Pretentii. Decizia nr. 6880/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6880/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-09-2014 în dosarul nr. 131/3/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.6880
Ședința publică de la 29 septembrie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – I. C. G.
JUDECĂTOR – C. M. F.
JUDECĂTOR – C. P.
GREFIER - I. P.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 BUCUREȘTI PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.2310 din data de 27.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. M. C. și intimata ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant N. M. C., prin avocat B. M., cu împuternicire avocațială nr. 38 din 26.09.2014, pe care o depune la dosar în ședință publică, lipsind celelalte părți. .
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Intimatul-reclamant, prin avocat, solicită respingerea recursului, menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, cu cheltuieli de judecată. Totodată depune la dosar concluzii scrise și chitanța privind cheltuielile de judecată, respectiv onorariul de avocat.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2310/27.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, s-au reținut următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul instanței la data de 03.01.2013 sub nr._, astfel cum a fost precizată, reclamantul N. V. în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice sector 5 și Administrația F. pentru Mediu a solicitat restituirea sumei de 455 lei, achitată cu titlu de taxă pe poluare, actualizată cu dobânda legală de la data plății, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a devenit proprietarul auto marca Seat, iar pentru a-l putea înmatricula a fost nevoit să achite taxa în sumă de 455 lei, pe care o apreciază ca fiind ilegal încasată deoarece dispozițiile OG nr. 50/1998 contravin dispozițiilor Tratatului de instituire a CE.
În drept, au fost invocate dispozițiile legii nr. 554/2004.
Au fost atașate dosarului, în copie, factura, carte de identitate vehicul, certificat de înmatriculare vehicul, chitanță de plată, decizia de calcul al taxei, cerere de restituire, răspuns.
Legal citată, pârâta AFP Sector 5 formulat întâmpinare prin intermediul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice a municipiului București prin care a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta AFP Sector 5 tribunalul reține că este neîntemeiată întrucât calitatea procesuală pasivă presupune identitatea între persoana chemată în judecată și aceea obligată în raportul juridic dedus judecății. Din această perspectivă, se constată că o astfel de calitate este justificată în privința pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 5, întrucât între aceasta și reclamant există raporturi juridice fiscale urmare a încasării de către pârâtă a taxei pe poluare, în temeiul OUG nr. 50/2008.
A fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Reclamantul a achiziționat în anul 2008 un autoturism second hand marca Seat, an de fabricație 2003, astfel cum rezultă din decizia de calcul de la fila 36, iar pentru înmatricularea acestuia în România a plătit la AFP Sector 5, taxa pe poluare în cuantum de 455 lei.
Ulterior, reclamantul s-a adresat pârâtei AFP Sector 5 cu cerere de restituire a taxei, la care pârâta a emis decizia de la filele 32-33, prin care i-a comunicat refuzul de restuire, reținându-se tardivitatea depunerii contestației, fapt pe care reclamantul îl consideră ca reprezentând un refuz nejustificat de soluționare a cererii sale conform art. 2 alin. 1 lit. c) din legea nr. 554/2004.
Având în vedere situația de fapt reținută, Tribunalul consideră că refuzul pârâtei AFP Sector 5 de a restitui taxa este nejustificat.
În acest sens, tribunalul constată că problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de poluare, a cărei plată este prevăzută ca obligatorie de dispozițiile OUG nr. 50/2008, contravine Tratatului Constitutiv al Uniunii Europene-art. 90, paragraful 1, urmând ca analiza acestor dispoziții, privitoare la problema dedusă judecății, să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005 și jurisprudenței Curții de Justiție Europene.
Astfel, se constată că, în reglementarea internă, taxa de poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008 cu modificarile ulterioare și din analiza acestor dispoziții rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă pe poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru UE dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să reducă introducerea în România a unor autoturisme second hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind astfel orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule deja înmatriculate în România, iar aceasta tendință este cu atât mai evidență cu cât, prin adoptarea OUG nr. 218/2008, a fost înlăturată taxa pe poluare pentru autoturismele noi Euro 4, capacitate cilindrică mai mică de 2000 cm cubi, fiind cunoscut faptul că în România se fabrică autoturisme cu aceste caracteristici, dacă acestea se înmatriculează aici pentru prima dată în perioada 15.12._09, protejându-se astfel producția internă de automobile.
Totodată, tribunalul constată că în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Se constată de asemenea, că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 alin. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2 ”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin OUG nr. 50/2008 modif., norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiul, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat și că asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferenta de tratament între produsele interne și cele importate din alte state ale UE, s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995 cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a, c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen( discriminarea între vinurile din Luxemburg și vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotărârea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c. Italia.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin. 1 și art. 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată, va admite acțiunea, astfel cum a fost precizată, și va dispune obligarea pârâtei AFP Sector 5 la restituirea către reclamant a sumei de 455 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare și a dobânzii calculată de la data plății și până la data restituirii efective.
Va obliga pârâta căzută în pretenții, în temeiul art. 274 C.pr.civ, la plata către reclamant a sumei de 1039,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Tribunalul va respinge ca neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâta Administrației F. pentru Mediu, deoarece reclamantul nu a dovedit cu înscrisurile depuse la dosar că ar fi achitat vreo sumă de bani cu titlu de taxă pe poluare acesteia sau că i s-ar fi adresat cu vreo cerere de restituire.
Pentru aceste considerente, Tribunalul a hotărât: „Respinge excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de AFP Sector 5. Admite acțiunea formulată de reclamantul N. M. C., cu domiciliul procesual ales în București, ., sector 5, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 BUCUREȘTI prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, cu sediul în București, . Gerota nr.13, sector 2, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta AFP Sector 5 la restituirea către reclamant a sumei de 455 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare și a dobânzii calculată de la data plății și până la data restituirii efective. Obligă pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1039,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Respinge cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, corp A, sector 6.”
Împotriva sentinței civile mai sus indicate, a formulat recurs pârâta AFP Sector 5 prin DGRFP Bucuresti cu motivarea, in esență că hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal sau a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Recurenta critică eronata respingerea exceptiei lipsei calitatii sale procesuale pasive, invocata la instanta de fond.
Pe fondul cauzei, arata ca in mod gresit prima instanta a dispus restituirea taxei pe poluare, întrucât taxa în cauză nu intra in categoria taxelor vamale la import si la export sau altor taxe cu efect echivalent, taxa aplicandu-se tuturor autoturismelor înmatriculate in România indiferent dacă provin din producția internă sau din spațiul comunitar. Prin urmare, existenta unei taxe pe poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, neexistand motive temeinice pentru a se dispune restituirea taxei.
In ceea ce privește dobânda fiscală, arata ca nu este îndeplinită condiția pentru acordarea acesteia, conform art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, arată că nu sunt îndeplinite condițiile art. 274 alin. 1 C..
Analizând recursul formulat, Curtea reține:
Recursul formulat nu este întemeiat.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale a recurentei, în mod corect tribunalul a respins aceasta exceptie, dat fiind faptul ca raportul juridic ca urmare a achitarii taxei de poluare s-a nascut intre debitorul taxei si creditorul care a incasat-o, acesta din urma fiind obligat la restituire, imprejurarea ca taxa incasata s-a facut venit la bugetul Administratiei F. pentru Mediu tine de un raport juridic ulterior intre Administratia Finanțelor Publice si Administrația F. pentru Mediu, dupa cum in mod corect a retinut tribunalul.
Curtea reține că, pe fond, în mod corect prima instanta a admis actiunea reclamantului, aplicand cu prioritate dispozitiile dreptului comunitar incidente in spetă (art. 90 din Tratat, actualmente art. 110 din TFUE) cu referire la art. 148 din Constitutia Romaniei. Chiar dacă statul român a adoptat, prin OUG nr. 50/2008 modif., norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat si că asupra incalcarii art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferenta de tratament intre produsele interne si cele importate din alte state ale UE, s-a pronuntat Curtea de la Luxembourg prin hotararea din 11 august 1995 cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a, c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen( discriminarea intre vinurile din Luxemburg si vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotararea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c.Italia.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Acest raționament rezultă din însuși cuprinsul cauzei T. c. României (Cauza C‑402/09).
Astfel, Curtea Europeana de Justiție a reținut, în mod expres faptul că articolul 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente. Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În plus, în cauza C‑263/10 N. c. României, Curtea Europeană de Justiție a reținut, între altele că (...) toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Altfel spus, considerentele Curții Europene de Justiție consacra ideea ca taxa pe poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Aceasta situație de discriminare a existat încă de la data achitarii taxei pe poluare de catre reclamant iar efectele sale nu pot fi anihilate decât prin restituirea taxei, astfel dupa cum a dispus prima instanta.
In fine, referitor la critica privind dobanda legala, Curtea apreciaza neintemeiate sustinerile recurentei in codntiile in care, in lumina hotararii CJUE pronuntata in cauza I. impotriva Romaniei dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
Decizia dată desființează cu efect ex tunc prevederea internă și statuează că în cazul perceperii de către un stat membru a unei taxe incompatibile cu dreptul Uniunii, în speță articolul 110 TFUE, acest stat este obligat să restituie atât cuantumul acestei taxe cât și să plătească dobânzile aferente cuantumului acesteia începând de la data plății sale de către contribuabil.
Așa fiind in mod corect prima instanta a acordat dobânzile aferente de la momentul perceperii acestei taxe.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata acordate la fond, criticile recurentei sunt avute in vedere de instanta de recurs la reducerea onorariului solicitat și in recurs, dupa cum se va arata mai jos.
Pentru aceste considerente, Curtea urmeaza sa respinga recursul ca nefondat.
In baza art. 274 alin. 3 C. va obliga recurenta la cheltuieli de judecata catre intimatul reclamant N. M. C. in suma de 100 lei onorariu avocat redus de la suma de 500 lei (chitanta 3/26.09.2014), instanta apreciind rezonabil onorariul redus avand in vedere complexitatea redusa a litigiului, faptul ca recursul a fost solutionat la primul termen de judecata, nefiind administrate din partea intimatului reclamant alte inscrisuri noi, și, in plus, la fond instanta a acordat onorariul de avocat de 1039,3 lei, in conditiile in care taxa pe poluare restituita este in suma de 455 lei. Prin urmare, onorariul total de 1539,3 lei ar fi in disproportie cu suma de executat de la partea parata cu titlul de taxa pe poluare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5 BUCUREȘTI PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.2310 din data de 27.03.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. M. C. și intimata ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Obligă recurentul către intimatul-reclamant la 100 lei cheltuieli de judecată – onorariu avocat redus.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 29.09.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. C. G. C. M. F. C. P.
GREFIER
I. P.
Red. C.M.F
2ex/……
Tribunalul București –
Secția a II a C. Administrativ și Fiscal---
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2181/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1632/2014. Curtea de... → |
|---|
