Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1218/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1218/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-02-2015 în dosarul nr. 12541/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR.1218
Ședința publică de la 26.02.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - L. G. Z.
GREFIER - C. A.
Pe rol se află recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția Regională a Finanțelor Publice București – Administrația sectorului 3 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr.4864/08.07.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. M. C. și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima strigare, la ordine, cât și la a doua strigare la sfârșitul ședinței de judecată, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.223 coroborat cu art.411 alin.2 C.pr.civ.
Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art. 394 alin.1 C.pr.civ., o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr.4864/08.07.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal a fost admisă cererea principala formulată de reclamantul T. M. C. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, fiind anulată decizia privind stabilirea taxei pentru emisii poluante nr._/26.09.2012, fiind obligată parata la restituirea catre reclamant a taxei pentru emisii poluante in cuantum de 6093 lei la care se adăugă dobânda legala calculata de la data de 01.10.2012 si pâna la data restituirii efective.
A fost admisă cererea de chemare in garantie a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, fiind obligată chemata in garantie la restituirea catre parata a taxei pentru emisii poluante in cuantum de 6093 lei la care se adauga dobânda legala calculata de la data de 01.10.2012 si pina la data restituirii efective.
A fost obligată parata la plata catre reclamant a sumei de 43,60 lei cheltuieli de judecata.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs Direcția Generala Regionala a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice, in temeiul art. 488 pct.8 si 488/1 din Codul de procedura solicitând modificarea sentinței mai sus menționata, pentru următoarele motive:
1."Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii" - art. 488, C.pr.civ
2.Fiind îndreptat impotriva unei hotărâri care nu poate fi atacata cu apel, recursul Administrației Finanțelor Publice Sector 3, nu este limitata la motivele de casare sau modificare prevăzuta de art. 488 C. pr. civ., instanța de recurs având posibilitatea sa examineze cauza sub toate aspectele potrivit art. 4881 C pr. civ.
În mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice.
Astfel, in conformitate cu dispozițiile art.1 din Legea nr.9/2012, privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, se stabilește temeiul legal al încasării acestei taxe pentru emisiile poluante achitată de către contribuabil cu ocazia înmatriculării autoturismului.
De asemenea, prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul 1 alin.2 se arată cărui buget se face venit taxa de poluare încasata, astfel că instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui buget, in calitate de titular, este Administrația F. pentru Mediu: (2)"Taxa se face venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului", organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare (art.5 alin. 1) si încasării acestei taxe prin Trezoreria Statului in cuprinsul dispozițiilor art.3 din Legea nr.9/2012 arătându-se inca odată destinatarul acestor sume de bani provenite din încasarea taxei de poluare: "Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu".
învederăm faptul ca actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petent (respectiv Legea nr.9/2012, prin normele sale de aplicare H.G. nr.9/2012) arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin.5-8 modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu respectiv":
"(5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în con^j 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală w contribuabili[or persoane fizice sau juridice.
(6)în ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (5).
(7)Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului.
(8)Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule".
Având in vedere faptul ca taxa pentru emisiile poluante achitata de către petent nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, prin achitarea taxei pentru emisiile poluante de către petent, intre instituția recurentă si reclamantul, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe pentru emisiile poluante, motiv pentru care invocă EXCEPȚIA LIPSEI CALITĂȚII PROCESUALE PASIVE a organului fiscal Administrația Sector 3 a Finanțelor Publice, solicitând admiterea acestei excepții și respingerea prezentei acțiuni ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
In ceea ce privește admiterea cererii de chemare in judecata, in sensul restituirii sumei de 6.093 lei, instanța de fond si-a format o convingere greșita ținând cont de faptul ca, urmare solicitării reclamantei, în temeiul Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicul A.S3.F.P. a procedat, in baza datelor înscrise in cartea de identitate a autovehiculului, la calcularea si emiterea Deciziei privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule pentru suma de 6.093 lei, taxa ce a fost calculata in raport de documentele din care rezulta dovada dobândirii dreptului de proprietate asupra autovehiculului si elementele de calcul ale taxei, depuse de către acesta.
Așa cum se poate observa din motivele prezentei acțiuni, reclamanta nu contesta modalitatea de calcul a taxei pentru emisiile poluante prevăzut in Legea nr.9/2012, ci faptul ca legislația naționala contravine prevederilor legislației Uniunii Europene.
Insa prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule s-a reglementat eliminarea oricăror forme de discriminare a plații taxei:
Astfel, potrivit dispozițiilor cuprinse in actul normativ menționat:
Art. 4. - (1) Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România si atribuirea unui certificat de înmatriculare si a numărului de înmatriculare: b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, si s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr.571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Astfel, regimul taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule a intrat in vigoare de la data de 13.01.2012, potrivit prevederilor Legii nr.9/2012 si care stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei, cu destinația de venit la bugetul F. pentru mediu fiind gestionata de Administrația F. pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, reprezentând opțiunea legiuitorului național.
Prin urmare, câta vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculării autovehiculului pentru prima data in România, rezulta ca aceasta taxa este legal datorata.
In ceea ce privește prevederile comunitare invocate in susținerea acțiunii, arătam ca prin Legea nr.9/2012 ce a intrat in vigoare începând cu data de 13.01.2012 s-a reglementat eliminarea oricărei forme de discriminare a plații taxei pentru autovehicule in conformitate cu dispozițiile art4. Mai mult, arătam ca prin Legea nr.9/2012 a fost creat cadrul legal si respective obligația plații taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule ce se înmatriculează pentru prima data in România, cat si pentru cele pentru care se realizează prima transcriere a dreptului de proprietate pentru autovehiculele pentru care nu a fost achitata taxa de poluare potrivit O.U.G. nr.50/2008, respective taxa speciala potrivit art.214 din Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal.
De asemenea, va rugam sa aveți in vedere faptul ca ceea ce se restituie este numai diferența dintre taxa pe poluare pentru autoturisme si autovehicule plătită in temeiul O.U.G. nr.50/2008 si taxa pentru emisiile poluante, in conformitate cu prevederile art. 12 alin. 1 din Legea nr.9/2012, respectiv: ". - (1) In cazul în care taxa pe poluare pentru autovehicule achitată de către contribuabili începând cu 1 iulie 2008 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, cu modificările și completările ulterioare, este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prezentelor prevederi privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, calculată în lei la cursul de schimb valutar aplicabil la momentul înmatriculării în România, se pot restitui sumele reprezentând diferența de taxă plătită, numai către titularul obligației de plată, pe baza procedurii stabilite prin normele metodologice de aplicare a prezentei legi. Calculul diferenței de restituit se face pe baza formulei de calcul din prezenta lege, în care se utilizează elementele avute în vedere la momentul înmatriculării autovehiculului în România.
Astfel, având in vedere ca taxa pentru emisiile poluante a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare, respectiv Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, consideram ca suma nu poate fi restituita, motiv pentru care va rugam sa respingeți acțiunea ca neîntemeiată.
In ceea ce privește obligarea la plata dobânzii de la data plații si pana la momentul restituirii, învederează următoarele:
Reclamanta nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu si nici nu face dovada ca aceasta taxa pentru emisiile poluante a fost achitata către bugetul de stat (aceasta fiind achitata către Administrația F. pentru Mediu), in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare.
Potrivit art. 124 Cod Procedura Fiscala, daca taxa de poluare ar fi fost achitata către bugetul de stat, restituirea s-ar fi putut solicita in temeiul dispozițiilor art.117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor făcându-se la cererea contribuabililor".
Aplicând cele doua texte legale, coroborate la speța dedusa judecații, solicitarea de a se acorda dobânda legala, ce se aplica in raporturile civile nu poate fi reținuta de instanța întrucât in materie fiscala, pentru sumele de restituit de la bugetul de stat, se acorda dobânda fiscala, conform art. 124 din O.U.G. nr. 92/2003.
Mai mult, reclamanta nu a solicitat, in prealabil, prin cererea de restituire plata dobânzii conform art. 124 C.proc.civ., astfel ca acesta nu poate solicita pe calea acțiunii directe, la instanță plata dobânzii legale aferente sumei achitate.
Referitor la capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, solicită instanței respingerea lui ca neîntemeiat, având in vedere ca nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.453 din Noul Cod de procedura civila.
Conform acestor prevederi, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului, sa fi determinat aceste cheltuieli.
O alta condiție care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul, ori in situația de fata nu ne încadram in aceasta categorie.
De asemenea, nici aspecte privind reaua credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale nu pot fi reținute in sarcina noastră pentru ca sa fim obligați la plata cheltuielilor de judecata.
Or, in cazul de fata, nu este indeplinita nici una din aceste condiții, actele atacate de către reclamant, fiind temeinic si legal întocmite, motiv pentru care solicită respingerea si acestui capăt de cerere
F. de argumentele prezentate, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, si modificarea sentinței recurate, in sensul respingerii acțiunii ca neintemeiata.
In drept, au fost invocate disp. art.488 pct.8 si art.488/1din Noul Cod de procedura civila, O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare, Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările si completările ulterioare, O.M.F.P. nr.1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr.418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Intimatul-reclamant T. M. C. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului, cu consecința menținerii sentinței civile nr. 4864/08.07.2014 pronunțata in dosarul cu nr._ de către Tribunalul București secția a ll-a contencios administrativ si fiscal ca fiind temeinica si legala; obligarea recurentei-parate la plata cheltuielilor de judecata ocazionate de judecarea prezentului litigiu in temeiul dispozițiilor art. 453 NCPC. si prin care înțelege sa răspundă punctual motivelor de recurs invocate de către recurenta-parata, după cum urmează:
1.Aspecte ce privesc respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice a sectorului 3 București.
In fata instanței de fond a susținut faptul ca in temeiul disp. art. 56-57 NCPC, care in lipsa unui cod de procedura de contencios administrativ, completează disp. Codului de procedura fiscala si disp. Legii nr. 544/2004, modificata si completata, a contenciosului administrativ, AFP-urile pot sta in judecata, deoarece au organe proprii de conducere. In același sens s-a pronunțat si ICCJ, in sensul ca". contencios administrativ, pentru a avea calitate de parat sau intimat este suficient sa se facă dovada ca acea autoritate publica este emitenta actului administrativ, astfel cum este definit de art. 2 alin. 1 lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv act unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publica in vederea executării si a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice" .
Astfel cum s-a mai arătat in practica, calitatea procesuala pasiva presupune o identitate intre paratul chemat in judecata si persoana obligata in raportul obligational dedus judecații, indreptatirea de a fi parte in proces aparținând numai titularului drepturilor si obligațiilor ce formează obiectul raportului de drept material si presupunând existenta unei identități intre persoana reclamantului si cel care ar fi titularul dreptului afirmat.
De asemenea, obiectul cauzei vizează anularea actului administrativ si restituirea unei taxe, sens in care are legitimitate procesuala pasiva organul care a emis actul si a încasat taxa, si căruia ii revine competenta de administrare a creanței fiscale potrivit art. 33 din OG 92/2003, conform căruia: "Pentru administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor si a altor sume datorate bugetului general consolidat, competenta revine acelui organ fiscal, județean, local sau al municipiului București, stabilit prin ordin al președintelui Agenției Naționale de Administrare Fiscala, in a cărui raza teritoriala se afla domiciliul fiscal al contribuabilului".
Mai mult de cat atât, potrivit prevederilor art. 7 din OUG nr. 50/2008, stabilirea, verificarea, colectarea si executarea silita, inclusiv soluționarea contestațiilor privind taxa datorata de către contribuabili, se realizează de către autoritatea fiscala competenta, potrivit prevederilor OG nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata cu modificările si completările ulterioare. La organul fiscal competent face trimitere si Ordinul nr. 1899/2004 al MFP. In speța, autoritatea fiscala competenta, dat fiind domiciliul reclamantului, este recurenta-parata AFP sector 3, singura care are calitate de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare.
Astfel, consideră ca in mod temeinic instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a recurentei-parate, reținând in mod corect faptul ca "parata este emitenta deciziei contestate in prezenta cauza".
In acest sens este si practica judiciara in materie, astfel ca ., instanțele au stabilit faptul ca "parata este o autoritate publica in sensul art. 2 lit. b) din legea 554/2004, care a perceput taxa si a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia", pentru ca in cele din urma sa concluzioneze faptul ca nu are relevanta, in privința răspunderii sale, modul de utilizare ulterioara a banilor, in stabilirea calității procesuale.
2. Aspecte referitoare la fondul cauzei.
Tribunalul in mod corect a apreciat faptul ca stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidența in cauza, iar in condițiile in care acestea sunt prioritare, potrivit disp. art. 148 alin. 2 din Constituția României, decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegala, fiind emisa ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Recurenta-parata considera faptul ca prin instituirea acestei taxe de poluare nu s-a produs nicio încălcare a Tratatului de aderare a României la UE, si ca motivarea instanței in acest sens este nefondata.
Mai arata recurenta-parata după cum urmează: "câta vreme legislația fiscala prevede in mod expres plata taxei pentru emisii poluante provenite de la autovehicule cu ocazia înmatriculării autovehiculului pentru prima data in România, rezulta ca aceasta taxa este legal datorata". Ne întrebam atunci care ar fi modalitatea legala, propusa de aceasta, cu privire la înmatricularea autovehiculelor fara plata taxei stabilita potrivit deciziei emise de autoritățile administrative? Prevederile legale sunt extrem de clare, anume nu se pot înmatricula autovehicule fara plata taxei de poluare, de înmatriculare, a timbrului de mediu (variații ale denumirii taxei in funcție de legislația in vigoare). Taxa de poluare introdusa prin OUG 50/2008, cu modificările si completările ulterioare, se percepe doar pentru autoturismele produse in tara sau in alt stat membru UE, daca sunt înmatriculate pentru prima data in România.
Instanța in mod corect a apreciat ca "normele comunitare au caracter prioritar in raport cu cele naționale, ceea ce rezulta din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum si din prevederile Legii nr. 157/2005". Totodată, aceasta arata ca "problema de drept dedusa judecații este daca taxa pentru emisii poluante stabilita de dispozițiile L. 9/2012 este legal perceputa de câtre statul roman, in condițiile aderării României la spațiul comunitar", întrucât, "așa cum rezulta din cuprinsul prev. art. 4 al. 1 din L. 9/2012, reclamantul are obligația de a achita taxa pentru emisii poluante reglementata, taxa care se face venit la fondul pentru mediu si se gestionează de către Administrația F. pentru Mediu". Nu in ultimul rând, Tribunalul in mod corect a reținut ca fiind nejustificat refuzul paratei de restituire a sumei achitate de câtre reclamant reprezentând taxa privind emisiile poluante.
Potrivit disp. art. 11 alin. 1 si 2 si disp. art. 148 alin. 2 si 4 din Constituție, si fata de Legea 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la UE, rezulta ca urmare a aderării României la UE, Tratatul de Constituire a UE are caracter obligatoriu pentru statul roman. Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate fata de dreptul național, orice norma comunitara are forța juridica superioara normelor naționale, chiar si atunci când acestea din urma sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei in ierarhia sistemului juridic național si de acela al normei comunitare.
Tribunalul reda in considerentele hotărârii dispozițiile constituționale de mai sus, arătând ca potrivit disp. art. 11 alin. 1 si alin. 2 din Constituție, Statul roman se obliga sa îndeplinească întocmai si cu buna-credința obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte, întrucât tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern.
De asemenea, se arata ca potrivit art. 148 alin. 2 si alin. 4 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum si celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne. Pentru toate acestea, Parlamentul, președintele României, Guvernul si autoritatea judecătoreasca garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării si din prevederile alineatului 2.
In acest sens s-a stabilit si in practica, instanța citata arătând ca aceasta, in calitate de autoritate judecătoreasca, "garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel ca, din chiar cuprinsul reglementarii interne fundamentale, rezulta nu numai competenta, dar si obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar in cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitara".
A arătat faptul ca OUG 50/2008 este contrara art. 110 TFUE (ex art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene), întrucât este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate . membru UE, cum este si autoturismul intimatului-contestator pentru care s-a achitat taxa de poluare.
Instanța in mod corect apreciază ca "coroborând normele legale in vigoare cu normele europene, rezulta ca pentru un autovehicul produs in România sau in alte state membre UE, nu trebuie sa se perceapă o noua taxa, independent de denumirea acesteia (taxa de poluare sau taxa pentru emisii poluante), daca a fost anterior "înmatriculat . al Uniunii Europene. Reglementata in acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autovehicule second-hand deja înmatriculate . membru."
In continuare, Tribunalul arata ca "se observa ca prevederile art. 1 din OUG nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima "înmatriculare in România, o astfel de taxa nefiind perceputa pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate in România si apoi reintroduse in tara. Comparația se face in cazul de fata intre autoturisme second-hand din străinătate si cele deja înmatriculate in România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achita taxa de poluare. Ori, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atâta timp cat norma fiscala naționala diminuează sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor."
Ori, așa cum a arătat, art. 110 din TFUE, interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natura mai mari decât cele care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare, când produsele importate sunt din alte tari.
A mai susținut ca prin prevederile OUG 50/2008, taxa de poluare încalcă prevederile art. 110 (fostul art. 90 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene). Astfel, in jurisprudența referitoare la art. 110 TFUE (fostul art. 90 din Tratatul CE), Curtea de Justiție de la Luxemburg a statuat ca "atunci când produsele interne si cele importate se afla . concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel incat consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate in vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturata de la aplicare."
Ori, perceperea taxei de poluare reprezintă o diferența de tratament, o discriminare a regimului juridic fiscal, situație ce încalcă dispozițiile Tratatului CEE, a principiului libertății circulației mărfurilor .
De asemenea, potrivit hotărârilor pronunțate in cauzele T. si N., practica reținuta si de către instanța de fond, CJUE a statuat ca „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa pe poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru daca regimul acestei masuri fiscale este astfel stabilit incat descurajează punerea in circulație in statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fara insa a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala."
Curtea a mai stabilit ca taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol in calea liberei circulații a mărfurilor in cadrul Comunității, drept urmare aceasta opinie a fost îmbrățișata cu succes si de instanțele naționale care au apreciat ca reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public . Revenind, Curtea a stabilit ca: "in ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificata prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 si, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009 [...] toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea in România a unor autovehicule c/e ocazie cumpărate din alte state membre si care se caracterizează printr-o uzura si o vechime importante, in timp ce vehiculele similare puse in vânzare pe piața naționala a vehiculelor de ocazie nu sunt in nici un fel grevate de o asemenea sarcina fiscala". Hotărârea din 7 iulie 2011 din cauza N. a confirmat faptul ca toate variantele taxei depoluare, anterioare datei de 1 ianuarie 2011, sunt incompatibile cu art. 110 TFUE.
Pentru toate aceste considerente, arătate in cererea de chemare in judecata, apreciate in practica instanțelor citata, statuate de către Curte, confirmate de către instanța de fond, nu poate fi de acord cu susținerile recurentei-parate potrivit cărora incidența in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene ar fi inexistenta.
În speța, intimatul-contestator s-a adresat inițial recurentei-intimate cu o cerere pentru a obține restituirea taxei plătite, dar cererea sa a fost clasata. Astfel, acesta s-a aflat in prezenta unui refuz nejustificat de restituire, având in vedere dispozițiile dreptului comunitar la care s-a făcut referire anterior. Prin urmare, "singura cale efectiva in dreptul intern accesibila tuturor persoanelor, in limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresata in temeiul art. 117 din OG nr. 92/2003 organului fiscal, iar in caz de refuz nejustificat acțiune in contencios administrativ" .
In acest sens, sunt îndeplinite condițiile art. 8 alin. 1 teza a ll-a din Legea 554/2004 si astfel nu poate fi de acord cu susținerile recurentei-parate potrivit cărora "restituirea solicitata nu poate fi incadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a)-h)" motiv pentru care nu exista motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
Astfel consideră ca intimatului-contestator in mod nejustificat i s-a perceput taxa de poluare, si, întrunind cerințele prevăzute de art. 1 alin. 1, 2 alin.2 si 8 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, republicata, s-a adresat in mod legal si justificat instanței de contencios administrativ in vederea anularii actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins si reparării pagubei.
3. Aspecte ce vizează la dobânda legala
In vederea realizării unei reparații integrale a prejudiciului suportat de către intimatul-contestator ca urmare a achitării taxei impuse de către recurenta-parata, a solicitat instanței si acordarea dobânzii legale.
Instanța in mod corect a dispus si acordarea dobânzii legale in materie fiscala constatând ca intimatul-contestator a pretins un drept de creanța accesoriu, si fundamentându-si pretențiile pe lipsirea sa, o perioada de timp, de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxa de poluare si pe întârzierea restituirii acesteia. încadrarea juridica trebuie realizata de către judecătorul cauzei (iura novit curia), având la dispoziție obiectul si motivele de fapt.
Potrivit art. 9 din OG nr. 13/2011, dobânzile percepute sau plătite de Ministerul Finanțelor Publice, precum si modul de plata al acestora se stabilesc prin reglementari specifice. In acest sens, sunt incidente disp. art. 70, art. 124 din OG nr. 92/2003. Prevederile art. 124 alin. 1 amintite reprezintă o excepție de la regula instituita de disp. art. 994 C. civ. din 1864 si sunt incidente chiar si in cazul in care sumele de bani de restituit au fost plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, astfel cum prevede art. 117 lit. d) din OG 92/2003, respectiv si atunci cand cel ce a primit plata a fost de rea-credința, cum este cazul statului roman, care prin autoritățile sale - legislativ si executiv - a instituit o taxa neconforma cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.
Având in vedere posibilitatea reglementarii de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, cu respectarea principiului echivalentei si a principiului efectivității, aceasta presupune aplicarea legale cu caracter specific in materie fiscala.
Dobânda legala in materie fiscala este mai mare decât dobânda legala in materie civila, astfel ca dispozițiile in cauza sunt mai favorabile contribuabilului-creditor, cu condiția ca acesta sa fie diligent si sa solicite restituirea taxelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.
Observă ca instanța face trimitere, si isi motivează decizia, făcând referire la practica CJUE si de aceasta data, astfel aceasta invoca cauza M. I., potrivit căreia "Dreptul Uniunii trebuie interpretat in sensul ca se opune unui regim național, precum cel in discuție in litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu "încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe."
Pentru aceasta, instanța a avut in vedere principiul efectivității, potrivit căruia, . restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu incalcarea dreptului Uniunii, normele naționale care privesc in special calculul dobânzilor eventual datorate sa nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvata pentru pierderea suferita prin plata nedatorata a taxei (a se vedea Hotărârea Littlewoods Retail si alții).
Recurenta-parata arata ca reclamantul nu a solicitat in prealabil prin cererea de restituire plata dobânzii, astfel ca nu poate solicita acest lucru pe calea acțiunii directe la instanța.
Acesta observație este greșita si făcuta cu rea-credința, întrucât, astfel cum se poate observa din înscrisurile depuse la dosar, dar si din expozitivul hotărârii, reclamantul a solicitat inclusiv acordarea dobânzii, atât prin cererea prealabila adresata AFP sector 3 la data de 05.02.2013, înregistrata sub nr._, cerere căreia nu i s-a dat curs de către recurenta, cat si prin cererea de chemare in judecata, cu precizarea aferenta făcuta in ședința publica din data de 08.07.2014 "in vederea realizării unei reparații integrale a prejudiciului suportat de reclamant ca urmare a achitării taxei impuse de către parata Administrația Finanțelor Sector 3".
4. Aspecte privind cheltuielile de judecata
Nu in ultimul rând, si in privința cheltuielilor de judecata apreciază ca instanța a dispus in mod corect acordarea acestora intimatului-contestator.
Apreciază ca sunt îndeplinite condițiile prevăzute de disp. art. 453 NCPC.
Textul legal incident in cauza este extrem de clar: "Partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea pârtii care a câștigat, sa II plătească acesteia cheltuieli de judecata".
Aceste cheltuieli avansate de către intimatul-contestator au fost înaintate tocmai in scopul recunoașterii dreptului pretins si reparării pagubei cauzate de către recurenta-parata. Argumentele pentru care recurenta-parata considera ca nu este in măsura sa achite contravaloarea acestor cheltuieli de judecata sunt total eronate.
In primul rând, invoca o chestiune ce deja a fost tranșata de către instanța de judecata, astfel ca prin hotărârea pronunțata, aceasta a stabilit care a fost "partea care a pierdut procesul", respectiv recurenta-parata in prezenta cauza. Acest aspect ce privește partea care va pierde procesul, respectiv cea căreia i se va da câștig de cauza la final, este un aspect ce nu poate fi cunoscut de la bun început si constituie totodată un risc pentru cel ce promovează o cerere de chemare in judecata, întrucât chiar acesta poate fi "partea care a pierdut procesul".
Este un risc pe care intimatul-contestator si l-a asumat si este de necontestat faptul ca fara eforturile acestuia in ceea ce privește demararea acestui demers judiciar (angajare apărător, formulare acțiune, plata taxe timbru, formulare apărări, precizări, întâmpinare/răspuns întâmpinare, deplasările avocatului făcute personal in vederea depunerii înscrisurilor si prezentarea acestuia in instanța la fiecare termen de judecata, cheltuieli poștale, etc).
Toate aceste cheltuieli avansate de intimatul-contestator ar fi pe nedrept suportate de acesta, având in vedere faptul ca acesta nu s-a aflat in culpa procesuala pentru promovarea acestui litigiu.
Este deja de notorietate caracterul încasării acestor taxe de timbru, prima înmatriculare, mediu, sau ce alte denumiri vor mai capata acestea pe viitor. Consideram ca acest abuz al statului roman, prin intermediul organului fiscal competent, in speța ANAF-ul, de a incasa pe nedrept aceste taxe trebuie sancționat . având in vedere ca prin plata acestei taxe ce a creat un prejudiciu financiar important intimatului-contestator precum si prin demersurile efectuate ulterior in vederea recuperării sumei avansate, astfel ca găsim firesc ca acestuia, recunoscându-i-se dreptul pretins, sa-i fie restituite si toate aceste sume avansate, fara voia sa si fara ca acesta sa se afle in culpa.
Restul apărărilor invocate de care recurenta-parata sunt superflue întrucât nu se poate prevala de vreuna dintre situațiile prevăzute de disp. art. 454 NCPC ce ar putea sa o exonereze de la plata cheltuielilor de judecata.
IN D.: art. 205, art. 483 si urm. NCPC;
În dovedire au fost atașate împuternicire avocațiala nr._/27.10.2014 (1 fila); chitanța . nr. 63/23.10.2014 reprezentând onorariu avocat.
Deliberând asupra recursului, prin prisma criticilor formulate, a susținerilor intimatului, a dispozițiilor legale aplicabile, precum și a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, Curtea constată că este nefondat, urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Cu privire la greșita respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei-AFP Sectorul 3, Curtea constată că prima instanță a respins această excepție în mod corect având în vedere că a constatat că există o identitate între persoana acestei pârâte și persoana căreia reclamantul i-a solicitat restituirea taxei de poluare achitată acesteia, neavând relevanță sub acest aspect împrejurarea că potrivit dispozițiilor Legii nr. 9/2012 contravaloarea acestei taxe a fost virată în contul administrat de către Administrația F. pentru Mediu, având în vedere că această taxă a fost determinată de calculul efectuat de către recurenta-pârâtă concretizat prin decizia de calcul atacată de către reclamant cu contestație administrativ-fiscală, respinsă de asemenea ca neîntemeiată.
Pe fondul cauzei, Curtea constată de asemenea că susținerile recurentei-pârâte nu sunt fondate având în vedere că în mod judicios prima instanță a reținut prioritatea în aplicare a dispozițiilor art. 110 TFUE în raport de legislația internă care stabilește o astfel de taxă în cazul reclamantei-intimată, față de caracterul direct aplicabil al principiilor consacrate de jurisprudența stabilită în cauzele împotriva României, respectiv C. și C., de generală aplicare în egală măsură atât pentru autoritățile administrative, cât și pentru instanțele de judecată.
Astfel, în fapt Curtea reține că la data de 20.09.2012 recurenta-pârâtă a emis decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante în temeiul disp. legii nr. 9/2012 pentru suma de 6093 lei.
Prin urmare, la data emiterii acestei decizii de calcul erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 9/2012 astfel cum acestea au fost suspendate prin disp. OUG nr. 1/2012, potrivit cărora prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate de la aplicare până la data de 01.01.2013.
Pe de altă parte, Curtea constată că prin Ordonanța CJUE pronunțată la data de 03.02.2014 în cauza C. și C. nr. 214/13, instanța europeană a stabilit că„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În considerentele acestei Ordonanțe, CJUE a reținut următoarele:” În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când răspunsul la întrebarea formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.
Se impune aplicarea acestei dispoziții în prezentele cauze.
La punctul 55 din Hotărârea din 7 aprilie 2011, T. (C‑402/09, Rep., p. I‑2711), Curtea a amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
În această privință, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
În temeiul acestor principii, Curtea a statuat, la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, că o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, întrucât supune taxei pe poluare vehiculele de ocazie importate, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
La punctul 27 din Hotărârea din 7 iulie 2011, N. (C‑263/10), Curtea a ajuns la aceeași concluzie în ceea ce privește versiunile modificate ale OUG nr.50/2008. Astfel, fiecare dintre aceste versiuni modificate menținea un regim de impozitare care descuraja înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Prin intermediul prezentelor întrebări preliminare, instanțele de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 110 TFUE se opune și unui regim de impozitare precum cel instituit prin Legea nr. 9/2012.
Este cert, pe de o parte, că, asemenea OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare.
Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
Trebuie să se constate însă că OUG nr.1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Această concluzie nu este în niciun fel infirmată de faptul că OUG nr. 1/2012 nu a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 decât începând de la 31 ianuarie 2012, dată ulterioară celei la care doamna C. a achitat taxa pe poluare aplicată autovehiculului de ocazie pe care l‑a importat în România. Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012.
În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr.1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Cu privire la efectele în timp ale prezentei ordonanțe
În ipoteza în care Curtea ar hotărî că articolul 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel în cauză, guvernul român a solicitat Curții, în observațiile sale scrise, limitarea efectelor în timp ale deciziei sale.
Conform unei jurisprudențe constante, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i‑o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .. Rezultă că norma astfel interpretată poate și trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de decizia asupra cererii de interpretare, dacă sunt reunite și condițiile care permit supunerea litigiului privind aplicarea normei respective instanțelor competente (a se vedea în special Hotărârea din 2 februarie 1988, Blaizot și alții, 24/86, R.., p. 379, punctul 27, Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Brzeziński, C‑313/05, Rep., p. I‑513, punctul 55, și Hotărârea N., citată anterior, punctul 32).
Prin urmare, numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a invoca o dispoziție pe care a interpretat‑o (Hotărârea N., citată anterior, punctul 33).
În favoarea unei astfel de limitări, guvernul român subliniază în special faptul că legiuitorul național a acționat cu bună‑credință atunci când a înlocuit OUG nr. 50/2008 cu Legea nr. 9/2012, care avea ca scop să facă taxa pe poluare conformă cu articolul 110 TFUE.
Or, trebuie să se constate că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 31 și 32 din prezenta ordonanță, prin adoptarea OUG nr. 1/2012, guvernul român a menținut în vigoare o reglementare națională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 TFUE în Hotărârea T., citată anterior. Prin urmare, acest guvern nu poate invoca în mod util finalitatea urmărită de legiuitorul național.
În plus, potrivit jurisprudenței constante a Curții, o limitare în timp a posibilității de a invoca o dispoziție astfel cum a fost interpretată de Curte nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată (Hotărârea din 6 martie 2007, Meilicke și alții, C‑292/04, Rep., p. I‑1835, punctul 36).
Astfel, este necesar să existe un moment unic de stabilire a efectelor în timp ale interpretării solicitate pe care Curtea o dă unei dispoziții a dreptului Uniunii. În această privință, principiul potrivit căruia o limitare nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată garantează egalitatea de tratament a statelor membre și a celorlalți justițiabili în fața acestui drept și îndeplinește astfel cerințele care decurg din principiul securității juridice (Hotărârea Meilicke și alții, citată anterior, punctul 37).
La punctul 33 din prezenta ordonanță Curtea reiterează interpretarea pe care o oferise deja în Hotărârile citate anterior T. și N.. Întrucât Curtea nu a dispus, în acele hotărâri, o limitare în timp a efectelor interpretării menționate, și aceasta în pofida faptului că o astfel de limitare fusese de altfel solicitată de guvernul român în cauza N., o limitare în timp nu poate fi admisă în cadrul prezentei ordonanțe, care este adoptată în temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură.
Prin urmare, nu este necesar să fie limitate în timp efectele prezentei ordonanțe. ”
Astfel, Curtea reține ca fiind în mod direct și prioritar aplicabilă în prezenta cauză Ordonanța anterior menționată în virtutea disp.148 din Constituția României.
Cu privire la greșita acordare a dobânzilor legale, Curtea reține aplicabilitatea principiilor statuate de CJUE în cauza M. I., respectiv „Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe,. ”
Nefondate sunt și criticile vizând acordarea cheltuielilor de judecată, având în vedere împrejurarea că recurenta-pârâtă se află în culpă procesuală generată de refuzul său nejustificat de a proceda la restituirea taxei de poluare achitată de către intimatul-reclamant cu încălcarea disp. art. 110 din TFUE, context în care se apreciază că sunt incidente disp. art. 451-453 din C.proc.civ., considerente față de care, în temeiul art. 496 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004, va fi respins prezentul recurs ca nefondat.
În temeiul art. 451-453 C.proc.civ. va fi obligată recurenta-pârâtă la plata către intimatul-reclamant a sumei de 300 lei, cheltuieli de judecată, constând în taxa judiciară de timbru achitată în recurs, conform chitanței fiscale atașată dosarului cauzei.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă Direcția Regională a Finanțelor Publice București – Administrația sectorului 3 a Finanțelor Publice,, cu sediul în București, ., sect.2,împotriva sentinței civile nr.4864/08.07.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția C. Administrativ și Fiscal, în contradictoriu cu intimatul reclamant T. M. C. cu domiciliul ales în București, . nr.6, ., . și intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței nr.2094, corp A, sect.6ca nefondat.
Obligă recurenta pârâtă la plata către intimatul reclamant a sumei de 300 lei cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 26.02.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. L. G. Z.
GREFIER
C. A.
Red. GD/Ac
2 ex/
Jud. fond.I.S.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 136/2015. Curtea de Apel... | Refuz soluţionare cerere. Sentința nr. 8/2015. Curtea de Apel... → |
|---|
