Pretentii. Încheierea nr. 3/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Încheierea nr. 3/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-09-2015 în dosarul nr. 393/2/2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Încheiere
Ședința publică din data de 3 septembrie 2015
Completul constituit din:
Președinte: D. M. D.
Grefier: M. G.
Pe rol fiind acțiunea în contencios administrativ formulată de către reclamanta S.C. G. P. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU CALIFICĂRI și cu chematul în garanție A. B., având ca obiect pretenții contractuale.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde reclamanta, reprezentată prin avocat C. G., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la data de 30.06.2015, prin serviciul registratură, pârâta a depus la dosar înscrisuri, în trei exemplare.
Curtea pune în discuție excepția netimbrării cererii de chemare în garanție, invocată de către chematul în garanție prin întâmpinare.
Apărătorul reclamantei solicită admiterea excepției și anularea cererii de chemare în garanție, întrucât pârâta nu a achitat taxa judiciară de timbru aferentă cererii.
Curtea respinge ca nefondată excepția netimbrării cererii de chemare în garanție, invocată de către chematul în garanție prin întâmpinare, având în vedere că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 30 din O.U.G. nr. 80/2013, cererea de chemare în garanție formulată de către autoritatea publică pârâtă fiind scutită de plata taxei judiciare de timbru.
Curtea pune în discuție excepția prematurității cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâtă și chematul în garanție prin întâmpinare.
Apărătorul reclamantei solicită respingerea excepției prematurității ca nefondată, având în vedere că, potrivit art. 4.11 din contractul de parteneriat, plata se efectuează de către beneficiar în termen de 10 zile de la primirea sumelor de bani în contul unic al proiectului.
Curtea califică excepția prematurității drept o apărare de fond, iar nu o excepție procesuală care să necesite o dezlegare separată și prioritară, având în vedere că se invocă nerespectarea unor clauze din contractul de parteneriat încheiat între părți, urmând ca motivele invocate de pârâtă și chematul în garanție în susținerea prematurității cererii să fie avute în vedere și analizate de către instanță cu ocazia soluționării fondului.
Curtea pune în discuție excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâtă prin notele de ședință depuse la 30.06.2015.
Apărătorul reclamantei arată că, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că OI POSDRU-MECȘ a validat suma de 6.366.084,28 lei, aferentă cererii de rambursare nr. 4, din care suma de 597.115,98 lei se cuvine reclamantei, sumă ce a fost achitată la data de 28.07.2015. Față de această împrejurare, apreciază că primul capăt de cerere a rămas fără obiect, însă insistă în soluționarea celui de-al doilea capăt de cerere, având ca obiect plata dobânzii de 1.306,64 euro, întrucât pârâta se face responsabilă de neplata debitului principal la scadență, respectiv la data de 01.08.2014. Precizează că dobânzile solicitate au fost calculate prin raportare la dispozițiile OG nr. 13/2011 și pentru perioada 01.08._15. Mai arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea cererii de chemare în garanție. Solicită obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru în cuatum de 300 lei și onorariul de avocat în cuantum de 11.249 lei, sens în care depune la dosar factura fiscală nr. 417/11.03.2014.
CURTEA
Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, sens în care
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 17 septembrie 2015.
Pronunțată în ședință publică azi, 3 septembrie 2015.
PREȘEDINTEGREFIER
D. M. D. M. G.
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Sentința nr. 2257
Ședința publică din data de 17 septembrie 2015
Completul constituit din:
Președinte: D. M. D.
Grefier: M. G.
Pe rol fiind pronunțarea asupra acțiunii în contencios administrativ formulate de către reclamanta S.C. G. P. S.R.L. în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU CALIFICĂRI și cu chematul în garanție A. B., având ca obiect pretenții contractuale.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 03.09.2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte din prezența sentință, însă Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra prezentei cauze în contencios administrativ, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal la data de 22.01.2015, reclamanta S.C. G. P. S.R.L. a solicitat obligarea pârâtei A. NAȚIONALĂ PENTRU CALIFICĂRI la plata sumei de 585.190,52 lei, reprezentând contravalorea lucrărilor prestate în temeiul contractului de parteneriat încheiat între părți, precum și a dobânzii legale, calculate de la momentul exigibilității debitului principal și până la plata efectivă a acestuia, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat în sinteză următoarele: la data de 30.06.2009, a încheiat cu pârâta contractul de parteneriat, în temeiul căruia, în perioada 05.01._12, a implementat proiectul „Asigurarea calității în sistemul de formare profesională continuă în România-CALISIS”, finanțat din Fondul Social European prin POSDRU 2007-2013; societatea a înaintat către beneficiar, spre validare, sumele reprezentând cheltuielile efectuate în executarea obligațiilor contractuale; cererea de rambursare nr. 4 a fost înaintată la data de 01.08.2014, însă nici până în prezent pârâta nu a efectuat plata sumelor cuvenite.
În drept, reclamanta a invocat art. 1 și 8 din Legea nr. 554/2004, art. 1530 și urm. din Codul civil, OG nr. 13/2011.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (filele 12-37).
Cererea a fost timbrată cu taxă judiciară de timbru de 300 lei (fila 44).
Prin întâmpinarea depusă la dosar în data de 11.12.2014 (filele 54-58), pârâta a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, susținând în esență următoarele: obligația plății există doar pentru sumele declarate eligibile și se execută din bugetul proiectului, iar plata este condiționată de existența disponibilului bănesc în contul special al proiectului și de prezentarea, verificarea și validarea de către managementul de proiect a cheltuielilor eligibile efectuate de parteneri și înaintate spre decontare; nu se poate reține vreo culpă în sarcina ANC, atâta timp cât, conform art. 2.4 din contractul de parteneriat, aprobarea execuției bugetare și a repartiției fondurilor pentru activitățile din proiect este atributul exclusiv al managerului de proiect, pe baza bugetului aprobat de AMPOSDRU și a bugetelor detaliate pe categorii de costuri și activități ale partenerilor; contractul de parteneriat nr. 518/30.06.2009 nu cuprinde niciun termen în care AMPOSDRU are obligația de a aproba o cerere de rambursare și niciun termen în care ar trebui să formuleze obiecțiuni la o cerere de rambursare, neexistând practic o scadență a obligației de plată; cererea de rambursare nr. 4 înregistrata OIPOSDRU la data de 01.08.2014 a fost respinsă din punct de vedere administrativ la data de 08.12.2014, iar în prezent se reface această cerere de rambursare.
În drept, pârâta a invocat art. 205 din Codul de procedură civilă.
Prin răspunsul la întâmpinare depus la dosar în data de 30.03.2015 (filele 101-109), reclamanta a reiterat argumentele de fapt și de drept invocate prin cererea introductivă.
În drept, reclamanta a invocat art. 201 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, reclamanta a depus la dosar înscrisuri (filele 110-119).
La data de 12.03.2015, pârâta A. Națională pentru Calificări a depus la dosar o cerere de chemare în garanție a managerului de proiect B. A., susținând în esență că acesta răspunde pentru buna desfășurare a contractului de finanțare, iar pe parcursul raportării activității de implementare a proiectului au apărut unele inadvertențe privind modul în care a fost formulată cererea de rambursare nr. 4, ceea ce a condus inițial la respingerea ei.
În drept, pârâta a invocat art. 72 și art. 73 alin. 3 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, pârâta a depus la dosar înscrisuri (filele 65-96).
Prin întâmpinarea la cererea de chemare în garanție depusă la dosar în data de 04.05.2015 (filele 143-146), chematul în garanție B. M. a invocat excepțiile netimbrarii cererii de chemare în garanție și prematuritatii cererii de chemare în judecată, iar pe fond a solicitat respingerea cererii de chemare în garanție ca neîntemeiată, susținând în esență că, la acest moment, cererea de rambursare nr. 4 este în stadiul verificării eligibilității de către autoritățile competente, astfel încât pretențiile deduse judecății nu sunt scadente.
În drept, chematul în garanție a invocat art. 74 din Codul de procedură civilă.
Prin răspunsul la întâmpinarea formulată de chematul în garanție (filele 151-154), reclamanta a solicitat respingerea excepției prematurității, invocând art. 4.11. din contractul de parteneriat, conform căruia plățile către parteneri se efectuează de către beneficiar în termen de 10 zile de la primirea sumelor de bani în contul unic al proiectului.
În drept, reclamanta a invocat art. 201 alin. 2 din Codul de procedură civilă.
Analizând cu prioritate excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, Curtea o va respinge ca nefondată, având în vedere că, deși debitul principal a fost achitat la data de 28.07.2015, astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila 178, totuși cererea de chemare în judecată are două capete de cerere, iar reclamanta a insistat în soluționarea celui accesoriu, având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, în cuantum de 1.306,64 euro.
Analizând cererea de chemare în judecată, Curtea o va respinge ca nefondată.
Astfel, în ceea ce privește capătul principal de cerere, Curtea constată că debitul în cuantum de 585.190,52 lei a fost achitat ulterior introducerii acțiunii, respectiv la data de 28.07.2015, astfel cum rezultă din înscrisul depus la fila 178, după ce, la data de 10.06.2015, conform scrisorii standard de informare nr. 5419 (filele 163-164), OIPOSDRU-MECT a validat suma totală de 6.366.084,28 lei, solicitată prin cererea de rambursare nr. 4/31.03.2015.
Referitor la capătul de cerere accesoriu, Curtea îl va respinge ca nefondat, constatând că reclamanta nu este îndreptățită la acordarea dobânzii legale aferente debitului principal.
Astfel, potrivit art. 6.1 din contractul de parteneriat, „beneficiarul răspunde contractual pentru neexecutarea, executarea cu întârziere sau necorespunzătoare a obligațiilor”.
Conform art. 4.11 din contract, „plățile către parteneri se efectuează de către beneficiar în termen de 10 zile de la primirea sumelor de bani în contul unic al proiectului; decontarea și plata se fac, de regulă, lunar, condiționat doar de existența disponibilului bănesc în contul special al proiectului și de prezentarea, verificarea și validarea de către managementul de proiect a cheltuielilor eligibile efectuate de parteneri și înaintate spre decontare”.
Având în vedere aceste clauze contractuale, Curtea reține că reclamanta era îndreptățită la plata unor dobânzi/penalități de întârziere doar în situația în care pârâta, în calitate de beneficiar, ar fi depășit termenul de plată prevăzut la art. 4.11, astfel cum este acesta condiționat de primirea sumelor de bani în contul unic al proiectului.
Potrivit modului de calcul prezentat în înscrisul depus la fila 177, reclamanta a solicitat acordarea dobânzii pentru perioada cuprinsă între 01.08.2014 (data depunerii cererii inițiale de rambursare nr. 4) și 29.07.2015 (data plății debitului principal de către pârâtă).
Or, cererea de rambursare nr. 4, depusă de pârâtă spre validare la data de 01.08.2014, a fost respinsă inițial de către OIPOSDRU-MECT la data de 08.12.2014, fiind solicitată redepunerea ei cu remedierea deficiențelor constatate. A. pârâtă a redepus cererea de rambursare nr. 4 la data de 31.03.2015, iar aceasta a fost validată de către OIPOSDRU-MECT la data de 10.06.2015. Din actele dosarului nu rezultă la ce dată a fost virată suma validată în contul special al proiectului, ci doar faptul că, la data de 28.07.2015, suma solicitată de reclamantă a fost achitată de către autoritatea pârâtă.
În aceste condiții, este evident că pârâta nu se află în culpă contractuală, respectiv nu i se poate imputa executarea cu întârziere a obligației de plată, astfel cum aceasta a fost circumstanțiată prin art. 4.11 din contractul de parteneriat. Reclamanta nu este îndreptățită a pretinde dobânzi pentru întârzierea în efectuarea plății, întrucât nu a existat o astfel de întârziere, în condițiile în care prin art. 4.10 din contract a acceptat expres că, în derularea contractului de parteneriat, sumele datorate sunt aferente numai cheltuielilor declarate de către autoritatea finanțatoare ca eligibile din bugetul proiectului, iar prin art. 4.11 a acceptat că plata se face condiționat doar de existența disponibilului bănesc în contul special al proiectului și de prezentarea, verificarea și validarea cheltuielilor eligibile înaintate spre decontare.
Curtea va respinge și cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată, reprezentând taxa judiciară de timbru în cuatum de 300 lei și onorariul de avocat în cuantum de 11.249 lei, având în vedere că reclamanta este cea care a pierdut procesul.
Analizând cererea pârâtei de chemare în garanție a managerului de proiect, Curtea o va respinge ca rămasă fără obiect, având în vedere soluția de respingere ca nefondată a cererii de chemare în judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge excepția rămânerii fără obiect a cererii de chemare în judecată, invocată de către pârâtă prin notele de ședință depuse la dosar în data de 30.06.2015, ca nefondată.
Respinge capătul principal de cerere, având ca obiect plata sumei de 585.190,52 lei, formulat de către reclamanta S.C. G. P. S.R.L., cu sediul ales pentru comunicarea actelor de procedură la S.C.A. „Tonucci & Partners” din București, .-41, ..1, sectorul 1, în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ PENTRU CALIFICĂRI, cu sediul în București, Piața V. M. nr. 1-3, ., cam. 164, sectorul 1, ca nefondat.
Respinge capătul de cerere accesoriu, având ca obiect obligarea pârâtei la plata dobânzii legale în cuantum de 1.306,64 euro, ca nefondat.
Respinge cererea reclamantei de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ca nefondată.
Respinge cererea pârâtei de chemare în garanție a lui B. A., cu domiciliul în București, ., ., sectorul 6, ca rămasă fără obiect.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a se depune la Curtea de Apel București-Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Pronunțată în ședință publică azi, 17 septembrie 2015.
PREȘEDINTE GREFIER
D. M. D. M. G.
Red/thred. DDM/ 5 ex/ 22.09.2015
← Despăgubire. Decizia nr. 3332/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2832/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
---|