Pretentii. Decizia nr. 2865/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2865/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-05-2015 în dosarul nr. 21579/3/2014
Acesta nu este document finalizat
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR. 21.579/3/C./2014
DECIZIA CIVILĂ NR. 2865
Ședința publică din data de 18.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: O. D. P.
JUDECĂTOR: B. C.
JUDECĂTOR: V. H.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA V. BUGET LOCAL SECTOR 2, împotriva sentinței civile nr. 8227/09.12.2014, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a C. administrativ și fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA M. FĂLTICENI PRIN PRIMAR, având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la prima strigare a cauzei, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurenta-reclamantă a depus la data de 24.04.2015, prin serviciul registratură, răspuns la întâmpinare și a solicitat judecarea cauzei și în lipsă; totodată, intimata-pârâtă a depus la data de 27.04.2015 împuternicirea de reprezentare a consilierului juridic care a redactat întâmpinarea, după care,
Față de lipsa părților la apelul nominal, date fiind dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor de judecată aprobat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea cauzei la sfârșitul listei de ședință.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține dosarul spre soluționarea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
I. Prin sentința civilă nr. 8227/09.12.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București – Secția de contencios administrativ și fiscal a respins acțiunea formulată de reclamanta D. V. BUGET LOCAL SECTOR 2 în contradictoriu cu pârâta P. M. FALTICENI PRIN PRIMAR, ca neîntemeiată.
În motivarea efectivă a soluției pronunțate, Tribunalul a reținut următoarele:
Pârâta a încasat amenda contravențională achitată de contravenientul LEVINTA C., contravenient care domiciliază în raza teritorială a Primăriei sector 2, așa cum se recunoaște prin întâmpinare.
De asemenea, este cert că achitarea amenzii se poate face, potrivit art.28 din OG 2/2001, la Casa de Economii și Consemnațiuni-C.E.C. - S.A. sau la casieriile autorităților administrației publice locale ori ale altor instituții publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale, indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea funcționează, de cetățenia, domiciliul sau de reședința contravenientului.
Problema care se ridică este aceea a organului fiscal competent cu administrarea veniturilor din amenzi, raportat la domiciliul contravenientului.
În acest sens, reclamanta a invocat dispozițiile art. 31 din OG 92/2003 referitoare la domiciliul fiscal; însă, nicio dispoziție nu dispune că administrarea impozitelor, taxelor și contribuțiilor datorate bugetului local se face de către organul fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal (art.33 se referă la impozitele, taxele și contribuțiile datorate bugetului de stat).
Iar art.35 din același act normativ stabilește doar: Compartimentele de specialitate ale autorităților administrației publice locale sunt competente pentru administrarea impozitelor, taxelor si altor sume datorate bugetelor locale ale unităților administrativ-teritoriale sau, după caz, ale subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor, fără a stabili în concret că taxele datorate bugetului local sunt cele ale persoanelor fizice care au domiciliul fiscal în raza teritorială a autorității respective.
Singura reglementare care, în interpretarea per a contrario, ar putea susține opinia reclamantei este cea a articolului 36 din OG 92/2003, dar în combatere prima instanță reține art.37 din același act normativ, care se referă la conflictul de competență.
Este cazul din speță, unde ambele părți apreciază că sunt competente cu administrarea amenzii achitate de contravenientul LEVINTA C..
În aplicarea acestor dispoziții și pentru tranșarea problemei ce face obiectul prezentului litigiu, Comisia fiscală centrală a emis decizia nr.3/2014, aprobată prin Ordinul ministrului Finanțelor Publice nr. 1.234/2014, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 682/18.09.2014, potrivit căreia: În vederea aplicării unitare a prevederilor art. 8 alin. (3) si (4) coroborate cu dispozițiile art. 25, 28 si 39 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări si completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările si completările ulterioare, Comisia fiscală centrală a adoptat soluțiile de mai jos: 1.Cazul în care amenda se achită înainte de data începerii executării silite, din momentul comunicării/înmânării procesului-verbal de contravenție până la data comunicării somației de plată contravenientului, amenda încasată se face venit la bugetul local la care s-a efectuat plata de către contravenient, indiferent de faptul că suma datorată a fost achitată în termenul de 48 de ore/două zile lucrătoare, după caz, sau după acest termen, ori de faptul că în această perioadă amenda a fost plătită integral sau parțial. În situația în care, deși persoana fizică sau juridică a achitat amenda contravențională la bugetul local al unei unități administrativ-teritoriale, alta decât cea de domiciliu, iar organul din care face parte agentul constatator a comunicat, din oficiu, procesul-verbal de constatare a contravenției organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică, contravaloarea amenzii încasate constituie venit la bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde s-a efectuat plata acesteia.
Așadar, problema conflictului între cele două organe fiscale, a fost tranșată de Comisia centrală fiscală, competentă potrivit dispozițiilor art.37 din OG 92/2003, să soluționeze conflictul între cele două organe fiscale.
Aceleași dispoziții obligau reclamanta să se adreseze Comisiei centrale pentru soluționarea conflictului.
În raport de soluția dată prin decizia Comisiei fiscale centrale, competentă de altfel să soluționeze conflictul de competență dintre două organe fiscale, soluție care stabilește că amenda încasată, înainte de începerea executării silite, se constituie venit la bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde s-a efectuat plata, indiferent de domiciliul contravenientului, acțiunea reclamantei apare ca neîntemeiată și urmează a fi respinsă în consecință.
II. Împotriva acestei sentințe, comunicată la 16.01.2015, a declarat recurs, înregistrat la data de 21.01.2015, pârâta DIRECȚIA V. BUGET LOCAL SECTOR 2, solicitând modificarea sentinței recurate, cu consecința obligării pârâtei Primăria M. Fălticeni, la virarea către bugetul local al sectorului 2, in contul IBAN RO70TREZ70221A350102_ deschis la Trezoreria Sector 2, beneficiar DVBL S2, a sumei de 80 lei reprezentând contravaloare amenzii contravenționale stabilita prin procesul verbal de constatare a contravenției CP nr._/05.07.2013, amenda achitata de contravenienta Levinta C. ce are domiciliul fiscal pe raza teritorială a sectorului 2.
Curtea reține că potrivit art. 499 NCPC „Prin derogare de la prevederile art. 425 alin. (1) lit. b), hotărârea instanței de recurs va cuprinde în considerente numai motivele de casare invocate și analiza acestora, arătându-se de ce s-au admis ori, după caz, s-au respins. În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare”.
II.1 În cauza de față, prin cererea de recurs formulată, astfel cum a fost precizată în procedura de regularizare, partea recurentă a invocat disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC.
În motivare, a arătat recurenta că a chemat in judecata parata Primăria M. Fălticeni prin Primar solicitând instanței de judecată, obligarea acesteia la virarea către bugetul local al sectorului 2 a sumei de 80 lei reprezentând contravaloare amenzi contravenționale achitate de către contravenienți ce au domiciliul fiscal pe raza teritorială a sectorului 2.
In motivarea acțiunii, a arătat că voința legiuitorului a fost in sensul ca sumele provenite din aplicarea amenzilor contravenționale, să se facă venit la bugetul local aparținând circumscripției teritoriale in raza căreia se află domiciliul fiscal al contravenientului.
In sprijinul solicitării, a depus practica judiciara, arătând totodată faptul că legiuitorul a stabilit la art. 28 alin. 1 din O.G. nr. 2/2001 doar posibilitatea de achitare pe loc sau în termen de 48 de ore de la comunicarea procesului verbal de constatare a contravenției a jumătate din minimul amenzii prevăzute, la unitățile indicate la alin. 2 al aceluiași articol, dar destinația bugetară este aceeași, neputând fi schimbata.
A apreciat recurenta că în mod greșit și total neîntemeiat instanța de fond a respins cererea de chemare in judecata formulată.
Decizia nr. 3/2014 a Comisiei Fiscale Centrale a pronunțat o soluție in sensul stabilirii destinației bugetare discreționare a sumelor provenind din achitarea amenzilor contravenționale achitate de persoane fizice, soluție ce contravine atât normelor legale, cat si hotărârilor instanțelor judecătorești pronunțate in cauze având același obiect.
De altfel, recurenta arată că a solicitat la data de 22.09.2014 în instanță suspendarea Deciziei nr. 3/2014 a Comisiei Fiscale Centrale.
A invocat totodată recurenta disp. art. 6 Cod civil, astfel că soluția data de Comisia Fiscala Centrala nu poate fi aplicata si proceselor-verbale de contravenție emise si pentru care s-a efectuat plata de către contravenient înainte de 18.09.2014, data intrării in vigoare a Deciziei nr. 3/2014.
A mai invocat partea recurentă disp. art. 8 alin. 3 și 4, art. 31 alin. 1 lit. a) și art. 35 din O.G. nr. 2/2001.
De asemenea, din interpretarea art. 2 alin. 2 si 3 ale Legii nr. 182/2006 pentru modificarea si completarea O.G. nr. 2/2001, reiese foarte clar că sumele provenite din amenzile contravenționale aplicate persoanelor fizice se fac venit integral la bugetele locale ale unităților administrativ teritoriale care se ocupa de executarea silita a acestora, respectiv cele in a căror raza teritoriala domiciliază contravenientul. Întrucât executarea silita a acestor sume este efectuata de către structurile/direcțiile de impozite si taxe locale unde contravenienții au domiciliul, bugetele locale de domiciliu sunt cele la care se fac venit aceste sume.
Așadar, coroborând dispozițiile legale mai sus invocate, voința legiuitorului a fost in sensul ca sumele provenite din aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale să se facă venit la bugetul local aparținând circumscripției teritoriale în raza căreia se afla domiciliul fiscal al contravenientului. Cu alte cuvinte, toate sumele provenite din amenzile aplicate contribuabililor care isi au domiciliul fiscal, astfel cum acesta este definit de dispozițiile art. 31 din O.G. nr. 92/2003, în circumscripția teritoriala a sectorului 2, trebuie sa se facă venit la bugetul local al sectorului 2.
Acțiunea de aplicare a unei sancțiuni contravenționale presupune implicarea a trei bugete locale: bugetul local al agentului constatator, bugetul local unde se afla domiciliul contravenientului (care are si competența de executare conform art. 39 alin. 2 lit. a) din O.G. nr.2/2001) si bugetul local al unității unde se încasează amenda (prevăzuta ca facilitate pentru contravenient pentru a putea achita amenda in termen de 48 de ore).
Invocând interpretarea dată de instanțele de judecată, recurenta arată că acestea au arătat că sumele provenite din aplicarea sancțiunii amenzii contravenționale se fac venit la bugetul local al circumscripției teritoriale in raza căreia isi are domiciliul fiscal contravenientul. In caz contrar, bugetele locale ale unor unități administrativ teritoriale ar beneficia de sume necuvenite generate doar de poziționare geografica sau de programul de funcționare (contravenientul plătește la bugetul local al unei unități administrativ teritoriale pentru a se încadra in termenul de 48 de ore).
Prevederile legale in materie sunt clare, stabilind in mod imperativ destinația bugetara a sumelor provenite din amenzi contravenționale, respectiv bugetul local al circumscripției teritoriale in raza căruia se afla domiciliul fiscal al contravenientului, orice interpretare contrara ducând la prejudicierea/bugetelor in cauza, creând totodată premisele eludării voinței inițiale a legiuitorului.
Instanțele mai rețin că legiuitorul nu face nicio distincție intre modalitatea de achitare a amenzilor in termen de 48 de ore sau in termen de 30 de zile din punct de vedere al casieriilor unde poate fi efectuata plata, amintind in egala măsura, aplicabilitatea dispozițiilor art. 28, care nu conduc la schimbarea destinației bugetare a sumelor reprezentând amenzi aplicate persoanelor fizice, ci au doar rolul de a crea un sistem care sa permită persoanelor fizice sa beneficieze in mod efectiv de posibilitatea de a achita in termen de 48 de ore, jumătate din minimul amenzii.
Astfel, legiuitorul a prevăzut la art. 28 alin. 1 doar posibilitatea de achitare pe loc sau in termen de 48 de ore de la comunicarea procesului verbal de contravenție a jumătate din minimul amenzii prevăzute, la unitățile indicate de alin. 2 al aceluiași articol, dar destinația bugetara este aceeași, neputând fi schimbata.
Soluția oferită de Comisia Fiscala Centrala prin Decizia nr. 3/2014 nu poate constitui temei pentru instanțele de judecata, ea contravenind atât normelor legale, cât și soluțiilor pronunțate de către instanțele, dar având in vedere competența acesteia, astfel cum a fost ea stabilita prin Ordinul nr. 688/2013 al ministrului finanțelor publice.
Așadar, deciziile Comisiei Fiscale Centrale se emit in cazul aplicării neunitare a prevederilor Legii nr. 571/2003 si O.G. nr. 92/2003 si legislației subsecvente acestora si in cazul existentei unor puncte de vedere divergente, formulate de doua sau mai multe direcții de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice si Agenția Naționala de Administrare Fiscala, cu privire la interpretarea sau aplicarea dispozițiilor legale mai sus menționate.
Or, in cazul de față, problematica dedusă judecații nu se circumscrie competențelor Comisiei Fiscale Centrale.
Pentru considerentele expuse, s-a solicitat admiterea recursului, astfel cum a fost formulat.
In drept, s-au invocat disp. art. 483 și urm. NCPC, O.G. nr. 2/2001, O.G. nr. 92/2003; a fost solicitată judecata în lipsă.
În dovedire, a fost propusă spre administrare proba cu înscrisuri.
Cererea de recurs este scutită de taxă judiciară de timbru în cond. art. 229 din O.G. 92/2003 și art. 30 din OUG 80/2013.
II.2 Fiindu-i comunicată cererea de recurs, intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, înregistrată la dosar la 16.03.2015, solicitând respingerea căii de atac formulate.
Astfel, a apreciat intimata că instanța de fond a reținut în mod corect că problema este aceea a organului fiscal competent cu administrarea veniturilor din amenzi raportat la domiciliul contravenientului, devenind incidente disp. art. 35, 36, 37 din OG. nr.92/2003.
Problema juridică a fost tranșată prin adoptarea de către Comisia fiscală centrală a Deciziei nr.3/2014 aprobată prin Ordinul nr.1234 din 12 septembrie 2014 .
A invocat intimata disp. art. 77 coroborat cu art. 42 alin. 4 din Legea nr.24/2000, respectiv art. 5 alin. 2 din O.G. nr.92/2003, arătând că adoptarea Deciziei nr. 3/2014 de către Comisia fiscală centrală se circumscrie atribuțiilor conferite de legiuitor prin prevederile menționate, iar această soluție juridică nu contravine dispozițiile art.6 C.civ.
Voința legiuitorului a fost exprimată prin emiterea Ordinului nr. 1234 din 12 septembrie 2014 publicat în Monitorul Oficial al României cu numărul 682 din data de 18 septembrie 2014 privind aprobarea Deciziei Comisiei fiscale centrale nr.3/2014.
În consecință, s-a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
În drept, s-au invocat disp. art. 205 NCPC, art.8, 25, 28 și 37 alin.2 din O.G .nr.2/2001, art.5 din OG nr. 92/2003,Ordinului nr.1234 din 12 septembrie 2014; a fost solicitată judecata în lipsă.
În dovedire, a fost propusă spre administrare proba cu înscrisuri.
II.3 Recurenta-reclamantă a depus răspuns la întâmpinare la 24.04.2015, prin care a combătut apărările prezentate de partea adversă și, reluând în esență argumentația din cererea de recurs, a solicitat admiterea căii de atac, astfel cum a fost formulată.
III. Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 483 alin. 4 NCPC rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea, analizând sentința civilă recurată, reține următoarele:
Art. 488 alin. 1 NCPC prevede: ”(1) Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: (…) 8.când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material.”.
Totodată, art. 483 alin. 3 și 4 NCPC prevede că „(3) Recursul urmărește să supună Înaltei Curți de Casație și Justiție examinarea, în condițiile legii, a conformității hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile. (4) În cazurile anume prevăzute de lege, recursul se soluționează de către instanța ierarhic superioară celei care a pronunțat hotărârea atacată. Dispozițiile alin. (3) se aplică în mod corespunzător.”.
Din interpretarea dispozițiilor citate în precedent, Curtea reține că recursul reprezintă acea cale extraordinară de atac prin care hotărârea atacată este supusă controlului judiciar prin prisma conformității sale cu regulile de drept aplicabile, ceea ce implică recunoașterea posibilității părții interesate de a o critica doar pentru motive de nelegalitate, iar nu și de netemeinicie.
Observând motivele de recurs invocate de partea recurentă - reclamantă, Curtea constată că acestea se circumscriu disp. art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC.
Recursul este nefondat.
În esență, se observă că recurenta a invocat prin cererea de recurs greșita aplicare, de către instanța de fond, a unei interpretări date de Comisia Centrală Fiscală în scopul „aplicării unitare a prevederilor art. 8 alin. (3) și (4) coroborate cu dispozițiile art. 25, 28 și art. 39 alin. (2) lit. a) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare”.
Prin interpretarea în discuție, astfel cum se regăsește aceasta în Decizia nr. 3/2014 (aprobată prin Ordinul MFP nr. 1234/2014), Comisia Centrală Fiscală, în îndeplinirea atribuțiilor specifice acordate în baza art. 6 din Legea nr. 571/2003 rep. privind Codul fiscal și art. 5 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 rep. privind Codul de procedură fiscală, a stabilit că în privința încasării amenzilor stabilite prin procesele verbale de contravenție, se pot identifica două situații, soluționate după cum urmează:
„ 1.În cazul în care amenda se achită înainte de data începerii executării silite
Din momentul comunicării/înmânării procesului-verbal de contravenție până la data comunicării somației de plată contravenientului, amenda încasată se face venit la bugetul local la care s-a efectuat plata de către contravenient, indiferent de faptul că suma datorată a fost achitată în termenul de 48 de ore/două zile lucrătoare, după caz, sau după acest termen ori de faptul că în această perioadă amenda a fost plătită integral sau parțial.
În situația în care, deși persoana fizică sau juridică a achitat amenda contravențională la bugetul local al unei unități administrativ-teritoriale, alta decât cea de domiciliu, iar organul din care face parte agentul constatator a comunicat, din oficiu, procesul-verbal de constatare a contravenției organelor de specialitate ale unităților administrativ-teritoriale în a căror rază teritorială domiciliază contravenientul persoană fizică sau, după caz, își are domiciliul fiscal contravenientul persoană juridică, contravaloarea amenzii încasate constituie venit la bugetul local al unității administrativ-teritoriale unde s-a efectuat plata acesteia.
În acest caz, organul fiscal de domiciliu încetează executarea silită și întocmește borderoul de debite-scăderi, prin care se dă la scădere debitul înregistrat.
2. În cazul în care amenda se achită după data începerii executării silite
În situația în care amenda nu a fost achitată sau nu a fost achitată integral înainte de începerea executării silite prin comunicarea somației, suma plătită de contravenient după această dată cu titlu de amendă sau încasată de organul fiscal în procedura de executare silită se face venit la bugetul local al unității administrativ-teritoriale în care domiciliază contravenientul”.
Rezultă astfel cu evidență, din cuprinsul actului, că interpretarea dată de Comisia Fiscală Centrală, în scopul determinării concrete a destinației sumei achitată cu titlu de amendă, este în sensul că, în situația achitării voluntare a amenzii de către contravenient, indiferent dacă plata se face în intervalul celor 48 de ore de la comunicarea titlului de creanță ori ulterior acestui moment, dar anterior începerii procedurii de executare silită, destinația sumei de bani achitată este aceeași, ea făcându-se venit la bugetul local al unității administrativ teritoriale unde s-a efectuat plata, iar nu unde domiciliază contravenientul.
Curtea reține că Decizia nr. 3/2014 are natura juridică de act administrativ unilateral cu caracter interpretativ, nerezultând a fi fost anulat printr-o hotărâre judecătorească definitivă, astfel că acesta continuă să-și producă efectele juridice, impunându-se cu forță obligatorie autorităților publice în considerarea cărora a fost dată.
Totodată, în cauză nu s-a solicitat anularea acestei decizii, astfel că instanța nu este învestită cu analizarea legalității deciziei Comisiei Centrale Fiscale la care se face referire în considerentele sentinței recurate.
Referitor la efectul juridic al unei astfel de decizii, Curtea arată că prin art. 6 din Legea nr. 571/2003 rep. s-a prevăzut că „(1) Ministerul Finanțelor Publice înființează o Comisie fiscală centrală, care are responsabilități de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a prezentului cod. (2) Regulamentul de organizare și funcționare a Comisiei fiscale centrale se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice. (3) Comisia fiscală centrală este coordonată de secretarul de stat din Ministerul Finanțelor Publice care răspunde de politicile și legislația fiscală. (4)Deciziile Comisiei fiscale centrale se aprobă prin ordin al ministrului finanțelor publice.”. [s.n.] Totodată, potrivit art. 5 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 „Comisia fiscală centrală constituită potrivit art. 6 din Codul fiscal are responsabilități de elaborare a deciziilor cu privire la aplicarea unitară a prezentului cod, a legislației subsecvente acestuia, precum și a legislației care intră în sfera de aplicare a Agenției Naționale de Administrare Fiscală.”. [s.n.]
Curtea constată astfel că legiuitorul primar a delegat către Comisia Fiscală Centrală atribuția de emitere a deciziilor de unificare a aplicării dispozițiilor legale fiscale și procedural – fiscale, deducându-se că rezultatul activități acesteia în acest sens prezintă obligativitate generală, fiind norme interpretative adoptate în baza unei delegări speciale dată de legiuitor prin intermediul atribuțiilor stabilite în art. 6 din Legea nr. 571/2003 rep. și art. 5 alin. 2 din O.G. nr. 92/2003 rep.
Aceste decizii se opun așadar, în primul rând organelor fiscale care aplică normele de drept fiscal / procedural – fiscal în teritoriu, astfel că, în condițiile nu au fost înlăturate din circuitul juridic, organul fiscal nu poate solicita instanței să ignore efectele obligatorii ale Deciziei nr. 3/2014 a Comisiei Centrale Fiscale și să confere caracter legal unui comportament contrar celui stabilit prin acest act administrativ unilateral cu caracter normativ.
Mai reține Curtea că, potrivit art. 1 din Ordinul nr. 688/2003 de aprobare a Regulamentului privind componența și funcționarea Comisiei Fiscale Centrale, la care se face referire expresă prin art. 6 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 rep., deciziile emanând de la Comisie se emit în următoarele cazuri: „- aplicarea neunitară a prevederilor Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, și legislației subsecvente acesteia, precum și a prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 92/2003, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și legislației subsecvente acesteia, de către reprezentanții Agenției Naționale de Administrare Fiscală; - existența unor puncte de vedere divergente, formulate de două sau mai multe direcții de specialitate din Ministerul Finanțelor Publice și, respectiv, Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu privire la interpretarea sau aplicarea prevederilor mai sus menționate”.
Or, în cauza de față în discuție este interpretarea normelor în materie de competență de administrare a creanțelor bugetare reprezentate de amenzi contravenționale datorate de persoanele fizice, astfel că nu se poate aprecia că decizia în discuție ar excede în mod vădit atribuției interpretative a Comisiei Fiscale Centrale, cu atât mai mult cu cât însăși partea recurentă – reclamantă invocă în justificarea competenței sale de administrare disp. art. 31 și următoarele din O.G. nr. 92/2003 rep., prin actul în discuție lămurindu-se implicit raportul dintre norma generală a Codului de procedură fiscală și norma specială în materia O.G. nr. 2/2001.
Curtea mai arată că nu poate fi primită nici critica referitoare la pretinsa încălcare a disp. art. 6 din Codul civil sub aspectul aplicării în timp a legii, deoarece nu rezultă vreo modificare a competenței în legătură cu administrarea amenzilor contravenționale ca urmare a deciziei în discuție a Comisiei Fiscale Centrale, aceasta având doar scop interpretativ.
În plus, reține Curtea că art. 8 alin. 4 din O.G. nr. 2/2001 rep. prevede că „Sumele provenite din amenzile aplicate persoanelor fizice în conformitate cu legislația în vigoare se fac venit integral la bugetele locale.”, fără deci ca textul legal să indice și faptul că este vorba despre bugetul local aparținând unității administrativ – teritoriale în a cărei circumscripție domiciliază contravenientul.
Totodată, art. 28 alin. 2 din același act normativ arată că „(…) amenzile cuvenite bugetelor locale se achită la Casa de Economii și Consemnațiuni - C.E.C. - S.A. sau la casieriile autorităților administrației publice localeori ale altor instituții publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale, indiferent de localitatea pe a cărei rază acestea funcționează, de cetățenia, domiciliul sau de reședința contravenientuluiori de locul săvârșirii contravenției, precum și la ghișeul unic din punctele de trecere a frontierei de stat a României. O copie de pe chitanță se predă de către contravenient agentului constatator sau se trimite prin poștă organului din care acesta face parte, potrivit dispozițiilor alin. (1).”. [s.n.]
Acest din urmă text arată că, atunci când sumele se achită autorităților administrației publice locale, nu prezintă relevanță domiciliul contravenientului, legiuitorului făcând în acest caz o mențiune suplimentară deosebit de relevantă, arătând că este vorba despre „instituții publice abilitate să administreze veniturile bugetelor locale” [s.n.].
Din interpretarea coroborată a tuturor acestor mențiuni, Curtea apreciază că încasarea amenzilor de la contravenienții persoane fizice constituie în cazul autorităților administrației publice locale o formă de administrare a unui venit bugetar propriu, iar nu doar o operațiune formală de primire a unei plăți cuvenite altuia, intenția legiuitorului fiind ca suma în discuție să se constituie ca venit în beneficiul celui care încasează plata în administrarea propriului buget local.
În aceste condiții, norma specială derogă de la dreptul comun în materie de administrare a creanțelor fiscale, astfel cum se găsește acesta reglementat în Codul de procedură fiscală.
În ce privește disp. art. 2 alin. 2 și 3 din Legea nr. 182/2006, la care face referire recurenta, Curtea arată că acelea se referă exclusiv la sumele rezultate din executarea silită a debitelor provenite din amenzile contravenționale, nefiind aplicabile în speță întrucât amenda în litigiu a fost achitată voluntar. Astfel, recurenta nu a făcut dovada că, în privința procesului verbal întocmit pe numele contravenientei și în scopul încasării amenzii contravenționale menționate, ar fi fost necesar a se demara procedura de executare silită, astfel că toate textele indicate în cererea de recurs, cu privire la competența organului fiscal în executarea amenzilor contravenționale, nu sunt aplicabile.
În consecință, nu poate fi reținută susținerea recurentei reclamante că toate sumele provenite din amenzile aplicate contribuabililor care își au domiciliul fiscal, astfel cum este definit de art. 31 din O.G. nr. 92/2003, în circumscripția teritorială a sectorului 2 București trebuie să se facă venit la bugetul local al sectorului 2.
Față de cele arătate în precedent, constatând că sentința recurată este legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 NCPC, Curtea, în temeiul art. 496 NCPC, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă DIRECȚIA V. BUGET LOCAL SECTOR 2, cu sediul în București, sector 2, .. 10, împotriva sentinței civile nr. 8227/09.12.2014, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a C. administrativ și fiscal în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA M. FĂLTICENI PRIN PRIMAR, cu sediul în Fălticeni, ., județ Suceava, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 18.05.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
O. D. P. B. C. V. H.
GREFIER
E. S. M.
Red./Thred. Jud. B.C./4ex./2015
Jud. fond R.M. /T.B.- Secția a II-a C.
M. 03 August 2015
| ← Pretentii. Decizia nr. 2832/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3709/2015.... → |
|---|
