Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1701/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 1701/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 2608/2/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A - C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1701
Ședința publică de la 29 mai 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - M. D.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul B. A. A. în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, având ca obiect suspendare executare act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pârâta prin consilier juridic A. P. cu delegație de reprezentare pe care o depune la dosarul cauzei, lipsind reclamantul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că reclamantul a depus prin serviciul registratură, la data de 19.05.2014, răspuns la întâmpinare într-un exemplar, după care:
Verificându-și competența conform dispozițiilor art. 131 C.pr.civ., Curtea pune în discuție excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Având cuvântul, reprezentantul pârâtei solicită admiterea excepției în temeiul art. 109 din Legea nr. 188/1999 privind statutul funcționarilor publici, potrivit căruia cauzele care au ca obiect raporturile de serviciu ale funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului. Astfel, având în vedere prezenta cauză, în care se solicită suspendarea executării unui act administrativ ce are ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public, consideră că Tribunalului București îi revine competența materială de soluționare a cauzei, iar nu Curții de Apel București.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare cu privire la excepția invocată de pârâtă prin întâmpinare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de contencios administrativ de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 15.04.2014 sub nr._, reclamantul B. A. A. a solicitat instanței de contencios administrativ, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună suspendarea executării deciziei nr. 440/10.04.2014 până la pronunțarea instanței de fond.
Prin întâmpinarea depusă la dosar de pârât la data de 30.04.2014, a fost invocată excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București în raport de dispozițiile art. 109 din Legea nr. 188/1999.
Prin răspunsul la întâmpinare formulat de reclamant, înregistrat pe rolul instanței la data de 16.05.2014, s-a solicitat respingerea excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București invocată de pârât, fiind invocate în acest sens prevederile art. 96 alin. 1 C.pr.civ. și art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Analizând actele și lucrările dosarului cu prioritate asupra excepției necompetenței materiale a Curții de Apel București, potrivit dispozițiilor art. 248 Cod procedură civilă raportat la art. 132 Cod procedură civilă, instanța apreciază excepția ca fiind întemeiată, pentru următoarele motive:
În fapt, prin cererea de față, reclamantul B. A. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură suspendarea executării deciziei nr. 440/10.04.2014, prin care acestuia i-a fost aplicată sancțiunea disciplinară a diminuării cu 5%, pe o perioadă de 3 (trei) luni, a drepturilor salariale stabilite prin decizia Directorului general al APIA nr. 216/25.02.2013.
În drept, Curtea reține că potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 2/2013 „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.”
Prin urmare, Curtea constată că prin acest text legal se instituie o normă specială de competență, ce derogă de la dreptul comun reprezentată de art. 96 C.pr.civ. și art. 10 din Legea nr. 554/2004, ce reprezintă norma generală în materia contenciosului administrativ.
Așa fiind, Curtea urmează sa admită excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București - Secția a VIII-a de C. administrativ și fiscal invocată de către pârât și va declina competența materială de soluționare a cererii formulate de către reclamantul B. A. A. în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură în favoarea în favoarea Tribunalului București – Secția a II-a C. administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă.
Declină competența de soluționare a cauzei formulată de reclamantul B. A.-A., cu domiciliul în București, .. 94-100, ., ., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA DE PLĂȚI ȘI INTERVENȚIE PENTRU AGRICULTURĂ, cu sediul în București, .. 17, sector 2, în favoarea Tribunalului București – Secția a II-a C..
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică azi, 29 mai 2014.
PREȘEDINTE,GREFIER,
M. D. E. S.
Red./thred. MD
2 ex./ 03.06.2014
← Pretentii. Decizia nr. 6302/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1276/2014. Curtea de Apel... → |
---|