Pretentii. Încheierea nr. 07/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 07/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 5122/98/2012
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
ÎNCHEIERE
Ședința publică din data de 07.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: M. B.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: M. G.
Pe rol fiind recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 769F/13.02.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă G. M. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect refuz restituire taxă.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta-pârâtă a solicitat judecata în lipsă, precum și că, la data de 13.03.2014, prin serviciul registratură, Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ialomița a înaintat la dosar înscrisuri referitoare la modalitatea de calcul a valorii reziduale a taxei pentru un autoturism similar celui din prezenta cauză, după care:
Nefiind cereri formulate sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, sens în care
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 14.04.2014.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7 aprilie 2014.
Președinte Judecător Judecător
D. M. D. M. B. C. P.
Grefier
M. G.
Dosar nr._ .
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 3161
Ședința publică din data de 14.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: M. B.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: M. G.
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 769F/13.02.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă G. M. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect refuz restituire taxă pentru emisii poluante.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 07.04.2013, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte din prezenta decizie, însă Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a decis următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
- C. procesual.
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 27.12.2012, reclamanta G. M. a solicitat obligarea pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA la restituirea sumei de 4820 lei, încasată necuvenit cu titlu de taxă pentru emisii poluante, actualizată cu rata dobânzii legale, calculată de la data plății și până la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că a achiziționat din UE un autoturism second-hand, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligată la plata taxei speciale pentru emisiile poluante în cuantum de 4820 lei. Reclamanta a considerat că taxa prevăzută de Legea nr. 9/2012 contravine art. 110 din TFUE, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne.
Pârâta a depus întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
De asemenea, pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, la bugetul căreia se face venit taxa pentru emisii poluante.
2. Soluția instanței de fond.
Prin sentința civilă nr. 769F/13.02.2013, Tribunalul Ialomița a admis în parte cererea și a obligat pârâta AFP Slobozia să restituie reclamantei suma de 4820 lei, reprezentând contravaloarea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, actualizată cu dobânda fiscală calculată de la 17.12.2012 până la data restituirii efective; a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă și a obligat chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să plătească pârâtei suma la care aceasta din urmă a fost obligată către reclamantă prin prezenta hotărâre; a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 39,30 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în esență că taxa pentru emisii poluante, instituită în dreptul intern prin Legea nr. 9/2012, este contrară art. 110 din TFUE, fiind indirect discriminatorie, întrucât pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o noua înmatriculare taxa, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE, dacă este înmatriculat pentru prima dată în România. Reglementată în acest mod, taxa diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați, din punct de vedere fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Totodată, instanța de fond a reținut că, fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestora și repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamantă o reprezintă acordarea dobânzii legale, calculată potrivit art. 124 din Codul de procedură fiscală. Cum cererea de restituire a taxei a fost soluționată de către pârâtă în aceeași zi în care a fost depusă (înainte de împlinirea termenului de 45 de zile avut la dispoziție de pârâtă), instanța a apreciat că dobânda fiscală i se cuvine de la data soluționării cererii de restituire.
3. Cererea de recurs.
Împotriva acestei sentințe, la data de 14.03.2013, a formulat recurs Administrația Finanțelor Publice Slobozia, prin care a solicitat admiterea recursului și modificarea sentinței atacate, în sensul respingerii cererii de chemare in judecata ca netemeinică.
În motivare, recurenta a arătat că practica Curții de Justiție a Uniunii Europene, potrivit căreia prevederile OUG nr. 50/2008 sunt neconforme cu legislația europeană, nu are relevanță în cauză, deoarece acest act normativ a fost abrogat prin Legea nr. 9/2012.
Totodată, a arătat că, în lumina jurisprudenței CJUE, tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe in momentul primei inmatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar, prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre. Astfel, în relație cu art. 90 din Tratatul CE, un stat membru are voie sa perceapă o taxa de prima înmatriculare a unui autovehicul, cu condiția ca taxa sa fie conforma cu art. 90, ceea ce înseamnă ca prin taxa respectiva sa nu fie defavorizate produse din alte state membre. Or, din HG nr. 686/2008 rezulta ca nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a principiului poluatorul plătește principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Mai mult, instituirea taxei reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din Codul de procedură fiscală.
În drept, recurenta a invocat art. 304 pct. 9 din codul de procedură civilă de la 1865.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Intimatele nu au formulat întâmpinare, deși aceasta era obligatorie în cauză.
4. Soluția instanței de recurs.
Examinând prezentul recurs, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 și 304¹ din Codul de procedură civilă de la 1865, Curtea constată că este neîntemeiat, tribunalul făcând o aplicare corectă a legii și reținând în mod întemeiat neconformitatea obligației de plată a taxei pentru emisii poluante, instituită în dreptul intern prin Legea nr. 9/2012, față de prevederile art. 110 alin. 1 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Astfel, în baza deciziei nr._ privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule emise de AFP Slobozia la data de 17.12.2012 (fila 13 din dosarul de fond), intimata-reclamantă a achitat, la data de 17.12.2012, cu chitanța . nr._ (fila 12 din dosarul de fond), suma de 4820 lei reprezentând taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, pentru înmatricularea în Romania a autoturismului marca VW Golf, an fabricație 2008, înmatriculat pentru prima dată în Germania (stat membru al Uniunii Europene) la data de 08.07.2008 (fila 15 din dosarul de fond). La data de 17.12.2012, intimata-reclamantă a adresat AFP Slobozia o cerere de restituire a acestei taxe, la care i s-a răspuns negativ prin adresa nr._/17.12.2012 (fila 14 din dosarul de fond). Apreciind poziția pârâtei ca un refuz nejustificat de restituire, reclamanta a învestit instanța cu soluționarea unei acțiuni în restituirea taxei pentru emisii poluante.
Având în vedere invocarea în cauză a contrarietății legislației interne față de prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară. De asemenea, prin dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României se prevede că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform, alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să să aștepte abrogarea normelor contrare de puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În ceea ce privește dreptul unional aplicabil în cauză, Curtea reține că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cerereile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).
Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, invocate de către intimatul-reclamant în susținerea prezentului său demers judiciar, „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.”
Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei.
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România.
Astfel, în cauza 402/09-T., răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu,Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Pentru a pronunța această hotărâre preliminară, CJUE a reținut următoarele aspecte relevante, în cadrul analizei având ca obiect neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate:
«50. Trebuie amintit mai întâi, astfel cum Curtea a arătat la pct. 49 din hotărârea Nádasdi și Németh, că articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente.
51. În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Astfel cum a constatat Curtea la pct. 49 din hotărârea Nádasdi și Németh împrejurarea respectivă nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme.
52. În schimb, din hotărârea Nádasdi și Németh nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată. Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale (a se vedea în acest sens hotărârea din 3 martie 1988, Bergandi, C-252/86, pct. 25; hotărârea din 7 decembrie 1995, Ayuntamiento de Ceuta, C‑45/94, pct. 29; hotărârea din 8 noiembrie 2007, Stadtgemeinde Frohnleiten și Gemeindebetriebe Frohnleiten, C‑221/06, pct. 40).
53. Astfel, articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris, interdicțiile prevăzute la art. 28, 30 și 34 din TFUE.
54. În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie, rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C‑451/99, pct. 40; hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C‑464/02, pct. 74; hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C‑98/05, pct. 28).
55. În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, pct. 17, precum și Kalinchev, pct. 32 și 40).
56. Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
57. În acțiunea principală, în pofida prezenței necontestate a unor date statistice care demonstrează o scădere foarte considerabilă a înmatriculărilor de vehicule de ocazie importate în România de la . OUG nr. 50/2008, guvernul român a subliniat în fața Curții că obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului.
58. Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
59. În această privință, trebuie precizat că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
60. În plus, trebuie să se constate, astfel cum a subliniat în mod corect domnul T., că obiectivul protecției mediului menționat de guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește. »
În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada ulterioară datei de 15 decembrie 2008.
Ulterior, OUG nr. 50/2008 a fost abrogată prin . Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (act normativ aplicabil în speța de față), care, prin dispozițiile art. 4, înlătură practic discriminarea constată de CJUE în legislația anterioară. Astfel, potrivit acestui articol, obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Însă, prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea, până la data de 01.01.2013, a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. 2 și acelor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, astfel încât, la acest moment, considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană).
Această concluzie a fost confirmată de CJUE prin ordonanța pronunțată la data de 3 februarie 2014 în cauzele conexate C. C-97/13 și C. C-214/13, când a răspuns întrebărilor preliminare adresate de Tribunalul Sibiu și de Curtea de Apel București și a decis că taxa instituită prin Legea nr. 9/2012 contravine art. 110 din TFUE, statuând că "art. 110 din TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumcis de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație în acest stat membru a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională".
Prin urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul Legii nr. 9/2012, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
Față de aceste considerente, constatând că motivul de recurs invocat, astfel cum a fost argumentat, este neîntemeiat și că soluția recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă de la 1865, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 769F/13.02.2013 pronunțate de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă G. M. și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
D. M. D. M. B. C. P.
GREFIER
M. G.
Red/thred. DDM/ 2 ex/ 15.05.2014.
Jud. fond: I. M., Tribunalul Ialomița.
| ← Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 184/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 9348/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
