Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 2497/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2497/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2015 în dosarul nr. 11040/3/2013
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.2497
Ședința publică de la 30.04.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - R. I. C.
JUDECĂTOR - A. J.
JUDECĂTOR - A. P.
GREFIER - N. GRAȚIELA S.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 6101/02.10.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. M. și intimata-pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect „contestație act administrativ fiscal – taxa de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin motivele de recurs, recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, precum și faptul că la data de 26.03.2015, intimatul-reclamant a depus întâmpinare—concluzii scrise în 2 exemplare, după care:
Curtea având în vedere că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă, reține recursul în pronunțare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 6101/02.10.2014, Tribunalul București Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal a admis acțiunea formulatã de reclamantul P. M., în contradictoriu cu pârâtele Ministerul Finanțelor Publice – Agenția Naționalã de Fiscalã – Direcția Generalã a Finanțelor Publice a Municipiului București – Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5.
A anulat decizia nr._/8.11.2012 privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule si decizia nr. 18/12.01.2013 privind soluționarea contestației administrative.
A obligat pârâtele la restituirea către reclamant a sumei de 5.433,00 lei reprezentând taxa pentru emisii poluante provenind de la autovehicule, precum si la plata dobânzii fiscale aferente, începând cu data de 12.11.2012 si pana la data plății.
A obligat paratele la plata către reclamanta a cheltuielilor de judecată in cuantum de 47,3 lei, reprezentând taxa de timbru.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs Direcția Generalã Regionala a Finanțelor Publice București, in reprezentarea Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice.
In motivarea recursului, a arãtat urmãtoarele:
Hotãrârea a fost data cu încãlcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material, ( art.488 pct.8 cod procedura civila ).
În mod nelegal instanța nu s-a pronunțat pe excepția lipsei calitãții procesuale pasive a Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrției Sector 5 a Finanțelor Publice.
În conformitate cu dispozițiile art. 1 din Legea nr. 9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se stabilește temeiul legal al incasarii acestei taxe pentru emisiile poluante achitatã de catre contribuabil cu ocazia înmatriculãrii autoturismului.
De asemenea prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1 alin. 2 se aratã cãrui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel cã instituția cãreia ii revine obligația administrãrii si gestionarii acestui bugetului in calitate de titular este, Administrația F. pentru Mediu.
Actul normativ in baza cãruia a fost achitata taxa de poluare de catre petent (respectiv Legea nr. 9/2012, prin normele sale de aplicare H.G. nr. 9/2C12) arata si expune pe larg in cadrul art. 3 alin. 5 - 8 modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de catre Trezoreria Statului catre destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa pentru emisiile poluante achitata de cãtre reclamant-intimat nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei pentru emisiile poluante de cãtre acesta, intre instituția pârâtã si reclamantul-intimat nu exista nici un raport juridic fiscal, privind incasarea acestei taxe pentru emisiile poluante.
Referitor la excepția inadmisibilitatii, prin decizia de soluționare a contestației nr.18/12.01.2013, emisa de Serviciul Soluționare Contestații a fost respinsa contestația motivat de faptul ca Legea nr.9/2012 stabilește cadrul legal privind instituirea taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, taxa se face venit la bugetul F. pentru Mediu si se gestioneazã de Administrația F. pentru Mediu, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art.13 din OG nr.92/2013 cãrora, interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului asa cum este exprimata in lege".
Urmare a solicitãrii reclamantului, in temeiul Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice a procedat, in baza datelor înscrise in cartea de identitate a autovehiculului, la calcularea si emiterea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/08.11.2012, pentru suma de 5.433 lei, taxa ce a fost calculata in raport de documentele din care rezulta dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul a taxei, depuse de cãtre acesta.
Asa cum se poate observa din motivele prezentei acțiuni, reclamantul nu contesta modalitatea de calcul a taxei pentru emisiile poluante prevãzut in Legea nr. 9/2012, ci faptul ca legislația naționala contravine prevederilor legislației Uniunii Europene.
Insa, prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricãror forme de discriminare a plații taxei.
A invocat în acest sens dispozițiile art. 4 din Legea nr. 9/2012.
Astfel, regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat in vigoare de la data de 13.01.2012, potrivit prevederilor Legii nr. 9/2012 si care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțãrii programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național.
Prin urmare, cata vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculãrii autovehiculului pentru prima data in Romania, rezulta ca aceasta taxa este legal datorata.
In ceea ce privește prevederile comunitare invocate in susținerea acțiunii, a arãtat ca prin Legea nr. 9/2012 ce a intrat in vigoare începând cu data de 13.01.2012 s-a reglement eliminarea oricãrei forme de discriminare a plații taxei pentru autovehicule in conformitate cu dispozițiile art. 4.
Mai mult, prin Legea nr. 9/2012 a fost creat cadrul legal si respectiv obligaþia plații taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se înmatriculeazã pentru prima data in Romania, cat si pentru cele pentru care se realizeazã prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitata taxa de poluare potrivit O.U.G. nr. 50/2008, respectiv taxa speciala potrivit art. 214 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal.
De asemenea, ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule piatita in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 si taxa pentru emisiile poluante, in conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, respectiv: - (1) în cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitatã de cãtre contribuabili începând cu 1 iulie 2008 pânã la data intrãrii în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgențã a Guvernului nr. 50/2008, aprobatã prin Legea nr. 140/2011, cu modificãrile și completãrile ulterioare, este mai mare decât taxa rezultatã din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante proveni de la autovehicule, calculatã în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momeniui înmatriculãrii în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxã plãtitã, numai cãtre titularul obligației de platã, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizeazã elementele avute în vedere la momentul înmatriculãrii autovehiculului în România.
Astfel, având in vedere ca taxa pentru emisiile poluante a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare, respectiv Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, considera ca suma nu poate fi restituita.
In ceea ce privește cererea reclamantului de restituire a sumei de 5.433 lei, achitatã cu titlu de taxã pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, cererea este inadmisibila, având in vedere textele legale incidente.
Reclamantul nu se încadreazã in dispozițiile art. 117 din O.G. nr, 92/2003 privind Codul procedura fiscala pentru a fi îndreptãțitã la restituire, în conformitate cu art.124 din același act normativ, taxa pe poluare fiind stabilita în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule.
Referitor la plata dobânzii legale, actul normativ care stabilește nivelul dobânzii legale pentru obligații bãnești este O.G. nr. 13/2011 privind dobânda legala remuneratorie si penalizatoare pentru obligații bãnești, precum si pentru reglementarea unor masuri financiar-fiscale in domeniul bancar.
In cuprinsul art. 9 din OG nr. 13/2011 este prevãzut imperativ faptul ca: "Dobânzile percepute sau plãtite de Banca Naționalã a României, de instituțiile de credit, de instituțiile financiare ne ban care și de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementãri specifice"
Acest texte se coroboreazã cu dispozițiile Codului de procedura fiscala, potrivit cãrora cererea de acordare a dobânzii se face de cãtre contribuabil la organul fiscal, art. 117 alin. 1 lit f) din O.G. nr. 92/2003.
Potrivit art. 124 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completãrile si modificãrile ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua urmãtoare expirãrii termenului prevãzut la art.117 alin. (2) sau la art. 70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Reclamantul nu se incadreaza in dispozițiile art. 117 Cod procedura fiscala pentru a fi indreptatit la restituirea sumei de 5.433 lei, ci aceasta a fost stabilita în conformitate cu dispozițiile Legii 9/2012.
Prin urmare, solicitarea privind restituirea sumei de 5.433 lei, pe calea prezentei acțiuni, este inadmisibila.
In ceea ce privește obligarea la plata sumei actualizata cu dobânda fiscala, a învederat urmãtoarele:
Astfel, potrivit O.G. nr.13/2011, dobânda legala se aplica in raporturile civile si comerciale, nu si in materie fiscala, unde, potrivit art.124 Cod Procedura Fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acorda dobânda fiscala.
In acest sens, potrivit art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completãrile si modificãrile ulterioare, "Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobânda din ziua urmãtoare expirãrii termenului prevãzut la art.117 alin.2 sau la art70, dupa caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor".
Termenul prevãzut de art.117, alin.2 din O.G. nr.92/2003 se calculeazã de la data formulãrii solicitãrii de restituire in baza titlului care atesta dreptul la restituire
In cauza, nu exista niciun titlu care sa ateste acest drept in favoarea reclamantului.
Prin urmare, fata de textul legal invocat, rezulta ca in cauza nu este îndeplinita condiția prevãzuta pentru acordarea acestora.
Referitor la capãtul de cerere privind cheltuielile de judecata, a solicitat instanței respingerea lui, ca neîntemeiat, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevãzute de art. 274 alin.1 Cod proc.civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulãrii procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie îndeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina sa.
Reclamantul nu invocã niciun motiv de nelegalitate a Deciziei nr._/08.11.2012 de calcul al taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule, ci caracterul ilicit al dispozițiilor Legii 9/2012 aspect ce nu poate fi reținut în culpa instituției.
În mãsura în care cheltuielile de judecatã la care a fost obligatã intimata AFP Sector 5 includ și taxa de timbru, hotãrârea recuratã este nelegalã, instanța de fond neaplicând corect dispozițiile legii, respectiv art. 19 alin. (1) din Legea 146/1997.
Potrivit art.19 alin.(1) din Legea 146/1997 "Taxele judiciare de timbru se plãtesc in numerar, prin virament sau in sistem on-line, in contul bugetului local al unitãții administrativ-teritoriale in care isi are domiciliul sau reședința ori, după caz, sediul fiscal debitorul taxei. Costurile operațiunilor de transfer al sumelor datorate ca taxã judiciara de timbru sunt in sarcina debitorului taxei.."
Prin urmare, instanța de fond, pronunțând admiterea cererii de chemare in judecata, trebuia sa dispunã restituirea taxei de timbru cãtre reclamant, iar nu obligarea intimatei AS5FP la plata cheltuielilor de judecatã .
In cazul in care AS5FP nu ar formula prezentul recurs si s-ar conforma hotãrârii instanței de fond, plãtind reclamantului taxa de timbru, aceasta, dupa rãmânerea irevocabila a sentinței civile recurate ar beneficia, la cerere, si de restituirea taxei de timbru, imbogatindu-se fara just temei.
Astfel, dupa rãmânerea irevocabila a hotãrârii judecãtorești de admitere a cererii de chemare in judecata, reclamantul poate cere instanței restituirea taxei judiciare de timbru, aceasta taxa fiind restituita de instituția care a incasat-o, respectiv Direcția de Impozite si Taxe Locale Sector 5 - organ al administrației publice locale (Primãria Sectorului 5) - diferit de Administrația Finanțelor Publice Sector 5, instituție fara personalitate juridica din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscala - Ministerul Finanțelor Publice.
Dupa obinerea sumei restituita de cãtre DITL Sector 5, reclamantul s-ar putea îndrepta si împotriva Administrației Sector 5 a Finanțelor Publice prin punerea in executare silita a hotãrârii instanței de fond, si astfel ar obține inca o data aceeași suma, imbogatindu-se fara justa cauza.
Prin întâmpinare, intimatul-reclamant a solicitat respingerea recursului.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Referitor la motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 5 a Finanțelor Publice, Curtea constată că, astfel cum rezultă din înscrisurile depuse de reclamant la dosarul de fond, acesta a achitat taxa pentru emisii poluante, la Trezoreria Sectorului 5.
Reclamantul s-a adresat autorității publice fiscale Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5, solicitând restituirea taxei.
Având în vedere că prezenta cauză are ca obiect restituirea taxei pe poluare achitate de către reclamant, are legitimare procesuală pasivă organul care a stabilit și încasat această taxă și căruia îi revine competența de administrare a creanței fiscale, conform dispozițiilor art. 33 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003.
Potrivit acestui text legal, „pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, competența revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscală, în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului (…).
Prin urmare, raportul juridic de drept fiscal se stabilește între autoritatea fiscală locală care are competență în stabilirea, colectare și executare silită a unei astfel de taxe și persoana obligată la plata taxei.
În consecință, Administrația Sectorului 5 a Finanțelor Publice are calitate procesuală pasivă în situația formulării unei cereri de restituire a taxei sus-menționate.
Conform Cap. I pct. 2 din Anexa 1 a Ordinului nr. 1899/2004 pentru aprobarea procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată.
În consecință, motivul de recurs privind lipsa calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 5 a Finanțelor Publice este neîntemeiat.
Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosarul de fond, rezultă că taxa pentru emisii poluante în cauză a fost achitată pentru un autovehicul înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene.
Taxa a fost plătită, de către intimatul-reclamant ulterior intrării în vigoare a Legii nr. 9/2012.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură în plus față de cele impuse direct sau indirect asupra produselor interne similare. Mai mult, niciun stat membru nu poate să impună asupra produselor altor state membre impozite de natură să acorde protecție indirect altor produse.”
Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală importantă produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
În ceea ce privește compatibilitatea taxei instituite anterior, prin dispozițiile O.U.G. nr. 50/2008, cu prevederile art. 110 TFUE, se observă că, potrivit Hotărârii Curții de Justiție din data de 7 aprilie 2011, pronunțată în cauza C‑402/09 I. T. împotriva României, ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
Prin hotărârea pronunțată în cauza C-263/10, N., Curtea de Justiție a statuat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzură de pe piața națională.”
A constatat în plus că “o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta, a mai reținut Curtea de Justiție, că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre. Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009.”
Prin adoptarea Legii nr. 9/2012, a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008, înlăturându-se discriminarea constatată de Curtea Europeană de Justiție în cauzele C‑402/09 și C-263/10, mai sus-menționate.
Astfel, conform art. 4 alin. (1) din Legea nr. 9/2012, „obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
Potrivit alineatului (2) al aceluiași text legal, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Prin art. 1 din O.U.G. nr. 1/2012, s-a dispus însă suspendarea aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, până la data de 1 ianuarie 2013.
În consecință, ca urmare a adoptării acestei măsuri, redevin actuale considerațiile Curții Europene de Justiție din cauzele T. și N., fiind menținută discriminarea între vehiculele de ocazie achiziționate din alte state membre și vehiculele de ocazie de pe piața națională, cu aceeași vechime și uzură.
Prin urmare, taxa percepută de statul român intimatului-reclamant reprezintă o taxă contrară art. 110 din TCE, de natură a institui o discriminare indirectă între produsele interne și cele importate, discriminare nejustificată de criterii obiective.
Prin Legea nr. 157/2005 România a ratificat Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria și României la Uniunea Europeană, iar în conformitate cu dispozițiile art. 148 alin. (2) din Constituția României, „ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.”
În consecință, Curtea constată că în mod legal și temeinic instanța de fond a obligat Administrația Sectorului 5 a Finanțelor Publice la restituirea către reclamant a sumei achitate cu titlu de taxă pentru emisii poluante.
Referitor la critica privind obligarea pârâtei la plata dobânzii, Curtea reține că, potrivit jurisprudenței constante a C.J.U.E., atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205).
Prin urmare, constatând că încasarea taxei a avut loc cu încălcarea art. 110 T.F.U.E., în mod legal și temeinic instanța de fond a obligat pârâta la plata dobânzii aferente sumei a cărei restituire a dispus-o.
În ceea ce privește motivul de recurs privind obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, este de observat că, potrivit art. 453 alin. (1) C.proc.civ. “partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părții care a câștigat, să îi plătească cheltuieli de judecată.”
În cauză, având în vedere că, prin hotărârea pronunțată, instanța de fond a admis cererea reclamantului, pârâta fiind partea care a pierdut procesul iar culpa sa decurgând din refuzul de restituire a taxei solicitate de către reclamant, se impunea obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către partea adversă.
Susținerea recurentei-pârâte în sensul că, pentru a fi acordate cheltuielile de judecată, este necesar ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul este neîntemeiată, dispozițiile art. 453 C.proc.civ., fiind aplicabile deopotrivă judecății în primă instanță cât și judecății căilor de atac.
De asemenea, afirmația acesteia în sensul cã reclamantul poate solicita și restituirea taxei de timbru achitate de la Direcția de Impozite și Taxe Locale Sector 5 este neîntemeiatã.
Art. 22 din Legea nr. 146/1997 prevede cu caracter limitativ situațiile în care se pot restitui sumele achitate cu titlu de taxe judiciare de timbru la cererea petiționarului, o astfel de situație neregãsindu-se în prezenta cauzã.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 483 alin. (4) și art. 496 alin. (1) C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE reprezentată de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 6101/02.10.2014 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant P. M. și intimata-pârât ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. I. C. A. J. P. A.
GREFIER,
N. Grațiela S.
Red.jud.C.R.I..
Tehnored.
2 ex./.........................
Tribunalul București – Secția a II- a C. Administrativ și Fiscal
Judecător – B. R.
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 885/2015.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2167/2015. Curtea de... → |
|---|
