Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 3086/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 3086/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-04-2014 în dosarul nr. 46669/3/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURESTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.3086

ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 14 APRILIE 2014

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE – L. E. F.

JUDECĂTOR – H. P.

JUDECĂTOR – G. A. F.

GREFIER - G. P.

Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursurile declarate de recurenții-reclamanți S. F., M. S., M. G. G., M. I. și P. M., împotriva încheierii de ședință din 07.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. F., U. C. F., P. A. L., N. C. D. G., D. M. E. M. și intimata-pârâtă P. S. 6 BUCUREȘTI, având ca obiect „refuz soluționare cerere”.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-pârâtă prin consilier juridic B. L. cu delegație pe care depune la dosar, lipsind recurenții-reclamanți și intimații-reclamanți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, din oficiu invocă excepția nulității recursului.

Intimata-pârâtă prin consilier juridic solicită admiterea excepției.

Curtea, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată la Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamanții S. F., S. F., U. C. F., M. S., M. G. G., M. I., P. A. L., P. M., N. C., D. G., D. M. și E. M. au solicitat în contradictoriu cu pârâtă P. S. 6 BUCUREȘTI comunicarea unor informații solicitate printr-o cerere înaintată către pârâtă în luna august a anului 2013, deoarece nu au primit un răspuns în termenul de 30 de zile.

Prin încheierea de ședință din data de 07.01.2014, Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal a luat act de renunțările la judecată formulate de reclamanții N. C., D. G., U. C. F., E. M., S. F., S. F., M. S., M. I. și P. M. și a suspendat soluționarea cauzei în temeiul art. 1551 C.p.c. pentru neîndeplinirea de către reclamanții P. A. și D. M. a obligațiilor stabilite prin rezoluție.

La data de 04.02.2014, reclamanții S. F., M. S., M. G. G., M. I. și P. M. au formulat cereri de recurs împotriva acestei încheieri, cereri înregistrate pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, fără a se indica motivele de recurs.

La termenul de judecată din data de 14.04.2014, Curtea, din oficiu, a invocat excepția nulității recursurilor.

Analizând actele și lucrările dosarului, încheierea recurată, prin prisma excepției nulității recursurilor, Curtea apreciază recursurile ca fiind nule pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 303 alin.1 din Codul de procedură civilă, recursul se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înlăuntrul termenului de recurs, iar conform art. 303 alin.2, termenul pentru depunerea motivelor de recurs curge de la comunicarea hotărârii, chiar dacă recursul s-a făcut mai înainte.

În speță, încheierea recurată a fost pronunțată la data de 07.01.2014 și a fost comunicată reclamanților la data de 23.01.2014, așa cum rezultă din dovezile de comunicare, iar reclamanții au formulat cereri de recurs împotriva acestei încheieri la data de 04.02.2014.

Potrivit art.306 din Codul de procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția motivelor de ordine publică care pot fi invocate și din oficiu de către instanța de recurs.

Constatând că recursurile nu au fost motivate în termen de 15 zile de la data la care recurenților-reclamanți li s-a comunicat încheierea recurată și nu sunt motive de ordine publică pe care instanța de recurs să le invoce din oficiu, Curtea urmează să admită excepția nulității recursurilor și să constate nulitatea acestora.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția.

Constată nule recursurile declarate de recurenții - reclamanți S. F., M. S., M. G. G., M. I. și P. M., împotriva încheierii de ședință din 07.01.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații-reclamanți S. F., U. C. F., P. A. L., N. C. D. G., D. M. E. M. și intimata-pârâtă P. S. 6 BUCUREȘTI

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.04.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

L. E. F. H. P. G. A. F.

GREFIER

G. P.

Red H.P. – 2 ex./2014

Tribunalul București - Secția a-IX-a – jud.D. C..

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 3086/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI