Anulare act administrativ. Hotărâre din 16-02-2015, Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-02-2015 în dosarul nr. 11535/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ |
Î N CH E I E R E
Ședința publică din data de 02 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. H.
JUDECĂTOR: O. D. P.
JUDECĂTOR: B. C.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurentul-pârât P. C. Mogoșoaia, împotriva sentinței civile nr.4345 din 20.12.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. JUDEȚULUI ILFOV și intimatul-pârât S. G., având ca obiect „ anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns a răspuns recurentul-pârât P. C. Mogoșoaia prin consilier juridic cu delegație de reprezentare la dosar, lipsă fiind intimații.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea comunică recurentului-pârât prin consilier juridic un exemplar al întâmpinării formulate de către intimatul-reclamant și, având în vedere că aceasta a fost formulată în termen, apreciază că nu se mai impune comunicarea către intimatul-pârât, acesta având obligația potrivit art. 129 C.pr.civ. să urmărească desfășurarea și finalizarea cauzei. Totodată, în raport de natura cauzei, Curtea pune în discuție legala constituire a a completului de la instanța de fond sau, după caz, admisibilitatea acesteia.
Recurentul-pârât prin consilier juridic arată că lasă la aprecierea instanței.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de ridicat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.
Recurentul-pârât prin consilier juridic solicită admiterea excepției lipsei calității procesuale active și respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate. Pe fondul solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților de a depune concluzii scrise, în temeiul dispozițiilor art. 260 C.pr.civ., urmează să amâne pronunțarea la data de 09.02.2015.
DISPUNE,
Amână pronunțarea la data de 09.02.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 02.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. H. O. D. P. B. C.
GREFIER P. B. B.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ |
Î N CH E I E R E
Ședința publică din data de 09 februarie 2015
CURTEA,
În aceeași constituire și pentru aceleași motive,
DISPUNE :
Amână pronunțarea la data de 16.02.2015.
Pronunțată în ședință publică, azi, 09.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. H. O. D. P. B. C.
GREFIER
P. B. B.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ |
DECIZIA CIVILĂ NR. 982
Ședința publică din data de 16 februarie 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. H.
JUDECĂTOR: O. D. P.
JUDECĂTOR: B. C.
GREFIER: P. B. B.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurentul-pârât P. C. Mogoșoaia, împotriva sentinței civile nr.4345 din 20.12.2011 pronunțate de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. JUDEȚULUI ILFOV și intimatul-pârât S. G., având ca obiect „ anulare act administrativ”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 02.02.2015 și au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților sa depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea în cauză la data de 09.02.2015 și ulterior la data de 16.02.2015, când a hotărât următoarele.
CURTEA,
Asupra recursului în contencios administrativ fiscal de față:
Prin sentința civilă nr.4345 din 20.12.2011 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, s-a dispus admiterea ca fondată, a acțiunii formulate de reclamantul P. JUDEȚULUI ILFOV, cu sediul în București, sector 3, ., în contradictoriu cu pârâții P. C. MOGOȘOAIA, cu sediul în Comuna Mogoșoaia, ..138, Județul Ilfov și S. G., citat la locul de muncă în Comuna Mogoșoaia, ..138, Județul Ilfov.
A fost anulată Dispoziția nr.452/30.08.2010 emisă de P. C. Mogoșoaia. Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._ , astfel cum a fost precizată la 08.08.2011 (fila 45), reclamantul P. JUDEȚULUI ILFOV în contradictoriu cu pârâții P. C. MOGOȘOAIA și S. G. a solicitat anularea dispozitiei nr.452/30.08.2010.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat că prin mai multe dispozitii paratul a angajat un numar de 21 de personae pe cele 5 posturi de agenti de paza prevazute in structura Serviciului Public Politie Comunitara Mogosoaia, iar prin dispozitia nr.452/30.08.2010 P. C. Mogosoaia a dispus angajarea pe perioada nedeterminata, cu contract individual de munca a pîrîtului S. G. in functia de agent de paza, incepind cu data de 16.08.2010, cu incalcarea dispoztiilor OUG nr.63/2010, prin depasirea numarului maxim de posturi stabilit de acest act normativ. Reclamantul a mentionat ca prin adresa nr._/FP/13.07.2010 a comunicat numarul maxim de posturi ce revin aparatului de specialitate al Primarului Mogosoaia si al serviciilor si institutiilor din subordinea consiliului local, respective 45 de posturi, dintre care 6 posturi pentru politia Comunitara si paza obiectivelor de interes public judetean. De asemenea, reclamantul a mentionat ca prin HCL Mogosoaia nr.140/12.08.2010 a fost aprobata modificarea organigramei si a statului de functii al aparatului de specialitate al primarului, iar prin HCL Mogosoaia nr.142/12.08.2010 a fost infiintat Serviciul Public de Politie Comunitara Mogosoaia, cu 5 posturi contractuale de executie-agenti de paza si 1 post contractual de conducere-sef birou. Intrucit prin dispozitiile nr.449-468/30.08.2010 primarul a dispus angajarea unui numar de 21 de persoane, prin adresa nr._/03.11.2010 reclamantul a solicitat revocarea dispozitiilor, solicitarea respinsa prin adresa nr._/21.12.2010 in mod gresit pentru ca se face confuzie intre notiunea de “post de munca” prevazuta de art.131 ind.1 Codul muncii si notiunea de “post” din aparatul de specialitate al primarului in acceptiunea OUG nr.63/2010.
In drept, au fost invocate dispozitiile art.123 din Constitutie, Legea nr.340/2004, Legea nr.554/2004, Codul muncii, OUG nr.63/2010.
Reclamantul a solicitat judecarea in lipsa.
Paratul a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii ca neintemeiate fata de dispozitiile art.131 ind.1 din Codul muncii referitoare la munca in schimburi. Paratul a mentionat ca OUG nr.63/2010 arata care este numarul de posturi aprobat la mia de locuitori si nu numarul de politisti comunitari, care au fost angajati cu contract si trebuiau respectate prevederile Codului muncii referitoare la numarul total de ore ce poate fi lucrat si repausul legal. De asemenea, paratul a aratat ca reclamantul nu a atacat HCL Mogosoaia nr.140/12.08.2010 si ca a fost aprobata noua organigrama nr.212/05.10.2011, avind la baza avizul ANFP nr._/27.09.2011.
In drept au fost invocate dispozitiile art.115 C..
Reclamantul a depus la dosar in fotocopii urmatoarele inscrisuri: dispozitiile nr.449-468/30.08.2010, aviz nr._/12.08.2010 emis de ANFP, HCL Mogosoaia nr.140/12.08.2010 si nr.142/12.08.2010, referat de specialitate, adresele nr._/03.11.2010 si nr._/FP/13.07.2010 emise de P. J. Ilfov, adresa nr._/21.12.2010 emisa de P. C. Mogosoaia.
Paratul a depus dosarul administrativ intocmit in cauza.
Analizind actele dosarului, tribunalul a reținut următoarele:
Prin dispozitia nr.452/30.08.2010 (fila 11), pârâtul P. C. Mogosoaia a angajat pe perioada nedeterminata, cu contract individual de munca, pe pârâtul S. G. in functia de agent de paza, gradatia 5, in cadrul Serviciului Public de Politie Comunitara organizat la nivel de birou din aparatul de specialitate al primarului C. Mogosoaia.
Reclamantul P. J. Ilfov a solicitat prin adresa nr._/03.11.2010 (fila 16), revocarea dispozitiilor nr.449-468/30.08.2010, cererea fiind respinsa prin adresa nr._/21.12.2010 cu motivarea ca deciziile respecta prevederile art.131 ind.1 din Codul muncii. In consecinta, reclamantul a introdus prezenta cerere de chemare in judecata, apreciind ca dispozitia contestata incalca prevederile OUG nr.63/2010, prin depasirea numarului maxim de posturi stabilit de acest act normativ.
Din probele administrate in cauza, tribunalul a retinut ca prin adresa nr._/FP/13.07.2010 (fila 19), reclamantul P. J. Ilfov, în conformitate cu dispozitiile pct.3 din Anexa la OUG nr.63/2010, a comunicat paratului numarul maxim de posturi la nivelul C. Mogosoaia, respectiv 6 posturi pentru Politia Comunitara si paza obiectivelor de interes public judetean, iar prin HCL Mogosoaia nr.140/12.08.2010 (fila 13), s-a aprobat modificarea organigramei si a statului de functii al aparatului de specialitate al primarului C. Mogosoaia. La aceeasi data, a fost emisa si HCL Mogosoaia nr.142/12.08.2010 (fila 14) prin care s-a aprobat infiintarea Serviciului Public de Politie Comunitara, organizat la nivel de birou in cadrul aparatului de specialitate al primarului C. Mogosoaia. Ambele hotarâri de consiliu local au fost emise in temeiul art.III din OUG nr.63/2010.
F. de dispozitiile OUG nr.63/2010 (pentru modificarea și completarea Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare), tribunalul a apreciat ca cererea de chemare in judecata este intemeiata.
OUG nr.63/2010 a fost emisa in scopul declarat in preambul de eficientizare „a activității instituțiilor publice locale și a îmbunătățirii actului managerial în condițiile reducerii cheltuielilor bugetare locale, luând în considerare opiniile și recomandările Fondului Monetar Internațional, Comisiei Europene și ale Băncii Mondiale referitoare la creșterea disciplinei financiare, predictibilității și a transparenței execuției bugetare la nivelul unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale, la diminuarea arieratelor înregistrate ca urmare a managementului financiar imprudent și la reducerea cheltuielilor bugetare ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale”, fiind „necesară adoptarea unei politici de restrângere a cheltuielilor bugetare și de întărire a disciplinei financiare, astfel încât să se reducă deficitele dintre veniturile și angajamentele legale de cheltuieli publice locale. Arieratele bugetare înregistrate la nivelul unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale se reflectă în deficitul bugetului general consolidat, conducând la creșterea acestuia, în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie situații de urgență și extraordinare a căror reglementare nu poate fi amânată”.
Art.III din OUG nr.63/2010 stipuleaza –“(1) Pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege, la stabilirea numărului de posturi din aparatul de specialitate al primarului, aparatul de specialitate al consiliului județean, precum și din instituțiile publice locale înființate prin hotărâri ale autorităților deliberative, autoritățile administrației publice locale se încadrează în numărul maxim de posturi determinat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență. (2) Numărul maxim de posturi prevăzut la alin. (1) nu se aplică și capitolelor bugetare "Învățământ" și "Asigurări și asistență socială", finanțate din bugetele locale, precum și capitolului bugetar "Sănătate", indiferent de sursa de finanțare. (...) (7) Autoritățile administrației publice locale și persoanele din instituțiile publice locale care îndeplinesc atribuțiile de angajare, lichidare, ordonanțare și plată a drepturilor salariale răspund disciplinar, administrativ, contravențional, civil, patrimonial sau penal, după caz, de nerespectarea prevederilor alin. (1)-(3) și (5). (...) (10) Instituțiile prefectului și direcțiile generale ale finanțelor publice monitorizează încadrarea în numărul de posturi și în nivelul cheltuielilor de personal prevăzute la alin. (1)-(7) și raportează trimestrial Ministerului Finanțelor Publice situații referitoare la modul de respectare a prevederilor legii de către instituțiile publice locale. În termen de 3 zile de la primirea situațiilor, Ministerul Finanțelor Publice le comunică, în format electronic, Ministerului Administrației și Internelor”.
Avind in vedere, pe de o parte, dispozitiile anterior mentionate, iar pe de alta parte, ca Serviciul Public de Politie Comunitara a fost conceput ca birou in cadrul aparatului de specialitate al primarului C. Mogosoaia, conform HCL Mogosoaia nr.142/12.08.2010 si ca prin HCL Mogosoaia nr.140/12.08.2010 s-a aprobat modificarea organigramei si a statului de functii al aparatului de specialitate al primarului C. Mogosoaia, ambele hotariri de consiliu local fiind emise in temeiul art.III din OUG nr.63/2010, tribunalul a apreciat ca paratul avea obligatia respectarii dispozitiilor art.III din OUG nr.63/2010 prin asigurarea încadrarii în numărul maxim de posturi comunicat de P. J. Ilfov prin adresa nr._/FP/13.07.2010, respectiv 6 posturi pentru Politia Comunitara si paza obiectivelor de interes public judetean.
Intrucit dispozitiile art.III din OUG nr.63/2010 reglementeaza in mod expres numarul maxim de posturi din aparatul de specialitate al primarului, nu poate fi avuta in vedere justificarea paratului in sensul ca OUG nr.63/2010 arata care este numarul de posturi aprobat la mia de locuitori si nu numarul de politisti comunitari. De asemenea, nu prezinta relevanta imprejurarea ca agentii de paza au fost angajati cu contract individual de munca, intrucit OUG nr.63/2010 se aplica tuturor formelor de angajare si instituie obligatia si nu facultatea primarilor de a respecta numarul maxim de posturi din aparatul lor de specialitate. In consecinta, nici prevederile art.131 ind.1 din Codul muncii nu pot justifica emiterea dispozitiei contestate, aceste prevederi vizind exclusiv munca in schimburi.
Nu prezinta relevanta nici faptul ca reclamantul nu a atacat HCL Mogosoaia nr.140/12.08.2010 in conditiile in care acesta nici nu justifica un astfel de interes pentru ca hotarirea a fost emisa in baza art.III din OUG nr.63/2010 si cu respectarea acestor prevederi. De asemenea, imprejurarea ca a fost aprobata noua organigrama nr.212/05.10.2011, avind la baza avizul ANFP nr._/27.09.2011 vizeaza un aspect ulterior emiterii dispozitiei contestate (30.08.2010) si nu acopera neregularitatea dispozitiei.
In consecinta, tribunalul apreciza ca paratul avea obligatia de a nu angaja indiferent de temeiul raportului de munca, un numar mai mare de persoane decât cel al posturilor aprobate in acest sens.
Împotriva acestei sentințe judecătorești, pârâtul P. C. MOGOȘOAIA conform art.304 din Cod de procedura civila, a formulat recurs pentru următoarele motive, solicitând admiterea recursului astfel cum a fost formulat; modificarea în tot a sentinței civile recurate; pe fond respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoană fără calitate.
Pe fond, invocă:
1. Excepția lipsei calității procesuale active și în consecință, să se respingă acțiunea ca formulată de o persoană fără calitate pe următoarele considerente:
În conformitate cu art. 2 alin. 1 lit. c din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, prin act administrativ se înțelege "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ".
Văzând dispozițiile articolului menționat care definește care anume acte administrative sunt supuse controlului de nelegalitate instituit prin Legea sus-menționată, și văzând și conținutul Dispoziției nr.452/30.08.2010 prin care se dispune încadrarea d-lui S. G. ca agent de pază, rezultă că dispoziția a cărei anulare se solicită, nu reprezintă un act administrativ in sensul Legii nr. 554/2004,
Prin Dispoziția nr.452/30.08.2010 iau naștere raporturi juridice de muncă care se supun dispozițiilor exprese din Codul Muncii, fiind în fapt un contract individual de muncă care produce efecte doar intre cele două părți implicate.
Din aceleași considerente, consideră că nu sunt aplicabile speței de față nici dispozițiile art. 3 din aceeași Lege care permit prefectului să atace în instanță « actele emise de autoritățile administrației publice locale, dacă le consideră nelegale... », întrucât dispoziția a cărei anulare o solicită reclamanta din prezenta cauză nu este emisă în vederea executării legii sau a executării în concret a legii, ci reprezintă o simplă dispoziție de încadrare în muncă care nu are caracterul unui veritabil act administrativ.
De asemenea, dispozițiile emise de primar sunt veritabile acte administrative și, în consecință, supuse controlului de nelegalitate de către prefect atunci când acestea constau în fapte de serviciu, activități materiale, acte pregătitoare ale actelor administrative și alte acte de executare a actelor administrative, precum și atunci când executarea lor este asigurată prin exercitarea forței publice de către autoritățile publice.
2. A respectat întrutotul atât prevederile OG 63/2010, cât și cele ale art. 131 indice 1 din Codul Muncii, având în vedere faptul că domnul S. G. a fost angajat cu contract individual de munca iar prevederile legale ce se impuneau a fi respectate erau și cele din Codul Muncii.
Astfel că faptul că pe un număr de 5 posturi contractuale au fost angajate 21 de persoane respecta întrutotul prevederile legale și anume art. 131 indice 1 din Codul Muncii coroborat cu prevederile OG 63/2010:
Art. 131 indice 1:
„(1) Muncă în schimburi reprezintă orice mod de organizare a programului de lucru, potrivit căruia salariații se succed unul pe altul la același post de muncă, potrivit unui anumit program, inclusiv program rotativ, si care poate fi de tip continuu sau discontinuu, implicând pentru salariat necesitatea realizării unei activități în intervale orare diferite în raport cu o perioadă zilnică sau săptămânală, stabilită prin contractul individual de muncă.
(2) Salariat în schimburi reprezintă orice salariat al cărui program de lucru se înscrie în
cadrul programului de muncă în schimburi.”
Coroborând prevederea art 1311 si tinand cont de faptul ca in OG 63/2010, în cazul în care unitatea/subdiviziunea administrativ-teritorială are organizat serviciul public de politie comunitară, respectiv serviciul de pază a obiectivelor de interes județean, după caz, cu sau fără personalitate juridică, la Numărul maxim al posturilor rezultat în urma aplicării prevederilor de la punctul 1 si punctul 2, după caz, se mai adaugă numărul posturilor determinat după cum urmează:
a) un post pentru fiecare 1.000 de locuitori pentru comune, orașe, municipii, si sectoare ale municipiului București”; având în vedere faptul că OG 63/2010 nu stabilește ca la mia de locuitori este un polițist comunitar, ci un post precum si faptul ca nimeni nu are dreptul să adauge la lege, apreciază ca trebuie să se respecte atât prevederile din OG 63/2010, legea 155/2010 art. 16, cât si cele din Codul Muncii.
De asemenea, munca unui polițist comunitar este continuă și se desfășoară în schimburi, prin urmare, prevederile art. 131 indice 1 din Codul Muncii vizează exclusiv munca în schimburi, munca prestată de către polițiștii locali fiind o muncă prestată în schimburi.
Având în vedere faptul că acești polițiști comunitari erau contractuali, trebuiau respectate prevederile Codului Muncii referitoare la numărul total de ore ce poate fi lucrat de către un polițist comunitar precum și repausul legal.
Prin adresa nr._/FP/13.07.2010 au fost aprobate numărul de posturi pentru aparatul de specialitate al primarului, numărul de posturi arătate și în Hotărârea Consiliului Local nr. 140/2010 referitoare la Serviciul Public Politie Comunitară. De la acea data și până în prezent nu s-a produs nici o modificare în organigrama instituției.
Așa cum a arătat mai sus, . întrutotul prevederile legale și nu a depășit numărul de posturi aprobat prin adresa prefectului nr._/FP/13.07.2010.
Din prevederile OG 63/2010 reiese care este numărul de posturi aprobat la mia de locuitori și nu numărul de polițiști comunitari.
La data emiterii dispoziției a cărei anulare se cere, nici un polițist comunitar nu era funcționar public, aceștia devenind funcționari publici în urma emiterii noii organigrame prin Hotărârea consiliului local nr. 212/05.10.2011, astfel ca la data emiterii dispoziției nr. 452/30.08.2010, prevederile avute în vedere erau cele ale Codului Muncii.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat si motivat, iar pe fond respingerea acțiunii ca fiind formulată de o persoana fără calitate.
Intimatul reclamant a formulat întâmpinare, potrivit art. 308 Cod Procedură Civilă, solicitând respingerea recursului pentru următoarele motive:
Motivul de recurs invocat de recurentul - pârât, respectiv lipsa calității procesuale active a prefectului în cauza dedusă judecății, este neîntemeiat întrucât prefectul, ca autoritate de tutelă administrativă jurisdicționalizată pentru autoritatea administrației publice locale, poate ataca în fața instanței de contencios administrativ dispozițiile primarului, hotărârile consiliului local, precum și hotărârile consiliului județean, dacă le consideră nelegale.
P. exercită acțiunea în contencios administrativ ca reprezentant al statului în temeiul prevederilor art. 123 alin. (5) din Constituție, ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, ca lege specială șl ale Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, ca lege generală.
Astfel, în aplicarea dispozițiilor legale sus-arătate, în calitatea sa de reprezentant al Guvernului, prefectul are ca atribuție principală, în conformitate cu dispozițiile art. 19 alin. (1) lit. e) din Legea nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, verificarea legalității actelor administrative ale consiliului județean, ale consiliului local sau ale primarului".
Potrivit prevederilor art. 123 alin. 5 din Constituție, prefectul poate ataca în fața instanțelor de contencios administrativ, un act al consiliului județean, local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal, dispoziție preluată în art. 3 din Legea nr. 554/2004, cu denumirea de „tutelă administrativă", potrivit căreia „prefectul poate ataca direct în fața instanței de contencios administrativ actele emise de autoritățile administrației publice locale, dacă le consideră nelegale".
De asemenea, conform prevederilor art. 68 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare „în exercitarea atribuțiilor sale primarul emite dispoziții cu caracter normativ sau individual", fără ca legea specială să precizeze cu privire la natura sau obiectul acestor acte administrative. Astfel, printre atribuțiile primarului, prevăzute în cuprinsul articolelor 63 - 67 din același act normativ, se regăsește și aceea de la lit. e) din art. 63 alin. (5), potrivit căreia primarul „numește, sancționează și dispune suspendarea, modificarea și încetarea raporturilor de serviciu sau, după caz, a raporturilor de muncă, în condițiile legii, pentru personalul din cadrul aparatului de specialitate” iar, potrivit art. 115 alin. (7) „dispozițiile primarului, hotărârile consiliului local și hotărârile consiliului județean sunt supuse controlului de legalitate al prefectului în condițiile legii care îi reglementează activitatea".
Din interpretarea acestor reglementări legale rezultă în mod clar și fără echivoc competența prefectului de a ataca un act emis/adoptat de o autoritate a administrației publice locale, în cazul în care îl consideră nelegal, în speța de față o dispoziție a primarului, indiferent de obiectul acestora și indiferent dacă acestea privesc funcționarii publici sau personalul contractual din cadrul autorității publice sau are alt obiect.
De altfel, aceasta este și jurisprudența constantă a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția de C. Administrativ și Fiscal, care, în decizia civilă nr. 1545/09.04.2008, precizează: „această prerogativă este instituită doar în Constituția României, care prevede în art. 123 alin (5) că prefectul poate ataca, în fața instanței de contencios administrativ, un act al consiliului județean, al celui local sau al primarului, în cazul în care consideră actul ilegal".
Prin urmare, și instanța supremă arată că norma constituțională prevede expres competența prefectului de a ataca actele administrative ale autorităților administrației publice locale, fără a face distincție în funcție de natura actului atacat de prefect în exercitarea atribuțiilor sale de control al legalității sau de obiectul de reglementare al legii în executarea căreia a fost emis sau adoptat actul respectiv.
Având în vedere argumentele ce preced, susținerile recurentului-pârât, primarul comunei Mogoșoaia, potrivit cărora dispoziția a cărei anulare a fost dispusă în mod corect de instanța de fond, „reprezintă o simplă dispoziție de încadrare în muncă care nu are caracterul unui veritabil act administrativ", precum și acelea că „dispozițiile emise de primar sunt veritabile acte administrative și, în consecință, supuse controlului de nelegalitate (!) de către prefect atunci când acestea constau în fapte de serviciu, activități materiale, acte pregătitoare ale actelor administrative și alte acte de executare a actelor administrative (!), precum și atunci când executarea lor este asigurată prin exercitarea forței publice de către autoritățile publice", pe lângă faptul că nu au nici un temei, sunt cel puțin ilare.
În ceea ce privește afirmația recurentului - pârât potrivit căreia angajarea pe 5 posturi contractuale a 21 de persoane „respectăîntru totul prevederile legale și anume art. 1311 din Codul muncii coroborat cu prevederile O.U.G. nr. 63/2010", învederează instanței următoarele:
Art. III alin. (1) din OUG nr. 63/2010 stabilește că „pentru îndeplinirea atribuțiilor prevăzute de lege, la stabilirea numărului de posturi din aparatul de specialitate al primarului, autoritățile administrației publice locale se încadrează în numărul maxim de posturi determinat potrivit anexei care face parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență”.
Întrucât dispozițiile mai sus enunțate reglementează în mod expres numărul maxim de posturi din aparatul de specialitate al primarului, nu prezintă relevanță și nu pot fi avute în vedere justificările recurentului-pârât referitoare la faptul că: O.U.G. nr. 63/2010 arată care este numărul de posturi aprobat la mia de locuitori și nu numărul de polițiști comunitari, întrucât noțiunea de post, utilizată de OUG nr. 63/2010 este considerată ca sumă a activităților desfășurate în mod organizat si permanent de către o singură persoană, pentru care aceasta primește un salariu, această noțiune nefiind aceeași cu noțiunea de „post de muncă" la care face referire art. 1311 din Codul muncii; agenții de pază au fost angajați cu contract individual de muncă și nu aveau statut de funcționari publici, întrucât OUG nr. 63/2010 se aplică tuturor formelor de angajare și instituie obligația și nu facultatea primarilor de a respecta numărul maxim de posturi; Instituția Prefectului - județul Ilfov nu a atacat HCL nr. 140/2010 prin care s-a aprobat modificarea organigramei și a statului de funcții al aparatului de specialitate al primarului, adoptată de Consiliul Local al comunei Mogoșoaia, întrucât aceasta a fost adoptată cu respectarea prevederilor art. III alin. 1 din OUG nr. 63/2010, la poliția comunitari-figurând, conform adresei instituției prefectului, doar 6 posturi și nu 21 de posturi. Or primarul a angajat cu contract individual de muncă 21 de persoane pe cele 5 posturi de execuție prevăzute în organigramă; a fost aprobată o nouă organigramă prin HCL nr. 212/05.10.2011 care are avizul Agenției Naționale a Funcționarilor Publici, întrucât aceasta vizează un aspect ulterior emiterii dispoziției contestate (30.08.2010) și nu acoperă nelegalitatea dispoziției. De asemenea, dispozițiile art. 1311 din Codul muncii nu pot justifica emiterea dispoziției contestate întrucât aceste prevederi vizează exclusiv munca în schimburi. Astfel, prin depășirea numărului maxim de posturi, stabilit conform dispozițiilor OUG nr. 63/2010, ca urmare a angajării a 21 de persoane pe 5 posturi de execuție și prin invocarea prevederilor art. 1311 din Codul muncii și principiului autonomiei locale, autoritatea publică emitentă nu a făcut altceva decât să eludeze legea, însăși Curtea Constituțională a reținut în jurisprudența sa că dispoțiile art. 119 și ale art. 120 alin. (2) din Constituție „se referă la principiul autonomiei locale în cadrul organizării administrației publice din unitățile administrativ - teritoriale, iar nu la existența unei autonomii de decizie în afara cadrului legal, care este general obligatoriu" (Decizia nr. 136/03.05.2001).
Prin urmare, tribunalul a apreciat în mod corect că recurentul - pârât avea obligația de a nu angaja indiferent de temeiul raportului de muncă un număr mai mare de persoane decât cel al porturilor aprobate în acest sens.
În concluzie, față de cele de mai sus, solicită să se respingă recursul declarat de P. comunei Mogoșoaia și să se mențină sentința civilă nr. 4345/20.12.2011 ca temeinică și legală.
În drept, s-a întemeiat pe prevederile Constituției României, ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, ale Codului de procedură civilă, ale Legii nr. 340/2004 privind prefectul și instituția prefectului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Legii nr. 188/1999, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale Codului muncii, ale O.U.G. nr. 63/2010, precum și pe orice alte dispoziții legale aplicabile în materie.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri, potrivit art. 305 Cod Procedură Civilă.
La termenul de dezbateri, Curtea a pus în discuție din oficiu, și motivul de ordine publică al nelegalei constituiri a completului la fond.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 3, art. 299 Cod de procedură civilă și art. 20 din Legea 554/2004.
Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, dar și sub toate aspectele de drept și de fapt ale cauzei, potrivit art. 3041 Cod procedură civilă, inclusiv asupra motivului de ordine publică invocat din oficiu, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
1. Sub un prim aspect, Curtea enunță competența materială ca fiind aptitudinea recunoscută de lege, unei instanțe judecătorești sau unui alt organ cu activitate jurisdicțională din mai multe de grade diferite, de a judeca o anumită pricină. Competența materială (ratione materiae) presupune așadar, o delimitare între instanțe de grade diferite.
Normele de competență materială sunt stabilite sub aspect funcțional (după felul atribuțiilor jurisdicționale) și sub aspect procesual (după obiectul, valoarea sau natura cererii), reprezentând norme absolute, cu caracter imperativ, de la care părțile nu pot deroga, nici chiar cu autorizarea instanței de judecată.
Potrivit art. 1 pct. 1 Cod Procedură Civilă, „Judecătoriile judecă: 1. în primă instanță, toate procesele și cererile, în afară de cele date prin lege în competența altor instanțe”.
Rezultă așadar, că judecătoria este instanța de drept comun în ceea ce privește judecata în primă instanță, deci, ori de câte ori nu se prevede competența unei alte instanțe judecătorești de a rezolva în primă instanță, o anumită cerere, aceasta va fi judecată de judecătorie.
2. Sub un al doilea aspect, Curtea constată faptul că în ceea ce privește competenta de fond sau în primă instanță a tribunalelor, privită prin prisma tuturor atribuțiilor lor, aceasta este una de excepție.
Tribunalul are o astfel de competenta de drept comun inter alia, și în materia conflictelor de muncă, potrivit art.2 pct.1 lit.c. Soluția legii se întemeiază pe necesitatea existenței de secții specializate în cadrul tribunalelor, în scopul soluționării unor astfel de litigii.
3. a) Sub un al treilea aspect, Curtea observă împrejurarea că în configurarea conceptului de parte a unui conflict de muncă, trebuie să plecăm de la prevederile legale în materie.
Astfel, potrivit art. 281 din Codul Muncii, „Jurisdicția muncii are ca obiect soluționarea conflictelor de muncă cu privire la încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale sau, după caz, colective de muncă, prevăzute de prezentul cod, precum și a cererilor privind raporturile juridice dintre partenerii sociali, stabilite potrivit prezentului cod”.
Art. 282 din același act normativ reglementează: „Pot fi părți în conflictele de muncă:
a) salariații, precum și orice altă persoană titulară a unui drept sau a unei obligații în temeiul prezentului cod, al altor legi sau al contractelor colective de muncă;
b) angajatorii - persoane fizice și/sau persoane juridice -, agenții de muncă temporară, utilizatorii, precum și orice altă persoană care beneficiază de o muncă desfășurată în condițiile prezentului cod;
c) sindicatele și patronatele;
d) alte persoane juridice sau fizice care au această vocație în temeiul legilor speciale sau al Codului de procedură civilă”.
Rezultă așadar, că parte într-un astfel de conflict de muncă poate fi atât salariatul, dar și o altă persoană titulară a unui drept sau unor obligații izvorâte inter alia, din Codul Muncii.
Potrivit prevederilor art. 3 din Legea nr. 168 din 12 noiembrie 1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, „Conflictele dintre salariați și unitățile la care sunt încadrați, cu privire la interesele cu caracter profesional, social sau economic ori la drepturile rezultate din desfășurarea raporturilor de muncă, sunt conflicte de muncă”.
Textul nu epuizează însă, domeniul conflictelor de muncă, ci are în vedere potrivit modului de interpretare literală, dar și sistematică și rațională a sa, o categorie (cea a conflictelor dintre salariați și angajatori) inclusă în acest domeniu care este configurat de norma amintită din Codul Muncii, categorie pentru care stabilește anumite modalități de soluționare.
Această concluzie este confirmată și de prevederile detaliatoare ale art. 5, 67 și 68 din legea amintită, „Conflictele de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau din alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă sunt conflicte referitoare la drepturile salariaților, denumite în continuare conflicte de drepturi”.
De asemenea, art. 67 stipulează: „Sunt conflicte de drepturi (…) a) conflictele în legătură cu încheierea, executarea, modificarea, suspendarea și încetarea contractelor individuale de muncă”, în vreme ce art. 68 lit. a din aceeași lege prevede: „Sunt de asemenea, considerate conflicte de drepturi (…) a)conflictele în legătură cu plata unor despăgubiri pentru acoperirea prejudiciilor cauzate de părți prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor stabilite prin contractul individual de muncă.”
Toate aceste dispoziții legale nu circumstanțiază calitatea procesuală în conflictele de muncă, de existența în continuare a calității de salariat, esențial fiind izvorul juridic al pretențiilor obiect al conflictului de muncă – contractul de muncă.
Or, dispozițiile Legii nr. 554/2004 limitează competența și controlul exercitat de instanțele de contencios administrativ la actul administrativ, definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din lege, ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ”.
Totodată, din interpretarea logico-sistematică și teleologică a art. 123 alin. (5) din Constituția României și a dispozițiilor Legii nr. 554/2004 – lege organică adoptată în temeiul art. 75 și art. 76 alin. (1) cu referire la art. 73 alin. (3) lit. k) din Constituție – rezultă (cum s-a arătat și în decizia Curții Constituționale nr.1353/10.12.2008) că prefectul poate ataca la instanța de contencios administrativ numai actele administrative emise de autoritățile administrației publice locale, întrucât numai aceste acte sunt emise „în regim de putere publică, pentru satisfacerea unui interes legitim public”, în sensul art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, prin realizarea competenței administrative (ca sumă de atribuții conferite unei entități în organizarea executării și executarea în concret a legii) ce revine autorității publice plasate, în cadrul raportului juridic de drept administrativ, pe o poziție exorbitantă în raport cu particularii. Spre deosebire de raporturile juridice de drept administrativ, în cadrul cărora sunt emise sau încheiate actele administrative, este de reținut faptul că actele încheiate sau emise de autoritățile administrației publice locale în cadrul unor raporturi juridice civile se caracterizează prin poziția de egalitate juridică pe care se situează subiectele de drept.
Prin urmare, reținând că litigiul dedus judecății privește raporturi juridice de muncă, că la întocmirea dispoziției atacate, P. C. Mogoșoaia a acționat, în principal, în calitate de angajator, iar nu ca instituție care acționează în regim de putere publică, emițând, deci, un act de dreptul muncii (nu un act administrativ), situație în care completul de judecată trebuie să aibă configurația specială prevăzută de lege pentru cauzele privind conflictele de muncă, Curtea reține incidența motivului de ordine publică invocat din oficiu, constând în faptul că instanța de fond nu a fost alcătuită potrivit dispozițiilor art.55 alin.1 din Legea nr.304/2004, republicată, cu modificările și completările ulterioare („Completul pentru soluționarea în primă instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie dintr-un judecător și 2 asistenți judiciari”), motiv prevăzut de art.304 pct.-ul 1 Cod de procedură civilă. Evident, în raport de motivul de casare reținut, devine inutilă examinarea celorlalte motive din cererea de recurs.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod de procedură civilă, Curtea va admite recursul declarat, va casa sentința civilă recurată și va trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București – Secția Conflicte de Muncă.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul-pârât P. C. Mogoșoaia, împotriva sentinței civile nr.4345 din 20.12.2011 pronunțate de Tribunalul București – Secția de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. JUDEȚULUI ILFOV și intimatul-pârât S. G..
Casează sentința civilă recurată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul București – Secția Conflicte de Muncă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 16.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
V. H. O. D. P. B. C.
GREFIER
P. B. B.
Red./Tehnored:VH/2 ex.
Tribunalul București – Secția C. A.F.
Judecător:R. E. M.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1045/2015.... | Pretentii. Decizia nr. 641/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
