Comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001). Decizia nr. 138/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 138/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 29960/3/2013

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 138

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14 ianuarie 2015

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - M. M. P.

JUDECĂTOR - M. D.

JUDECĂTOR - G. A. F.

GREFIER - A. M. C.

Pe rol soluționarea recursului promovat de recurentul-reclamant O. A. împotriva sentinței civile nr. 4514/17.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ȘCOALA C., având ca obiect “comunicare informații de interes public (Legea nr. 544/2001)”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.

Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la următoarea strigare în eventualitatea prezentării părților.

La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, nu se prezintă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că intimata-pârât a solicitat judecarea cauzei și în lipsă.

Curtea constată că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate.

În temeiul dispozițiilor art. 255 C.pr.civ. raportat la art. 258 C.pr.civ., Curtea încuviințează proba cu înscrisurile noi depuse în recurs de către recurenta-reclamantă, apreciind-o ca fiind pertinentă și utilă soluționării cauzei, constatând că proba a fost deja administrată.

În temeiul dispozițiilor art. 394 C.pr.civ., Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare pe fondul recursului.

CURTEA

Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:

Prin sentința civilă nr. 4514/17.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a C. administrativ și fiscal a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul O. A. în contradictoriu cu pârâtul Școala C., astfel cum a fost precizată, pârâta fiind obligată să comunice reclamantului în termen de 10 zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii informațiile de interes public solicitate prin cererea nr. 2056/29.07.2013, respectiv copie conformă cu originalul de pe Regulamentul de funcționare a Consiliului reprezentativ al părinților din Școala C. și copie conformă cu originalul de pe Proiectul de dezvoltare instituțională a Școlii Centrale, cererea cu privire la restul informațiilor solicitate fiind respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul O. A., solicitând admiterea acestuia și casarea în parte a hotărârii atacate în ceea ce privește respingerea cererii referitoare la restul informațiilor solicitate și obligarea intimatei-pârâte să îi comunice informațiile de interes public solicitate la pct. 3 din cererea înregistrată sub nr. 2056/29.07.2013, respectiv copie purtând mențiunea „conform cu originalul” pe fiecare pagină a Codului de conduită al personalului din Școala C..

În motivare, recurentul-reclamant a arătat că în mod greșit instanța de fond a respins cererea de comunicare a informațiilor publice pe care le-a solicitat la punctul 3 din cererea înregistrată nr. 2056/29.07.2013, respectiv copie purtând mențiunea „conform cu originalul" pe fiecare pagină după Codul de conduită al personalului din Școala C..

Recurentul-reclamant a precizat că, în unitatea școlară a fost afișat pentru o perioadă scurtă de timp Codul de conduită al personalului din Școala C., iar ulterior au dispărut mai multe file. Personal nu a putut să copieze decât o parte din filele ce au fost afișate, copii pe care le-a atașat cererii de recurs. În cele din urmă au dispărut toate filele.

Codul de etică a personalului didactic și didactic auxiliar din cadrul Școlii Centrale este un document care nu a fost discutat și aprobat în unitatea de învățământ deoarece Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a lansat în dezbatere publică în 13.04.2012 proiectul Codului de Etică pentru învățământul preuniversitar, elaborat în baza art. 10 și a art. 16 din OM nr.5.550/2011 de aprobare a Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului național de etică din învățământul preuniversitar, fără ca acest proiect să fi fost aprobat până în prezent. Practic, Codul Școlii Centrale este o copie adaptată a proiectului Ministerul Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului.

Codul de conduită al personalului din Școala C., a cărui copie certificată a solicitat-o, stabilește conduita pentru întreg personalul din Școala C. pe când Codul de etică a personalului didactic și didactic auxiliar din cadrul Școlii Centrale care i-a fost comunicat, chiar dacă nu este un document legal, se referă, după cum se regăsește în denumire, numai unei părți din personalul unității școlare și anume personalului didactic și didactic auxiliar.

Recurentul-reclamant a considerat că instanța de fond, în baza principiul rolului activ, avea datoria să-și exercite rolul activ în aflarea adevărului, să ordone probe și să ceară explicații suplimentare, mai ales că la termenul din 27.05.2014 a precizat că i-a fost comunicat ce nu a solicitat și că informația publică pe care o solicită există în unitate.

De asemenea, instanța de fond în mod greșit apreciază că, deși denumirea nu este identică, i-a fost comunicat codul solicitat.

În cele din urmă, instanța de fond în mod greșit a reținut faptul că i-au fost comunicate o parte din informațiile solicitate.

În drept, au fost invocate dispozițiile art. 22, art. 483, art. 488, art. 490, art. 488 pct. 6., art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă, precum și art. 22 din Legea nr. 544/2001, solicitându-se judecarea cauzei și în lipsă.

În dovedire, recurentul-reclamant a depus la dosar un set de înscrisuri, în copie.

Intimata-pârâtă, legal citată, nu a formulat întâmpinare.

În faza procesuală a recursului a fost administrată proba cu înscrisuri noi, depuse la dosar de recurentul-reclamant.

Deliberând asupra recursului, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, precum și a sentinței civile recurate, Curtea reține următoarele:

Potrivit art. 2 lit. b) din Legea nr. 544/2001 „prin informație de interes public se înțelege orice informație care privește activitățile sau rezultă din activitățile unei autorități publice sau instituții publice, indiferent de suportul ori de forma sau de modul de exprimare a informației;”.

De asemenea, potrivit art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, prin refuz nejustificat de a soluționa o cererese înțelege „exprimarea explicită, cu exces de putere, a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane”, iar potrivit art. 2 alin. 1 lit. n), excesul de putere este definit ca fiind „exercitarea dreptului de apreciere al autorităților publice prin încălcarea limitelor competenței prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor și libertăților cetățenilor”.

În cauza de față, Curtea observă că potrivit înscrisurilor depuse de recurentul-reclamant în faza procesuală a recursului, respectiv extras din Codul de conduită a personalului Școlii Centrale aflat la filele 15-18, la nivelul unității școlare pârâte există sau cel puțin a existat la un anumit moment, pe lângă Codul de etică ce a fost comunicat recurentului-reclamant, și un Cod de conduită care însă nu a fost comunicat, deși a fost solicitat în mod expres la punctul 3 din cererea înregistrată sub nr. 2056/29.07.2013. De asemenea, Curtea observă că intimata-pârâtă nu s-a apărat susținând că în cadrul unității de învățământ nu a existat niciodată un astfel de cod de conduită.

În aceste condiții, observând că recurentul-reclamant a făcut dovada că un cod de conduită a existat în materialitatea sa în cadrul Școlii Centrale prin depunerea unui extras al acestuia, Curtea constată că în mod eronat instanța de fond a apreciat că ar exista o suprapunere între Codul de etică și Codul de conduită a personalului Școlii Centrale.

Pentru aceste considerente, reținând că intimata-pârâtă nu a comunicat recurentului-reclamant o copie a Codului de conduită a personalului Școlii Centrale, deși un astfel de cod a existat, Curtea va admite recursul și va casa în parte sentința civilă recurată, în sensul că va admite acțiunea și în ceea ce privește capătul 3 al cererii de informații de interes public și în consecință va obliga pârâta la comunicarea către reclamant și a codului de conduită pentru întreg personalul din Școala C., urmând a fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței civile.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Admite recursul promovat de recurentul-reclamant O. A. cu domiciliul în București, .. 121, ., ., sector 2, împotriva sentinței civile nr. 4514/17.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă ȘCOALA C. cu sediul în București, .-5, sector 2.

Casează în parte sentința civilă recurată, în sensul că:

Admite acțiunea și în ceea ce privește capătul 3 al cererii de informații de interes public și în consecință obligă pârâta la comunicarea către reclamant și a codului de conduită pentru întreg personalul din Școala C..

Menține celelalte dispoziții ale sentinței civile.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14 ianuarie 2015.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. M. P. M. D. G. A. F.

GREFIER

A. M. C.

Red. / thred. MD - 4 ex/06.02.2015

Jud. fond A. M. P.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001). Decizia nr. 138/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI