Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 1686/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1686/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-03-2015 în dosarul nr. 7688/3/2014
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.1686
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.03.2015
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE M.-C. I.
JUDECĂTOR L. - G. Z.
JUDECĂTOR C. - F. P.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurentul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva sentinței civile nr.4771/26.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimatul reclamant V. F. și intimata pârâtă U. S. HARET având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant V. F. personal și asistat de avocat în baza împuternicirii avocațiale aflate la dosar, lipsind recurentul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE și intimata pârâtă U. S. HARET.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care,
Interpelat, apărătorul intimatului reclamant învederează că nu mai sunt alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Apărătorul intimatului reclamant solicită respingerea recursului ca nefondat, menținerea sentinței civile recurate ca fiind legală și temeinică, fără cheltuieli de judecată.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului civil de față, constată următoarele:
1. Sentința obiect al recursului
Prin sentința civilă nr. 4771/26.06.2014, pronunțată de Tribunalul București-Secția a II-a contencios administrativ și fiscal în dosarul cu nr._ , pentru considerentele expuse în cuprinsul acestei hotărâri aflate la dosar:
- a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul V. F., în contradictoriu cu pârâta U. S. Haret și pe chematul în garanție Ministrul E. Naționale;
- s-a obligat pârâta U. S. Haret la eliberarea diplomei de licența și a suplimentului de diplomă;
- s-a respins cererea reclamantului de fixare a unui termen de executare a obligației de către pârâta U. S. Haret;
- a fost respinsă cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale formulată de reclamant, ca inadmisibilă;
- s-a luat act că reclamantul nu solicită cheltuieli de judecată;
- a fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. „S. Haret și s-a obligat chematul în garanție M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamant;
- a fost obligat chematul în garanție M. Educației Naționale la plata către pârâta U. S. Haret a sumei de 670 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
2. Recursul exercitat în cauză împotriva sentinței civile nr. 4771/26.06.2014 și procedura în fața instanței de recurs
2.1.1. Împotriva acestei sentințe a declarat, în termen legal, recurs motivat, întemeiat în drept pe dispozițiile art. 488 alin. 1 pct. 4 și 8 C.proc.civ., chematul în garanție M. Educației Naționale, prin care a solicitat ca, în urma admiterii recursului, să se caseze sentința recurată și, în urma rejudecării, să se respingă, ca neîntemeiată, cererea de chemare în garanție față de recurent.
2.1.2. În motivarea recursului, în esență, s-a arătat că, în mod greșit, ignorându-se prevederile legale din domeniul învățământului superior și fără a se ține cont de art.72 (art.60) C.proc.civ., a fost admisă cererea de chemare în garanție a M.E.N., că M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de U. „S. Haret”, iar, dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, conform legii, nu este culpa ministerului, că refuzul Ministerului Educației Naționale de a aproba tipărirea formularelor tipizate pentru ca U. „S. Haret” să-și îndeplinească obligația asumată față de absolvenții care au fost înmatriculați nelegal de această instituție la forme de învățământ neacreditate nu se circumscrie noțiunii prevăzute la art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004, că, în condițiile în care pârâta U. „S. Haret” nu și-a îndeplinit obligațiile prevăzute de art. 3 din Legea nr.443/2002, în sensul că a organizat și a desfășurat activitatea de învățământ fără respectarea legii, că nu există niciun act normativ care să oblige recurentul M. Educației Naționale la aprobarea tipăririi formularelor tipizate pentru diplomele de licență și suplimentele acestora, că, față de art. 3 din Legea nr. 443/2002, art. 1161 alin. 3 din Legea nr. 84/1995 și art. 17 din HG nr. 1011/2001, U. „S. Haret” avea obligația să se supună dispozițiilor legale privind procedura de autorizare și acreditare pentru toate formele de învățământ, precum și că instanța de fond, încălcând principiul separației puterilor în stat, a dispus peste atribuțiile trasate acesteia de legiuitor și a admis în mod netemeinic și nelegal acțiunea reclamantei, care nu a urmat o formă de învățământ reglementată conform dispozițiilor legale.
2.2. Intimata-pârâtă U. „S. Haret” a depus, la data de 24.11.2014, întâmpinare (filele 21-23-dosar recurs), prin care a invocat excepția nulității recursului, față de netimbrarea acestuia și neatașarea delegației consilierului juridic, a solicitat respingerea recursului ca nefondat și obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată.
2.3. Intimatul-reclamant V. F. a formulat, la data de 17.12.2014, întâmpinare (filele 50-54-dosar recurs), prin care a cerut respingerea recursului ca nefondat.
3. Considerentele instanței de recurs care au fundamentat soluția dată în cauză
Analizând recursul declarat, prin prisma motivelor de recurs formulate și observând dispozițiile art. 488 alin. 1 C.proc.civ., conform cărora casarea unei hotărâri se poate cere numai pentru motivele de nelegalitate enumerate la pct. 1-8 ale acestui articol, Curtea, în raport de actele și lucrările dosarului, apreciază recursul ca nefondat, pentru următoarele considerente, a căror expunere respectă exigențele art. 499 C.proc.civ.:
3.1. Nu este întemeiată excepția nulității recursului, invocată de intimata-pârâtă U. „S. Haret” prin întâmpinare, urmând a fi respinsă în consecință, având în vedere că recurenta a depus (fila 14-dosar Curte) dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantumul stabilit prin rezoluția din data de 15.09.2014 și față de împrejurarea că cererii de recurs îi este anexată (fila 8-dosar Curte) delegația consilierului juridic care a semnat recursul, fiind, astfel, îndeplinite cerințele formale impuse de art.486 alin.2 C.proc.civ.
3.2. Cu privire la motivul de recurs fondat pe art.488 alin. 1 pct. 8 C.proc.civ., Curtea reține caracterul său nefondat.
Astfel, trebuie relevat că, potrivit Ordinului MECT nr. 2284/ 2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca cererea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. „S. Haret” a solicitat recurentului-pârât M. Educației Naționale, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției din anul 2009.
Recurentul-pârât M. Educației Naționale a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. „S. Haret” a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
În aceste condiții, intimata-pârâtă U. „S. Haret” nu a putut da curs cererii intimatului-reclamant de eliberare a diplomei de licență, lipsindu-i formularele tipizate necesare.
Din cuprinsul corespondenței dintre cele două instituții, reține Curtea că între acestea există divergențe în ceea ce privește interpretarea normelor referitoare la organizarea învățământului la distanță și cu frecvență redusă, recurentul M. Educației Naționale considerând că aceste forme trebuie supuse procedurii de acreditare, potrivit art. 17 din HG nr. 1011/2001, în timp ce intimata-pârâtă U. „S. Haret” consideră că nu este necesară o astfel de acreditare pentru specializările acreditate pentru cursuri la zi, invocând în acest sens art. 8 din Ordinul MECTS nr. 3404/2006.
În soluționarea acestei divergențe de interpretare a legii, Curtea este obligată să aibă în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție-Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința de la 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. „S. Haret” să elibereze diploma de licența și/sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului (actualul recurent M. Educației Naționale) și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă.
Curtea subliniază importanța unei astfel de soluții de principiu dată de toți judecătorii care compun Secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, întrucât o astfel de soluție, chiar neavând forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune din necesitatea unificării practicii judiciare.
Astfel, prin soluția de principiu de mai sus, instanța supremă a arătat că a fost avută în vedere jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/2012, nr. 953/2012, nr. 1638/2012 și nr. 3302/2012 ale Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția de C. Administrativ și Fiscal.
Prin aceste decizii de speță, se reținuse că, în mod constant, s-a statuat, în jurisprudența Înaltei Curți de Casație și Justiție-Secția de C. Administrativ și Fiscal, în litigii de aceeași natură, că M.E.C.T.S. (actualul M. Educației Naționale) are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă (a se vedea, în acest sens, cu titlu de exemplu, deciziile nr. 5386/15.11.2011, nr. 5656/24.11.2011, nr. 5722/29.11.2011, nr. 628/8.02.2012, nr. 690/09.02.2012, nr. 708/ 10.02.2012, și nr. 709/10.02.2012).
De aceea, soluția se impune și în considerarea respectării principiului coerenței și unității jurisprudenței consacrat ca atare în practica Curții Europene a Drepturilor Omului (a se vedea cauza B. c. României).
De altfel, este de evidențiat că adeverința de studii eliberată intimatului-reclamant se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 alin. (8) teza finală din Legea nr. 554/2004.
3.3. Cu privire la motivul de recurs fondat pe art.488 alin. 1 pct. 4 C.proc.civ., Curtea reține caracterul său nefondat.
Astfel, trebuie reliefat că, potrivit art.488 alin. 1 pct. 4 C.proc.civ., „Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 4. când instanța a depășit atribuțiile puterii judecătorești”.
Reiese că acest motiv de casare poate fi invocat dacă instanța judecătorească săvârșește un act pe care numai un organ al puterii legislative ori al puterii executive îl poate face, aplică norme juridice abrogate, tăgăduiește orice valoare unui text care are forță legală, aplică o lege înainte de ., îl critică pe legiuitor în cuprinsul hotărârii sau face presiuni asupra lui, se pronunță pe cale de dispoziții generale sau creează norme juridice pe care le aplică în speța respectivă.
Or, este de observat că, în cauză, nu se pot nicidecum reține astfel de fapte ale primei instanțe.
De altfel, trebuie remarcat că motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 4 C.pro.civ., deși invocat de recurentul M. Educației Naționale în motivarea recursului, nu a fost dezvoltat corespunzător.
Mai mult, apreciază Curtea că nu pot fi reținute susținerile din recurs privind neanalizarea de către instanța de fond a hotărârilor de guvern prin care pârâta U. „S. Haret” a fost autorizată să funcționeze provizoriu și a dreptului acestei universități de a elibera acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neacreditate, deoarece aceasta nu formează obiectul cererii de chemare în garanție, instanța de fond nefiind învestită cu o cerere privind legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță.
În acest context, este important de evidențiat că, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, instanțele de judecată nu au fost sesizate în cadrul prezentului litigiu cu o cerere având ca obiect legalitatea acreditării formelor de învățământ de la distanță, ele nu puteau depăși atribuțiile puterii judecătorești în sensul invocat de recurent.
4. Soluția instanței de recurs și temeiul legal al acesteia
4.1. Pentru aceste considerente, care punctează anumite aspecte și explicitează, astfel, motivarea sentinței recurate, pe care instanța de control judiciar și-o însușește, Curtea, în temeiul art. 28 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, coroborat cu art. 496 alin. 1 C.proc.civ., va respinge recursul, ca nefondat, neverificându-se motivele de recurs invocate.
4.2. În fine, trebuie observat că intimata-pârâtă U. „S. Haret” a solicitat obligarea recurentului la plata cheltuielilor de judecată reprezentate de onorariu de avocat plătit în faza recursului, respectiv suma de 620 lei plătită de intimata-pârâtă potrivit ordinului de plată aflat la fila 25-dosar Curte.
Cu privire la aceste cheltuieli de judecată, Curtea, văzând că, întrucât recursul a fost respins ca nefondat, recurentul este în culpă procesuală, va obliga recurentul să plătească, către intimata-pârâtă U. „S. Haret” suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, apreciind că, în speță, sunt incidente -în raport de art. 494 C.proc.civ.- prevederile art. 451 alin. 2 C.proc.civ.
Din analiza acestor dispoziții legale, rezultă că instanța de judecată are dreptul, chiar și din oficiu, să reducă motivat partea din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, atunci când acesta este vădit disproporționat în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, ținând seama și de circumstanțele cauzei.
Or, în speță, Curtea observă că “activitatea desfășurată de avocat“ în prezenta cauză, în cazul avocatului N. S. C., angajat de intimata-pârâtă U. „S. Haret”, s-a limitat la întocmirea unei întâmpinări în fața instanței de recurs de șase pagini, pe un model folosit și în alte dosare, fără ca acest avocat să fi participat la singurul termen de judecată acordat în cauză în faza recursului, pentru a pune concluzii în combaterea recursului.
Văzând aceste aspecte, instanța apreciază ca onorariul de avocat solicitat prin prezenta cerere supusă analizei, în cuantum de 620 lei pentru intimata-pârâtă, este nepotrivit de mare, față de “activitatea desfășurată de avocat“, motiv pentru care instanța va admite în parte cererea de obligare a recurentului la plata cheltuielilor de judecată, în sensul învederat anterior.
Trebuie evidențiat, în acest context, că aprecierea că, în raport cu valoarea sau complexitatea cauzei ori cu activitatea desfășurată de avocat, se impune reducerea părții din cheltuielile de judecată reprezentând onorariul avocaților, se bazează pe faptul că nu ar fi echitabil ca partea ce a pierdut procesul să suporte un cuantum excesiv al cheltuielilor cauzat de un onorariu de avocat stabilit pe baze contractuale, consecința firească a unei asemenea constatări fiind aceea a suportării de către partea care a acceptat stabilirea unui anumit cuantum al onorariului de avocat a diferenței neimputate asupra părții căzute în pretenții.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca neîntemeiată, excepția nulității recursului.
Respinge recursul formulat de recurentul chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE împotriva sentinței civile nr.4771/26.06.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a C. Administrativ și Fiscal în contradictoriu cu intimatul reclamant V. F. și intimata pârâtă U. S. HARET, ca nefondat.
Obligă recurenta să plătească intimatei USH suma de 300 lei-cheltuieli de judecată reduse, conform art.451 alin 2 cpc.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.03.2015.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.- C. I. L.-G. Z. C.-F. P.
GREFIER,
D. Ș.
Jud fond TB2
C. A.
Red.C.F.P/5 ex
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 992/2015. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 3104/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
