Ordonanţă de plată - OUG 119/2007 / art.1013 CPC ?.u.. Sentința nr. 1764/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1764/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-06-2015 în dosarul nr. 10584/3/2015
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._ /C./2015
SENTINȚA CIVILĂ NR. 1764
Ședința publică din data de 18.06.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – judecător B. C.
GREFIER - C. M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulate de creditorul A. S.P.A. ITALIA - SUCURSALA G. P. în contradictoriu cu debitorul C. N. CFR S.A., având ca obiect „ordonanță de plată - OUG 119/2007 / art.1013 C.”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, se prezintă pentru creditor, avocat C. C., cu împuternicire avocațială ._/2015 la fila 4 din dosarul Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă, și pentru debitor, consilier juridic M. I., care depune delegație la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: prim termen după declinare competență soluționare cauză.
Reprezentantul debitorului depune la dosar întâmpinare însoțită de înscrisuri, cu mențiunea că întâmpinarea este formulată în termen, în condițiile în care cererea de chemare în judecată a fost comunicată pentru primul termen de judecată la tribunal.
Fiind primul termen de judecată în fața Curții de Apel București, față de disp. art. 131 NCPC, se pune în discuție competența de judecare a cauzei, inclusiv excepția de necompetență materială.
Avocatul creditorului apreciind că nu revine Curții de Apel București competența de judecare a cauzei de față, solicită declinarea dosarului spre competentă soluționare Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă. De asemenea, solicită să se constate ivit conflict de competență și, pe cale de consecință, să se înainteze dosarele la Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea pronunțării regulatorului de competență. Invocând existența a trei litigii similare în privința cărora Înalta Curte de Casație și Justiție a fost sesizată pentru pronunțarea regulatorului de competență, în probarea acestor susțineri, avocatul creditorului depune la dosar înscrisuri. Precizează faptul că acțiunea vizează un contract comercial încheiat cu C. Națională CFR S.A., dar nu în calitate de autoritate publică.
Reprezentantul debitorului arată că prin întâmpinare s-a invocat excepția necompetenței generale a instanțelor de judecată, prin raportare la clauza de arbitraj, clauza compromisorie. Cât privește excepția necompetenței materiale, reprezentantul pârâtului apreciază că revine Curții de Apel București competența de judecare a cauzei.
Curtea rămâne în pronunțare pe excepția necompetenței materiale, cu mențiunea că în măsura admiterii, Înalta Curte de Casație și Justiție se va pronunța în privința instanței competente din punct de vedere material, lămurind inclusiv chestiunea vizând specializarea completului de judecată, adică un complet de contencios administrativ și fiscal sau unul civil.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VI-a Civilă la data de 24.03.2015, sub dosar nr._, creditoarea ..A Italia – Sucursala Gh. P. în contradictoriu cu debitoarea C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE „CFR” S.A. a solicitat obligarea debitoarei, pe calea ordonanței de plată, la plata sumei de 600,969.86 euro, cu titlul de preț lucrări executate, în contractul nr. I. 2000/RO/16/PT/001/05/02 încheiat la 26.10.2006, inclusă în factura fiscală nr.143/11.04.2014, acceptată la plată de CFR SA.
În motivarea cererii, creditoarea a arătat că în temeiul contractului nr. I. 2000/RO/16/P/PT/001/05/02 încheiat la 26.10.2006 a executat lucrările la care s-a obligat, obiectivul fiind recepționat și dat în exploatare. În aplicarea clauzei 14.6 din contract, comitetul pentru soluționarea disputelor a adoptat decizia prin care a stabilit suma datorată de debitoare cu titlu de preț al lucrărilor executate, decizia CAD nefiind contestată. Debitoarea a confirmat realitatea creanței și exigibilitatea acesteia, obligându-se la plată prin procesul-verbal de conciliere din 16.01.2015 intitulat minută. Apreciază creditoarea că deține o creanță certă, lichidă și exigibilă, fiind îndeplinite cerințele art.1013 alin.1 NCPC.
În drept, au fost invocate dispozițiile art.1013 și următoarele NCPC, Legea nr. 72/2013.
Au fost depuse înscrisuri în susținerea cererii.
Prin sentința civilă nr. 2058/23.04.2015, Tribunalul București – Secția de contencios administrativ și fiscal a admis excepția de necompetență materială, declinând competența de judecare a cauzei în favoarea Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal.
A reținut tribunalul în considerentele sentinței pronunțate că potrivit art.1015 NCPC, dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art.1014 alin.1, creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță.
În speța de față, pretențiile creditoarei rezultă din contractul I. - 2000/RO/16/P/PT/001/05/02, încheiat între A. S. și C. Națională de Căi Ferate SA, privind Reabilitarea liniei de cale ferată București – C..
Contractul a fost contrasemnat de reprezentantul Ministerului Transporturilor, beneficiind de finanțare externă, conform formularului de acord contractual depus la dosar (fila 12). Totodată, prin adresa 40/DM/PD/_/26.07.2012 Ministerul Transporturilor și infrastructurii atestă împrejurarea că finanțarea plăților în cadrul contractului dedus judecății este asigurată din surse puse la dispoziție în baza prevederilor OUG 135/2007 privind alocarea de la bugetul de stat a fondurilor necesare pentru continuarea și finalizarea măsurilor ex I..
Pentru asigurarea resurselor financiare necesare îndeplinirii obligației de plată, ulterior a fost adoptată OUG nr.47/2013 care, la art. 18 stabilește că sumele necesare pentru finalizarea proiectelor ex-I. din sectorul transporturilor a căror perioadă de eligibilitate și de grație a expirat se asigură de la bugetul de stat prin bugetele ordonatorilor de credite cu atribuții în sectorul transporturilor cu respectarea anumitor condiții. Categoriile de cheltuieli pentru care se asigură finanțarea proiectelor prevăzute la alin. (1) se stabilesc prin normele metodologice de aplicare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.
În același timp, art. 21 stabilește că Ministerul Fondurilor Europene, în calitate de autoritate de management, și Ministerul Transporturilor, în calitatea de autoritate de implementare pentru proiectele ex-I., asigură respectarea legalității pentru implementarea proiectelor ex-I., acordă avizul prealabil și/sau, după caz, avizul de oportunitate, în limita fondurilor aprobate cu această destinație, în condițiile prevăzute de legislația în vigoare, pentru toate proiectele ex-I. din sectorul transport, inclusiv pentru situația în care sursa de finanțare este prevăzută în bugetul altor ordonatori de credite, precum și implementarea măsurilor pentru închiderea măsurilor ex-I. în limita competențelor legale pe care le au ca autoritate de management/autoritate de implementare pentru proiectele care, potrivit Regulamentului Comisiei Europene, îndeplinesc procedura legală de închidere.
Mai reține tribunalul și dispozițiile art. 2 lit. d) din Ordonanța de urgență nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea și sancționarea neregulilor apărute în obținerea și utilizarea fondurilor europene și/sau a fondurilor publice naționale aferente acestora potrivit cu care fondurile publice naționale aferente fondurilor europene sunt sumele provenite din bugetul general consolidat, utilizate pentru: asigurarea cofinanțării, plata prefinanțării, înlocuirea fondurilor europene în situația indisponibilității/sistării temporare a plății acestor fonduri, completarea fondurilor europene în vederea finalizării proiectelor, precum și alte categorii de cheltuieli legal reglementate în acest scop.
Actul care fundamentează pretențiile creditoarei are natura unui act administrativ încheiat cu o autoritate publică centrală, așa încât competența de soluționare a prezentului litigiu revine, în temeiul art.10 alin.1 din Legea nr. 554/2004, Secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel.
Astfel, potrivit art.2 lit. c din lege actul administrativ este actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice; sunt asimilate actelor administrative și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice. Totodată, potrivit art. 6 alin.1 din HG nr. 581/1998 C.F.R. desfășoară activități de interes public național în scopul realizării transportului feroviar public și al satisfacerii nevoilor de apărare a țării, fiind asimilată autorităților publice în baza art. 2 lit. b din Legea nr.554/2004.
În consecință, în temeiul art.129 alin.2 pct.2 și art.132 alin.1 NCPC, tribunalul a admis excepția necompetenței materiale și a declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București, Secția a VIII-a.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal la data de 27.05.2015 sub dosar nr._ .
Analizând înscrisurile atașate, Curtea reține următoarele cu privire la excepția necompetenței materiale, ce se impune a fi soluționată cu prioritate potrivit art. 248 NCPC:
Prin cererea de chemare în judecată, creditoarea A. S.p.A. R. – Sucursala G. P. a solicitat instanței, în conformitate cu dispozițiile art. 1013 și urm. NCPC, emiterea unei ordonanțe de plată împotriva debitoarei C. Națională de Căi Ferate CFR SA pentru suma de 600.969,86 euro, cu titlu de preț lucrări executate în temeiul contractului I. 2000/RO/16/P/PT/001/05/02, privind reabilitarea liniei de cale ferată București – C. Secțiunea L. – Ciulnița – Fetești, încheiat între pârâta CFR SA, în calitate de autoritate contractantă, și A. S.p.A., în calitate de antreprenor.
Potrivit art. 1013 NCPC, „(1) Prevederile prezentului titlu se aplică creanțelor certe, lichide și exigibile constând în obligații de plată a unor sume de bani care rezultă dintr-un contract civil, inclusiv din cele încheiate între un profesionist și o autoritate contractantă, constatat printr-un înscris ori determinate potrivit unui statut, regulament sau altui înscris, însușit de părți prin semnătură ori în alt mod admis de lege. (2) Nu sunt incluse în sfera de aplicare a prezentului titlu creanțele înscrise la masa credală în cadrul unei proceduri de insolvență. (3) Prin autoritate contractantă, în sensul alin. (1), se înțelege: a) orice autoritate publică a statului român sau a unui stat membru al Uniunii Europene, care acționează la nivel central, regional sau local; b) orice organism de drept public, altul decât cele prevăzute la lit. a), cu personalitate juridică, care a fost înființat pentru a satisface nevoi de interes general, fără scop lucrativ, și care se află în cel puțin una dintre următoarele situații: (i) este finanțat, în majoritate, de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a); (ii) se află în subordinea sau este supus controlului unei autorități contractante, astfel cum este definită la lit. a); (iii) în componența consiliului de administrație ori, după caz, a consiliului de supraveghere și directoratului, mai mult de jumătate din numărul membrilor sunt numiți de către o autoritate contractantă, astfel cum este definită la lit. a); c) orice asociere formată de una sau mai multe autorități contractante dintre cele prevăzute la lit. a) sau b).”.
Art. 1015 NCPC prevede că „Dacă debitorul nu plătește în termenul prevăzut la art. 1.014 alin. (1), creditorul poate introduce cererea privind ordonanța de plată la instanța competentă pentru judecarea fondului cauzei în primă instanță”.
Din analiza normei legale imediat anterior menționate, Curtea constată că revine competența de judecare a ordonanței de plată acelei instanțe ce ar fi competentă să judece fondul cauzei în primă instanță.
Potrivit art. 95 pct. 1 și art. 96 pct. 1 NCPC „Tribunalele judecă: 1. în primă instanță, toate cererile care nu sunt date prin lege în competența altor instanțe;”, respectiv „Curțile de apel judecă: 1. în primă instanță, cererile în materie de contencios administrativ și fiscal, potrivit legii speciale; (…) 4. orice alte cereri date prin lege în competența lor.”.
Astfel, în reglementarea noului Cod de procedură civilă instanța de drept comun ce judecă în primă instanță este tribunalul, în timp ce curtea de apel judecă doar în mod excepțional în primă instanță, anume în cazurile anume prevăzute de lege, inclusiv în materie de contencios administrativ și fiscal potrivit legii speciale.
Reține Curtea că potrivit art.10 alin.1 și alin.11 din Legea nr.554/2004, „(1) Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 1.000.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 1.000.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel. (11) Toate cererile privind actele administrative emise de autoritățile publice centrale care au ca obiect sume reprezentând finanțarea nerambursabilă din partea Uniunii Europene, indiferent de valoare, se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel.”.
Totodată, art. 8 alin. 2 din Legea nr. 554/2004 prevede că „instanța de contencios administrativ este competentă să soluționeze litigiile care apar în fazele premergătoare încheierii unui contract administrativ, precum și orice litigii legate de încheierea, modificarea, interpretarea, executarea și încetarea contractului administrativ.”, art. 2 alin. 1 lit.c) din același act normativ arată că „sunt asimilate actelor administrative, în sensul prezentei legi, și contractele încheiate de autoritățile publice care au ca obiect punerea în valoare a bunurilor proprietate publică, executarea lucrărilor de interes public, prestarea serviciilor publice, achizițiile publice; prin legi speciale pot fi prevăzute și alte categorii de contracte administrative supuse competenței instanțelor de contencios administrativ;”.
Apreciază Curtea că art.10 alin. 11 din Legea nr. 554/2004 nu este incident cauzei de față deoarece vizează „acte administrative emise de autorități publice centrale”, din reglementarea textului rezultând pe cale de interpretare că în discuție sunt doar actele administrative în sensul art. 2 alin. 1 lit. c) prima teză din Legea n. 554/2004, respectiv „act administrativ - actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, adică actele administrative unilaterale, iar nu și cele asimilate, respectiv contractele administrative. Spre a concluziona în acest sens, Curtea observă că în formularea textului legiuitorul folosește exprimarea „acte administrative emise”, ceea ce implică o acțiune unilaterală de emitere a unui act, în timp ce contractul reprezintă expresia unui act juridic bilateral, al unui acord de voințe, presupunând încheierea lui, iar nu emitere.
Dincolo de acest aspect, spre a se putea reține competența materială a Curții de Apel București în judecarea cauzei de față, ar fi necesar ca acel contract în baza căruia au fost prestate serviciile pretinse de partea creditoare spre achitare să aibă natura unui contract administrativ încheiat de o autoritate publică centrală, pentru a deveni incidente astfel disp. art. 8 alin. 2 și art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Or, contractul în discuție în baza căruia au fost prestate serviciile și a fost solicitată plata contravalorii acestora nu este unul administrativ.
Astfel, în vederea determinării competenței materiale de judecată în favoarea instanței de drept comun, adică a tribunalului, apreciază Curtea ca fiind relevant faptul că acest contract în discuție este încheiat între profesioniști, părțile contractante fiind societăți.
Mai reține Curtea și că potrivit art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004 rezultă că autoritatea publică tipică, precum și autoritatea publică asimilată trebuie să acționeze / să fi acționat în regim de putere publică în legătură cu actul juridic dedus judecății. Deci, cu alte cuvinte, pentru ca un contract comercial/civil să poată fi asimilat unui act administrativ supus regimului juridic reglementat prin Legea nr.554/2004, este necesar ca acel contract să aibă ca obiect executarea unor lucrări de interes public și să fi fost încheiat de/cu o autoritate publică sau de autoritate publică asimilată, care să fi acționat în regim de putere publică. Or, în cauză, reclamanta C.N.- CFR SA este, potrivit art.1 din HG nr.581/1998, o persoană juridică de drept privat, care funcționează ca societate comercială pe acțiuni, desfășurând, potrivit art.6 din aceeași hotărâre, activități de interes public, nerezultând din nicio împrejurare/document/ susținere, că la încheierea/executarea contractului de mai sus, ar fi acționat în regim de putere publică, pentru a putea fi asimilată unei autorități publice, în sensul prevederilor art.2 alin.(1) lit.b) din Legea nr.554/ 2004. În consecință, Contractul I. 2000/RO/16/PT/001/05/02 încheiat la 26.10.2006 între C.N. CFR SA și A. S.p.A., este un contract comercial/ civil, care nu poate fi asimilat unui act administrativ în sensul art.2 alin.(1) lit.c) din Legea nr.554/2004, de natură să atragă competența unei instanței de contencios administrativ.
În acest din urmă sens este și jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal, după cum rezultă din decizia civilă nr. 322/29.01.2015 pronunțată în dosarul nr._, atașată în dosar.
Totodată, în două cauze similare, respectiv nr._ și nr._/3/2014, Înalta Curte a stabilit prin regulator de competență că revine tot Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă competența de judecată, cel din urmă litigiu menționat rezultând a privi pretenții reieșite tot din contractul I. 2000/RO/16/PT/001/05/02, astfel că natura sa juridică civilă/comercială a fost deja tranșată între părțile litigante printr-un alt regulator deja pronunțat de Înalta Curte de Casație și Justiție.
Prin urmare, observând dispozițiile exprese ale art. 131 N.C.pr.civ. care îl obligă pe judecător să își verifice competența la primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, Curtea, în raport de art. 129 alin. 2 pct. 2 și art. 130 alin. 2 N.C.pr.civ., constatând că în cauză, chestiunea necompetenței materiale este de ordine publică, va admite excepția invocată, declinând competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția civilă, astfel că, fiind ivit conflict negativ de competență, va suspenda judecata potrivit art. 134 NCPC și va înainta dosarele cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal pentru a hotărî asupra conflictului negativ de competență.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe creditorul A. S.P.A. ITALIA - SUCURSALA G. P., cu sediul social în București, ..2, sector 3, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr. J40/_/2006, având CUI_, în contradictoriu cu debitorul C. NAȚIONALĂ DE CĂI FERATE CFR S.A., cu sediul în București, ..38, sector 1, înmatriculată la Registrul Comerțului sub nr.J_, Cod fiscal R11054529, în favoarea Tribunalului București – Secția Civilă.
Constată ivit conflict negativ de competență.
În cond. art.134 NCPC suspendă judecata.
Înaintează dosarele cauzei către Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal în vederea soluționării conflictului negativ de competență.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi 18.06.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. C. C. M.
Red.tehnored.jud.BC/4ex./ 19 iunie 2015
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
Palatul de Justiție
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL | Splaiul Independenței nr. 5, sectorul 4 Email:_ Web: http://www.cab1864.eu; http://noulportal.just.ro/ Tel: (+4-_; Fax: (+4-_ Operator de date cu caracter personal nr. 2933 |
DOSAR NR._ /C./2015
Către,
ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
–SECȚIA DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL –
D. fiind că prin Sentința civilă nr. 1764/18.06.2015 pronunțată de Curtea de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal, s-a admis excepția necompetenței materiale și s-a constatat ivit conflict negativ de competență, vă înaintăm alăturat:
- dosarul nr. _ al Tribunalului București – Secția a VI-a Civilă (numerotat, sigilat și conținând un număr de ……. file) și
- dosarul nr. _ al Curții de Apel București - Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal (numerotat, sigilat și conținând un număr de ……. file),
privind acțiunea formulată de creditorul A. S.P.A. ITALIA - Sucursala G. P. în contradictoriu cu debitorul C. N. CFR S.A.
PREȘEDINTE, GREFIER,
Lucr. 2 ex./C.M./iunie 2015
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1256/2015. Curtea de... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 1286/2015. Curtea de... → |
|---|
