Pretentii. Decizia nr. 438/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 438/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-01-2015 în dosarul nr. 4330/87/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII -A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 438
Ședința publică din data de 26.01.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
JUDECĂTOR: I. F.
GREFIER: M. B.
Pe rol se află recursul formulat de recurentul-reclamant J. C. împotriva sentinței nr. 206/24.03.2014 pronunțate de Tribunalul Teleorman în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. public Comunitar Regim permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Teleorman, în cauza având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că în cauză s-a solicitat judecata în lipsă, după care,
Curtea reține că judecarea prezentului recurs a fost suspendată la data de 06.10.2014 până la soluționarea de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene a hotărârii preliminare în cauza N. / România; având în vedere că CJUE s-a pronunțat în această cauză, precum și faptul că recurentul-reclamant a formulat cerere de repunere pe rol a cauzei, Curtea constată că sunt îndeplinite cerințele art. 413 din codul de procedură civilă și dispune repunerea pe rol a cauzei.
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecata și în lipsă, reține dosarul în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra prezentei cauze, constată următoarele:
Prin sentința nr. 206/24.03.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale și C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, a respins acțiunea.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul J. C., prin care a solicitat admiterea recursului, modificarea hotărârii primei instanțe și pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice care să corespundă realității și situației de fapt, admiterea cererii de obligare a pârâtei-intimate S. public Comunitar Regim permise de Conducere și Înmatriculare Vehicule Teleorman la înmatricularea definitivă, fără plata timbrului de mediu, a autovehiculului marca M. tip 3 18.413 FLLS/N, categorie auto N, norme de poluare R3, număr de identificare WMAH12YYY3M372696, nr. omologare LBAN1J1411129R3/2003, an fabricație 2003, . auto F_.
A mai solicitat recurentul-reclamant, de asemenea, obligarea pârâtului, potrivit dispozițiilor art. 453 Cod procedură civilă, la plata cheltuielilor de judecată (onorariu avocat, taxa de timbru, timbru judiciar).
A menționat recurentul-reclamant că ne aflăm într-o situație asemănătoare cu cea generată de prevederile OUG nr. 50/2008 republicată, Legii 9/2012, specificul situației din speță fiind determinat de neconcordanța între prevederea internă și cea comunitară, a cărei analiză este recunoscută de jurisprudența Curții Europene de Justiție de la Luxemburg în competența instanței interne, care poate lăsa neaplicată norma internă dacă, prin aplicarea teoriei actului clar sau a teoriei actului calificat, se constată că norma comunitară nu permite adoptarea respectivei norme interne.
Astfel, argumentele instanței europene nu țin de criteriile folosite de legiuitorul român pentru determinarea timbrului de mediu, pe care le declara corespunzătoare și conforme dreptului comunitar, ci de efectul descurajant al unei asemenea taxe, în sine, pentru importul autovehiculelor de ocazie.
Ca atare, independent de criteriile de determinare, de cuantumul taxei și de scopul pentru care o asemenea taxă a fost instituită, Curtea a considerat că o asemenea taxă are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fiind contrarie art. 110 TFUE.
De asemenea, a mai arătat recurentul-reclamant că însuși art. 4 din OUG nr. 9/2003 instituie reguli de la abaterea ordinii publice prin perceperea acestei taxe pentru categoriile de autovehicule prevăzute la lit.c și d.
Concluzionând, a precizat recurentul-reclamant că numeroase instanțe din România au susținut că reglementarea actuală cuprinsă în art. 4 lit. a din OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu nu se află în consonanță cu dispozițiile art. 110 TFUE în ceea ce privește autovehiculele second-hand importate de alte state membre ale Uniunii Europene în vederea punerii lor în circulație în România, întrucât normelor fiscale interne nu le este permis să favorizeze vânzarea autovehiculelor second hand naționale, corelativ, descurajând importul de vehicule second-hand similare, iar aceste dispoziții au același efect favorizant față de produsele naționale, cel puțin în raport cu autovehiculele de ocazie importate din statele membre ale Uniunii Europene.
A mai arătat recurentul-reclamant că art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculelor, S. P. Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări a autovehiculelor, instituție care funcționează sub coordonarea instituției prefectului, ce nu poate invoca dispozițiile art. 7 alin. 1 lit. j din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1501/2006 cu modificările și completările ulterioare, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art. 483, 485, 488 alin. 1 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă, art. 110 Tratatul C.E., art. 148 alin. 2 din Constituția României.
Intimatul-pârât S. P. COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE TELEORMAN, legal citat, nu a formulat întâmpinare.
Examinând sentința prin prisma criticilor invocate și în raport de dispozițiile art.488 alin.1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Specificul cererii de chemare în judecată este determinat de invocarea neconcordanței între legea internă care impune plata timbrului de mediu, și anume OUG nr. 9/2013 și cea a Uniunii Europene - art.110 TFUE, a cărei aplicare prioritară este în competența instanței interne în conformitate cu dispozițiile art.148 alin.2 din Constituția României.
Taxa pe poluare a fost reglementată în România prin OUG nr. 50/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 si OUG nr. 117/2009 și reprezenta suma de bani calculată după criteriile indicate în actul normativ pentru o anumită categorie de autovehicule care se înmatriculează în România, nefăcând distincție între autovehiculele noi și cele vechi.
La data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justitie a Uniunii Europene a pronunțat hotărârea preliminară în cauza I. T. c. Statul R. prin Ministerul Economiei si Finantelor, Directia Generala a Finantelor Publice Sibiu, Administratia Finantelor Publice Sibiu, Administratia Fondului pentru Mediu si Ministerul Mediului, afacerea C-402/09, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la 18 iunie 2009.
Interpretarea instanței europene privește compatibilitatea cu art. 110 TFUE al taxei pe poluare percepute în temeiul O.U.G. nr. 50/2008 în forma sa inițială, aplicabilă în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008. Curtea de Justitie a Uniunii Europene in cauza C-402/09 T. contra Romaniei, a decis că “articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
La data de 07 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat in cauza C-263/10, cauza N., asupra interpretării art. 110 TFUE din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene (TFUE) pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj sesizat cu o cerere de restituire a taxei pe poluare.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în hotărârea în cauza C-402/09 T., considerând că modificările succesive aduse O.U.G. nr. 50/2008 prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 si O.U.G. nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, condiții în care reglementarea menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
In opinia Curții, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată, interdicția de a aplica impozite mai mari produselor provenind din alte state membre în raport cu taxele aplicate produselor naționale, prevăzută de art. 110 TFUE, trebuie să se aplice de fiecare dată când taxa respectiva este de natură să descurajeze importul de bunuri provenite din alte state membre, favorizând producția natională.
Astfel, Curtea a decis că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că impunerea unei taxe fiscale (taxa pe poluare) doar autovehiculelor înmatriculate pentru prima dată în România după . O.U.G. nr. 50/2008, deși nediscriminatorie, creează un efect protecționist pe piață, descurajând importul de mașini de ocazie fără a descuraja în egală măsură și cumpărarea de mașini de ocazie existente pe piața națională anterior O.U.G. nr. 50/2008.
Prin Legea nr. 9/2012 ce a reglementat taxa pentru emisii poluante a fost abrogată O.U.G. nr. 50/2008 si înlăturat efectul protecționist constatat, prevăzându-se în art. 4 al Legii nr. 9/2012 că: (1) Obligatia de plata a taxei intervine: a) cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania; b) la repunerea in circulatie a unui autovehicul dupa incetarea unei exceptari sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8; c) la reintroducerea in parcul national a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul national, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7; (2) obligatia de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in Romania, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificarile si completarile ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul inmatricularii.
Ulterior însă, prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicarii unor dispozitii ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum și pentru restituirea taxei achitate în conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus suspendarea până la data de 01.01.2013 a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Prin ordonanța din 3 februarie 2014, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauzele reunite C-97/13 (S. G. C. c. Administrația Finanțelor Publice Mediaș, Administrația Fondului pentru Mediu) și C-214/13 (Administrația Finanțelor Publice A. vs. G. C.), în sensul că varianta taxei pentru emisii poluante aplicabilă în perioada de suspendare a dispozițiilor art. 4 alin. (2), și anume până la data de 01.01.2013, este incompatibilă cu art. 110 TFUE.
Instanța europeană a reținut că Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
Prin urmare, concluzia Curții în sensul că varianta taxei pentru emisii poluante aplicabilă pe perioada de suspendare a art. 4 alin. (2) este incompatibilă cu art. 110 TFUE este fundamentată tocmai pe împrejurarea că OUG nr. 1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013.
La data de 15.03.2013 au intrat în vigoare dispozițiile OUG nr. 9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule (în temeiul căreia s-a solicitat scutirea de plată de recurentul-reclamant în prezenta cauză), act normativ ce cuprinde o soluție legislativă esențial diferită de cea din OUG 50/2008 și de cea din Legea 9/2012 din perioada de suspendare a aplicării art. 4 alin (2).
Astfel, se constată că noul act normativ impune obligația de plată a timbrului de mediu, o singură dată, atât pentru autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre decât România, cât și pentru vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare pentru autovehicule sau taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Deopotrivă, se mai reține că prin Decizia nr. 13 din data de 20.10.2014 pronunțată în dosar nr._ /HP/C Înalta Curte de Casație și Justiție a soluționat sesizarea din dosarul nr._ al Curții de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, statuând în sensul că dispozițiile art.4 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.37/2014, cu modificările ulterioare, și ale art.1 alin.(2) din Normele metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.9/2013 privind timbrul de mediu pentru autovehicule, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.88/2013, se interpretează în sensul că timbrul de mediu se datorează și în situația transcrierii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul rulat provenit de pe piața internă a cărui primă înmatriculare a fost anterioară datei de 1 ianuarie 2007.
Decizia este obligatorie, potrivit dispozițiilor art.521 alin.(3) din Codul de procedură civilă.
Ca urmare, la acest moment, timbrul de mediu se datorează pentru orice autoturism rulat, indiferent că este achiziționat din străinătate sau deja înmatriculat în România.
O astfel de reglementare înlătură efectul protecționist subliniat de CJUE în cauza C-402/09, T., C-263/10, N. sau în cauzele reunite C-97/13 (S. G. C. c. Administrația Finanțelor Publice Mediaș, Administrația Fondului pentru Mediu) și C-214/13 (Administrația Finanțelor Publice A. vs. G. C.), întrucât, atât timp cât pentru autoturisme cu aceleași caracteristici se datorează aceeași taxă, indiferent dacă la momentul achiziționării au fost deja înmatriculate în România ori sunt achiziționate dintr-un stat membru UE, nu mai este încurajată punerea în circulație a celor achiziționate de pe piața internă, în detrimentul celor achiziționate de pe piața Uniunii Europene, ci ambele categorii de autovehicule se află în aceeași situație juridică.
În sfârșit, recursul nu poate fi soluționat favorabil nici în raport de Hotărârea Curții de la Luxemburg în cauza C-331/13 N., din data de 15.10.2014, prin care se statuează în sensul că dreptul Uniunii se opune unei taxe precum timbrul de mediu instituit prin OUG nr. 9/2013, din moment ce prin cererea de interpretare a dreptului Uniunii, instanța de trimitere nu a solicitat Curții să stabilească dacă acesta se opune unei taxe precum timbrul de mediu, ci doar dacă acest drept se opune unui sistem precum cel instituit prin OUG nr. 9/2013 și care prevede restituirea taxei percepute în nod nejustificat în temeiul OUG nr. 50/2008.
Pentru aceste considerente, apreciind că hotărârea primei instanțe este legală și temeinică, în baza dispozițiilor art.496 din Codul de procedură civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant J. C., cu domiciliul ales la CA C. M. în București, sector 5, Calea Rahovei, Electromagnetica Business Park nr. 266-268, Clădire 60, ., împotriva sentinței civile nr. 206/24.03.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât S. P. COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULĂRI VEHICULE TELEORMAN, cu sediul în A., .-9, județ Teleorman.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.01.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. D. M. D. I. F.
GREFIER,
M. B.
Red/thred. Jud. IF
Jud. fond: Z. L., Tribunalul Teleorman
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 829/2015.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 439/2015.... → |
|---|
