Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 6137/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6137/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-09-2014 în dosarul nr. 141/2/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 6137
Ședința publică din data de 10 septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. M.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea cererii de revizuire formulată de revizuenții D. I., G. G., O. G., C. Z., M. C., C. M., E. C. D. și C. M. G. împotriva deciziei civile nr. 5612/09.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ * în contradictoriu cu intimatul M. M. SI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE având ca obiect refuz acordare drepturi.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă revizuenții prin avocat C. Ani A. cu împuternicire avocațială la dosarul cauzei – fila 39, lipsind intimatul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, probe noi de administrat, Curtea acordă cuvântul atât pe admisibilitatea în principiu a cererii de revizuire, cât și pe temeinicia acesteia.
Având cuvântul apărătorul revizuenților apreciază că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 2 C.pr.civ. Solicită admiterea cererii de revizuire având în vedere că instanța de fond s-a pronunțat asupra a ceea ce nu s-a cerut, pe de o parte și nu s-a pronunțat asupra a ceea ce s-a cerut. Învederează faptul că instanța de fond și ulterior instanța de recurs au avut să analizeze două capete de cerere cu privire la sporul datorat reclamanților, capete de cerere care vizau două perioade distincte, respectiv, perioada de la momentul nașterii sporului prin efectul legii conform art. 127 din Legea nr. 46/2008, respectiv 30.03.2008 și 31.12.2010, iar cel de-al doilea capăt de cerere a fost acordarea acestui spor pentru viitor. Arată că, deși instanța a reținut că revizuenții din prezenta cauză beneficiază de acest spor, a enunțat în motivare că există ordonanțe de guvern, fără să le enumere, și că în baza acestor ordonanțe de guvern, revizuenții nu ar fi îndreptățiți la acordarea acestui spor. Pe cale de consecință, se poate observa că instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere privind perioada 30.03._10, nefiind nicio motivare pe acest aspect având în vedere că au fost capete de cerere foarte clar diferențiate și critici diferite.
Cu privire la aspectul că instanța s-a pronunțat pe ceea ce nu s-a cerut, arată că instanța de recurs a reținut că nu s-au contestat anumite acte administrative, respectiv, dispozițiile Legii nr. 330/2009 or, nu s-a pus în discuție acest aspect, instanța de recurs dând o altă calificare cererii de recurs și implicit, cererii de chemare în judecată. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea constată cererea de revizuire în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând aupra cererii de revizuire de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamanții D. lacob, G. G., O. G., C. Z., Mana C., C. M., E. C. D. și M. G. C. în contradictoriu cu pârâtul Ministerului M. și Pădurilor, au solicitat calcularea și plata sumelor reprezentând sporul de risc de 25% din salariul de bază, de la data nașterii dreptului, respectiv 30.03.2008 și până în prezent, sume actualizate cu indicele de inflație începând cu data nașterii dreptului și până la data plății efective, precum și acordarea pentru viitor a sporului solicitat, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea în fapt a acțiunii, reclamanții au arătat, în esență, că au statut de personal silvic, corelat cu calitatea de funcționari publici și se află în raporturi de serviciu cu M. M. și Pădurilor.
Reclamanții învederează că sporul de risc de 25% din salariul de bază este prevăzut de art. 127 alin. 5 din Legea nr. 46/2008 – Codul Silvic, iar dispozițiile legale care reglementează acest spor nu au fost suspendate sau abrogate. Acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituție, dreptul solicitat fiind un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, iar refuzul de a acorda sumele de bani aferente constituind o privare de proprietate, contrară dispozițiilor art. 1, paragraful 1 teza a Il -a din același Protocol.
Reclamanții precizează că legiuitorul nu a făcut vreo distincție între categoriile de personal, între posturile ocupate și natura acestora, prin urmare nu se poate face o diferențiere între personalul care este îndreptățit să primească acest spor și cealaltă categorie de personal.
Totodată, în conformitate cu prevederile art. 3 din Codul civil, judecătorul nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare, astfel încât, acțiunea formulată nu poate fi respinsă pentru simplul motiv că dreptul consacrat prin lege nu a căpătat ulterior o reglementare suficient de clară.
Reclamanții mai menționează că principala obligație a angajatorului este cea de plată a salariului, cu toate sporurile aferente acordate prin lege organică, iar sporul de risc este recunoscut si acreditat prin dispoziții imperative ale unei legi organice - Codul silvic, adică printr-un izvor al obligațiilor care nu necesită intervenția unui fapt juridic. În acest caz, obligația de plată a sporului menționat ia naștere in mod direct si nemijlocit încă de la apariția Codului silvic, respectiv data intrării în vigoare a acestuia - 30.03.2008.
În drept, reclamanții își întemeiază acțiunea pe dispozițiile art. 8 din Legea nr. 554/2004, Codul silvic - Legea nr. 46/2008, O.U.G. nr. 59/2000 privind statutul personalului silvic, Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarului public, republicată, cu modificările si completările ulterioare, O.U.G. nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, H.G. nr. 1635/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului M. și Pădurilor, Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Prin sentinta civila nr.7237/30.11.2011, prima instanta a respins actiunea ca neintemeiata.
Reclamantii au introdus recurs impotriva sentinței civile de mai sus,, afirmand:
Isi desfășoara activitatea în cadrul Ministerului M. și Pădurilor, au statut de personal silvic, corelat cu calitatea funcționari publici și sunt în raporturi de serviciu cu M. M. și Pădurilor, raporturi guvernate de OUG nr. 59/2000, de Legea nr. 188/1999, de OG nr. 6/2007, dar si de Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic.
Potrivit art.127 alin.(5) din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic prevede că "Personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură, al subunităților teritoriale ale acesteia, al ocoalelor silvice, al structurilor silvice de rang superior și al Regiei Naționale a Pădurilor -Romsilva beneficiază de un spor de risc de 25% din salariul de bază."
În mod greșit și nefundamentat instanța de fond a constatat că "dispozițiile Legii nr. 284/2010, ce constituie temeiul stabilirii drepturilor salariale ale personalului plătit din fonduri publice, nu prevăd sporul solicitat de reclamanți".
Motivația instanței a fost aceea că "începând cu 01.01.2011, drepturile salariale ale personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidate al statului sunt și rămân în mod exclusiv cele prevăzute de Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."
In hotărârea pronunțată, instanța de fond nu a respectat prevederile art. 3 din Legea nr. 284/2010, potrivit căruia, "sistemul de salarizare reglementat prin prezenta lege are la bază următoarele principii:
a)caracterul unitar, în sensul că reglementează salarizarea tuturor categoriilor de personal din sectorul bugetar, prin luarea în considerare a drepturilor de natură salariala stabilite prin acte normative speciale în sistemul de salarizare reglementat de prezenta lege;
b)supremația legii, în sensul că drepturile de natură salariala se stabilesc numai prin norme juridice de forța legii;
c)echitate și coerență, prin crearea de oportunități egale și remunerație egală pentru muncă de valoare egală, pe baza principiilor și normelor unitare privind stabilirea și acordarea salariului și a celorlalte drepturi de natură salariala ale personalului din sectorul bugetar;(...)."
Prin urmare, instanța trebuia să ia în considerare și drepturile de natură salariala stabilite prin acte normative speciale (în speță Codul Silvic - Legea nr. 46/2008). într-adevăr, sporul solicitat nu este prevăzut în mod expres în Legea nr. 284/2010, însă acesta putea și poate fi acordat de către M. M. și Pădurilor prin includerea acestuia în salariul de bază, întrucât dreptul există.
De asemenea, conform art. 6 alin. (4) "Ordonatorii principali de credite au obligația să stabilească salariile de bază, soldele funcțiilor de bază/salariile funcțiilor de bază, indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură stabilite potrivit legii, să asigure promovarea personalului în funcții, grade și trepte profesionale și avansarea în gradații, în condițiile legii, astfel încât să se încadreze în sumele aprobate cu această destinație în bugetul propriu. "
Art. 7 din aceeași lege prevede că:
(1)Aplicarea prevederilor prezentei legi se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare.
(2)Valoarea salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare utilizată la reîncadrarea pe funcții a personalului în anul 2011 se stabilește prin legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice. "
Față de aceste prevederi legale, ordonatorii principali de credite au obligația să stabilească salariile de bază, soldele funcțiilor de bază/salariile funcțiilor de bază, indemnizațiile lunare de încadrare, sporurile, alte drepturi salariale în bani și în natură stabilite potrivit legii, în speță, M. M. și Pădurilor fiind singurul în măsură să acorde sporul solicitat, prin introducerea acestuia în salariul de bază. Mai mult, încă de la apariția legii ministerul trebuia să introducă acest spor în salariul de bază.
De asemenea, instant de fond nu a observat că legiuitorul a prevăzut că aplicarea prevederilor Legii nr. 284/2010 se realizează etapizat, prin modificarea succesivă, după caz, a salariilor de bază, soldelor funcțiilor de bază/salariilor funcțiilor de bază și a indemnizațiilor lunare de încadrare, prin legi speciale anuale de aplicare, tocmai pentru a se respecta și dispozițiile legilor care consacră anumite drepturi.
Dispozițiile legale care reglementează sporul solicitat nu au fost suspendate sau abrogate de-a lungul timpului și că acest drept nu poate fi restrâns în mod abuziv și contrar echității impuse de o societate democratică, potrivit art. 53 din Constituție, precum și că dreptul solicitat este un bun în sensul art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, iar refuzul de a acorda sumele de bani aferente constituie o privare de proprietate, contrară dispozițiilor art. 1, paragraful 1 teza a II-a din același Protocol.
Mai mult, legiuitorul nu a făcut vreo distincție între categoriile de personal, între posturile ocupate și natura acestora, prin urmare nu se poate face o diferențiere între personalul care este îndreptățit să primească acest spor și cealaltă categorie de personal, întrucât s-ar încălca principiul de drept conform căruia "ubi lex non distinquit, nec nos distinquere debenms ".
Totodată în conformitate cu prevederile art. 3 din Codul civil, judecătorul nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede sau că este neîndestulătoare, astfel încât acțiunea formulată de subsemanții personal silvic cu statut de funcționari publici nu poate fi respinsă pentru simplul motiv că dreptul consacrat prin lege nu a căpătat ulterior o reglementare suficient de clară în Legea nr. 284/2010.
Principala obligație a angajatorului este cea de plată a salariului, cu toate sporurile aferente acordate prin lege organica.
Totodată, sporul de risc este recunoscut si acreditat prin dispoziții imperative ale unei legi organice — Codul silvic, adică printr-un izvor al obligațiilor care nu necesită intervenția unui fapt juridic; in acest caz, obligația de plata a sporului sus-menționat ia naștere in mod direct si nemijlocit.
Încă de la apariția Codului silvic - Legea nr. 46/2008, respectiv data intrării în vigoare a acestuia - 30.03.2008 și până în prezent, nu s-a luat nicio măsură de bunăvoie privind aplicarea articolului 127 alineatul 5 din acest act normativ, prin care personalul silvic din cadrul autorității publice centrale care răspunde de silvicultură să beneficieze de sporul de risc în cuantum de 25% din salariul de bază.
Pe de altă parte, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond încalcă două principii statuate de Legea nr. 284/2010 și anume: unitatea și echitatea, deoarece se creează oportunități discriminatorii și remunerație diferențiată pentru muncă de valoare egală. Instanțele de judecată din țară au admis definitiv și irevocabil cererile reclamanților având același obiect și au obligat autoritățile pârâte la plata drepturilor bănești reprezentând sporul de risc în procent de 25% din salariul de bază și pentru viitor, reținând în esență că acest drept a fost expres prevăzut în favoarea personalului silvic prin art. 127 alin.(5) din Legea nr. 46/2008 - Codul Silvic.(Sentința civilă nr. 397/23.06.2009 a Tribunalului Prahova - Secția Comercială și de C. Administrativ II, Dosar nr._, Sentința civilă nr. 368/31.03.2009 a Tribunalului B. - Secția Comercială și de C. Administrativ, Dosar nr._ ).
Instanțele care au adoptat aceste soluții, au evocat, pentru identitate de rațiune si considerentele deciziei nr. XII din 5 februarie 2007, pronunțata de înalta Curte de Casație si Justiție - Secțiile Unite, publicata in Monitorul Oficial, Partea I nr. 733 din 30 octombrie 2007, menționând că respectarea principiului încrederii în statul de drept care implică asigurarea aplicării legilor adoptate, în litera și spiritul lor, face necesar ca titularii drepturilor recunoscute să se bucure efectiv de acestea pentru perioada în care sunt prevăzute de lege.
Prin urmare, instanța de fond trebuia să ia în considerare și drepturile de natură salarială stabilite prin acte normative speciale (în speță Codul Silvic - Legea nr. 46/2008). într-adevăr, sporul solicitat nu este prevăzut în mod expres în Legea nr. 284/2010, însă acesta putea și poate fi acordat de către M. M. și Pădurilor prin includerea acestuia în salariul de bază, întrucât dreptul nostru există.
Pe de altă parte, admițând soluția instanței de fond, pretențiile sunt pe deplin întemeiate și justificate, cel puțin până la data de 01.01.2011, data intrării în vigoare a Legii nr. 284/2010 privind "Salarizarea unitara a personalului plătit din fonduri publice, astfel că se impune calcularea și plata sumelor reprezentând sporul de risc în procent de 25% din salariul de bază, pentru perioada 30.03.2008 și până în data de 31.12.2010, sume actualizate cu indicele de inflație (ca urmare a neacordării acestora și a devalorizării monetare survenite).
În drept, art. 299-3041 C. proc. civ., art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice Codului silvic - Legea nr. 46/2008, OUG 59/2000 privind statutul personalului silvic, Legea 188/1999 privind statutul funcționarului public, republicată, cu modificările si completările ulterioare, OUG nr. 115/2009 privind stabilirea unor măsuri de reorganizare în cadrul administrației publice centrale, HG nr. 1.635/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului M. și Pădurilor.
Prin decizia civilă nr. 5612/09.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ *, a fost respins recursul ca nefondat.
În motivarea deciziei de recurs, s-au reținut următoarele:
Este adevarat ca potrivit art.127, alin.5 din C.silvic, personalul silvic beneficiaza de un spor de risc de 25% din salariul de baza, insa pana in data de 01.01.2011, salarizarea functionarilor publici s-a realizat in baza a diferite ordonante de guvern, anuale, care aveau acest obiect special de reglementare. Ca atare, sporul de mai sus putea fi acordat numai in masura in care aceste ordonante de guvern faceau trimitere la el sau la C.silvic. Or, reclamantii nu au dovedit o astfel de imprejurare.
In ceea ce priveste perioada 01.01._10, instanta retine ca actele administrative de stabilire a drepturilor salariale in conditiile Legii nr.330/2009, trebuiau contestate in termenele si conditiile art.34 din lege, in caz contrar, noua configuratie a drepturilor salariale devenind definitiva.
Or, reclamantii nu au dovedit ca ar fi contestat actele administrative de reincadrare si de stabilire a salarizarii, emise in baza Legii nr.330/2009. Ca atare, sporul de risc de 25% a ramas exclus definitiv pe parcursul anului 2010. Nefiind inclus in salariu la data intrarii in vigoare a Legii nr.284/2010 si a Legii nr.285/2010, sporul nu putea fi pastrat nici dupa data de 01.01.2011. F. de aceste motive, instanta a respins recursul ca neintemeiat.
Împotriva acestei decizii au formulat cerere de revizuire revizuenții D. I., G. G., O. G., C. Z., M. C., C. M., E. C. D. și C. M. G., prin care au solicitat admiterea cererii, considerarea acesteia ca admisibilă și pe fond, admiterea cererii de chemare în judecată.
În drept, au fost invocate prev. art. 322 pct. 2 Cod de Procedură Civilă.
S-a arătat, în esență, că se invocă faptul că instanța s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut, având în vedere că prin decizia atacată nu a fost respectat principiul disponibilității prev. de art. 129 Cod de Procedură Civilă.
Asupra excepției inadmisibilității cererii de revizuire, Curtea reține următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. 1 C.pr.civ. „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere in următoarele cazuri: (…)”.
Conform acestor dispoziții, revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs se poate cere numai atunci când hotărârea a cărei revizuire se cere evocă fondul. De asemenea, Curtea reține că revizuirea este o cale extraordinară de atac, de retractare, care poate fi însă exercitată de părți doar în cazurile și în condițiile strict și limitativ prevăzute de lege.
În cauza de față, Curtea reține că cererea de revizuire vizează decizia civilă nr. 5612/09.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ *,prin care instanța de recurs a respins recursul ca nefondat.
Or, câtă vreme prin decizia atacată, instanța de recurs a respins ca nefondat recursul promovat de reclamanții D. I., G. G., O. G., C. Z., M. C., C. M., E. C. D. și C. M. G., printr-o astfel de soluție nu se evocă fondul, astfel că cererea de revizuire este inadmisibilă.
O hotărâre dată de instanța de recurs care să fi evocat fondul presupune întotdeauna o soluție de admitere a recursului, de modificare a sentinței de primă instanță și de pronunțare asupra fondului raporturilor juridice deduse judecății, așadar asupra cererilor formulate de părți, ceea ce constituie cadrul obiectiv al dosarului de primă instanță, condiții neîndeplinite prin decizia a cărei revizuire s-a solicitat.
Pentru aceste considerente, constatând că una din condițiile de admisibilitate cerute cumulativ nu este îndeplinită, Curtea, în temeiul art. 326 alin. 3 din Codul de procedură civilă, va respinge cererea de revizuire ca inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții D. I., G. G., O. G., C. Z., M. C., C. M., E. C. D. și C. M. G., toți cu domiciliul ales la L. D. în București, ., ., . sector 3 împotriva deciziei civile nr. 5612/09.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ * în contradictoriu cu intimatul M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE cu sediul în București, . sector 5, ca inadmisibilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 10 septembrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. M. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Data red.24.09.2014
2 ex; red. Jud. AM
deciziei civile nr. 5612/09.12.2013 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ *
judecători recurs: A. J., H. P., G. A. F.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 9339/2014. Curtea de Apel... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4462/2014.... → |
|---|
