Anulare act administrativ. Sentința nr. 702/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Comentarii

0

Sentința nr. 702/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-03-2015 în dosarul nr. 2427/2/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

SENTINȚA CIVILĂ NR.702

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 13.03.2015

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: B. V.

GREFIER: C. D.

Pe rol pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul ȘTEFANUCA A., în contradictoriu cu pârâții M. FINANȚELOR PUBLICE-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE JUDEȚUL ILFOV și M. FINANȚELOR PUBLICE-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALA DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, având ca obiect având ca obiect anularea Deciziei nr.378/2011 și pe cale de consecință anularea Raportului de inspecție fiscală încheiat la 07.01.2011 și anularea Deciziei de impunere nr.15/07.01.2011.

Curtea constată că reclamantul a depus concluzii scrise la data de 13.03.2015

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 27.02.2015, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată care face parte integrantă din prezenta sentință, când Curtea, pentru a da posibilitate părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru data de 06.03.2015 și 13.03.2015, când a pronunțat următoarea hotărâre:

CURTEA

Prin cererea inregistrata la 23.03.2012, reclamantul Ștefanuca A. a chemat in judecata pe paratii Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala a Finanțelor Publice a Județului Ilfov si Ministerul Finanțelor Publice, Agenția Naționala de Administrare Fiscala - Direcția Generala de soluționare a Contestațiilor, solicitand:

I. Anularea Deciziei nr 378/2011 si pe cale de consecința:

-Anularea Raportului de inspecție fiscala incheiat la data de 07.01.2011 comunicat la data de 12.01.2011;

-Anularea Deciziei de impunere nr 15/07.01.2011 comunicata la data de 12.01.2011;

-Exonerarea de la plata următoarelor sume: 2.054.508 lei reprezentând TVA; 1.976.969 lei reprezentând majorări de întârziere, 308.176 lei reprezentând penalități de intarziere,

II. In subsidiar, refacerea Raportului de Inspecție fiscala contestat si a Deciziie de impunere contestate,

III. Suspendarea provizorie a Deciziei contestate pana la solutionarea irevocabila a prezentei contestații.

In motivarea cererii, reclamantul a arata ca prin Decizia de impunere nr 15/07.01.2011 comunicata la data de 12.01.2011 s-a stabilit in sarcina reclamantului obligația de plata a următoarelor sume:

- 2.054.508 lei reprezentând TVA,

- 1,976.969 lei reprezentând majorări de întârziere,

- 308.176 lei reprezentând penalități de întârziere.

Pentru a se ajunge la aceasta concluzie s-a stabilit ca reclamantul in perioada 2005-2010 a efectuat activități ce se circumscriu dispozițiilor art. 127, 127 alin 1 si alin 2 c.pr.fisc (Lg. 571/2003 privind Codul de procedura fiscala denumit in continuare Codul Fiscal).

S-a reținut, in esența, ca reclamantul ar fi datorat contravaloarea taxei pe valoare adăugata pentru transferul bunurilor incepand cu anul 2005 ( MAI EXACT SPUS DE LA DATA DE 25.06.2007) si totodată s-a stabilit ca in ipoteza in care datora taxa pe valoare adăugata nu beneficia de cota redusa de 5% dat fiind ca nu exista declarații formulate de către cumpărător conform art. 140 indice 2 din Lg 571/2003 la HG NR.44/2004 TITLUL 6 PCT 23(12).

Prin Contestaia formulata a criticat Decizia de impunere nr 15/07.01.2011 invocând mai multe argumente, respectiv:

a.o prima critica viza aplicarea legii fiscale in timp pentru perioada supusa controlului.

b.aplicarea cu priritate a legislației europene in materia dedusa judecații;

c.încadrarea ca activitate economică cu caracter de continuitate] pentru o persoană fizică care efectuează vânzări de imobile din patrimoniul personal.

d.incadrarea unei persoane fizice ca plătitor de TVA pentru vânzările de imobile din patrimoniul personal;

e.neacordarea cotei reduse de TVA

f.Stabilirea cotei de TVA in raport de prețul de vânzare

Prin Decizia nr 378/2011 se respinge Contestația formulata ca neîntemeiata.

Critici aduse Deciziei nr 378/2011:

A. O prima problema priveste aplicarea legii fiscale in timp.

Astfel spus legea fiscala nu retroactiveaza si trebuie avute in vedere dispozițiile legii fiscale de la momentul efectuării fiecărui transfer al dreptului de proprietate. In acest sens, pentru perioada 2005-2009 (01.01.2010) nu exista text de lege care sa impune obligativitatea de plata a TVA-ului pentru tranzacțiile in discuție.

Codul de procedură fiscală dar in egala măsura si codul fiscal, dispune la art. 13 că interpretarea normelor fiscale este strictă, interpretarea vizează dispozițiile legale care au îmbrăcat forma unei legi, adică a unui act normativ ce instituia conduite obligatorii pentru destinatarii actului. A se înțelege aici numai acte normative edictate cu respectarea normelor legale. Urmează a se exclude încă de la început ideea de a acorda relevanță diverselor „opinii" exprimate de reprezentanți ai autorităților fiscale, opinii exprimate explicit în mass media, fie implicit din conduita profesională a acestora.

In interpretarea legii se va ține seama de regulile generale de interpretare a normei juridice: „tempus regit actum", „exceptio est strictisime interpretationis si aplicationis", regula interpretării sistematice a normelor legale și regula ierarhiei actelor normative.

Pentru o analiza aprofundata a cauzei de fata trebuie avute in vedere modificările succesive ale C. fiscal, modificări esențiale intervenite de-a lungul celor 5 ani ai perioadei supuse inspecției fiscale respectiv perioada 01.01._09 si care nu au fost avute in vedere de organele de inspecție fiscala dar nici de către organul cu atribuții administrativ -jurisdictionale in adopotarea Deciziilor criticate.

Astfel, art. 141 alin. (2) lit. (f) CF este un articol special care trebuie citit prin prisma modificărilor in timp aduse codului fiscal.

Verificările autorității fiscale se refera la modificări importante an de an, care nu sunt luate în considerare de verificarea fiscala din cauza, prestata pe o perioada mai mare de anul în curs.

Judecarea situației trebuie sa considere fiecare schimbare a Codului Fiscal.

Deci fiecare perioadă fiscala trebuie încadrata legislației în vizoare la data vânzării.

In speța, autoritatea fiscala încearcă reclasificarea aplicării TVA la construcțiile noi pentru perioada 2005-2008, dar prevederile OUG106/2007, au intrat în vigoare la_, nefiind posibila retroactivitatea reîncadrării legii înainte de 2008.

Până la 31.12..2007 Codul fiscal prevedea la art. 141 alin (2) lit. f) C. Fiscal ca sunt scutite de TVA:

„livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei parti a acesteia si a terenului pe care este construita, precum si a oricărui alt teren. Prin excepție, scutirea nu se aplica pentru livrarea unei construcții noi, a unei parti a acesteia sau a unui teren construibil daca este efectuata de o persoana impozabila care și-a exercitat ori ar fi avut dreptul sa-și exercite dreptul de deducere total sau partial pentru achiziția, transformarea sau construirea unui astfel de imobil"

Citirea corecta a condiționalului din partea a doua a acestui articol, adică a excepției la scutire, arata ca scutirea nu se aplica celor care și-au exercitat sau ar fi avut dreptul sa-și exercite dreptul de deducere pentru taxa.

Cum această condiție nu poate fi îndeplinita de o persoana fizica, care nu s-a înregistrat în scopuri de TVA la data vânzării (in speța pana in anul 2010), pentru simplu motiv ca la data achiziției nu era declarata și persoana de la care a cumpărat era persoana fizica, la care nu se aplica dreptul de deducere, rezulta că toate persoanele care au vândut imobile sunt scutite de plata TVA pana la 31.12.2007, deci si reclamantul din prezenta din cauza.

In cazul nostru organele de inspecție fiscala si cele care au soluționat contestația atacata, au stabilit ca reclamantul, ar fi trebuit sa se declare plătitor de TVA pana la 31.12.2007 fara a se avea in vedere cele indicate dar si faptul ca art. 160 C. Fiscal prevedea aplicarea taxării inverse, pentru care nu se face plata taxei între furnizor și beneficiar.

B. In al doilea rând, o alta problema care apare referitor la succesiunea de Iegi in timp este aceea referitoare la noțiunea de persoana impozabila.

OUG 106/2007 cu aplicabilitate de la 01.01.2008 prevede la punctul 51, la art. 141 alin. (2) lit. f) CF referitoare la scutirea de la plata TVA, ca partea introductivă se modifica si va avea următorul cuprins:

,,livrarea de către orice persoană a unei construcții, a unei părți a acesteia și a terenului pe care este construita, precum și a oricărui alt teren. Prin excepție, scutirea nu se aplica pentru livrarea unei construcții noi a unei parti a acesteia sau a unui teren construibil".

Astfel cum precizează art. 126 din Codul Fiscal, o operațiune este considerată impozabila din punct de vedere al TVA-ului doar daca este realizată de o persoana impozabila.

In conformitate cu dispozițiile art 127 alineat 1 din CF, „este considerată persoana impozabila orice persoana care desfășoară, de o maniera independenta și indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități"

Discuțiile raportat la acest articol ar putea fi foarte ample, legat de definiția activității economice, de raportarea necesar a fi făcuta la dispozițiile din C, comercial si din alte legi in vigoare.

De asemenea, prin OUG nr 109/2009 se modifica art. 127 din C. fiscal adaugându-se un nou paragraf (2 ind. 1) cu următorul conținut:

„situațiile in care persoanele fizice care efectuează livrări de bunuri imobile devin persoane impozabile sunt explicitate prin norme".

Totodată trebuie observat ca aceasta prevedere este una noua, intrata in vizoare la 1.01.2010. prevedere in baza căreia au fost date norme de aplicare consistente (aprobate prin H.G 1620/2009) prin care se rezolva practic dilema existenta anterior si determina in mod clar obligațiile contribuabililor, dar si drepturile acestora.

In concluzie, nu este vorba de norme date in aplicarea unor articole deja existente, deci nu se poate susține ca normele clarifica unele obligații anterioare, ceea ce înseamnă ca prevederile din norme pot fi aplicate doar incepand de la 01 ian 2010 si in nici un caz retroactiv.

Prin urmare, considera ca pana Ia data de 01 01 2010 prevederile legale in materie prin lipsa de claritate si concizie (nedefinirea termenului de continuitate, existenta unor neclaritatea privind încadrarea reclamantului ca persoana impozabila sau nu, inexistenta cadrului legal pentru stabilirea bazei de impunere) ii sunt favorabile reclamantului.

C. In al treilea rând, chiar considerata persoana impozabila (practica Inaltei Curți de Casație si Justiție fiind in acest sens), si chiar considerând ca in 2007 legea ar fi fost aplicabila, reclamantul contestator nu trebuia încadrat in art. 153 alin 2 lit. b din C fiscal întrucât tratamentul fiscal al contractelor de vânzare cumpărare, raportat la art. 77 capitolul VIII CF are o particularitate fata de codul de procedura civila, acela ca în conformitate cu art. 28 și 72 al CPF, fiecare persoana răspunde individual de obligațiile fiscale, fiind identificata de decizia ANAF cu codul de identificare fiscala.

Acest tratament fiscal in cauza, nu este reglementat corespunzător, fiind în contradicție cu relația sot/sotie din codul familiei, care la art. 35 din forma in vigoare la data realizării tranzacțiilor, reglementa înstrăinarea patrimoniului comun al soților. Din codul fiscal rezulta ca proprietățile cumpărate separat de soti ar trebui impozitate separat și nu pe principiul dobândirii împreuna în timpul căsătoriei, implicând o răspundere solitara a soțului cumpărător și vânzător, care de altfel este si raportata ca atare in declarația 208 (in cazul in care exista mai mulți coproprietari, impozitul se calculează la valoarea deținuta de fiecare coproprietar, iar daca nu sunt precizate cotele se prezuma ca fiecare coproprietar deține o cota parte egala cu a celorlalți) făcuta de notar.

Rectificarea intervenita prin normele metodologice actuale (referitoare la desemnarea unuia dintre soti sa îndeplinească obligația înregistrării în scopul de taxa pentru vânzarea bunurilor imobile 127 alin 2 pct. 3 subp. 6) trebuie privita in primul rand prin prisma caracterului unei norme de aplicare care nu poate adaugă la lege) iar pe de alta parte prin prisma datei la care a fost inserata - dupa anul 2007, an in care, erau in vigoare anumite norme de aplicare a C pr fiscala - HG 44/2004, pe care reclamantul contestator le-a respectat.

Nefiind pur interpretative normele de aplicare invocate de organul fiscal nu se pot aplica ca retroactiv ele urmând sa-si producă efectele doar pe viitor.

D. In al patrulea rând, organul fiscal cat si organul fiscal cu atribuții administrativ jurisdictionale, prin concluziile sale incalca o . principii europene exprimate clar in hotărâri ale Curții Europene.

" Toate îndoielile apărute ia aplicarea legislației fiscale se vor interpreta in favoarea contribuabilului; Obligația administrației fiscale de a-si defini in mod clar exigentele si de a-si respecta angajamentele luate ";

Prin hotărârea din 3 iunie 2002, s-a decis ca:

,,după ce administrația fiscala a acceptat caracterul probant al unor documente contabile, declarația privind impozitul de 3% pe venit dat prin declarația electronica nr. 208 a notarilor din 2005-2009) ea nu poate reveni la posteriori asupra acestei soluții fara a aduce atingerea principiilor generale de buna administrare care implica dreptul la securitate jundica" si ca "cetațeanul trebuie sa aiba încredere in ceea ce n-ar putea percepe altfel decât o regula fixa de conduita a administrației fiscale, serviciile publice fiind ținute sa onoreze previziunile justificate cărora le-au dat naștere ele insele, principiul aplicării efective - interpretarea legii se face in sensul in care aceasta poate fi aplicata nu in sensul in care nu poate fi aplicata; principiul certitudinii legale - statutul de persoana impozabila nu poate fi retras, sau dat, cu efect retroactiv;

Exsita principiul securității juridice ce a fost consacrat pe cale jurisprudentiala la nivel european.

Astfel, la nivel comunitar, Curtea de Justiție Europeana a indicat faptul ca principiul securității juridice face parte din ordinea juridica comunitara si trebuie respectat atat de instituțiile comunitare, cat si de statele membre, atunci când aceste isi exercita prerogativele conferite de directivele comunitare.

Pentru ca principiul securității juridice sa fie respectat, este necesar ca in lipsa unei prevederi contrare, orice situație de fapt sa fie apreciata in lumina regulilor de drept care ii sunt contemporane.

Curtea a statuat in mod constant ca, in general, principiul securității juridice interzice ca o măsura comunitara sa producă efecte înainte de publicarea ei.

In mod excepțional,Curtea a decis ca se poate deroga de la aceasta regula atunci cand scopul măsurii impune acest lucru si daca încrederea legitima a celor interesați este respectata.

Aceasta jurisprudenta este aplicabila chiar si atunci cand retroactivitatea nu este expres prevăzuta de actul normativ in cauza, ci este rezultatul aplicării conținutului actului.

De asemenea Curtea a indicat faptul ca o măsura comunitara trebuie sa fie certa, neechivoca, iar aplicarea ei trebuie sa fie previzibila pentru cei cărora li se adresează. Amânarea intrării in vigoare a unei masuri de aplicare generala, desi data inițiala a intrării in vigoare a trecut, este in măsura sa submineze acest principiu.

Daca scopul amânării este acela de a priva particularii de remediile legale ce le-ar fi fost conferite de . normei juridice, se pune chiar problema validității legii care amendează prevederea inițiala.

In final, raportat la cele indicate, reclamantul nu datorează TVA pe 2007-2009 inclusiv.

E. O alta critica vizează încadrarea ca activitate economica cu caracter de continuitate pentru o persoană fizică care efectuează vânzări de imobile din patrimoniul personal, alta decât cele dezvoltate anterior.

Prevederile speciale pentru aplicarea Codului fiscal arata ca

„La stabilirea sumei unui impozit sau a unei taxe în înțelesul codului, autoritățile fiscale pot reîncadra forma unei tranzacții pentru a reflecta conținutul economic al tranzacției. "

La momentul reîncadrării unei tranzacții, ANAF modifică baza de impunere cu consecința unei obligații de a emite o decizie de reîncadrare conform art. 85 Cpr.fisc. Din citirea acestui paragraf consecința firească este ca fiecare tranzacție reclasificată să fie urmată de o decizie de impunere, bazată pe legislația în vigoare Ia data tranzacției.

Până la data acestei reclasificări nu există bază de impunere pentru persoana fizică care vinde un imobil.

Procedura corectă de stabilire a unei reîncadrări pleacă de la legea fiscală, unde legiuitorul are menirea să explice fară tăgadă de interpretare, răspunderea fiscală a persoanei fizice, în condițiile art. 5 CPF: „Organul fiscal este obligat să aplice unitar prevederile legislației fiscale pe teritoriul României.”

In cazul vânzărilor de imobile, acestea sunt reglementate de codul civil și pentru ele s-au perceput impozite conform tratamentului civil. Formularea curentă din codul fiscal este una improprie, care nu permite interpretarea cerințelor legale de reîncadrare, precum și faptul ca nu are descrise condițiile tehnice de reîncadrare, procedura corectă de reîncadrare sau tratamentul fiscal corelat la OUG 44/2008, Legea 12/1990, Legea 50/1991, Codul Familiei, Codul Civil sau Codul Comercial, pe care le modifică reîncadrarea tranzacțiilor imobiliare.

La aplicarea prevederilor speciale de reîncadrare ale art. 11 CF, trebuie considerată tranzacția în sine, pentru că de obicei un contract de vânzare cumpărare prevede ,.prețul vânzării," care nu include TVA. Ca rezultat, obligația plătii TVA revine cumpărătorului si prin reclasificare. Acesta este obligat la plata TVA, pe care vânzătorul va avea obligația să o colecteze și să o vireze, contractul de vânzare cumpărare fiind viciat ca formă la reclasificare, pentru neplată.

Tot la aplicarea prevederilor speciale de reclasificare ale anului 11 trebuie considerate prevederile art. 1531 alin (1) coroborate cu art. 127 alin (2) și Normele metodologice pentru aplicarea art 127 3.(1), care nu prevăd reclasificarea. Nefiind definită continuitatea, deci una din condițiile cumulative, rezultă că autoritățile fiscale consideră că orice vânzare peste 35.000 euro ar trebui să fie generatoare de TVA, deci pentru toate vânzările peste 35.000 euro orice persoană ar trebui să fie obligata la înscrierea de plătitor de TVA, pentru că cealaltă condiție cumulativă -continuitatea - nu este definită.

Plafonul de 35.000 euro este luat din contextul Capitolului 12 - Regimuri speciale, respectiv Art. 152 alin (1), care reglementează ca titlu Regimul special de scutire pentru întreprinderile mici." Din punct de vedere fiscal persoana impozabilă poate fi orice persoană fizică sau juridică, inclusiv „întreprinderea mică." Este opinia noastră că textul acestui articol se referă exclusiv Ia scutirile aplicate persoanei impozabile - „întreprindere mică" și nu persoanei impozabile persoană fizică. De menționat că legal, diferența dintre întreprindere mică și persoană fizică autorizată, sau întreprindere individuală este atât de semnificativă încât acestea sunt reglementate fiscal și comercial total separat, deci plafonul de impozitare nu poate fi împrumutat aleatoriu, ci specific determinat. Această adăugire la Codul Fiscal nu rezolvă reclasificarca din vânzări de imobile din patrimoniul personal, în baza art 771 capitolul VIII al codului fiscal în tranzacțiile imobiliare din patrimoniul comercial al persoanei guvernate de art. 46 al codului fiscal.

Art. 126 CF, definește operațiunile impozabile: „ (1) Din punct de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile in România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

- operațiunile care, în sensul art. 128-130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, in sfera taxei, efectuate cu plată;

Analizând această primă condiție constatăm că Norma 3 (1) la art. 127 alin. (2) din Codul fiscal partea a doua prevede că:

,,Transferul bunurilor achiziționate în scop personal în patrimoniul comercial în scopul utilizării pentru desfășurarea de activități economice nu este o operațiune asimilată unei livrări de bunuri/prestări de servicii, daca locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România", în conformitate cu prevederile art. 132 și 133 C.fiscal.

- livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită ;

d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2);

Activitățile economice descrise la art. 127 alin. (2) cuprind:

- activitățile producătorilor

- activitățile comercianților sau

- activitățile prestatorilor de servicii, inclusiv

- activitățile extractive.

activitățile agricole și

- activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

Art. 127 alin. 2 C fiscal nu are aplicabilitate în cazul nostru, pentru că termenul de exploatare a bunurilor corporale nu se referă la înstrăinarea prin vânzare a respectivelor bunuri, ci păstrarea bunurilor pentru folosire continuă, cu diminuarea valorii lor prin utilizare sub formă de închiriere, leasing, etc., pe perioada de amortizare.

Rezultă că vânzările de imobile din patrimoniul personal făcute la notariat și reglementate de art. 77 alin 1 CF nu se încadrează în cele patru condiții cumulative ale art. 126, pentru că trei (3) condiții nu sunt îndeplinite de vânzările de imobile din patrimoniul personal făcute la notariat și reglementate

F.Critica de asemenea Decizia nr. 378/2011, in ipoteza in care se stabilește că ar datora TVA, si pentru neacordarea cotei reduse de TVA.

Obligația declarației prevăzute la art. 140 indice 2 din Lg 571/2003, CF, prin raportare ia HG nr.44/2004 titlul 6 PCT 23(12), incumba cumpărătorilor. . situație este sancționat pentru o fapta care nu aparține reclamantului, incalcandu-se principiul răspunderii persoanei.

Organul fiscal putea si trebuia sa ia in calcul aceste declarații atat timp cat rațiunea cotei diminuate vizează situația de fapt consacrata legislativ. Declarația ulterioara nu este de natura a modifica ipoteza de aplicare a textului care consacra diminuarea cotei de TVA.

Actele de înstrăinare efectuate in cursul anului 2009, un nr. de 48, se circumscriu dispozițiilor art. 140 alin 1 indice 1.

Normele metodologice nu condiționează temporal momentul prezentării declarației a se vedea pct. 10 din norme referitor la art. 140 alin 2 indice 1 C. fisc.

F. de aceasta situatie se impune anularea actelor contestate si refacerea raportului sau inlaturarea obligației stabilite in plus.

G.O alta critica formulata in raport de conținutul Decizia nr, 378/2011 are in vedere situația incerta generata de dispozițiile fiscale care nu conțin prevederi exprese referitoare la stabilirea cotei de TVA anterior anului 2010 prin raportare la valoarea prețului.

Prin Decizia criticata se retine (fila 21-22) ca in mod corect a fost stabilita cota de TVA la valoarea tranzacțiilor, deoarece prin contractele de vânzare cumpărare nu s-a prevăzut ca prețul include si TVA, fiind incidente in speța dispozițiile prevăzute de pct. 23 alin 1 din HG 44/2005, pentru aplicarea art. 140 din CF.

Ca argument de drept se invoca dispozițiile din Decizia nr.2/2011 a Comisiei Fiscal Centrala aprobata prin Ordinul Ministerului de Finante nr.1873/12.04.2011.

A accepta un astfel de punct de vedere inseamna ca norma juridica din anul 2011 (are in vedere Ordinul Ministerului de Finanțe nr.1873/12.04.2011) sa se aplice retroactiv. O astfel de susținere contravine principiilor de drept, conform cu care legea nu retroactiveaza.

Nefiind pur interpretative normele de aplicare invocate de organul fiscal nu se pot aplica ca retroactiv ele urmând sa-si producă efectele doar pe viitor.

H. Se mai impune o precizare cu privire la majorările de întârziere si anume, chiar si in situația in care Decizia de impunere nu ar fi fost anulata cu privire la suma datorata cu titlu de TVA, se punea problema datei de la care ar fi putut sa se calculeze acestea având in vedere următoarele:

Art. 153 alin 8 și 7 C.fiscal prevede obligativitatea înregistrării automate de către ANAF a celor pe care îi considera plătitori de TVA conform art. 78 CPF - Registrul contribuabililor în care ANAF are obligația organizării evidenței plătitorilor de TVA sub alin 1 lit. b) - vector fiscal.

In baza alin 3) se prevede ca:

„Datele registrului contribuabililor pot fi modificate din oficiu ori de câte ori se constata ca acestea nu corespund stării de fapt reale si vor fi comunicate contribuabililor.”

Obligația de înregistrare fiscala prevede la art. 72 alin 1) lit. e)

„Orice persoana sau entitate care este subiect . fiscal se înregistrează fiscal primind un cod de identificare fiscala. Codul de identificare fiscala va fi pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercita profesii libere, codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal din subordinea ANAF."

Se pune întrebarea de ce ANAF nu a făcut astfel de înregistrări, mai ales ca în baza art. 254 și 259 CF, contribuabilul a făcut toate demersurile cu privire la înstrăinarea imobilelor, iar în baza declarației 208 notarii informează ANAF cu privire la aceste modificări, existând doua baze de date active, la nivel local și la nivel central, pentru acest tip de înregistrare.

In cauza, in ipoteza in care s-ar datora TVA EXISTA o culpa . CA majorările ar fi putut fi calculate doar de la data întocmirii raportului de inspecție fiscala.

La 24.05.2012, parata Direcția generală a finanțelor publice a județului Ilfov a depus intampinare, solicitand respingerea cererii ca neîntemeiata.

In motivare, parata a aratat ca:

I. Cu privire la suspendarea deciziei contestate arata următoarele:

In baza art. 215 alin. 2 din Codul de procedura fiscala solicita instanței obligarea contestatoarei la depunerea unei cauțiuni de 20% din cuantumul sumei contestate.

"ART. 215 ,,(2) Dispozițiile prezentului articol nu aduc atingere dreptului contribuabilului de a cere suspendarea executării actului administrativ fiscal, în temeiul Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Instanța competenta poate suspenda executarea, daca se depune o cauțiune de pâna la 20% din cuantumul sumei contestate, iar în cazul cererilor al căror obiect nu este evaluabil în bani, o cauțiune de pâna la 2.000 lei.”

. executării actelor administrative atacate trebuie sa existe o îndoiala puternica asupra legalității actelor administrative fiscale contestate si contestatorul sa fie amenințata cu o vătămare ireparabila.

Susținerile reclamantului privind nelegalitatea actelor administrativ fiscale nu pot fi primite sub pretextul ca se tinde la înfățișarea cazului bine justificat.

Cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte ce tin de legalitatea actului administrativ, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai in cadrul acțiunii in anulare (înalta Curte de Casație si Justiție - Secția de C. Administrativ si Fiscal, Decizia nr. 3511/18.10.2006, in Jurisprudenta 2006 II, p.43-46).

Nu rezulta in niciun fel care este cazul bine justificat de suspendare a executării actelor administrativ-fiscale contestate, contestatorul facand doar simple afirmații.

Pentru pronunțarea suspendării executării actului atacat reclamantul trebuie sa fie amenințat cu o vătămare ireparabila. La rândul lor si normele fiscale sunt adoptate de legiuitor in scopul aplicării lor si nu al neaplicarii; suspendarea executării actului atacat este o excepție.

Întrucât actele administrative emise se bucura de prezumția de legalitate, astfel cum am arătat, executarea acestora nu poate fi considerata ca producătoare a unei pagube iminente. îndeplinirea condiției referitoare la paguba iminenta presupune administrarea de dovezi care sa probeze iminenta producerii pagubei invocate, sub acest aspect fiind lipsite de relevanta simplele afirmații făcute ca atare in acțiunea formulata (înalta Curte de Casație si Justiție - Secția de C. Administrativ si Fiscal, Decizia nr. 3486/21.09.2007, in Jurisprudenta 2007 II, p.134).

II. Prin Raportul de inspecție fiscala nr. 15/07.01.2011 încheiat de organele de inspecție fiscala din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Ilfov, in baza căruia a fost emisa Decizia de impunere nr. 15/07.01.2011, au fost constatate următoarele:

In perioada supusa verificării, 14.03._10, persoana fizica Stefanuca A., împreuna cu Stefanuca L. - D., au încheiat mai multe tranzacții, constând in vânzarea de terenuri si construcții, astfel:

- in anul 2005 un număr de 3 tranzacții. Organele de inspecție fiscala au constatat ca, urmare vânzării unui imobil, in baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 1271/12.05.2005, a fost depășit plafonul de scutire de 200.000 lei, astfel ca in temeiul art.153 alin.1 lit. b, soții Stefanuca aveau obligația sa se înregistreze ca plătitori de taxa pe valoarea adăugata începând cu luna iulie 2005. S-a constatat, de asemenea, ca persoana fizica Stefanuca A. s-a înregistrat in scopuri de TVA in data de 18.06.2010, având cod de înregistrare fiscala RO_.

- în anul 2007: un număr de 10 tranzacții, reprezentând terenuri intravilane și construcții.

- în anul 2008: un număr de 10 tranzacții, reprezentând terenuri intravilane si construcții.

- in anul 2009: un număr de 48 tranzacții, reprezentând terenuri intravilane si construcții,

- in anul 2010: un număr de 4 tranzacții. Organele de inspecție fiscala au constatat ca tranzacția efectuata in baza contractului de vânzare -cumpărare nr.198/17.02.2010, in suma de 59.019,25 lei, nu intra in sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugata, deoarece a avut ca obiect vânzarea unui teren extravilan.

De asemenea, urmare inspecției fiscale, organele de inspecție fiscala au constatat:

- pentru anul 2007 valoarea operațiunilor impozabile este de 3.014.236 lei pentru care s-a dispus colectarea taxei pe valoarea adăugata in suma de 572.705 lei. Au fost calculate accesorii in suma de 615.245 lei.

- pentru anul 2008 valoarea operațiunilor impozabile este de 4.761.700 lei pentru care s-a dispus colectarea taxei pe valoarea adăugata in suma de 904.723 lei. Au fost calculate accesorii in suma de 578.891 lei.

- pentru anul 2009 valoarea operațiunilor impozabile este de 11.522.093 lei pentru care s-a dispus colectarea taxei pe valoarea adăugata in suma de 2.189.198 lei. Au fost calculate accesorii in suma de 765.495 lei. Referitor la cota de 5%, organele de inspecție fiscala au constatat ca aceasta nu este aplicabila deoarece declarația autentificata la notariat pe care aveau obligația sa o depună cumpărătorii nu a fast prezentata inainte sau in momentul livrării locuinței, ci aproximativ la un an de Ia producerea evenimentului.

In ceea ce privește taxa pe valoarea adăugata deductibila, organele de inspecție fiscala au constatat ca fata de suma totala înscrisa in deconturi de 547.661 lei, persoana fizica Stefanuca A. a prezentat documente justificative doar pentru suma de 176.749 lei, astfel ca doar aceasta a fost acceptata la deducere.

In consecința, pentru perioada verificata, organele de inspecție ficala au stabilit ca societatea datorează taxa pe valoarea adăugata in suma de 2.054.508 lei, pentru aceasta fiind calculate accesorii reprezentând majorari/dobanzi de întârziere in suma de 1.976.969 lei, precum si penalități de întârziere in suma de 308.176 lei.

Art.126 alin. (1) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, in forma aplicabila începând cu data de 01.01.2005, prevede:

„(1) In sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugata se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) constituție o livrare de bunuri sau o prestare de servicii efectuate cu

plata;

b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;

c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabila, astfel cum este definita la art. 127 alin. (1);

d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor sa rezulte din una dintre activitățile economice prevazute la art. 127 alin. (2), "

In același sens sunt si prevederile art.126 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, in forma aplicabila începând de la data de 01.01.2007 care precizează:

„Operațiuni impozabile

(1) Din punct de vedere al taxei sunt operațiuni impozabile in România cele care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a)operațiunile care, in sensul art. 128 -130, constituie sau sunt asimilate cu o livrare de bunuri sau o prestare de servicii, in sfera taxei, efectuate cu plata;

b)locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi in România, in conformitate cu prevederile art. 132 si 133;

c) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor este realizata de o persoana impozabila, astfel cum este definita la art. 127 alin. (1), acționând ca atare;

d) livrarea bunurilor sau prestarea serviciilor sa rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2);"

Potrivit acestor prevederi legale, in sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugata se cuprind livrările de bunuri/prestarile de servicii efectuate cu plata pe teritoriul României, in condițiile in care sunt realizate de o persoana impozabila, asa cum a fost aceasta definita la art.127 alin.1, iar livrarea bunurilor/prestarea serviciilor rezulta din una din activitățile economice prevăzute la art.127 alin.2.

Prin urmare, condițiile enumerativ stipulate la articolul din legea fiscala mai sus menționata sunt condiționate de cerința cumulativa, expres prevăzuta de legiuitor, ceea ce înseamnă ca neindeplinirea unei singure condiții determina neincadrarea operațiunilor in categoria operațiunilor impozabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugata.

Așadar, printr-o interpretare per a contrario o operațiune nu este impozabila din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugata, respectiv operațiunea nu se cuprinde in sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugata daca cel puțin una din condițiile prevăzute la lit.a) - d) art.126 alin. (1) din Codul fiscal nu este îndeplinita, asa cum reglementează insasi legiuitorul la pct.1 alin.(1), respectiv pct.2 alin.(1), in funcție de perioada incidența operațiunilor in cauza, din Normele metodologice de aplicare a art.126 alin.(1) din Codul fiscal aprobate prin H.G. nr.44/2004, cu modificările si completările ulterioare.

Potrivit art.127 alin,(1) si alin.(2) din Legea nr._ - privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, in forma aplicabila in perioada verificata, respectiv 01.0 1._10:

„(1) Este considerata persoana impozabila orice persoana care desfaoara, de o maniera independenta si indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sau rezultatul acestei activități.

(2) In sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor, comercianților sau prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole si activitățile profesiilor libere sau asimilate acestora. De asemenea, constitute activitate economica exploatarea bunurilor corporale sau necorporale, in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate."

In explicitarea prevederilor alin.2al art.127 enunțat mat sus, legiuitorul, prin Normele de aplicare a Codului fiscal, aduce precizări suplimentare la pct.2 alin.1, respectiv pct.3 alin.1,in funcție de perioada incidența operațiunilor in cauza, din Normele metodologice de aplicare a art.127 alin.2 din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.44/2004, cu modificările si completările ulterioare, potrivit căreia, in forma aplicabila din anul 2005:

,,2.(1) Nu are caracter de continuitate, In sensul art.127 alin.(2) din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personals sau a altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale." iar începând cu data de 01.01.2007:

„3. (1) in sensul art.127 alin.(2) din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personala sau ă altor bunuri care sunt folosite de către acestea pentru scopuri personale, nu va fi considerata activitate economica, cu excepția situațiilor in care se constata ca activitatea respectiva este desfășurata in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate in sensul art. 127 alin. (2) din Codul fiscal[...]".

Potrivit acestor prevederi legale, persoanele fizice care obțin venituri din vânzarea locuințelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de aceasta pentru scopuri personale nu se considera a fi desfășurat o activitate economica si, pe cale de consecința, nu intra in categoria persoanelor impozabile, excepție facand situațiile in care se constata ca activitatea respectiva este desfășurata in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, in atare situație aceasta dobândind calitatea de persoana impozabila.

In același sens este si Decizia civila nr. 152/31.01.2011, pronunțata de Curtea de Apel Timișoara - Secția contencios administrativ si fiscal in Dosarul nr._, irevocabila.

Totodată, potrivit art.128 art. (1) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, in forma aplicabila ini perioada 01.01._06:

„Livrarea de bunuri

(1) Prin livrare de bunuri se înțelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o alta persoana, direct sau prin persoane care acționează in numele acestuia."

De asemenea, potrivit art.128 alin. (1) din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, in forma aplicabila începând cu data de 01.01.2007:

„1) Este considerata livrare de bunuri transferul dreptului de a dispune de bunuri ca si un proprietar. "

Referitor la obligația persoanelor impozabile de a se înregistra ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata, aceasta a fost reglementata la art. 153 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, astfel:

„Înregistrarea plătitorilor de taxa pe valoarea adăugata

(1) Orice persoana impozabila trebuie sa declare "începerea, schimbarea si încetarea activității sale ca persoana impozabila. Condițiile in care persoanele impozabile se înregistrează ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata sunt prevăzute de legislația privind "înregistrarea fiscala a plătitorilor de impozite si taxe”, iar in ceea ce privește sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugata si regulile aplicabile regimului special de scutire, acestea sunt reglementate la art.152 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, ale cărui prevederi sunt completate de pct.56 alin.1 din Normele metodologice de aplicare ale art.152 din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.44/2004, potrivit căruia:

„56.(1) Regimul special de scutire prevede o scutire de taxa pe valoarea adăugata care operează asupra întregii activități a persoanei impozabile, indiferent ca operațiunile desfășurate sunt taxabile, scutite cu drept de deducere, scutite fara drept de deducere sau operațiuni care nu sunt in sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugata. Persoanele impozabile înregistrate ca plătitori de taxa pe valoarea adăugata nu pot aplica regimul special de scutire prevăzut la art. 152 din Codul fiscal. "

Astfel, potrivit art.152 alin.1"din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, in forma aplicabila in perioada 01.01._06,

„Sfera de aplicare si regulile pentru regimul special de scutire (1) Sunt scutite de taxa pe valoarea adăugata persoanele impozabile a căror cifra de afaceri anuala, declarata sau realizata, este inferioara plafonului de 2 miliarde lei, denumit in continuare plafon de scutire, dar acestea pot opta pentru aplicarea regimului normal de taxi pe valoarea adăugata".

iar potrivit alin.3

„(3) Persoanele impozabile, care depășesc in cursul unui an fiscal plafonul de scutire, sunt obligate sa solicite înregistrarea ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata in regim normal, in termen de 10 zile de la data constatării depășirii. Pentru persoanele nou-infiintate, anul fiscal reprezintă perioada din anul calendaristic, reprezentata prin luni calendaristice scurse de la data înregistrării pana la finele anului. Fracțiunile de luna vor fi considerate o luna calendaristica întreaga. Persoanele care se afla in regim special de scutire trebuie sa tina evidenta livrărilor de bunuri si a prestărilor de servicii, care intra sub incidența prezentului, articol, cu ajutorul jurnalului pentru vânzări. Data depășirii plafonului este considerata sfârșitul lunii calendaristice in care a avut loc depășirea de plafon. P. la data "înregistrării ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata in regim normal se va aplica regimul de scutire de taxa pe valoarea adăugata. In situația in care se constata ca persoana in cauza a solicitat cu întârziere atribuirea calității de plătitor de taxa pe valoarea adăugata in regim normal, autoritatea fiscala este indreptatita sa solicite plata taxei pe valoarea adăugata pe perioada scursa intre data la care persoana in cauza avea obligația sa solicite inregistrarea ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata in regim normal si data de la care inregistrarea a devenit efectiva, conform procedurii prevăzute prin norme."

Potrivit prevederilor legale enumerate mai sus, aplicabile in perioada 01.01._06, orice persoana impozabila are obligația declarării începerii activității sale ca persoana impozabila, precum si obligația înregistrării ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata in regim normal in situația in care a constatat ca a depășit plafonul de scutire, respectiv cifra de afaceri declarata sau realizata este superioara sumei de 200.000 lei, regimul de scutire operand asupra întregii activități a persoanei impozabile, indiferent ca operațiunile desfășurate provin din operațiuni taxabile scutite cu drept de deducere, scutite fara drept de deducere sau din operațiuni care nu intra in sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugata. Totodată, legiuitorul, prin Normele metodologice de aplicare a art.152 alin.3 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, in vigoare in perioada 2005 - 2006 reglementează situația persoanelor impozabile care au depășit plafonul de scutire dar nu au solicitat inregistrarea ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata in regim normal. Astfel, potrivit pct.56 alin.4 din Normele de aplicare a art.152 alin.3 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare:

„(4) in cazul persoanelor impozabile care au depășit plafonul de scutire, dar nu au solicitat inregistrarea ca plătitori de taxa pe valoarea adăugata in regim normal, conform prevederilor art. 152 alin. (3) din Codul fiscal, organele fiscale vor proceda astfel:

[...] b) in situația in care abaterea de la prevederile legate se constata ulterior înregistrării ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata a persoanei impozabile, organele fiscale vor solicita plata la buget a taxei pe valoarea adăugata pe care persoana impozabila ar fi avut obligația sa o colecteze pe perioada scursa intre data la care avea obligația sa solicite înregistrarea ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata in regim normal si data la care înregistrarea a devenit efectiva."

Având in vedere aceste prevederi legale, in situația in care organele de inspecție fiscala constata neindeplinirea de către persoana impozabila a obligațiilor de a se înregistra ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata in regim normal, ulterior înregistrării, vor solicita plata taxei pe valoarea adăugata pe care persoana impozabila ar fi trebuit sa o colecteze pe perioada scursa intre data la care avea obligația sa solicite înregistrarea ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata in regim normal si data la care înregistrarea a devenit efectiva.

In perioada 2007 - 2008, aceste reglementari au fost preluate de pct. 62 alin.(2) din Normele metodologice de aplicare a art.152 alin.6 din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 44/2004, cu modificările si completările ulterioare, astfel:

„2) In sensul art.152 alin. (6) din Codul fiscal, in cazul in care persoana impozabila a atins sau a depășit plafonul de scutire si nu a solicitat "înregistrarea conform art. 153 din Codul fiscal, in termenul prevăzut de lege, organele fiscale competente vor proceda dupa cum urmează:

[...] b) in cazul in care nerespectarea prevederilor legate este identificata dupa înregistrarea persoanei impozabile in scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, organele fiscale competente vor solicita plata taxei pe care persoana impozabila ar fi datorat-o daca ar fi fost "înregistrata normal in scopuri de taxa conform art. 153 din Codul fiscal, pe perioada cuprinsa intre data la care persoana respectiva ar fi fost înregistrata in scopuri de taxa daca ar fi solicitat in termenul prevăzut de lege înregistrarea si data la care a fast înregistrata"

Având in vedere aceste prevederi legale, in situația in care organele de inspecție fiscala constata neindeplinirea de către persoana impozabila a obligației de a se inregistra in scopuri de taxa pe valoarea adăugata, dupa înregistrare, vor solicita plata taxei pe valoarea adăugata pe care persoana impozabila ar fl datorat-o, pe perioada cuprinsa intre data la care avea obligația sa solicite înregistrarea in scopuri de taxa pe valoarea adăugata in regim normal si data la care înregistrarea a devenit efectiva.

Prin Normele metodologice de aplicare a art.152 alin.6 din Codul fiscal, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr._, in vigoare in perioada 01.01._10, potrivit pct.62 alin.2, se precizează:

„(2) in cazul in care persoana impozabila a atins sau a depășit plafonul de scutire si nu a solicitat înregistrarea conform prevederilor art. 152 alin. (6) din Codul fiscal, organele fiscale competente vor proceda după cum urmează:

[...] b) in cazul in care nerespectarea prevederilor legale este identificata dupa inregistrarea persoanei impozabile in scopuri de TVA conform art. 153 din Codul fiscal, organele do control vor solicita plata taxei pe care persoana impozabila ar fi trebuit sa o colecteze daca ar fi fost înregistrata normal in scopuri de taxe conform art. 153 din Codul fiscal, pe perioada cuprinsa intre data la care persoana respective ar fi fost "înregistrata in scopuri de taxa daca ar fi solicitat inregistrarea in termenul provazut de lege si data la care a fost înregistrata".

Având in vedere aceste prevederi legale, in situația in care organele de inspecție fiscala constata neindeplinirea de către persoana impozabila a obligațiilor de a se înregistra ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata in regim normal, ulterior înregistrării, vor solicita plata taxei pe valoarea adăugata pe care persoana impozabila ar fi trebuit sa o colecteze pe perioada scursa intre data la care avea obligația sa solicite inregistrarea ca plătitor de taxa pe valoarea adăugata in regim normal si data la care inregistrarea a devenit efectiva.

Începând cu 01.01.2007, potrivit art. 141 alin.2 lit. f din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare este scutita de taxa pe valoarea adăugata:

,,f) livrarea de către orice persoana a unei construcții, a unei parti a acesteia si a terenului pe care este construita, precum si a oricărui alt teren".

Prin excepție scutirea nu se aplica pentru livrarea unei construcții noi a unei parti a acesteia sau a unui teren construibil daca este efectuata de o persoana impozabila care si-a exercitat ori ar fi avut dreptul sa-si exercite dreptul de deducere total sau parțial a taxei pentru achiziția, transformarea sau construirea unui astfel de imobil. In sensul prezentului articol, se definesc următoarele:

1.teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot execute construcții, conform legislației in vigoare;

2.construcție înseamnă orice structura fixata in sau pe pamant:

3.livrarea unei construcții noi sau a unei parti din aceasta inseamna livrarea efectuata cel terziu pana la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcției sau a unei parti a acesteia, dupa caz, in urma transformării;

4.o construcție noua cuprinde si orice construcție transformata astfel incat structura, natura ori destinația sa au fost modificate sau, in absenta acestor modificări, daca costul transformărilor, exclusiv taxa, se ridica |a minimum 50% din valoarea de piața a construcției, exclusiv valoarea terenului; ulterior transformării;"

Începând cu data de 01.01.2008, alin.2 lit.f al art.141 din Legea nr.571/2003 prevede scutirea de taxa pe valoarea adăugata pentru următoarele operațiuni:

„(2) Următoarele operațiuni sunt, de asemenea, scutite de taxa: [...] f) livrarea de către orice persoana a unei construcții, a unei parti a acesteia si a terenului pe care este construita, precum si a oricărui alt teren.Prin excepție, scutirea nu se aplica pentru livrarea unei construcții noi, a unei parti a acesteia sau a unui teren construibil in sensul prezentului articol, se definesc următoarele:

1.teren construibil reprezintă orice teren amenajat sau neamenajat, pe care se pot execute construcții, conform legislației in vigoare;

2.construcție înseamnă orice structura fixata in sau pe pamant;

3.livrarea unei construcții noi sau a unei parti din aceasta inseamna livrarea efectuata cel târziu pana la data de 31 decembrie a anului următor anului primei ocupări ori utilizări a construcției sau a unei parti a acesteia, dupa caz, in urma transformării;

4.o construcție noua cuprinde si orice construcție transformata astfel incat structura, natura ori destinația sa au fost modificate sau in absenta acestor modificări, daca costul transformărilor, exclusiv taxa se ridica la minimum 50% din valoarea de piața a construcției, exclusiv valoarea terenului, ulterior transformării;"

Potrivit prevederilor legate citate mai sus, este scutita de taxa pe valoarea adăugata livrarea de către orice persoana a unei construcții, a unei parti a acesteia si a terenului pe care este construia, precum si a oricărui alt teren. Totodată, legiuitorul, in cadrul aceluiași alineat, stipulează, ca excepție, ca persoana impozabila care efectuează livrarea unei construcții noi,a unei parti a acesteia sau a unui teren construibil, nu beneficiază de scutire de taxa pe valoarea adăugata pentru aceasta livrare daca si-a exercitat ori ar fi avut dreptul sa-si exercite dreptul de deducere, total sau parțial, a taxei pe valoarea adăugata pentru achiziția, transformarea sau construirea unei astfel de imobil.

Pentru operațiunile impozabile, care nu sunt scutite de taxa pe valoarea adăugata sau care nu sunt supuse cotei reduse a acesteia, se aplica cota standard de 19% asupra bazei impozabile, in conformitate cu prevederile art.140 alin.1 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, in forma aplicabila in perioada 2005 -2006:

„(1) C. standard a taxei pe valoarea adăugata este de 19% si se aplica asupra bazei de impozitare pentru orice operațiune impozabila care nu este scutita de taxa pe valoarea adăugata sau care nu este supusa cotei reduse a taxei pe valoarea adăugata "

iar in forma aplicabila începând cu 01.01.2007:

„(1) C. standard este de 19% si se aplica asupra bazei de impozitare pentru operațiunile impozabile care nu sunt scutite de taxa sau care nu sunt supuse cotei reduse."

Baza de impunere se determina potrivit prevederilor art.137 alin.1 lit.a din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare:

„(1) Baza de impozitare a taxei e valoarea adau ate este constituita din: a) pentru livrări de bunuri si prestări de servicii, altele decât cele prevăzute la lit. b) si c), din tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care urmează a fi obținută de furnizor ori prestator din partea cumparatorutui, beneficiarului sau a unui tert, inclusiv subvențiile direct legate de prețui acestor operațiuni;"

Astfel, potrivit acestor prevederi legale, taxa pe valoarea adăugata se determina prin aplicarea cotei standard sau a cotei reduse asupra bazei de impozitare care cuprinde tot ceea ce constituie contrapartida obținută sau care urmează sa fie obținută de furnizor din partea cumpărătorului, inciusiv subvențiile legate de pre tul acestor operațiuni.

Organele de inspecție fiscala nu au acordat cota redusa de 5% pentru vânzarea unor locuințe, asa cum fusese aceasta declarata de contribuabil, deoarece declarațiile notariale nu au fost prezentate inainte sau in momentul efectuării tranzacțiilor.

In consecința, organele de inspecție fiscala au constatat, pentru perioada 14.03._10, ca persoana fizica Stefanuca A. datorează taxa pe valoarea adăugata in suma totala de 2.054.508 lei,rezultata din din diferența dintre taxa pe valoarea adăugata colectata stabilita de organele de inspecție fiscala, prin aplicarea cotei de 19% asupra bazei impozabile si taxa pe valoarea adăugata deductibila.

Totodată, potrivit prevederilor legale citate mai sus, o persoana fizica care realizează in cursul unui an calendaristic operațiuni imobiliare care au caracter de continuitate, constând in vânzarea de terenuri si construcții, altele decât cele utilizate in scopuri personale, devine persoana impozabila, indiferent daca operațiunea este scutita sau nu de taxa pe valoarea adăugata. Având in vedere ca operațiunile, din punct de vedere fiscal, au caracter de continuitate atunci cand nu pot fi considerate operațiuni ocazionale si analizând operațiunile efectuate in perioada 14.03._10 de către persoana fizica Stefanuca A., respectiv efectuarea a numai puțin de 75 tranzacții cu imobile si terenuri, rezulta ca aceasta a obținut venituri cu caracter de continuitate, desfășurând astfel activități economice si devenind persoana impozabila din perspectiva taxei pe valoarea adăugata, asa cum sunt ele definite la articolele din legea fiscala.

Pe cale de consecința, persoana fizica Stefanuca A., prin operațiunile care le-a desfășurat in acea perioada a avut calitatea de persoana impozabila, cu toate drepturile si obligațiile care decurg din aceasta calitate, având ca prima obligație declararea începerii activității sale ca persoana impozabila.

In concluzie, organul de soluționare a contestațiilor in mod corect a respins contestata formulata de Stefanuca A..

In drept, art.115-118 din Codul de procedura civila.

La 28.05.2012, parata Agenția Naționala de Administrare Fiscala a depus intampinare, solicitand respingerea ca nefondata a cererii de chemare in judecata.

In motivare, parata a aratat ca:

I. In ceea ce privește cererea de suspendare formulata de reclamant, va invederam următoarele:

A.In raport de prevederile art. 215 din OG nr. 92/2003, instanța de judecata trebuie sa dispuna stabilirea unei cauțiuni de pana la 20 % din cuantumul sumei stabilita prin actul administrativ a cărui suspendare se solicita.

In aceste condiții, in cazul in care reclamantul nu va intelege sa achite cauțiunea stabilita de către instanța, intelege sa invoce excepția inadmisibilitatii cererii de suspendare, având in vedere ca prin articolul menționat mai sus, legiuitorul a inteles sa stabilească o condiție suplimentara de admisibilitate a cererii de suspendare, respectiv aceea de a plați o cauțiune in cuantumul stabilit de instanța de judecata.

B.l. In cazul in care se va considera admisibila cererea de suspendare, solicita respingerea ca nefondata a acesteia, având in vedere ca reclamantul nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv a cazului bine justificat si a pagubei iminente.

In ceea ce privește indeplinirea primei condiții, cea a cazului bine justificat, invedereaza instanței următoarele:

Aspectele de fond la care a făcut referire reclamantul vor fi avute in vedere de instanța cu ocazia soluționării capătului de cerere prin care se solicita anularea actului administrativ atacat.

In speța, nu ne aflam in ipoteza unui caz bine justificat, astfel cum este acesta definit in art. 2 alin. (1) lit. t) din legea nr. 554/2004, potrivit căruia motivele de nelegalitate a actelor administrative trebuie sa apară cu evidenta si sa creeze de la inceput o indoiala puternica asupra legalității actelor administrative, neflind necesara analizarea pe fond a legalității actelor ci doar o "pipaire" a fondului.

Prin cererea de chemare in judecata, reclamantul face referiri la doar la fondul cauzei, fara a arata si motiva cererea de suspendare formulata, astfel ca, solicita respingerea ca nemotivata a cererii de suspendare, având in vedere lipsa motivelor de fapt si de drept in ceea ce privește acest capăt de cerere, prin raportare la condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004.

In cazul in care se va considera ca instanța trebuie sa se raporteze la motivele ce vizează fondul actelor administrative si in ceea ce privește cererea de suspendare, invedereaza ca, in esența, susținerile reclamantului vizează:

-stabilirea greșita a datei de la care trebuia sa devină plătitor de TVA;

-includerea in categoria operațiunilor taxabile a tranzacțiilor care in opinia reclamantului sunt scutite de plata TVA;

-stabilirea greșita a bazei de impunere pentru care s-a calculat TVA si modul greșit de calcul a TVA si a accesoriilor.

In acest sens, o dovada a faptului ca TVA este datorata pentru tranzacțiile imobiliare realizate de persoanele fizice, o reprezintă practica instanțelor care au judecat in fond astfel de cereri si practica irevocabil a înaltei Curți de Casație si Justiție - Secția de C. Administrativ si Fiscal, prin care au fost respinse in mod unamim acțiunile similare (ex: decizia nr. 3458/29.06.2010 din dosarul nr._/2/2009; decizia nr. 2461/03.05.2011 din dosarul nr._/2/2010).

Astfel, aceste susțineri ale reclamantului pe care isi intemeiaza cererea de suspendare, sunt vădit eronate si nu sunt de natura sa creeze o indoiala serioasa cu privire la legalitatea actului administrativ, fiind necesara administrarea de probe in cadrul procesului.

Or, având in vedere ca indoiala serioasa asupra legalității actului administrativ trebuie sa poată fi constatata cu ușurința, in urma unei cercetări sumare a dreptului, având in vedere ca masurile luate in cadrul procedurii suspendării executării sunt masuri provizorii, situație in care nu este permisa prejudecarea fondului litigiului, apreciem ca in cauza nu s-a făcut dovada cazului bine justificat.

In cazul de fata, aceasta aparenta de nelegalitate la care se face trimitere nu se poate constata cu ușurința, ci necesita o analiza temeinica pentru a constata daca reclamantul datorează sau nu TVA, insa un aspect este cert, legislația aplicabila exista inca de la apariția Codului fiscal.

Toate obligațiile au fost corect si legal stabilite in sarcina reclamantului, fiind motivate, in fapt si drept, pentru fiecare suma, astfel cum reiese atat din decizia de impunere si raportul de inspecție fiscala cat si din decizia de soluționare a contestației administrative.

Astfel, prin actele administrative atacate, s-a reținut ca reclamantul a realizat in perioada 2005-2010, un număr de 75 de tranzacții, realizând venituri cu caracter de continuitate, fara sa solicite inregistrarea ca plătitor de TVA dupa depășirea plafonului stabilit de lege.

In acest sens, arata ca reclamantul a depășit plafonul din anul 2005 prin incheierea a 3 tranzacții in cuantum de 207.857 lei, si s-a inregistrat ca plătitor de TVA la data de 18.06.2010.

In ceea ce privește aplicarea unei cote reduse de 5 %, arata ca, pentru aplicarea acesteia, era necesar ca, la data semnării contractelor de vânzare cumpărare, sa fie indeplinite anumite condiții obligatorii impuse de lege, condiții ce nu au fost indeplinite in prezenta cauza.

Potrivit prevederilor pct. 23 alin. 1 din HG nr. 44/2004, TVA se determina prin aplicarea cotei standard sau a cotei reduse asupra bazei de impozitare determinate potrivit legii.

Or, in cauza, baza de impozitare determinata de către reclamant prin contractele de vanzare-cumparare, este prețul la care au fost vândute imobilele, iar, in aceste contracte nu se menționează ca prețul include si TVA.

In ceea ce privește motivul potrivit căruia acesta ar fi beneficiat de o cota redusa, acest motiv pe de o parte, antameaza fondul cazei, iar, pe de alta parte, este nedovedit si nefondat.

In acest sens, potrivit prevederilor pct. 23 alin. 10 din HG nr. 44/2004, se aplica cota redusa numai in anumite condiții, respectiv ca, înainte sau în momentul livrării bunului imobil, cumpărătorul sa dea o declarație pe propria răspundere, autentificată de un notar, din care să rezulte că sunt îndeplinite condițiile stabilite la art. 140 alin. (2A1) lit. c) pct. 1 și 2 din Codul fiscal, aspecte ce nu au fost dovedite de către reclamant.

Prin cererea de chemare in judecata nu se arata care sunt acele motive care constituie motivarea cazului bine justificat, iar, motivele invocate au fost analizate in cauze similare, in care acțiunile au fost respinse in mod irevocabil.

B.2. In ceea ce privește a doua condiție, cea referitoare la iminenta producerii unei pagube (astfel cum este aceasta definita in art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004) menționam ca, reclamantul nu a făcut dovada ca, in speța, exista un prejudiciu material viitor si previzibil pe care l-ar putea suferi daca nu se suspenda executarea actului administrativ atacat si care sa justifice suspendarea executării actului atacat, suspendarea fiind situația de excepție.

Mai mult decât atat, reclamantul nu a dovedit ca a inceput executarea silita, pentru a dovedi iminenta producerii unei pagube in patrimoniul sau.

De asemenea, reclamantul nu a probat ca executarea sumei ce face obiectul actului atacat i-ar crea un prejudiciu material grav, imposibil de evitat si care l-ar afecta major, situație imposibil de inlaturat in alt mod decât prin suspendarea executării actului atacat, in condițiile in care acesta a realizat 75 de tranzacții imobiliare.

Susținerea reclamantului privind faptul ca executarea sumei inscrise in actele administrative atacate i-ar produce importante prejudicii nu este probata si nu poate fi primita intrucat menționarea creanței contestate si a valorii ei nu duc de facto la constatarea ca exista o paguba iminenta. Ori, suma stabilita de organele fiscale este mai mica decât cuantumul sumelor incasate din tranzacțiile realizate de către reclamant din aceasta activitate, fiind evident ca nu se poate susține o imposibilitate de plata sau crearea unei pagube iminente.

Jurisprudenta relevanta in aceasta materie (...) a stabilit ca iminenta producerii unei pagube nu se prezuma, ca trebuie dovedita de persoana in speța, simpla executare a unui act administrativ fiscal nu produce prin ea insasi o paguba.

Mai mult, nu se face nici o dovada a faptului ca, in acest moment, acesta ar fi in imposibilitate de a achita obligațiile fiscale, cu atat mai mult in situația in care, din situația conturilor rezulta ca acesta poate achita in totalitate obligațiile fiscale.

In concluzie, având in vedere ca cele doua condiții cumulative prevăzute la art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu sunt îndeplinite in cauza, va rugam sa dispuneți respingerea ca nefondata a cererii de suspendare.

De asemenea, pe rolul Tribunalului București - Secția I-a Penala se afla dosarul nr._/3/2011 in care reclamantul a fost trimis in judecata pentru fapte de evaziune fiscala, motivat de faptul ca reclamantul s-a sustras de Ia plata TVA pentru operațiunile desfășurate si care fac si obiectul prezentului litigiu.

Pe fondul cauzei, acțiunea reclamantului este nefondata, având in vedere motivele pe care le va expune in cele ce urmează.

Astfel, prin actele administrative atacate, s-a constatat ca reclamantul datorează TVA pentru tranzacțiile imobiliare efectuate in perioada 2005 - iulie 2010, constând in vânzări de imobile -terenuri si construcții, respectiv acesta a construit 61 de imobile in vederea obținerii de venituri din tranzacționarea acestora.

In acest sens, organele fiscale a reținut un număr de 75 tranzacții realizate de reclamant prin care acesta a realizat venituri cu caracter de continuitate si a depășit plafonul de scutire fara a se inregistra ca plătitor de TVA.

In acest sens, organele fiscale a avut in vedere prevederile art. 126 alin. 1 (având in vedere atat forma in vigoare incepand cu data de 01.06.2005, cat si forma in vigoare incepand cu data de 01.01.2007), art. 127 alin. 1 si alin. 2, art. 128 alin. 1 si alin. 2, art. 141, art. 152, art. 153 Cod fiscal, pct. 1 alin. 1 si pct. 2 alin. 1, pct. 3 alin. 1 din HG nr. 44/2004 din normele metodologice ale prevederilor art. 126, art. 127 Cod fiscal, pct. 56 din HG nr. 44/2004 in ceea ce privește normele metodologice ale prevederilor art. 152 Cod fiscal.

Curtea a incuviintat partilor proba cu inscrisuri.

Din probele administrate, Curtea retine ca prin Raportul de inspecție fiscala nr. 15/07.01.2011 încheiat de organele de inspecție fiscala din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice a județului Ilfov, in baza căruia a fost emisa Decizia de impunere nr. 15/07.01.2011, s-a constatat că:

In perioada supusa verificării, 14.03._10, reclamantul, împreuna cu Stefanuca L. - D., au încheiat mai multe tranzacții, constând in vânzarea de terenuri si construcții, astfel:

- in anul 2005 un număr de 3 tranzacții. Organele de inspecție fiscala au constatat ca, urmare vânzării unui imobil, in baza contractului de vânzare - cumpărare nr. 1271/12.05.2005, a fost depășit plafonul de scutire de 200.000 lei, astfel ca in temeiul art.153 alin.1 lit. b, soții Stefanuca aveau obligația sa se înregistreze ca plătitori de taxa pe valoarea adăugata începând cu luna iulie 2005. S-a constatat, de asemenea, ca reclamantul s-a înregistrat in scopuri de TVA in data de 18.06.2010, având cod de înregistrare fiscala RO_.

- în anul 2007: un număr de 10 tranzacții, reprezentând terenuri intravilane și construcții.

- în anul 2008: un număr de 10 tranzacții, reprezentând terenuri intravilane si construcții.

- in anul 2009: un număr de 48 tranzacții, reprezentând terenuri intravilane si construcții,

- in anul 2010: un număr de 4 tranzacții. Organele de inspecție fiscala au constatat ca tranzacția efectuata in baza contractului de vânzare -cumpărare nr.198/17.02.2010, in suma de 59.019,25 lei, nu intra in sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugata, deoarece a avut ca obiect vânzarea unui teren extravilan.

Urmare inspecției fiscale, organele de inspecție fiscala au constatat:

- pentru anul 2007 valoarea operațiunilor impozabile este de 3.014.236 lei pentru care s-a dispus colectarea taxei pe valoarea adăugata in suma de 572.705 lei. Au fost calculate accesorii in suma de 615.245 lei.

- pentru anul 2008 valoarea operațiunilor impozabile este de 4.761.700 lei pentru care s-a dispus colectarea taxei pe valoarea adăugata in suma de 904.723 lei. Au fost calculate accesorii in suma de 578.891 lei.

- pentru anul 2009 valoarea operațiunilor impozabile este de 11.522.093 lei pentru care s-a dispus colectarea taxei pe valoarea adăugata in suma de 2.189.198 lei. Au fost calculate accesorii in suma de 765.495 lei. Referitor la cota de 5%, organele de inspecție fiscala au constatat ca aceasta nu este aplicabila deoarece declarația autentificata la notariat pe care aveau obligația sa o depună cumpărătorii nu a fast prezentata inainte sau in momentul livrării locuinței, ci aproximativ la un an de Ia producerea evenimentului.

In ceea ce privește taxa pe valoarea adăugata deductibila, organele de inspecție fiscala au constatat ca fata de suma totala înscrisa in deconturi de 547.661 lei, reclamantul a prezentat documente justificative doar pentru suma de 176.749 lei, astfel ca doar aceasta a fost acceptata la deducere.

In consecința, pentru perioada verificata, organele de inspecție ficala au stabilit ca reclamantul datorează taxa pe valoarea adăugata in suma de 2.054.508 lei, pentru aceasta fiind calculate accesorii reprezentând majorari/dobanzi de întârziere in suma de 1.976.969 lei, precum si penalități de întârziere in suma de 308.176 lei.

Potrivit art. 126 alin. 1 Cod fiscal (forma in vigoare incepand cu data de 25.07.2005, aplicabila perioadei in care s-au inregistrat tranzacțiile de către reclamant):

,,În sfera de aplicare a taxei pe valoarea adăugată se cuprind operațiunile care îndeplinesc cumulativ următoarele condiții:

a) constituie o livrare de bunuri sa o prestare de servicii efectuate cu plată;

b) locul de livrare a bunurilor sau de prestare a serviciilor este considerat a fi în România;

c) livrarea bunurilor sa prestarea serviciilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1);

d) livrarea bunurilor sa prestarea serviciilor să rezulte din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2)".

Curtea constata ca sunt indeplinite toate conditiile in speta deoarece:

a) activitatea reclamantului constituie o livrare de bunuri, presupunand transmiterea dreptului de proprietate asupra unor bunuri corporale.

Potrivit art. 128 alin. 1 si alin. 2 din Codul fiscal (in forma aplicabila incepand cu 25.07.2005, text aplicabil pentru tranzacțiile realizate de reclamant):

"(1) Prin livrare de bunuri se înțelege orice transfer al dreptului de proprietate asupra bunurilor de la proprietar către o altă persoană, direct sau prin persoane care acționează în numele acestuia.

(2) În înțelesul prezentului titlu, prin bunuri se înțelege bunurile corporale mobile și imobile, prin natura lor sa prin destinație. Energia electrică, energia termică, gazele naturale, agentul frigorific și altele de aceeași natură sunt considerate bunuri mobile corporale. "

b) locul de livrare a bunurilor este considerat a fi în România.

Toate bunurile vandute de reclamant se afla in Romania.

c) livrarea bunurilor este realizată de o persoană impozabilă, astfel cum este definită la art. 127 alin. (1);

Potrivit art. 127 alin. 1 si 2 din Codul Fiscal:

,,(1) Este considerata persoana impozabila orice persoana care desfășoară, de o maniera independenta si indiferent de loc, activități economice de natura celor prevăzute la alin. (2), oricare ar fi scopul sa rezultatul acestei activitati.

(2) In sensul prezentului titlu, activitățile economice cuprind activitățile producătorilor comercianților si a prestatorilor de servicii, inclusiv activitățile extractive, agricole și activitățile profesiilor libere sa asimilate acestora. De asemenea, constituie activitate economică exploatarea bunurilor corporale sau necorporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate".

In același sens sunt si prevederile pct. 2 alin. 1 din HG nr. 44/2004, conform cărora ,,nu are caracter de continuitate, in sensul art. 127 alin. 2 din Codul fiscal, obținerea de venituri de către persoanele fizice din vânzarea locuințelor proprietate personala sa a altor bunuri care sunt folosite de către aceasta pentru scopuri personale".

Prin urmare, persoanele fizice care obțin venituri din vânzarea locuințelor proprietate personala sau a altor bunuri care sunt folosite de acestea pentru scopuri personale sau a altor bunuri care sunt folosite de acestea pentru scopuri personale nu se considera a fi desfășurata o activitatea economica si, pe cale de consecința, nu intra in categoria persoanelor impozabile.

Insa, ca o excepție de la aceasta regula (situație in care se încadrează si reclamantul) sunt incluse in sfera de aplicare a TVA situațiile in care se constata ca activitatea respectiva a fost desfășurata in scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate, caz in care persoana respectiva dobândește calitatea de persoana impozabila. In aceste conditii, reclamantul intra in categoria persoanelor impozabile.

d) livrarea bunurilor rezulta din una dintre activitățile economice prevăzute la art. 127 alin. (2), respectiv exploatarea bunurilor corporale în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate (a se vede rationamentul de la pct. c) in urma caruia aceasta activitate este desfasurata în scopul obținerii de venituri cu caracter de continuitate.

Ca urmare a indeplinirii cumulative a acestor conditii, reclamantului îi revenea sarcina plății de TVA.

Persoana impozabila care este stabilita in România si care realizează sau intenționează sa realizeze o activitate economica ce implica operațiuni taxabile si/sau scutite de TVA cu drept de deducere are obligația sa solicite inregistrarea in scopuri de TVA, la organul fiscal competent, in termen de 10 zile de la sfârșitul lunii in care a atins sau a depășit plafonul de scutire.

In aceste condiții, organele de inspecție fiscala au constatat neindeplinirea de către reclamant a obligației de a se inregistra in scopuri de TVA si a procedat la calcularea TVA pe care persoana impozabila ar fi datorat-o daca ar fi fost înregistrata in condițiile legii in scopuri de TVA, pe perioada cuprinsa intre data la care persoana respectiva ar fi trebuit sa se inregistreze in scopuri de TVA si data identificării nerespectarii prevederilor legale.

Potrivit art. 153 alin. 1 din Codul fiscal, potrivit cărora „orice persoana impozabila trebuie sa declare începerea, schimbarea si încetarea activității sale ca persoana impozabila ".

De asemenea, conform pct. 56 alin. 1 din HG 44/2004 privind normele de aplicare a art. 152 din Codul fiscal: ,,regimul special de scutire prevede o scutire de taxa pe valoare adagata care operează asupra întregii activități a persoanei impozabile, indiferent ca operațiunile desfășurate sunt taxabile, scutite cu drept de deducere, scutite fara drept de deducere sau operațiuni care nu sunt in sfera de aplicare a taxei pe valoare adagata ".

Astfel, in raport de prevederile menționate anterior, ce sunt aplicabile in cauza, rezulta ca orice persoana impozabila are obligația declarării începerii activității sale ca persoana impozabila, precum si obligația înregistrării ca plătitor de TVA, in regim normal, in situatia in care a constatat ca a depășit plafonul de scutire.

Din aceste motive, Curtea considera ca, in mod legal, organele de inspecție fiscala au apreciat ca reclamantul a desfășurat astfel de activități economice si a devenit persoana impozabila din perspectiva TVA, inca din anul 2005.

De asemenea, in raport de prevederile art. 141 Cod fiscal, scutirea de TVA nu se aplica pentru livrarea unei construcții noi, a unei parti a acesteia sa a unui teren construibil daca este efectuata de o persoana impozabila care si-a exercitat ori ar fi avut dreptul sa-si exercite dreptul de deducere total sa parțial al taxei.

Ori, in cauza, reclamantul a depășit plafonul de TVA din anul 2005, data de la care avea obligația de a se înregistra ca plătitor de TVA in termen de 10 zile.

In ceea ce privește aplicarea cotei de TVA, sunt aplicabile prevederile pct. 23 alin. 1 din Normele metodologice ale art. 140 Cod fiscal aprobate prin HG nr. 44/2004, potrivit cărora taxa se determina prin aplicarea cotei standard sau a cotei reduse asupra bazei de impozitare determinate potrivit legii.

In acest sens, pentru aplicarea cotei reduse era obligatoriu ca la momentul incheierii contractelor de vanzare-cumparare sa fie indeplinite anumite operațiuni prevăzute, in mod expres, in lege, condiții ce nu au fost indeplinite la acel moment, astfel ca reclamantul nu poate beneficia de cota redusa.

De asemenea, prevederile Deciziei nr. 2/2011 a Comisiei Fiscale Centrale, publicata in Monitorul Oficial nr. 278/20.04.2011 stabilesc ca baza de calcul pentru livrările de construcții si de terenuri se determina in funcție de voința partilor, daca aceasta rezulta din contractele încheiate, dupa cum urmează:

- prin aplicarea cotei de TVA la contravaloarea livrării daca părțile a convenit ca TVA nu este inclusa in contravaloarea livrării sa acestea nu a convenit nimic cu privire la TVA;

- prin aplicarea procedeului sutei mărite in cazul in care rezulta ca părțile a convenit si asupra TVA in sensul ca aceasta este inclusa in contravaloarea livrării (cazuri ce sunt stabilite de prevederile pct. 23 din HG mr. 44/2004)

Mai mult, pana la data de 01.01.2007, erau supuse plății TVA toate livrările de bunuri corporale mobile sau imobile, prin natura lor sau prin destinație, fara sa fie prevăzuta nicio scutire de la plata TVA cu privire la anumite operațiuni

Astfel ca, in perioada 2005 - 2006, nu exista nici o scutire de taxa pentru livrările de construcții si terenuri realizate de o persoana impozabila, fiind impozabile construcțiile de orice fel cat si terenurile arabile sau construibile.

Dar, prin hotararea CJUE din 7.11.2013, pronuntata un cauzele conexate C-249/12 si C-250/12 s-a stabilit că Directiva 2006/112/CE a Consiliului din 28.11.2006 privind sistemul comun al TVA trebuie interpretata in sensul că atunci cand pretul unui bun a fost stabilit de parti fara nicio mentiune cu privire la TVA, iar furnizorul bunului respectiv este persoana obligata la plata TVA datorate pentru operatiunea supusa taxei, pretul convenit trebuie considerat, in cazul in care furnizorul nu are posibilitatea de a recupera de la dobanditor TVA solicitata de administratia fiscala, ca incluzand deja TVA.

Hotararile CJUE sunt obligatorii pentru instantele romane si au prioritate in aplicare.

In legislatia romana nu exista posibilitatea ca reclamantul sa recupereze de la dobanditori TVA solicitata de administratia fiscala.

Pe de alta parte, preturile stabilite de parti in contractele incheiate de reclamant cu tertele persoane nu cuprinde nicio mentiune cu privire la TVA.

De aceea, TVA trebuie calculata de organele fiscale tinand seama de Hotararea CJUE mentionata in sensul ca pretul stabilit de parti include deja TVA, urmand să se refacă raportul de insecție fiscală și Decizia de impunere.

Din aceste motive, in baza textelor de lege mentionate, a art. 1 si 18 din Legea nr. 554/2004, Curtea va admite cererea, va anula Decizia nr.378/2011 emisă de pârâta ANAF - Direcția generală de soluționare a contestațiilor, va anula Raportul de inspecție fiscală din 7.01.2011 și Decizia de impunere 15/7.01.2011, emise de DGFP Ilfov, va exonera pe reclamant de plata sumelor de 2.054.508 lei TVA, 1.976.969 majorări de întârziere și 308.176 lei penalități de întârziere si va obliga pe pârâta DGFP Ilfov să refacă raportul de insecție fiscală și Decizia de impunere.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de reclamantul ȘTEFANUCA A., cu domiciliul ales în București, sector 1, Calea Dorobanților nr.103-105, . cu pârâții M. FINANȚELOR PUBLICE-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALA A FINANȚELOR PUBLICE JUDEȚUL ILFOV, cu sediul în București, sector 3, ..10 și M. FINANȚELOR PUBLICE-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALA DE SOLUȚIONARE A CONTESTAȚIILOR, cu sediul în București, sector 5, ..

Anulează Decizia nr.378/2011 emisă de pârâta ANAF-Direcția generală de soluționare a contestațiilor.

Anulează Raportul de inspecție fiscală din 7.01.2011 și Decizia de impunere 15/7.01.2011, emise de DGFP Ilfov.

Exonerează pe reclamant de plata sumelor de 2.054.508 lei TVA, 1.976.969 majorări de întârziere și 308.176 lei penalități de întârziere.

Obligă pe pârâta DGFP Ilfov să refacă raportul de insecție fiscală și Decizia de impunere.

Obligă pe pârâtă la 43,3 lei cheltuieli de judecată către reclamant.

Respinge cererea de restituire a cauțiunii ca neîntemeiată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi 13.03.2015.

PREȘEDINTE GREFIER

B. V. C. D.

Red./tehn. jud. V.B./5 ex./30.03.2015

← Alte cereri. Decizia nr. 2658/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI		Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr.... →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Anulare act administrativ. Hotărâre din 06-05-2015, Curtea de Apel BUCUREŞTI Pretentii. Decizia nr. 2352/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Anulare act administrativ. Decizia nr. 1313/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Alte cereri. Decizia nr. 2658/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Anulare act emis de autorităţi publice locale. Decizia nr. 3092/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Obligaţia de a face. Decizia nr. 3091/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Constatare aprobare tacită. Decizia nr. 2667/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3977/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI