Anulare act administrativ. Decizia nr. 3827/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3827/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-07-2015 în dosarul nr. 17071/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3827
Ședința publică din data de 01.07.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. D. P.
JUDECĂTOR: B. C.
JUDECĂTOR: V. H.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află recursul civil formulat de recurenta-reclamantă S.C. V. I. S.R.L. împotriva sentinței civile nr.5088/22.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL O. S. M. și intimatul - intervenient accesoriu B. I. DE ARHITECTURĂ „D. C. F.”, având ca obiect „anulare act administrativ”.
Dezbaterile orale și susținerile părților au avut loc la termenul de judecată din data de 29.06.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, când Curtea, pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la 01.07.2015.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr. 5088/22.10.2013, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția de contencios administrativ și fiscal a admis cererea de intervenție în interesul pârâtului formulată de intervenientul B. I. DE ARHITECTURĂ D. C. F., a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul M. B. - PRIMARIA MUNICIPIULUI B. PRIN PRIMAR GENERAL - S. M. O..
În considerentele hotărârii pronunțate, a reținut Tribunalul că prin cererea înregistrată sub nr._ /2011, reclamanta . în contradictoriu cu pârâtul M. B. - PRIMARIA MUNICIPIULUI B. PRIN PRIMAR GENERAL - S. M. O., a solicitat anularea adresei nr._/179/11.01.2012 a pârâtului și obligarea acestuia la eliberarea autorizației de construire solicitate prin cererea nr._/9.07.2010 pentru imobilul situat în București, ..25-27-29, sector 1.
A reținut Tribunalul că, în motivarea cererii, partea reclamantă a arătat că i s-a pretins în mod nelegal pentru eliberarea autorizației de construire să prezinte un act de alipire pentru terenul format din două parcele, deși construcția se edifică practic numai pe una dintre parcele. În drept, reclamanta a invocat dispozițiile Legii nr.554/2004 și Legii nr.50/1991.
S-a depus la dosar cerere de intervenție în interesul pârâtului de către B. I. DE ARHITECTURĂ D. C. F., prin care s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru prezentarea unei documentații incomplete, iar tribunalul a admis în principiu această cerere la termenul din 22.10.2013.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul a reținut următoarele:
Prin certificatul de urbanism nr.155/7/F/_ din 3.02.2009 emis de PS1, s-au indicat condițiile în care se poate realiza un imobil pe terenurile din ..25 și nr.27-29, fiind menționate, printre altele, actul de alipire terenuri, legalizat și intabulat, certificat de număr poștal unic și documentație cadastrală completă.
Ulterior a fost emis certificatul de urbanism nr.962/_ și_ din 28.06.2010 de către PMB (avînd în vedere că imobilul se află în zona de protecție a unui monument istoric). Și în acest act se prevede ca, pentru realizarea imobilului de 5 etaje pe terenurile din ..25 și 27-29, să se prezinte documentația cadastrală intabulată în cartea funciară, act de alipire terenuri, copie legalizată-intabulat, și certificat număr poștal unic.
Reclamanta a formulat cerere pentru eliberarea autorizației de construire și, urmare adreselor PMB, a completat documentația prezentată cu mai multe înscrisuri, însă nu și cu cele referitoare la alipirea terenului, respectiv act de alipire, documentație cadastrală întocmită după alipire, certificat număr poștal unic.
Din acest motiv, reclamanta a fost înștiințată prin adresa nr._/179/11.01.2012, contestată în prezenta cauză, că documentația pentru eliberarea autorizației este incompletă, așa cum i s-a comunicat și anterior prin mai multe adrese, motiv pentru care nu poate fi promovată pe circuitul de aprobare și se restituie solicitantului.
Tribunalul consideră că acest act nu poate vătăma drepturi recunoscute de lege reclamantei pentru a fi admisă cererea de anulare a respectivei adrese și a fi obligată autoritatea la emiterea autorizației de construire. Astfel, refuzul pârâtului de a elibera autorizația de construire este justificat în contextul în care reclamanta nu a înțeles să își completeze documentația cu toate înscrisurile solicitate. De altfel, reclamanta nu a dovedit că ar fi contestat vreodată obligațiile impuse în sarcina sa prin certificatul de urbanism, iar tribunalul apreciază că reclamanta trebuia să se conformeze dispozițiilor acestuia, impuse în conformitate cu normele aplicabile.
Reclamanta a considerat că simpla prezentare a actelor de proprietate pentru cele două terenuri justifică eliberarea autorizației de construire și că existența unui act de alipire nu este impusă de lege, mai ales că se va realiza construcția numai pe una dintre parcele, așa cum s-a arătat în declarația notarială dată de reprezentantul societății.
Însă este evident că reclamanta a avut nevoie de un alt doilea teren pentru a asigura respectarea parametrilor urbanistici derogatorii aprobați prin PUZ-ul reglementat de HCGMB nr.156/14.07.2005, respectiv POT 70% și CUT 4,1 pentru clădirea cu regim de înălțime S+D+P+4–5E. Din acest punct de vedere, este irelevant că întregul corp al clădirii va fi situat pe o singură parcelă, cealaltă nefiind afectată de lucrările de construcție, dar rolul acesteia din urmă este să asigure respectarea procentului de ocupare a terenului și a coeficientului de utilizare a terenului reglementate prin PUZ.
Potrivit art. 60 alin. 1 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr.50/1991 aprobate prin OMDRL nr.839/2009, prin imobil, în conformitate cu prevederile legii nr.50/1991, se înțelege teren și/sau construcții.
În conformitate cu art.19 alin.1 lit.a pct.2 din ordin, cererea de eliberare a certificatului de urbanism trebuie să conțină elementele de identificare a imobilului pentru care se solicită emiterea certificatului de urbanism, respectiv localitate, număr cadastral și număr de carte funciară. De asemenea, art.20 alin.1 lit.b prevede obligația solicitantului de a prezenta dovada titlului asupra imobilului, teren și/sau construcții, în copie legalizată, sau, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi și extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi. Totodată, în conformitate cu art.44 alin.1 din același act normativ, solicitantul autorizației de construire/desființare poate fi orice persoană fizică sau juridică titular al unui drept real asupra imobilului - teren și/sau construcții -, identificat prin număr cadastral, iar alin.5 prevede că procedura de înregistrare a terenurilor este stabilită de Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996.
Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale rezultă că voința expresă a legiuitorului a fost ca regula în cazul autorizării construcțiilor să o reprezinte edificarea unei construcții pe un singur teren, cu un singur număr cadastral și un singur număr de carte funciară, fiind folosit în permanență singularul cu privire la teren și pluralul numai cu privire la construcții.
Așadar condiție prezentării actului de aplipire nu este impusă în mod abuziv, fiind necesară realizarea unei construcții pe un singur teren, cu număr cadastral și număr poștal unic.
Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară aprobat prin OANCPI nr.633/2006 prevede la art.41 că alipirea mai multor imobile într-unul singur se va marca printr-un număr cadastral nou.
Așadar reclamanta, care a recunoscut că nu a prezentat un act de alipire, nu a administrat probe în prezenta cauză din care să rezulte că la data depunerii documentației de urbanism aceasta era completă, pentru ca refuzul pârâtului de eliberare a autorizației de construire să fie un refuz nejustificat, cenzurabil de instanța de contencios administrativ conform art.1 din Legea nr.554/2004.
Prin urmare, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii tuturor condițiilor de eliberare a autorizației de construire, astfel că cererea dedusă judecății este considerată de tribunal neîntemeiată și estei respinsă, urmând ca cererea de intervenție în interesul pârâtului să fie admisă, fiind întrunite condițiile art.49 alin.3 C.pr.civ., față de poziția intervenientului de susținere a soluției de respingere a cererii de eliberare a autorizației de construire pentru prezentarea unei documentații incomplete.
II. Împotriva acestei sentințe, comunicată la 15.12.2013, a declarat recurs, înregistrat la data de 23.12.2013, partea reclamantă S.C. V. I. S.R.L., solicitând admiterea căii de atac formulate și modificarea hotărârii în sensul admiterii cererii de chemare în judecată.
În motivare, s-a arătat că prin cererea de chemare în judecată a solicitat instanței să anuleze adresa Primăriei Municipiului București, Direcția Generala Dezvoltare Urbana, direcția Urbanism, serviciul Autorizare nr._/179/11.01.2012 privind restituirea documentației pentru solicitarea autorizației de construire pentru imobilul situat la adresa .. 25-27-29, sector 1 si sa îi emită autorizația de construire conform cererii nr._ din data de 09.07.2010 pentru imobilul situat la adresa menționată.
În vederea eliberării autorizației de construire pentru imobilul de locuit cu 12 apartamente, 2S+D+P+5E (retras) situat la adresa .. 25-27-29, sector 1, a incheiat cu intervenientul, B. I. de Arhitectura "C. D. Foarta", contractul de servicii nr. 303 din data de 1.10.2009 in baza căruia acesta s-a obligat sa obtina autorizația de construire in baza documentației tehnice constituite de către acesta in raport de situația juridica a terenului situat la adresa .. 25-27-29 constituit din doua parcele, respectiv parcela nr._ si parcela nr._. Mai mult, potrivit documentației tehnice realizate de către intervenient, imobilul de locuit cu 12 apartamente, 2S+D+P+5E (retras) urmează sa se realizeze pe parcela nr._.
Prin urmare, în calitate de expert în domeniu, intervenientul si-a asumat posibilitatea si a solicitat Primăriei Municipiului București, eliberarea autorizației de construire in baza unei documentații tehnice care a fost realizata in raport de situația juridica a imobilului situat la adresa .. 25-27-29, imobil-teren care este constituit din doua parcele, parcela nr._ si parcelam._.
Dată fiind această situație, în raport de actele depuse (documentația tehnica) pentru obținerea autorizației de construire pentru imobilul de Locuit cu 12 apartamente, 2S+D+P+5E (retras), actul de alipire solicitat de către Primăria Municipiului București este, contrar motivării primei instanțe, un act care o vatama, intrucat, ar avea ca efect, insasi modificarea documentației tehnice in baza căreia se solicita autorizația de construire. Astfel, daca s-ar proceda la alipirea imobilelor, reclamanta arată că se află în situația in care, ., ar exista posibilitatea sa piardă dreptul de servitute pentru terenul identificat cu parcela nr._, ceea ce ar avea repercusiuni asupra documentației tehnice care a fost intocmita de către intervenient, luând in calcul, inclusiv acest drept de servitute. Astfel, odată cu pierderea dreptului de servitute, construcția ar trebui sa suporte unele retrageri, ceea ce inseamna ca imobilul de Locuit cu 12 apartamente, 2S+D+P+5E proiectat conform documentației tehnice in baza căreia se solicita autorizația de construire, nu mai poate fi realizat.
Faptul ca intervenientul, B. I. de Arhitectura "C. D. Foarta", in calitate de expert in domeniu, a inteles sa isi execute obligațiile contractuale solicitând autorizația de construcție in baza unei documentații tehnice realizate in raport de situația juridica a imobilului constituit din doua parcele, i-a format convingerea ca pentru eliberarea autorizației de construcție, nu este nevoie de alipirea terenurilor. Cu alte cuvinte, intervenientul avea obligația de a comunica faptul ca, fara actul de alipire a terenurilor, nu se va putea obține autorizația de construire solicitata in baza documentației tehnice care, oricum, a fost realizata in raport de situația juridica a terenurilor inainte de alipire.
Altfel spus, daca instanțele vor aprecia ca, pentru eliberarea autorizației de construcție, actul de alipire a terenurilor este o condiție sine qua non, se va confirma faptul ca intervenientul nu si-a indeplinit obligațiile contractuale intrucat avea obligația sa îi notifice obligația de a alipi terenurile, urmând ca dupa alipire sa realizeze documentația tehnica in raport de noua situație juridica, parcelele alipite.
In consecința, motivarea instanței ca actul de alipire nu i-ar vatama drepturile recunoscute prin lege, nu poate fi reținuta, intrucat alipirea celor doua parcele ar duce inevitabil la modificarea documentației tehnice si la imposibilitatea realizării construcției astfel cum a fost proiectata si pentru care se solicita autorizația de construire.
In ceea ce privește necesitatea realizării actului de alipire, motivarea primei instanțe este neintemeiata. Este adevărat ca pentru a se asigura respectarea parametrilor urbanistici derogatorii aprobați prin PUZ-ul reglementat de HCGMB nr. 156/14.07.2005 era nevoie de un al doilea teren, insa legiuitorul nu a prevăzut, in niciun fel, ca pentru o astfel de situație, terenurile sa fie alipite. In caz contrar, ar insemna sa se limiteze exercitarea dreptului de proprietate in sensul limitării prerogativei dreptului de folosința cu privire la proprietate.
Mai mult, interpretarea dispozițiilor legale menționate de către instanța potrivit căreia voința legiuitorului ar fi in sensul existentei unui singur teren, nu poate fi reținuta. Astfel, desi in dispozițiile art. 19 alin. 1 lit. a pct. 2 din ordin, precum si in dispozițiile art. 20 alin. 1 lit. b, se menționează la singular termenul "imobilul" sau " terenul" si, la plural, imobilul "construcții", aceasta situație nu exprima voința expresa a legiuitorului, potrivit căreia "regula in cazul autorizării construcțiilor" ar fi "edificarea unei construcții pe un singur teren". Dispozițiile legale mai sus-mentionate sunt dispoziții cu caracter general care nu reflecta decât situația obișnuita in care petentul este proprietarul unui teren pentru care solicita eliberarea certificatului de urbanism si pe care, de obicei, se realizează mai multe construcții (casa de locuit, garaj, anexe etc). Acesta este singurul motiv pentru care dispozițiile legale mai sus arătate menționează la singular termenul "terenul" si la plural, termenul "construcții".
In esența, daca legiuitorul ar fi dorit sa instituie ca regula, necesitatea existentei unui singur teren pentru eliberarea autorizației de construire si obligația alipirii terenurilor, ca o condiție sine qua non pentru eliberarea autorizației de construire, acesta ar fi trebuit sa prevadă, in mod expres, aceasta obligație.
Or, nu exista nicio prevedere in legislația aplicabila construcțiilor care sa oblige titularul dreptului de proprietate sa alipească terenurile pe care construiește, cerința unui act de alipire excedând legii.
Mai mult, recurenta – reclamantă arată că a depus la Primăria Municipiului București declarația notariala nr. 5206 din 17.11.2011 potrivit căreia s-a obligat, in condițiile in care i se eliberează autorizația de construire solicitata, sa nu mai solicite nicio alta autorizație de construire pentru terenul situat in . nr 25-27-29 (CF nr._) respectiv pentru niciuna din cele doua parcele sa nu utilizeze în niciun alt mod, in afara obținerii Autorizației de Construire deja solicitate, parametrii urbanistici ai parcelei cu nr. cadastral_ in suprafața de 279,40 m.p. si ca imobilul -clădire se va construi numai pe ._.
De asemenea, prin declarația mentionata, s-a obligat ca pe ._ sa nu construiască nicio clădire pe durata existenței clădirii ce se construiește conform autorizației de construire solicitate și că pe durata menționata (durata existentei clădirii) nu va face niciun demers având ca finalitate executarea vreunei construcții pe acea . aceste condiții, in acord si cu principiul de drept "unde legea nu distinge sau interzice, ea permite", in sensul în care legiuitorul nu a interzis, expres, eliberarea unei autorizații de construire pentru un imobil cu mai multe parcele si nu a reglementat obligația alipirii acestora, parata, Primăria Municipiului București, este obligata sa îi elibereze autorizația de construire pentru imobilul de locuit cu 12 apartamente, 2S+D+P+5E (retras) situat la adresa din .. 25-27-29 conform documentației tehnice depuse.
În consecință, s-a solicitat admiterea recursului, modificarea sentinței recurate și admiterea cererii de chemare în judecată.
În dovedire, a fost propusă spre administrare proba cu înscrisuri.
În drept, s-au invocat disp. art. 299 și urm. C.pr.civ., disp. Legii nr. 554/2004, ale Legii nr. 215/2001, ale Legii nr. 50/1991.
Aferent cererii formulate s-a achitat o taxă de timbru în cuantum de 4 lei și s-a atașat timbru judiciar de 0,3 lei, în cond. art. 11 alin. 1 rap. la art. 3 lit. m) din Legea nr. 146/1997 și art. 3 din OG nr. 32/1995.
Fiind comunicat cererea de recurs, intimatul-pârât M. BUCUREȘTI - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL O. S. M. și intimatul-intervenient accesoriu B. I. DE ARHITECTURĂ „D. C. F.” nu au formulat întâmpinări.
La termenul de judecată din 16.06.2014, partea recurentă a depus la dosar excepția de nelegalitate a certificatului de urbanism nr. 962/28.06.2010, punctul 5, lit. b privind atașarea la cererea de emitere a autorizației de construire a Actului de alipire terenuri, copie legalizată-intabulat.
Prin încheierea din 29.09.2014, în majoritate, Curtea a dispus sesizarea Tribunalului București – Secția de contencios administrativ și fiscal cu excepția de nelegalitate invocată, suspendând judecata recursului în cond. art. 4 din Lega nr. 554/2004.
Prin sentința civilă nr. 659/29.01.2015, pronunțată în dosarul nr. 40._, Tribunalul București – Secția a II-a C. administrativ și fiscal a respins ca nefondată excepția de nelegalitate menționat, această hotărâre fiind menținută de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administartiv și fiscal prin decizia civilă nr. 1549/16.03.2015 de respingere a recursului.
La 19.05.2015 s-a acordat termen în vederea judecării recursului în dosarul de față pentru data de 29.06.2015.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 3 pct. 3 și art. 299 C.pr.civ. (1865) rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea, analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ. (1865), reține următoarele:
Art. 312 alin. 3 C.pr.civ.(1865) – aplicabil față de disp. art. 3 din Legea nr. 76/2012 și data înregistrării acțiunii - prevede că „Modificarea hotărârii atacate se pronunță pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 6, 7, 8 și 9, iar casarea pentru cele prevăzute de art. 304 pct. 1, 2, 3, 4 și 5, precum și în toate cazurile în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului sau modificarea hotărârii nu este posibilă, fiind necesară administrarea de probe noi. Dacă sunt găsite întemeiate mai multe motive, dintre care unele atrag modificarea, iar altele casarea, instanța de recurs va casa în întregime hotărârea atacată pentru a se asigura o judecată unitară”.
Totodată, disp. art. 3041 C.pr.civ.(1865) prevăd că „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele”.
Recursul este nefondat.
Este necontestat în cauză că partea recurentă – reclamantă societatea V. I. SRL este titulara unui drept real asupra a două suprafețe de teren situate în București, ., respective la nr. 25 cea cu nr. cadastral_, iar la nr. 27 – 29 cea cu nr. cadastral_.
Partea recurentă – reclamantă a solicitat eliberarea unei autorizații de construire pentru un imobil construcție 2S + D + P + 5E.
Rezultă din certificatul de urbanism emis la cererea părții reclamante că potrivit Planului Urbanistic Zonal aprobat prin HCGMB nr. 156/2005 indicatorii urbanistici relevanți pentru zona de amplasament a terenurilor sunt POTmax = 70%, CUTmax = 4,1 și Rmaxh = S + Ds + P + 4-5E.
Întrucât partea reclamantă – recurentă nu respecta indicatorii urbanistici în raport de suprafața de teren pe care intenționa să construiască, a înțeles să solicite a fi avută în vedere și suprafața de teren vecină, despre care arată că o deține în proprietate, autoritatea publică locală solicitând alipirea celor două terenuri.
În ciuda acestei solicitări, partea recurentă – reclamantă, prin mandatar, a formulat doar o declarație, autentificată sub nr. 5206/17.11.2011 de BNPA C., S. și Asociații, prin care și-a asumat unilateral diferite obligații în esență de non aedificandi în legătură cu cea de-a doua parcelă de teren.
Curtea constată că în mod legal și temeinic a respins prima instanță cererea de chemare în judecată.
Arată Curtea încă de la început că nici din perspectiva dreptului privat civil și nici a celui public administrativ nu prezintă vreun temei ideea pe care încearcă să o acrediteze partea reclamantă cum că ar fi titulara unui singur imobil teren format din două parcele, aceasta nedovedind prin titluri de proprietate o asemenea situație juridică.
În realitate, după cum rezultă din înscrisurile administrate în cauză și chiar din afirmațiile făcute în actele de procedură emanând de la V. I. SRl, aceasta este titulara a două imobile terenuri, fiecare parcelă în parte constituind un bun imobil prin natura lui, distinct și individual în raport de celălalt, motiv pentru care există câte un număr cadastral distinct alocat fiecărei parcele.
Astfel, art. 1 alin. 5 – 7 din Legea nr. 7/1996 rep. (forma în vigoare la data cererii și a adresei de răspuns) prevede că „(5) Prin imobil, în sensul prezentei legi, se înțelege una sau mai multe parcele alăturate, cu sau fără construcții, de pe teritoriul unei unități administrativ-teritoriale, indiferent de categoria de folosință, aparținând unui proprietar sau mai multor proprietari, în cazul coproprietății, care se identifică printr-un număr cadastral unic și se înscrie într-o carte funciară. (6) Entitățile de bază ale acestui sistem sunt .. (7) Prin parcelă se înțelege suprafața de teren cu o singură categorie de folosință.”.
În aceste condiții, fiecare dintre suprafețele de teren având un număr cadastral distinct, respectiv_ cea de la nr. 25 și_ cea de la nr. 27 – 29, rezultă că partea recurentă – reclamantă este titulara a două bunuri imobile terenuri.
Totodată, în mod corect a reținut prima instanță disp. art. 60 alin. 1 din Normele metodologice de punere în aplicare a Legii nr.50/1991 aprobate prin OMDRL nr.839/2009, text potrivit căruia „prin imobil, în conformitate cu prevederile Legii [nr.50/1991], se înțelege teren și/sau construcții.”, precum și disp. art. 19 alin. 1 lit. a) pct. 2 din ordin, text potrivit căruia cererea de eliberare a certificatului de urbanism trebuie să conțină elementele de identificare a imobilului pentru care se solicită emiterea certificatului de urbanism, respectiv localitate, număr cadastral și număr de carte funciară, respectiv art. 20 alin. 1 lit. b) care prevede obligația solicitantului de a prezenta dovada titlului asupra imobilului, teren și/sau construcții, în copie legalizată, sau, după caz, extrasul de plan cadastral actualizat la zi și extrasul de carte funciară de informare actualizat la zi. Totodată, în conformitate cu art. 44 alin. 1 din același act normativ, solicitantul autorizației de construire/desființare poate fi orice persoană fizică sau juridică titular al unui drept real asupra imobilului - teren și/sau construcții -, identificat prin număr cadastral, iar alin. 5 prevede că procedura de înregistrare a terenurilor este stabilită de Legea cadastrului și a publicității imobiliare nr.7/1996.
Astfel, este legală concluzia tribunalului că din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale rezultă că voința expresă a legiuitorului a fost ca regula în cazul autorizării construcțiilor să o reprezinte edificarea unei construcții pe un singur teren, cu un singur număr cadastral și un singur număr de carte funciară, fiind folosit în permanență singularul cu privire la teren și pluralul numai cu privire la construcții.
În acest context normativ, condiția prezentării actului de alipire nu este impusă în mod nejustificat, acesta fiind necesar realizării construcției prefigurate pe un singur teren, cu număr cadastral și număr poștal unic, în raport de care să fie respectați indicatorii urbanistici impuși de planul de urbanism zonal.
După cum judicios a arătat prima instanță, Regulamentul de organizare și funcționare a birourilor de cadastru și publicitate imobiliară aprobat prin Ordinul directorului general ANCPI nr.633/2006 (în vigoare la data cererii și a adresei litigioase) prevedea la art. 41 că alipirea mai multor imobile într-unul singur se va marca printr-un număr cadastral nou.
Așadar reclamanta, neprezentând un act de alipire, nu a demonstart că refuzul părții pârâte de eliberare a autorizației de construire ar fi unul nejustificat, în sensul art. 2 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Faptul depunerii unei declarații notariale referitoare în esență la asumarea unor obligații non aedificandi pentru cel de-al doilea teren nu este de natură a îndeplini cerința normativă, deoarece condițiile legale sub aspectul coeficientului de utilizare a terenului și procentului de ocupare a terenului trebuie îndeplinite chiar de imobilul – teren pe care se dorește a se construi potrivit autorizației solicitate, în raport de configurația și suprafața acestuia, raportarea nerezultând din textul legal că se poate face la alte terenuri învecinate, care nu devin parte a acestuia prin alipire. În plus, cum condițiile eliberării autorizației de construire sunt proprii dreptului public, aceasta se poate emite doar în măsura în care este respectată întru totul norma juridică incidentă, principiul specific aplicabil fiind cel al legalități, iar nu al disponibilității.
În ce privește pretinsa atingere despre care partea reclamantă susține că ar fi adusă astfel dreptului său de proprietate, Curtea învederează că acesta nu este un drept absolut, în sensul că nu este nelimitat, ci după cum arată chiar art. 44 alin. 1 din Constituția României „Dreptul de proprietate, precum și creanțele asupra statului, sunt garantate. Conținutul și limitele acestor drepturi sunt stabilite de lege.”. Or, reglementarea anumitor indicatori urbanistici într-un act cu caracter normativ, date fiind și disp. art. 32 alin. 5 lit. a) din Legea nr. 350/2001, se înscrie într-o astfel de limită legală a dreptului de proprietate; în plus, nu reiese din probele administrate că remediile aflate la dispoziția părții reclamante sub forma alipirii celor două terenuri sau a schimbării soluției constructive prefigurate nu i-ar permite în mod efectiv un exercițiu deplin al dreptului său de proprietate asupra terenurilor respective în acord cu categoria lor de folosință.
Referitor la raportul juridic avut de reclamantă cu intervenientul voluntar accesoriu, existența acestuia și eventuala propunere a arhitectului în sensul anumitor soluții constructive vizate de V. I. SRL nu reprezintă motive suficiente în vederea admiterii cererii de chemare în judecată, câtă vreme nu rezultă îndeplinirea condițiilor legale proprii autorizației de construire solicitată; în ce privește pretinsa culpă a interveninetului voluntar accesoriu în executarea obligațiilor sale, nu revine instanței de contencios administrativ să efectueze o asemenea analiză față de limitele de învestire prin cererea de chemare în judecată.
În concluzie, date fiind și disp. art. 312 C.pr.civ.(1865), Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-reclamantă S.C. V. I. S.R.L. împotriva sentinței civile nr.5088/22.10.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr. 17._ , în contradictoriu cu intimatul-pârât M. BUCUREȘTI - PRIMĂRIA MUNICIPIULUI BUCUREȘTI PRIN PRIMARUL GENERAL O. S. M. și intimatul - intervenient accesoriu B. I. DE ARHITECTURĂ „D. C. F.”, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 01.07.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
O. D. P. B. C. V. H.
GREFIER
E. S. M.
Red./Thred. Jud. B.C./ 2ex./ 31.07.2015
Jud. fond C. I./T.B. – S. a II-a C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1779/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3317/2015.... → |
|---|
