Anulare act administrativ. Decizia nr. 136/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 136/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2015 în dosarul nr. 16327/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 136
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 14.01.2015
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. M. P.
JUDECĂTOR - M. D.
JUDECĂTOR - G. A. F.
GREFIER - A. M. C.
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 5765/25.09.2014 pronunțată de pronunțată de Tribunalul București - Secția a II- a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. G., având ca obiect anulare act administrativ - taxă de poluare, pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
În raport de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La apelul nominal făcut în ședință publică la a doua strigare, au lipsit părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează faptul că ambele părți au solicitat judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate.
Constatând că s-a cerut judecarea cauzei și în lipsa părților legal citate, în temeiul dispozițiilor art. 394 C.pr.civ. Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare asupra fondului recursului.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.5765 din 25.09.2014 Tribunalul București a admis cererea formulată de reclamantul C. G. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 2 și în consecință, a dispus anularea deciziei nr._/26.10.2012 privind stabilirea taxei emisii poluante și obligarea pârâtei A.F.P. sector 2 să restituie reclamantului suma de 3002 lei, cu titlu de taxă emisii poluante cu dobânda legală aferentă.
Împotriva sentinței civile anterior menționată a declarat recurs Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, solicitând modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca fiind neîntemeiată.
Recurenta afirmă că în mod greșit instanța fondului a admis cererea de chemare in judecata si a dispus restituirea sumei reprezentând taxa pentru emisiile poluante, precizând că plata taxei de poluare a cărei restituire se solicita, a fost efectuată in conformitate cu dispozițiile legale in vigoare, respectiv dispozițiile Legii nr.9/2012 și se face venit la Administrația Fondului de Mediu.
Față de susținerea reclamantului că taxa ar fi discriminatorie, recurenta afirmă că argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România, astfel că în cazul în care suntem în prezenta acelorași specificații tehnice, legislația națională prevede plata unei taxe de înmatriculare în România în același cuantum indiferent dacă este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția internă sau din cele produse în spațiul comunitar.
În ceea ce privește soluția de obligare la plata dobânzii legale, recurenta arată că din cuprinsul dispozițiilor art.124 din O.G. nr.92/2003 rezultă că persoana interesată are dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art.117 alin.2 sau la art.70 după caz, or reclamantul nu deține un titlu de restituire.
Recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 488 pct.8 C.proc.civ.
Intimatul reclamant a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului de față ca nefondat și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Analizând actele și lucrările dosarului, curtea va respinge ca nefondat recursul civil de față, pentru următoarele considerente:
Curtea constată nefondat motivul de recurs invocat în prezenta cale de atac, apreciind că sentința civilă criticată reflectă o corectă aplicare a principiului prevalenței dreptului comunitar asupra dreptului intern, pentru următoarele considerente:
Este de subliniat, în primul rând, că în temeiul art. 148 alin. 2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că din chiar cuprinsul legii fundamentale rezultă nu numai competența dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Prima instanța a făcut o corectă dezlegare a compatibilității dispozițiilor art. 4 din Legea nr.9/2012 cu prevederile art.110 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
În afara celor menționate de tribunal, se impune a fi subliniat că prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par.58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Aceeași interpretare este dată de CJUE în cauzele C-263/10 N. și cauzele conexate C-29/11 Sfichi și C-30/11 I..
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca răspuns la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “, în mod întemeiat a reținut instanța fondului incompatibilitatea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile Tratatului, sub aspectul taxării discriminatorii a autovehiculelor rulate.
Similar, prin ordonanța din 3.2.2014 pronunțată în cauzele conexate C-97/13 ȘI C-214/13, Curtea reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin Legea nr.9/2012, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fară însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În egală măsură, considerentele tribunalului cu privire la temeinicia cererii de acordare a dobânzii legale sunt pe deplin valabile, reflectând aplicarea principiului reparării integrale și efective a prejudiciului suferit de reclamantă prin impunerea taxei cu încălcarea principiului supremației dreptului comunitar.
De altfel, prin decizia preliminara pronunțată în cauza C-565/11 (M. I. împotriva Administrației Finanțelor Publice Sibiu, Administrației Fondului pentru Mediu), C.J.U.E. a statuat că: „Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (O.G. nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”, astfel că în mod greșit susține recurenta nelegalitatea hotărârii, prin raportare la nerespectarea condițiilor prevăzute de OG nr.92/2003.
În atare context, acțiunea reclamantului, prin care solicită restituirea taxei percepute în baza unui act normativ incompatibil cu legislația comunitară este admisibilă pe tărâmul dispozițiilor art.117 litera d din O.G. nr.92/2003 și întemeiată, considerente pentru care recursul civil de față va fi respins ca nefondat
În ceea ce privește cererea intimatului de obligare a recurentei la plata cheltuielilor de judecată, acesta se impune a fi respinsă pentru următoarele considerente:
Referitor la cheltuielile de judecată aferente fondului cauzei este de subliniat că în conformitate cu prevederile art.444 Cod procedură civilă, dacă prin hotărârea dată instanța a omis să se pronunțe asupra unui capăt de cerere principal sau accesoriu ori asupra unei cereri conexe sau incidentale, se poate cere completarea hotărârii în același termen în care se poate declara, după caz, apel sau recurs împotriva acelei hotărâri, iar în cazul hotărârilor date în căile extraordinare de atac sau în fond după casarea cu reținere, în termen de 15 zile de la pronunțare.
Potrivit dispozițiilor art.445 Cod procedură civilă omisiunea pronunțării instanței nu poate fi valorificată direct în calea de atac, astfel că solicitarea de acordare a cheltuielilor de judecată direct în recurs apare ca inadmisibilă.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată în recurs curtea constată că deși intimatul solicită obligarea recurentei la plata acestora nu dovedește avansarea unor atare cheltuieli.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul promovat de recurenta pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 2,împotriva sentinței civile nr. 5765/25.09.2014 pronunțată de pronunțată de Tribunalul București - Secția a II- a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. G. cu domiciliul ales în București, .. 23, ., ., ca nefondat.
Respinge cererea intimatului cu privire la cheltuielile de judecată.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 14.01.2015.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. M. P. M. D. G. A. F.
GREFIER
A. M. C.
Red./Thred. GAF
2 ex./18.01.2015
Tribunalul București – Secția a II-a C.
Jud. fond I. S.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1178/2015.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 1218/2015.... → |
|---|
