Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2181/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 2181/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-07-2014 în dosarul nr. 3585/2/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 2181
Ședința publică din 10.07.2014
C. compusă din:
PREȘEDINTE: C. C. M.
GREFIER: A. P.
****************
Pe rol se află soluționarea cererii în contencios administrativ formulată de reclamanta ȘCOALA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, MANAGEMENT ȘI PERFECȚIONARE ÎN DOMENIUL SANITAR BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI, având ca obiect „suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns reclamanta ȘCOALA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, MANAGEMENT ȘI PERFECȚIONARE ÎN DOMENIUL SANITAR BUCUREȘTI prin avocat Alberto V. cu împuternicire avocațială la dosar – fila 14 și pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI prin consilier juridic G. V. – C. cu delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, C. acordă cuvântul asupra propunerii de probe.
Reprezentantul reclamantei solicită proba cu înscrisuri, respectiv cele de la dosarul cauzei, precum și adresa nr. SG_/1.06.2014, emisă de Ministerul Sănătății, pe care o depune la dosarul cauzei.
Pârâta, prin reprezentant, solicită proba cu înscrisurile aflate la dosarul cauzei.
C., după deliberare, în temeiul art. 237 alin. 2 pct. 7, raportat la art. 255 și art.258 din noul Cod de procedură civilă, încuviințează părților proba cu înscrisuri, astfel cum a fost solicitată.
Părțile prezente, prin apărători, învederează instanței că nu mai au cereri de formulat.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, C. constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de suspendare executare.
Reclamanta ȘCOALA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, MANAGEMENT ȘI PERFECȚIONARE ÎN DOMENIUL SANITAR BUCUREȘTI, prin reprezentant, solicită admiterea cererii de suspendare a executării Deciziei Curții de C. nr. 26/28.11.2013 astfel cum a fost formulată, arătând că în cauză sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de art. 14 din Legea Contenciosului Administrativ respectiv, prevenirea unei pagube iminente și cazul bine justificat. Prin dispozitivul actelor atacate s-a dispus ca reclamanta să ia măsuri pentru stabilirea întinderii prejudiciilor constatate, pentru recuperarea acestora, iar termenul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse era 30.06.2014. Apreciază că aceste măsuri, inclusiv recuperarea acestor sume și mărirea cuantumului regiei de cazare, pot să conducă nu numai la prejudicii grave pentru reclamantă, dar și pentru terți, respectiv pentru persoanele care sunt cazate în acele cămine.
Nerecuperarea prejudiciilor și nepunerea în aplicare a acestei măsuri a Curții de C. ar putea duce la sancționarea inclusiv penală, neexecutarea acestei măsuri fiind, în fapt, o infracțiune și sancționarea pe măsură a conducătorilor instituției.
Cu privire la cazul bine justificat apreciază, așa cum s-a statuat în doctrină, că este îndeplinită această condiție, susținând că există o îndoială serioasă asupra actelor emise de C. de C., referindu-se exclusiv la includerea cazului său in dispozițiile art. 14, respectiv 16 din Legea 213/1998. Apreciază că în cauza de față o Hotărâre de Guvern, a Consiliului Județean, a Consiliului General al Municipiului București nu există.
Susține că legea prevede un drept nu o obligație a titularului dreptului de a încasa acea cotă parte de chirie de 20-50%, acest drept fiind stabilit prin hotărârea proprietarului bunului public, respectiv Ministerul Sănătății.
De asemenea, arată că Legea 213/1998 nu poate fi aplicabilă în cauză.
La interpelarea Curții cu privire la paguba iminentă, reprezentantul reclamantei arată că recuperarea acestor sume ar impune inclusiv o pagubă iminentă asupra patrimoniului său, dar și asupra terților cazați în cămine, totodată, arată că ar duce la mărirea acestui tarif de cazare.
Reprezentantul pârâtei C. DE C. A ROMÂNIEI solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de suspendare.
Învederează că prin decizia Curții de C. s-a dispus în sarcina conducerii entității verificate obligația de a stabili cuantumul chiriei ce revine SNSPMPDS și virarea la bugetul de stat a cotei părți din veniturile încasate din închirierea bunurilor proprietate publică de la data preluării acestora și raportarea sumelor calculate și virate la buget în mod corespunzător prin situațiile financiare ale instituției.
Apreciază că nu sunt îndeplinite cele două condiții prevăzute de lege, respectiv cazul bine justificat și paguba iminentă.
În ce privește cazul bine justificat, apreciază că reclamanta nu justifică în nici un fel îndeplinirea acestei condiții, neaducând nici un argument întemeiat care să demonstreze că în cauză sunt împrejurări de natură să susțină existența acestui caz. Pentru a fi admisibilă cererea de suspendare ar trebui să se demonstreze instanței de judecată că există o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, ceea ce nu s-a întâmplat în speță.
În ce privește paguba iminentă, învederează instanței faptul că reclamanta nu demonstrează iminența producerii unei pagube importante instituției în sine, în sensul art. 2, alin. 1 lit. ș din Legea 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, apreciind că, dimpotrivă, dacă ar proceda la aducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse s-ar înlătura neregulile financiar-contabile constatate.
Având cuvântul în replică, reprezentantul reclamantei arată că prin dispozitivul actelor atacate se stabilește ca Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sanitar București să ia măsurile necesare pentru stabilirea întinderii prejudiciilor constatate și recuperarea acestora, precum și pentru calcularea obligațiilor bugetare, iar termenul de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse este 30.06.2014.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 29.05.2014, reclamanta ȘCOALA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, MANAGEMENT ȘI PERFECȚIONARE ÎN DOMENIUL SANITAR BUCUREȘTI a chemat în judecată pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI solicitând suspendarea executării Deciziei Curții de C. nr. 26/28.11.2013 (pct. 18), a procesului-verbal de constatare nr. 4053/28.10.2013 și a raportului de audit cu același număr.
În motivarea cererii întemeiată în drept pe disp. art. 15 din Legea nr. 554/2004, reclamanta a arătat că în perioada 2010 – 2011 s-a aflat în subordinea Universității de Medicină și farmacie C. D. București, instituție de învățământ superior căreia îi este aplicabilă Lg. 1/2011, astfel că și reclamanta este obligată să respecte prevederile acestei legi.
În urma misiunii de audit financiar desfășurată de pârâtă în perioada 03.09.2013 – 28.10.2013 a fost emisă Decizia nr. 26/08.11.2013 care la pct. 1.8 prevede măsura constând în:
- stabilirea cuantumului chiriei ce revine SNSPMPDS și virarea la bugetul de stat a cotei părți din veniturile încasate din închirierea bunurilor proprietate publică de la data preluării acestora;
- raportarea sumelor calculate și virate la buget în mod corespunzător prin situațiile financiare ale entității;
- luarea măsurilor necesare de către conducerea entității în vederea aprobării de către titularul dreptului de proprietate (Ministerul Sănătății) a închirierii bunurilor proprietate publică a statului și date în administrare SNSPMPDSB;
- elaborarea și aprobarea procedurilor operaționale privind veniturile din închirierea bunurilor proprietate publică a statului și date în administrare SNSPMPDSB.
Contestația formulată împotriva acestei măsuri a fost respinsă prin Încheierea nr. 8/20.02.2014.
Cu privire la cazul bine justificat reclamanta a arătat că dispozițiile art. 14 și art. 16 din Legea 213/1998 nu sunt aplicabile, întrucât bunurile au fost date în administrare cu o destinație specială, nu spre închiriere în sensul Legii 213/1998.
A invocat HG 1421/2009, HG 537/2002, Ordinele ministrului sănătății și familiei nr. 172/28.03.2001, 558/2002 din care rezultă că imobilele situate în București, sector 2, ., cu destinația pentru cămin, sunt bunuri proprietate publică, aflate în administrarea reclamantei, destinația lor fiind clar stabilită.
În consecință, reclamanta nu are obligația de a vira niciun procent din sumele reprezentând cuantumul regiei de cămin către bugetul de stat, art. 14 și art. 16 din Lg. 213/1998 referindu-se strict la veniturile obținute din încheierea bunurilor proprietate publică (pe bază de contract de închiriere), ca rezultat al exercitării unui drept de închiriere expres acordat prin hotărâre de Guvern, a Consiliului Județean, a CGMB sau a consiliului local.
Or, în speță, nu există o astfel de hotărâre, textul de lege prevede un drept, nu o obligație a titularului dreptului de administrare de a încasa din chirie o cotă parte de 20 – 50%, acest drept este stabilit prin hotărârea proprietarului bunului public, nu al titularului dreptului de administrare.
Reclamanta a mai precizat că această prevedere legală reprezintă o normă specială, conform art. 10 din Codul Civil, fiind de strictă interpretare, anume aplicându-se numai în cazurile expres și limitativ prevăzute de lege.
Titularul unui astfel de drept de închiriere poate fi la bază și titular al dreptului de administrare asupra acelui bun, însă acest lucru nu este obligatoriu, coexistența celor două drepturi apărând numai în cazul în care acordarea fiecăruia dintre ele s-a prevăzut în mod expres. Cum în cazul SNSPMPDSB nu s-a prevăzut expres acordarea dreptului de închiriere (în condițiile de mai sus), ci s-a stabilit o obligație de a folosi bunurile cu o anumită destinație, rezultă că această situație nu se încadrează în prevederile legale invocate de către C. de C. și, pe cale de consecință, reclamanta nu datorează nici o sumă la bugetul de stat.
Mai mult, reprezentanții Curții de C., considerând că în cauză sunt aplicabile art. 14 si respectiv 16 din Legea nr. 213/1998 nu au avut în vedere și dispozițiile art. 15 din aceeași lege:
„Concesionarea sau închirierea bunurilor proprietate publică se face prin licitație publică, în condițiile legii.”
Observând prevederile acestui articol, care instituie practic aceleași reguli contractelor de închiriere si celor de concesiune, si coroborându-le cu susținerile reprezentanților Curții de C., ar rezulta că pentru fiecare loc din cămine, SNSPMPDSB ar trebui să organizeze licitație publică, aspect care nu numai că ar contraveni Ordinelor Ministerului Sănătății, dar ar face și imposibilă utilizarea ca si cămine a acestor imobile.
Contractele încheiate de către reclamantă sunt contracte de cazare și nu contracte de închiriere, iar sumele prevăzute acoperă exclusiv regia de cămin
Reclamanta, devenită deținător al dreptului de administrare a acestor cămine la sfârșitul anului 2009, a emis Hotărârea nr. 10 din 17.05.2010 a Consiliului Director prin care se stabilea tariful de cazare in aceste cămine, având in vedere exclusiv cheltuielile cu regia de cămin.
Toate contractele încheiate sunt contracte de cazare, nu contracte de închiriere, iar obligația beneficiarilor dreptului de cazare se rezumă la plata exclusivă a regiei de cămin, care așa cum este și firesc, acoperă doar cheltuielile de administrare a bunului.
Aceste contracte de cazare sunt identice ca și acte juridice cu acele contracte de cazare încheiate de instituțiile de învățământ superior cu studenții, sens în carte a invocat disp. art. 205 din Lg.1/2011.
A mai susținut că actele administrative de constituire a dreptului de administrare produc efecte juridice și sunt obligatorii pentru reclamantă, instituție coordonată potrivit HG 1421/2009 de către emitentul lor, Ministerul Sănătății.
Ordinele nr. 172/2001 și nr. 558/2002 stabilesc în mod expres că bunurile respective vor avea destinație de cămin, astfel că reclamanta nu trebuie să mai solicite emiterea unei hotărâri de Guvern pentru închirierea bunurilor.
Aceste două ordine sunt emise ulterior Lg. 213/1998, neputând fi vorba despre o abrogare implicită a acesteia ca urmare a intrării în vigoare a ordinelor.
Chiar dacă s-ar considera că în speță sunt incidente disp. art. 14 și art. 16 din Lg. 213/1998, obligația stabilirii cotei și a destinației sumelor obținute era în sarcina titularului bunului, Ministerul Sănătății, care nu și-a îndeplinit această obligație.
Referitor la paguba iminentă a invocat perturbarea gravă a activității în cazul punerii în executare a măsurii, care o va determina să majoreze cuantumul chiriei camerelor acelor cămine, în prezent, sumele solicitate acoperind doar regia de cămin, pârâta obligând-o să majoreze sumele pe care le vor plăti persoanele cazate.
A mai menționat că nepunerea în executare a deciziei antrenează răspunderea penală a persoanei din vina căreia nu au fost duse la îndeplinire măsurile.
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii, nefiind îndeplinite condițiile reglementate de art. 14 din Lg. 554/2004, întreaga motivare constând în invocarea unor aspecte care țin de fondul cauzei.
Cu privire la cazul bine justificat a precizat că imobilele în litigiu aparțin domeniului public al statului, fiind date în administrarea reclamantei conform HG 1421/2009, iar în conformitate cu dispozițiile art. 14 și art. 16 din Legea 213/1998 reclamanta, în calitate de titular al dreptului de administrare al acestora, avea obligația să solicite titularului bunurilor proprietate publică a statului aprobarea închirierii acestora.
Entitatea avea dreptul să rețină o cotă-parte între 20 – 50% din chiria stabilită prin contractele de închiriere și obligația ca diferența între 50-80% să o vireze la bugetul de stat.
În privința Ordinului nr. 558/2002 a invocat disp. art. 11 alin. 1 și 5, art. 12 alin. 3 din Lg. 24/2000 referitoare la publicarea actelor normative menționând că argumentele reclamantei au la bază, în mare parte, un act normativ nepublicat, care nu poate produce efecte.
Reclamanta nu a respectat art. 5 din Ordinul nr. 558/2002 care prevede că tarifele de cazare se stabilesc prin ordin al ministerului sănătății și familiei, la propunerea administratorului, în speță tariful fiind stabilit prin hotărâre a Consiliului de Administrație.
A mai susținut că reclamanta nu demonstrează iminența producerii unei pagube importante instituției în sine, în sensul art. 2 lit. ș din Lg. 554/2004.
Analizând înscrisurile aflate la dosar, C. reține în fapt că pârâta a desfășurat la instituția reclamantă acțiunea de „Audit financiar asupra contului anual de execuție a bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii pentru anul 2012”, încheind procesul-verbal de constatare nr. 4053/28.10.2013 în temeiul căruia a fost emisă Decizia nr. 26/28.11.2013.
La pct. 8 din considerentele deciziei s-a menționat că Școala Națională de Sănătate Publică, Management și Perfecționare în Domeniul Sănătății nu a stabilit și calculat cota de chirie aferentă entității, urmare închirierii bunurilor din proprietatea publică a statului, precum și virarea către bugetul statului a cotei - părți din veniturile încasate din închirierea bunurilor proprietate publică aflate în administrarea entității.
Entitatea nu a solicitat titularului bunurilor proprietate publică a statului aprobarea închirierii bunurilor aflate în administrarea SNSPMPDS, conform HG 1421/2009.
SNSPMPDS nu a fundamentat o structură a tarifului/loc de cazare/m.p suprafață închiriată care să cuprindă și cota de chirie aferentă, acesta fiind stabilit și aprobat prin HCA nr. 10/17.05.2010 numai la nivelul cheltuielilor grupate pe articole de calculație.
Au fost încălcate prevederile;
- art.14 alin.(1), art.16 alin.(1) și art. 16 alin.(2) Legea nr. 213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia, cu modificările și completările ulterioare, și art. 65 alin.(1) Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru înlăturarea neregulii constatate s-a dispus măsura de la pct. 1.8 constând în: stabilirea cuantumului chiriei ce revine SNSPMPDS și virarea la bugetul de stat a cotei părți din veniturile încasate din închirierea bunurilor proprietate publică de la data preluării acestora; raportarea sumelor calculate și virate la buget în mod corespunzător prin situațiile financiare ale entității; luarea măsurilor necesare de către conducerea entității în vederea aprobării de către titularul dreptului de proprietate (Ministerul Sănătății) a închirierii bunurilor proprietate publică a statului date în administrare SNSPMPDS; elaborarea și aprobarea procedurilor operaționale privind veniturile din închirierea bunurilor proprietate publică a statului date în administrare SNSPMPDS, termenul de realizare fiind 30.06.2014.
Contestația formulată de reclamantă împotriva acestei măsuri a fost respinsă prin Încheierea nr. 8/20.02.2014.
C. apreciază că cererea de suspendare executare este neîntemeiată, față de următoarele considerente.
Potrivit art. 14 alin. 1 din Lg. 554/2004, în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunțarea instanței de fond. În cazul în care persoana vătămată nu introduce acțiunea în anularea actului în termen de 60 de zile, suspendarea încetează de drept și fără nicio formalitate.
Cazul bine justificat se referă la existența unei puternice îndoieli asupra legalității actului administrativ a cărui executare se solicită a fi suspendată, având în vedere prezumția de legalitate și veridicitate de care se bucură actul administrativ.
La o examinare sumară a legalității deciziei, examinare pe care o permite soluționarea unei cereri de suspendare a executării, nu se reține existența unei asemenea îndoieli, în condițiile în care clădirile din sediile Fundeni, Bodești și Vaselor, avute în vedere la stabilirea măsurii, pentru care reclamanta a încheiat contracte de cazare (sediul Fundeni), respectiv contracte de închiriere săli de curs (sediile Bodești și Vaselor) aparțin domeniului public al statului, fiind date în administrarea reclamantei conform HG 1421/2009 care la art. 2 alin. 5 prevede că reclamanta administrează bunuri proprietate publică și privată a statului, precum și alte bunuri dobândite în condițiile legii.
Pârâta a reținut, la stabilirea măsurii contestate, incidența disp. art. 14 și art. 16 din Lg. 213/1998 potrivit cărora închirierea bunurilor proprietate publică a statului sau a unităților administrativ-teritoriale se aprobă, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local, iar contractul de închiriere va cuprinde clauze de natură să asigure exploatarea bunului închiriat, potrivit specificului acestuia.
(2) Contractul de închiriere se poate încheia, după caz, cu orice persoană fizică sau juridică, română sau străină, de către titularul dreptului de proprietate sau de administrare.
ART. 16
(1) Sumele încasate din închirierea sau din concesionarea bunurilor proprietate publică se fac, după caz, venit la bugetul de stat sau la bugetele locale.
(2) În cazul în care contractul de închiriere se încheie de către titularul dreptului de administrare, acesta are dreptul să încaseze din chirie o cotă-parte între 20 - 50%, stabilită, după caz, prin hotărâre a Guvernului, a consiliului județean, a Consiliului General al Municipiului București sau a consiliului local prin care s-a aprobat închirierea.
Reclamanta susține că aceste prevederi legale nu sunt aplicabile, dată fiind destinația de cămin a imobilelor din . ministrului sănătății și familiei nr. 172/2001 și Ordinului ministrului sănătății nr. 558/2002.
C. reține că aplicabilitatea în speța de față a disp. art. 14 și art. 16 din Lg. 213/1998 este un aspect care poate fi analizat în cadrul acțiunii având ca obiect anularea deciziei Curții de C., instanța care soluționează cererea de suspendare a executării neavând a se pronunța asupra legalității actului administrativ, ci asupra aparenței de legalitate a acestuia.
Se constată că echipa de auditori publici externi ai Curții de C. a avut în vedere la constatarea abaterii care a impus stabilirea măsurii în discuție nu doar contractele de cazare, ci și contractele de închiriere a unor săli de curs, astfel că analiza sumară a legalității deciziei nu evidențiază elemente care să contureze un caz bine justificat, câtă vreme art. 14 din Lg. 213/1998 se referă la închirierea bunurilor proprietate publică a statului sau a unităților administrativ teritoriale.
Mai mult, art. 5 din Ordinul nr. 558/2002 prevede că tarifele de cazare se stabilesc prin ordin al ministrului sănătății și familiei, la propunerea administratorului, or, în cauză tariful de cazare a fost stabilit prin hotărâre a Consiliului de Administrație.
Referitor la condiția pagubei iminente reclamanta invocă faptul că neexecutarea deciziei antrenează răspunderea penală a persoanei din vina căreia nu au fost duse la îndeplinire măsurile stabilite.
Sub acest aspect, C. reține că reclamanta are posibilitatea, potrivit disp. pct. 235 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de C. nr. 130/2010, să solicite prelungirea termenului stabilit prin decizie dacă prezintă argumente temeinice care justifică neaducerea la îndeplinire a măsurilor până la termenul stabilit.
De asemenea, art. 14 din Lg. 554/2004 reglementează două condiții ce trebuie îndeplinite cumulativ pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ, ceea ce înseamnă că neîndeplinirea uneia dintre acestea determină pronunțarea soluției de respingere a cererii.
În speță nu este îndeplinită condiția cazului bine justificat, astfel că nu se mai impune analizarea susținerilor referitoare la paguba iminentă, C. urmând să respingă ca neîntemeiată cererea de suspendare executare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge cererea de suspendare executare formulată de reclamanta ȘCOALA NAȚIONALĂ DE SĂNĂTATE PUBLICĂ, MANAGEMENT ȘI PERFECȚIONARE ÎN DOMENIUL SANITAR BUCUREȘTI cu sediul în București, ., sector 2 în contradictoriu cu pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI cu sediul în sector 1, București, .. 22-24, ca neîntemeiată.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică, azi, 10.07.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. C. M. A. P.
| ← Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... | Pretentii. Decizia nr. 6880/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
