Pretentii. Decizia nr. 7187/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7187/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-10-2014 în dosarul nr. 7659/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 7187
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 08 octombrie 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - A. M.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol soluționarea recursului promovat de recurenta-reclamantă S.C. S. P. S.R.L., împotriva sentinței civile nr. 2567/04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București– Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 6 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, având ca obiect “pretenții - taxă de poluare, obligația de a face”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la următoarea strigare în eventualitatea prezentării părților.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că recurenta-reclamantă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Constatând că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate de către recurenta-reclamantă, Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2567/04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._ a fost respinsă acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâta Administrația a Sectorului 6 a Finanțelor Publice ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta SA S. P. SRL, solicitând casarea în tot a sentinței recurate, iar pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
În motivare, recurenta a arătat în esență că textul legale care reglementează taxa pentru emisii poluante, Legea nr. 9/2012, contravine principiului liberei circulații a mărfurilor reglementat de art. 28 TCE. De asemenea, acest act normativ contravine prevederilor art. 110 din Tratatul Comunității Europene întrucât introduce un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse în România și statele UE în scopul reînmatriculării lor în țară, în situația în care acestea au fost înmatriculate în țara de proveniență, în timp ce pentru autoturismele înmatriculate în România taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 299 și urm. C.pr.civ., solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă.
Intimatul-pârât, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește motivele de recurs invocate pe fondul cauzei referitor la cererea de restituire a sumei de 5.464 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante, reținând în esență problema compatibilității prevederilor Legii nr. 9/2012 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția de respingere a cererii reclamantului este una nelegală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de prevederile Legii nr. 9/2012 după . OUG nr. 1/2012, prin care s-a dispus suspendarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 până la 1 ianuarie 2013, formă care menține tratamentul discriminatoriu instituit prin OUG nr. 50/2008 între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei pe poluare percepute.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Curtea are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09, T. împotriva României, prin s-a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.
De asemenea, în cauzele conexe C-97/13 și C-214/13, C. și C. împotriva României, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat ordonanța din data de 03.02.2014 prin care a stabilit că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.
Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe emisii poluante provenite de la autovehicule impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second-hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Față de aceste împrejurări, Curtea apreciază că se impune restituirea taxei pe poluare astfel încasată, cererea recurentului-reclamant sub acest aspect fiind întemeiată, motiv pentru care va obliga pârâta Administrația S. 6 a Finanțelor Publice să restituie recurentului-reclamant suma de 5.464 lei achitată cu titlu de taxă pentru emisii poluante.
De asemenea, referitor la cererea recurentului-reclamant de obligare a pârâtei Administrația S. 6 a Finanțelor Publice la plata dobânzii fiscale aferente acestei sume, Curtea reține că în cauza C-565/2011 I. c. României, CJUE a statuat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Pe cale de consecință, Curtea constată că recurentul-reclamant este îndreptățit să primească dobânda fiscală aferentă începând cu ziua următoare expirării termenului prev. de art. 117 din OG nr. 92/2003, fiind avute în vedere în acest sens principiul disponibilității care guvernează procesul civil și solicitarea recurentului-reclamant de acordare a dobânzii fiscal începând cu ziua următoare expirării termenului prevăzut de art. 117 din OG nr. 92/2003.
Având în vedere soluția preconizată cu privire la cererea de restituire a taxei pentru emisii poluante, Curtea apreciază ca fiind întemeiată și cererea recurentului-reclamant de obligare a pârâtei Administrația S. 6 a Finanțelor Publice la plata cheltuielilor de judecată efectuate în fond și recurs, reprezentând taxa judiciară de timbru în cuantum de 39,3 lei achitate în faza procesuală a fondului și suma de 300 lei reprezentând onorariu avocat conform facturii și chitanței nr. TC 015/18.01.2013.
Astfel, Curtea constată că potrivit dispozițiilor art. 274 C.pr.civ. „(1) Partea care cade în pretenții poate fi obligată, la cerere, să plătească cheltuieli de judecată. (2) Judecătorii nu pot micșora cheltuielile de timbru, taxe de procedură și impozit proporțional, plata experților, despăgubirea martorilor, precum și orice alte cheltuieli pe care partea care a câștigat va dovedi că le-a făcut. (3) Judecătorii au însă dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, potrivit cu cele prevăzute în tabloul onorariilor minimale, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mici sau de mari, față de valoarea pricinii sau munca îndeplinită de avocat.”
În ceea ce privește cuantumul acestora, Curtea reține că, pentru a obține rambursarea cheltuielilor de judecată, trebuie observată realitatea, necesitatea și caracterul lor rezonabil.
În ceea ce privește prima condiție, Curtea observă că recurentul-reclamant a depus la dosarul de fond dovada achitării unei taxe judiciare de timbru în cuantum de 39 lei și a unui timbru judiciar de 0,30 lei (f. 57 dosar Tribunal). De asemenea, Curtea reține că în faza procesuală a recursului, recurentul-reclamant a achitat onorariu de avocat în cuantum de 300 lei (f. 17 dosar recurs).
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 496 C.pr.civ. Curtea va admite recursul, va admite recursul, va casa în tot sentința recurată în sensul că va admite acțiunea și va obliga pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.464 lei cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, la plata dobânzii fiscale aferente începând cu ziua următoare expirării termenului prev. de art. 117 din OG nr. 92/2003, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 339,3 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În opinie majoritară:
Admite recursul promovat de recurenta-reclamantă S.C. S. P. S.R.L. cu sediul ales la Cabinet Avocat Țîrdei C. cu sediul în București, .. 57, ., împotriva Sentinței civile nr. 2567/04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București– Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 6 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în București, .. 7, sector 1.
Casează în tot sentința recurată în sensul că:
Admite acțiunea.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 5.464 lei cu titlu de taxă pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, la plata dobânzii fiscale aferente începând cu ziua următoare expirării termenului prev. de art. 117 din OG nr. 92/2003, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 339,3 lei.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08 octombrie 2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR
M. M. P. M. D.
GREFIER
A. M. C.
Cu opinie separată a jud. M. A. în sensul că:
Admite recursul promovat de recurenta-reclamantă S.C. S. P. S.R.L. cu sediul ales la Cabinet Avocat Țîrdei C. cu sediul în București, .. 57, ., sector 3, împotriva Sentinței civile nr. 2567/04.04.2014 pronunțată de Tribunalul București– Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 6 A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI cu sediul în București, .. 7, sector 1.
Casează în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei ce depășește valoarea reziduală a autovehiculului (reprezentând valoarea ce s-ar restitui efectiv în cazul în care autovehiculul ar fi scos din scos din parcul auto național), calculată la data de 21.11.2012 pentru un autovehicul similar ce ar fi înmatriculat ca autoturism nou la data de 06.05.2009, la plata dobânzii fiscale aferente începând cu ziua următoare expirării termenului prev. de art. 117 din OG nr. 92/2003, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 339,3 lei.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08 octombrie 2014.
Apreciem, în opinie separată, că se impunea soluția de mai sus, pentru considerentele ce vor fi prezentate în continuare.
Cu privire la motivul de recurs legat de greșita aplicare a legii, Curtea constată că reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra autoturismului second-hand marca VOLKSWAGEN nr. identificare WVWZZZ3CZ9E534405 care a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat european la data de 06.05.2009.
Cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare, reclamantul a achitat în baza art. 4 din Legea nr. 9/ 2012 o taxă pe emisii poluante în cuantum de 5464 lei.
Curtea va constata că la data plății taxei de către reclamant era aplicabil regimul juridic al taxei instituit de Legea nr. 9/2012, fiind obligatorie plata taxei pe emisii poluante în cazul înmatriculării autoturismelor noi și cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismelor second – hand înmatriculate anterior într-un stat din Uniunea Europeană.
La data plății taxei de către reclamant erau suspendate dispozițiile art. 4 alin 2 din Legea nr. 9/2012, care instituiau obligația de plată a taxei pentru emisii poluante și proprietarilor de autovehicule cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat pentru care nu fusese achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, sau taxa pe poluare.
Așadar, regimul juridic al taxei în urma suspendării art. 4 alin 2 din legea nr. 9/2012 a devenit asemănător celui instituit de OUG nr. 50/2008, fiind obligatorie plata taxei pentru emisii poluante în cazul înmatriculării autoturismelor noi și cu ocazia primei înmatriculări în România a autoturismelor second – hand înmatriculate anterior într-un stat din Uniunea Europeană.
În ceea ce privește conformitatea dispozițiilor legale ce instituie obligația de plată a taxei cu dreptul comunitar, aplicabil este același raționament expus de CJUE în cauzele T. și N..
Cu toate acestea, Curtea va reține că instanța fondului nu a avut în vedere întreg raționamentul expus de CJUE în cauzele amintite, care diferă în funcție de existența sau inexistența unei obligații de plată a taxei cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autoturism similar celui achiziționat de intimatul - reclamant.
Astfel, Curtea va constata că prezintă o relevanță deosebită data la care a avut loc prima înmatriculare a autoturismului în spațiul comunitar, dată în raport de care trebuie analizat dacă în România, în cazul în care autoturismul s-ar fi aflat la prima înmatriculare, ar fi fost supus unei taxe de primă înmatriculare.
În cauzele menționate anterior instanța europeană a făcut distincție intre situația autovehiculelor rulate înmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior anului datei de 01.07.2008 si cele înmatriculate ulterior (cum este situația reclamantului).
În acest sens se va avea în vedere paragraful 38 al hotărârii T., în care CJUE a menționat că pentru a se analiza dacă există discriminare indirectă între autovehiculele second – hand importate și cele second - hand existente deja pe teritoriul statului trebuie verificat dacă taxa impusă este neutra fata de concurenta dintre vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
Separat, CJUE a arătat că trebuie examinată și neutralitatea taxei între vehiculele de ocazie importate si vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării in vigoare a OUG nr.50/2008, deci care cu ocazia primei înmatriculări nu au fost suspuse niciunei taxe prin raportare la vechime, grad de uzură, normă de poluare, etc.
Analizând separat cele doua situații, CJUE a concluzionat că OUG nr. 50/2008 este susceptibila sa încalce art.110 TFUE numai in una din cele doua ipoteze, respectiv numai in cazul comparației dintre vehicule de ocazie importate si vehicule de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării in vigoare a OUG nr.50/2008, deci numai atunci când comparația se realizează cu vehicule aflate la prima înmatriculare înainte de 01.07.2008.
În privința autovehiculelor care au fost înmatriculate pentru prima data in UE după data de 01.07.2008, Curtea a reținut ca legislația naționala nu afectează libera concurenta a produselor, urmând raționamentul expus în paragrafele 40, 41, 44 și 47 ale Hotărârii I. T., după cum urmează:
„40. In aceasta privința, Curtea a precizat ca, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare ., valoarea acestei taxe se incorporează in valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru in cauza este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie in același stat membru, valoarea sa de piața, care include valoarea reziduala a taxei de înmatriculare, va fi egala cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițiala (Hotărârea Nádasdi si Németh, citata anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca baza de impozitare trebuie sa reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citata anterior, punctul 71, si Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C-74/06, Rep., p.I-7585, punctul 28).
41. Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reala a vehiculelor de ocazie importate trebuie luata in considerare la calcularea valorii taxei. Aceasta luare in considerare nu trebuie in mod necesar sa dea naștere la o evaluare sau la o expertiza a fiecărui vehicul. Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ si calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generala, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regula generala, ar fi foarte apropiata de valoarea lor reala (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, si Comisia/G., punctul 29).
44.Prin introducerea, in calculul taxei, a vechimii vehiculului si a rulajului mediu anual real al acestuia si prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării in considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul si a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autoritatilor competente in materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea in cauza in acțiunea principala garantează ca valoarea taxei este redusa in funcție de o aproximare rezonabila a valorii reale a vehiculului.
47.Din considerațiile de mai sus rezulta ca un sistem precum cel instituit prin OUG nr.50/2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului menționat si a dotărilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci când este aplicata vehiculelor de ocazie importate, nu depaseste valoarea reziduala a taxei menționate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008”.
În concluzie, CJUE a reținut că sistemul de plată a unei taxe pe poluare, având la baza anumite criterii precum cel din OUG nr. 50/2008 nu este în esență, de natură a încălca normele comunitare, în condițiile în care taxa percepută nu depășește valoarea reziduală a taxei încorporate într-un vehicul de ocazie similar, care a fost înmatriculat anterior pe teritoriul României și a fost supus (cu ocazia primei înmatriculări) la plata taxei prevăzută de OUG nr. 50/2008, deci care a fost înmatriculat pentru prima dată în România după data de 01.07.2008.
Ulterior, în Cauza C. și C. prin Ordonanța din 3 februarie 2014, CJUE a reținut că este cert, pe de o parte, că, asemeni Ordonanței de Urgență nr. 50/ 2008, Legea nr. 9/ 2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare. Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă. Trebuie să se constate însă că Ordonanța de Urgență nr. 1/ 2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin Ordonanța de Urgență nr. 50 /2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
În concluzie, Curtea a reținut că, având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Autoturismul din speță a fost înmatriculat pentru prima oară la data de 06.05.2009.
În concret, reclamant putea opta, la momentul cumpărării, între un autoturism second hand înmatriculat anterior în Uniunea Europeană, care la valoarea de piață adăuga valoarea taxei pe emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9 /2012 și un autoturism second hand din România, care în valoarea de piață nu avea adăugată nicio taxă de înmatriculare.
Prin urmare, Curtea constată că reclamantul are dreptul la restituirea părții din taxa pe poluare ce depășește valoarea reziduală a autovehiculului (reprezentând valoarea ce s-ar restitui efectiv în cazul în care autovehiculul ar fi scos din scos din parcul auto național), calculată la data de 21.11.2012 pentru un autovehicul similar ce ar fi înmatriculat ca autoturism nou la data de 06.05.2009, precum și la plata dobânzii fiscale aferente începând cu ziua următoare expirării termenului prev. de art. 117 din OG nr. 92/2003, precum și la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 339,3 lei; vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
JUDECĂTOR
A. M.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3654/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Alte cereri. Decizia nr. 8806/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
