Despăgubire. Decizia nr. 314/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 314/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-01-2015 în dosarul nr. 4619/2/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 314
Ședința publică de la 19.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – S. O.
JUDECĂTOR - V. D.
JUDECĂTOR - I. M. C.
GREFIER - M. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-reclamantă P. MICSUNEȘTI E. M. împotriva sentinței civile nr. 6315/6.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 12.01.2015 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.01.2015, soluționând următoarea decizie:
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea formulată la data de 07.06.2012 P. – Micșunești E. M., în contradictoriu cu pârâții A. Națională pentru Restituirea Proprietăților și Statul Român prin C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a solicitat instanței de contencios administrativ:
-sa oblige paratele la desemnarea unui evaluator in Dosarul nr._/CC cu privire la terenul in suprafața de 208 mp situat in București, sector 2, . in termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabila a hotărârii, dar nu mai devreme de 30 de zile de la expirarea perioadei de suspendare operata de OUG nr. 4/2012;
-sa oblige C. CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR sa emită decizia reprezentând titlul de despăgubiri, aferent Dosarului nr._/CC, pe numele subsemnatei, in termen de 30 de zile de la data intocmirii raportului de evaluare.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că la data de 25.07.2001, in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, a notificat prin intermediul executorului judecătoresc, Primăria Municipiului București, solicitând acordarea de despăgubiri pentru terenul in suprafața de 208 m.p. situat in București, ., sector 2, trecut in proprietatea statului in baza Decretului nr. 133/1985.
Prin Sentința civila nr. 400/23.03.2010 pronunțata de Tribunalul București - Secția a IV-A Civila IN Dosarul nr._/3/2010 instanța a obligat Municipiul București, prin Primar General sa emită o Dispoziție motivata prin care sa propună acordarea de masuri reparatorii prin echivalent sub forma de despăgubiri in favoarea reclamantei P. Micsunesti E. M. pentru terenul in suprafața de 280 m.p. situat in București, ..
Prin Dispoziția nr._/06.09.2010, PMB a soluționat notificarea propunând acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul mai susmenționat. Dupa emiterea avizului de legalitate de către Instituția Prefectului, Dispoziția nr._/06.09.2010 a fost înaintata Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, constituindu-se Dosarul nr._/CC, in vederea stabilirii cuantumului despăgubirilor.
In ciuda repetatelor diligente făcute (scrise: cererea nr._/07.12.2011, cererea expediata la data de 18.10.2011 si primita de parata ANRP la data de 19.10.2011, cererea nr._/18.04.2012 si cererea nr._/18.04.2012 si verbale: audiente la A.N.R.P. privind stadiul dosarului) parata da răspunsuri stereotipe, fara a preciza o data sigura cand se va proceda la soluționa dosarul, prin numirea evaluatorului si emiterea titlului de despăgubire.
Ultima corespondenta scrisa a fost primita de parata la data de 18.04.2012, cerere la care a primit o adresa care de fapt nu răspunde solicitării sale.
Autoritățile parate au primit Dispoziția însoțita de întreaga documentație in vederea evaluării si acordării titlului de despăgubire la data de 25.07.2011, asa cum rezulta din adresa nr. OM/1093/SP1/04.10.2011. De la data înregistrării dosarului au trecut aproape un an, interval suficient si rezonabil pentru ca paratele sa analizeze dosarul sub aspectul posibilității transmiterii acestuia către un evaluator.
Mai arată reclamanta că obligația Comisiei Centrale de Stabilire a Despăgubirilor de a emite decizia prevăzuta de art. 16 alin.7 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 trebuie îndeplinita ., potrivit jurisprudenței CEDO, pronunțata in aplicarea art. 6 Paragraf 1 din Convenție si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție.
În susținerea acțiunii, reclamanta a depus la dosar înscrisuri.
Prin întâmpinare, pârâta A. Naționala pentru Restituirea Proprietăților a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, arătând în esență că nu are atribuții în procedura de emitere a titlurilor de despăgubire, prevăzută de Legea nr. 247/2005.
La rândul său, pârâta C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR a formulat întâmpinare prin care a arătat că prin 4/13.03.2012 s-a dispus suspendarea, pe o perioadă de 6 luni, a emiterii titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005.
Prin sentința civilă nr. 6315/06.11.2012 Curtea de Apel București – SCAF a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR și a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală, a respins acțiunea formulată în contradictoriu cu pârâtul STATUL ROMÂN PRIN C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR, ca neîntemeiată.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut următoarele:
Pe fondul cauzei, Curtea a reținut că prin Dispoziția nr._/06.09.2010, PMB a soluționat notificarea formulată de reclamantă propunând acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat in București, sector 2, ., dosarul aferent acesteia fiind transmis pârâtei C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR.
Curtea a mai reținut că prin OUG nr. 4/13.03.2012 s-a dispus suspendarea, pe o perioadă de 6 luni, a emiterii titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII "Regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005, cu modificările și completările ulterioare.
De asemenea, a mai reținut că ordonanța menționată mai sus a fost aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012, textul având următorul conținut: „La data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se suspendă, până la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum și procedurile privind evaluarea imobilelor pentru care se acordă despăgubiri, prevăzute de titlul VII
În raport cu cele reținute, Curtea, prin raportare la art. 2 lit. i din Legea nr. 554/2004, a constatat că la acel moment nu s-a putut reține în sarcina pârâtei un refuz nejustificat de îndeplinire a obligațiilor legale ce-i revin, câtă vreme executarea în concret a atribuțiilor ce-i revin prin lege, legate de evaluarea imobilelor și emiterea titlurilor, a fost suspendată prin lege.
Curtea nu a reținut susținerile reclamantei referitoare la încălcarea Protocolului nr. 1, deoarece în chiar preambulul OUG nr. 4/13.03.2012 se stipulează faptul că suspendarea procedurilor a fost dictată de urgența și necesitatea adoptării unor măsuri care să permită concretizarea dreptului privind acordarea despăgubirilor, rezultate din aplicarea legilor privind restituirea proprietăților, astfel încât persoanele îndreptățite să poată beneficia de acordarea unor despăgubiri certe, previzibile și predictibile, în conformitate cu practica Curții Europene a Drepturilor Omului.
Având în vedere considerentele expuse, Curtea a constatat că acțiunea, astfel cum a fost formulată, este neîntemeiată, respingând-o ca atare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta P. MICSUNEȘTI E. M., solicitând admiterea recursului, modificarea in tot a sentinței recurate si, pe fond, admiterea acțiunii formulate.
În motivarea cererii de recurs a învederat următoarele:
Prin acțiunea formulata a solicitat sa obligarea paratelor la desemnarea unui evaluator in Dosarul nr._/CC cu privire la imobilul situat in București, sector 2, . in termen de 30 de zile de la rămânerea irevocabila a hotărârii, dar nu mai devreme de 30 de zile de la expirarea perioadei de suspendare operata de OUG nr. 4/2012, precum si obligarea paratei C. CENTRALA PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR la emiterea titlului de despăgubiri in Dosarul nr._/CC, in conformitate cu dispozițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005, in termen de 30 de zile de la data întocmirii raportului de evaluare.
A arătat ca la data de 25.07.2001, in conformitate cu dispozițiile Legii nr. 10/2001, a notificat prin intermediul executorului judecătoresc, Primăria Municipiului București, solicitând acordarea de despăgubiri pentru terenul in suprafața de 208 m.p. situat in București, ., sector 2, trecut in proprietatea statului in baza Decretului nr. 133/1985.
Prin Sentința civila nr. 400/23.03.2010 pronunțata de Tribunalul București - Secția a IV-A Civila in Dosarul nr._/3/2010 instanța a obligat Municipiul București, prin Primar Generai sa emită o Dispoziție motivata prin care sa propună acordarea de masuri reparatorii prin echivalent sub forma de despăgubiri in favoarea subsemnatei pentru terenul in suprafața de 280 m.p. situat in București, ..
Prin Dispoziția nr._/06.09.2010, PMB a soluționat notificarea propunând acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul mai susmenționat.
In ciuda repetatelor diligente făcute (scrise: cererea nr._/07.12.2011, cererea expediata la data de 18.10.2011 si primita de parata ANRP la data de 19.10.2011, cererea nr._/18.04.2012 si cererea nr._/18.04.2012 si verbale: audiente la A.N.R.P. privind stadiul dosarului) ANRP a dat răspunsuri stereotipe, fara a preciza o data sigura cand se va proceda la soluționa dosarul meu, prin numirea evaluatorului si emiterea titlului de despăgubire.
Instanța de fond ignorand faptul ca a solicitat obligarea paratelor la efectuarea procedurilor administrative, dupa expirarea perioadei de suspendare operata de OUG nr. 4/2012, retine ca prin OUG nr. 4/13.03.2012 asa cum a fost modificata prin Legea nr. 117/2012 se suspenda, pana la data de 15 mai 2013, emiterea titlurilor de despăgubire, a titlurilor de conversie, precum si a procedurilor privind evaluarea imobilelor pentru care se acorda despăgubiri, prevăzute la tiltul VII "Regimul stabilirii si plații despăgubirilor aferente imobilelor preluate in mod abuziv" din Legea nr. 247/2005 privind reforma in domeniile proprietății si justiției, precum si unele masuri adiacente" si in acest moment nu se poate retine in sarcina paratelor un refuz nejustificat de indeplinire a obligațiilor legale ce-i revine, cata vreme executarea in concret a atribuțiilor ce-i revin prin lege, legate de evaluarea imobilelor si emiterea titlurilor a fost suspendata prin lege, desi anterior operării acestei suspendări, paratele au stat in pasivitate, neintelegand sa-si onoreze obligațiile ce le revin potrivit legii, si exista premise suficiente ca paratele vor ramane pe aceeași poziție si dupa expirarea perioadei de suspendare. Arat ca parata ANRP doar dupa promovarea prezentei acțiuni, a inteles sa mai solicite un înscris Primăriei Mun. București prin Adresa nr._/CC/22.06.2012, respectiv sa solicite Sentința civila nr. 400/2010, si sa comunice si subsemnatei cererea adresata Primăriei. In cadrul audientelor si la cererea expediata la data de 18.10.2011 si primita de parata ANRP la data de 19.10.2011 nu mi s-a comunicat necesitatea depunerii sentinței menționate, cu mențiunea definitiva si irevocabila. M-am conformat solicitării ANRP depunand Sentința nr. 400//23.03.2010 pronunțata de Tribunalul București in Dosarul nr._/3/2009, cu mențiunea definitiva si irevocabila.
De asemenea, netemeinic instanța de fond retine ca nu s-a incalcat Protocolul nr. 1 la Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Potrivit art. 11 alin. 2 din Constituția României, tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern, iar dispozițiile alin. 2 din art. 20 al Constituției României obliga la aplicarea prioritara a reglementarilor internaționale privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte. România a ratificat Convenția Europeana a Drepturilor Omului prin Legea nr. 30/1994, astfel ca instanța in fata căreia se invoca existenta unei concordante intre legislația naționala si dispozițiile Convenției, trebuie sa aplice cu prioritate prevederile convenției.
In baza aceluiași temei constituțional, jurisprudenta CEDO este direct aplicabila in sistemul roman de drept.
Prin Legea nr. 247/2005 nu s-a instituit un termen pentru soluționarea dosarelor, astfel consideram ca prin aceasta omisiune se incalca art. 6 din Convenție privind procesul echitabil.
In jurisprudenta CEDO s-a statuat in mod constant ca prin nefinalizarea procedurilor administrative si judiciare . se aduce atingere evidenta art. 6 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului.
Astfel, in raport de data depunerii cererii si jurisprudenta CEDO, apreciază că s-a incalcat dreptul subsemnatei la un proces echitabil, prin nesolutionarea . a cererii de acordare a masurilor reparatorii. Având in vedere ca dosarul notificat s-a depus din 2001, ca instanța a obligat Municipiul București, prin Primar General sa emită o Dispoziție motivata prin care sa propună acordarea de masuri reparatorii prin echivalent sub forma de despăgubiri in favoarea subsemnatei din anul 2010, prin Sentința civila nr. 400/23.03.2010 pronunțata de Tribunalul București - Secția a IV-A Civila in Dosarul nr._/3/2010, ca dupa ce dosarul a ajuns la parate la data de 25.07.2011 acestea nu au făcut nici un demers in vederea soluționării lui, desi este evident ca intimatelor -parate le revenea obligații in acest sens, fiind ținute de respectarea principiului operativității specifice oricărei activități a autorităților administrative.
Solicită ca intimatele - parate să-și îndeplinească obligațiile instituite in sarcina lor după expirarea termenului prevăzut de OUG NR. 4/2012 asa cum a fost modificata prin Legea nr. 117/2012.
Intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Intimata pârâtă C. CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală.
Analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor de recurs invocate și ținând cont de incidența în cauză a prevederilor art 304 1 din C. curtea reține că recursul este fondat,urmând a fi admis ca atare.
Curtea reține că la data de 20.05.2013 a intrat în vigoare Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.
Se impune o atare concluzie având în vedere faptul că Legea nr. 165/2013 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 278/17.05.2013 și, în baza art. 78 din Constituția României, republicată, a intrat în vigoare la 3 zile de la data publicării sale în Monitorul Oficial.
Cu alte cuvinte, în timpul judecății prezentei cauze, respectiv în perioada în care dosarul se afla în faza recursului - cale de atac care, în materia contenciosului administrativ, este suspensivă de executare, în baza art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004-, a intrat în vigoare o nouă lege, aplicabilă cauzei.
3.7. Se constată, apoi, că Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România a stabilit o nouă procedură administrativă unificată pentru cererile referitoare la bunuri ce intra sub incidența Legilor nr. 1/2000 și nr. 10/2001 și a Ordonanțelor de urgență ale Guvernului nr. 83/1999 și nr. 94/2000.
Astfel, trebuie relevat, în contextul prezentei cauze, că noua lege:
- recunoaște prioritatea (prevalența) principiului restituirii în natură a imobilelor și, în subsidiar, în măsura în care restituirea în natură nu este posibilă, dreptul la măsuri reparatorii constând, conform modificării aduse prin Legea nr. 368/2013, în compensarea cu bunuri oferite în echivalent de entitatea învestită cu soluționarea cererii formulate în baza Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare, măsurile prevăzute de Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare, precum și măsura compensării prin puncte, valorificabile potrivit unei proceduri speciale [art. 1 alin. 1 și 2, art. 2 lit. a)];
- prevede, în vederea punerii în aplicare a legii, respectiv „în vederea finalizării procesului de restituire în natură sau, după caz, în echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist”, înființarea unui nou organism, respectiv C. Națională pentru Compensarea Imobilelor [art. 3 pct. 4 lit. g)], care are ca atribuții [art. 17 alin. 1 lit. a),b)] să valideze/invalideze în tot sau în parte deciziile emise de entitățile învestite de lege care conțin propunerea de acordare de măsuri compensatorii și să dispună emiterea deciziilor de compensare a imobilelor;
- statuează [art. 16] că cererile de restituire care nu pot fi soluționate prin restituire în natură la nivelul entităților învestite de lege se soluționează prin acordarea de măsuri compensatorii sub formă de puncte, care se determină potrivit art. 21 alin. (6) și (7) din lege, respectiv „(6) Evaluarea imobilului ce face obiectul deciziei se face prin aplicarea grilei notariale valabile la data intrării în vigoare a prezentei legi de către Secretariatul Comisiei Naționale și se exprimă în puncte. Un punct are valoarea de un leu. (7) Numărul de puncte se stabilește după scăderea valorii actualizate a despăgubirilor încasate pentru imobilul evaluat conform alin. (6)”;
- stabilește că, „În dosarele în care se acordă măsuri compensatorii altor persoane decât titularul dreptului de proprietate, fost proprietar sau moștenitorii legali ori testamentari ai acestuia, se acordă un număr de puncte egal cu suma dintre prețul plătit fostului proprietar sau moștenitorilor legali ori testamentari ai acestuia pentru tranzacționarea dreptului de proprietate și un procent de 15% din diferența până la valoarea imobilului stabilită conform art. 21 alin. (6)” [art. 24 alin. (2)];
- instituie un termen maxim pentru soluționarea dosarelor deja înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despagubirilor, de 60 de luni de la data intrării în vigoare a legii, cu excepția dosarelor de fond funciar, care vor fi soluționate in termen de 36 de luni [art. 34 alin. (1)];
- prevede că, „În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor." [art. 35 alin. (2)];
- dispune că, „La data intrării în vigoare a prezentei legi: (...) b) orice dispoziție referitoare la evaluarea imobilelor potrivit standardelor internaționale de evaluare (...) prevăzute în Legea nr. 10/2001, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se abrogă” [art. 50 lit. b) teza întâi].
Referitor la aplicarea în timp a prevederilor Legii nr. 165/ 2013, evidențiază Curtea că este necesar a fi avute în vedere dispozițiile art. 4 teza a doua din această lege, conform cărora “Dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor (...) la data intrării în vigoare a prezentei legi”.
Nu se pot ignora, totodată, față de dispozițiile art. 147 alin. (4) din Constituție, conform cărora „Deciziile Curții Constituționale se publică în Monitorul Oficial al României. De la data publicării, deciziile sunt general obligatorii și au putere numai pentru viitor”, cele statuate de Curtea Constituțională prin Decizia nr. 269/7.05.2014, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 513/09.07.2014.
Prin această decizie, care este general obligatorie, în baza art. 147 alin. (4) din Constituție, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate ridicată de E. G. în Dosarul nr. 5._ * al Curții de Apel București - Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, de D. A. și B. Karoly Z. în Dosarul nr. 24._ al Tribunalului Cluj - Secția civilă și de C. I. în Dosarul nr. 6._ al Tribunalului D. - Secția de contencios administrativ și fiscal și a constatat că „prevederile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii”.
În considerentele care sprijină, explică, justifică această soluție și care, ca și dispozitivul deciziilor Curții Constituționale, sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept – aspect statuat constant în jurisprudența Curții Constituționale [a se vedea, de exemplu, în acest sens, pct. X din decizia nr. 232/2013, publicată în Monitorul Oficial al României, partea I, nr. 359/17.06.2013, în care se statuează că „atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor Curții Constituționale sunt general obligatorii, potrivit dispozițiilor art. 147 alin. (4) din Constituție, și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept”]-, se arată, în paragrafele relevante cauzei de față, respectiv pct. 22,25,27-32,35, că:
„22. Examinând excepția de neconstituționalitate, Curtea reține că obiectul cauzelor în care aceasta a fost ridicată îl reprezintă, astfel cum rezultă din acțiunile introductive, soluționarea cererilor prin care se solicită instanțelor judecătorești să oblige C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să ia măsurile necesare pentru stabilirea și plata - potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005 - a despăgubirilor aferente unor imobile a căror restituire în natură nu mai este posibilă, revendicate în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989. Cererile de chemare în judecată au fost introduse anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013”.
„25. Astfel, Curtea reține că ipoteza în care se pune în discuție constituționalitatea art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 este cea în care instanța de contencios administrativ este sesizată în condițiile art. 20 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 de persoana îndreptățită, nemulțumită de nesoluționarea de către C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a dosarului transmis de entitatea deținătoare (în lipsa unui termen prevăzut de lege în care aceasta să fie obligată să emită o decizie), nesoluționare asimilată - potrivit art. 2 alin. (2) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 - unui refuz nejustificat, susceptibil de a fi contestat în fața instanței de contencios administrativ competente. Curtea constată că, prin prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, legiuitorul a instituit în beneficiul Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor un termen pentru soluționarea dosarelor înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, termen cu o durată semnificativă, de 5 ani, care se adaugă la intervalul de timp deja scurs de la momentul înregistrării dosarelor până la introducerea cererii de chemare în judecată, în care autoritatea administrativă a trenat soluționarea acestora. Aplicarea în cauzele aflate pe rolul instanțelor judecătorești a termenelor instituite prin prevederile art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 are ca efect, în interpretarea dată acestora de instanțele chemate să le aplice, respingerea ca "devenite premature" a acțiunilor introduse de persoanele îndreptățite la obținerea de despăgubiri, fiind anihilate, practic, demersurile judiciare întreprinse de acestea în scopul reconstituirii dreptului de proprietate, consecutiv cu obligarea acestora la parcurgerea procedurii administrative, reglementată în prezent prin dispozițiile aceluiași text de lege. În acest context, Curtea observă că, deși desfășurarea și finalizarea procesului fuseseră prefigurate și anticipate de reclamant, într-un anumit cadru normativ, existent la momentul inițierii acestuia, cursul procesului este alterat ca urmare a intervenirii unei norme noi, care modifică regulile pe care ar fi trebuit să le aibă în vedere instanța în soluționarea acestuia. Or, interpretarea prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în sensul că ar fi aplicabile și cauzelor pendinte le conferă caracter neconstituțional, întrucât determină modificarea cursului procesului chiar în timpul judecării sale, creând doar pentru una dintre părțile aflate în proces o situație mai favorabilă. Mai mult decât atât, Curtea observă că regimul mai avantajos, apt să conducă la o soluție favorabilă, profită unei instituții a statului, care este pârâtă într-un proces”.
„27. Or, în condițiile în care un nou text de lege devine aplicabil proceselor în curs de desfășurare, riscul apariției unui dezechilibru procesual între părțile din litigiu trebuie înlăturat de instanțele de judecată printr-o interpretare a acestuia în respectul exigențelor impuse de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale prin art. 6 care consacră dreptul la un proces echitabil, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (1) din Constituție, potrivit cărora "Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte".
„28. În acest sens, Curtea reține că, pentru a contracara riscul menționat al apariției unui dezechilibru procesual și pentru a conferi, în același timp, eficacitate măsurilor de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, instanța de contencios administrativ sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va trebui să pronunțe - în acord cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care precizează soluțiile pe care le poate da instanța - o hotărâre prin care să instituie în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora. C. Națională pentru Compensarea Imobilelor va trebui să ducă la îndeplinire obligațiile impuse de instanță în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, astfel cum prevede art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004” (sublinierea redactorului).
„29. Curtea reține, totodată, că, prin constatarea constituționalității prevederilor art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în interpretarea dată acestora prin prezenta decizie, se valorifică premisele legale existente pentru soluționarea definitivă, cu celeritate, a cauzelor aflate pe rolul instanțelor de contencios administrativ la data intrării în vigoare a legii. Astfel, potrivit art. 24 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, "Dacă în urma admiterii acțiunii autoritatea publică este obligată să încheie, să înlocuiască sau să modifice actul administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze anumite operațiuni administrative, executarea hotărârii definitive și irevocabile se face în termenul prevăzut în cuprinsul acesteia, iar în lipsa unui astfel de termen, în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii". Ulterior, decizia Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor poate fi atacată, potrivit art. 35 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării”.
„30. Prin urmare, se ajunge ca, în principiu, dreptul persoanei care se consideră îndreptățită să fie examinat pe fond de instanța civilă într-un termen rezonabil, constituit din termenul pentru emiterea de către C. Națională pentru Compensarea Imobilelor a deciziei de compensare prin puncte - de cel mult 30 de zile, conform art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 - la care se adaugă termenul de 30 de zile de la comunicarea deciziei de compensare în puncte în care aceasta poate fi atacată, în temeiul art. 35 alin. (3) din Legea nr. 165/ 2013 care conferă instanței civile competența de a tranșa litigiul, stabilind că aceasta se va pronunța asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și va dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile Legii nr. 165/2013”.
„31. Prin această succesiune procedurală se ajunge la eficientizarea mecanismului de acordare a măsurilor reparatorii și la realizarea scopului declarat al Legii nr. 165/2013, acela de finalizare a procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist”.
„32. Așadar, în ce privește litigiile aflate deja pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, judecătorul cauzei va trebui să urmărească păstrarea echilibrului procesual, care poate fi grav afectat printr-o interpretare neconstituțională a noii reglementări. În jurisprudența sa, Curtea a statuat că rolul său este acela de a stabili dacă prevederile de lege criticate sunt constituționale, dar și dacă interpretările ce se dau acestora respectă exigențele Constituției, astfel că, în măsura în care textului de lege criticat i se poate conferi o interpretare constituțională, Curtea va constata constituționalitatea dispoziției legale în această interpretare și va exclude de la aplicare orice alte interpretări posibile. În acest sens sunt deciziile nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, sau nr. 448 din 29 octombrie 2013, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 7 ianuarie 2014. Ca atare, Curtea va admite excepția de neconstituționalitate și va constata că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care termenele prevăzute la art. 34 alin. (1) din aceeași lege nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. Argumentul decisiv pentru pronunțarea unei astfel de soluții îl constituie încălcarea dreptului la un proces echitabil prin nesocotirea egalității armelor între părțile aflate în litigiu în cazul în care instanțele ar interpreta art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013 în sensul că noile termene s-ar aplica și litigiilor aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii” (sublinierea redactorului).
„35. În continuare, Curtea Constituțională observă că, prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 281 din 16 aprilie 2014, referindu-se la noile termene în care, potrivit art. 33 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, entitățile învestite de lege au obligația de a soluționa cererile formulate potrivit Legii nr. 10/2001, înregistrate și nesoluționate până la data intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, și de a emite decizie de admitere sau de respingere a acestora, a constatat că dispozițiile art. 4 teza a doua din Legea nr. 165/2013 sunt constituționale în măsura în care aceste termene nu se aplică și cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a legii. În lumina prezentei decizii, termenul de 60 de luni, prevăzut de art. 34 alin. (1) din Legea nr. 165/2013, în care C. Națională pentru Compensarea Imobilelor ar trebui să soluționeze dosarele transmise de entitățile învestite de lege în vederea acordării de măsuri compensatorii pentru imobilele care nu pot fi restituite în natură, nu se aplică nici titularilor dreptului la despăgubire recunoscuți de instanțele de judecată în urma soluționării acțiunilor îndreptate împotriva refuzului entităților deținătoare de a se pronunța asupra cererilor de revendicare formulate. Prin prisma interpretării constatate ca fiind constituționale prin Decizia nr. 88 din 27 februarie 2014, acțiunilor introduse de aceștia împotriva refuzului unității deținătoare de a răspunde la notificare li se vor aplica prevederile art. 33 în interpretarea dată de Curtea Constituțională, astfel că acestea nu vor fi respinse ca "prematur introduse" ca urmare a stabilirii unor noi termene pentru entitatea deținătoare. Dimpotrivă, instanțele vor soluționa pe fond aceste acțiuni, pronunțând, în cazul admiterii acestora, hotărâri prin care vor dispune fie restituirea în natură, fie acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale - în prezent, Legea nr. 165/2013. În această ultimă ipoteză, instanțele de judecată vor obliga C. Națională pentru Compensarea Imobilelor să emită o decizie de compensare în puncte a valorii imobilului ce nu mai poate fi restituit în natură.”
Aplicând aceste considerente general obligatorii ale Deciziei nr. 269/2014 la speța de față, Curtea reține că, la fel ca în dosarele în care s-a invocat excepția de neconstituționalitate admisă de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 269/2014, obiectul prezentei pricini îl reprezintă soluționarea unei cereri, introdusă anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013, prin care, în principal, se solicită instanței de contencios administrativ ca, în temeiul art. 20 din titlul VII al Legii nr. 247/2005, să oblige C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să ia măsurile necesare pentru stabilirea și plata - potrivit titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 653 din 22 iulie 2005 - a despăgubirilor aferente unor imobile a căror restituire în natură nu mai este posibilă, revendicate în baza prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, respectiv să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire, fiind contestat în instanță refuzul nejustificat al autorității administrative de a soluționa dosarul de stabilire a despăgubirilor cuvenite.
Or, fiind vorba, în speță, despre același tip de litigiu ca cel care a ocazionat invocarea excepției de neconstituționalitate admise de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 269/2014, Curtea apreciază că se impune aplicată, mutatis mutandis, soluția prefigurată, în termeni imperativi, la pct. 28 al acestei Decizii.
Reamintește Curtea că, conform celor reținute de Curtea Constituțională la acest paragraf 28, „pentru a contracara riscul menționat al apariției unui dezechilibru procesual și pentru a conferi, în același timp, eficacitate măsurilor de finalizare a procesului de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, instanța de contencios administrativ sesizată anterior intrării în vigoare a Legii nr. 165/2013 va trebui să pronunțe - în acord cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 care precizează soluțiile pe care le poate da instanța - o hotărâre prin care să instituie în sarcina Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor obligația de a verifica existența dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat, de a aprecia cu privire la întinderea acestuia și de a evalua despăgubirile cuvenite în cazul în care, după examinarea dosarului, aceasta ajunge la concluzia că solicitantul este titularul dreptului de proprietate, precum și de a emite decizia de compensare în puncte a acestora. C. Națională pentru Compensarea Imobilelor va trebui să ducă la îndeplinire obligațiile impuse de instanță în cel mult 30 de zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii, astfel cum prevede art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004”.
Or, este necesar de constatat, în aplicarea prevederilor art. 3041 C.proc.civ. din 1865, că, în cauza de față, prin Dispoziția nr._/06.09.2010, PMB a soluționat notificarea formulată de reclamantă propunând acordarea de masuri reparatorii prin echivalent pentru imobilul situat in București, sector 2, ., dosarul aferent acesteia fiind transmis pârâtei C. Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care nu a soluționat dosarul de despăgubire menționat anterior.
Cu toate acestea, față de caracterul general obligatoriu al celor decise de instanța de contencios constituțional prin Decizia nr. 269/2014 și ținând seama că, în speță, suntem, indubitabil, față de poziția procesuală exprimată de autoritatea publică pârâtă, în prezența unui refuz nejustificat de a soluționa o cerere, în sensul art. 2 alin. (1) lit. i) prima teză din Legea nr. 554/2004, curtea va admite recursul, va modifică în parte sentința recurată, va admite cererea de chemare în judecată, în sensul că va dispune obligarea pârâtei CNCI să soluționeze cererea de despăgubiri a reclamantei în condițiile prevăzute de Legea nr.165/2013.
Astfel, în acest context, se impune observat că, în esență, operațiunile administrative prevăzute de Legea nr.165/2013 au același scop cu cele prevăzute de Legea nr.247/2005, ele urmărind în ordine verificarea legalității, evaluarea și emiterea deciziei administrative ce fixează cuantumul despăgubirilor și că ceea ce se modifică este doar denumirea unor operațiuni administrative și modalitatea concretă în care ele se vor îndeplini, finalitatea lor fiind aceeași.
Pe de altă parte, ceea ce urmărește reclamantul prin introducerea unei acțiuni în contencios administrativ nu este efectuarea unei operațiuni sau emiterea unui act administrativ cu o anumită denumire, această din urmă fiind doar o chestiune de conveniență, pur formală și absolut indiferentă, ci urmarește realizarea unei anumite finalități, mai precis realizarea sau recunoașterea dreptului său subiectiv.
Or, operațiunea verificării legalității are ca finalitate constatarea definitivă a dreptului la despăgubire, operațiunea evaluării are ca finalitate stabilirea definitivă a cuantumului creanței, iar operațiunea emiterii deciziei administrative finale are ca finalitate fixarea într-un înscris formal, autentic a cuantumului definitiv al creanței.
Ca atare, se poate afirma că obiectul acțiunii introduse sub imperiul vechii legi (Titlul VII din Legea nr. 247/2005), se menține și sub legea nouă.
În plus, nu se poate reproșa reclamantului că, pe parcursul judecății, legiuitorul a schimbat denumirea, modalitățile și formele în care se va realiza obiectul acțiunii, fiind în mod evident extrem de excesiv și injust a-l obliga pe acesta să recurga la o nouă acțiune (imposibilă de altfel în prezent) pentru a obține aceleași finalități sub imperiul legii noi.
Ca atare, apreciază Curtea că obiectul acțiunii de față trebuie interpretat ca vizând realizarea operațiunilor prevăzute de legea nouă - respectiv, evaluarea despăgubirilor și emiterea deciziei administrative finale-, nefiind vorba, după cum s-a arătat mai sus, de o veritabilă modificare a obiectului acțiunii, ce ar fi, desigur, interzisă în recurs.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Dispune sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea excepției de neconstituționalitate a prevederilor art.21 al.5 și 8, art.17 al.1 pct. a) din Legea nr. 165/2013 prin raportare la art. 15 al. 2, art. 44 al.1 și 4, art.53 din Constituția României.
Admite recursul declarat de recurenta-reclamantă P. MICSUNEȘTI E. M. împotriva sentinței civile nr. 6315/6.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatele-pârâte C. NAȚIONALĂ PENTRU COMPENSAREA IMOBILELOR și A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR.
Modifică în parte sentința recurată.
Admite cererea de chemare în judecată, în sensul că:
Dispune obligarea pârâtei CNCI să soluționeze cererea de despăgubiri a reclamantei în condițiile prevăzute de Legea nr.165/2013.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 19.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
S. O. V. D. I. M. C.
GREFIER
M. I.
Red. SO/ 2 ex.
Jud. fond C. – R. I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 1156/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 419/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
