Anulare act administrativ. Decizia nr. 5953/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5953/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 1779/116/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ CU NR. 5953
Ședința publică din data de 4 septembrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
JUDECĂTOR - G. G.
JUDECĂTOR - O. D. P.
GREFIER - R. O.
Pe rol pronunțarea recursului declarat de recurentul reclamant P. – N. F., împotriva sentinței civile cu nr. 1547/2013, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, cererea de chemare în judecată având drept obiect anulare act administrativ fiscal – obligația de a face.
La apelul nominal făcut în ședință publică părțile nu se prezintă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Curtea constată că se solicită judecarea cauze în lipsă și reține recursul spre deliberare.
CU R T E A,
Deliberând asupra recursului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1547/30.10.2013 Tribunalul Călărași a admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâtul S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Călărași, a respins cererea formulată de reclamantul P. N. F. privind anularea deciziei de calcul nr._/07.06.2013 împotriva acestui pârât, ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă și a respins cererea reclamantului formulată împotriva pârâtului S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule Călărași privind înmatricularea autovehiculului fără plata timbrului de mediu.
În considerentele hotărârii pronunțate, tribunalul a reținut, în esență că reclamantul a achiziționat second hand un autoturism marca Skoda, tip O., conform facturii nr.1438/10.05.2013, an de fabricație 2005, așa cum rezultă din cartea de identitate a autoturismului.
Pentru înmatricularea acestuia, a fost calculat timbrul de mediu, conform deciziei aflată la fila 14, din care rezultă că reclamantul trebuia să achite suma de 8.100 lei cu titlu de taxă pe poluare.
A formulat contestație administrativă împotriva acestei decizii la organul fiscal, invocând apărări similare cu cele arătate și în prezenta acțiune, însă nu a făcut dovada modului de soluționare, ci reclamantul doar a susținut că i-a fost soluționată negativ.
Prin prezenta acțiune, se constată că reclamantul a chemat în judecată doar pe pârâtul SPCRPCÎV Călărași, care nu este emitentul deciziei de calcul a timbrului de mediu stabilit de organul fiscal teritorial, motiv pentru care este întemeiată excepția lipsei calității sale procesuale pasive în raport de cererea de anulare a acestei decizii, urmând a admite excepția ridicată.
Referitor la cererea reclamantului de înmatriculare definitivă a autoturismului pe care l-a achiziționat conform facturii depuse la dosar, s-a reținut, pe de o parte, că reclamantul consideră că taxa stabilită pe poluare îngrădește dreptul de proprietate pe care îl are asupra autoturismului, în condițiile în care nu îl va putea vinde.
Pe de altă parte, pentru că timbrul de mediu este o taxă care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor reglementat de art.34-36 din TFUE, susținând că taxa este discriminatorie și descurajează achiziția de autovehicule second hand.
A invocat și faptul că art.4 alin.1 din OUG nr.9/2013, instituie o regulă nelegală, în condițiile în care se stabilește de legiuitor perceperea taxei pe poluare și pentru acele autoturisme pentru care taxa a fost restituită prin hotărâre judecătorească, caz în care nici nu se mai poate pune problema achitării unei noi taxe.
În raport de situația de fapt reținută, tribunalul a constatat că prin OUG nr.9/2013 nu sunt încălcate dispozițiile art.34-36 și art.110 din TFUE.
S-a reținut și că reclamantul a achiziționat autoturismul după . OUG nr.9/2013, astfel că nu se poată apăra că este încălcat de legiuitor principiul liberei circulații a mărfurilor pe motiv că nu îl va mai putea înstrăina, în condițiile în care cunoștea anterior achiziționării, că va fi obligat să achite timbrul de mediu pentru înmatricularea lui.
Apărarea referitoare la nelegalitatea art.4 alin.1 din această ordonanță, pe motiv că nu poate fi percepută o nouă taxă pentru autoturismul pentru care s-a dispus restituirea taxei pe poluare în baza unei hotărâri judecătorești, nu pot fi primite atâta timp cât reclamantul nu a făcut o astfel de dovadă, pentru a putea fi analizată pe fond.
Față de dispozițiile legale incidente, care stabilesc obligația reclamantului de plată a timbrului de mediu, tribunalul constată că taxa pe poluare este reglementată pentru toate categoriile de autovehicule, noi sau second hand, conform principiului poluatorul plătește, astfel că nu se constată existența unei stări de discriminare, în sensul celei arătate în prezenta acțiune.
De asemenea, s-a constatat că reclamantul invocă conflictul între norma internă și cea comunitară, susținând că este îngrădită libera circulație a mărfurilor prevăzută la art.34-36 din TFUE, în condițiile în care legiuitorul reglementează o taxă pe poluare al cărei cuantum descurajează cumpărarea autovehiculelor second hand.
Tribunalul nu a primit nici această apărare în condițiile în care libertatea circulației mărfurilor se impune a fi analizată diferit. În cazul în speță este vorba de un autoturism second hand, an de fabricație 2005, a cărei norme de poluare este stabilită în raport de anumiți parametri tehnici, pentru a fi stabilită o taxă care să corespundă gradului de poluare. De altfel, reclamantul nu a făcut referire la nelegalitatea ordonanței din perspectiva formulei de calcul a taxei, așa cum este reglementată de legiuitor, ci doar că s-a susținut că a fost obligat la plata unei taxe al cărei cuantum este mare și nu mai poate vinde autoturismul.
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că nu există un conflict între norma internă reprezentată de OUG nr.9/2013 și cea comunitară.
Acest act normativ care succede în timp Legii nr.9/2012, a intrat în vigoare la data de 15.03.2013 și definește timbrul de mediu ca o taxă ce se achită o singură dată:
- cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării;
- cu ocazia transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat în situația autovehiculelor pentru care s-a dispus de către instanțe restituirea sau înmatricularea fără plata taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, taxei pe poluare pentru autovehicule sau taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Așa cum a fost edictată, OUG nr.9/2013 nu instituie impozit intern aplicabil diferențiat unor produse de import (ale altor state membre UE) și nu conturează un regim fiscal discriminatoriu întrucât taxa amintită se aplică atât produselor (autoturismelor) ce intră pe teritoriul național cât și celor deja existente.
Rațiunea instituirii timbrului de mediu este descrisă în vederea realizării unor programe și proiecte din domeniul protecției mediului, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile-limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu. Excepțiile de la obligația de plata a timbrului de mediu sunt cele prevăzute la art. 3 alin.1 din OUG 9/2013 iar dreptul la restituirea unei sume încasate cu acest titlu se naște doar în cazurile prevăzute de OMMPMP nr. 407/490/20.03.2013.Mai mult, din susținerile reclamantului și probele administrate nu se poate retine că situația invocată se încadrează în vreunul din cazurile sus menționate astfel încât să se constate că pârâtul refuză nejustificat să îi soluționeze favorabil cererea de înmatriculare definitivă a autoturismului fără plata timbrului de mediu, astfel că urmează să respingă ca neîntemeiată acțiunea formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul P. - N. F. înregistrat pe rolul Curții la data de 18.12.2013 solicitând admiterea recursului și – modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii de fond.
În motivare, recurentul a arătat că, instanța de fond in mod greșit fata sa tina cont de toate apărările sale, arata ca susținerile reclamantului sunt neavenite si constata ca nu exista un conflict intre norma interna si cea comunitara susținând ca reclamantul nu a criticat nelegalitatea ordonanței din perspectiva formulei de calcul a taxei, asa cum este reglementat de leguitor, ci doar ca a susținut ca a fost obligat la plata unei taxe al cărei cuantum este mare si nu mai poate vinde autoturismului.
Recurentul, a arătat că a fost obligat la plata timbrului de mediu in valoare de 8100 RON către Administrația Finanțelor Publice Călărași pentru un autoturism marca SKODA, Tip O. nr. Identificare TMBDG41U_, . TMBDG41U_, Nr. Omologare ABSK270013T1CE3, An de fabricație 2005, . auto E-_, data primei înmatriculari 26.05.2005
La data de 30.10.2013 instanța s-a pronunțata asupra cererii prin care solicita imatriculare definitiva fara plata timbrului de mediu a autoturismului mai sus menționat in sensul respingerii ca neintemeiate.
Însuși art. 4 din OUG 9/2013, instituie regului de la abaterea ordinii publice prin perceperea acestei taxe pentru categoriile de autovehicule prevăzute la lit. c si d. Odată o taxa plătită, odată data o sentința prin care se arata faptul ca aceasta a fost nelegal perceputa, fapt atestat de o sentința civila, nu se mai poate solicita inca odată aceasta plata.
Potrivit unei jurisprudente constante, interdicția prevăzuta de art. 110 TFUE trebuie sa se aplice de fiecare data cand un impozit fiscal este de natura sa descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale. Acest lucru rezulta din interpretarea art. 4 lit. a din OUG9/2013.
Consideră reclamantul, ca instanța de fond fara sa tina cont de cele motivate de noi cu privire exact la nelegalitatea acestei taxe, impusa in condiții asemnatoare cu OUG 50/2008 si legii 9/2012 asupra cărora Curtea Europena de Justiție s-a pronunțat in sensul statuarii nelegalitatii acestei impuneri.
Asa cum a arătat, instanța de fond considera ca simpla introducere in articolele Legii 9/2013 a unor situații in care se stabilește cand se plătește timbrul de mediu, face ca aceasta sa fie perceputa in mod legal si considera ca aceasta nu este discriminatorie, desi urmează același tipar de impunere ca si vechiile legi considerate nelegale de CJUE si arătă, recurentul, situația de discriminare continua sa existe cu privire la aplicarea prezentei legi.
Prezenta lege contravine art 110 TFUE, articol car prevede ca (1) Niciun stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membe impozite interne de oice natura mai mari decât cele care se aplica .direct sau indirect, produselor naționale similare „, scopul art 110TFUE fiind acela de a impiedica peiclitarea obiectivelor art 28-30 TFUE prin taxare interna discriminatorie, tratatul interzicând taxele vamale de import si la export, precum si taxele cu efect echivalent, produsele străine neputand fi suspuse unui regim fiscal mai sever fata de produsele interne .
Innstanta de contencios european (5) a arătat ca dreptul unional nu interzice folosirea politicii ficale pentru a atinge scopuri sociale, insa acest lucru este posibil decât atunci cand respectiva sarcina fiscala se bazează pe un criteriu obiectiv, nu este discriminatorie si nu are un caracter contecios .
Pe de alta parte, potrivit jurisprudentei CURȚII EUROPENE DE JUSTIE A UNIUNII EUROPENE, interdicția prevăzuta de art 10 TFUE trebuie sa se aplice de fiecare data cand un impozit fiscal este de natura sa descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale .
Astfel art 4 lit a din OUG 9/2013 privind timbru de mediu nu se afla in consonanta cu dispozițiile art 110 TFUE in ceea ce privește autovehicule second importate de statele memebre ale Uniunii Europene in vederea punerii lor in circulație in România, intrucat normele fiscale interne nu le este permis sa favorizeze vânzarea autovehiculelor second hand naționale, corelativ, descurajând importul de vehiculesecond-hand similare, iar aceste dispoziții au același efect favorizant fata de produsele naționale, cel puțin in raport cu autovehiculele de ocazie importate din statele membre ale Uniunii Europene.
Astfel ca persoanele care urmăresc achiziționarea unui autovehicul sunt directionate spre dobândirea unui autovehicul național din categoria acelora nesupuse plații timbrului de mediu, in timp ce in ipoteza achiziționării unui autovehicul dintr-un alt stat, membru al Uniunii Europene invarabil acesat sarcina fiscala se va aplica cu ocazia primei inmatriculari a acestuia in România (art 4 alini lit 1 din OUG 9/2013).
Ca atare, caracterul discriminatoriu al actualei regelemnatri interne, fata de produsele importante, efect contrar dispozițiilor art 110TFUE care prohibesc o atare consecința, este evident, astfel ca, raportat la cele mai sus-expuse este clar ca dispozitiilr OUG 9/2013 privind timbrul de mediul sunt contrare dispozițiilor art 110 TFUE in ceea ce privește autoturismele de ocazie achiziționate din alte state membre unionale in vederea punerii acestora in circulație in România, intrucat au drept efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale exceptate de la plata timbrului de mediu (respectiv autovehiculele pentru care s-au efectuate prelevările aferente in temeiul reglementarilor anterioare, prelevări care nu au fost restituite de către organul fiscal ), descurajandu-se in acest mod importul produselor similare a alotor state membre, aspect pe care jurisprudenta CJUE l-a sancționat in cauza loan T. .
Astfel, având in vedere cele menționate, recurentul a solicitat admiterea recursului si modificarea in tot a sentinței numărul 1547 din 30 octombrie 2013 si admiterea acțiunii astfel cum a fost formulat in sensul inmatricularii definitive fara plata timbrului de mediu a autovehiculului marca SKODA, Tip O. nr. Identificare TMBDG41U_, . TMBDG41U_, Nr. Omologare ABSK270013T1CE3, An de fabricație 2005, . auto E-_, data primei inmatriculari 26.05.2005 si obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata conform art 453 c. Proc . civ (onorariu de avocat, taxa judiciara de timbru).
Asupra recursului formulat în cauză, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate, reține următoarele:
Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs reclamantul R. C., invocând dispozițiile art.488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele motive:
Instanța de fond a reținut in mod greșit că OUG 9/2013 nu instituie un impozit intern aplicabil diferențiat unor produse de import si nu conturează un regim fiscal discriminatoriu întrucât taxa amintita se aplica atât produselor ce intră pe teritoriul național cât și celor deja existente.
Susține recurentul că dimpotrivă, tranzacțiile cu autovehicule interne sunt favorizate față de importuri. Prin urmare, situația este asemănătoare cu cea generată de prevederile OUG 50/2008 republicata și ale Legii 9/2012, specificul situației din speța fiind determinat de neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară a cărei analiza este recunoscută de jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxembourg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a actului clarificat, instanța constată ca norma comunitara nu permite adoptarea respectivei norme.
Astfel, argumentele instanței europene nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea timbrului de mediu, pe care le declară corespunzătoare si conforme dreptului comunitar (paragraf 47 Cauza 402/09), ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe în sine pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei si de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării si punerii in circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fiind contrarie art. 110 TFUE.
Potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută de art. 110 TFUE trebuie sa se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale. Acest lucru rezulta din interpretarea art. 4 lit. a din OUG 9/2013.
OUG 9/2013 încalcă principiul poluatorul plătește și nu se poate aplica în forma promulgată care este discriminatorie, abuzivă și confuză. Reglementarea actuală cuprinsa in art. 4 lit.a) din OUG nr.9/2013 privind timbru de mediu nu se afla in consonanță cu dispozițiile art.110 TFUE în ceea ce privește autovehiculele second-hand importate din alte state membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulație in România, întrucât normelor fiscale interne nu le este permis să favorizeze vânzarea autovehiculelor second hand naționale, corelativ, descurajând importul de vehicule second-hand similare.
De asemenea arată recurentul că data primei înmatriculări este 16.04.2009, data la care în România era percepută taxa pe poluare pentru autovehicule reglementata de OUG 50/2008, similară cu timbrul de mediu, reglementat de OUG 9/2013. Prin urmare, această taxă nu a fost încasată exclusiv din culpa paratei, deși autovehiculul nu se afla în una dintre categoriile exceptate de la plata taxei.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 483, 485, 488 alin.1 pct. 8 Noul Cod procedură civilă, art. 110 Tratatul CE, art. 148 alin.2 Constituția României.
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluției primei instanțe ca fiind legală și temeinică.
Examinând sentința prin prisma criticilor invocate și în raport de prevederile legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Specificul cererii de chemare în judecată este determinat de invocarea neconcordanței între legea internă care impune plata timbrului de mediu, și anume OUG nr. 9/2013 și cea a Uniunii Europene - art.110 TFUE, a cărei aplicare prioritară este în competența instanței interne în conformitate cu dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României.
Taxa pe poluare a fost reglementată în România prin OUG nr. 50/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 si OUG nr. 117/2009 și reprezenta suma de bani calculată după criteriile indicate în actul normativ pentru o anumită categorie de autovehicule care se înmatriculează în România, nefăcând distincție între autovehiculele noi și cele vechi.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea preliminară în cauza I. T. c. Statul R. prin Ministerul Economiei si Finantelor, Directia Generala a Finantelor Publice Sibiu, Administratia Finantelor Publice Sibiu, Administratia Fondului pentru Mediu si Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE al taxei pe poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008. Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza C-402/09 T. contra Romaniei, a decis că “articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat in cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 TFUE din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 si O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
In opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectiva este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția natională.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Prin Legea nr. 9/2012 ce a reglementat taxa pentru emisii poluante a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008 si înlăturat efectul protecționist constatat, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012 că: (1) Obligatia de plata a taxei intervine: a) cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania; b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8; c) la reintroducerea in parcul national a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul national, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art.; (2) obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii.
Ulterior însă, prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2013 a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prin ordonanța din 3 februarie 2014, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauzele reunite C-97/13 (S. G. C. c. Administrația Finanțelor Publice Mediaș, Administrația Fondului pentru Mediu) și C-214/13 (Administrația Finanțelor Publice A. vs. G. C.), în sensul că varianta taxei pentru emisii poluante aplicabilă în perioada de suspendare a dispozițiilor art. 4 alin. (2), și anume până la data de 01.01.2013, este incompatibilă cu art. 110 TFUE.
Instanța europeană a reținut că Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
Prin urmare, concluzia Curții în sensul că varianta taxei pentru emisii poluante aplicabilă pe perioada de suspendare a art. 4 alin. (2) este incompatibilă cu art. 110 TFUE este fundamentată tocmai pe împrejurarea că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013.
La data de 15.03.2013 au intrat în vigoare dispozițiile OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (în temeiul căreia a fost stabilită și taxa plătită de recurentul-reclamant din prezenta cauză), act normativ ce cuprinde o soluție legislativă esențial diferită de cea din OUG 50/2008 și de cea din Legea 9/2012 din perioada de suspendare a aplicării art. 4 alin (2).
Astfel, se constată că noul act normativ impune obligația de plată a timbrului de mediu, o singură dată, atât pentru autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre decât România, cât și pentru vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Ca urmare, la acest moment, timbrul de mediu se datorează pentru orice autoturism rulat, indiferent că este achiziționat din străinătate sau deja înmatriculat în România, sigur, cu excepția celor pentru care a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
O astfel de reglementare înlătură efectul protecționist subliniat de CJUE în cauza C-402/09, T., C-263/10, N. sau în cauzele reunite C-97/13 (S. G. C. c. Administrația Finanțelor Publice Mediaș, Administrația Fondului pentru Mediu) și C-214/13 (Administrația Finanțelor Publice A. vs. G. C.), întrucât, atâta timp cât pentru autoturisme cu aceleași caracteristici se datorează aceeași taxă, indiferent dacă la momentul achiziționării au fost deja înmatriculate în România ori sunt achiziționate dintr-un stat membru UE, nu mai este încurajată punerea în circulație a celor achiziționate de pe piața internă, în detrimentul celor achiziționate de pe piața Uniunii Europene, ci ambele categorii de autovehicule se află în aceeași situație juridică.
Pentru cele expuse, constatând că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în baza dispozițiilor art. 312 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul reclamant P. – N. F., împotriva sentinței civile cu nr. 1547/2013, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimatul pârât S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 4.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. C. G. G. O. D. P.
GREFIER,
R. O.
Red./tehnored./ 2 ex./ ODP/21.10.2014
/Tehnored. C.I.Ș./
Tribunalul Călărași
Judecător de fond: N. M. T.
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 9039/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 8416/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
