Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 1724/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1724/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-03-2014 în dosarul nr. 1533/122/2011*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1724
Ședința publică de la 07.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurentul – reclamant B. S. împotriva sentinței civile nr. 42 pronunțată de Tribunalul G. la data de 25.03.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă P. M. G..
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 22.01.2014, din partea recurentului – reclamant, chitanță de plată a taxei de timbru în cuantum de 2 lei și timbru judiciar în valoare de 0, 15 lei, pe cererea de recurs, astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă. S-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Curtea având în vedere că recurentul- reclamant a solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 C.pr.civ.; nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față;
Prin sentința civilă nr. 42/25.03.2013 Tribunalul G. a respins cererea reclamantului B. S. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
Prin decizia civilă nr. 3993/05.11.2012 Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și fiscal a admis recursul formulat de recurentul-pârât B. S. împotriva sentinței civile nr.1342/16.11.2011 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă P. M. G.; a casat sentința civilă recurată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că în ce privește critica vizând omisiunea instanței de a soluționa cererea de chemare în judecată cu care a fost învestită de către recurentul reclamant sub aspectul tuturor capetelor de cerere, susținerile acestuia nu sunt întemeiate. Astfel, câtă vreme cererea de chemare în judecată a fost respinsă în ansamblul său, rezultă că soluția pronunțată a vizat inclusiv solicitarea de obligare a pârâtei la plata daunelor morale.
S-a mai reținut că susținerile recurentului potrivit cu care hotărârea pe care instanța de fond a pronunțat-o nu cuprinde motivele care au fundamentat soluția adoptată sunt în parte întemeiate. Aceasta, întrucât pe de o parte referitor la aspectul privind refuzul soluționării cererii, instanța a arătat că nu poate fi reținut, câtă vreme din actele dosarului rezultă că pârâta a răspuns în termen legal sesizării reclamantului. Pe de altă parte, însă, instanța nu face nici o referire la motivele de fapt și de drept pentru care nu a considerat întemeiată cererea recurentului reclamant de obligare a intimatei pârâte la plata daunelor morale solicitate, încălcând astfel dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 C.pr.civ.
De asemenea, Curtea a constatat întemeiată critica recurentului vizând încălcarea dispozițiilor legale referitoare la citarea părților, câtă vreme din actele dosarului nu rezultă că la termenul de la 16.11.2011, când pricina a fost judecată, părțile au fost citate.
Or, potrivit art. 85 C.pr.civ., judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel, dispoziția garantând deopotrivă dreptul părților la apărare și la un proces care să se desfășoare cu respectarea principiului contradictorialității.
În condițiile în care, în cauză, recurentul nu a avut cunoștință de data la care judecata urma să fie reluată după suspendare, dat fiind că nu a fost citat, dreptul acestuia la apărare a fost încălcat, iar vătămarea pe care acesta a suferit-o ca urmare a încălcării dispozițiilor legale referitoare la legale, nu ar putea fi altfel înlăturată decât prin casarea sentinței pronunțate de instanța de fond.
Analizând probele administrate în cauză, tribunalul reține că, pe de o parte reclamantului i s-a răspuns la sesizările sale, iar pe de altă parte că acesta nu a făcut dovada că a suferit vreun prejudiciu datorită primirii cu întârziere a răspunsurilor la sesizările sale sau neprimirea vreunui răspuns.
Este de principiu că sarcina probei revine reclamantului, în acest sens fiind și prevederile art. 1169 cod civil, acesta având obligația de a-și proba pretențiile și de a face dovada existenței elementelor răspunderii civile delictuale pentru a putea fi angajată răspunderea pârâtei.
Nefăcându-se dovada existenței vreunui prejudiciu material sau moral, tribunalul urmează să respingă ca nefondată cererea formulată de reclamantul B. S. în contradictoriu cu intimata P. M. G..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul B. S., susținând că prima instanță nu a motivat respingerea acțiunii, întemeiată în baza Legii nr. 554/2004 și care se referea la petiția sa cu nr. 5795 din data de 06.04.2010, căreia autoritatea locală, P. G., a refuzat să-i răspundă.
De asemenea, a menționat recurentul că sentința nu este motivată nici în ceea ce privește capătul de cerere privitor la obligarea pârâtei la plata daunelor morale.
Pentru acestea, a solicitat acesta admiterea recursului, casarea în totalitate a sentinței civilă cu nr. 42 din data de 25.03.2013 cu trimitere din nou la prima instanță, pentru motivare.
Analizând sentința prin prisma criticilor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că recursul nu este fondat, urmând a fi respins ca atare pentru considerentele ce urmează:
Potrivit dispozițiilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., hotărârea judecătorească se dă în numele legii și trebuie să menționeze, printre altele, ”motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței, cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”. Constituie motiv de recurs, astfel cum dispune art. 304 pct. 7 C. proc. civ., situația în care "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină sau când cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii".
În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro și contra care au format, în fapt și în drept, convingerea instanței cu privire la soluția pronunțată, argumente care, în mod necesar, trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susținerile și apărările părților, iar, pe de altă parte, la dispozițiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecății, în caz contrar fiind lipsită de suport probator și legal și pronunțată cu nerespectarea prevederilor art. 261 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
Motivarea este, așadar, un element esențial al unei hotărâri judecătorești, o puternică garanție a imparțialității judecătorului și a calității actului de justiție, precum și o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanța superioară a atribuțiilor de control judiciar de legalitate și temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătorești constituie o condiție a procesului echitabil, exigență a art. 21 alin. (3) din Constituția României și art. 6 alin. (1) din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Orice parte în cadrul unei proceduri are dreptul să prezinte judecătorului observațiile și argumentele sale și de a pretinde organului judiciar să le examineze pe acestea în mod efectiv. Dreptul la un proces echitabil, prin urmare, nu poate fi considerat efectiv decât dacă observațiile părților sunt corect examinate de către instanță, instanță care are în mod necesar obligația de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și elementelor de probă, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
În cauză, nu se poate susține că judecătorul fondului nu a procedat la stabilirea situației de fapt și nu a aplicat prevederile legale incidente, precum și pe cele indicate de reclamant, dimpotrivă a analizat toate susținerile acestuia, pe care, însă, le-a înlăturat, având în vedere, pe de o parte, cele reținute cu putere de lucru judecat în decizia de casare, iar, pe de alta faptul că reclamantul nu a făcut dovada vreunui prejudiciu moral la repararea căreia să fie obligată pârâta.
Faptul că argumentele primei instanțe nu sunt considerate a fi cele corecte de către reclamant, nu lipsește hotărârea de cerința legală a motivării în fapt și în drept. Aceasta cu atât mai mult cu cât judecătorul este obligat să motivele soluția dată fiecărui capăt de cerere, iar nu să răspundă tuturor argumentelor invocate de părți în susținerea acestora.
Astfel, considerentele instanței de fond rămân valabile, întrucât în dosarul nr._ al Tribunalului G., la fila 8, există răspunsul pârâtei nr. 5219/05.05.2010 la sesizarea reclamantului înregistrată sub nr. 5735/06.04.2010.
Prin urmare, nefiind identificată vreo faptă ilicită a pârâtei, evident că nu sunt întrunite condițiile răspunderii delictuale, prin urmare se impunea respingerea și a petitului privitor la daunele morale.
Pentru toate aceste considerente, în baza art. 312 alin. 1 teza a II-a C. proc. civ., se va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul formulat de recurentul – reclamant B. S. împotriva sentinței civile nr. 42 pronunțată de Tribunalul G. la data de 25.03.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – pârâtă P. M. G., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud. R.V./25.03.2014
JUD. FOND G. U. - Tribunalul G. - Secția Civilă.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 8861/2014.... | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 8473/2014.... → |
|---|
