Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 16/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 16/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2015 în dosarul nr. 27570/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.
Ședința publică de la 16.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE I. C. M.
JUDECĂTOR P. O. D.
JUDECĂTOR G. M. E.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect recursul declarat de recurenta – reclamantă ASOCIAȚIA SALVAȚI CARTIERELE DĂMĂROAIA ȘI BUCUREȘTII NOI împotriva Sentinței civile nr.84/07.01.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații – pârâți P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și L. NELUȚU E..
Se învederează de către grefierul de ședință că s-au depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 15.06.2015, Concluzii Scrise formulate de recurenta – reclamantă, transmise prin e-mail la instanță.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 11.06.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților, eventual, să formuleze și să depună la dosar Concluzii Scrise, a amânat pronunțarea la data de 16.06.2015, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Prin sentința civilă nr. nr.84/07.01.2015 pronunțată de Tribunalul București, s-a dispus respingerea exceptiilor prematuritatii, inadmisbilitatii si lipsei calitatii procesuale active, ca neintemeiate și respingerea cererii formulate de reclamanta ASOCIAȚIA SALVAȚI CARTIERELE DĂMĂROAIA ȘI BUCUREȘTII NOI în contradictoriu cu pârâții P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și L. NELUȚU E. ca neintemeiata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Asociația Salvați Cartierele Damaroaia si Bucureștii Noi, criticând-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că prin acțiunea introductiva a solicitat instanței ca in contradictoriu cu parații P. G. al Municipiului București si L. Nelutu E. sa fie obligat primul intimat sa emită decizie de desființare a lucrărilor de construire realizate de către cel de-al doilea intimat la construcția situata in ., sectorul 1, București cu incalcarea autorizației de construire in temeiul art. 2B" alin. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea lucrărilor de construcții.
Cel de-al doilea capăt de cerere a vizat obligarea primului parat la acțiune efectiva prin intreprinderea tuturor operațiunilor administrative necesare incadrarii imobilului in prevederile autorizației de construire, ca urmare a admiterii primului capăt de cerere.
Mai inainte de a se adresa instanței de contencios administrativ, prin cererea inregistrata sub nr. 2080/C/2255/DC/2013 la Direcția Control din cadrul Direcției Generale de Poiitie Locaia si Controi a Municipiului București, a sesizat organele competente cu privire !a faptul ca intimatul L. Nelutu E. executa la imobilul din . lucrări cu incalcarea prevederilor A.C. nr. 929/27.12.2012.
Răspunzând cererii, autoritatea publica sesizata a arătat - prin adresa nr. 2080.2/C/24.05.2013 - ca aspectele invederate s-au verificat si s-a constatat ca in teren intimatul L. Nelutu E. executa lucrări de construire incalcand prevederile AC nr. 929/27.12.2012, sens in care au fost sesizate organele de cercetare penala pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunii prevăzute de art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
Având in vedere dispozițiile:
- art. 27 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 conform căruia primarii si organele de control din cadrul autorității administrației publice locale au obligația sa urmărească respectarea disciplinei in domeniul autorizării executării lucrărilor in construcții in cadrul unităților lor administrativ-teritoriale si ale art. 28 alin. 2 din aceeași lege potrivit căruia decizia desființării construcțiilor realizate cu nerespectarea prevederilor autorizației de construire se ia:
>de către autoritatea administrației publice competente sau
>dupa caz, de către instanța
„pe baza planurilor urbanistice si ale regulamentelor aferente avizate si aprobate in condițiile legii", la data de 07.05.2013, sub nr. de inregistrare_, ne-am adresat Direcției Urbanism -Serviciu Autorizare din cadrul Primăriei Municipiului București cu cerere de a emite „decizie/ privind desființarea construcțiilor efectuate la imobilul din ., Sector 1 București cu nerespectarea autorizației de construire".
Având in vedere ca autoritatea publica locala competenta nu a inteles sa soluționeze cererea formulata sub nr._/07.05.2013 in termen, in temeiul art. 1 alin. 1, art. 2 alin. 2 si art. 8 alin. 1 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, s-a adresat instanței de contencios administrativ pentru a obliga autoritatea publica locala la emiterea actului administrativ solicitat.
Menționează ca in timpul judecații de prima instanța, la dosarul cauzei s-a depus răspunsul autorității publice locale nr. 3969,3970,_,_/17.05.2013 la cererea sa nr._/07.05.2013 si a luat cunoștința de acesta de la dosar, neexistand vreo dovada ca acest răspuns i-ar fi fost comunicat anterior.
Prin sentința atacata, analizând fondul, prima instanța a constatat cu aplicarea greșita a legii, respectiv a normelor de drept material ca refuzul de emitere a unei dispoziții de desființare in cauza este unul justificat.
1. Pentru a ajunge la aceasta concluzie prima instanța a făcut o motivare străina de natura cauzei, analizând cu totul alte dispoziții legale de drept material decât cele invocate prin cererea de chemare in judecata si incidente in cauza, ajungând astfel la o concluzie greșita, aplicând greșit legea.
Astfel, desi art. 28 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții arata in clar ca autoritatea administrației publice competenta are atribuția de a lua „decizia desființării construcțiilor realizate cu nerespectarea prevederilor autorizației de construire" „pe baza planurilor urbanistice si ale regulamentelor aferente avizate si aprobate in condițiile legii" (s.n.) totuși, . nejustificat, prima instanța face analiza art. 33 din aceeași lege, temei legal inaplicabil in speța.
Analizând art. 33 din Legea nr. 50/1991 se observa ca acest text legal îndreptățește autoritatea publica locala sa procedeze la desființarea „construcțiilor executate fara autorizație de construire" atunci cand acestea se afla pe terenul proprietate publica sau privata a județului, municipiului, orașului sau comunei.
Modalitatea in care autoritatea publica locala procedează la desființare in acest caz - in cazul in care construcțiile nelegale se afla pe terenul proprietate sa - este „fara emiterea unei autorizații de desființare"
per a contrario si nu numai, respectiv si mai ales in temeiul dispozițiilor exprese ale art. 28 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, ori de cate ori constata ca lucrările de construire s-au realizat fara autorizație de construire sau cu încălcarea acesteia pe un teren proprietate privata aparținând unui particular (cazul in speța de fata in care L. Nelutu E. a edificat o. construcție cu incalcarea, respectiv cu depășirea flagranta a limitelor autorizației de construire pe terenul proprietatea sa), autoritatea publica locala poate dispune desființarea lucrărilor realizate nelegal prin emiterea unei decizii de desființare a lucrărilor de construire care încalcă legea „pe baza planurilor urbanistice si ale regulamentelor aferente avizate si aprobate in condițiile legii".
F. de faptul ca:
-art. 33 indreptateste expres primarul sa procedeze la desființarea construcțiilor nelegale „fara emiterea unei autorizații de desființare, fara sesizarea instanțelor judecătorești si pe cheltuiala contravenientului" atunci cand terenul pe care s-a construit ilegal este proprietatea orașului, in timp ce
-art. 28 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 obliga primarul sa procedeze la desființarea construcțiilor nelegale in cazul construcțiilor ilegale aflate pe terenurile proprietate a particularilor prin emiterea unei decizii de desființare „pe baza planurilor urbanistice si ale regulamentelor aferente avizate si aprobate in condițiile legii", rezulta fara putința de tăgada ca prima instanța a aplicat greșit legea cand a constatat in cauza ca refuzul primarului de a emite decizie de desființare pentru construcția ilegala de pe terenul unui particular ar fi justificat.
Soluția primei instanțe este nelegala deoarece aceasta a aplicat in cauza un text de lege fara legătura cu cauza, incident . de fapt decât aceea existenta in speța, astfel incat este explicabil, nu insa si temeinic, de ce aceasta a ajuns la o concluzie greșita.
2. In motivarea constatării ca ar fi justificat in cauza refuzul primarului de a emite o decizie de desființare a unor lucrări ilegale realizate de un particular pe terenul proprietatea particularului mai arata prima instanța, in mod cu totul nereal si abuziv ca in cauza Yildirir c. Turciei, Curtea europeana ar fi constatat incalcarea art. 1 din Protocolul nr. 1 „datorita faptului ca o construcție a reclamantului a fost demolata pe motiv ca fusese ridicata ilegal si reprezenta un pericol pentru siguranța cetățenilor si a mediului"
Aceasta susținere nu este adevărata.
Astfel, in nici un caz in jurisprudenta sa Curtea Europeana a Drepturilor Omului nu a decis ca interesul public al siguranței cetățenilor si al protecției mediului nu ar putea sa justifice restrângerea dreptului de proprietate privata prin desființarea unor construcții particulare ilegale.
Dimpotrivă, in paragraful 43 al motivării deciziei date in Cauza Yildirir contra Turciei (hotărârea din 24 noiembrie 2009) Curtea Europeana a Drepturilor Omului a subliniat „că este incontestabil că reclamantul a fost lipsit de proprietatea sa în interes public, și anume de a proteja sănătatea publică și mediul ( vezi Lazaridi c. Greciei, nr._/04, § 34, 13 iulie 2006) si „că această privare de proprietate a urmărit un scop legitim" (s.n.) deoarece „în această privință, Curtea observă că, deși nu există nicio prevedere în Convenție oferind protecție generală a mediului, a recunoscut că în societatea de astăzi o astfel de protecție este un element tot mai important (a se vedea Fredin c. Suediei (nr. 1), Hotărârea din 18 februarie 1991, . nr. 192, p. 16, § 48). Mai mult decât atât, într-un număr de cazuri, Curtea a abordate întrebări similare și a subliniat importanța protecției mediului (a se vedea, printre multe alte autorități, Taskin și alții împotriva Turciei, nr_/99, CEDO 2004-X..; . Moreno Gomez împotriva Spaniei, nr 4143/02, CEDO 2004-X;. Fadeyeva împotriva Rusiei, nr_/00, CEDO 2005-IV)"
Contrar susținerilor neadevarate ale primei instanțe, in cauza Yildirir contra Turciei Curtea Europeana a Drepturilor Omului a constatat incalcarea dreptului de proprietate privata nu pentru ca acesta nu putea fi lipsit de construcția ilegala pe considerentul protejării interesului public reprezentat de siguranța cetățenilor, sănătatea publica si protecția mediului, ci pentru ca reclamantul, cumpărător de buna credința - bazandu-se de cartea funciara - a unei construcții ilegale, a fost lipsit de proprietatea sa fara nici o compensație din partea Statului T. in sarcina căruia s-a reținut culpa de a nu fi ținut corect evidenta de carte funciara in care reclamantul s-a încrezut cu buna credința!
Având in vedere ca in cauza de fata pe care prima instanța a avut-o de soluționat situația de fapt este esentialmente diferita, pe langa faptul ca prima instanța retine greșit esența cauzei Yildirir c. Turciei, rezulta dincolo de orice indoiala ca sentința primei instanțe este greșita, data cu interpretarea si aplicarea greșita a legii.
Astfel, spre deosebire de cauza Yildirir c. Turciei, in cauza situația de fapt este aceea ca intimatul L. Nelutu E., el insusi, in calitate de investitor (iar nu de subdobanditor), a incalcat flagrant legea si drepturile civile subiective ale celorlalți cetățeni, respectiv a nesocotit flagrant interesul public reprezentat de siguranța cetățeanului si protecția mediului si a edificat pe terenul proprietatea sa o construcție cu incalcarea flagranta a autorizației de construire pe care a obtinut-o sub nr. 929/27.12.2012.
Deraderea cu care intimatul L. Nelutu E. a acționat, fata de lege si fata actul administrativ al autoritatiei de construire ce s-a eliberat in favoarea sa, este cel mai bine reliefata prin adresa Direcției de Control - Serviciul Control Disciplina in Construcții din cadrul
Politiei Locale a Municipiului București nr. 4607/C/06.10.2013 in care se arata de către aceasta autoritatea ca intimatul L. Nelutu E. a încălcat prevederile autorizației de construire menționate in sensul ca „nu a respectat nivelul de inaltime aprobat, in realitate pe teren fiind realizata o construcție cu nivel de inaltime D+P+3E in loc de S+P+2E; nu a executat curtea de lumina, in locul acesteia fiind executata scara interioara de acces, modificandu-se astfel intreg proiectul autorizației de construire si arhitectura construcției" (s.n.).
3. Mai arata prima instanța ca „nu este competenta sa oblige parații persoane fizice la desființarea construcției in condițiile in care o astfel de obligație are o natura pur civila, de competenta instanțelor de drept comun":
Susține recurenta că și aceasta motivare este străina de natura pricinii conducând la adoptarea unei soluții greșite de către prima instanța.
In cauza nu s-a solicitat obligarea paratului persoana fizica (de notat ca prima instanța se refera la „parații persoane fizice", aspect de asemenea străin de condițiile pricinii) la desființarea construcției ci a solicitat obligarea Primarului Municipiului București la emiterea unui act administrativ dat de către lege in competenta sa - art. 28 alin. 2 din Legea nr. 50/1991: emiterea unei decizii de desființare a unor lucrări de construire executate in afara limitelor autorizației de construire emise de către același intimat P. Municipiului București. Din moment ce emiterea acestui act administrativ privește un alt subiect de drept, respectiv are consecința directa in patrimoniul intimatului persoana fizica L. Nelutu E. este absolut firesc ca acesta sa figureze in proces pentru apărarea drepturilor si intereselor sale legitime, insa intre cele doua situații nu poate fi pus semnul egalității dupa cum o face abuziv prima instanța.
In cauza recurenta a solicitat prin cerere intimatului P. G. al Municipiului București sa emită un act administrativ si acesta refuzând sa-si îndeplinească atribuțiile legale, in temeiul Legii contenciosului administrativ s-a adresat instanței de contencios administrativ pentru ca aceasta sa procedeze conform art. 18 din aceasta lege, respectiv „sa oblige autoritatea sa emită un anume act administrativ".
Întrucât insusi intimatul P. G. al Municipiului București a constatat încălcarea de către intimatul persoana fizica a autorizației de construire si totuși fara nici o justificare concreta alege sa nu acționeze in sensul emiterii unei decizii de desființare soluția fireasca este de obligare a intimatului la emiterea actului administrativ solicitat.
Subliniază ca potrivit art. 28 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 autoritatea publica locala nu poate aprecia in cazul concret in speța asupra oportunității emiterii sau nu a unei decizii decizii de desființare a lucrărilor ce exced autorizația de construire, deoarece potrivit legii, o asemenea decizie se ia pe baza planurilor urbanistice si ale regulamentelor aferente avizate si aprobate in condițiile legii.
In cauza, in condițiile concrete in care Regulamentul Local de Urbanism anexa la PUG-1 ul Mun. București permite pentru zona in care este situata construcția din ., sector 1 un regim maxim de inaltime de S+P+2E - regim de inaltime maxim aprobat prin autorizația nr. 929/27.12.2012 - iar investitorul L. Nelutu E. a edificat cu încălcarea R.L.U. sî implicit a autorizației de construire un imobil cu regim de inaltime D+P+3E, autoritatea publica locala nu mai poate aprecia ca este oportun sa sa mențină o asemenea construcție intrucat in acest caz nu se va putea realiza niciodată o intrare in legalitate pe cale administrativa opunandu-se art. 561 din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul care arata: „Nu pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au ca scop . unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire." Din moment ce in cauza autorizația de construire a fost emisa pe maximul admis de documentația de urbanism existenta (PUG-ul Mun. București) si acest maxim a fost depășit in concret, menținerea unor asemenea lucrări de construire nu mai poate constitui o problema de oportunitate, ci doar de legalitate, care trebuie restabilita in toate cazurile „pe baza planurilor urbanistice si ale regulamentelor aferente avizate si aprobate in condițiile legii".
Recurenta Asociația Salvați Cartierele Dămăroaia și Bucureștii Noi, a formulat cerere de sesizare a înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept.
Având în vedere practica neunitară (sentința civilă nr. 6962/28 octombrie 2014 a Tribunalului București, Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, irevocabilă prin decizia nr. 1606/19.03.2015 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal, Tribunalul Dâmbovița, Secția a II-a Civilă, sentința nr. 2520/28.06.2012 rămasă irevocabilă prin decizia nr. 456/23.01.2013 a Curții de Apel Ploiești versus
Sentința nr. 4445/13.06.2014 a Tribunalului București, Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal, rămasă definitivă prin decizia civilă nr. 39/06/01.2015 a Curții de Apel București, Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal, Sentința nr. 4603/20.06.2014 a Tribunalului București, Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal rămasă definitivă prin decizia nr. 8906/27.11.2014 a Curții de Apel București Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal) există posibilitatea formulării la CEDO a unei plângeri în baza art. 6 alin. 1 privind dreptul la un proces echitabil (Cauza CEDO, B. contra României, Hotărârea din 06.12.2007).
Obiectul sesizării:
Întrebare privind interpretarea și/sau aplicarea prevederilor art. 28 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, în corelare cu prevederile art. 1 alin. 1 și 2 coroborat cu art. 8 alin. 1 teza ultimă și 11 din Legea nr. 554/2004:
Întrebarea se referă la următoarele aspecte:
1. Este sau nu inadmisibilă o acțiune în contencios administrativ contra refuzului nejustificat al autorității publice locale competente să emită un act administrativ cu caracter individual (Decizia de desființare a lucrărilor executate cu nerespectarea prevederilor unei autorizații de construire/încadrare a lucrărilor în prevederile autorizației) în baza art. 28 alin. 2 din Legea nr. 50/_, în lipsa procesul verbal de constatare a contravenției prevăzut la art. 26 alin. 1 lit. b din Legea nr. 554/2004?
2.Art. 32 alin. 1 din Legea nr. 50/1991 trebuie interpretat ca unica modalitate de aducere a unei construcții în parametrii urbanistici autorizați sau sesizarea instanței făcută de autoritățile care au emis anterior un proces verbal de contravenție în domeniul urbanismului este doar una din căile legale prin care se ajunge la rezultatul mai sus amintit?
3.Este, de principiu, admisibilă o acțiune în contencios administrativ contra refuzului nejustificat al autorității publice locale competente să desființare a lucrărilor executate cu nerespectarea prevederilor unei autorizații de construire/încadrare a lucrărilor în prevederile autorizației) în baza art. art. 28 alin. 2 din Legea nr. 50/1991 sau există numai calea civilă, a dreptului comun (obligația de a face/încălcarea obligației de a nu face - cu sensul de a nu edifica), prin care este sesizată Judecătoria de la locul situării supraedificatului în contradictoriu cu persoanele titulare de drepturi reale asupra acestuia?
Indicarea textului/textelor de lege:
1.Pentru acțiunea civilă:
-art. 762 alin. 3, art. 1357 NCC, art. 902 NCPrCiv;
2.Pentru acțiunea în contencios administrativ:
-art. 28 alin. 2 din Legea nr. 50/1991, în corelare cu prevederile: art. 13 din Legea nr. 350/2001, art. 1 alin. 1 și 2 coroborat cu art. 8 alin. 1 teza ultimă și 11 din Legea nr. 554/2004):
Materia de drept:
D. administrativ (dreptul urbanismului) și D. civil (drepturi reale - acțiunea în obligarea proprietarului unui supraedificat să se conformeze limitărilor aduse dreptului său de construi printr-un acte administrative: PUZ, PUD, Autorizație de construire).
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 96 alin. 3 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, a dispozițiilor legale incidente, Curtea constată că prezentul recurs este nefondat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare:
Motivul de casare identificat de Curte pe baza susținerilor din cererea de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC, atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
1.A. solicitării recurentei reclamante de sesizare a ICCJ pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept:
Cu referire în primul rând la cererea de sesizare a ICCJ pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, Curtea constată că în conformitate cu prevederile art. 519 cod proc. civilă, dacă în cursul judecății, un complet de judecată investit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că o chestiune de drept de a cărei lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective este nouă și asupra acesteia ICCJ nu a statuat și nici nu face obiectul unui recurs în intereseul legii în curs de soluționare, va putea solicita ICCJ să pronunțe o hotărâre prin care să dea o rezolvare de principiu chestiunii de drept cu care a fost sesizată.
În legătură cu acest aspect, Curtea constată în primul rând că o primă condiție de admisibilitate pentru sesizarea ICCJ în temeiul art. 519 și anume ca problema de drept supusă dezbaterii să fie nouă nu este îndeplinită în cauză.
Astfel, se observă că în cauză se pune în discuție aplicabilitatea unor texte de lege din Legea nr. 50/1991, respectiv art. 28 alin. 2, 32 și 33 din acest act normativ. Așadar, chestiunea de drept în discuție nu are caracter de noutate pentru a fi suspusă dezlegării în cadrul procesual al art. 519 așa cum a solicitat recurenta.
Mai mult, din înscrisurile depuse la dosar în susținerea acestei solicitări, nu rezultă că instanțele s-au pronunțat în mod esențial diferit asupra cestiunii de drept în cauză, în fapt diferențele fiind mai mult de abordare a argumentelor pentru susținerea soluțiilor pronunțate.
Pentru aceste considerente, Curtea constată că nu sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate pentru sesizarea ICCJ pentru pronunțarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, motiv pentru care va respinge această solicitare.
2. Asupra fondului cauzei:
P. G. al Municipiului București a emis Autorizația de construire nr. 929/27.12.2012, a urmare a cererii adresate de pârâtul L. Nelutu E., pentru edificarea unei construcții S+P+2E+M, pe terenul situat în ., sector 1, Bucuresti.
Prin adresa înregistrata sub nr._/07.05.2013 (f.15), recurenta reclamanta a solicitat Primarului G. al Municipiului București desființarea construcțiilor efectuate la imobilul din ., Bucuresti cu nerespectarea limitelor dimensiunilor și prevederilor autorizației de construire nr. 929/27.12.2012.
Prin adresa nr. 2080.2/C/24.05.2013 autoritatea administrativă a răspuns recurentei, arătând că aspectele invederate au fost verificate si s-a constatat ca in teren intimatul L. Nelutu E. executa lucrări de construire incalcand prevederile AC nr. 929/27.12.2012, sens in care au fost sesizate organele de cercetare penala pentru săvârșirea de către acesta a infracțiunii prevăzute de art. 24 lit. a) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții.
În conformitate cu prevederile art. 28 din Legea 50/1991 cu completările și modificările ulterioare (text de lege invocat de recurenta reclamantă în cererea sa): ” (1)O data cu aplicarea amenzii pentru contraventiile prevazute la art. 26 alin. (1) lit. a) si b) se dispune oprirea executarii lucrarilor, precum si, dupa caz, luarea masurilor de incadrare a acestora in prevederile autorizatiei sau de desfiintare a lucrarilor executate fara autorizatie ori cu nerespectarea prevederilor acesteia, . in procesul-verbal de constatare a contraventiei. (2)Decizia mentinerii sau a desfiintarii constructiilor realizate fara autorizatie de construire sau cu nerespectarea prevederilor acesteia se va lua de catre autoritatea administratiei publice competente, pe baza planurilor urbanistice si a regulamentelor aferente, avizate si aprobate in conditiile legii, sau, dupa caz, de instanta. Pentru lucrari ce se executa la cladirile prevazute la art. 3 lit. b) este necesar avizul Ministerului Culturii si cultelor.
(3)Masura desfiintarii constructiilor se aplica si in situatia in care, la expirarea termenului de intrare in legalitate stabilit in procesul-verbal de constatare a contraventiei, contravenientul nu a obtinut autorizatia necesara.”
Prin urmare, este evident că textul de lege citat are în vedere situația săvârșirii unei contravenții la regimul construcțiilor, dintre cele prev. de art. 26 din lege, contravenție constatată și sancționată în mod legal de organele în drept să dispună atare măsuri.
În speță, însă, din documentele dosarului rezultă că autoritatea publică a apreciat că sunt întrunite condițiile necesare pentru săvârșirea unei infracțiuni, respectiv cea prev. de art. 24 lit. a din lege, sens în care a sesizat organele de urmărire penală în drept să se pronunțe asupra existenței infracțiunii.
Ca atare, restabilirea situației anterioare și . va face în conformitate cu prevederile legislației penale, în urma soluționării sesizării formulate în acest sens, iar nu în conformitate cu prevederile art. 28 alin. 2 așa cum a solicitat recurenta.
Concret, autoritatea publică a constatat că în cauză sunt întrunite elementele constitutive ale unei infracțiuni, iar nu ale unei contravenții, în care gradul de răspundere penală este diferit, la fel cum este diferită și modalitatea de soluționare a sesizării. Astfel, în cazul incidenței răspunderii contravenționale, competentă să soluționaze sesizarea era autoritatea publică chemată în judecată, care ar fi trebuit să întocmească un proces verbal de constatare a contravenței și de sancționare, iar în conformitate cu prevederile art. 28 alin. 2 din lege era obligată să adopte măsurile necesare pentru desființarea construcțiilor edificate cu încălcarea autorizației de construire.
Cum în speță s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, competența autorității publice pârâte se limitează la sesizarea organelor de urmărire penală conform prevederilor art. 25 din lege, caz în care măsurile pentru punerea în situația anterioară se vor adopta de acestea din urmă în urma soluționării procesului penal.
În raport de aceste considerente, Curtea observă că într-adevăr motivarea instanței de fond nu are o legătură intrinsecă cu soluționarea prezentului litigiu, însă cu o motivare diferită, Curtea va menține soluția pronunțată, având în vedere că aceasta se impune față de cele de mai sus.
Pe cale de consecință, potrivit art. 496 cod proc. civilă va fi respins ca nefondat recursul, cu consecința mențeinrii soluției instanței de fond de respingere a acțiunii, cu reținerea argumentelor din prezenta decizie.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge cererea de sesizare a Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea pronunțării unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea unei chestiuni de drept, astfel cum a fost formulată de recurenta – reclamantă ASOCIAȚIA SALVAȚI CARTIERELE DĂMĂROAIA ȘI BUCUREȘTII NOI
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta – reclamantă ASOCIAȚIA SALVAȚI CARTIERELE DĂMĂROAIA ȘI BUCUREȘTII NOI sector 6, București, . împotriva Sentinței civile nr.84/07.01.2015 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimații – pârâți P. G. AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI sector 6, București, SPLAIUL INDEPENDENTEI, nr. 291-293și L. NELUȚU E. sector 1, București, . și cu domiciliul procesual ales la Cav P. M. – București, .. 33, ., ., sector 3.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, I. C. M. P. O. D. G. M. E.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud. G.M.E.
Jud. fond G. G. P. - Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 2167/2015. Curtea de... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3450/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
