Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3709/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3709/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-06-2015 în dosarul nr. 21369/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 3709
Ședința publică din data de 25.06.2015
Completul constituit din:
Președinte - R. M. V.
Judecător - M. E. G.
Judecător – C. M. I.
Grefier - C. I. Ș.
Pe rol se află judecarea cererii de recurs în contencios administrativ formulată de recurenta-reclamantă F. J. împotriva sentinței civile cu nr. 437/21.01.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA DE V. BUGET LOCAL SECTOR 2 BUCUREȘTI, având ca obiect contestație act administrativ fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legală îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Constatând cauza în stare de judecată, Curtea reține dosarul în pronunțare.
CU R T E A,
Prin sentința civilă nr. 437/21.01.2015 pronunțată de Tribunalul București s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamanta F. J., în contradictoriu cu pârâta Direcția de V. Buget Local Sector 2 București.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta F. J. care a criticat-o pentru motive de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea recursului s-a arătat că prin decizia de impunere nr._ emisa in 18.03.2103 intocmita de D. M. si vizata de d.l director executiv C. A. D., i s-a adus la cunoștința faptul ca trebuie sa achite suma de 2198 lei reprezentând ramasita impozit pe clădiri, fara a se preciza ce reprezintă aceasta ramasita, ce an sau ani vizează aceasta restanta.
Conform deciziei contestate i se imputa suma de 2198 lei cu titlu de ramasita desi conform adresei aceleiași instituții emitente i se aducea la cunoștința situația fiscala la data de 01.01.2012 rezulta ca la data de 01.01.2012 nu are absolut nici o suma restanta in anii anteriori, evidentiandu-se un sold 0 la data de 31.12.2011, iar conform chitanței nr. CF_ din 02.02.2012 rezulta ca si sumele datorate conform deciziilor de impunere transmise de instituția pârâtă pentru anul 2012 au fost achitate integral.
Mai mult decât atat, aceasta decizie nr._ conține sume care nu sunt justificate in nici un fel...pentru ce anume sunt datorate aceste sume, vizează ce perioada in timp, si daca . fi reale pentru care motiv nu au fost calculate si comunicate la timpul lor.
Judecătorul fondul a apreciat ca calculul retroactiv al sumelor si al penalităților i se datorează reclamantei deoarece nu a depus in termen declarația conforma, desi reclamanta a depus in 2007 o declarație speciala din care rezulta ca are in proprietate si un alt imobil pentru care a achitat impozit.
Pe de alta parte cat timp in fiecare an reprezentantul său s-a deplasat la DVBL Sector 2 pentru plata impozitelor, deci si in anul 2011 cat si in 2012, plătind la ghișeu impozitul pentru toate imobilele mele, totuși niciodată dar niciodată nu i-a fost ridicata problema depunerii unei noi declarații speciale de către reprezentații DVBL Sector 2.
Prin urmare, in situația data, raportat la faptul ca aceeași instituție a emis atat documentul contestat, cat si documentele la care a făcut referire si pe care le anexează, consideră ca exista o eroare pe care solicită să fie indreptată in sensul anularii deciziei de impunere nr._/18.03.2013 contestate.
In ceea ce privește decizia nr._ privind obligațiile de plata accesorii privind penalități si majorări din 2010 pana in 2012 in cuantum de 791 lei, aceasta este fara doar si poate aberanta, atat timp cat reclamanta a achitat intotdeauna inainte de 31.martie beneficiind de bonificații in fiecare an.
Cum este matematic posibil ca o persoana care achita toate dările către stat in primul trimestru si beneficiază de bonificații sa plătească majorări si penalități la aceste sume.
Prin absurd daca am lua in calcul sumele pe care le-au specificat in decizia nr._ ca fiind ramasita totuși de reținut este ca nu pot sa perceapă majorări si penalități in situația in care nu au adus la cunoștința persoanelor care sunt sumele pe care trebuie sa le achite.
Intimata pârâtă Direcția V. Buget Local Sector 2 a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
În fapt, instituția a emis pe numele recurentei Decizia de impunere nr._/18.03.2013 si Decizia nr._/18.03.2013 referitoare la obligațiile de plata accesorii, acte administrativ fiscale ce au contestate sub aspectul legalității debitului individualizat, pe motiv ca sumele stabilite de organul fiscal nu ar fi fost conforme cu realitatea.
Prin sentința civila nr. 437/21.01.2015, Tribunalul București Secția a Il-a contencios administrativ si fiscal a respins ca neintemeiata cererea de chemare in judecata formulata de reclamanta F. J..
Împotriva sentinței civile nr. 437/21.01.2015 partea adversa a formulat cerere de recurs, criticând soluția instanței de fond sub aspectul temeiniciei in raport de faptul ca aceasta ar fi analizat greșit dispozițiile art. 252 din Codul Fiscal.
In raport de motivele invocate in cererea de recurs, solicita respingerea recursului ca neintemeiat, pentru următoarele considerente:
Astfel, stabilirea obligațiilor fiscale in sarcina reclamantei s-a făcut in temeiul dispozițiilor codului fiscal, respectiv in temeiul dispozițiilor art. 249 alin. (1), dispoziții potrivit cărora "orice persoana care are in proprietate o clădire situata in România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul in care in prezentul titlu se prevede diferit", coroborate cu prevederile art. 252 alin. (1) care statuează faptul ca "persoanele fizice care au in proprietate doua sau mai multe clădiri datorează un impozit pe clădiri, majorat dupa cum urmează: a) cu 65% pentru prima clădire in afara celei de la adresa de domiciliu;
b) cu 150% pentru a doua clădire in afara celei de la adresa de domiciliu;
ci cu 300% pentru a treia clădire si următoarele in afara celei de la adresa de domiciliu":
De asemenea la stabilirea obligațiilor fiscale, au fost avute in vedere si dispozițiile art. 119 alin. (1) Cod procedura fiscala, republicat, cu modificările si completările ulterioare, dispoziții potrivit cărora "pentru neachitarea la termenul de scadenta de către debitor a obligațiilor de plata, se datorează dupa acest termen majorări de intarzaiere".
Așadar luând in considerare dispozițiile legale anterior invocate, serviciul de specialitate din cadrul instituției, operarea majorării proprietății situate în București, .. 2A, sector 2, aflată în proprietatea contribuabilului contestator, s-a efectuat în conformitate cu prevederile art. 252 din legea 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, care arata ca:
(1) Persoanele fizice care au în proprietate doua sau mai multe ciădiri datorează un impozit pe clădiri, majorat după cum urmează:
a)cu 65% pentru prima clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
b)cu 150% pentru a doua clădire în afara celei de la adresa de domiciliu;
c)cu 300% pentru a treia clădire și următoarele în afara celei de la adresa de domiciliu.
De la această regulă, actul normativ citat prezintă și excepțiile aplicabile, în alin. următor precizând că nu intră sub incidența alin. (1) persoanele fizice care dețin în proprietate clădiri dobândite prin succesiune legală, situație in care contribuabilul contestator nu se incadreaza.
Mai mult, potrivit dispozițiilor alin. 3 din același articol antecitat, în cazul deținerii a două sau mai multe clădiri în afara celei de la adresa de domiciliu, impozitul majorat se determină în funcție de ordinea în care proprietățile au fost dobândite, așa cum rezultă din documentele ce atestă calitatea de proprietar.
În ceea ce privește susținerile pârtii adverse referitoare la faptul că nu i-ar fi fost aduse la cunoștință anterior sumele de plată, coroborat cu cele arătate mai sus, precizează că obligația legală subzistă în sarcina contribuabilului, astfel dupa cum este statuat de art. 252 alin. 4 Cod fiscal -.Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) au obligația sa depună o declarație specială la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în raza cărora își au domiciliul, precum și la cele în raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora. Modelul declarației speciale va fi cel prevăzut prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.
În același sens, sunt aplicabile prevederile statuate în Hotărârea nr. 44/2004, privind Normele metodologice de aplicare a Codului fiscal, cu modificările și completările ulterioare. Astfel, conform punctului 50, alin. 1, declarația specială pentru stabilirea impozitului pe clădiri majorat, în cazul persoanelor fizice care au în proprietate mai multe clădiri, în afara celor aflate la adresa de domiciliu, corespunde modelului aprobat, iar conform alin. 2 declarația specială se depune la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale din unitățile administrativ-teritoriale unde sunt situate clădirile.
Mai mult, obligația în sarcina contribuabilului este arătată și în alin. 3 al aceluiași punct: în cazul contribuabili/or care dobândesc clădiri care intră sub incidența prevederilor art. 252 alin. (1) din Codul fiscal, declarația fiscală se depune în termen de 30 de zile de la data dobândirii.
Ca urmare a celor menționate, operarea indexării proprietății din .. 2A, care reprezintă o hala de producție în suprafață de 559,23 mp, a fost făcută începând cu data de 01.07.2010, data de la care au devenit aplicabile prevederile Ordonanței de urgență nr. 59 / 2010, persoanele fizice care au în proprietate două sau mai multe clădiri (fără să mai conteze dacă acestea au destinația de locuință), datorând impozit majorat, după cum a fost arătat mai sus, petenta având de achitat sume reprezentând și impozitul datorat pentru anul 2013, pentru ambele proprietăți deținute.
Astfel, vazand cele expuse, in mod temeinic si legal, organul fiscal a stabilit in sarcina reclamantei, prin actele administrativ fiscale contestate, obligațiile de plata aferente bunurilor deținute in patrimoniu.
De altfel, textele de lege mai sus enunțate vădesc in mod cert dreptul D.V.B.L. S2 de a percepe impozitul solicitat, prevederile Codului fiscal fiind exprese, iar stabilirea obligațiile fiscale situandu-se in interiorul dreptului de prescripție de 5 ani stabilit de Codul de procedura fiscala.
Așadar, având in vedere cele arătate mai sus, respectiv prevederile legale invocate, in mod corect instanța de fond nu a primit motivările reclamantei sub aspectul nelegalitatii obligațiilor fiscale stabilite.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 96 alin. 3 Cod procedură civilă, precum și ale art.10 din Legea nr.554/2004.
Curtea, analizând actele dosarului și susținerile părților în raport de prevederile legale incidente, constată următoarele:
Motivul de casare identificat de Curte pe baza susținerilor din cererea de recurs este cel prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC, atunci când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.
Intimata pârâtă a emis pe numele recurentei Decizia de impunere nr._/18.03.2013 si Decizia nr._/18.03.2013 referitoare la obligațiile de plata accesorii pentru sumele de 2189 lei debit și 791 lei accesorii.
Stabilirea obligațiilor fiscale in sarcina reclamantei s-a făcut in temeiul dispozițiilor codului fiscal, respectiv in temeiul dispozițiilor art. 249 alin. (1), dispoziții potrivit cărora "orice persoana care are in proprietate o clădire situata in România datorează anual impozit pentru acea clădire, exceptând cazul in care in prezentul titlu se prevede diferit", coroborate cu prevederile art. 252 alin. (1) care statuează faptul ca "persoanele fizice care au in proprietate doua sau mai multe clădiri datorează un impozit pe clădiri, majorat dupa cum urmează: a) cu 65% pentru prima clădire in afara celei de la adresa de domiciliu;
b) cu 150% pentru a doua clădire in afara celei de la adresa de domiciliu;
ci cu 300% pentru a treia clădire si următoarele in afara celei de la adresa de domiciliu":
Curtea observă că operarea majorării în conformitate cu prevederile art. 252 din legea 571/2003 privind Codul fiscal s-a efectuat pentru proprietatea recurentei situată în București, .. 2A, sector 2. Pentru această proprietate recurenta nu a depus declarația prevăzută de art. 252 alin. 4 cod fiscal, conform căruia: ”Persoanele fizice prevăzute la alin. (1) au obligația sa depună o declarație specială la compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale în raza cărora își au domiciliul, precum și la cele în raza cărora sunt situate celelalte clădiri ale acestora. Modelul declarației speciale va fi cel prevăzut prin norme metodologice aprobate prin hotărâre a Guvernului.”
Așa cum în mod corect a reținut și instanța de fond, recurenta reclamantă nu a depus declarația prev. de art. 252 redat mai sus pentru imobilul teren și hala de producție din București, ..2.A, sector 2. Astfel, declarația specială de impunere a fost completată și depusă abia la data de 14.03.2013, acesta fiind motivul pentru care au fost calculate retroactiv atât principal cât și accesorii iar, anterior, la data de 01.01.2012 reclamanta nu figura cu datorii.
Sub acest aspect nu pot fi reținute apărările recurentei care a susținut că nu avea obligații legale restante în anul 2012 și că a beneficiat de bonificații in fiecare an, atâta vreme cât aceasta nu a îndeplinit o obligație ce-i revenea potrivit legii, omițând să completeze și să depună la organul fiscal declarația menționată mai sus.
Totodată, nici calculul accesoriilor nu este o soluție abuzivă adoptată de pârâtă, în condițiile în care recurenta nu a îndeplinit la termen obligația sa, astfel încât sumele datorate sunt purtătoare de accesorii, în conformitate cu prevederile art. 119 alin. (1) Cod procedura fiscala.
Pentru toate aceste considerente, Curtea în temeiul disp. art. 496 cod proc. civilă va respinge recursul ca nefondat, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a hotărârii instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-reclamantă F. J. împotriva sentinței civile cu nr. 437/21.01.2015 pronunțată de Tribunalul București Secția C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimata-pârâtă DIRECȚIA DE V. BUGET LOCAL SECTOR 2 BUCUREȘTI.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 25.06.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
R. M. V. M. E. G. C. M. I.
GREFIER,
C. I. Ș.
Red./tehnored./ 4 ex./ GME /Tehnored.
Tribunalul București Secția C. Administrativ și Fiscal
Judecător fond: P. G.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2865/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 1867/2015.... → |
|---|
