Pretentii. Decizia nr. 9358/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9358/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-12-2014 în dosarul nr. 610/87/2014
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DECIZIA CIVILĂ NR.9358
Ședința publică de la 15.12.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - P. C. F.
JUDECĂTOR – I. M. C.
JUDECĂTOR - Z. G. L.
GREFIER - A. P.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, împotriva sentinței civile nr. 331/08.05.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. F. MUNICIPAL T. M. și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și intimatul-reclamant S. M. V., având ca obiect „pretenții – restituire taxa poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, văzând că recurenta-pârâtă a solicitat și judecarea în lipsă, apreciind cauza în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sent.civ. nr. 331/08.05.2014 pron. de Tribunalul Teleorman – Secția C. Administrativ și F. au fost respinse, ca nefondate, excepțiile tardivității și inadmisibilității invocate de pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman.
A fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația F. pentru Mediu, invocată din oficiu de instanță.
A fost admisă acțiunea formulată de reclamantul S. M. V., CNP:_, cu domiciliul procesual ales la C.. Av. H. LUȘU V., în T. M., . 16, . împotriva pârâtei Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman - S. F. Municipal T. M., cu sediul în T. M., Calea Dunării, nr. 1, jud. Teleorman și a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 4.429 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare cu chitanța . nr._/28.04.2009 și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 C.pr.fisc., cu modificările și completările ulterioare, începând cu data plății acesteia, respectiv 28.04.2009 și până la data restituirii.
A fost respinsă acțiunea reclamantului față de pârâta Administrația F. pentru Mediu, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
A fost obligată pârâta la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în sumă de 1.000 lei, reprezentând taxă de timbru și onorariu de avocat.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut în esență că taxa plătită de reclamant în conformitate cu OUG nr. 50/2008 este contrară dreptului comunitar, fiind supusă restituirii integrale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal la data de 26.06.2014, prin care a formulat, în esență, următoarele critici:
1) Decizia anulată în mod nelegal de prima instanță a fost emisă în concordanță cu dispozițiile OUG nr. 50/2008, dispoziții care, la rândul lor, sunt în concordanță cu dispozițiile dreptului european, nefiind discriminatorii;
2) Tribunalul a depășit atribuțiile puterii judecătorești, instanțele de drept comun nefiind competente să se pronunțe asupra compatibilității dispozițiilor legale interne cu tratatele internaționale, această atribuție aparținând puterii legislative;
3) Se critică greșita obligare a recurentei la plata taxei judiciare de timbru, întrucât recurenta nu se află în culpă procesuală și nici nu a pierdut irevocabil procesul;
4) Se critică greșita obligare a recurentei la plata dobânzii legale, invocându-se dispozițiile art. 120 C.pr.fisc. și lipsa calității de comerciant a reclamantului.
Ca urmare, se impune admiterea recursului, modificarea în tot a sentinței și pe fond respingerea cererii, ca neîntemeiată.
Intimatul, legal citat, a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
Analizând actele dosarului, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Situația de fapt rezultă din cuprinsul sentinței recurate, la care Curtea face trimitere, fără a fi necesară reluarea acesteia, de vreme ce recursul este o cale extraordinară de atac, care privește exclusiv motive de nelegalitate.
Pe fond, Curtea constată că recursul este nefondat, nefiind incidente motivele de casare invocate, întrucât în mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă, în speță a obligației plății taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Această soluție este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Vădit nefondate sunt criticile referitoare la o pretinsă depășire a atribuțiilor puterii judecătorești, prevederile art. 110 TFUE fiind direct aplicabile pe teritoriul României, creează drepturi și obligații, în mod nemijlocit, pentru toți subiecții de drept, care se pot prevala în justiție de aceste drepturi contra autorităților publice care emit dispoziții legislative sau administrative interne, contrare dreptului european, instanțele judecătorești fiind obligate, în virtutea însăși a Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, să lase fără aplicare dispozițiile legale interne contrare dreptului european, obligație care rezultă atât din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Uniunii Europene, cât și din prevederile lipsite de echivoc ale art. 148 din Constituție, conform cărora „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”(alin.2) și „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)” (alin.4), așadar, nu doar Parlamentul, ci și puterea judecătorească, înfăptuită de instanțele judecătorești.
Nu pot fi primite nici criticile privitoare la acordarea dobânzii legale, întrucât prin Hotărârea CJUE pronunțată în cauza C‑565/11 s-a statuat că Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Curtea a avut în vedere principiul efectivității care impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei.
În fine, vădit nefondată este critica referitoare la acordarea cheltuielilor de judecată, în condițiile în care cheltuielile de judecată pot fi cerute și în procesul în care au fost efectuate, nu doar pe cale separată, iar recurenta se află în culpă procesuală, întrucât s-a opus admiterii acțiunii și a realizat o greșită aplicare a dispozițiilor de drept comunitar incidente, dispoziții care fac parte din dreptul intern și se aplică în mod prioritar.
Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 496 alin. 1 NCPC, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN cu sediul în A., ., J. Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 331/08.05.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman Secția C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-pârâți S. F. MUNICIPAL T. M. cu sediul în T. M., Calea Dunării, nr. 1, J. Teleorman și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței corp A, nr. 294 și intimatul-reclamant S. M. V. cu domiciliul ales în T. M., ., ., J. Teleorman, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 15.12.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. C. F. I. M. C. Z. G. L.
GREFIER
A. P.
Red. jud. LGZ/6 ex./
Tribunalul Teleorman Secția C.
Judecător – N. M.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 6363/2014.... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 8195/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
