Anulare act administrativ. Sentința nr. 3087/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3087/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2014 în dosarul nr. 7880/2/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2012
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3087
Ședința publică din data de 13.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – judecător B. C.
GREFIER - C. M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulate de reclamantul . SRL prin ADMINISTRATOR JUDICIAR SCP ARGES INVOLV SPRL în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: termen de judecată acordat în cond. art. 248 C.pr.civ. (1865).
Părțile fiind lipsă, Curtea rămâne în pronunțare asupra excepției perimării, invocată din oficiu.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin încheierea de la termenul din 10.01.2013, Curtea a dispus în temeiul art. 1551C.pr.civ. (1865) suspendarea judecății cauzei, motivat de împrejurarea că reclamanta nu și-a îndeplinit obligația procesuală stabilită în sarcina sa, respectiv de a depune la dosar originalul cererii de chemare în judecată.
Prin rezoluția din 06.10.2014, a fost acordat termen în cauză în vederea dezbaterii excepției perimării.
Asupra excepției de perimare, Curtea reține că, în conformitate cu dispozițiile art. 248 C.pr.civ. (1865), orice cerere de chemare în judecată, contestație, apel, recurs, revizuire și orice altă cerere de reformare sau de revocare se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare timp de un an, iar potrivit dispozițiilor art. 252 C.pr.civ. (1865) perimarea se poate constata și din oficiu.
Verificând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că, de la data la care a fost suspendată judecata, 10.01.2013, a trecut mai mult de un an, fără ca părțile să fi făcut vreun act de procedură în vederea judecării procesului, pricina rămânând astfel în nelucrare din culpa părților, câtă vreme nu se face dovada unei imposibilități obiective și justificate de continuare a demersului procesual în fața instanței.
Perimarea este o sancțiune procesuală care se bazează pe prezumția de desistare a părții de la judecarea cererii făcute, dedusă din faptul nestăruinței în timpul prevăzut de lege, sancțiune determinată de necesitatea de a se curma starea de incertitudine creată asupra raporturilor juridice deduse judecății prin cererea lăsată în nelucrare timp de un an, din vina părții.
Față de cele reținute, în temeiul art. 248 C.pr.civ. (1865) și art. 252 C.pr.civ. (1865), Curtea va constata perimată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul . SRL prin ADMINISTRATOR JUDICIAR SCP ARGES INVOLV SPRL în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite excepția perimării cererii.
Constată intervenită perimarea cererii de chemare în judecată formulate de reclamantul . SRL prin ADMINISTRATOR JUDICIAR SCP ARGES INVOLV SPRL, cu sediul în București, ., ., ., în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE ARGEȘ, cu sediul în Pitești, Bld. Republicii nr. 118, județul Argeș și AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ – DIRECȚIA GENERALĂ DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, cu sediul în București, ., sector 5.
Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.
Pronunțată în ședință publică, azi 13.11.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. C. C. M.
Red. Jud. B.C./.tehnored. Gref. C.M./5 ex./ 12 decembrie 2014
Comunicate 3 ex./
← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1211/2014. Curtea de... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 7119/2014.... → |
---|