Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr. 1945/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1945/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2015 în dosarul nr. 7522/2/2014
Acesta nu este document finalizat
DOSAR NR._
ROMÂNIA
C. DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1945
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 30.06.2014
C. COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: I. C. M.
GREFIER: LUCREȚIA M.
Pe rol soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul I. E. H. PENTRU ROMÂNII DE PREETUTINDENI, în contradictoriu cu pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns părțile: reclamantul – prin avocat M. M., cu împuternicire avocațială la fila 3 dosar, autoritatea publică pârâtă – prin consilier juridic A. M. P., cu delegație de reprezentare la fila 546 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
Apărătorul reclamantei depune la dosar două chitanțe, una în valoare de 20 RON și una în valoare de 50 RON, reprezentând taxa de timbru aferentă celor două capete de cerere formulate în cauză, de suspendare provizorie și de anulare act administrativ; astfel cum s-a dispus de instanță și i s-a adus la cunoștință prin citația emisă.
C. studiind actele și lucrările dosarului constată că, la data de 02.04.2015 reclamanta a depus la dosar, prin Serviciul Registratură, o cerere de revenire asupra măsurii de stabilire a cauțiunii, astfel cum a fost dispusă de instanță prin încheierea de ședință din data de 31.03.2015 și pe cale de consecință acordă cuvântul asupra sa.
Apărătorul reclamantului având cuvântul pe acest aspect, solicită admiterea cererii formulată de partea pe care o reprezintă, având în vedere că această măsură de stabilire a cauțiunii a fost dispusă de instanță în temeiul art. 1056 C.pr.civ.; text de lege care prevede că instanța fixează cuantumul / limitele între care se stabilește cauțiunea, pentru cazurile în care legea prevede plata unei cauțiuni; respectiv pentru situațiile pentru care „ legea” prevede plata unei cauțiuni. Ori, cererea de suspendare din prezenta cauză se întemeiază pe dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004. Aceasta este o lege specială care reglementează procedura formulării și soluționării cererilor de suspendare a efectelor actelor administrative atacate în instanță; text de lege care nu prevede plata unei cauțiuni și care nu condiționează soluționarea cererii de suspendare de plata unei cauțiuni, cum este cazul contestației la executare sau alte situații în care legea prevede în mod expres. Față de această împrejurare, solicită a se constata că în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 1056 C.pr.civ. în sensul că prezenta cerere de suspendare ar fi condiționată de plata unei cauțiuni.
Reprezentantul autorității publice pârâte solicită admiterea cererii formulate de reclamantă, prin apărătorul său, raportat la motivele invocate în susținerea acesteia.
C. deliberând asupra cererii formulată de reclamantă și înregistrată la instanță la data de 02.04.2015, de revenire asupra măsurii de stabilire a cauțiunii, astfel cum a fost dispusă de instanță prin încheierea de ședință din data de 31.03.2015, revine asupra dispoziției de stabilire a obligației de plată a unei cauțiuni aferente cererii de suspendare în sarcina reclamantei, împărtășind punctul de vedere al reclamantei, în sensul că dispozițiile art. 1056 alineat 1 C.pr.civ. nu sunt incidente în prezenta cauză în raport de lipsa unei dispoziții care să prevadă obligația de plată a cauțiunii cu prilejul formulării unei cereri de suspendare întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 554/2004.
De asemenea, studiind actele și lucrările dosarului constată că, prin întâmpinarea depusă la dosar din partea autorității publice pârâte s-a invocat, printre altele și excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a directorului general adjunct, respectiv a mandatului special acordat acestuia pentru formularea și semnarea acțiunii în contencios administrativ împotriva Deciziei nr. 36/2014 în raport de dispozițiile pct.204 și pct.227 din RODAS coroborate cu cele ale art. 1 alineat 1 și art. 5 alineat 4 din HG nr. 857/2003 privind organizarea și funcționarea Institutului „E. H.” pentru românii de pretutindeni. În conformitate cu dispozițiile art. 248 C.pr.civ. pune în discuție mai întâi acest aspect, ce poate face de prisos administrarea de probe ori analizarea pe fond a pricinii.
Reprezentantul autorității publice pârâte, având cuvântul pe acest aspect precizează că, în raport de înscrisurile ulterioare depuse la dosar, nu mai susține excepția lipsei dovezii calității de reprezentant, astfel cum a fost invocată prin întâmpinare.
C. ia act de poziția procesuală a reprezentantului autorității publice pârâte, în sensul că înțelege să renunțe la excepția lipsei dovezii calității de reprezentant a directorului general adjunct, respectiv a mandatului special acordat acestuia pentru formularea și semnarea acțiunii în contencios administrativ, astfel cum a fost invocată prin întâmpinarea depusă la dosar.
Cu prioritate, pune în discuție cererea de suspendare a Deciziei nr. 36/01.09.2014, în ceea ce privește abaterea nr. 10 și măsura II.2 din Decizie, astfel cum a fost formulată de reclamantă, prin apărătorul său; precum și excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de autoritatea publică pârâtă prin întâmpinarea depusă la dosar și excepția de conexitate invocată în cauză de reclamant în raport la dosarul nr._ .
Apărătorul reclamantului solicită admiterea cererii de suspendare a Deciziei nr. 36/01.09.2014, în ceea ce privește abaterea nr. 10 și măsura II.2 din Decizie, astfel cum a fost formulată și motivată, apreciind că sunt întrunite condițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004 motivat de faptul că este vorba de măsuri pentru recuperarea unor salarii și această punere în executare a măsurilor de recuperare a salariilor de la personalul detașat în cadrul instituției pe care o reprezintă ar produce grave prejudicii funcționării instituției, fiind vorba de o instituție publică și al bloca pur și simplu funcționarea acesteia, fiind vorba de drepturi salariale, punând angajații în imposibilitatea de a se mai prezenta la muncă și de a-și mai desfășura activitatea. Consecințele ar fi semnificative asupra activității salariaților și implicit asupra desfășurării activității instituției, mai ales față de specificul, oarecum delicat al instituției, de reprezentare a intereselor românilor din diaspora. Consideră că, până la momentul la care instanța va pronunța o soluție, fiind vorba de drepturi salariale, sunt întrunite condițiile pentru suspendarea efectelor măsurilor dispuse prin decizia atacată.
Reprezentantul autorității publice pârâte apreciază că, în ceea ce privește cererea de suspendare a actului administrativ atacat, în cauză nu sunt întrunite condițiile obligatorii și cumulativ prevăzute de art. 14 alineat 1 coroborat cu art. 15 din Legea nr. 554/2004.
În ceea ce privește condiția existenței cazului bine justificat, solicită instanței a avea în vedere că măsurile au fost dispuse în sarcina conducerii entității verificate, în speță Ministrul delegat care coordonează activitatea pentru Românii de Pretutindeni; nu s-au stabilit direct în sarcina conducerii instituției reclamante din prezenta pricină iar măsurile au avut ca temei legal dispozițiile art. 33 alineat 3 din Legea nr. 94/1992, care prevăd că în cazul în care se constată abateri de la legalitate și regularitate, acestea se aduc la cunoștință conducerii entității verificate pentru ca aceasta prin acte proprii să determine atât întinderea exactă a prejudiciului cât și să ia orice măsuri pe care le apreciază legale și necesare în vederea recuperării acestui prejudiciu. Sub acest aspect, în opinia autorității pe care o reprezintă, nu se întrunește nici cea de-a doua condiție, respectiv paguba să fie iminentă. Pe cale de consecință, solicită respingerea cererii de suspendare provizorie, astfel cum a fost formulată de reclamant, ca fiind neîntemeiată.
Apărătorul reclamantului, în replică la susținerile formulate de reprezentantul autorității publice pârâte pe cererea de suspendare provizorie, solicită a se avea în vedere că, însuși reprezentantul acesteia a confirmat că măsura dispusă în sarcina Ministrului delegat pentru românii de pretutindeni presupune comunicarea entității verificate și exercitarea de aceasta, ducerea la îndeplinire, de măsuri pentru punerea în aplicare. Ori, această punere în aplicare, este foarte clar, vizează salariile oamenilor și are consecință directă asupra vieții și bunei desfășurări a activității.
Reprezentantul autorității publice pârâte, având cuvântul pe excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost invocată prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită admiterea acesteia în raport de dispozițiile punctului 227 din Regulamentul de RODAS potrivit cărora împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ, în termen de 15 zile de la data confirmării de primire a Încheierii. Ori, în speța de față reclamantul a înțeles să formuleze acțiune împotriva Deciziei și nu și-a precizat acțiunea în sensul că ar înțelege să conteste și Încheierea ; mai mult decât atât, măsurile dispuse, chiar dacă au avut la bază o Notă întocmită în urma verificărilor efectuate la Institut, au fost stabilite în sarcina conducerii MAE; aceasta fiind și entitatea verificată. Reclamantul nu a înțeles să solicite și anularea încheierii nr. 131/2014; cererea vizând strict măsurile dispuse la pct.II.2 din Decizia nr. 36/2014.
Apărătorul reclamantului, având la rându-i cuvântul pe excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost invocată de autoritatea publică pârâtă, prin întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea acestei excepții, motivat de faptul că articolul 8 din Legea 554/2004, dă dreptul oricărei persoane fizice și juridice, afectată în drepturile sale legitime sau pretins afectată de emiterea unui act administrativ, de punerea în executare a unui act administrativ sau de lipsa unui răspuns la solicitarea adresată autorităților administrative, de a formula acțiune în contencios administrativ. Este evident că autoritatea pe care o reprezintă, aflată în compunerea/subordinea MAE, care este ordonatorul principal de credite, consecințele actului administrativ se răsfrâng direct asupra părții pe care o reprezintă. Sigur că legea specială organizării și funcționării Curții de C. prevede această procedură pentru conducătorul entității unde s-a efectuat controlul, dar I. face parte și a făcut parte, a fost obiect al acțiunii de control și conform art.8 din Legea nr. 554/2004, a fost persoană juridică direct afectată; consecințele actului administrativ răsfrângându-se asupra părții pe care o reprezintă.
Mai mult decât atât, solicită a se avea în vedere că, în jurisprudență s-au mai pronunța soluții în spețe similare; invocă astfel cauza ce a făcut obiectul dosarului nr._, depusă la dosar, instanța dispunând introducerea în cauză a Institutului, considerând că efectele pe unul din punctele Raportului, ca și în cazul de față, se răsfrâng direct asupra Institutului, fiind parte în acel dosar.
Cât privește conexarea dosarului de față cu dosarul nr._ , astfel cum a susținut și anterior, insistă în această susținere, având în vedere că, în ambele cauze este vorba de același act administrativ, același Raport, aceleași măsuri, care într-un punct și într-un Capitol se referă direct la I. E. H. PENTRU ROMÂNII DE PREETUTINDENI, ca o parte componentă a Ministerului Afacerilor Externe. Mai mult decât atât, motivele de fapt și de drept invocate de MAE și de partea pe care o reprezintă în această cauză sunt identice.
Referitor la aspectul ce vizează măsura suspendării judecății dispusă de instanța legal învestită cu soluționarea dosarului nr._, la solicitarea MAE, ca parte în acel dosar, solicită conexarea dosarului de față cu acel dosar; urmând ca efectele suspendării să privească întreaga cauză până la momentul soluționării definitive a dosarului nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București.
Reprezentantul autorității publice pârâte având la rându-i cuvântul pe excepția de conexitate, invocată de reprezentantul autorității reclamante, apreciază că, având în vedere că dosarul nr._, cu care se solicită a fi conexat dosarul de față, se află suspendat, această măsură nu poate fi dispusă atâta vreme cât nu este formulată o cerere de repunere pe rol ca acel dosar, ulterior, să fie înaintat completului inițial învestit, pentru a se putea discuta cererea de conexare.
Apărătorul reclamantului, în replică la susținerile formulate oral de reprezentantul autorității publice pârâte, precizează că, cererea de repunere pe rol este o cale aflată la îndemâna părților implicate în proces. Ori, în dosarul nr._ I. E. H. PENTRU ROMÂNII DE PREETUTINDENI nu este parte, astfel că nu are calitatea de a formula cerere de repunere a cauzei pe rol. Conexitatea se poate discuta și când este vorba de mai multe părți dar vizează aceeași cauză, același obiect, fiind avut în vedere același Raport al Curții de conturi, aceleași măsuri, aceleași motive de fapt și de drept.
C. reține cauza pentru a se pronunța cu privire la cererea de suspendare a Deciziei nr. 36/01.09.014 a Departamentului IV a Curții de C., în ceea ce privește abaterea nr. 10 și măsura II.2 din Decizie, astfel cum a fost formulată de reclamant și întemeiată pe dispozițiile art. 14 și 15 din Legea nr. 554/2004, cât și cu privire la cererea de conexare, formulată de reclamant, raportat la dosarul nr._ și la excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, astfel cum a fost invocată de autoritatea publică pârâtă, prin întâmpinarea depusă la dosar și întemeiată pe dispozițiile art. 227 din RODAS.
CURTEA,
Deliberând supra cauzei de față constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curții de Apel București la data de 18.12.2014, reclamantul I. E. H. pentru Romanii de Pretutindeni, în contradictoriu cu pârâta C. de C. a României, a formulat contestație la decizia nr. 36/01.09.2014 a Departamentului IV al Curții de C., solicitând anularea actului administrativ atacat in ceea ce privește abaterea nr. 10 si măsura nr. II.2 din Decizie, dispusa pentru remedierea abaterii nr. 10.
În motivare, reclamantul a arătat că la punctul 10 din Decizie se menționează faptul ca angajarea, lichidarea, ordonantarea si plata, in anul 2013 a unor drepturi salariale au fost acordate fara respectarea cadrului legal aplicabil entității, personalului detașat din sectorul privat, de la societăți comerciale cu răspundere limitata pe funcții care nu au fost aprobate de ordonatorul principal de credite.
Reclamanta a învederat că instituția detașării din Codul Muncii, art. 45-47, nu face distincția cu privire la detașarea angajaților din mediul privat la instituțiile publice, in ceea ce privește personalul contractual. Concluzia privind nerespectarea regimului detașării cu distincție intre mediul privat si bugetar pentru personalul contractual reprezintă in primul rand o discriminare si in al doilea rand o incalcare a principiului juridic conform căruia unde legea nu distinge nici noi nu distingem - ubi lex non distinguit nec nos dinstinguere debemus. Detașările au fost instrumentate pentru posturi existente si bugetate, asa cum demonstrează si execuția bugetara la capitolul cheltuieli de personal la data de 31 decembrie 2013. Au fost detașați salariați care aveau pregătirea si experiența necesara obiectivelor si scopului institutului, iar pentru respectarea acestora au fost detașați un economist, un consilier juridic, un casier, referenți, experți cu experiența in derularea de proiecte si programe. Exprimarea din decizie prin care se folosește forma plural pentru funcțiile vizate este eronata, în acest sens fiind statul de personal din care rezulta cu claritate numărul de posturi.
Aceste posturi existau si in vechea structura conform statului de funcții din 2004, preluate pentru detașări pana la . H.G. 857/2013. Desi au invocat aceste aspecte in contestația formulata impotriva acestei decizii, Comisia de soluționare a contestațiilor nu le-a insusit, motivând soluția de respingere cu argumentația potrivit căreia „Orice detașare a personalului din sectorul privat in sectorul public conduce, in mod implicit la nivel național si instituțional, la majorarea cheltuielilor bugetare cu plata drepturilor salariale, ceea ce contravine scopului pentru care a fost emisa O.U.G. 34/2009"
F. de aceasta argumentație, reclamanta a arătat că prin detașarea de personal in cadrul instituției, in condițiile interdicției instituite pentru organizarea de concursuri pentru funcțiile vacante, nu s-a creat niciun fel de presiune pe buget, intrucat s-au incadrat in numărul de posturi stabilit prin Legea 8/2013, preluând statul de funcții nr. 4/267 din 11.06.2004..
S-a susținut că în mod greșit in Decizie se retine faptul ca instituția nu a avut aprobate statul de funcții, statul de personal si fisele de post, neluând in calcul art. II din Ordonanța Guvernului 10/2008 care a stabilit ca documentele fundamentale, respectiv organigrama, statul de funcții si Regulamentul de Funcționare, se aproba prin Hotărâre de Guvern, astfel incat pana la . H.G. 857/2013 a fost imposibil ordonatorului principal de credite sa se substituie atribuțiilor Guvernului si sa aprobe statul de funcții si celelalte masuri invocate in decizie.
S-a învederat că în cadrul instituției reclamante au fost aprobate funcțiile si nivelul salarial aferent fiecarei funcții, conform prevederilor Legii-cadru 284/2010, iar dupa apariția HG 857/2013 privind organizarea si funcționarea Institutului E. H. pentru romanii de pretutindeni, incepand cu data de 18.11.2013 au fost intocmite fisele de post pentru funcțiile prevăzute in noul stat de funcții. Imediat dupa emiterea Hotărârii de Guvern nr. 857/13 nov.2013, pe data de 18 nov. 2013 a fost emis Ordinul de Ministru nr. 1766 prin care a fost aprobat statul de funcții (exemplu: funcția de director executiv a fost transformata conform HG 857/2013 si organigramei in Director General Adjunct care este numit prin Ordin de Ministru), cu respectarea H.G.8/2013 in limita celor 40 de posturi si cu respectarea posturilor cu contracte individuale de munca. In consecința schema organizatorica nu a fost modificata ci respectata in totalitate.
Nivelul de salarizare a fost stabilit prin decizii ale conducerii Institutului cu respectarea condițiilor privind incadrarea personalului contractual in instituții bugetare conform Ordonanței 10/2008 privind nivelul salariilor de bază și al altor drepturi ale personalului bugetar salarizat . Baza de calcul a salariilor se incadreaza in nivelul cheltuielilor cu personalul din titlul X al bugetului institutului.
Noua conducere a instituției a efectuat demersuri de intrare in legalitate respectând etapele legale si procedurale peste care nu se putea sari. Astfel, dupa . Legii 165/feb.2013, care a stabilit procedura de organizare si funcționare a instituției prin hotărâre de guvern, incepand cu luna martie au inceput demersurile pentru restructurarea si reorganizarea intitutiei, legiferata prin Hotărârea de Guvern nr. 857/2013.
In ceea ce privește viza de control financiar preventiv pe deciziile de detașare, s-a invederat ca in perioada detașărilor, postul de C.F.P. figura vacant, deoarece in urma controlului Corpului de audit din cadrul M.A.E. s-au constatat nereguli in indeplinirea atribuțiilor conform contractului de prestări servicii si s-a recomandat rezilierea acestuia, precum si angajarea prin detașare de personal care indeplineste condițiile pentru acordarea vizei C.F.P.
I. E. H. a făcut toate demersurile necesare si legale pentru a angaja o persoana cu atribuții de C.F.P., instrumentarea fiind posibila incepand cu luna ianuarie 2014. Referitor la necesitatea si obligativitatea vizei de legalitate pentru deciziile de detașare, s-a precizat ca legislația prevede obligativitatea doar pentru viza C.F.P, iar viza de legalitate se solicita doar in situațiile in care C.F.P.-ul o considera necesara, expresia folosita de legiuitor fiind„poate cere", ci nu aceea de „va solicita" sau „obligatoriu".
În susținerea reclamantei, în urma verificărilor interne s-a constatat ca niciunul din textele invocate nu au fost incalcate. Astfel, art. l alin. 3 si art. 39 alin. 2 lit. a din Legea 53/2003 nu au nicio legătura cu cauza si nu fac referire la condițiile si procedura angajării de personal contractual prin detașare. Art. 14 alin. l si art. 22 alin. l din Legea 500/2002 au fost pe deplin respectate atat in ceea ce privește destinația, cat și incadrarea in limitele legale ale cheltuielilor de personal, conform execuției bugetare pe anul 2013.
Art. 6 alin. 2 din H.G. 162/1998 a fost abrogat, astfel că instituția nu mai functionează in subordonarea Ministerului Educației. Art. II din O.U.G. 10/2008 nu a fost respectat de vechile conduceri, dar o dată cu numirea noii conduceri a fost pus in aplicare. In acest sens, in urma intrării in vigoare Legii 195/2013 privind aprobarea O.U.G. nr. 6/2013 pentru modificarea si completarea O.U.G. 96/2012, la art. 12 alin.3 prim se prevede ca Guvernul României reglementează prin Hotărâre organizarea si funcționarea I. E. H.. In consecința: in urma demersurilor actualei conduceri Guvernul a adoptat H.G. 857/2013 care in prezent reglementează organizarea si funcționarea instituției, ceea ce duce la concluzia ca textul de lege invocat la acest punct in decizie nu mai are aplicabilitate. Perioada mai lunga de timp in elaborarea statului de personal se explica prin durata demersurilor efectuate cu Ministerul Muncii Familiei, protecției sociale si persoanelor vârstnice. De asemenea, art. 6 alin. l si 4, art. 8, art. 26 alin. l, art. 28 alin. l si 2 din Legea-cadru 284/2010 au fost respectate odată cu . H.G.857/2013. Art.6 din H.G. nr. 857/2013 a fost integral respectat prin emiterea deciziilor de detașare si care stabilesc si nivelul de salarizare in limitele cheltuielilor prevăzute la capitolul „cheltuieli de personal"
Art. 12 alin. 3, art. 15 alin.l si alin.3 ind. l din O.U.G. 96/2012 au fost puse in aplicare odată cu . H.G.857/2013. Art. l alin. l si art. 4 alin. l din H.G. 286/2011 nu au putut fi puse in aplicare din cauza Ordonanței de Urgenta 34/2009 prin care au fost interzise scoaterea la concurs sau examen a posturilor vacante din instituțiile publice.
Pct. 3.2.1.1 din R.O.F. a fost respectat odată cu aprobarea statului de funcții in noiembrie 2013, fisele de post au fost intocmite, iar aributiile prevăzute la pct. 5.2.3. din R.O.F. au fost indeplinite integral. In ceea ce privește statul de personal, acesta a fost intocmit si aprobat in cursul lunii iulie 2014.
Referitor la pretinsele abateri din deciziile de detașare indicate cu titlu de exemplu in dispoziția de respingere a contestației, s-a arătat ca in realitate aceste in aceste decizii se menționează atat postul pe care sunt detașate persoanele vizate cat si salariile acestora, care se incadreaza in capitolul bugetar privitor la cheltuielile de personal, conducerea instituției neavand posibilitatea raportării la precedent, aflandu-se pentru prima oara in situația stabilirii acestora.
În drept, s-au invocat disp. HG nr. 857/2013, OG 10/2008, disp. Legii nr. 53/2002, disp. Legii nr. 500/2002, Hg 162/1998.
În dovedire, s-a solicitat proba cu inscrisuri.
La data de 23.01.2015, pârâta a depus la dosarul cauzei întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii, pe fond, respingerea cererii, ca neîntemeiată, respingerea cererii de suspendare a executării.
În motivarea excepției inadmisibilității, s-a învederat incidența disp. pct. 227 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr.130/2010, publicată în M. Of. al României nr.832/13.12.2010 (RODAS).
Pârâta a arăta că în perioada 28.04 - 31.07.2014, s-a efectuat acțiunea de audit financiar a contului de execuție pe anul 2013 la Ministerului Afacerilor Externe. În urma acestei acțiuni de verificare a fost întocmit Raportul de audit financiar nr. Gl/2497/31.07.2014, înregistrat la Registratura Generală a Curții de C. sub nr._/04.08.2014, iar la Departamentul IV cu nr._/06.08.2014.
Conform prevederilor pct. 260 din RODAS, auditorii publici externi au solicitat de la I. E. H. pentru Românii de Pretutindeni, entitate subordonată Ministerului Afacerilor Externe, acte, documente și informații necesare pentru fundamentarea și justificarea transferurilor de fonduri publice în condiții de legalitate, regularitate, economicitate, eficiență și eficacitate.
Din verificarea modului în care această entitate a utilizat subvențiile acordate de la bugetul de stat prin bugetul Ministerului Afacerilor Externe, în concordanță cu obiectivele și atribuțiile prevăzute în actele normative de organizare și înființare ale Institutului s-a constatat că în anul 2013, angajarea, ordonanțarea, lichidarea și plata drepturile salariale ale personalului, s-a realizat prin nerespectarea actelor normative în vigoare. Abaterea a fost consemnată la pct. l., pag. 7 - 9 din Nota de constatare încheiată la I. "E. H."pentru Românii de Pretutindeni nr. B1476/30.07.2013, anexă ia Raportul de audit financiar nr. Gl/2497/31.07.2014.
În vederea valorificării constatărilor misiunii de audit, prin Decizia
nr. 36/01.09.2014, emisă de către șeful Departamentului IV al Curții de C., au fost dispuse 12 măsuri, pentru înlăturarea neregulilor financiar - contabile și a abaterilor de la legalitate și regularitate constatate. Pentru remedierea abaterilor de la legalitate consemnate în Nota de constatare nr. B1476/30.07.2013, anexă a Raportului de audit financiar nr. Gl/2497/31.07.2014, prezentate pe scurt la pct. 10 din Decizia nr. 36/.2014, în temeiul prevederilor art. 33 alin. (3) din Legea nr. 94/1992, republicată, s-a dispus măsura de la pct. II.2 din decizie, conform căreia: „în vederea înlăturării abaterii consemnate ia punctul 10 din decizie, ordonatorul principal de credite, respectiv ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, care coordonează activitățile din domeniul relațiilor cu românii de pretutindeni și îndeplinește atribuțiile ordonatorului principal de credite al Ministerului Afacerilor Externe în domeniile pentru care a fost investit, va dispune măsurile legale necesare care să conducă la: a)stabilirea întinderii prejudiciului cauzat de angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata de către I. "E. H. pentru românii de pretutindeni în anul 2013 a unor drepturi salariale, acordate fără respectarea cadrului legal aplicabil entității, personalului detașat din sectorul privat, de la societăți comerciale cu răspundere limitată, pe funcții care nu au fost aprobate de ordonatorul principal de credite; b) recuperarea prejudiciului stabilit de la persoanele care se fac răspunzătoare, inclusiv a dobânzilor aferente; c) virarea la bugetul statului a sumelor recuperate de la persoanele care se fac răspunzătoare, inclusiv a dobânzilor aferente; d)efectuarea regularizărilor între bugete în ce privește contribuțiile angajatorului și cele ale angajaților, datorate pentru asigurări sociale de stat, asigurări sociale de sănătate, asigurări de șomaj, etc.
Împotriva măsurilor dispuse la pct I.l.e și II.l - II.2 din Decizia nr. 36/2014, în temeiul pct. 204 din RODAS, conducerea Ministerului Afacerilor Externe a formulat contestația nr. H1/7886/06.10.2014, care a fost respinsă prin încheierea nr. 131/27.11.2014 de către Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de C. a României.
Pârâtul a mai arătat că prin acțiunea introductivă reclamantul a solicitat anularea măsurilor dispuse la pct. II.2 din Decizia nr. 36/2014 emisă de către Departamentul IV din cadrul Curții de C. a României, cerere ce este inadmisibilă, întrucât potrivit pct. 227 din RODAS, „împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ, în termen de 15 zile de la data confirmării de primire a încheierii". Or, reclamantul nu a înțeles să solicite anularea încheierii nr. 131/2014, cererea vizând strict măsurile dispuse la pct.II.2 din Decizia nr. 36/2014.
Referitor la cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse la
pct.II.2 din Decizia nr. 36/2014, pârâtul a învederat că aceasta este neîntemeiată.
În primul rând, a învederat pârâtul, reclamantul nu își motivează cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 36/2014, din perspectiva prevederilor art. 14 - 15 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare, nedemonstrând în niciun fel întrunirea, cumulativă, a celor două condiții, prevăzute în mod expres de textul de lege. Reclamantul a invocat exclusiv aspecte ce țin de fondul cauzei, neaducând dovezi care să demonstreze nelegalitatea evidentă a actului administrativ a cărui suspendare se cere, nelegalitate ce se poate constata fără ca instanța de judecată să intre în judecarea pe fond a cauzei.
Este cunoscut faptul că actul administrativ se bucură de prezumția de legalitate, neexecutarea lui fiind contrară unei buni ordini juridice într-un stat de drept și o democrație constituțională. A nu executa actele administrative care sunt emise în baza legii echivalează cu a nu executa legea - ceea ce într-un stat de drept este de neconceput. În consecință, suspendarea actului administrativ ca operație juridică de întrerupere vremelnică a efectului acestuia apare ca o situație de excepție de la regula executării din oficiu {executio ex officio).
Din conținutul art.14 alin.(l) din Legea nr.554/2004, rezultă că pentru soluționarea favorabilă a cererii de suspendare trebuie îndeplinite cumulativ două condiții: cazul să fie bine justificat; paguba să fie iminentă.
Or, reclamantul nu justifică în niciun fel îndeplinirea acestei condiții, neaducând niciun argument care să demonstreze, în cauză, existența unor împrejurări de natură să creeze o îndoială serioasă cu privire la legalitatea actului administrativ, respectiv că este vorba despre un "caz bine justificat".
Mai mult chiar, nelegalitatea actului administrativ trebuie să fie atât de evidentă încât instanța de judecată să o poată constata fără a intra pe fondul cauzei. Motivele de nelegalitate trebuie să apară de la prima vedere ca fiind temeinice, să creeze de la început o îndoială serioasă asupra legalității actului administrativ contestat.
Cât privește noțiunea de "pagubă iminentă", s-a învederat instanței de judecată faptul că reclamantul nu demonstrează nici iminența producerii unei pagube importante, în sensul dispozițiilor art. 2 lit. ș) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În acest sens, s-a arătat că măsurile dispuse de C. de C. ar fi tocmai de natură să recupereze prejudiciul provocat prin încălcarea prevederilor legale de către Institut.
Față de aspectele prezentate, dacă, în mod ipotetic, instanța de judecată ar admite cererea de suspendare a executării măsurilor dispuse prin Decizia nr. 36/2014, ar însemna că toate măsurile cuprinse în deciziile emise de C. de C. și care au fost atacate la instanțele de judecată, vor trebui, în mod obligatoriu, să fie suspendate de instanța de judecată până la soluționarea irevocabilă a cauzei, în caz contrar producându-se o „pagubă iminentă" entității controlate. Or, o astfel de interpretare ar putea duce chiar la blocarea activității Curții de C. care nu și-ar mai putea pune în aplicare măsurile dispuse în exercitarea atribuțiilor specifice reglementate expres de dispozițiile Legii nr. 94/1992, republicată, precum și de cele cuprinse în Regulament. Mai mult decât atât, dacă, prin absurd, s-ar accepta interpretarea reclamantului, trebuie subliniat și faptul că prin această abordare ar fi încălcat însăși caracterul excepțional al măsurii suspendării executării actului administrativ de către instanța de judecată, suspendare ce se poate dispune doar cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de legea contenciosului administrativ.
Pârâtul a mai arătat că în doctrină se apreciază că instanța de judecată, care este chemată să decidă măsuri de protecție provizorie trebuie să ia în apreciere ansamblul circumstanțelor și intereselor prezente. Dacă instanța de judecată procedează la suspendarea actelor de control ale Curții de C., prin care se constată, conform competențelor actuale, faptul că s-au produs niște încălcări ale legislației și se dispun măsuri pentru stabilirea și recuperarea unor eventuale prejudicii produse prin aceste nereguli, înseamnă că vor da girul abuzului în administrație, încălcării legilor ce reglementează cheltuirea banului public și denaturării ideii de legalitate a acestui foarte important segment al unui stat de drept, care este legalitatea, în general, și legalitatea cheltuirii banului public, în particular.
Astfel, va fi golită de conținut activitatea unei instituții fundamentale a statului de drept care este C. de C., autoritate supremă de control asupra legalității cheltuirii banului public. Aceasta este cu atât mai grav cu cât conform Legii nr.94/1992, cu modificările și completările care i-au fost aduse, C. de C. nu mai poate ea însăși să stabilească niște prejudicii și să procedeze la recuperarea lor. Ea poate să constate neregulile și încălcări ale legii fiscale în urma cărora în mod evident se produce un prejudiciu și să dispună entității controlate să stabilească întinderea prejudiciului și să acționeze în sensul recuperării lui.
Dacă s-ar proceda la suspendare, aceasta ar însemna întreruperea procedurii de luare a măsurilor dispuse de C. de C. a României și de executare efectivă a acestor măsuri, un timp nedeterminat, inclusiv nerecuperarea banilor publici cheltuiți nelegal o perioadă nedeterminată, dar îndelungată de timp.
Analizând materialul probator administrat în cauză, C. reține următoarele considerente:
În ceea ce privește cererea de conexare la prezenta cauză a dosarului nr. 7494/2/2/014, C. reține că art. 139 Cod pr. civ. prevede că pentru asigurarea unei bune judecăți, în primă instanță, este posibilă conexarea mai multor procese în care sunt aceleași părți sau chiar împreună cu alte părți și al căror obiect și cauză au între ele o strânsă legătură. Potrivit alin. 2, excepția conexității poate fi invocată de părți sau din oficiu cel mai târziu la primul termen de judecată înaintea instanței ulterior sesizate, care prin încheiere se va pronunța asupra excepției, iar potrivit alin. 3 dosarul va fi trimis instanței mai întâi învestite, în afară de cazul în care reclamantul și pârâtul cer trimiterea lui la una din celelalte instanțe.
Rezultă din dispozițiile legale precitate că premisa admiterii excepției de conexitate este aceea ca litigiile cu privire la care se solicită joncțiunea de procedură și judecată să fie în mod simultan pe rolul instanțelor. Or, se constată că potrivit extrasului de pe portalul instanțelor judecătorești de la fila 584, vol. II dosar, pricina cu privire la care s-a invocat excepția conexității este sistată ca efect al pronunțării dispoziției de suspendare a judecării cauzei confirm disp. art. 413 alin. 1 pct. 1 Cod pr. civ. până la soluționarea definitivă a dosarului nr._ al Curții de Apel București. Pentru considerentele anterior menționate, cererea de conexare urmează a fi respinsă ca fiind neîntemeiată.
Prin cererea introductivă de instanță, reclamantul a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 36/01.09.2014 a Departamentului IV al Curții de C., solicitând anularea acesteia în ceea ce privește abaterea nr. 10 și măsura nr. II.2 din Decizie dispusă pentru remedierea abaterii nr. 10.
Prin Decizia nr. 36/01.09.2014 emisă de către șeful Departamentului IV au fost dispuse 12 măsuri, în vederea înlăturării abaterilor de la legalitate și regularitate consemnate în procesul-verbal de constatare, anexă a Raportului de audit financiar nr. G1/2497/31.07.2014, încheiat în urma acțiunii de audit financiar asupra contului anual de execuție pe anul 2013. Printre acestea, la punctul 10 din decizie s-a reținut că la I. E. H. pentru românii de pretutindeni s-a constatat angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata în anul 2013 a unor drepturi salariale, acordate fără respectarea cadrului legal aplicabil entității, personalului detașat din sectorul privat, de la societăți comerciale cu răspundere limitată, pe funcții care nu au fost aprobate de ordonatorul principal de credite.
În vederea înlăturării abaterii consemnate la punctul 10 din decizie, s-a stabilit obligația ordonatorului principal de credite, respectiv ministrul delegat pentru românii de pretutindeni, care coordonează activitatea în domeniul relațiilor cu românii de pretutindeni și îndeplinește atribuțiile ordonatorului principal de credite al Ministerului Afacerilor Externe în domeniile pentru care a fost investit, de a dispune măsurile necesare care să conducă la aprobarea statului de personal și a fișelor de post pentru la I. E. H. pentru românii de pretutindeni, precum și la . privire la stabilirea și acordarea drepturilor salariale pentru personalul acestui institut.
Prin încheierea nr. 131/27.11.2014, Comisia de Soluționare a Contestațiilor din cadrul Curții de C. a respins contestația formulată de conducerea Ministerului Afacerilor Externe împotriva măsurilor nr. I.1.e, II.1 și II.2 dispuse prin Decizia nr. 36/01.09.2014 și a dispus menținerea dispozițiilor din cuprinsul lor.
În ceea ce privește cererea de suspendare a măsurii nr. II.2 din decizia criticată, C. reține disp. art. 14 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, care prevăd că în cazuri bine justificate și pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanței competente să dispună suspendarea executării. De asemenea, potrivit art. 15 din același act normativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, și prin cererea adresată instanței competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanța poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei. Cererea de suspendare se poate formula odată cu acțiunea principală sau printr-o acțiune separată, până la soluționarea acțiunii în fond.
Rezultă din dispozițiile legale anterior menționate că suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai după îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege referitoare la existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. t din lege, cazurile bine justificate constituie împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Potrivit art. 2 alin. 1 lit. ș din lege, paguba iminentă constituie prejudiciul material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Or, procedând la analiza sumară a aparenței dreptului, C. constată că nu este îndeplinită cerința cazului bine justificat, întrucât împrejurările cauzei nu relevă o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate care constituie fundamentul caracterului executoriu al actului administrativ. Nu au fost furnizate în speță elemente probatorii care să permită formularea unui dubiu serios asupra legalității actului criticat.
De asemenea, în ceea ce privește cerința pagubei iminente, reclamanta s-a rezumat a afirma că actul criticat este susceptibil să producă prejudicii grave drepturilor salariaților, nefiind indicate în concret motivele care ar justifica suspendarea actului și nici pericolul producerii unui prejudiciu material viitor și previzibil sau după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
În ceea ce privește excepția inadmisibilității cererii, C. reține disp. art. 213 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de C., precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea nr. 155/2014 potrivit cărora contestațiile formulate împotriva deciziilor emise de structurile Curții de C. sunt examinate de comisii de soluționare a contestațiilor.
Art. 227 din același act prevede că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor prevăzută la pct. 213, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, în termen de 15 zile calendaristice de la data confirmării de primire a încheierii, în condițiile legii contenciosului administrativ.
Față de dispozițiile anterior menționate, apar ca fiind fondate motivele invocate de către pârât în sprijinul tezei inadmisibilității demersului reclamantului de a contesta direct în fața instanței de contencios administrativ Decizia emisă de Departamentul 4 al Curții de C.. Din disp. art. 227 din Regulament rezultă că obiectul acțiunii în contencios administrativ îl constituie cererea de anulare a încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, ci nu însăși decizia emisă de o structură a Curții de C.. De asemenea, C. constată că, prin opoziție cu susținerile reclamantei, contestația împotriva deciziei menționate a fost formulată de o altă persoană, respectiv de Ministerul Afacerilor Externe.
Pentru considerentele anterior menționate, C. urmează a admite excepția inadmisibilității cererii, cu consecința respingerii cererii de chemare în judecată, ca fiind inadmisibilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
Respinge cererea de conexare a dosarului nr._, astfel cum a fost formulat de reclamant, ca fiind neîntemeiată.
Respinge cererea de suspendare act administrativ, astfel cum a fost formulată de reclamant, ca fiind neîntemeiată.
Admite excepția inadmisibilității cererii, invocată de pârâtă prin întâmpinare.
Respinge cererea de chemare în judecată, formulată de reclamantul I. E. H. PENTRU ROMÂNII DE PREETUTINDENI, sector 1, București, Calea Victoriei, nr. 118, . cu pârâta C. DE C. A ROMÂNIEI cu sediul în sector 1, București, .. 22-24, ca fiind inadmisibilă.
Cu drept de recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție, în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la C. de Apel București.
Pronunțată în ședință publică astăzi, data de 30.06.2015.
PREȘEDINTE GREFIER
I. C. M. LUCREȚIA M.
Tehnored. LM
Red./CMI/4ex.
| ← Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 2368/2015. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 3239/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
