Pretentii. Decizia nr. 8540/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8540/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 3315/116/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8540
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 19.11.2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. M.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași împotriva sentinței civile nr. 267 /31.01.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. N., având ca obiect pretenții - taxă poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la ordine, au lipsit părțile.
În raport de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează faptul că, recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă de către recurenta-pârâtă, Curtea admite cererea și repune cauza pe rol constatând că a încetat motivul suspendării, respectiv s-a pronunțat Curtea de la Luxemburg în Cauza C-214/13 C. împotriva României.
În continuare, Curtea constată că nu există cereri de formulat, excepții de invocat sau probe noi de administrat în faza procesuală a recursului și reține cauza în pronunțare asupra recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Călărași la data de 18.12.2012 și înregistrată sub nr._, reclamanta D. N. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice Călărași pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea deciziei nr._/15.11.2012 emisă de AFP Călărași și să fie obligată la restituirea sumei de 4068 lei reprezentând taxă de poluare încasată conform chitanței . 7 nr._/15.11.2012 la care se adaugă dobânda legală calculată de la 15.11.2012 până la data restituirii sumei, cum și la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 19.10.2012 a achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene un autoturism marca Suzuki Vitara iar pentru înmatricularea acestuia în România reclamanta a fost obligată la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 4068 lei. Apreciază reclamanta că taxa percepută este în contradicție cu reglementările UE acceptate și de România. Astfel, se arată de reclamantă că potrivit dispozițiilor art.148 al.2 din Constituția României și în raport de dispozițiile art.30, art. 34 și art.110 (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prevederile OUG 50/2008 sunt inaplicabile. Mai arată reclamanta că în cauză sunt aplicabile dispozițiile art.148 al.2 din Constituția României, care statuează că prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Ca urmare a efectului direct al art.30, art.34 și art.110 (1) din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, reclamantul solicită să se constate că prevederile OUG nr. 50/2008 din Codul fiscal sunt reglementări contrare și nu pot prima în continuare ca aplicabile. Neputând fi aplicabile în dreptul intern, aceste reglementări impun concluzia, că taxa specială achitată a fost încasată în contul bugetului de stat, cu încălcarea art. 110(1) din Tratat.
În drept a invocat dispozițiile legale prezentate în cuprinsul cererii.
A solicitat și judecarea cauzei în lipsă conform dispozițiilor art. 242 (2) Cod pr.civilă.
În dovedirea acțiunii a depus înscrisuri în copie.
Pârâta AFP Călărași a formulat în cauză întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca inadmisibilă pe cale de excepție și neîntemeiată pe fond, motivat de faptul că taxa de poluare instituită de dispozițiile OUG 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, această taxă fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme, care prin înmatricularea acestora în România înțeleg să le utilizeze pe teritoriul României contribuind astfel la poluarea mediului.
În drept a invocat dispozițiile art. 115 – 118 Cod pr.civilă.
Prin sentința civilă nr. 267 /31.01.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr._, a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta D. N. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Călărași; a fost anulată decizia nr._ /15.11.2012 emisă de AFP Călărași; a fost obligată pârâta către reclamantă la restituirea sumei de 4068 lei reprezentând taxă de poluare încasată conform chitanței . 7 nr._/15.11.2012 la care se adaugă dobânda legală calculată de la 15.11.2012 până la data restituirii sumei; a fost obligată pârâta către reclamant la plata sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
În motivarea sentinței, s-au arătat următoarele:
Relativ la excepția de inadmisibilitate, admiterea unor acțiuni privind restituirea taxei de prima înmatriculare se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care aceasta taxa a fost stabilită.
În fine, aceasta soluție se impune si prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie sa asigure un recurs efectiv, prin care o persoana sa se poată plânge de încălcarea drepturilor sale. Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare,cu consecința previzibila a respingerii contestației, fie ca tardiv formulata, fie ca nefondata, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpa. De altfel, aceasta problema a fost tranșata de Înalta Curte de Casație prin decizia nr.24/2011 prin care s-a stabilit ca procedura de contestare prevăzută la art.7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr.50/2008, aprobata prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscala, nu se aplica în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.(1) lit. d din același cod.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat la data de 19.10.2012 un autoturism marca Suzuki Vitara dintr-un stat membru al Uniunii Europene iar pentru înmatricularea acestuia în România reclamanta a fost obligată la achitarea unei taxe de poluare în cuantum de 4068 lei. Reclamantaconsideră că această taxă este discriminatorie în raport cu jurisprudența Curții Europene și încalcă prevederile art.110 al.1 ale Tratatului privind Funcționarea Uniunii Europene, precum și prevederile Constituției României, care instituie supremația dreptului comunitar în raport de dreptul intern.
Tribunalul reține că taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă în reglementarea internă prin Legea nr.343/2000 și art.2142–2143 Codul fiscal, care stabileau obligația de achitare a acestei taxe, modul de calcul și scutirile de la plata acesteia.
Ulterior dispozițiile Codului fiscal mai sus arătate au fost abrogate prin OUG nr. 50/ 21.04.2008 care a instituit cadrul legal pentru plata taxei de poluare pentru autovehicule și care se constituie ca venit la bugetul fondului pentru mediu.
Prin dispozițiile art. 4 din OUG nr. 50/2008 s-a prevăzut că obligația de plată a taxei de poluare intervine cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculului în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele reglementate de art.3 și 9 din ordonanță. Prin urmare, taxa de poluare se datorează atât pentru autoturismele noi cât și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară, începând cu data de 1 iulie 2008, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Ulterior, prin L.9/2012 obligația de plată a taxei de poluare a fost redefinită conform art. 2 -5 din acest ultim act normativ. Potrivit art.110 paragraf 1 din Tratatul privind Funcționarea U.E. nici un stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare. Aceste dispoziții consacră principiul liberei circulații a bunurilor și serviciilor în cadrul țărilor membre comunitare potrivit căruia state membre comunitare trebuie să se abțină a institui și sunt obligate să înlăture orice măsură administrativă, fiscală sau vamală care ar afecta libera circulație a bunurilor, mărfurilor și serviciilor în cadrul Uniunii Europene. Prin dispozițiile interne ale OUG nr. 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012, taxa de poluare este instituită atât pentru înmatricularea autoturismelor noi, indiferent de proveniența geografică sau națională cât și pentru autovehiculele second-hand provenite din statele membre ale Uniunii Europene sau din alte state nefiind însă obligatorie pentru autovehiculele deja înmatriculate.
Conform art. 148 al.2 și 4 din Constituția României, urmare aderării la Uniunea Europeană, prevederile tratatelor constitutive ale uniunii, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare, Parlamentul,Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantând aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alin.2. De asemenea, prin art.11 al.1 și 2 din Constituție, Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin tratatele la care este parte și care fac parte din dreptul intern. Cum România este stat membru al Uniunii Europene începând cu data de 1 ianuarie 2007 sunt activate dispozițiile art. 148 alin.2 din Constituția României, conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform alin.4 din același articol jurisdicțiile interne garantează îndeplinirea acestor exigențe. Prin Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, statul nostru și-a asumat obligația de a respecta dispozițiile din tratatele originare ale Comunității, dinainte de aderare. Judecătorul național ca prim judecător comunitar are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 110 (1) din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Pe de altă parte, obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor ci și Guvernului însuși și organelor componente ale acestuia sunt bunăoară autoritățile fiscale. Potrivit OUG nr.50/2008 și ale Legii nr. 9/2012, pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M (1)-N(3) astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a autovehiculelor rutiere precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor și locuinței nr. 211/2003 (art. 3).
Autoturismul reclamantei nuu intră în categoriile exceptate de la plata taxei de poluare (art.3 alin.2 și art.9 alin.1). Obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România (art.4 lit.a) fără ca textul să facă distincția nici între autoturismele produse în Românie și cele în afara acesteia, nici între autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece OUG a intrat în vigoare la data de 1 iulie 2008 (art. 14 alin.1) iar Legea 9/2012 are aplicabilitate pentru taxele de poluare plătite începând cu anul 2012 rezultă că taxa pe poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară. Taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă (art. 5 alin.1). Scopul general al art.90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor. Acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai consistentă provenită din alte state membre în comparație cu produsele interne. Organele fiscale din România au invocat legalitatea încasării taxei ca urmare a aplicării dreptului intern respectiv a OUG 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 în timp ce reclamantul a invocat nelegalitatea acestuia ca urmare a aplicării directe a reglementării comunitare.
Instanța constată că într-adevăr în cauză sunt aplicabile în mod direct dispozițiile din dreptul comunitar care au prioritate față de dreptul național. Analizând dispozițiile OUG 50/2008 cu modificările ulterioare și ale Legii nr. 9/2012 rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe taxa de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. OUG nr. 50/2008 și Legea nr. 9/2012 sunt contrare art. 90 din Tratat întrucât sunt destinate să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare în acest litigiu,favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România și mai recent vânzarea autoturismelor noi produse în România.
discriminarea este realizată de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul actelor normative menționate rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic,potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Prin urmare, dispozițiile OUG 50/2008 și ale Legii nr. 9/2012 creează o discriminare fiscală și un regim diferit între produsele importate și cel similare autohtone care este în contradicție și cu jurisprudența Curții Europene de Justiție care a decis în cauze similare că o taxă de înmatriculare este interzisă dacă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru și că valoarea taxei determinată în funcție de caracteristicile tehnice ale autovehiculului nu ține cont de gradul de depreciere al autoturismului, astfel încât, această valoare excede valorii reziduale a unor autoturisme second-hand similare care sunt deja înmatriculate în statul membru, în care au fost importate.
În consecință dispozițiile interne care stabilesc obligația de plată a taxei de poluare la înmatricularea second-hand încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, art. 110 paragraful 1 din Tratatul privind Funcționarea U.E., precum și dispozițiile art.148 al.2 din Constituția României conform cărora legislația comunitară cu caracter obligatoriu are caracter prioritare și prevalează legii interne.
Constatând că stabilirea taxei s-a făcut cu încălcarea normelor comunitare, norme care odată cu aderarea la Uniunea Europeană fac parte din dreptul intern și se aplică cu prioritate, tribunalul urmează a admite cererea formulată de reclamanta D. N. împotriva pârâtei Administrația Finanțelor Publice Călărași. În consecință, tribunalul urmează a anula nr._/15.11.2012 emisă de AFP Călărași și a obliga pârâta către reclamantă la restituirea sumei de 4068 lei reprezentând taxă de poluare încasată conform chitanței . 7 nr._/15.11.2012 la care se adaugă dobânda legală calculată de la 15.11.2012 până la data restituirii sumei. Cum pârâta se află în culpă procesuală, tribunalul în baza art. 274 C.pr.civilă urmează a o obliga către reclamant la plata sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI, solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii cererii ca neîntemeiată.
În motivarea cererii de recurs, s-au invocat, în esență: greșita soluționare a excepției inadmisibilității; greșita apreciere de către instanța de fond a faptului că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei pentru emisii poluante în România pentru autoturismele second-hand contravin dispozițiilor Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene, art. 90 prg 1; greșit acordare a dobânzii.
Prin Încheierea de ședință de la data de 28.10.2013, a fost dispusă suspendarea judecării recursului până la soluționarea de către CJUE a sesizării în Cauza C. contra României.
La termenul de azi, s-a dispus repunerea cauzei pe rol, ca urmare a pronunțării Hotărârii CJUE în Cauzele reunite C. și C. contra României.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate de recurente, față de disp. art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
Sub aspectul admisibilității, Curtea subliniază că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul. Astfel și acest motiv de recurs este nefondat.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere... pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit... pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal... și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.”
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă. În argumentarea hotărârii preliminare pronunțate în Cauza C-402/2009 I. T. c. Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Fondului pentru Mediu și Ministerul Mediului, chiar Curtea de Justiție a Uniunii Europene a invocat în mai multe rânduri, cu titlu de jurisprudență, Hotărârea sa din 20 septembrie 2007 în Cauza Comisia c. Greciei (§ 40-43, 45), însă aceasta s-a realizat în partea privitoare la "neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național" în care nu s-au constatat încălcări ale dreptului Uniunii Europene.
În partea a II-a a hotărârii, care vizează neutralitatea aceleiași taxe în privința vehiculelor importate din Uniunea Europeană, comparativ cu cele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie, s-a identificat efectul protecționist.
Celelalte două hotărâri, pronunțate în cauzele C-68/1979 -Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., au fost citate cu titlu de jurisprudență în privința posibilității reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, ambele hotărâri punctând asupra faptului că acestea trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității, după cum s-a arătat anterior. Or, necontestat, în virtutea autonomiei procedurale, statele membre ale Uniunii Europene au dreptul de a elabora regulile procedurale care guvernează acțiunile în justiție pentru apărarea drepturilor contribuabililor ce derivă din dreptul Uniunii Europene, astfel încât, de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferită de dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală. Astfel, și acest motiv de recurs legat de restituirea taxei, este nefondat.
Cu privire la motivul de recurs legat de greșita aplicare a legii, Curtea constată că din actele dosarului că intimatul-reclamant a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului second hand marca SUZUKI GRAND VITARA nr. identificare JSAJTA44V00104278, care a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat european la data de 14.03.2006.
Cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, reclamantul a achitat în baza art. 4 din Legea nr. 9/2012 o taxă pe emisii poluante în cuantum de 4068 lei.
Curtea va constata că, într-adevăr, așa cum a reținut și instanța de fond, la data plății taxei de către reclamant era aplicabil regimul juridic al taxei pe emisii poluante instituit de Legea nr. 9/2012, fiind obligatorie plata taxei în cazul înmatriculării autoturismelor noi și cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismelor second – hand înmatriculate anterior într-un stat din Uniunea Europeană.
Curtea va constata că la data plății taxei de către reclamant erau suspendate dispozițiile art. 4 alin 2 din Legea nr. 9/2012, care instituiau obligația de plată a taxei pentru emisii poluante și proprietarilor de autovehicule cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat pentru care nu fusese achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, sau taxa pe poluare. Așadar, regimul juridic al taxei în urma suspendării art. 4 alin 2 din legea nr. 9/2012 a devenit asemănător celui instituit de OUG nr. 50/2008, fiind obligatorie plata taxei pentru emisii poluante în cazul înmatriculării autoturismelor noi și cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismelor second – hand înmatriculate anterior într-un stat din Uniunea Europeană.
De asemenea, corect a constatat instanța fondului că în ceea ce privește conformitatea dispozițiilor legale ce instituie obligația de plată a taxei cu dreptul comunitar, aplicabil este același raționament expus de CJUE în cauzele T. și N..
Cu toate acestea, Curtea va reține că instanța fondului nu a avut în vedere întreg raționamentul expus de CJUE în cauzele amintite, care diferă în funcție de existența sau inexistența unei obligații de plată a taxei cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism similar celui achiziționat de intimatul - reclamant.
Astfel, Curtea va constata că prezintă o relevanță deosebită data la care a avut loc prima înmatriculare a autoturismului în spațiul comunitar, în speță aceasta fiind 20.01.2000, dată în raport de care trebuie analizat dacă în România, în cazul în care autoturismul s-ar fi aflat la prima înmatriculare, ar fi fost supus unei taxe de primă înmatriculare.
În cauzele menționate anterior instanța europeană a făcut distincție intre situatia autovehiculelor rulate inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior anului datei de 01.07.2008 si cele inmatriculate ulterior (cum este situația reclamantului).
În acest sens se va avea în vedere paragraful 38 al hotărârii T., în care CJUE a menționat că pentru a se analiza dacă există discriminare indirectă între autovehiculele second – hand importate și cele second - hand existente deja pe teritoriul statului trebuie verificat dacă taxa impusă este neutra fata de concurenta dintre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
Separat, CJUE a arătat că trebuie examinată și neutralitatea taxei între vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, deci care cu ocazia primei înmatriculări nu au fost suspuse niciunei taxe prin raportare la vechime, grad de uzură, normă de poluare, etc.
Analizând separat cele doua situatii, CJUE a concluzionat că OUG nr. 50/2008 este susceptibila sa încalce art.110 TFUE numai in una din cele doua ipoteze,respectiv numai in cazul comparației dintre vehicule de ocazie importate si vehicule de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a OUG nr.50/2008, deci numai atunci când comparația se realizează cu vehicule aflate la prima înmatriculare înainte de 01.07.2008.
În privinta autovehiculelor care au fost inmatriculate pentru prima data in UE după data de 01.07.2008, Curtea a retinut ca legislatia nationala nu afecteaza libera concurenta a produselor, urmând raționamentul expus în paragrafele 40, 41, 44 și 47 ale Hotărârii I. T., după cum urmează:
„40. In aceasta privinta, Curtea a precizat ca, din momentul achitarii unei taxe de inmatriculare ., valoarea acestei taxe se incorporeaza in valoarea vehiculului. Astfel, atunci cand un vehicul înmatriculat în statul membru in cauza este, ulterior, vandut ca vehicul de ocazie in acelasi stat membru, valoarea sa de piata, care include valoarea reziduala a taxei de inmatriculare, va fi egala cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa initiala (Hotararea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat retinută ca baza de impozitare trebuie sa reflecte valoarea unui vehicul similar deja inmatriculat pe teritoriul national (Hotararea Weigel, citata anterior, punctul 71, si Hotararea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06, Rep., p.I-7585, punctul 28).
41. Pentru a obtine acest rezultat, deprecierea reala a vehiculelor de ocazie importate trebuie luata in considerare la calcularea valorii taxei. Aceasta luare in considerare nu trebuie in mod necesar sa dea nastere la o evaluare sau la o expertiza a fiecarui vehicul. Astfel, evitand dificultatile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ si calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generala, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regula generala, ar fi foarte apropiata de valoarea lor reala (Hotararile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, si Comisia/G., punctul 29).
44.Prin introducerea, in calculul taxei, a vechimii vehiculului si a rulajului mediu anual real al acestuia si prin adaugarea, la aplicarea acestor criterii, a luarii in considerare facultative, cu costuri neexcesive, a starii acestui vehicul si a dotarilor sale prin intermediul unei expertize obtinute din partea autoritatilor competente in materie de inregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea in cauza in actiunea principala garanteaza ca valoarea taxei este redusa in functie de o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculului.
47.Din consideratiile de mai sus rezulta ca un sistem precum cel instituit prin OUG nr.50/2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de inmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adauga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului mentionat si a dotarilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci cand este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depaseste valoarea reziduala a taxei mentionate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008”.
În concluzie, CJUE a reținut că sistemul de plată a unei taxe pe poluare, având la baza anumite criterii precum cel din OUG nr. 50/2008 nu este în esență, de natură a încălca normele comunitare, care a fost înmatriculat anterior pe teritoriul României și a fost supus (cu ocazia primei înmatriculări) la plata taxei prevăzută de OUG nr. 50/2008, deci care a fost înmatriculat pentru prima dată în România după data de 01.07.2008.
Ulterior, în Cauza C. și C. prin Ordonanța din 3 februarie 2014, CJUE a reținut că este cert, pe de o parte, că, asemeni Ordonanței de Urgență nr. 50/ 2008, Legea nr. 9/ 2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare. Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. Trebuie să se constate însă că Ordonanța de Urgență nr. 1/ 2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În concluzie, Curtea a reținut că, având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În concret, intimatul - reclamant putea opta, la momentul cumpărării, între un autoturism second hand înmatriculat anterior în Uniunea Europeană, care la valoarea de piață adăuga valoarea taxei pe poluare prevăzută de Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008 și un autoturism second hand din România, care în valoarea de piață nu avea adăugată nici taxă de înmatriculare.
Pe cale de consecință, Curtea va constata că, în măsura în care taxa percepută intimatului-reclamant nu ar fi fost percepută pentru un autoturism similar provenit de pe piața din România, taxa pe emisii poluante a fost percepută cu încălcarea prevederilor art. 110 TFUE, astfel că se impune a fi restituită.
Cu privire la motivul de recurs legat de invocarea greșitei acordării a dobânzii, Curtea reține că, potrivit dispozițiilor art. 124 C.pr. fiscală „Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget - (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. (2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.”, iar art. 70 din același act normativ prevede „Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor -(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.”
Față de statuările CJUE în Hotărârea I. contra României, în care s-a stabilit că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe, Curtea constată că este nefondată această critică a recurentei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași cu sediul în Călărași, .. 6-8, județul Călărași, împotriva sentinței civile nr. 267 /31.01.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă D. N. cu domiciliul în Călărași, .. 8, ., ., județul Călărași, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 19.11.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. A. M.
GREFIER
A. M. C.
sentința civilă nr. 267 /31.01.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași - Secția Civilă în dosarul nr._ ; judecător fond: Ș. G.; data red. 8.12.2014/ 2 ex/ red. jud. AM
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 2791/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2066/2014. Curtea de... → |
|---|
