) primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare”.
Se mai impune a fi amintită Ordonanța Curții din 6 decembrie 2010, pronunțată în cauza C-337/10, A. B., potrivit căreia „(…) articolul 110 TFUE nu este aplicabil decât mărfurilor importate din celelalte state membre și, dacă este cazul, mărfurilor originare din state terțe care se află în liberă circulație în statele membre. Respectivul articol este, prin urmare, inaplicabil produselor importate direct din state terțe”.
Totodată, disp. art. 28 TFUE (fostul articol 23 TCE) prevăd că „(1) Uniunea este alcătuită dintr-o uniune vamală care reglementează ansamblul schimburilor de mărfuri și care implică interzicerea, între statele membre, a taxelor vamale la import și la export și a oricăror taxe cu efect echivalent, precum și adoptarea unui tarif vamal comun în relațiile cu țări terțe. (2) Dispozițiile articolului 30 și cele ale capitolului 3 din prezentul titlu se aplică produselor originare din statele membre, precum și produselor care provin din țări terțe care se află în liberă circulație în statele membre”, iar potrivit art. 29 TFUE (fostul articol 24 TCE) „Se consideră că se află în liberă circulație într-un stat membru produsele care provin din țări terțe, pentru care au fost îndeplinite formalitățile de import și pentru care au fost percepute în statul membru respectiv taxele vamale și taxele cu efect echivalent exigibile și care nu au beneficiat de o restituire totală sau parțială a acestor taxe și impuneri”.
În cauza de față, apreciază Curtea că partea reclamantă nu a dovedit că bunul litigios – autovehiculul supus taxei pe poluare - intră sub incidența art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE). Astfel, .. nu a administrat probe din al căror conținut să rezulte faptul că acest autoturism se afla în liberă circulație în statele membre U.E. Incumba părții reclamante, în cond. art. 129 alin. 1 C.pr.civ., obligația de a-și dovedi afirmațiile potrivit cărora autoturismul ar fi fost importat dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, probă ce se putea administra prin atașarea la dosar a înscrisului reprezentat de certificatul de înmatriculare eliberat de autoritățile competente ale celuilalt stat membru și care atesta în mod indubitabil apartenența bunului la spațiul UE, fapt care i s-a solicitat în mod expres de către instanța de recurs, prin citație (fila 13). Simplul fapt că se emite o factură fiscală de o persoană juridică ce își are sediul într-un alt stat membru nu implică în mod necesar și concluzia că acel bun intră sub incidența art. 110 TFUE (fostul art. 90 TCE), câtă vreme acel înscris nu apare ca emanând de la producător, partea reclamantă susținând prin acțiune că a cumpărat un bun de ocazie, și nu se probează nici faptul că bunul provenea efectiv din acel stat membru, existând posibilitatea de a fi importat dintr-un stat terț. În plus, factura fiscală nu a fost depusă în copie tradusă în limba română (de către un traducător autorizat), neconstituind o probă legală.
Pe cale de consecință, nerezultând incidența normei de drept comunitar în raport de bunul mobil litigios - căci partea reclamantă nu a dovedit că autovehiculul respectiv se afla în liberă circulație în statele membre U.E.-, nu devine activ principiul aplicării prioritare instituit de art. 148 din Constituția României revizuită, motiv pentru care dispozițiile Legii nr.9/2012 nu sunt înlăturate ca fiind contrare dreptului comunitar, ci produc efecte juridice în sensul celor dispuse prin decizia de calcul al taxei pentru emisiile poluante de la autovehicule. Astfel, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală - „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …” – nu produc niciun efect în cauza de față, nerezultând vreo aplicare eronată a disp. Legii nr.9/2012 la perceperea taxei în discuție.
Pe cale de consecință, găsind întemeiat cel de-al doilea motiv de recurs raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ., Curtea va admite recursul, conform art.312 alin.1 C.pr.civ., urmând a modifica în parte sentința civilă recurată în sensul respingerii cererii de restituire a taxei pe emisii poluante în sumă de 1450 lei, a dobânzii fiscale și a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată astfel că analiza celui de-al treilea motiv de recurs susținut de partea recurentă cu privire la condițiile de aplicare a art.124 din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, devine inutilă. Totodată, se va menține în rest sentința civilă recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI (fosta ADMINISTRAȚIE A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI) împotriva sentinței civile nr.531 din 27._, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă S.C. R. M. S.R.L. și intimata – pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică sentința recurată, în parte, în sensul că:
Respinge cererea de restituire a taxei pe emisii poluante în sumă de 1450 lei, a dobânzii fiscale și a cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată.
Menține în rest sentința.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.02.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. V.H./2 ex./
Tribunalul Ialomița – S.Civ./ Judecător fond: N. M. T.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3679/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 2187/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
