Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3286/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3286/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 44011/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3286
Ședința publică de la 25.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – reclamantă S. R. DE TELEVIZIUNE împotriva Sentinței civile nr. 3939 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 04.09.2013 în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu intimata – pârâtă DIRECȚIA G. DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns părțile: recurenta – reclamantă – prin avocat D. Ș., cu împuternicire avocațială la dosar, intimata – pârâtă – prin consilier juridic B. D., cu delegație de reprezentare la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței, la prima strigare a cauzei, în cadrul listei de amânări fără discuție, la solicitarea apărătorului recurentei – reclamante, că s-a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, întâmpinare formulată de intimata – pârâtă la recursul ce face obiectul pricinii dedusă judecății.
Apărătorul recurentei – reclamante depune la dosar chitanță de plată a taxei de timbru în cuantum de 7 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei, pe cererea de recurs, astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă, precum și împuternicirea avocațială ce face dovada reprezentării.
Curtea înmânează apărătorului recurentei – reclamante copie de pe întâmpinarea depusă la dosar din partea intimatei – pârâte.
Apărătorul recurentei – reclamante solicită instanței acordarea unui nou termen pentru a lua la cunoștință de întâmpinarea depusă la dosar din partea autorității publice intimate – pârâte și pentru a formula punct de vedere, în combaterea susținerilor acesteia.
Reprezentantul intimatei – pârâte, având cuvântul pe cerere de amânare formulată de apărătorul recurentei – reclamante, lasă la aprecierea instanței.
Curtea, deliberând asupra cererii de amânare formulată de apărătorul recurentei – reclamante, având în vedere data depunerii întâmpinării de către intimata – pârâtă (10.04.2014), raportat la data ședinței de judecată, apreciază că apărătorul recurentei – reclamante a avut timp suficient pentru a lua la cunoștință de conținutul întâmpinării, din dosar, la C. Arhivă al instanței. Pe cale de consecință, respinge cererea de amânare și lasă dosarul la ordine, la a II-a strigare.
La a II-a strigare a cauzei, la ordine, apărătorul recurentei – reclamante, precizează că nu mai are cereri de formulat și probe de administrat solicitând, pe fondul recursului, admiterea acestuia, modificarea în parte a sentinței de fond și admiterea contestației formulată împotriva Deciziei de impunere nr._/2012, și, procedând la rejudecarea cauzei, a se anula stabilirea obligației de plată a creanței accesorii de 53.108,07 lei, calculată ca urmare a corectării cotei de impozitare pe anul 2007, pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs.
Apreciază că instanța de fond nu a înțeles corect motivele demersului său prin care s-a contestat această creanță reprezentând penalități, denumită creanță accesorie. În urma unui control ulterior efectuat în anul 2012 cu privire la anul 2007, s-a stabilit că, pentru parte din clădiri ce nu fuseseră reevaluate în ultimii 3 ani, trebuia să se aplice cota de impozitare nu de 1,5 % cum s-a plătit în termen în anul 2005, ci de 10 %. Această cotă de 10 % este la aprecierea organului de control pentru că ea se stabilește între 5 și 10 % pentru acest gen de clădiri neevaluate. Diferența de 8,5, %, pentru că s-a orientat către maximum de 10 % pentru cotă de impozit nu a fost contestată. Această diferență tradusă în cifre absolute a însemnat 32.482 lei și nu a fost contestată. Diferența de 8,5 % până la 10 % cotă de impozit este stabilită de lege cu titlu sancționatoriu, dar nu este la înmâna părții pe care o reprezintă să stabilească dacă trebuia să plătească 5 sau 6 sau 10 %. Organul de control, prin Raportul de control și Decizia de impunere s-a orientat către 10 %. NU a contestat diferența de 32.482 care este, într-adevăr, cu titlu sancționatoriu prevăzută. Dar aceasta a fost plătită imediat în baza Decizie de impunere, fiind retrași banii din cont. Dar, aferent acestei diferențe, consideră că nu se mai impune a se stabili și o altă sancțiune, cu titlu de penalitate, de 53.108 RON a cărei anulare o solicită prin acțiunea de față. În ceea ce privește cheltuielile de judecată, își rezervă dreptul de a le solicita, eventual, pe cale separată.
Reprezentantul intimatei – pârâte solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea hotărârii pronunțate de prima instanță ca fiind legală și temeinică. De fapt, solicită a se lua act de restrângerea pretențiilor din partea recurentei – reclamante în sensul că acum înțelege să solicite anularea în parte a sentinței numai în ceea ce privește accesoriile aferente impozitului pe clădire. Atâta timp cât recurenta reclamantă nu și-a îndeplinit obligații prevăzute de art. 253 alineat 6 Cod fiscal în sensul că nu a efectuat reevaluarea în termenul impus de lege, organul fiscal care are atribuții atât de stabilire a diferențelor cât și de stabilire a accesoriilor, a procedat la stabilirea de diferențe. Accesoriile, în condițiile în care obligațiile fiscale nu au fost achitate la termenul stabilit de lege și în cuantumul indicat de lege, se datorează și având în vedere și prevederile art. 90 cu raportare la art. 91 din Codul de procedură fiscală, în sensul că impozitele se stabilesc sub rezerva verificării ulterioare, iar dreptul organului fiscal de a stabili diferențe și accesorii se prescrie în termen de 5 ani, organul fiscal a stabilit în mod corect aceste accesorii. Pentru toate motive și pentru cele expuse pe larg în cuprinsul întâmpinării depusă la dosar solicită respingerea recursului, ca fiind neîntemeiat, fără cheltuieli de judecată.
Curtea, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 3939 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 04.09.2013 în dosarul nr._ /CA/2012, a fost respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta S. R. de Televiziune în contradictoriu cu pârâta Direcția G. de Impozite și Taxe Locale Sector 1 București.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta S. R. de Televiziune, solicitând admiterea acestuia și modificarea în parte a sentinței atacate, iar, in fond sa se admită contestația formulata de SRTv împotriva Deciziei de impunere nr._/2012 si sa se anuleze stabilirea obligației de plata a creanței accesorii de 53.108,07 lei calculata ca urmare a corectării cotei de impozitare pe anul 2007.
În susținere, recurenta a arătat că nu mai înțelege să critice stabilirea impozitului aferent clădirilor ce nu au fost reevaluate la suma de 32.482 lei, pentru perioada ianuarie 2007 - decembrie 2007, ceea ce înțelege să conteste fiind numai plata sumei de 53.108,07 lei stabilita de decizia de impunere cu titlu sancționatoriu de accesorii.
În motivare, a arătat recurenta că pentru plata numai în 2012 a acestei diferențe, în culpa este numai parata care nu a stabilit cota legala de 5% pana la 10% pentru acele clădiri ce nu erau reevaluate in 2007, astfel cum avea obligația sa stabilească in baza art. 253 alin. 6 din Codul Fiscal, încă din 2007.
Intimata-pârâtă DIRECȚIA GENERALA DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând sentința prin prisma criticilor formulate, Curtea constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins pentru considerentele ce urmează:
Obligațiile fiscale ale recurentei-reclamante au fost stabilite prin aplicarea dispozițiilor art. 253 alin. (6) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare: „în cazul unei clădiri care nu a fost reevaluată în ultimii 3 ani anteriori anului fiscal de referință, cota impozitului pe clădiri se stabilește de consiliul local/Consiliul General al Municipiului București între 5% și 10% și se aplică la valoarea de inventar a clădirii înregistrată în contabilitatea persoanelor juridice, pană la sfârșitul lunii în care s-a efectuat prima reevaluare”. Totodată, s-au avut in vedere prevederile art. 249 alin 3 Cod fiscal, potrivit cărora taxa pe clădiri se stabilește in condiții similare impozitului pe clădiri.
Asa cum a reținut si instanța de fond, recurenta reclamanta nu a contestat faptul ca acele clădiri nu au fost reevaluate.
Potrivit dispozițiilor art. 90 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, obligațiile fiscale se stabilesc sub rezerva verificării ulterioare. Rezerva verificărilor ulterioare se anulează numai la împlinirea termenului de prescripție, indicat în art. 91 alin 1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, "dreptul organului fiscal de a stabili obligații fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepția cazului în care legea dispune altfel".
Prin urmare organul fiscal poate proceda la modificarea bazei de impunere și la calcularea obligațiilor fiscale accesorii aferente obligațiilor fiscale rezultate în urma modificării bazei de impunere înăuntrul termenului de prescripție de 5 ani.
Art. 260 alin 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, arată că impozitul pe teren se plătește anual, în două rate egale, până la datele de 31 martie și 30 septembrie inclusiv.
Conform dispozițiilor art. 111 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, „Creanțele fiscale sunt scadente la expirarea termenelor prevăzute de Codul fiscal sau de alte legi care le reglementează."
Obligațiile fiscale neachitate de către contribuabil în termenele scadente stabilite de lege, generează obligații de plată accesorii în conformitate cu prevederile art. 119 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003,
Potrivit dispozițiilor art. 124 ind.1 alin 1 din același act normativ, în cazul creanțelor datorate bugetelor locale, pentru neachitarea la termenul de scadență de către debitor a obligațiilor de plată, se datorează după acest termen majorări de întârziere.
Majorările de întârziere se calculează pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv.
Astfel, pentru diferențele suplimentare de creanțe fiscale rezultate din corectarea declarațiilor sau modificarea unei decizii de impunere, dobânzile se datorează începând cu ziua imediat următoare scadenței creanței fiscale pentru care s-a stabilit diferența și până la data stingerii acesteia inclusiv.
Nivelul majorării de întârziere este de 2% din cuantumul obligațiilor fiscale principale neachitate în termen, calculată pentru fiecare lună sau fracțiune de lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate inclusiv, așa cum prevăd dispozițiile art. 124 ind. 1 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003 și de 0,1% pe fiecare zi de întârziere, conform art. 120 alin 7 Cod procedură fiscală, până la modificarea survenită prin O.U.G. nr. 39/2010, care a intrat în vigoare începând cu data de 01.07.2010. Majorările de întârziere au fost calculate pentru fiecare zi de întârziere, începând cu ziua imediat următoare expirării termenului de plată scadent.
În cauză, organul fiscal a stabilit, in urma verificărilor ulterioare si in temeiul prevederilor legale anterior menționate, diferențe de obligații fiscale în sarcina reclamantei si pe cale de consecința, obligații accesorii în cuantum de 53.108,07 lei.
Pentru toate cele de mai sus, constatând că obligațiile fiscale au fost în mod corect stabilite de către organul de inspecție fiscala prin decizia de impunere nr._/21.09.2012, Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta – reclamantă S. R. DE TELEVIZIUNE împotriva Sentinței civile nr. 3939 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal la data de 04.09.2013 în dosarul nr._ /CA/2012, în contradictoriu cu intimata – pârâtă DIRECȚIA G. DE IMPOZITE ȘI TAXE LOCALE SECTOR 1, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud.R.V./02.06.2014
JUD. FOND P. G. - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
| ← Pretentii. Decizia nr. 3287/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ?.u..... → |
|---|
