Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1095/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1095/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-02-2015 în dosarul nr. 17891/3/2013
Dosar._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia nr. 1095
Ședința publică din data de 23.02.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: F. I.
JUDECĂTOR: P. C.
JUDECĂTOR: D. M. D.
GREFIER: D. G. D.
Pe rol fiind recursul formulat de recurentele-reclamante C. (C.) I. E. G. și C. M. V. D. împotriva sentinței nr. 5586/18.09.2014 pronunțate de Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET și intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, în cauza având ca obiect obligare emitere act administrativ.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că părțile au solicitat judecata în lipsă, conform art. 411 alin. 1 pct. 2 din Codul de procedură civilă.
Nefiind cereri prealabile formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra prezentului recurs, constată următoarele:
Prin sentința nr. 5586/18.09.2014, Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității, precum și acțiunea formulată de reclamantele C. (C.) I. E. G. și C. M. V. D. în contradictoriu cu pârâta U. S. HARET BUCUREȘTI și cererea pârâtei de chemare în garanție a MINISTERULUI EDUCAȚIEI NAȚIONALE.
Împotriva acestei sentințe, la data de 04.11.2014, au formulat recurs reclamantele, prin care au solicitat admiterea recursului și casarea sentinței recurate, în sensul admiterii acțiunii și obligării intimatei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă, precum și admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea intimatului M. Educației Naționale la aprobarea tipizatelor formularelor de diplomă.
În motivare, recurentele au arătat în sinteză că soluția recurată a fost dată cu aplicarea greșită a normelor de drept material, în condițiile în care le-au fost eliberate adeverințe care atestă faptul că au obținut titlul de licențiat și care au intrat in circuitul civil, nefiind revocate sau anulate de instanța de judecată sau de o autoritate administrativă. Mai mult, in ipoteza în care specializarea lor nu ar fi fost recunoscută, au arătat că au fost de bună-credință, necunoscând acest aspect, iar eroarea comună în care s-au aflat produce efecte juridice, în sensul validității adeverinței care atestă promovarea studiilor și a examenului de licență.
În drept, recurentele au invocat art. 488 pct. 7 și 8 din Codul de procedură civilă.
Cererea de recurs a fost timbrată cu 4 lei taxă de timbru și 1 leu timbru judiciar.
La data de 24.11.2014, intimata-pârâtă U. S. Haret a depus la dosar întâmpinare, prin care a arătat că nu poate fi admis recursul fără a fi admisă și cererea de chemare în garanție formulată împotriva MEN, întrucât între cele două capete de cerere există o evidentă interdependență. Astfel, prevederile legale la momentul înscrierii reclamantelor la cursurile USH obligau la obținerea acreditării numai pe specializările (facultățile) existente în cadrul Universității, și nicidecum pe formele de învățământ. Singura condiție pentru desfășurarea formei de învățământ la distanță era ca specializarea să fie acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu și să aibă forma de învățământ la zi, legiuitorul având în vedere că evaluarea și acreditarea se fac doar la nivelul programelor de studii, care duc la o calificare universitară distinctă, și nu la nivelul formelor de învățământ.
În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 205 din Codul de procedură civilă.
În dovedire, intimata a depus la dosar înscrisuri (filele 45-69).
La data de 20.11.2014, intimatul-chemat în garanție M. Educației Naționale a depus la dosar întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
În motivare, intimatul a arătat că formularele diplomelor nu se eliberează oricui și oricând, iar instituția de învățământ superior care solicită un anumit număr de exemplare trebuie să facă dovada că a înmatriculat studenții la forme de învățământ acreditate, autorizate să funcționeze provizoriu. Astfel, acest aviz este condiționat de desfășurarea în condițiile legii a procesului educațional. A menționat că se poate vorbi de un drept doar dacă o persoană a urmat cursurile organizate conform prevederilor legale ale unei instituții de învățământ superior și ulterior finalizării i s-a refuzat eliberarea diplomei de licență. Însă, în cauza de față, nu poate fi reținută o astfel de situație, având în vedere că OUG nr. 75/2005 privind asigurarea calității educației statuează la art. 29 că acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive: a) autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea ta studii; b) acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la lit. a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de M. Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat. Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizat să funcționeze provizoriu. Or, la momentul înscrierii la studii a reclamantelor, U. S. Haret nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de acestea.
Argumentul Universității S. Haret legat de adeverințele emise absolvenților nu reprezintă o justificare legală și pertinentă pentru eliberarea actelor de studii. Simplul fapt că U. S. Haret a emis reclamantelor adeverințe provizorii care atestă parcurgerea unei forme de învățământ nu naște automat un drept la emiterea diplomei de studii. Nu ne putem raporta la adeverințele emise, acestea sunt înscrisuri cu valabilitate redusă eliberate prin voința unilaterală a universității, care nu au fost recunoscute de MEN și care nu pot înlocui legea. Adeverința a fost eliberată pe baza raporturilor contractuale între studenți și universitatea pârâtă, în sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției. M. Educației Naționale este obligat să respecte și să aplice legea și nu înscrisurile emise de terți. Adeverința care se află în posesia reclamantelor nu este un act de studii, este un act eliberat prin voința unilaterala a Universității, putând naște un raport juridic între acest emitent și beneficiarul său. Această adeverință nu poate naște drepturi pe care actul principal, la baza căruia teoretic ar trebui să stea, nu se poate naște.
În drept, intimatul a invocat art. 115-118 din Codul de procedură civilă, Legea nr. 1/2011, Legea nr. 84/1995, HG nr. 676/2007, HG nr. 635/2008, OG nr. 10/2009, Legea nr. 288/2004, OUG nr. 75/2005, HG nr. 1011/2001, Legea nr. 554/2004, HG nr. 536/2011, Ordinul ministrului educației nr. 2284/2007, Legea nr. 88/1993, HG nr. 693/2003, HG nr. 1082/2003, HG nr. 940/2004, HG nr. 1175/2006, HG nr. 410/2002, OG nr. 137/2000.
Recurentele nu au depus răspuns la întâmpinare.
Examinând prezentul recurs, Curtea constată că este întemeiat.
Preliminar, Curtea constată că nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 7 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost invocat de recurentele-reclamante, în cauză neputându-se susține încălcarea autorității de lucru judecat.
Referitor la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Codul de procedură civilă, Curtea constată că este fondat, subliniind, în primul rând, că instanța de fond nu a fost învestită a analiza împrejurarea dacă facultatea (inclusiv specializarea și forma de învățământ) absolvită de recurentele-reclamante a fost acreditată sau autorizată provizoriu, astfel încât considerentele tribunalului cu privire la acest aspect exced cadrului procesual de față.
În al doilea rând, Curtea constată că recurentele au urmat cursurile Universității S. Haret-Facultatea de Marketing și Afaceri Economice Internaționale din București, cu durata de 3 ani (2006-2009), obținând 180 de credite de studiu transferabile (ECTS) și promovând examenul de licență susținut în sesiunea iunie 2009, fiindu-le eliberate adeverințele de absolvire a studiilor. Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de maximum 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia. Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, fiind necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor să fie aprobată de MECTS.
Intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului-chemat în garanție, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției anului 2009, însă acesta a încuviințat cererile doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
Curtea subliniază că la soluționarea prezentului recurs urmează a se avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție-Plenul Secției de contencios administrativ și fiscal în ședința din data de 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că „soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă”. În motivarea acestei soluții de principiu, instanța supremă a făcut trimitere la jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1638/2012 și nr. 3302/2012 ale ICCCJ-SCAF.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu date de Secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție, care, chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată, față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare. De altfel, necesitatea respectării și la nivelul instanțelor ierarhic inferioare a unei asemenea jurisprudențe adoptate și urmate constant de instanța supremă, soluție orientată înspre finalitatea asigurării caracterului efectiv și concret al dreptului invocat de absolvenții universității în discuție, rezultă și din interpretarea considerentelor Curții Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României.
Prin aceste decizii de speță Î.C.C.J. a statuat în mod constant că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 554/2004. În ceea ce privește legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență, s-a arătat că instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
În consecință, ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că legalitatea acreditării formei de învățământ nu face obiect al prezentei cauze, iar cum recurentelor le-au fost eliberate adeverințe de licențiat, necontestate, acestea au dreptul la eliberarea diplomelor de licență și a suplimentelor de diplomă.
Având în vedere aceste aspecte, a nu constata incidența rațiunilor pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea dispozițiilor art. 6 paragraful 1 din Convenție, în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară, astfel încât să fie respectat principiul securității juridice,care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar, ar avea drept consecință inerentă, prin generarea unei jurisprudențe neunitare la nivelul situației absolvenților universității în discuție, o aplicare și interpretare diferită a acelorași norme legale în situații similare.
În acest context, Curtea apreciază că refuzul pârâtei USH de a elibera reclamantelor diploma de licență, respectiv refuzul chematului în garanție MEN de a aproba tipizarea formularelor de diplomă de licență, sunt nejustificate, motiv pentru care, în temeiul art. 496 raportat la art. 488 alin. 1 pct. 1 din Codul de procedură civilă, se impune admiterea recursului, casarea în parte a sentinței recurate și, rejudecând, admiterea acțiunii și obligarea pârâtei U. S. Haret la eliberarea diplomei de licență și a suplimentului de diplomă pentru fiecare reclamantă, precum și admiterea cererii pârâtei de chemare în garanție și obligarea Ministerului Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor cu regim special constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru fiecare reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurentele-reclamante C. (C.) I. E. G. și C. M. V. D., ambele cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură la Cabinet de avocat C. M. V. din București, sectorul 5, Calea Rahovei nr. 266-268, corp 60, ., împotriva sentinței nr. 5586/18.09.2014 pronunțate de Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-pârâtă U. S. HARET BUCUREȘTI, cu sediul în București, sectorul 3, .. 13, și cu intimatul-chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE, cu sediul în București, sectorul 1, .. 28-30.
Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:
Admite cererea principală și obligă pârâta U. S. HARET BUCUREȘTI să elibereze fiecărei reclamante diploma de licență și suplimentul la diplomă.
Admite cererea pârâtei de chemare în garanție și obligă chematul în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE să aprobe formularele cu regim special constând în diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru fiecare reclamantă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 23.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. I. P. C. D. D. M.
GREFIER
D. G. D.
Red./thred. DDM/ 6 ex/ 10.03.2015.
Judecător fond: D. S., Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
| ← Obligare emitere act administrativ. Sentința nr. 48/2015.... | Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1173/2015.... → |
|---|
