Pretentii. Decizia nr. 2369/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2369/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-04-2015 în dosarul nr. 1378/122/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2369
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 27.04.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: C. F. P.
JUDECĂTOR: M. C. I.
JUDECĂTOR: G. L. Z.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 476/30.10.2014, pronunțată de Tribunalul G.-Secția Civilă în dosarul nr._, de recurenta-pârâtă Direcția R. Generală a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice G.-Serviciul Orășenesc B. V., în contradictoriu cu intimata-reclamantă B. G. și intimata-chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere lipsa părților la prima strigare a cauzei, dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, nu se prezintă părțile.
Curtea, după deliberare, față de faptul că recurenta – pârâtă Direcția R. Generală a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. – Serviciul Orășenesc B. V. a solicitat judecarea în lipsă, existând mențiune în acest sens la fila 6 din dosar, rămâne în pronunțare pe fondul recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
1. Sentința obiect al recursului
Prin sentința civilă nr. 476/C./30.10.2014, pronunțată de Tribunalul G.-Secția civilă în dosarul cu nr._ , pentru considerentele expuse în cuprinsul acestei hotărâri aflate la dosar:
- a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta B. G., în contradictoriu cu pârâta Direcția R. Generală a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. – Serviciul Orășenesc B. V. și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu;
- s-a admis în fond cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâta A.J.F.P. G.;
- a fost obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 6.917 lei reprezentând taxă de poluare achitată pentru autoturismul marca FORD, tip Escort, categoria M1, nr. de identificare WFONXXGCANVM11458, an de fabricație 1997, cu chitanța . nr._/16.11.2009, plus dobânda fiscală de la data plății, respectiv 16.11.2009 și până la data plății efective, calculată conform art.120 alin.7 C.proc.fisc.;
- s-a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei A.J.F.P. G. suma de 6.917 lei reprezentând taxă de poluare plătită de reclamant, sumă ce s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, conform art.1 alin.1 din OUG nr. 50/2008, plus dobânda fiscală calculată conform alineatului precedent, în vederea restituirii acesteia către reclamant.
2. Recursul exercitat în cauză împotriva sentinței civile nr. 476/ C./30.10.2014 și procedura în fața instanței de recurs
2.1.1. Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs motivat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G..
S-a solicitat ca, în urma admiterii recursului, să se caseze sentința recurată, în sensul de a se respinge cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.
2.1.2. În motivarea recursului, în esență, s-a arătat că, în mod eronat, instanța de fond a admis acțiunea, că reclamanta a plătit o taxă legală, obligatorie cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, potrivit Legii nr. 9/2012, că, în mod greșit, a fost obligată recurenta la plata dobânzii legale și că, chiar reclamanta a solicitat să i se calculeze taxa datorată, făcând voluntar plata.
2.2. Intimata-reclamantă B. G., la data de 18.02.2015, a formulat, în fața instanței de recurs, întâmpinare, prin care a cerut respingerea recursului, ca nefondat.
2.3. În faza procesuală a recursului nu au fost administrate probe noi.
3. Considerentele instanței de recurs care au fundamentat soluția dată în cauză
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs formulate și observând dispozițiile art. 488 alin. 1 C.proc.civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate la pct. 1-8 ale acestui articol, Curtea, în raport de actele și lucrările dosarului, apreciază recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente, a căror expunere respectă exigențele art. 499 C.proc.civ.:
Din analiza înscrisurilor atașate la dosar (filele 10-18 din dosarul de fond), Curtea constată, în fapt, că taxa litigioasă a fost stabilită și percepută la data de 16.11.2009, fiind achitată pentru un autovehicul (marca Ford, tip Escort, categoria Ml, număr identificare WFONXXGCANVM11458, an fabricație 1997, capacitate cilindrică 1753 cm3 diesel) a cărui primă înmatriculare a intervenit la 16.05.1997 într-un alt stat membru al Uniunii Europene.
Astfel, reiese că perceperea taxei pe poluare s-a făcut sub incidența OUG nr. 50/2008, publicată în M.Of. nr. 327/25.04.2008 și care a intrat în vigoare la 01.07.2008.
Or, Curtea apreciază că, în mod legal, instanța de fond a instituit în sarcina pârâtei Direcția R. Generală a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. – Serviciul Orășenesc B. V. obligația de restituire a taxei de poluare încasate.
Aceasta întrucât reglementarea națională a taxei pe poluare, reprezentată de O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art. 110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene, prin regimul discriminatoriu instituit pentru vehiculele de ocazie importate în România dintr-un stat membru al Uniunii Europene și reînmatriculate pe teritoriul României, față de vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și pentru care, cu ocazia reînmatriculării, taxa pe poluare nu se percepe.
Este esențial de relevat că, în acest sens, a statuat Curtea de Justiție a Uniunii Europene prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, T., confirmată prin Hotărârea pronunțată la 7 iulie 2011, în cauza C-263/10, N., prin care a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar pentru autovehiculele înmatriculate pentru prima dată în România, după . O.U.G. nr. 50/2008, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie, fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de autovehicule similare existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Astfel, în hotărârea N., instanța din Luxemburg a arătat că „(26) (…) o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. (27). Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia. (28) În sfârșit, trebuie amintit că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește”.
Astfel, considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene susțin în mod evident concluzia efectului descurajant al taxei pe poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008, relativ la importul și punerea în circulație în România a autovehiculelor de ocazie cumpărate din alte state membre.
Or, dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. (d) din Codul de procedură fiscală statuează că „Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: … d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; …”. De principiu, instanța nu poate fi legată de temeiul de drept indicat de parte în cererea de chemare în judecată, dacă acesta este eronat sau incomplet indicat, întrucât judecătorul este cel chemat să realizeze încadrarea în drept corectă, având la dispoziție obiectul și motivele de fapt, în condițiile în care reclamantul nu insistă cu privire la o anumită cale procesuală (principiul iura novit curia).
În plus, referitor la efectul hotărârilor pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene, se impun a fi amintite dispozițiile art. 19 alin. 3 lit. (b) din Tratatul privind Uniunea Europeană, în care se arată: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene hotărăște în conformitate cu tratatele: (…) b) cu titlu preliminar, la solicitarea instanțelor judecătorești naționale, cu privire la interpretarea dreptului Uniunii sau la validitatea actelor adoptate de instituții”, dar și pe cele ale art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene unde s-a prevăzut: „Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la: (a) interpretarea tratatelor; (b) validitatea și interpretarea actelor adoptate de instituțiile, organele, oficiile sau agențiile Uniunii; În cazul în care o asemenea chestiune se invocă în fața unei instanțe dintr-un stat membru, această instanță poate, în cazul în care apreciază că o decizie în această privință îi este necesară pentru a pronunța o hotărâre, să ceară Curții să se pronunțe cu privire la această chestiune. În cazul în care o asemenea chestiune se invocă într-o cauză pendinte în fața unei instanțe naționale ale cărei decizii nu sunt supuse vreunei căi de atac în dreptul intern, această instanță este obligată să sesizeze Curtea. …”.
Totodată, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României prevede că „urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare”, respectiv „Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului (2)”.
De asemenea, relativ la jurisprudența instanței din Luxemburg, se impun a fi amintite, cu titlu exemplificativ -în combaterea susținerilor recurentului în sensul că nicio lege în vigoare nu acordă competența unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale-, cele statuate în hotărârea din 5 februarie 1963 în cauza V. Gend & Loos, în sensul că „… faptul că tratatul, în articolele menționate anterior, permite Comisiei și statelor membre să sesizeze Curtea despre fapta unui stat care nu și-a îndeplinit obligațiile nu înseamnă că persoanele de drept privat nu pot invoca aceste obligații, după caz, în fața unei instanțe naționale …”, sau în hotărârea din 19 iunie 1990 în cauza The Queen și Secretary of S. for Transport, Ex parte: Factortame LTD și alții,, în sensul că „Dreptul comunitar trebuie să fie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată într-un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol care se opune ca aceasta să dispună măsuri provizorii este o normă de drept național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme” ori în hotărârea pronunțată la data de 9 martie 1978 în cauza Administrazione delle finanze dello stato c. Simmenthal S.p.a., în sensul că „instanța națională însărcinată cu aplicarea, în cadrul competenței sale, a dispozițiilor dreptului comunitar, are obligația de a asigura deplina aplicare a acestor norme, în cazul în care este necesar refuzând aplicarea, din oficiu, a oricărei dispoziții contrare din legislația națională, chiar ulterioară, fără a solicita sau a aștepta abrogarea prealabilă a acesteia pe cale legislativă sau prin orice alt procedeu constituțional”.
Având în vedere cele de mai sus, dar și ținând seama de faptul că, Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu limitează efectele hotărârilor sale doar pentru viitor, în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele răsfrângându-se și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ, trebuie concluzionat că, în urma hotărârilor în cauzele T. și N., a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa pe poluare a fost percepută reclamantei.
Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.
4. Soluția instanței de recurs și temeiul legal al acesteia
Pentru aceste considerente, care punctează anumite aspecte și explicitează, astfel, motivarea sentinței recurate, în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. 1 C.proc.civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat, sentința atacată fiind legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat împotriva Sentinței civile nr.476/30.10.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, de recurenta – pârâtă Direcția R. Generală a Finanțelor Publice Ploiești prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice G. – Serviciul Orășenesc B. V., cu sediul în G., ., județul G., în contradictoriu cu intimata – reclamantă B. G., cu domiciliul în Comuna B. V., . G. și intimata – chemată în garanție Administrația F. Pentru Mediu, cu sediul în sector 6, București, Splaiul Independenței, nr. 294, . nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.04.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR C. F. P. M. C. I. G. L. Z.
GREFIER
R. B.
Red./Tehnored. C.F.P./5 ex.
Data red.: 30.04.2015
Sentința civilă nr. 476/30.10.2014, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._
judecător fond: L. A.
lucrat 3 comunicări la data de .
semnătură grefier.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3243/2015. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 1727/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
