Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1178/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1178/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 32928/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1178
Ședința publică de la 26 Februarie 2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE I. R.
Judecător D. C. V.
Judecător D. G. S.
Grefier M. D.
Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurenta-pârâtă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 5500/16.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant U. G. și intimata-chemată în garanție A. F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimatul-reclamant, prin apărător ales, care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind recurenta-pârâtă și intimata-chemată în garanție.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată iar procedura de citare este legal îndeplinită.
La interpelarea instanței intimatul-reclamant, prin apărător, învederează că nu are alte cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat și probe noi de administrat, Curtea constată îndeplinite disp. art. 392 din Noul Cod de procedură civilă și acordă cuvântul la dezbateri asupra cererii de recurs.
Intimatul-reclamant, prin apărător, solicită respingerea recursului și să se mențină hotărârea instanței de fond, cu cheltuieli de judecată.
Curtea constată închise dezbaterile și reține cererea de recurs spre soluționare.
CURTEA
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - SCAF la data de 10.10.2013, sub numărul_, formulată de reclamantul U. G. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/08.11.2011 emisa de către pârâtă, iar pe cale de consecință, obligarea pârâtelor la restituirea sumei de 9597 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, a dobânzii legale de la data plății până la restituirea efectivă, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat cerere de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât Fondul pentru Mediu administrat de aceasta este beneficiarul real al taxei de poluare.
Prin sentința civilă nr.5500/16.09.2014, Tribunalul București SCAF a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamatul U. G. în contradictoriu cu pârâtul Administrația Finanțelor Publice Sector 4 prin DGRFPB și cu chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu, a anulat decizia de calcul nr1812424/08.11.2011, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București la restituirea către reclamanta a sumei de 9597 lei reprezentând taxa de poluare, la care se adaugă dobânda legală în materie fiscală ce va fi calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc. de la data de 14.11.2011 si până la data restituirii efective, a obligat pârâta la plata sumei de 350 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxe judiciare de timbru, a admis cererea de chemare în garanție și a obligat pe chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat în anul 2011 un autovehicul folosit, marca Renault, an de fabricație 2007, autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Italia, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 9597 lei, prin chitanța 14.11.2011, taxă de poluare ce a fost stabilită în temeiul art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 printr-o decizie a organului fiscal.
Cu privire la fondului acțiunii, tribunalul a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale. Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, modificată, prin obligarea reclamantei la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, tribunalul a admis acțiunea reclamantei și a dispus anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/08.11.2011 ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 4 București la restituirea sumei de 9597 lei, reprezentând plată nedatorată conform art. 992 C.civ.
A reținut tribunalul că a existat rea-credință în sensul art. 994 C.civ., motiv pentru care a obligat pârâta la plata dobânzii legale corespunzătoare sumei de 9597 lei de la data încasării până la plata efectivă, urmând a fi calculată potrivit art. 3712 alin. 2 C.pr.civ.
Cererea de chemare în garanție a fost admisă reținând că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
În aplicarea art. 453 Cod procedură civilă, tribunalul a obligat pârâta, care a pierdut procesul, să plătească reclamantei suma de 350 lei cheltuieli de judecată reprezentând taxa de timbru.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE, solicitând admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în principal ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă iar în subsidiar, pe fond ca neîntemeiată, pentru următoarele:
1. În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 4 a Finanțelor Publice
Astfel, faptul că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu arată clar că titularul contului și în același timp destinatarul direct al taxei de poluare este exclusiv Administrația F. pentru Mediu.
2. În ceea ce privește fondul cauzei, instanța de fond în mod nelegal a admis acțiunea.
În mod greșit instanța de fond a apreciat că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de primă înmatriculare în România pentru autoturismele second-hand contravin art.110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Consideră că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la faptul că taxa de înmatriculare auto din România este discriminatorie, apreciază că argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate personale care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România.
Arată și că legislația europeană nu interzice instituirea taxei ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare, instanța ar trebui să stabilească prin mijloace procedurale specifice dacă taxa achitată în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
Recurenta invocă disp. art.33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene și principiul „poluatorul plătește” care este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Totodată, arată că nicio lege în vigoare nu acordă competența unei instanțe de drept comun de a se pronunța supra compatibilități unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și tratatele internaționale.
A arătat că în prezenta cauză există act administrativ fiscal, reclamantul neputând primi suma decât dacă anulează actul de impunere ceea ce nu s-a întâmplat.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicită restituirea sumei reprezentând taxă de poluare, arată că solicitarea nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile prev. de art.117 lit. a) – h) din OG nr.92/2003.
3.În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii fiscale reglementată de art.124 al.1 din O.G. nr.92/2003 privind Cpf, rep., apreciază că în cauză nu este îndeplinită condiția pentru acordarea acestora. Reclamantul nu se încadrează în dispozițiile art.117 Cpf pentru a fi îndreptățit la restituirea taxei de poluare stabilită în conformitate cu dispozițiile OUG nr.50/2008.
4.Soluția de obligare a pârâtei AFP Sector 4 la plata cheltuielilor de judecată este de asemenea criticată, considerând că instanța de fond nu a reținut îndeplinirea niciuneia dintre condițiile prevăzute de art.274 alin.1 C..
Intimatul-reclamant U. G. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefundat și menținerea sentinței de fond ca fiind legală și temeinică.
Analizând probele administrate în cauză Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Prima instanță a reținut în mod corect caracterul discriminatoriu al taxei încasate și faptul că normele care au instituit-o contravin art. 110 din TFUE, fostul art. 90 din TCE. Acest fapt este confirmat de hotărârile pronunțate de CJUE în cauzele T. c. României, și N. c. României. Normele prin care s-au instituit taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare sunt de natură să descurajeze importul intracomunitar, și să protejeze piața internă, fapt care contravine articolului menționat.
De asemenea, prima instanță a procedat în mod corect, dând eficiență normelor de drept european și înlăturând normele din dreptul intern care sunt contrare Tratatului, fapt conform cu hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele C. /Enel și Simmenthal.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene-cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.
De asemenea, în cazul Simmenthal, CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Ca și calitate procesuală pasivă Curtea constată că restituirea taxei trebuie să se facă de organul care a încasat-o, fiind nerelevant pentru ce instituție a fost încasată respectiva taxă. Actul nelegal emană de la această instituție și vătămarea a fost produsă, în mod direct, de către aceasta, repararea prejudiciului, în sensul restituirii taxei, urmând să se realizeze tot de către instituția fiscală care a impus și a încasat taxa de poluare.
În ceea ce privește procedura prealabilă, se constată că această procedură era una ineficientă, normele interne impunând plata taxei iar practica autorităților fiscale fiind în sensul impuneri taxei. Astfel, în cauza Metallgesellschaft și Hoechst CJUE statuat faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Încasarea unei taxe ce contravine dreptului european constituie un fapt generator de prejudiciu, impunându-se repararea integrală a acestui prejudiciu, inclusiv a celui produs prin lipsirea pentru o perioadă de timp, de suma de bani plătită, așa cum s-a reținut și în cauza CJUE I. c. României .
În aceste condiții, soluția de obligare a autorității care a încasat taxa nelegală la repararea integrală a prejudiciului, apare ca temeinică și legală. Temeinică este soluția și cu privire la cheltuielile de judecată, fiind întrunite condițiile pentru acordarea acestora în temeiul art. 453 din codul de procedură civilă întrucât recurenta a pierdut procesul.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă D. G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI IN REPREZENTAREA ADMINISTRATIEI SECTOR 4 A FINANTELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 5500/16.09.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant U. G. și intimata-chemată în garanție A. F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Obligă recurenta la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimatul-reclamant.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 26 Februarie 2015.
Președinte, I. R. | Judecător, D. C. V. | Judecător, D. G. S. |
Grefier, M. D. |
Red. / Tehnored. D.S./ 5 ex.
. …………..
Tribunalul București – Secția a II-a C. Administrativ și Fiscal
Judecător: R. M.
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1173/2015.... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 136/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
