Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2116/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2116/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-04-2015 în dosarul nr. 41740/3/2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2116
Ședința publică de la 16 Aprilie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. R.
Judecător D. C. V.
Judecător D. G. S.
Grefier M. D.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul-reclamant B. D. F., împotriva sentinței civile nr. 202/13.01.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2014, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. S. 3 A FINANTELOR PUBLICE, M. FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă recurentul-reclamant, prin apărător ales Ș. F., cu împuternicire avocațială aflată la fila 2 în dosarul nr._ al Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, lipsă fiind intimații-pârâți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, iar recurentul-reclamant a avut obligația de a depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei.
Recurentul-reclamant, prin apărător, depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, în cuantumul fixat de către instanță.
Curtea ia act de achitarea de către recurentul-reclamant a taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, în cuantumul fixat de către instanță.
La interpelarea instanței recurentul-reclamant, prin apărător, învederează că nu are cereri noi de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat și probe noi de administrat, Curtea constată îndeplinite disp. art. 150 Cod procedură civilă și acordă cuvântul la dezbateri asupra cererii de recurs.
Recurentul-reclamant, prin apărător, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, să se dispună desființarea hotărârii primei instanțe în revizuire pe fond și pronunțând o nouă hotărâre pe fondul cauzei să se dispună admiterea contestației și anularea actului administrativ atacat, respectiv decizia de impunere, pentru motivele expuse pe larg în cererea de recurs.
Primul motiv de recurs privește faptul că prima instanță își motivează soluția pe considerentul că nu era necesar ca prima instanță și instanța de control judiciar să facă referire cu privire la cererea de suspendare, cerere de suspendare iterată ca petit distinct în contestația formulată împotriva actului administrativ. Și raționamentul prin care instanța ajunge la această convingere este greșit: se reține că nu este nevoie să se pronunțe pe cererea de suspendare cu care este investită instanța pentru că, dacă respinge acțiunea în întregul ei, atunci rămâne fără obiect cererea de suspendare. Cele două cereri sunt căi de investire a instanței iar instanța trebuie să se pronunțe asupra acestora, sunt instituții fundamental diferite, reglementate prin norme de drept pozitiv diferite. Invocă în sprijinul său faptul că pentru cererile de suspendare se cere cauțiune, în timp ce pentru cererile în anulare nu se cere cauțiune.
De asemenea, învederează că există o vătămare concretă a intereselor petentului prin omisiunea pronunțării pe capătul de cerere privind suspendarea. Vătămarea rezultă din aceea că accesoriile debitului principal constatate prin decizia de impunere continua să curgă, în cazul în care actul nu este suspendat. Se judecă de atâția ani, la atâtea instanțe și accesoriile continua să curgă, pentru că nicio instanță nu s-a pronunțat pe cererea de suspendare.
Instanța a cărei hotărâre o critică, atinge ceea ce spune și reține că nu era necesar ca intimata să depună probe la dosarul cauzei. Recurentul-reclamant consideră că era necesar, pentru că aceasta este garanția unui proces echitabil. Probele sunt ale reclamantei nu ale intimatei, iar pe baza acestor înscrisuri reclamanta trebuia să-și facă apărările. Solicită să se constate că pârâții nu s-au prezentat, nu au depus probe nici pentru ei și nici pentru reclamant, dar au câștigat în toate căile de atac.
Pentru că atât revizuirea cât și recursul sunt căi de atac devolutive, solicită să se constate că în decizia de impunere nu este menționat cuantumul accesoriilor.
Pentru aceste considerente solicită admiterea recursului, cu cheltuieli de judecată și depune la dosar dovada efectuării cheltuielilor.
Curtea constată închise dezbaterile și reține cererea de recurs spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, constată:
Prin cererea de revizuire înregistrată pe rolul C. sub nr._, astfel cum a fost precizată la termenul din 25.09.2014, revizuentul B. D. F. în contradictoriu cu intimații ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 3 BUCUREȘTI, M. FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI a solicitat schimbarea în tot a sentinței civile nr.998/22.02.2013 pronunțate în dosarul nr._/3/2011 de Tribunalul București – Secția a IX-a (actuala secție a II-a), admiterea acțiunii și anularea deciziei de impunere din oficiu nr._/13.04.2011.
În motivarea cererii de revizuire, reclamantul a arătat că instanța nu s-a pronunțat asupra unui capăt de cerere, respectiv pe cererea de suspendare a executării deciziei de impunere, instanțele de fond și de recurs au nesocotit dispoziții de ordine publică în materia probațiunii, decizia de impunere nefiind susținută de probe administrate de organul fiscal, căruia îi revenea sarcina probei, și era prescris dreptul organului fiscal de a pretinde debitul.
Prin dec. civ. nr.6722/25.09.2014, C. a declinat competența soluționării cauzei în favoarea instanței de fond, dosarul fiind înregistrat pe rolul Secției de contencios administrativ și fiscal a Tribunalului București sub nr._ .
Prin sentința civilă nr. 202/13.01.2015, Tribunalul București – SCAF a respins cererea de revizuire, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sent. civ. nr.998/22.02.2013 pronunțată de TB-S9, s-a respins ca neîntemeiată cererea reclamantului prin care solicitase anularea și suspendarea deciziei de impunere din oficiu nr._/13.04.2011, prin dec. civ. nr.1985/14.03.2014 a C. fiind respins și recursul reclamantului.
Potrivit art.322 alin.1 pct.2 C.pr.civ., preluate și de art.509 alin.1 pct.1 N.C.pr.civ., invocate în prezenta cerere, revizuirea unei hotărâri privind fondul cauzei se poate cere dacă s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut.
Tribunalul constată că nu este incident acest caz de revizuire în speța dedusă judecății, instanța de fond neomițînd să se pronunțe asupra unui capăt de cerere.
Pe de o parte, soluția de respingere a acțiunii presupune nu numai respingerea capătului de cerere privind anularea deciziei de impunere, dar și a capătului de cerere privind suspendarea executării. Reținînd temeinicia și legalitatea actului administrativ-fiscal, implicit tribunalul, chiar dacă nu a făcut o analiză distinctă, a înlăturat existența cazului bine justificat necesar pentru dispunerea măsurii suspendării conform art.14 din legea nr.554/2004. Pe de altă parte, această împrejurare a fost avută în vedere la soluționarea recursului, astfel cum rezultă din considerentele deciziei de impunere.
Celelalte aspecte invocate în cererea de revizuire privind probele administrate în cauză și intervenirea prescripției dreptului organului fiscal de a stabili creanța nu pot fi cercetate pe o astfel de cale procedurală. Oricum materialul probator administrat în cauză și dispozițiile privind prescripția au fost analizate nu numai de instanța de fond, dar și de instanța de recurs.
Soluția pronunțată de către instanța de fond, menținută și de instanța de recurs, este rezultatul analizării motivelor invocate și aprecierii probelor aflate la dosar. Hotărîrea de respingere a acțiunii formulate de reclamant s-a pronunțat în urma deliberării asupra cauzei atît de o instanță de fond, cît și de o instanță de recurs, iar faptul că revizuentul consideră că s-au respins în mod greșit argumentele sale privind admiterea acțiunii nu reprezintă un motiv pentru admiterea cererii de revizuire. Revizuentul nu este îndreptățit să beneficieze în fapt de o a doua judecată a recursului în lipsa dovedirii incidenței condițiilor prevăzute în mod expres și limitativ pentru admiterea unei cereri de revizuire.
Prin urmare, tribunalul a considerat că nu subzistă motivele de revizuire invocate, deci cererea de revizuire este neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuentul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie (filele 3-5).
Intimații nu au depus întâmpinare.
Recursul este nefondat, pentru motivele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, Curtea apreciază că sentința recurată este legală și temeinică și își însușește considerentele acesteia.
În opinia Curții, nepronunțarea instanței de fond asupra capătului de cerere privind suspendarea actului administrativ atacat nu poate fi suplinită de către instanța de revizuire – odată ce acțiunea în anularea actului administrativ a fost respinsă prin hotărâre irevocabilă, este evident că solicitarea de suspendare a acestuia a rămas fără obiect, în condițiile în care Legea nr. 554/2004 nu permite suspendarea unui act administrativ ulterior respingerii prin hotărâre irevocabilă a acțiunii în anularea acestuia. Pe de altă parte, Curtea apreciază că în situația cererii de suspendare a executării actului administrativ întemeiată pe dispozițiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, această cerere are caracter accesoriu în raport cu cea în anularea actului administrativ – în situația respingerii celei din urmă (precum în speță), este de neconceput admiterea capătului de cerere privind suspendarea întrucât, în mod evident, este exclus că s-ar putea reține existența unui caz bine justificat.
Cât privește problema cauțiunii, Curtea constată că, în condițiile Codului de procedură civilă anterior, partea interesată poate formula cerere de eliberare a cauțiunii, potrivit art. 723/1 alin. 3 din actul normativ menționat.
Curtea apreciază drept nerelevante susținerile recurentului privind judecarea cauzei fără ca la dosar să fi fost depuse probe de către partea potrivnică, dat fiind că acestea nu pot fi încadrate în vreunul dintre motivele de revizuire prevăzute de art. 322 c.p.c.
Față de considerentele mai sus expuse și văzând prevederile art. 312 alin. 1 c.p.c. Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant B. D. F., împotriva sentinței civile nr. 202/13.01.2015, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2014, în contradictoriu cu intimații-pârâți A. S. 3 A FINANTELOR PUBLICE, M. FINANȚELOR PUBLICE și DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 16 Aprilie 2015.
Președinte, I. R. | Judecător, D. C. V. | Judecător, D. G. S. |
Grefier, M. D. |
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1727/2015. Curtea de Apel... | Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 885/2015.... → |
|---|
