Anulare act administrativ. Decizia nr. 2366/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2366/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 689/98/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2366
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.04.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. F. P.
JUDECĂTOR: M. C. I.
JUDECĂTOR: G. L. Z.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 1866/23.10.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, de recurentul-reclamant P. Județului Ialomița, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. M. (fost Tambac) I. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul-pârât S. M. (fost Tambac) I. C., prin avocat A. S., care depune delegație de substituire la dosar, fila 38, lipsă fiind recurentul-reclamant P. Județului Ialomița.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Intimatul-pârât S. M. (fost Tambac) I. C., prin avocat, arată că nu are cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, probe de administrat sau excepții de invocat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și acordă cuvântul intimatului - pârât pe fondul recursului.
Intimatul-pârât S. M. (fost Tambac) I. C., prin avocat, solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea în tot a sentinței Tribunalului Ialomița, fără cheltuieli de judecată.
Curtea rămâne în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
1. Sentința obiect al recursului
Prin sentința civilă nr. 1866/F/23.10.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița-Secția civilă în dosarul cu nr._ , pentru considerentele expuse în cuprinsul acestei hotărâri aflate la dosar, a fost respinsă, ca nefondată, cererea formulată de reclamantul P. Județului Ialomița, în contradictoriu cu pârâtul S. M. (fost Tambac) I. C., având ca obiect anularea permisului de conducere nr. I00110661L eliberat la data de 04.09.2012, de către Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatriculare a Vehiculelor Ialomița.
2. Recursul exercitat în cauză împotriva sentinței civile nr. 1866/F/23.10.2014 și procedura în fața instanței de recurs
2.1.1. Împotriva acestei sentințe reclamantul P. Județului Ialomița a declarat, în termen legal, respectiv la data de 15.01.2015, recurs motivat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C.proc.civ., prin care a solicitat ca, în urma admiterii recursului, să se caseze sentința recurată și să se rejudece în fond, în sensul de a se admite cererea de chemare în judecată, așa cum a fost formulată.
2.1.2. În motivarea recursului, în esență, s-a învederat că:
- motivele care au fundamentat sentința atacată sunt în totală contradicție cu realitatea, având în vedere că, la data când a solicitat preschimbarea permisului de conducere, respectiv 19.08.2012, pârâtul cunoștea foarte bine că are un duplicat al permisului de conducere și că cere preschimbarea unui permis de conducere fără valabilitate;
- este evident că declarația notarială este dată în fals de pârât, permisul fiind obținut prin mijloace frauduloase;
- prin motivarea făcută, instanța de fond nu a observat că pârâtul nu a solicitat preschimbarea duplicatului valabil, ci a cerut preschimbarea permisului inițial care își pierduse valabilitatea la data eliberării duplicatului;
- prin interpretarea realizată, fără vreo legătură cu realitatea, tribunalul „menține ca legală declarația pârâtului și legalizează deținerea a două permise de conducere de către pârât”;
- sub acest aspect, sunt încălcate atât legislația română, cât și prevederile art.7 alin.5 lit.a) din Directiva 2006/126/CE privind permisele de conducere în spațiul european;
- prin urmare, motivele pe care se întemeiază sentința atacată sunt străine de natura cauzei fiind în contradicție cu situația de fapt, iar hotărârea recurată este dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material.
2.2. Intimatul-pârât a formulat, la data de 10.03.2015, întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat.
3. Considerentele instanței de recurs care au fundamentat soluția dată în cauză
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs formulate și observând dispozițiile art. 488 alin. 1 C.proc.civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate la pct. 1-8 ale acestui articol, Curtea, în raport de actele și lucrările dosarului, apreciază recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente, a căror expunere respectă exigențele art. 499 C.proc.civ.:
3.1. Observă instanța de control judiciar, pentru început, că, în motivarea recursului, recurentul invocă motivele de nelegalitate prevăzute de art.488 alin.1 pct.6 și 8 C.proc.civ., considerând că „motivele pe care se întemeiază sentința atacată sunt străine de natura cauzei fiind în contradicție cu situația de fapt”, iar hotărârea recurată este „dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material”.
În acest context, trebuie remarcat că recursul nu provoacă o nouă judecată în fond a cererii introductive, fiind o cale extraordinară de atac care se poate exercita exclusiv pentru motive de nelegalitate, că, în concepția Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, în vigoare la data înregistrării cererii de chemare în judecată (07.03.2014) pe rolul Tribunalului Ialomița, recursul nu are caracter devolutiv, neexistând vreo prevedere legală similară celei de la art. 3041 C.proc.civ. din anul 1865, conform cu care „Recursul declarat împotriva unei hotărâri care, potrivit legii, nu poate fi atacată cu apel nu este limitat la motivele de casare prevăzute în art. 304, instanța putând să examineze cauza sub toate aspectele” și că, prin urmare, aspectele referitoare la situația de fapt, așa cum au fost stabilite de instanța de fond, nu mai pot fi contrazise de instanța de recurs, aceasta putând să verifice doar dacă, prin prisma motivelor de casare prevăzute limitativ de art.488 alin.1 C.proc.civ., legea a fost corect aplicată raportat la situația de fapt conturată.
Rezultă, așadar, că nu pot fi primite susținerile recurentului, cum că abordarea primei instanțe, reflectată în sentința atacată, „nu are legătură cu realitatea” ori că „motivele pe care se întemeiază sentința atacată sunt (...) în contradicție cu situația de fapt”.
3.2. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art.488 alin.1 pct.6 C.proc.civ., invocat de recurent, constată Curtea că nu este fondat.
Într-adevăr, conform art. 488 alin. 1 pct. 6 C.proc.civ., „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei”.
De asemenea, potrivit art. 425 alin. 1 lit. b) C.proc.civ., „Hotărârea va cuprinde: b) considerentele, în care se vor arăta obiectul cererii și susținerile pe scurt ale părților, expunerea situației de fapt reținută de instanță pe baza probelor administrate, motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază soluția, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților”.
Rezultă, așadar, din analiza acestor prevederi legale, că hotărârea poate fi considerată nemotivată atât atunci când nu cuprinde motivele pe care se întemeiază, cât și atunci când cuprinde motive contradictorii ori cuprinde numai motive străine de natura pricinii.
Nemotivarea hotărârii judecătorești este sancționată de legiuitor, pornind de la obligația statului de a respecta dreptul părții la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Astfel, conform jurisprudenței instanței de la Strasbourg, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fi examinat totuși, în mod real, problemele esențiale care i-au fost supuse și nu doar să reia pur și simplu concluziile unei instanțe inferioare.
Pe de altă parte, dreptul la un proces echitabil include, printre altele, dreptul părților de a prezenta observațiile pe care le consideră pertinente pentru cauza lor.
Întrucât Convenția Europeană a Drepturilor Omului nu are ca scop garantarea unor drepturi teoretice sau iluzorii, ci drepturi concrete și efective, acest drept nu poate fi considerat efectiv decât dacă aceste observații sunt în mod real „ascultate”, adică în mod corect examinate de către instanța sesizată.
Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanței, obligația de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor probatorii ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența.
Apreciază Curtea că motivarea hotărârii judecătorești înseamnă, în sensul strict al termenului, precizarea în scris a raționamentului care îl determină pe judecător să admită sau să respingă o cerere de chemare în judecată.
În speța de față, instanța de control judiciar consideră că hotărârea recurată îndeplinește cerințele impuse de art. 425 alin. 1 lit. b) C.proc.civ., întrucât instanța de fond a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale.
În cauză, judecătorul fondului a analizat în mod detaliat susținerile părților, în raport cu dispozițiile legale invocate de acestea și cu situația de fapt conturată în urma administrării probelor încuviințate.
În alți termeni, motivarea soluției s-a făcut în concret, prin raportare la situația de fapt rezultată din materialul probator administrat, în raport cu obiectul cauzei și actele administrative atacate.
3.3. Referitor la motivul de recurs prevăzut de art.488 alin.1 pct.8 C.proc.civ., invocat de recurent, constată Curtea că nici acesta nu este fondat.
Într-adevăr, conform art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (...) 8. când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material”.
Or, reține Curtea că, în speță, cererea de chemare în judecată a fost întemeiată în drept pe dispozițiile art. 97 alin. (5) din OUG nr. 195/2002, conform cărora „Anularea permisului de conducere se dispune de către poliția rutieră pe a cărei rază de competență s-a produs una dintre faptele prevăzute la art. 114” și ale art. 114 alin. (1) lit.e) din același act normativ, potrivit cu care „Anularea permisului de conducere se dispune în următoarele cazuri: e) permisul de conducere a fost obținut cu încălcarea normelor legale, situație constatată de instanța competentă”.
Apreciază instanța de recurs că, făcând o judicioasă interpretare și aplicare a acestor prevederi legale dar și a celorlalte dispoziții relevante, prima instanță a reținut că nu se poate susține că permisul de conducere a cărui anulare se cere în prezenta cauză „a fost obținut cu încălcarea normelor legale”.
Astfel, se observă, în fapt -aspecte care sunt definitiv stabilite de instanța de fond, față de caracterul de cale extraordinară de atac și nedevolutivă a recursului-, că:
- pârâtul S. M. (fost Tambac) I. C. s-a adresat autorităților române-Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Autovehiculelor în vederea preschimbării permisului de conducere nr. X6634903R emis de autoritățile spaniole cu un permis românesc;
- după ce pârâtul a dat o declarație autentificată la notar (fila 8-dosar fond) că permisul spaniol este autentic, nu mai are alt permis românesc și nu a declarat pierderea altui permis, această solicitare a fost admisă, pârâtului fiindu-i eliberat permisul de conducere numărul I00110661L, a cărui anulare se cere în pricina de față;
- prin adresa nr.444/18.12.2012 (filele 18-19-dosar fond), Ambasada Regatului Spaniei la București a comunicat recurentului-reclamant faptul că permisul de conducere spaniol prezentat pentru preschimbare nu este valabil întrucât sus-numitul posedă un duplicat emis la data de 18.07.2012;
- urmare a sesizării făcute de către recurentul-reclamant sub aspectul săvârșirii de către pârât a infracțiunii prevăzute de art.326 cu aplicarea art. 5 din C.pen. (fals în declarații), s-a constituit dosarul penal nr. 177/P/2013, în care a fost pronunțată la data de 15.09.2014 de P. de pe lângă Judecătoria Fetești Ordonanța nr. 177/P/2013 (fila 58-dosar fond), prin care s-a dispus renunțarea la urmărirea penală față de suspectul S. M. I.-C., pentru infracțiunea de fals în declarații, prevăzută de art.326 cu aplicarea art.5 din C.pen., constatându-se faptul că „nu mai există interes public în urmărirea penală a suspectului, având în vedere că suspectul a avut permis de conducere emis legal în România din 2002 și nu i-a fost anulat până în prezent (preschimbat în Spania), iar duplicatul prezentat autorităților române era totuși emis de autoritățile spaniole, fără să fie fals”, fiind „un duplicat al unui permis de conducere obținut legal în Spania, valabil până la data de 11.09.2016”.
Rezultă, așadar, că, în condițiile în care intimatul-pârât a prezentat un duplicat al permisului de conducere eliberat de autoritățile spaniole, autentic și valabil, trebuie considerat –în acord cu cele exprimate de prima instanță- că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 5 din Ordinul nr. 163/2011 al Ministrului Afacerilor și Internelor, conform cărora „Nu pot fi preschimbate cu documente similare românești, chiar dacă au fost eliberate de autoritățile statelor prevăzute la art. 2 alin. (1), următoarele categorii de documente: a) permisele de conducere internaționale; b) permisele de conducere a căror valabilitate a expirat, cu excepția celor eliberate de autoritățile statelor membre; c) permisele de conducere care au fost anulate sau fac obiectul unor restricții care nu corespund codurilor europene armonizate, unor suspendări ori retrageri într-un alt stat; d) permisele de conducere provizorii, temporare sau de elev conducător; e) permisele de conducere ale persoanelor care au fost condamnate prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă pentru una dintre infracțiunile prevăzute la art. 24 alin. (6) din ordonanța de urgență, cu excepția cazurilor în care a intervenit una dintre situațiile prevăzute la art. 116 alin. (1) din ordonanța de urgență.”
În fine, notează Curtea că nu pot fi primite aserțiunile recurentului-reclamant, inserate în motivarea recursului, cum că, prin interpretarea realizată, fără vreo legătură cu realitatea, tribunalul „menține ca legală declarația pârâtului și legalizează deținerea a două permise de conducere de către pârât” și că, astfel, sunt încălcate atât legislația română, cât și prevederile art.7 alin.5 lit.a) din Directiva 2006/126/CE privind permisele de conducere în spațiul european, conform cu care „Nicio persoană nu poate deține mai mult de un permis de conducere”.
Astfel, este de remarcat, în acest context, că, în speță, văzând și cele evidențiate în precedent, este vorba nu de două permise de conducere, ci de un singur permis, respectiv cel cu nr. I00110661L, care a fost emis inițial de autoritățile române, a fost preschimbat apoi de autoritățile spaniole și a fost preschimbat în final de autoritățile române.
4. Soluția instanței de recurs și temeiul legal al acesteia
Față de considerentele de mai sus, Curtea, constatând că nu sunt incidente motivele de recurs prevăzute de art. 488 alin. 1 pct. 6 și 8 C.proc.civ., va respinge recursul, ca nefondat, în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 C.proc.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat împotriva Sentinței civile nr. 1866/23.10.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._, de recurentul – reclamant P. Județului Ialomița, cu sediul în Slobozia, Piața Revoluției, nr. 1, județul Ialomița, în contradictoriu cu intimatul – pârât S. M. (fost Tambac) I. C., cu domiciliul în Fetești, ., județul Ialomița.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR C. F. P. M. C. I. G. L. Z.
GREFIER
R. B.
Red./Tehnored. C.F.P./4 ex.
Data red.: 30.04.2015
Sentința civilă nr. 1866/23.10.2014, pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă în dosarul nr._
judecător fond: I. T.
lucrat 2 comunicări la data de .
semnătură grefier.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1580/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Alte cereri. Decizia nr. 1250/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
