Pretentii. Decizia nr. 309/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 309/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 403/98/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 309
Ședința publică din data de 19.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – B. C.
JUDECĂTOR – V. H.
JUDECĂTOR – O. D. P.
GREFIER – C. M.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 913 F / 08.05.2014 pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții – taxă poluare”, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A. G. și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La a doua strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează: recursul se află la primul termen.
Părțile fiind lipsă, Curtea rămâne în pronunțare asupra recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 913/F/08.05.2014, Tribunalul Ialomița - Secția Civilă a admis cererea formulată de reclamantul A. G. împotriva pârâtei D.G.R.F.P. PLOIEȘTI- A.J.F.P. I. și a chematului în garanție Administrația F. pentru Mediu, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 2265 lei, încasată cu titlu de taxă de poluare pentru autoturismul marca Opel cu nr. de identificare (.) nr. WOLOTGF_, precum și dobânda fiscală aferentă acestei sume, de la data de 05.03.2009, la data plății efective, a admis cererea de chemare în garanție a pârâtei Administrația F. pentru Mediu formulată de pârâtă, a obligat chemata în garanție să vireze în contul pârâtei suma de 2265 lei precum și dobânda fiscală aferentă acestei sume, de la data de 05.03.2009, la data plății efective, a obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 226 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Împotriva sentinței civile nr. 913/F/08.05.2014 pronunțată de Tribunalul Ialomița - Secția Civilă în dosarul nr._ a declaratrecurspârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR IALOMIȚA cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 20.06.2014, sub nr._ .
A arătat ca hotărârea instanței de fond a fost data cu încălcarea si aplicarea greșita a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art.488 alin. 1 pct.8 Noul cod procedura civila.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule a intrat in vigoare la data de 05.03.2009, conform art.14 din OUG 50 / 2008, publicata in Monitorul Oficial nr. 327 / 25.04.2008, care stabilește, incepand cu data de 01 iulie 2008, cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național urmare abrogării art.214A1 si 214A3 din Legea 571 / 2003 privind Codul Fiscal cu modificările si completările ulterioare.
In ceea ce privește prevederile comunitare invocate in susținerea cererii de chemare in judecata de către reclamanta, se retine ca art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, „ cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar in conformitate cu art I -33 alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr.157 / 2005:
„Legea cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor".
In consecința, rezulta ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai in privința rezultatului, autoritățile naționale având competenta de a alege forma si mijloacele prin care se asigura obținerea rezultatului.
Referitor la motivația reclamantului cu privire la art.90, paragraful 1 din Tratatul Comunităților Uniunii Europene conform căruia „ nici un stat membru, nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natura, mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare" precizam faptul ca din Jurisprudența constanta a Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxei de poluare in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar in caracterul ei fiscal taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre.
Taxa de poluare prevăzuta de OUG nr. 50 / 2008, pentru un autoturism fabricat in România care nu a fost înmatriculat este aceeași cu cea pentru un autoturism produs in orice alt stat membru comunitar, cu condiția existentei acelorași specificații tehnice.
De asemenea, din HG 686 / 2008 nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
In concluzie, instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art.13 din OG nr.92 / 2003 privind Codul de procedura fiscala cu modificările si completările ulterioare, conform căruia: "interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului așa cum este exprimata in lege".
Organul fiscal a respectat prevederile OUG nr.50 / 2008 cu modificările si completările ulterioare si ale HG nr.686 / 2008 cu modificările si completările ulterioare stabilind corect suma de plata de 2265 lei.
A solicitat instanței de judecata sa aibă in vedere prevederile art.12 din Legea nr. 9/2012.
In ceea ce privește capătul de cerere privind actualizarea sumei de restituit cu dobânda legala, reclamanta nu a făcut dovada îndeplinirii condițiilor prevăzute de art.124 din OG 92 / 2003.
Pentru motivele arătate mai sus, a solicitat admiterea recursului si casarea sentinței instanței de fond, iar pe fondul cauzei, respingerea acțiunii ca neîntemeiata.
În drept au fost invocate dispozițiile Codului de procedura civila si ale actelor normative invocate, respectiv: art.483 si art.488 alin 1 pct.8 din Cod de procedura civita, art.124 din Codul de procedura fiscala, Legea nr.9/2012. In temeiul art.223 alin.3 Codul de procedura civila, a solicitat judecarea in lipsa.
Prin întâmpinarea formulată la data de 26.09.2014 intimatul reclamant A. G. a solicitat, în esență, respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței civile recurate ca fiind temeinică și legală. În drept au fost invocate dispozițiile art.205 – 208 C.pr.civ. și a solicitat judecarea cauzei în lipsă în temeiul art.223 alin. 3 C.pr.civ.
Asupra recursului formulat în cauză, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate, a reținut următoarele:
În mod legal, instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei obligația de restituire a taxei pe poluare, întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
În acest sens, a statuat Curtea de Justiție prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10, N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, în hotărârea N., instanța din Luxemburg a arătat că „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”. Astfel, considerentele CJUE susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre.
Or, disp. art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală prevăd că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”. De principiu, instanța nu poate fi legată de temeiul de drept indicat de parte în cererea de chemare în judecată, dacă acesta este eronat sau incomplet indicat, întrucât judecătorul este cel chemat să realizeze încadrarea în drept corectă, având la dispoziție obiectul și motivele de fapt, în condițiile în care reclamantul nu insistă cu privire la o anumită cale procesuală (principiul iura novit curia).
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de CJUE, se impun a fi amintite disp. art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ, cauza V. Gend & Loos, hotărârea din 5 februarie 1963, unde CJCE a judecat că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții, hotărârea din 19 iunie 1990, în care s-a statuat că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme”. Totodată, potrivit hotărârii pronunțate la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., „[i]nstanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Critica recurentei vizând aplicarea prevederilor Legii nr. 9/2012 nu poate fi reținută, taxa fiind achitată în prezenta cauză sub imperiul OUG nr. 50/2008, astfel încât în mod corect s-a analizat de către prima instanță compatibilitatea dispozițiilor acestui act normativ cu prevederile art. 110 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene. Totodată reține Curtea că nu sunt incidente în cauză prevederile art. 12 din Legea nr. 9/2012 privind restituirea diferenței dintre taxa pe emisii poluante și taxe pe poluare, întrucât reclamantul nu a solicitat această diferență, ci a solicitat restituirea întregii sume achitate cu titlu de taxă pe poluare în considerarea caracterului nelegal al acestei taxe.
În ce privește criticile părții recurentei - pârâte sub aspectul greșitei obligări la plata dobânzii fiscale, Curtea reține că acestea sunt neîntemeiate, recurenta limitând-se la a arăta generic că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 124 Cod proc.civilă. or, Curtea, la fel ca și tribunalul reține incidența în cauză a prevederilor art. 124 Cod proc.civilă, în temeiul cărora recurenta pârâtă datorează dobândă fiscală, nefiind identificat nici un motiv pentru a se reține că nu ar fi îndeplinite condițiile acestui text legal.
În aceste condiții, fiind neîntemeiate criticile recurentei, în raport de disp. art. 496 Noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta - pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI - ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR IALOMIȚA, Cod fiscal R4231822, cu sediul în Slobozia, .. 14, județul Ialomița, împotriva sentinței civile nr. 913 F / 08.05.2014 pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în dosarul nr._ având ca obiect „pretenții – taxă poluare”, în contradictoriu cu intimatul - reclamant A. G. (CNP_) cu domiciliul în ., și domiciliul procesual ales pentru comunicare acte de procedură la Cabinet de Avocat A. G. din Urziceni, .. 89, ., ., județul Ialomița și intimata – chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cod fiscal_, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294 Corp A, sector 6, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 19.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
B. C. V. H. O. D. P.
GREFIER,
C. M.
Red./Tehnored. O.D.P. /5 ex./23.02.2015
Judecător fond: I. T. / Tribunalul Ialomița – S.Civ.
Comunicate 3 ex./…………….……
Semnătură grefier ………....
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 62/2015. Curtea... | Pretentii. Decizia nr. 153/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
