Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 2718/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2718/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-05-2015 în dosarul nr. 1313/87/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2718
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE_ 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. J.
JUDECĂTOR – A. P.
JUDECĂTOR – R. I. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurentul-pârât Președintele C. Județean Teleorman, împotriva sentinței civile nr.458 din 12.06.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. F. E., având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, la data de 10.04.2015 prin serviciul registratură, recurentul-pârât a depus înscrisurile solicitate de instanță la termenul anterior, precum și faptul că intimata-reclamantă a depus cerere prin care a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 223 alin.3 Noul Cod procedură civilă precum și înscrisurile solicitate de instanță.
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de disp. art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la a doua strigare.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care,
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 alin.2 Noul Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art.494 Noul Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CERERILE
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman la data de 25.04.2014 sub nr._ reclamanta P. F. E. a chemat în judecată pârâtul Președinte C. Județean Teleorman, solicitând instanței ca prin hotărârea ce va pronunța să dispună anularea dispoziției nr. 924 din 30.12.2013 privind imputarea prejudiciului reprezentând drepturi speciale acordate nelegal și exonerarea de la plata sumei de 2400 lei.
A mai solicitat reclamanta, ca, in conformitate cu prevederile art.14 alin.(l) din Legea nr.554/2004 a contenciosului administrativ, să se dispună suspendarea executării actului administrativ atacat.
Motivând în fapt acțiunea reclamanta a arătat că are calitatea de funcționar public în cadrul C. Județean Teleorman.
Prin dispoziția nr. 924/30.12.2013, pârâtul a dispus recuperarea prejudiciului reprezentând drepturi speciale acordate nelegal ,conform Acordului colectiv de muncă, în perioada ianuarie-iunie 2011,drept consecință a constatării de către Camera de conturi Teleorman a unor prejudicii.
A susținut reclamanta că dispoziția contestată a fost tardiv emisă ,cu încălcarea termenului de 30 zile prev. de art. 85 din Legea nr. 188/1999. În acest sens reclamanta susține că la data de la data de 07 octombrie 2013 a fost pronunțata Decizia civila nr.3978 a Curții de Apel București, prin care a fost respins recursul C. Județean Teleorman împotriva sentinței civile nr. 1214/12.12.2012 pronunțata de Tribunalul Teleorman - secția C. in dosar nr._ in contradictoriu cu Camera de Conturi Teleorman și Curtea de Conturi a României-Departamentul de Coordonare a Verificării Bugetelor Unități Administrativ Teritoriale.
Emiterea dispoziției de impunere nr. 924 in data de 30.12.2013 s-a făcut după trecerea termenului legal de 30 de zile de la constatarea pagubei.
Pe fondul cererii ,reclamanta susține că suma de 2400 lei ce i-a fost imputată prin dispoziția contestată a fost încasată cu bună credință, în baza Acordului colectiv de muncă semnat de patronat și sindicat, în vigoare pe toată perioada acordării acelor drepturi.
Pentru angajarea răspunderii civile, în condițiile art 84 lit. b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, cu modificările și completările ulterioare, este necesară întrunirea tuturor elementelor constitutive ale acesteia, respectiv, existența pagubei, fapta generatoare a producerii ei, vinovăția și raportul de cauzalitate.
Din cuprinsul dispoziției de imputare se desprinde concluzia că paguba produsă autorității publice a fost constatată de organele de control ale Curții de conturi - Camera de Conturi Teleorman, obligația de recuperare a pagubei fiind stabilită prin Decizia nr. 39/2011 a Camerei de Conturi Teleorman si Decizia civila nr. 3978/07 octombrie 2013 a Curții de Apel București.
Acordurile/Contractele colective de muncă încheiate cu respectarea dispozițiilor legale constituie legea părților. Acest principiu își are fundamentul în Constituția României, care consacră caracterul obligatoriu al respectării contractelor colective de muncă. Astfel, art. 41(5) din Constituție stabilește fară echivoc că dreptul la negocieri colective în materie de muncă și caracterul obligatoriu al convențiilor colective sunt garantate.
De asemenea, în Acordul colectiv de muncă au fost inserate numai măsurile prevăzute și stipulate de art. 72 din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în concordanță cu prevederile art. 37, art. 38 și art. 39 din același act normativ, referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătate și securitate în muncă.
Prin urmare, conducerea instituției bugetare putea, în limita fondurilor disponibile, să negocieze cu reprezentanții salariaților acordarea, prin contract/acord colectiv de muncă și a altor drepturi de natură salarială, pe lângă salariu, cu atât mai mult cu cât Consiliul Județean Teleorman, ca autoritate publică locală funcționează în temeiul principiului autonomiei, realizând și venituri proprii.
Mai susține reclamanta că plățile considerate nelegale au avut ca fundament hotărâri ale C. Județean Teleorman prin care s-a aprobat cuprinderea în bugetul județului Teleorman a drepturilor prevăzute în contractul/acordul colectiv de muncă, fiind indicată și sursa de finanțare a acestor drepturi.
Aceste hotărâri ale autorității publice județene au fost comunicate și verificate de Instituția Prefectului județului Teleorman, care nu le-a contestat legalitatea, ca urmare a exercitării controlului de legalitate.
În drept acțiunea a fost întemeiată pe dispoz. Legii nr. 188/1999 ,Legii nr. 84/2012 și Legii nr. 554/2004.
În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus: Acordul colectiv de muncă nr. 3930/06.04.2008
Prin întâmpinarea formulată la data de 12.05.2013, Președintele C. Județean Teleorman a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca nefondată.
Referitor la tardivitatea emiterii dispoziției de imputare contestate, pârâtul susține că data constatării pagubei o constituie data la care instituția pârâtă a luat cunoștință de conținutul Deciziei nr. 3978/2013 și nicidecum data pronunțării soluției în dosarul nr._ .
Pe fondul cauzei ,pârâtul a arătat că urmare a unui control, efectuat în perioada 02.06. - 15.07.2011 de o echipă de auditori publici externi, din cadrul Camerei de Conturi Teleorman, a fost emisă Decizia nr. 39 din 9 august 2011 a Camerei de Conturi Teleorman.
La baza acordării drepturilor de natură salarială acordate funcționarilor publici din cadrul C. Județean Teleorman au stat Acordul colectiv de muncă nr. 3930/06.04.2009, încheiat între unitatea angajatoare și salariații funcționari publici.
Prin Decizia nr. 39 din 9 august 2011, Camera de Conturi Teleorman a constatat că au fost aduse prejudicii bugetului C. Județean Teleorman prin plăți necuvenite încasate de către funcționarii publici, solicitându-se C. Județean Teleorman luarea măsurilor necesare pentru recuperarea acestora.
Această decizie a fost contestată în instanță de Consiliul Județean Teleorman, cerere ce a constitui obiectul dosarului nr._ .
Prin Sentința civilă nr. 1214/12.12.2012,Tribunalul Teleorman a admis în parte contestația formulată de Consiliul Județean ,constatând incidența legii nr. 84/2012 pentru prejudiciile aferente perioadei 2008 - 2010.
Pentru prejudiciile aferente perioadei ianuarie-iunie 2011, contestația pârâtei a fost respinsă de instanță ca nefondată.
Curtea de Apel București prin Decizia civilă nr. 3978/7.10.2013 pronunțată în același dosar a respins recursul C. Județean Teleorman ca nefondat și a admis recursul formulat de Curtea de Conturi a României, a modificat în parte sentința recurată în sensul că respinge în tot acțiunile formulate de reclamantul Consiliul Județean Teleorman în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a României și menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Arată pârâtul că, Președintele C. Județean Teleorman a emis dispoziția nr. 924/2013, având în vedere unele considerente reținute în motivarea Deciziei nr. 3978/2013 de către judecătorii Curții de Apel București în dosarul nr._ *, respectiv; "în condițiile în care Legea nr. 284/2010 a intrat în vigoare in ianuarie 2011, iar Legea nr. 84/2012 face referire la veniturile de natură salarială stabilite până la . Legii cadru nr. 284/2010, rezultă că distincția pe care instanța de fond a făcut-o cu privire la perioadele iunie 2008 - decembrie 2010, respectiv ianuarie - iunie 2011 excede oricărei suspiciuni de hazard, fiind fundamentată pe relationarea logică a celor două acte normative indicate".
Față de aceste argumente ale Curții de Apel București, Președintele C. Județean Teleorman prin intermediul dispoziției contestate nu a făcut altceva decât să pună în executare măsurile care reies din interpretarea Deciziei nr. 3978/2013 privind recuperarea drepturilor salariale acordate funcționarilor publici in perioada ianuarie-iunie 2011, în baza Acordului colectiv de muncă, așa cum au solicitat și controlorii Camerei de Conturi Teleorman prin măsurile dispuse în cuprinsul prevederilor art. 3 pct. "b" din Decizia nr. 39/9.08.2011.
Astfel, pentru a preveni consecințele juridice privind nepunerea in executare a Deciziei nr. 3978/7.10.2013, raportat la considerentele menționate in cuprinsul acesteia, Președintele C. Județean Teleorman a emis in mod temeinic și legal dispoziția nr. 924/2013 prin care s-a dispus recuperarea sumei de 2400 lei reprezentând drepturi speciale acordate reclamantei in perioada ianuarie - iunie 2011.
Apreciază pârâtul că sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile a funcționarilor publici, Președintele C. Județean Teleorman luând în considerare decizia Curții de Apel București nr. 3978/2013 pronunțată in dosarul nr._ * și că, s-au respectat dispozițiile art. 84 lit. "b", art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată modificată și completată, respectiv a prevederilor art. 169 alin. (2) și art. 257 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Cu privire la capătul de cerere referitor la exonerarea de la plata sumei de 2400 lei, pârâtul susține că acesta este neîntemeiat, din considerentele Deciziei nr. 3978/2013 reiese că judecătorii au statuat că prevederile Legii nr. 84/2012, se aplică personalului din sectorul bugetar ale căror venituri de natură salarială au fost stabilite până la . Legii-cadru nr. 284/2010, respectiv (31 decembrie 2010), și nicidecum perioadei ianuarie - iunie 2011.
Un alt argument pentru respingerea capătului de cerere cu privire la exonerarea de la plata sumei de 2400 lei, reprezentând drepturi speciale acordate necuvenit reclamantei in perioada ianuarie - iunie 2011, îl constituie și prevederile încheierii Curții de Conturi a României nr. 131/20.07.2012 prin care s-a admis contestația C. Județean Teleorman împotriva deciziei nr. 26/2012 emisă de către Camera de Conturi Teleorman urmare a acțiunii de verificare a modului de aducere la îndeplinire a măsurilor dispuse prin Decizia nr. 39/2011.
Astfel, în considerentele încheierii nr. 131/20.07.2012, Comisia de soluționare din cadrul Curții de Conturi a României, a concluzionat că "totodată, comisia ia act de prevederile Legii nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice și constată că măsurile din deciziile care vizează recuperarea prejudiciului creat bugetului local al județului prin plata in anii 2008-2010 a drepturilor acordate in baza contractului/acordului colectiv de muncă își încetează de drept efectele urmare intrării in vigoare a Legii nr. 84/2012.
Din interpretarea per a contrario, rezultă că efectele Legii nr. 84/2012 nu exonerează de la plată sumele de bani încasate necuvenit de către funcționarii publici din cadrul instituției pârâte in perioada ianuarie-iunie 2011.
Cu privire la suspendarea executării actului administrativ, pârâtul solicită respingerea acestei cereri întrucât reclamanta nu a dovedit cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
TRIBUNALUL
Prin sentinta civila nr.458/12.06.2014, tribunalul a admis in parte actiunea, a anulat dispoziția de imputare nr. 924/30.12.2013 emisă de pârât, a exonerat pe reclamantă de plata sumei de 2400 lei imputată si a respins ca nefondată cererea de suspendare a executării dispoziției de imputare contestate.
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut urmatoarele:
Examinând actele și lucrările dosarului, instanța constată că prin dispoziția nr. 924 din 30.12.2013 ,Președintele C. Județean Teleorman a dispus, imputarea sumelor primite de reclamantă - funcționar public în cadrul C. Județean Teleorman în perioada ianuarie-iunie 2011, reprezentând drepturi speciale acordate conform Acordului colectiv de muncă
Din analiza dispoziției contestate, rezultă că la baza emiterii acesteia au fost avute în vedere prevederile legii nr. 215/2001,legii nr. 188/1999 și ale Legii nr. 84/2012 și au stat referatul Direcției economice ,buget-finanțe înregistrat sub nr._/30.12.2013 ,decizia nr. 3978/2013 a Curții de Apel București, decizia Curții de Conturi nr. 39/2012 și Încheierea Curții de Conturi Teleorman nr. 131/20.07.2012.
Sub aspectul tardivității emiterii dispoziției de imputare contestate, Tribunalul reține că prin decizia 39/09.08.2011, Camera de Conturi Teleorman a dispus recuperarea prejudiciului produs C. Județean prin acordarea salariaților săi a unor drepturi speciale în baza unor clauze nelegale prevăzute în Acordul/CCM.
Cercetarea administrativă demarată de pârâtă, urmare a controlului Camerei de Conturi Teleorman și luării la cunoștință a conținutului deciziei civile nr. 3978/07-10.2013 pronunțată de Curtea de Apel București prin care a fost respinsă contestația C. Județean Teleorman împotriva deciziei nr. 39/2011 a Camerei de Conturi Teleorman, a fost finalizată prin Referatul nr._/30.12.2013 .Ca atare ,termenul de 30 zile prev. de art. 85 din Legea nr. 188/1999 curge de la data de 30.12.2013 ,iar dispoziția de imputare contestată nu este tardiv emisă.
Din actele dosarului se constată că reclamanta a obținut în perioada ianuarie - iunie 2011 drepturi speciale prevăzute acordul colectiv de muncă nr. 3930/2009.
Prin urmare, având în vedere că se poate vorbi despre o sumă încasată necuvenit - pentru care există obligația de restituire - doar în lipsa oricărui temei legal sau convențional al încasării acestei sume, Tribunalul apreciază că, în cauză, nu se poate susține că reclamanta a încasat sumele de bani constând drepturi si sporuri speciale pentru îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, în mod necuvenit.
Examinând cauza, și din această perspectivă, este evident că în perioada în discuție, reclamanta era legal îndreptățită să beneficieze de drepturile salariale precitate.
În această situație, decizia nr. 39/2011 a Curții de Conturi – Camera de Conturi Teleorman, prin care s-a dispus luarea de măsuri de recuperare de la salariați – funcționari publici și personal contractual – a sumelor pretins plătite nelegal, în baza acordului colectiv de muncă, nu poate produce efecte juridice retroactive și nici nu poate avea drept consecință invalidarea dispozițiilor de acordare a drepturilor respective în favoarea salariaților.
Ori, până la data judecării prezentei cauze, nu s-a produs nici o dovadă că actele administrative în baza cărora s-a acordat majorarea salarială au fost revocate de emitent sau anulate de instanțele judecătorești.
Pe de altă parte, Tribunalul reține că funcționarii publici și personalul contractual din cadrul C. Județean Teleorman au beneficiat în perioada iunie 2008 - iunie 2011 de drepturi speciale acordate în baza Acordului colectiv de muncă nr. 3930/06.04.2009 încheiat între Consiliul Județean Teleorman și salariații săi, înregistrat la Direcția de Muncă și Protecție Socială Teleorman sub nr. 559 din 08.04.2009.
In baza prevederilor art. 23 din contractul colectiv de muncă aceștia au încasat drepturi speciale pentru îmbunătățirea condițiilor la locul de muncă, menținerea sănătății și securității muncii.
Conform dispozițiilor art. 85 din legea nr. 188/1999: „(1) Repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice în situațiile prevăzute la art. 84 lit. a) și b) se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată, iar în situația prevăzută la lit. c) a aceluiași articol, pe baza hotărârii judecătorești definitive și irevocabile. (2) Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ. (2^1) Ordinul sau dispoziția de imputare rămasă definitivă ca urmare a neintroducerii ori respingerii acțiunii la instanța de contencios administrativ constituie titlu executoriu. (3) Dreptul conducătorului autorității sau instituției publice de a emite ordinul sau dispoziția de imputare se prescrie în termen de 3 ani de la data producerii pagubei.”.
Prin Legea nr. 84/2012 privind unele măsuri referitoare la veniturile de natură salarială ale personalului plătit din fonduri publice legiuitorul național a dispus ca aplicarea să se facă personalului din sectorul bugetar plătit din bugetul general consolidat al statului ale cărui venituri de natură salarială au fost stabilite până la . Legii-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările ulterioare, în baza: a) contractelor sau acordurilor colective de muncă încheiate, înregistrate la Ministerul Muncii, Familiei și Protecției Sociale sau, după caz, la inspectoratele teritoriale de muncă și necontestate la instanțele judecătorești competente;
Contractul colectiv de muncă este definit de art. 1 alin. 1 din Legea nr. 130/1996 ca fiind convenția încheiată între patron sau organizația patronală pe de o parte și salariați, reprezentați prin sindicate sau în alt mod prevăzut de lege de cealaltă parte, prin care se stabilesc clauze privind condițiile de muncă, salarizarea precum și alte drepturi și obligații ce decurg din raporturile de muncă.
Potrivit dispozițiilor art. 12 alin. 1 din aceeași lege, contractele colective de muncă se pot încheia și pentru salariații instituțiilor bugetare, însă prin aceste contracte nu se pot negocia clauze referitoare la drepturile ale căror acordare și cuantum sunt stabilite prin dispoziții legale,iar în art. 8 din lege se prevede că în contractele colective de muncă se pot stabili clauze numai în limitele și în condițiile prevăzute de prezenta lege, la încheierea contractului colectiv de muncă prevederile legale referitoare la drepturile salariaților având un caracter minimal.
Interpretând per a contrario aceste dispoziții legale expuse rezultă că prin contractele/acordurile colective se pot negocia clauze referitoare la drepturile a căror acordare și ale căror cuantum nu sunt stabilite prin dispoziții legale. Dacă legiuitorul ar fi dorit să îngrădească acest drept fundamental, dreptul la negocierea colectivă, ar fi făcut-o în mod expres și justificat
Pentru funcționarii publici, în conținutul dispozițiilor art. 22 din HG nr. 833/2007 se prevede în mod expres că prin acordul colectiv se pot stabili măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, sănătatea și securitatea în muncă, programul zilnic de lucru, perfecționarea profesională, acordurile colective neputând să conțină prevederi contrare, drepturi și obligații sub nivelul minim stabilit prin acte normative iar clauzele acestora nu pot exceda sau, după caz nu pot stabili îngrădirea drepturilor și obligațiilor reglementate prin lege.
În aceste condiții, acordarea drepturilor speciale nu este nelegală din moment ce nu există un text de lege care să le interzică și, drepturile stabilite prin lege constituie un minim dincolo de care în raporturile juridice dintre părți intervine principiul liberei negocieri.
Un alt argument îl constituie și dispozițiile art.72 din Legea nr.188/1999 potrivit cu care autoritățile și instituțiile publice pot încheia anual, în condițiile legii, acorduri cu sindicatele reprezentative ale funcționarilor publici sau ai reprezentantei funcționarilor publici care să cuprindă numai măsuri referitoare la constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, la sănătatea și securitate în muncă, de unde rezultă că autoritățile locale sunt autorizate să dispună de sumele locale alocate pentru aceste aspecte iar prevederile invocate de reclamantă din contractul colectiv de muncă se circumscriu acestei noțiuni.
Raportând aceste dispoziții la speța dedusă judecății rezultă că ceea ce părțile au stabilit prin contractul colectiv de muncă încheiat la data de 06 aprilie 2009 se aplică atât salariaților (personalului contractual) cât și funcționarilor publici din cadrul C. Județean Teleorman.
Tribunalul mai reține că în cadrul procedurii de verificare prealabilă a conținutului contractului colectiv de muncă ce se derulează în conformitate cu dispozițiile art. 26-28 din Legea nr. 130/1996, Direcția Teritorială de Muncă și Protecție Socială nu a sesizat existența unor clauze care să contravină dispozițiilor art. 8 și a dispus înregistrarea acestuia, fiind astfel evident că de la acest moment a devenit obligatoriu pentru ambele părți, cu atât mai mult cu cât nu s-a constatat nulitatea clauzelor contractuale așa cum este permis de art. 24 din lege.
În situația în care Curtea de Conturi aprecia că temeiul acordării acestor drepturi este contractul colectiv de muncă ce nu a fost legal întocmit sau are clauze ce sunt nule absolut avea posibilitatea să solicite instanțelor de judecată în conformitate cu art. 24 din Legea nr. 130/1996 constatarea nulității acestuia și nu să îl declare în mod unilateral nelegal.
Prin urmare, în cazul de față, nu se poate reține existența vreuneia dintre formele de răspundere juridică a funcționarului public, ci doar plata unor drepturi salariale acordate de către ordonatorul principal de credite, în baza actelor administrative emise și încasate cu bună-credință de către reclamantă.
Astfel, nu se poate concluziona răspunderea în sarcina reclamantei pentru o plată nedatorată, o astfel de instituție juridică aplicându-se doar în cazul în care angajatorul face plata din eroare, considerând că suma nu se cuvine funcționarului, căruia nu i se poate reține o culpă la încasarea ei.
Având în vedere considerentele de mai sus, urmare a nedeclarării ca nelegale a actelor administrative care au stat la baza acordării sporurilor și indemnizației reclamantei, de către o instanță de judecată competentă, instanța constată că nu se poate reține ca temeinică aprecierea din cuprinsul deciziei emise de Curtea de Conturi în sensul recuperării, de la reclamantă, a sumelor încasate.
Din actele cauzei rezultă că suma de 2400 lei ce se cere a fi restituită prin Dispoziția contestată, a fost stabilită în baza unor acte administrative necontestate și care au dobândit putere de lege pentru părți și a căror respectare este garantată de dispozițiile art. 38 alin. 5 din Constituția României.
În consecință, rezultă că actul administrativ emis de către Președintele C. Județean Teleorman prin care s-a imputat suma susmenționată, nu se circumscrie nici unei instituții din cele menționate anterior și în consecință, în temeiul disp. din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, raportat la dispozițiile art. 85 din Legea nr. 188/1999, Tribunalul va admite acțiunea formulată de reclamantă și va dispune anularea actului administrativ emis de către pârât, reclamanta urmând să fie exonerată de la plata sumei imputate.
Capătul de cerere privind suspendarea executării dispoziției contestate urmează a fi respins ca nefondat, reclamanta nu a motivat și nici dovedit cazul bine justificat și prevenirea unei pagube iminente.
RECURSUL
Paratul Președintele C. Județean Teleorman a introdus recurs impotriva sentintei de mai sus, afirmand:
Urmare a unui control, efectuat în perioada 02.06. - 15.07.2011 de o echipă de auditori publici externi, din cadrul Camerei de Conturi Teleorman, a fost emisă Decizia nr. 39 din 9 august 2011 a Camerei de Conturi Teleorman.
La baza acordării drepturilor de natură salarială acordate funcționarilor publici din cadrul C. Județean Teleorman a stat Acordul colectiv de muncă nr. 3930/06.04.2009, încheiat între unitatea angajatoare și salariații funcționari publici.
Prin Decizia nr. 39 din 9 august 2011 Camera de Conturi Teleorman a constatat că au fost aduse prejudicii bugetului C. Județean Teleorman prin plăți necuvenite încasate de către funcționarii publici, solicitându-se C. Județean Teleorman luarea măsurilor necesare pentru recuperarea acestora.
Astfel, Consiliul Județean Teleorman a solicitat instanței de judecată anularea Deciziei nr. 39/09.08.2011 emisă de Camera de Conturi Teleorman, cerere ce a constituit obiectul dosarului nr._ .
După analizarea și administrarea probelor, Tribunalul Teleorman prin Sentința civilă nr. 1214/12.12.2012, a admis în parte contestația formulată de Consiliul Județean Teleorman, în sensul că pe de o parte constată că măsurile din decizia 39/2011 a Camerei de Conturi Teleorman privind creanțele bugetului consiliului județean și măsurile pentru stabilirea întinderii prejudiciilor și recuperarea acestora vizând perioada 2008-2010 isi încetează de drept efectele urmare a intrării in vigoare a Legii nr. 84/2012, iar pe de altă parte respinge contestația împotriva aceleași decizii vizând perioada ianuarie 2011-iunie 2011, ca nefondată.
Impotriva Sentinței Tribunalului Teleorman nr. 1214/12.12.2012, pronunțată în dosarul nr._ cu privire la respingerea contestației noastre împotriva deciziei nr. 39/2011 a Camerei de Conturi Teleorman pentru perioada ianuarie 2011-iunie 2011, Consiliul Județean Teleorman a formulat recurs în termen legal.
Curtea de Apel București prin Decizia civilă nr. 3978/7.10.2013 pronunțată în același dosar a respins recursul C. Județean Teleorman ca nefondat și admite recursul formulat de recurenta pârâtă Curtea de Conturi a României, modifică în parte sentința recurată în sensul că respinge în tot acțiunile formulate de reclamantul Consiliul Județean Teleorman în contradictoriu cu pârâții Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a României și menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Pentru a arăta temeiurile pentru care Președintele C. Județean Teleorman a emis dispoziția nr. 924/2013, recurentul sustine ca se impune a arata unele considerente reținute în motivarea Deciziei nr. 3978/2013 de către judecătorii Curții de Apel București în dosarul nr._ *.
S-a reținut că "în condițiile în care Legea nr. 284/2010 a intrat în vigoare in ianuarie 2011, iar Legea nr. 84/2012 face referire la veniturile de natură salarială stabilite pînă la . Legii cadru nr. 284/2010, rezultă că distincția pe care instanța de fond a făcut-o cu privire la perioadele iunie 2008-decembrie 2010, respectiv ianuarie - iunie 2011 excede oricărei suspiciuni de hazard, fiind fundamentată pe relationarea logică a celor două acte normative indicate".
In anul 2011 a fost emisă o dispoziție pe numele reclamantei, menționându-se întreaga sumă imputată acesteia pentru perioada iunie 2008 - iunie 2011, sumă în care a fost inclusă și suma de 2400 lei pe care reclamanta o contestă.
Urmare a apariției Legii nr. 84/2012, prin care s-a exonerat perioada iunie 2008 - decembrie 2010, s-a emis o nouă dispoziție prin care i s-a adus la cunoștință reclamantei debitul aferent perioadei cuprinsă între lunile ianuarie - iunie 2011.
Având în vedere argumentele si considerentele reținute de către judecătorii Curții de Apel București în Decizia nr. 3978/2013 pronunțată în dosarul nr._ *, Președintele C. Județean Teleorman prin intermediul dispoziției contestate nu a făcut altceva decât să pună în executare măsurile care reies din interpretarea Deciziei nr. 3978/2013 privind recuperarea drepturilor salariale acordate funcționarilor publici în perioada ianuarie-iunie 2011, în baza Acodului colectiv de muncă, așa cum au solicitat și controlorii Camerei de Conturi Teleoman prin măsurile dispuse în cuprinsul prevederilor art. 3 pct. "b" din Decizia nr. 39/9.08.2011.
Astfel, pentru a preveni consecințele juridice privind nepunerea în executare a Deciziei nr. 3978/7.10.2013, raportat la considerentele menționate in cuprinsul acesteia, Președintele C. Județean Teleorman a emis în mod temeinic și legal dispoziția nr. 924/2013 prin care s-a dispus recuperarea sumei de 2400 lei reprezentând drepturi speciale acordate reclamantei în perioada ianuarie - iunie 2011.
Potrivit art. 84 lit.b) din Legea nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "răspunderea civilă a funcționarului public se angajează pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit", iar recuperarea acestora se dispune conform art.85 alin.(l) din aceeași lege prin emiterea de către conducerea autorității publice a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei.
Art. 117 din Legea nr. 188/1999 republicată, modificată și completată stabilește că "Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice".
Dispozițiile art. 257 din Codul Muncii, republicat cu modificările și completările ulterioare, statuează că "Suma stabilită pentru acoperirea daunelor se reține în rate lunare din drepturile salariale care se cuvin persoanei în cauză din partea angajatorului la care este încadrată în muncă".
Sunt îndeplinite condițiile legale pentru angajarea răspunderii civile a funcționarilor publici, Președintele C. Județean Teleorman luând în considerare decizia Curții de Apel București nr. 3978/2013 pronunțată în dosarul nr._ * a emis dispoziția nr. 924/2013 pentru recuperarea prejudicului cauzat instituției de către d-na P. F. E., funcționar public în cadrul C. Județean Teleorman, urmare a încasării în mod necuvenit de către aceasta a unor drepturi speciale in perioada îanuarie-iunie 2011.
Astfel, s-au respectat dispozițiile art. 84 lit. "b", art. 85 alin. (1) din Legea nr. 188/1999 republicată, modificată și completată, respectiv a prevederilor art. 169 alin. (2) și art. 257 din Codul Muncii, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
In mod nefondat, judecătorul care a soluționat dosarul pe fond a exonerat reclamanta de la plata sumei imputate de 2400 lei, deoarece din interpretarea considerentelor Deciziei nr. 3978/2013 pronunțată în dosarul nr._ *, reiese că judecătorii Curții de Apel București au statuat că prevederile Legii nr. 84/2012, se aplică personalului din sectorul bugetar ale căror venituri de natură salarială au fost stabilite până la . Legii-cadru nr. 284/2010, respectiv (31 decembrie 2010), ci nici decum perioadei ianuarie - iunie 2011.
In drept, recurentul a invocat:
- prevederile art. 483, art. 488 alin. (1) pct. (8) din Codul de procedură civilă;
- prevederile art. 20 din Legea nr. 554/2004, republicată cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 188/1999, republicată2, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Deciziei Curții de Apel București nr. 3978/2013.
Intimata-reclamanta Puțineanu F. E. a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat, afirmand:
Instanța de fond apreciază în mod corect faptul că suma de 2.400 lei imputată reclamantei si care a fost încasată cu bună-credintă de către aceasta, a fost stabilită în baza unor acte administrative necontestate si în consecință valabile, astfel încât nu se poate angaja răspunderea funcționarului public pentru restituirea acestor sume.
CURTEA
Potrivit art.84, lit.b din Legea nr.188/1999, functionarul public raspunde civil pentru nerestituirea în termenul legal a sumelor ce i s-au acordat necuvenit.
Potrivit art.85, alin.1 din Legea nr.188/1999, repararea pagubelor aduse autorității sau instituției publice, în situațiile prevăzute la art.84, lit.b, se dispune prin emiterea de către conducătorul autorității sau instituției publice a unui ordin sau a unei dispoziții de imputare, în termen de 30 de zile de la constatarea pagubei, sau, după caz, prin asumarea unui angajament de plată.
In speta, paguba a fost constata de Curtea de Conturi prin decizia nr.39/09.08.2011 si adusa la cunostinta autoritatii recurenta in acelasi an, 2011.
Ca atare, din acel an a inceput sa curga termenul de 30 de zile in care autoritatea parata trebuia sa emita dispozitia de imputare.
Autoritatea parata insa nu a emis o astfel de dispozitie, refuzand sa constate paguba, pe motiv ca in opinia sa paguba nu ar exista deoarece drepturile respective ar fi fost acordate legal, nefiind savarsita nicio fapta ilicita.
In acest sens, recurentul a contestat in instanta decizia Curtii de Conturi.
Procedand astfel, autoritatea publica isi asuma riscul suportarii respectivei pagube din propriul buget, in situatia in care se constata ca in realitate respectivele drepturi au fost acordate nelegal.
In speta nu s-a facut dovada ca decizia nr.39/09.08.2011 a Curtii de Conturi a fost suspendata, astfel incat sa se sustina ca pana la solutionarea irevocabila in instanta a actiunii in anularea acestei decizii, introduse de autoritatea recurenta, aceasta nu ar fi avut obligatia de recuperare a sumelor imputate prin respectiva decizie.
Distinct de cele de mai sus, recurenta a afirmat in cuprinsul cererii de recurs ca in anul 2011 a emis de fapt o dispozitie de imputare pe numele reclamantei (nedepusa la dosar si neindividualizata prin numar si data), dispozitie care a avut in vedere drepturile aferente perioadei iunie 2008-iunie 2011, incluzand deci si drepturile aferente perioadei ianuarie-iunie 2011 ce fac obiectul dispozitiei din prezenta cauza.
Ca atare, recurentul recunoaste ca ar cunoscut paguba inca din anul 2011.
In continuare, recurentul a sustinut ca, in urma solutionarii irevocabile in instanta a actiunii in anularea deciziei nr.39/2011 a Curtii de Conturi, a emis o noua dispozitie de imputare (cea contestata in prezenta cauza) prin care si-a restrans pretentiile de la reclamanta numai la drepturile aferente perioadei ianuarie-iunie 2011.
Or, este evident ca prin raportare la anul 2011, cand recurentul a cunoscut paguba produsa de reclamanta, paguba ce includea si drepturile aferente perioadei ianuarie-iunie 2011, dispozitia nr.924/30.12.2013 apare ca tardiva, fiind emisa cu depasirea termenului de 30 de zile prevazut de art.85, alin.1 din Legea nr.188/1999.
Ca atare, solutia legala a anularii dispozitiei, dispusa de prima instanta, trebuia sa se intemeieze pe acest argument si nu pe cel derivat din constatarea conformitatii drepturilor speciale prevazute in acordul colectiv de munca cu prevederile art.72, lit.a din Legea nr.188/1999 (text care permite inserarea in aceste acorduri a unor masuri privind constituirea și folosirea fondurilor destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă).
Astfel, fondurile constituite la nivelul autoritatii publice, in baza acordurilor colective si destinate îmbunătățirii condițiilor la locul de muncă, trebuie folosite de autoritatea publica si nu de functionarii publici, prin crearea unor conditii superioare de munca si nu prin acordarea lor sub forma baneasca functionarilor publici, indiferent sub ce titlu.
F. de cele de mai sus, curtea va respinge recursul ca nefondat, urmand a mentine solutia primei instante de anulare a dispozitiei de imputare.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de declarat de recurentul-pârât Președintele C. Județean Teleorman, cu sediul în municipiul A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr.458 din 12.06.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. F. E., cu domiciliul în municipiul A., ., ., ., județul Teleorman, ca nefondat.
Definitiva.
Pronuntata in sedinta publica, azi, 14.05.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. J. R. I. C.
GREFIER
G. P.
Opinie separată,
Admite recursul declarat de declarat de recurentul-pârât Președintele C. Județean Teleorman, cu sediul în municipiul A., ., județul Teleorman, împotriva sentinței civile nr.458 din 12.06.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. F. E., cu domiciliul în municipiul A., ., ., ., județul Teleorman.
Casează în tot sentința și rejudecând, respinge acțiunea ca neîntemeiată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.05.2015.
JUDECĂTOR,
A. P.
Red A.J. – 4 ex/2015
Tribunalul Teleorman - Secția C. – jud. R. M.
Comunicat: 2 exemplare la data de
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1286/2015. Curtea de... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1523/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
