Pretentii. Decizia nr. 231/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 231/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-01-2015 în dosarul nr. 249/122/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 231
Ședința publică de la 15.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 27/28.01.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. P. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect restituire taxă de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata-reclamantă C. P., prin reprezentant convențional, avocat Șapera C., care depune împuternicire avocațială în ședință publică, lipsind celelalte părți.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că procedura de citare este legal îndeplinită, la data de 15.01.2015, prin compartimentul Registratură, intimata-reclamantă a depus note scrise, după care:
Intimata-reclamantă, prin reprezentant convențional, învederează instanței de judecată că nu a depus, anterior introducerii acțiunii, cerere pentru restituirea taxei de poluare.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea acordă cuvântul pe recurs.
Intimata-reclamantă, prin reprezentant convențional, solicită respingerea recursului având în vedere spețele pronunțate de către CJUE în cauzele T., N. și C.. Taxa a fost încasată cu încasarea dispozițiilor art. 110 TFUE. Solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică și legală a sentinței pronunțate de către instanța de fond. Cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 27/28.01.2014, Tribunalul G. – Secția Civilă a respins excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești invocată de pârâtă, a admis cererea formulată de reclamanta C. P. în contradictoriu cu pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. și, în consecință, a obligat pârâta să restituie reclamantei suma de 8720 lei reprezentând taxă de poluare achitată pentru auto marca Mercedez Benz cu chitanța . nr._/2.07.2010, plus dobânda fiscală de la data plății până la data restituirii efective, a admis în parte cererea de chemare în garanție a AFM formulată de pârâtă, obligând chemata în garanție să plătească pârâtei suma de 8720 lei reprezentând taxă de poluare sumă ce s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, conform art.1 alin.1 din OUG nr.50/2008, în vederea restituirii acesteia către reclamantă și a respins cererea pârâtei de obligare a chematei în garanție la plata dobânzii legale.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Excepția invocată de pârâtă a fost respinsă, având în vedere obiectul cererii de chemare în judecată, reprezentat de pretenția restituirii integrală a sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare, reclamanta invocând și considerând că însăși impunerea taxei, indiferent de cuantum este contrară dispozițiilor art. 110 (fost art.90) din Tratatul Comunității Europene, în timp ce Legea nr. 9/2012 invocată de pârâtă în susținerea excepției se referă la restituirea diferenței de taxă plătită conform OUG nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare și taxa rezultată din aplicarea Legii nr. 9/2012, după un algoritm de calcul stabilit, astfel că, față de aceste aspecte și obiectul litigiului astfel stabilit, în mod evident competența aparține instanțelor judecătorești.
Pe fond, instanța a analizat compatibilitatea normei interne în baza căreia s-a perceput taxa de poluare, respectiv OUG nr. 50/2008 cu legislația comunitară reprezentată de art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene.
Astfel a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr. 343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate.
Ulterior, prin adoptarea OUG nr. 50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, actul normativ conținând reguli cu privire la autovehiculele ce intră sub incidența acestei taxe cât și a condițiilor de percepere a acesteia.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant și a plății taxei de poluare, respectiv art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008 „Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România…”
Prin urmare, taxa de poluare pentru autovehicule se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autovehicul. Tribunalul a observat că această taxă nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Potrivit dispozițiilor art.148 alin. 2 din Constituția României, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, transpunându-se astfel în legislația internă principiul aplicării directe și al supremației dreptului comunitar.
Conform dispozițiilor art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, aplicabil prezentei spețe, nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, fiind interzise, astfel, taxele discriminatorii și protecționiste.
Aceste dispoziții au făcut obiectul unei largi jurisprudențe a Curții de Justiție a Comunităților Europene, care a decis ca fiind esențial în stabilirea caracterului unei taxe ca fiind discriminatorie, aspectul că aceasta este determinată de traversarea graniței de către bunul supus taxei, dintr-o țară comunitară în alta.
Rezultă din aceste dispoziții legale, că taxa de poluare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art. 90 din Tratatul Comunității Europene.
Este unanim admis atât în literatura de specialitate cât și în practica judiciară internă și cea a C.J.C.E. că art. 90 din Tratat produce efecte directe și ca atare creează drepturi individuale pe care jurisdicțiile statelor membre ale Uniunii le pot proteja.
Judecătorul național, ca prim judecător comunitar, are competența atunci când dă efect direct dispozițiilor art. 90 din Tratat să aplice procedurile naționale de așa manieră ca drepturile prevăzute de Tratat să fie deplin și efectiv protejate.
Astfel, pentru a aprecia asupra incidenței acestui text în privința taxei de poluare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, se impune mai întâi analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, Cauza C-393/98 Gomez Valente).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art. 90 paragraful 1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh I. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru.
Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art. 90 alin. 1 din Tratat, prin prisma jurisprudenței CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.
La o simplă comparație se poate observa că taxa de poluare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă.
Această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, fiind percepută exclusiv, pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară. Pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, taxa nu se mai percepe cu ocazia vânzării ulterioare, ceea ce demonstrează că această taxă se aplică doar ca urmare a achizițiilor intracomunitare și este o taxă cu echivalent taxelor vamale la import.
Din această perspectivă, reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare, în astfel de situații, Curtea de Justiție decizând că statele membre trebuie să asigure rambursarea taxelor colectate cu încălcarea prevederilor art.90 din Tratat, cu respectarea principiilor ce guvernează autonomia procedurală și îmbogățirea fără justă cauză.
Potrivit dispozițiilor art. 21 alin. 4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Dacă suma respectivă a fost încasată și folosită fără să existe temei legal, se impune a se restitui nu numai suma plătită ci și dobânda legală calculată pe perioada cuprinsă între data creditării bugetului de stat și data restituirii integrale către contribuabil. Numai astfel se poate concepe o justă reparație a prejudiciului încercat de contribuabil aflat într-o astfel de situație în care acestuia i s-a produs un prejudiciu prin acțiunea ilicită și culpabilă a organului fiscal al statului.
Asupra cererii de chemare în garanție Tribunalul a constatat că potrivit disp. art. 1 din OUG nr. 50/2008 taxa de poluare pentru autovehicule constituie venit la bugetul fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Conform art. 5 din același act normativ, taxa se calculează de către autoritatea fiscală competentă și se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile trezoreriei statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, fapt ce impune admiterea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu.
Tribunalul constatat că, întrucât chemata în garanție a perceput o taxă fără a presta serviciul echivalent, această taxă nu era datorată și ca urmare, în conformitate cu art. 60 Codul procedură civilă va admite cererea de chemare în garanție, obligând Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei încasate reprezentând taxă de poluare, în vederea restituirii acesteia către reclamantă.
Tribunalul a respins cererea pârâtei AFP a mun.G. de obligare a chematei în garanție la plata dobânzii legale, având în vedere faptul că virarea sumelor în bugetul F. pentru mediu se face în temeiul OUG nr.50/2008, neputând fi reținută vreo culpă a chematului în garanție. Suma aferentă taxei pe poluare este virată în contul instituției de către organul fiscal care calculează și încasează taxa în temeiul legii, aceasta nefăcând nici o operațiune legată de acestea.
Prin urmare, Administrația F. pentru Mediu nu este titulara vreunei obligații în raport de contribuabil, astfel încât nu poate fi obligată la plata dobânzi legale.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G., solicitând modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii cererii formulate de reclamantă.
În motivare arată că, fără temei legal, a fost respinsă excepția de necompetență generală a instanțelor judecătorești, având în vedere că, în raport de prevederile Legii nr. 9/2012, instanța de judecată trebuia să decline competența de soluționare a cauzei la organul fiscal competent să restituie taxa.
De asemenea, prima instanță a pronunțat hotărârea cu încălcarea dispozițiilor OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa de poluare, norma internă fiind rezultatul negocierilor din România și Comisia Europeană, astfel încât nu se poate aprecia că ar contraveni legislației comunitare.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, arată că aceasta trebuia admisă în totalitate, respectiv și în privința dobânzii legale aferente sumei pentru care s-a dispus restituirea, câtă vreme taxa s-a făcut venit la bugetul F. pentru Mediu.
În drept, sunt invocate prevederile art. 304 pct. 3 C.pr.civ (1865).
Intimata-reclamantă nu a depus întâmpinare la cererea de recurs.
Analizând cererea de recurs, Curtea o constată nefondată, pentru următoarele argumente:
Excepția invocată de pârâta-recurentă în fața primei instanțe se impunea a fi recalificată, în raport de motivele pe care s-a întemeiat, ca fiind excepția inadmisibilității cererii, sprijinită pe argumentul că, potrivit art. 12 din Legea nr. 9/2012, reclamanta avea posibilitatea să adreseze cerere de restituire (parțială) a taxei achitate în temeiul OUG nr. 50/2008 organului administrativ care a perceput-o. Excepția a fost legal și temeinic respinsă, întrucât posibilitatea stabilită prin legea internă - art. 12 din Legea nr. 9/2012- de restituire parțială a taxei de poluare achitată în temeiul OUG nr. 50/2008, nu împiedică formularea cererii de restituire în întregime a taxei, pe temeiul neconformității instituirii acesteia cu normele dreptului Uniunii Europene, așa cum rezultă explicit și din considerentele hotărârii pronunțate de CJUE în cauza C-331/13 N..
Cât privește fondul cererii principale, prima instanță a procedat la o corectă analiză a compatibilității dispozițiilor din OUG nr.50/2008 care au instituit taxa de poluare cu dispoz. art. 110 TFUE (fost art. 90 alin. 1 TCE).
În conformitate cu prevederile art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE), niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, a instituit un regim discriminatoriu pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare este destinată să diminueze introducerea în România a unor vehicule de ocazie deja înmatriculate într-un alt stat membru, cumpărătorii fiind orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze vehicule de ocazie similare deja înmatriculate în România.
Prin urmare, O.U.G. nr. 50/2008 este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, astfel că refuzul autorității pârâte de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare este un refuz nejustificat, în accepțiunea art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, împrejurare constatată legal de instanța de fond.
Este esențială în cauză Hotărârea Curții de Justiție pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., prin care, pe calea procedurii întrebării preliminare, Curtea de decis că: „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Jurisprudența CJUE creată prin pronunțarea Hotărârii în cauza T. a fost confirmată de Hotărârea pronunțată la data de 7 iulie_ în cauza C-263/10, N., prin care s-a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008 creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Cât privește forța obligatorie a hotărârilor CJUE în cauzele T. c. României și N. c. României, trebuie avut în vedere că aceste hotărâri privesc interpretarea dreptului Uniunii Europene, respectiv a art. 110 TFUE. Interpretarea CJUE urmareste cunoasterea sensului exact al unor dispozitii din continutul Tratatelor sau al dreptului derivat al UE, iar soluțiile date de CJUE sunt obligatorii în ceea ce privește modul în care strebuie interpretate dispozițiile dreptului european.
Instanțele naționale (indiferent de gradul de jurisdicție) au obligația de aplicare a normei comunitare ținând cont de interpretarea dată de Curte articolului 110 TFUE, urmând ca, în soluționarea cauzelor cu care sunt sesizate, să respecte interpretarea Curții.
Pe de altă parte, instanțele naționale trebuie să aplice cu prioritate normele dreptului comunitar, lăsând neaplicată legislația națională contrară acestora, în speță O.U.G. nr. 50/2008 (cauza C-106/77, Simmenthal, punctele 21-24).
Cât privește neacordarea în cadrul cererii de chemare în garanție a dobânzii legale, Curtea constată că recurenta nu formulează critici concrete față de considerentele sentinței recurate, pe acest aspect.
Pentru toate aceste motive, în temeiul art. 312 alin. 1C.pr.ci.v (1865), va respinge recursul, ca nefondat.
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 27/28.01.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă C. P. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 15 ianuarie 2015.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | E. C. V. | M. N. |
GREFIER |
I. C. B. |
Red. E.C.V./Tehnored. AIB. 2 ex.
Jud. fond G. T.
| ← Anulare act administrativ. Încheierea nr. 5/2015. Curtea de... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 51/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
