Pretentii. Decizia nr. 690/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 690/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-02-2015 în dosarul nr. 41982/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 690
Ședința publică de la 5.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – P. O. D.
JUDECĂTOR - C. C. M.
JUDECĂTOR - S. O.
GREFIER - M. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1031/13.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. A. și cu intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, intimatul-reclamant D. A. a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei; părțile solicitând judecarea cauzei în lipsă, după care,
Curtea, în temeiul art. 245 C.proc.civ., constată că este întemeiată cererea de repunere pe rol a cauzei formulată de intimatul-reclamant, având în vedere că obiectul cauzei îl reprezintă restituirea taxei de primă înmatriculare, situație în care nu se emiteau decizii de calcul. În atare condiții, Curtea constată recurenta nu poate depune decizia de calcul al taxei, nefiind emisă o astfel de decizie, astfel că nu mai sunt întrunite cerințele suspendării cauzei.
În consecință, Curtea dispune repunerea cauzei pe rol și constatând că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă o reține în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prinsentința civilă nr. 1031/13.02.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de DGRFPB pentru AFP Sector 6, a admis acțiunea formulată de reclamantul D. A. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 BUCUREȘTI prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, a obligat pârâta AFP Sector 6 la restituirea către reclamant a sumei de 4185 lei achitată cu titlu de taxă pe poluare și a dobânzii calculată de la data plății și până la data restituirii efective, a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 339,4 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, a admis cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, a obligat chemata în garanție la plata către pârâta AFP Sector 6 a sumei de 4185 lei și a dobânzii calculată de la data plății și până la data restituirii efective și a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâta Administrația F. Pentru Mediu.
Pentru a pronunța această soluție, tribunalul a reținut, în esență, că taxa achitată în cauză a fost percepută în mod nelegal, fiind interzisă de dispozițiile art.110 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene întrucât instituie o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autotursimele second-hand deja înmatriculate în România, pentru care taxa pe poluare nu este datorată.
În temeiul art. 124 Cod proc.fiscală, tribunalul a obligat pârâta la plata dobânzii fiscale, iar în temeiul art. 60 Cod proc.civ., a admis cererea de chemare în garanție a AFM.
Împotriva sentinței civile nr. 1031/13.02.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a declaratrecurs pârâta ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FNANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cererea fiind înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 14.07.2014, sub nr._ .
În primul rând, recurenta a arătat că înțelege să reitereze excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 6 București. învederând că în conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui buget, in calitate de titular este Administrația F. pentru Mediu.
Astfel, având in vedere că taxa de poluare achitata de către reclamant nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector 6, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către petent, intre instituția recurentă si reclamant nu exista niciun raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe pe poluare.
Cu privire la netemeinicia sentinței privind obligarea AFP Sector 6 la restituirea către petentă a sumei achitata de către aceasta cu titlu taxă pe poluare, recurenta – pârâtă arată că plata efectuata de reclamant a fost legal încasata de către Trezoreria statului sector 6 pentru Administrația F. pentru mediu, la data plații fiind in vigoare O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008.
A arătat recurenta că instanța de fond trebuia sa circumstanțieze corect si legal cadrul legislativ, atunci când a dispus analizarea dispozițiilor legale prevăzute de O.G. nr. 50/2008, precum si susținerile reclamantei care susține ca perceperea taxei de poluare ar încălca dispozițiile din Tratatul Institutiv al Comunității Europene, instanța de fond in mod greșit pronunțând o sentința fără a dispune o abordare cu particularizare stricta la speța, prin administrarea probatoriului propus de către părți și fără sa constate ca exista diferența de regim juridic intre taxa de poluare si fosta taxa de prima înmatriculare.
Potrivit legislației naționale in vigoare la data plații taxei de poluare, aceasta taxa speciala trebuie achitata cu ocazia primei înmatriculări in România, atât pentru autovehiculele noi, indiferent de proveniența acestora, producție interna sau achiziții din afara tarii, cat si pentru autovehicule la mana a doua, achiziționate dintr-un stat membru al Uniunii Europene sau din afara spațiului comunitar, chiar daca acel autovehicul a mai fost înmatriculat in circulație in tara de proveniența.
Comisia Europeana a recomandat reașezarea acesteia pe alte principii, astfel încât nivelul taxei să se reducă pe măsura ce se diminuează valoarea autovehiculului, păstrându-se totuși principiul poluatorul plătește, ceea ce s-a si întâmplat prin abrogarea dispozițiilor Codului fiscal art.214/1-214/3 si . dispozițiilor art. 14 din OUG nr. 50/2008.
De asemenea, nu se poate face o abordare globală a judecații prezentei cauze fără particularizarea stricta la speța dedusa judecații și fără administrarea probatoriului.
Prin urmare, până nu se stabilește dacă s-a născut raportul juridic în temeiul căruia bugetul de stat al României să fie obligat la restituirea către plătitor a sumei legal plătite cu titlul de taxa de poluare și nu se poate reține ca plata făcută de reclamant, cu titlu de taxa de poluare ar fi nedatorată și încasată ilegal, astfel că instanța de fond nu putea pronunța in mod temeinic si legal sentința recurată.
În ceea ce privește dobânda legală, a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 124 Cod procedură fiscală, iar în ceea ce privește cheltuielile de judecată, a arătat că nu sunt îndeplinite condițiile art. 453 din Noul Cod de procedură civilă.
În drept au fost invocate dispozițiile art. 304 indice 1 C.pr.civ., OUG nr.50/2008, HG nr.686/2008, Legea nr.554/2004,OMFP nr.1899/2004. A solicitat și judecata în lipsă în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ.
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar potrivit art. 17 din Legea nr. 146/1997 rap. la art. 229 din OG nr. 92/2003.
Deși legal citați, intimații nu au formulat întâmpinare.
Asupra recursului formulat în cauză, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate, reține următoarele:
Recursul este nefondat.
În acest sens, Curtea reține că problema dedusă judecății constă în a lămuri dacă taxa de primă înmatriculare achitată în cauză, a cărei plată era prevăzută ca obligatorie de Codul fiscal, contravine dreptului UE, urmând ca analiza dispozițiilor Codului Fiscal și a Normelor de aplicare, privitoare la problema dedusă judecății, să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, Legii nr. 157/2005 și jurisprudenței Curții de Justiție Europene.
Astfel, se constată că, în reglementarea internă, taxa de primă înmatriculare a autoturismelor a fost introdusă prin Legea nr. 343/2006, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 110/2006, fiind introduse, prin aceasta, în Codul fiscal, articolele 214/1 – 214/3, care stabilesc obligația achitării, modul de calcul al taxei și scutirile de la plata acesteia:
„ Art. 2141. - (1) Intră sub incidența taxei speciale autoturismele și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de până la 3,5 tone inclusiv, cu excepția celor special echipate pentru persoanele cu handicap și a celor aparținând misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și membrilor acestora, precum și altor organizații și persoane străine cu statut diplomatic, care își desfășoară activitatea în România. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4 care face parte integrantă din prezentul titlu. Pentru autoturismele și autoturismele de teren a căror primă înmatriculare în România se realizează după data de 1 ianuarie 2007 și pentru care accizele au fost plătite cu ocazia importului sau a achiziționării de pe piața internă în cursul anului 2006, taxa specială nu se mai datorează.
(2) Intră sub incidența taxei speciale și autovehiculele comerciale cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone, inclusiv cele destinate transportului de persoane cu un număr de peste 8 locuri pe scaune în afara conducătorului auto, cu excepția autovehiculelor speciale destinate lucrărilor de drumuri, de salubrizare, pentru industria petrolului, a macaralelor, precum și a autovehiculelor destinate a fi utilizate de forțele armate, forțele de securitate a statului, poliție, jandarmerie, poliție de frontieră, de serviciile de ambulanță și medicină. Nivelul taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 4.1 care face parte integrantă din prezentul titlu.
(3) Sumele datorate bugetului de stat drept taxe speciale se calculează în lei, după cum urmează: …
(4) Nivelul coeficienților de corelare și de reducere a taxei speciale este prevăzut în anexa nr. 5 care face parte integrantă din prezentul titlu.
(5) Vechimea autoturismului/autovehiculului rulat se calculează în funcție de data fabricării acestuia.
Art. 214/2 - Taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări în România.
Art. 2143. - Sunt scutite de plata taxelor speciale autoturismele, atunci când sunt:
a) încadrate în categoria vehiculelor istorice, definite conform prevederilor legale în vigoare;
b) provenite din donații sau finanțate direct din împrumuturi nerambursabile, precum și din programe de cooperare științifică și tehnică, acordate instituțiilor de învățământ, sănătate și cultură, ministerelor, altor organe ale administrației publice, structurilor patronale și sindicale reprezentative la nivel național, asociațiilor și fundațiilor de utilitate publică, de către guverne străine, organisme internaționale și organizații nonprofit și de caritate.”
Din economia textelor redate mai sus, rezultă că taxa de înmatriculare se datorează doar pentru autoturismele noi, ca și pentru cele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară și după data de 1 ianuarie 2007, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
În conformitate cu art.110 TFUE, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Se constată că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții de Justiție Europene, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementau obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Cât despre calitatea procesuală pasivă a pârâtei, Curtea arată, în esență, că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale. Pe cale de consecință, nu se poate reține că pârâta nu ar avea calitate procesuală în cauză, iar faptul că suma a fost virată în beneficiul AFM implică un raport juridic distinct stabilit între AFP și AFM, indiferent din perspectiva pretenției părții reclamante.
Critica recurentei în sensul că prima instanță în mod nelegal a respins cererea de chemare în judecată nu poate fi reținută, având în vedere că această cerere a fost admisă de către instanța de fond.
În ce privește criticile părții recurentei - pârâte sub aspectul greșitei obligări la plata dobânzii fiscale, Curtea reține că acestea sunt neîntemeiate, recurenta limitând-se la a arăta generic că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile art. 124 Cod proc.civilă. or, Curtea, la fel ca și tribunalul reține incidența în cauză a prevederilor art. 124 Cod proc.civilă, în temeiul cărora recurenta pârâtă datorează dobândă fiscală, nefiind identificat nici un motiv pentru a se reține că nu ar fi îndeplinite condițiile acestui text legal.
Tot nefondată este și critica privind acordarea cheltuielilor de judecată, căci, potrivit art. 274 alin. 1 C.pr.civ. (1865) „Partea care cade în pretențiuni va fi obligată la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. În cauză, prin admiterea cererii, pârâta a căzut în „pretențiuni”, fiind astfel în culpă procesuală pentru declanșarea și desfășurarea unui litigiu finalizat prin infirmarea apărărilor emise. Cât despre acordarea cheltuielilor de judecată doar părții care a câștigat în mod irevocabil procesul, după cum susține partea recurentă, Curtea subliniază, pe de o parte, că prin soluția de față, câștigă procesul în mod irevocabil partea reclamantă, iar, pe de altă parte, interpretarea pretinsă de partea recurentă nesocotește atât litera, cât și spiritul art. 274 C.pr.civ., reglementare menită a asigura părții care câștigă procesul într-o anumită etapă procesuală posibilitatea de a-și recupera cheltuielile de judecată aferente, efectiva lor recuperare depinzând de măsura în care hotărârea care i le recunoaște rămâne sau nu irevocabilă; a considera că acordarea de cheltuieli de judecată este condiționată de câștigarea irevocabilă a unui proces ar echivala cu dreptul părții interesate de a le recupera exclusiv pe cale separată, abia după soluționarea irevocabilă a acelui proces, căci doar la un astfel de moment se știe cine a câștigat și cine a căzut în pretențiuni, irevocabil, interpretare ce nu poate fi acceptată în raport de textul clar al art. 274 C.pr.civ.
În consecință, Curtea, în temeiul art. 312 din codul de procedură civilă (1865), va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Repune cauza pe rol.
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 1031/13.02.2014 pronunțată de Tribunalul București – SCAF în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. A. și cu intimata-pârâtă-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 5.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
P. O. D. C. C. M. S. O.
GREFIER
M. I.
Red. P./ 2 ex./16.03.2015
Jud. fond S. D. – Tribunalul București
| ← Comunicare informaţii de interes public (Legea Nr.544/2001).... | Pretentii. Sentința nr. 290/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
