Obligare emitere act administrativ. Încheierea nr. 11/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Încheierea nr. 11/2015 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-05-2015 în dosarul nr. 36687/3/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a de C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Încheiere
Ședința publică din data de 11 mai 2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: D. M. D.
JUDECĂTOR: I. F.
JUDECĂTOR: C. P.
GREFIER: M. G.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții-pârâți M. A. INTERNE și DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 4851/07.07.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul-reclamant R. N., și cu intimatul-intervenient C. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR- ORGANIZAȚIA PROFESIONALĂ A POLIȚIȘTILOR DIN M.A.I., în cauza având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici”.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspunde intimatul-reclamant, personal și asistat de avocat S. C., cu împuternicire avocațială la fila 26 din dosar, lipsind acelelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că, la data de 17.03.2015, prin serviciul registratură, recurenta-pârâtă Direcția Generală de Poliție a Municipiului București a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant, într-un singur exemplar, la data de 23.03.2015, intimatul-reclamant R. N. a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-intervenient, în două exemplare, la data de 24.03.2015, respectiv la data de 05.05.2015, intimatul-intervenient C. Național al Polițiștilor a depus la dosar răspuns la întâmpinarea formulată de intimatul-reclamant, precum și note scrise, iar, la data de 08.05.2015, recurentul-pârât M. A. Interne a depus la dosar răspuns la întâmpinările formulate de către intimatul-reclamant și intimatul-intervenient, într-un singur exemplar.
Curtea pune în discuție excepția lipsei calității de reprezentant, invocată de intimatul-reclamant R. N. prin întâmpinare.
Apărătorul intimatului-reclamant, arată că înțelege să renunțe la susținerea acestei excepții.
Intimatul-reclamant, prin apărător, arată că nu are de formulat cereri prealabile judecății cauzei.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul intimatului-reclamant solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca fiind temeinică și legală, cu cheltuieli de judecată. Arată că în anul 1996, intimatul-reclamant a fost angajat în cadrul M.A.I., iar în luna iulie a anului 2001 a fost selecționat în vederea susținerii examenului de admitere în cadrul Facultății de D. a Academiei de Poliție „A. loan C." - București, cursuri frecvență redusă, fiind declarat admis. De asemenea, învederează că, în perioada anilor 2001 - 2006 a urmat cursurile Facultății de D. a Academiei de Poliție „A. loan C." - București, la forma de învățământ frecvență redusă, specialitatea D., a susținut examenul de licență la în sesiunea februarie 2007 și a obținut media 7,50.
Arată că, pe perioada facultății atât cursurile cât și examenul de licență desfășurate în cadrul Academiei au avut ca obiect aceleași materii ca și la cursurile de zi, ba mai mult chiar examenul de licență a avut loc în aceeași zi și în aceleași săli de concurs cu studenții de la cursurile de zi, subiectele fiind comune și alese prin tragere la sorți din cadrul aceleași tematici și bibliografii.
Din această perspectivă, susține că a fost discriminat față de studenții de la cursurile de zi, din aceeași promoție, care au absolvit Facultatea de D. a Academiei de Poliție „A. I. C." - București, întrucât aceștia au fost avansați în gradul de subinspector de poliție odată cu obținerea diplomei de licență, iar reclamantul nu a fost avansat/trecut în corpul ofițerilor de poliție cu gradul profesional de subinspector de poliție nici până în prezent.
Susține că discriminarea s-a făcut la avansarea în gradul de subinspector de poliție deoarece studenții de la cursurile de zi au fost trecuți în corpul ofițerilor, iar cei de la frecvență redusă nu au primit acest grad profesional, cu toate că în anul 2001, când a fost selecționat pentru concursul de admitere la Academia de Poliție, a fost avut în calcul numărul necesar de studenți la frecvență redusă, care să fie avansați în corpul ofițerilor după absolvire, ținându-se cont de nevoile reale și posibilitățile fiecărei unități de poliție, fiind alocate fonduri bugetare în acest sens, iar după absolvirea cursurilor acestei instituții, indiferent dacă la zi sau frecvență redusă, trebuia să fie avansat la gradul de subinspector de poliție odată cu absolvenții cursurilor de zi care au fost trecuți în corpul ofițerilor doar în baza diplomei de licență. Depune note scrise.
După strigarea cauzei și încheierea dezbaterilor, se prezintă recurentele-reclamante, ambele reprezentate prin consilier juridic N. A., care depune delegație la dosar, solicitând admiterea recursurilor astfel cum au fost formulate.
CURTEA,
Având nevoie de timp pentru a delibera, va amâna pronunțarea, sens în care
DISPUNE
Amână pronunțarea la data de 13 mai 2015.
Pronunțată în ședință publică azi, 11 mai 2015.
Președinte Judecător Judecător
D. M. D. I. F. C. P.
Grefier
M. G.
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2684
Ședința publică de la 13.05.2015
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - D. M. D.
JUDECĂTOR - I. F.
JUDECĂTOR - C. P.
GREFIER - M. G.
Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurenții-pârâți M. A. INTERNE și DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 4851/07.07.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul-reclamant R. N., și cu intimatul-intervenient C. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR- ORGANIZAȚIA PROFESIONALĂ A POLIȚIȘTILOR DIN M.A.I., în cauza având ca obiect „litigiu privind funcționarii publici”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 11 mai 2015, fiind consemnate în încheierea de la acea dată, care face parte din prezența sentință, însă Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea pentru astăzi, când a hotărât următoarele:
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 13.05.2013 pe rolul Curții de Apel București - Secția a VIII-a de C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantul R. N. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții M. A. Interne și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București, obligarea acestora la:
1. trecerea/avansarea sa în corpul ofițerilor de poliție (categoria profesională „A") și să-i acorde gradul profesional de ofițer de poliție (subinspector de poliție) în condițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 360/2002, începând cu data de 06.02.2007 - data absolvirii Facultății de D. din cadrul Academiei de Politie A. I. C. București;
2. plata drepturilor salariale aferente gradului profesional de ofițer, începând cu luna mai 2010 și până la data încadrării efective în corpul ofițerilor de poliție;
3. emiterea unei dispoziții de numire pe o funcție corespunzătoare pregătirii sale profesionale în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
4. plata cheltuielilor de judecată.
La data de 05.06.2013, pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București cu sediul în București, a formulat și depus la dosar întâmpinare, prin care a invocat: excepția tardivității formulării acțiunii, excepția lipsei procedurii prealabile, excepția lipsei calității procesuale pasive a Direcției Generale de Poliție a Municipiului București și excepția prematurității punctului 3 din cererea de chemare în judecată.
La data de 05.09.2013, C. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR - organizația profesională a polițiștilor din M.A.I., a formulat în cauză cerere de intervenție în interesul reclamantului R. N., membru al acestei organizații profesionale.
Prin Sentința civilă nr. 2420/05.09.2013 Curtea de Apel București a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale și a declinat competența de soluționare a cererii în favoarea Tribunalului București – Secția a II-a contencios administrativ și fiscal.
Prin Sentința civilă nr. 4851 din 04.07.2014, Tribunalul București a respins excepțiile tardivității, lipsei procedurii prealabile, lipsei calității procesuale pasive și prematurității, invocate de pârâți, a admis cererea principală, a obligat pârâtul M. A. Interne să acorde reclamantului gradul profesional de subinspector de poliție începând cu data de 06.02.2007 și pe pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București să îl încadreze pe o funcție corespunzătoare pregătirii sale profesionale, a obligat pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București la plata către reclamant a diferenței de drepturi salariale corespunzătoare gradului profesional de subinspector de poliție, începând cu luna mai 2010 și până la data încadrării efective în corpul ofițerilor de poliție și a respins cererea reclamantului de acordare a cheltuielilor de judecată ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs pârâții M. A. Interne și Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
I. Recursul declarat de recurentul-pârât M. A. Interne (M.A.I.)
În motivare, recurentul a arătat că apreciază hotărârea atacată ca fiind netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:
1. Instanța de fond a respins greșit excepția tardivității cererii de chemare în judecată, motiv pentru care înțelege să o reitereze pentru următoarele considerente:
Intimatul-reclamant, prin cererea de chemare în judecată susține că este absolvent al Facultății de D. din cadrul Academiei de Poliție „Al. I. C.", cursuri frecvență redusă, cu diplomă de licență din anul 2007, iar acțiunea a fost promovată la data de 13.05.2013.
A susținut că din anul 2007 începe să curgă termenul în care intimatul-reclamant avea posibilitatea de a învesti instanța de judecată competentă cu soluționarea unei cereri de chemare în judecată.
A precizat faptul că promovarea acțiunii la data de 13.05.2013 nu poate fi acceptată, fără a se înfrânge termenul de 1 an, termen care se calculează de la data încălcării dreptului pretins, respectiv din anul 2007. Așa cum s-a statuat și în doctrină dreptul pretins trebuia valorificat în termenele prevăzute de legea contenciosului administrativ în vigoare în perioada de referință.
A solicitat să se constate ca în raport de prevederile art. 11 alin. (5) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, intimatul-reclamant este decăzut din dreptul de a promova acțiunea.
A arătat că în conformitate cu prevederile art. 11 alin. (1) lit. a și b din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, termenul de introducere a cererilor prin care se solicită anularea unui act administrativ individual sau recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate, este de 6 luni și se socotește de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, de la data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii.
Fără a se afla în vreuna dintre ipotezele prevăzute de art. 11 alin. (1) lit. a) și b) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, intimatului-reclamant îi sunt aplicabile dispozițiile art. 11 alin. (2) din același act normativ, iar în cauza de față data de la care începe să curgă termenul de prescripție este data la care intimatul-reclamant a absolvit cursurile cu frecvență redusă ale Facultății de D. din cadrul Academiei de Poliție „A. I. C.".
În situația în care instanța ar aprecia că dreptul intimatului-reclamant de a formula prezenta acțiune a început să curgă de la data comunicării răspunsului la memoriul adresat M.A.I., atunci solicitarea petentului ar trebui analizată în raport de acel termen și nicidecum de la data obținerii diplomei de licență așa cum solicită acesta.
2. Cu privire la aspectele reținute în cuprinsul sentinței atacate, referitoare la fondul cauzei, recurentul a învederat instanței de recurs următoarele:
Alineatul 3 al articolului 21 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, invocat în susținerea cererii formulate de către intimatul-reclamant, prevede modul de acordare a vadului de subinspector de poliție și încadrarea ca debutant pentru cei care au absolvit Facultatea de D. din cadrul Academiei de Poliție „A. I. C.".
Deși dispoziția invocată mai sus nu distinge în mod expres dacă facultatea de drept absolvită trebuie să fie la curs de zi sau la cursuri cu frecvență redusă, din interpretarea întregului act normativ rezultă că textul în cauză se referă numai la cei care au absolvit Facultatea de D. din cadrul Academiei de Poliție „A. I. C.", curs de zi.
Astfel, potrivit prevederilor art. 9 alin. 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, „...ofițerii de politie pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți, cu diplomă sau licență, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurtă durată ale M.A.I. sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției, stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor".
Totodată, art. 73 alin. 7 din același act normativ, stipulează că „ agenții de poliție care au absolvit studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor vacante, în condițiile prezentei legi".
Fiind evident că art. 73 alin. 7 din Legea nr. 360/2002 nu face distincție între absolvirea unei instituții civile de învățământ și a uneia militare, devine aplicabil principiul de interpretare a normelor juridice „ubi lex distinguit, nec nos distinguere debemus ".
În consecință, formulării generale a textului de lege îi corespunde o aplicare în aceeași măsură generală, fără ca interpretul să poată introduce distincții pe care legea nu le conține.
Recurentul a susținut că existența studiilor superioare reprezintă o condiție obligatorie pentru participarea agenților de politie la concursul respectiv și nicidecum pentru promovarea directă a acestora în corpul ofițerilor de poliție.
In referire la prevederile art. 9 alin. 2 din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, a arătat că locuțiunea „pot proveni" presupune latitudinea (posibilitatea) și nicidecum obligația imperativă pentru conducerea Ministerului A. Interne să reglementeze condițiile în care agenții de poliție, cu studii superioare, pot trece în corpul ofițerilor, având în vedere mai mulți factori de natură financiară și necesitățile impuse limitativ de funcțiile existente.
Recurentul a invocat prevederile art. 49 alin. 1, art. 133, art. 134 din Ordinul M.A.I. nr. 300/2004 privind unele activități specifice domeniului resurse umane în unitățile M.A.I., cu modificările și completările ulterioare, precum și Ordinul M.A.I. nr. 1017/2005 .
Prin urmare, apreciază că prevederile art. 9 alin. 2 din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, instituie posibilitatea trecerii în corpul ofițerilor a agenților de poliție absolvenți cu studii superioare însă, art. 73 alin. 7 din același act normativ condiționează acest lucru de promovarea unui concurs susținut în acest sens, care se organizează numai în momentul identificării unor posturi vacante de execuție prevăzute cu funcții de ofițer.
Mai mult, contrar aprecierilor intimatul-reclamant, absolvirea studiilor superioare, cu diplomă de licență, nu determină, implicit, trecerea agenților de poliție în corpul ofițerilor.
În acest sens, recurentul a invocat dispozițiile și art. 21 alin. 4 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului și a arătat că se face distincție între ofițerii de poliție care au absolvit Facultatea de D. din cadrul Academiei de Poliție „A. I. C.", cursuri de zi și cei care au absolvit aceeași instituție de învățământ la cursuri cu frecvență redusă sau alte instituții de învățământ superior.
Totodată, a susținut că potrivit prevederilor art. 19 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului, cu modificările și completările ulterioare, gradele profesionale se acordă în limita numărului de posturi prevăzute cu gradele respective, aprobat de ministrul afacerilor interne, în condițiile legii.
De asemenea, se impune precizarea că, având în vedere imposibilitatea trecerii tuturor agenților de poliție, absolvenți de studii superioare în corpul ofițerilor, precum și pentru a-i stimula pe cei care desfășoară activități suplimentare prevăzute în fișa postului, a fost emis Ordinul M.A.I. nr. 318/2004 prin care, la propunerea șefului nemijlocit, șefii de unități de poliție pot acorda agenților de poliție, absolvenți ai unor instituții de învățământ superior, cu diplomă de licență, un spor de 25 % din salariul de funcție.
Recurentul a mai arătat că, deși art. 20 alin. 4 din H.G. nr. 294/2007 privind organizarea și funcționarea Academiei de poliție „Al. I. C." din cadrul M.A.I. prevede că „la absolvirea Academiei, studenții care promovează examenul de licență primesc primul grad de ofițer odată cu promoția care finalizează studiile la forma de învățământ la zi", la art. 25 se statuează că acest act normativ intră în vigoare începând cu anul universitar 2007-2008, în timp ce reclamantul a absolvit Academia de politie „A. I. C.", cu diplomă de licență, în anul 2006.
Față de cele învederate, apreciază că sentința atacată este netemeinică și nelegală, motiv pentru care a solicitat admiterea recursului, așa cum a fost formulat și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii intimatului-reclamant fie ca tardiv formulată, fie ca neîntemeiată.
II. Recursul declarat de recurenta-pârâtă Direcția Generală de Poliție a Municipiului București (DGPMB)
În motivare, recurenta a invocat următoarele motive de nelegalitate:
Considerăm că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive. Apreciază că această excepția nu poate fi respinsă, motivându-se că reclamantul își desfășoară activitatea în cadrul instituției și îi revine obligația remunerării sale, deoarece acesta își desfășoară activitatea in calitate de agent de poliție, și nu de ofițer de poliție.
A arătat că susține această excepție, în considerarea prevederilor din Anexa la Ordinul ministrului A. Interne nr.600/2005 privind Competențele de gestiune a resurselor umane ale ministrului afacerilor interne, secretarilor de stat, secretarului general și șefilor/comandanților unităților Ministerului A. Interne, (astfel cum a fost modificat prin O.M.A.I. nr.750/2005) care la art.12 lit.f) prevede că Inspectorul general al Poliției Române propune trecerea agenților de poliție în corpul ofițerilor iar art.2 lit.a) stabilește aceea că Ministrul A. Interne aprobă acordarea gradului de sublocotenent (aspirant) absolvenților cu diplomă de licență ai Academiei de Poliție „A. I. C." sau ai altor instituții de învățământ superior care se pregătesc pentru nevoile Ministerului A. Interne în țară sau în străinătate".
Prin urmare, se remarcă faptul că Direcția Generală de Poliție a Municipiului București nu poate fi obligată în raportul juridic dedus judecății, neexistând dispoziții legale fixate de legiuitor în sarcina instituției noastre în ce privește trecerea/avansarea intimatului în corpul ofițerilor de poliție și acordarea gradului profesional de ofițer de poliție.
Recurenta a criticat soluția instanței de fond, în ceea ce privește respingerea excepției prematurității capătului de cerere privind obligarea instituției la „emiterea unei dispoziții de numire pe o funcție corespunzătoare pregătirii profesionale în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București" precum și plata drepturilor salariale aferente gradului profesional de ofițer, începând cu luna mai 2010 și până la data încadrării efective în corpul ofițerilor de poliție, capăt de cerere care este o consecință a solicitării de a fi numit pe o funcție corespunzătoare.
Astfel, a arătat că absolvenții Academiei de Poliție „A. I. C." sunt în primul rând repartizați la unități, iar ulterior sunt numiți la unitățile în cadrul cărora sunt repartizați.
In acest sens, a precizat că directorul general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, potrivit dispozițiilor art.42 din O.M.A.I. nr.600/2005, are următoarele obligații trasate în sarcina sa de actul normativ menționat mai sus: „Directorul general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București numește, definitivează, împuternicește și eliberează din funcție, suspendă sau pune la dispoziție, personalul din structura acestei direcții, care nu se regăsește în competența superioară" iar art.43 lit.b) completează: „Directorul general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București aprobă: „numirea în funcții a absolvenților instituțiilor de învățământ repartizați la unitate".
Prin urmare, directorul general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, aprobă numirea absolvenților de învățământ (cazul intimatului) care sunt repartizați la unitate, adică evident, în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, și nu are atributul repartizării absolvenților la unități.
Totodată, referitor la repartizarea absolvenților, art. 12 lit.f) din același act normativ stabilește faptul că „Inspectorul general al Poliției Române propune:
f) trecerea agenților de poliție în corpul ofițerilor".
De asemenea, recurenta a invocat dispozițiile O.U.G. nr.30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului A. Interne, care la art.2 lit.e) stabilește aceea că „Pentru realizarea obiectivelor din domeniile sale de competență, M. A. Interne exercită următoarele funcții: „funcția de management public, prin care asigură administrarea proprietății publice și private a statului pentru care statul este responsabil în domeniile sale de competență, precum și managementul serviciilor și resurselor financiare și umane" iar art.3 alin.l, pct.10 stabilește printre atribuțiile Ministerului A. Interne, aceea că „realizează managementul resurselor umane din cadrul ministerului".
Mai mult decât atât, nu are nicio relevanță în cauza de față, faptul că intimatul își desfășoară activitatea în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, deoarece își desfășoară activitatea în calitate de agent de poliție ca urmare a repartizării în cadrul instituției și nu în calitate de ofițer de poliție.
Astfel, atributul repartizării absolvenților, aparținând Ministerului A. Interne, acesta poate în funcție de locurile existente disponibile, în funcție de specificului pregătirii intimatului, de nevoile Ministerului A. Interne, să-1 repartizeze în cadrul oricărui inspectorat județean de poliție din țară, în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române, ori al Ministerului A. Interne.
Totodată, în situația în care (deși atributul repartizării absolvenților în cadrul unităților nu aparține conducerii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București) instanța ar dispune repartizarea acestuia în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București există posibilitatea inexistenței unui loc liber în schema instituției, de ofițer de poliție specific pregătirii sale, ceea ce ar duce la imposibilitatea numirii acestuia în cadrul instituției.
În acest sens, consideră că în mod nelegal, instanța de fond a respins excepția prematurității acțiunii, raportat la punctele 2 și 3 din cererea de chemare în judecată.
Recurenta a mai susținut că în mod nelegal, instanța de fond a respins excepția lipsei procedurii prealabile, formulată în contradictoriu cu Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și a invocat dispozițiile art.7 alin.l din Legea nr.554/2004.
În acest sens, a arătat că intimatul-recurent nu s-a adresat instituției cu nicio cerere în promovarea dreptului său și nici nu a formulat plângere prealabilă, evident neavând cu privire la ce, dacă anterior nu a formulat o cerere, la care eventual i-ar fi fost dat un răspuns nefavorabil.
Prin urmare, a arătat că instanța de fond a obligat pârâta Direcția Generală de Poliție a Municipiului București la „emiterea unei dispoziții de numire pe o funcție corespunzătoare pregătirii profesionale în cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București", trecând peste faptul că intimatul-reclamant nu a parcurs procedura prealabilă cu privire la acest aspect, cu instituția pe care a înțeles să o cheme în judecată, respectiv Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.
Recurenta a criticat sentința instanței de fond, și raportat la faptul că aceasta a respins excepția tardivității formulării acțiunii, arătând că intimatul, din anul absolvirii, respectiv anul 2007, nu a efectuat niciun demers ci a stat în pasivitate până în anul 2013, când a înțeles să introducă acțiunea.
Așadar, de la data la care intimatul a absolvit forma de învățământ și a constatat că nu i s-au respectat drepturile solicitate prin prezenta acțiune, până la introducerea cererii de chemare în judecată, acesta a stat în pasivitate, neînțelegând să-și fructifice pretinsul drept.
Prin urmare, operațiunea administrativă de care face vorbire Legea nr.554/2004, fiind necesar a fi efectuată de la data absolvirii instituției de învățământ, intimatul nu a luat așa cum am menționat, nicio măsură până în anul 2013.
În ceea ce privește soluția pronunțată pe fond, recurenta a arătat că, potrivit dispozițiilor art.9 alin.2 din Legea nr.360/2002, „Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți, cu diplomă sau licență, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurtă durată ale Ministerului A. Interne sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției, stabilite prin ordin al ministrului afacerilor interne".
Legiuitorul în acest context folosește sintagma „pot proveni și din...." ceea ce înseamnă că există această posibilitate și nu aceea că există o normă imperativă care să impună ca ofițerii de poliție să provină exclusiv și obligatoriu din rândul agenților de poliție absolvenți.
Totodată, art.73 alin.7 din Legea nr.360/2002, dispune: „Agenții de poliție care au absolvit studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, în condițiile prezentei legi". Așadar, trecerea în corpul ofițerilor de poliție se face prin concurs și nu din oficiu.
Mai mult decât atât, potrivit prevederilor art.19 alin.l din același act normativ, „Acordarea gradelor profesionale următoare în cadrul aceleiași categorii se face în ordinea ierarhică a gradelor, în limita numărului de posturi prevăzute cu gradele respective, aprobat de ministrul afacerilor interne", iar coroborând prevederile enunțate, se desprinde în mod cert ideea că existența studiilor superioare este o condiție necesară, însă nu și suficientă, pentru ca un agent de poliție să fie încadrat în corpul ofițerilor.
De asemenea, relevante sunt sunt și prevederile O.M.A.I. nr.665/28.11.2008 privind unele activități de management resurse umane în M. A. Interne, respectiv art.42 alin.l care stabilește: „Agenții de poliție/maiștrii militari și subofițerii care au absolvit studii superioare cu diplomă de licență au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, în condițiile legii, dacă îndeplinesc cumulativ următoarele criterii: a) sunt declarați "apt" din punct de vedere medical și psihic pentru corpul ofițerilor; b)studiile superioare absolvite corespund cerințelor postului;
c)nu se află sub efectul unei sancțiuni disciplinare; d) nu sunt puși la dispoziție în situațiile prevăzute la art. 65 din Legea nr. 360/2002, cu modificările și completările ulterioare, respectiv la art. 89 din Legea nr. 80/1995, cu modificările și completările ulterioare".
In drept, recurenta a invocat dispozițiile art.488 alin. 1 pct.8 din Codul de procedură civilă.
Examinând recursurile declarate, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 488 C.pr.civ., Curtea reține că sunt întemeiate, din următoarele considerente:
În ceea ce privește critica formulată de recurenți cu privire la soluția pronunțată de instanța de fond asupra excepției tardivității acțiunii, se constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că potrivit dispozițiilor art. 11 alin. (1) lit. b din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, termenul de introducere a cererilor prin care se solicită recunoașterea dreptului pretins și repararea pagubei cauzate, este de 6 luni și se socotește de la data primirii răspunsului la plângerea prealabilă sau, după caz, de la data comunicării refuzului, considerat nejustificat, de soluționare a cererii.
Nu poate fi primită interpretarea recurenților potrivit căreia, data de la care începe să curgă termenul de prescripție este data la care intimatul-reclamant a absolvit cursurile cu frecvență redusă ale Facultății de D. din cadrul Academiei de Poliție „A. I. C.", întrucât, față de textul legal citat, termenul de prescripție de 6 luni se calculează, nu de la data nașterii dreptului a cărui recunoaștere se solicită, ci de la data comunicării refuzului autorității de soluționare a cererii având ca obiect recunoașterea cestui drept.
Or, în speța de față, data comunicării refuzului este data la care intimatul a primit răspuns la memoriul adresat ministrului de interne, respectiv data de 11.02.2013, acțiunea fiind înregistrată pe rolul instanței la data de 13.05.2013, așadar cu respectarea termenului de 6 luni, soluția instanței de fond de respingere a excepței tardivității fiind temeinică și legală.
În ceea ce privește critica recurentei DGPMB referitoare la respingerea de către instanța de fond a excepției lipsei procedurii prealabile, se constată, de asemenea, că este neîntemeiată, întrucât din interpretarea sistematică a dispozițiilor art. 7, 8 și 11 din Legea nr. 554/2004, rezultă faptul că procedura prealabilă este aplicabilă numai în cazul în care se contestă, sub aspectul legalității, un act administrativ asimilat, numai acesta fiind susceptibil de revocare sau anulare. În situația în care se contestă refuzul de soluționare a unei cereri referitoare la un drept recunoscut de lege (act administrativ asimilat), așa cum este cazul în speță, persoana care se consideră vătămată de acest refuz nu trebuie să parcurgă procedura prealabilă, acesta având dreptul de a se adresa direct instanței de contencios administrativ în termenul de 6 luni de la data comunicării refuzului.
În ipoteza în care recurenta înțelege ca, în motivarea excepției lipsei procedurii preaalabile, să invoce de fapt împrejurarea că intimatul nu i-a adresat nicio cerere înainte de a formula acțiunea în instanță, aceasta este o chestiune care ține de fondul cauzei și în raport de care se apreciază dacă în speță a existat sau nu un refuz al recurentei DGPMB de a recunoaște dreptul intimatului, aspectele respective urmând a fi analizate în contextul în care instanța de recurs va examina criticile ce vizează temeinicia acțiunii formulate în contradictoriu cu DGPMB.
Referitor la critica legalității soluției instanței de fond de respingere a excepției lipsei calității procesuale pasive a DGPMB, se constată, de asemenea, că este neîntemeiată, argumentul recurentei, în sensul că nu are competența de a acorda intimatului gradul profesional de subinspector de poliție neprezentând relevanță, în condițiile în care, calitatea procesuală pasivă este conferită de un alt petit al cererii de chemare în judecată și anume, al treilea, având ca obiect obligarea la emiterea unei dispoziții de numire pe o funcție din cadrul DGPMB,
Și critica privind respingerea de către instanța de fond a excepției prematurității cererii, referitor la cel de-al treilea petit al acesteia, este neîntemeiată, Curtea observând că aspectele învederate de recurenta-pârâtă în susținerea acestei excepții țin exclusiv de fondul cauzei și nu pot fi examinate pe cale de excepție, întrucât vizează procedura de acordare a gradului, de repartizare pe funcții și de numire, inclusiv din perspectiva împărțirii atribuțiiulor între cei doi recurenți-pârâți, în raport de acestea stabilindu-se dacă există sau nu un refuz nejustificat de a soluționa solicitările intimatului-reclamant. Prin urmare, aceste chestiuni vor fi analizate de instanța de recurs, în contextul examinării legalității și temeiniciei soluției pronunțate pe fond.
Examinând criticile recurenților formulate cu privire la soluția instanței de fond de admitere a acțiunii, Curtea constată că intimatul-reclamantul este absolvent cu diplomă de licență al Facultății de D. a Academiei de Poliție „A. I. C.”, pe care a obținut-o în luna februarie 2007, așa cum rezultă din diploma nr. 7/14.01.2009.
Se constată că la data de 10.01.2013, intimatul-reclamant a adresat recurentului-pârât M.A.I. un memoriu prin care a solicitat avansarea în corpul ofițerilor de poliție și acordarea gradului profesional de ofițer de poliție, precum și plata drepturilor bănești aferente, începând cu data de 01.03.2007.
Prin adresa nr._ din 11.02.2013, recurentul-pârât M.A.I. a transmis intimatului-reclamant refuzul de a da curs acestor solicitări, motivând, în esență, prin aceea că trecerea agențiolor de poliție, absolvență de studii superioare, în corpul ofițerilor se poate face numai în urma susținerii unui concurs/examen organizat în acest sens.
Potrivit prevederilor art. 8 alin. (1) teza a doua din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, „De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.”
În conformitate cu dispozițiile art. 18 alin. (1) din același act normativ “Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă.”
Din interpretarea sistematică a textelor legale citate, rezultă, fără echivoc că soluția constând în obligarea autorității publice de a efectua o operațiune administrativă, așa cum se solicită în cazul de față, poate fi dispusă numai dacă se constată refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri sau refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative.
Prin urmare, în cazul de față, Curții îi revine sarcina de a analiza dacă există un refuz al recurenților-pârâți de a da curs solicitărilor intimatului-reclamant, urmând ca această analiză să se facă în mod distinct, pentru fiecare recurent-pârât, prin raportare la dispozițiile legale incidente și la atribuțiile legale ce revin fiecăruia în această procedură.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 9 alin. 1 și 2 din Legea nr. 360/2002 privind Statutul polițistului cu modificările și completările ulterioare:
„(1) Polițiștii provin, de regulă, din rândul absolvenților instituțiilor de învățământ ale Ministerului Administrației și Internelor.
(2) Ofițerii de poliție pot proveni și din rândul agenților de poliție absolvenți, cu diplomă sau licență, ai instituțiilor de învățământ superior de lungă sau scurtă durată ale Ministerului de Interne sau ai altor instituții de învățământ superior cu profil corespunzător specialităților necesare poliției, stabilite prin ordin al ministrului administrației și internelor”.
De asemenea, în conformitate cu art. 21 alin. 3 din același act normativ, „La absolvirea colegiului de poliție sau a facultății de drept din cadrul Academiei de Poliție "A. I. C." a Ministerului de Interne, polițistului i se acordă gradul profesional de subinspector de poliție și este încadrat ca debutant pe o perioadă de stagiu de un an”.
Din interpretarea sistematică a acestor dispoziții legale rezultă că, așa cum în mod corect a stabilit instanța de fond, absolvenților Academiei de Poliție „A. I. C.” a Ministerului Administrației și Internelor, fără deosebire în funcție de forma de învățământ, cursuri de zi sau cu frecvență redusă, li se acordă gradul profesional de subinspector de poliție și sunt încadrați ca debutanți pe o perioadă de stagiu de 12 luni, fără îndeplinirea altei formalități, deci fără a susține un concurs sau un examen.
De asemenea, se constată că în mod corect a reținut judecătorul fondului faptul că prevederile art. 73 alin. 7 din Legea nr. 360/2002, potrivit cărora „Agenții de poliție care au absolvit studii superioare au dreptul de a participa la concursul pentru ocuparea posturilor de ofițeri vacante, în condițiile prezentei legi.” sunt aplicabile instituțiilor de învățământ superior care nu aparțin Ministerului de Interne, întrucât o altă interpretare ar lipsi de efecte dispozițiile art. 21 alin. 3 din Legea nr. 360/2002, mai sus menționate, or interpretarea normelor juridice trebuie făcută în sensul aplicării, nu în cel al neaplicării.
În acest sens este și soluția de principiu pronunțată în ședința din 09.02.2009 de Plenul reunit al judecătorilor Secției de C. Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în scopul unificării practicii judiciare în această materie, soluția fiind în sensul că polițiștii, respectiv agenții de poliție/subofițerii care au absolvit Facultatea de D. (reorganizată ca Facultatea de Poliție) din cadrul Academiei de Poliție „A. I. C.”, sunt încadrați în corpul ofițerilor, respectiv li se acordă gradul de ofițer, fără îndeplinirea oricărei alte formalități (cum ar fi, spre exemplu, participarea la concurs).
În acord cu instanța de fond, Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție care, chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată față de rolul conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare.
De altfel, necesitatea respectării și la nivelul instanțelor ierarhic inferioare a unei asemenea jurisprudențe adoptate și urmate constant de instanța supremă, soluție orientată înspre finalitatea asigurării caracterului efectiv și concret al dreptului invocat de absolvenții, rezultă și din interpretarea considerentelor Curții Europene a Drepturilor Omului din hotărârea pronunțată în cauza B. împotriva României.
Având în vedere aceste aspecte, a nu constata incidența rațiunilor pentru care Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut încălcarea art. 6 paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, în sensul obligației instanțelor de recurs de a adopta o jurisprudență unitară astfel încât să fie respectat principiul securității juridice, care este implicită în ansamblul articolelor Convenției și care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept, în absența căreia instanțele interne de recurs ar deveni sursa nesiguranței juridice, micșorând astfel încrederea publicului în sistemul judiciar, ar avea drept consecință inerentă, prin generarea unei jurisprudențe neunitare la nivelul situației absolvenților în discuție, o aplicare și interpretare diferită a acelorași norme legale în situații similare.
Ținând cont de prevederile legale menționate și de soluția de principiu pronunțată în ședința din 09.02.2009 de Plenul reunit al judecătorilor Secției de C. Administrativ și Fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Curtea, în acord cu instanța de fond, constată că intimatul-reclamant, în calitate de agent de poliție care a absolvit Facultatea de D. (reorganizată ca Facultatea de Poliție) din cadrul Academiei de Poliție „A. I. C.”, are dreptul de a fi încadrat în corpul ofițerilor de poliție și de a i se acorda gradul de ofițer de poliție fără a susține un concurs sau un examen, așa cum i s-a comunicat de către recurentul-pârât M.A.I. prin adresa de răspuns nr._ din 11.02.2013.
În consecință, având în vedere și împrejurarea că trecerea în corpul ofițerilor și acordarea gradului corespunzător intră în atribuțiile recurentul-pârât M.A.I., în mod corect acesta a fost obligat prin sentința recurată să îl treacă pe intimatul-reclamant în corpul ofițerilor, să îi acorde gradul profesional de subinspector de poliție și să îl repartizeze, în vederea numirii pe o funcție corespunzătoare acestui grad, existând un refuz nejustificat în acest sens.
În ceea ce privește însă data de la care intimatului-reclamant trebuie să i se recunoască aceste drepturi, Curtea constată că în mod eronat s-a stabilit de către instanța de fond data de 06.02.2007.
Astfel, chiar dacă intimatul-reclamant a susținut examenul de licență în februarie 2007, acesta nu și-a manifestat voința de a fi trecut în corpul ofițerilor de poliție decât la data de 10.01.2013, prin memoriul adresat recurentului-pârât M.A.I., caracterul nejustificat al refuzului, cu consecința obligării recurentului la recunoașterea drepturilor intimatului neputându-se raporta decât la răspunsul dat la acest memoriu.
Prin urmare, din perspectiva raporturilor litigioase de contencios administrativ, nu are relevanță împrejurarea că dreptul intimatului s-a născut începând cu data la care a obținut titlul de licențiat, în condițiile în care acesta nu a înțeles să își exercite acest drept, în sensul de a solicita acordarea gradului de ofițer, întrucât, până la data la care acesta și-a manifestat voința în acest sens, nu se poate reține un refuz nejustificat al recurentului-pârât M.A.I. de a recunoaște dreptul intimatului, iar pe cale de consecință, pentru perioada anterioară acestei date, nu poate fi nici obligat să efectueze aceste operațiuni administrative.
În concluzie, Curtea constată că se impune reformarea sentinței instanței de fond, în sensul obligării pârâtului M.A.I. să îl avanseze pe reclamant în corpul ofițerilor de poliție și să îi acorde gradul profesional de subinspector de poliție, începând cu data de 10.01.2013 și nu cu data de 06.02.2007.
Întrucât recurentul-pârât M.A.I. a refuzat în mod nejustificat să recunoască dreptul intimatului-reclamant de a fi încadrat în corpul ofițerilor de poliție și de a i se acorda gradul de ofițer de poliție fără îndeplinirea unei alte formalități, Curtea constată că prin acest refuz intimatul a fost privat de drepturile salariale corespunzătoare gradului profesional cuvenit, acela de inspector de poliție.
Pe cale de consecință, se impune ca diferența dintre drepturile salariale încasate de intimat, în calitate de agent de poliție și drepturile salariale corespunzătoare gradului profesional de subinspector de poliție, care i s-ar fi cuvenit, să fie suportate începând cu data de 10.01.2013 și până la repartizarea în vederea numirii pe o funcție corespunzătoare, de către recurentul-pârât M.A.I. și nu de către recurenta-pârâtă DGPMB, așa cum în mod eronat a stabilit instanța de fond.
Astfel, Curtea constată că în sarcina recurentei-pârâtă DGPMB nu se poate reține un refuz nejustificat de a soluționa cererea intimatului-reclamant de a fi încadrat în corpul ofițerilor de poliție și de a i se acorda gradul de ofițer de poliție, având în vedere, în primul rând, că nu a fost sesizată cu o astfel de cerere, iar în al doilea rând, că și în ipoteza în care ar fi fost sesizată cu o astfel de cerere, solicitările exced atribuțiilor sale, fiind de competența M.A.I.
Simpla împrejurare că intimatul își desfășoară activitatea, în calitate de agent de poliție, în cadrul DGPMB, nu are relevanță, în condițiile în care, după absolvirea Academiei de Poliție, acesta nu a fost repartizat la DGPMB, în vederea numirii pe o funcție de ofițer corespunzătoare studiilor. Culpa DGPMB din perspectiva refuzului de plată a drepturilor salariale ar fi putut fi reținută numai în situația în care intimatul ar fi fost repartizat la această structură iar recurenta-pârâtă ar fi nu l-ar fi numit pe funcție sau, chiar dacă l-ar fi numit, nu i-ar fi plătit drepturile salariale aferente.
Or, în condițiile în care intimatului nu i s-a acordat gradul de ofițer și nu a fost repartizat, după absolvirea studiilor, la DGPMB, în vederea numirii în funcția de ofițer corespunzătoare, singurul răspunzător de prejudiciul rezultat din neîncasarea drepturilor bănești aferente este recurentul-pârât M.A.I, care, în urma reformării sentinței recurate, va fi obligat la plata diferenței dintre drepturile salariale încasate de intimat și drepturile salariale corespunzătoare gradului profesional de subinspector de poliție, începând cu data de 10.01.2013 și până la repartizarea în vederea numirii pe funcție.
Așa cum s-a reținut anterior, din interpretarea sistematică a prevederilor art. 8 alin. (1) teza a doua și art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, rezultă că soluția constând în obligarea autorității publice de a efectua o operațiune administrativă, așa cum se solicită în cazul de față, poate fi dispusă numai dacă se constată refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri sau refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative, ceea ce presupune ca premisă esențială, existența unei cereri.
În cazul de față, singura cerere formulată de intimat a fost adresată recurentului M.A.I., iar în mod corespunzător, acesta este singurul care a transmis un răspuns, apreciat de instanță ca fiind un refuz nejustificat, prin raportare la dispozițiile legale incidente.
Pe de altă parte, intimatul-reclamant nici nu era îndreptățit să solicite recurentei-pârâte DGPMB emiterea unei dispoziții de numire pe o funcție de ofițer de poliție și plata drepturilor salariale aferente, câtă vreme acestuia nu i-a fost acordat gradul de ofițer și nu a fost repartizat la DGPMB, pentru a fi numit în funcția de ofițer în cadrul acestei structuri.
Astfel, din interpretarea prevederilor legale incidente, așa cum în mod corect a învederat recurenta DGPMB, absolvenții Academiei de Poliție „A. I. C.” sunt în primul rând repartizați la unități, iar ulterior sunt numiți la unitățile în cadrul cărora sunt repartizați.
In acest sens, Curtea reține că potrivit art.43 lit.b) din O.M.A.I. nr.600/2005, „Directorul general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București aprobă: numirea în funcții a absolvenților instituțiilor de învățământ repartizați la unitate".
Prin urmare, directorul general al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, aprobă numirea absolvenților de învățământ care sunt repartizați la unitate, or, intimatul nu a fost repartizat la această unitate.
Astfel, întrucât atribuția repartizării absolvenților aparține M.A.I., acesta poate în funcție de locurile disponibile, de specificului pregătirii intimatului, de nevoile ministerului, să îl repartizeze pe intimat, nu numai la DGPMB, ci în cadrul oricărui inspectorat județean de poliție din țară sau în cadrul Inspectoratului General al Poliției Române.
Curtea reține că în aceste condiții, raportat la dispozițiile legale incidente, la atribuțiile prevăzute de lege și la împrejurarea că nu a fost sesizată cu nicio cerere de către intimatul-reclamant, în sarcina recurentei-pârâte DGPMB nu se poate reține un refuz nejustificat în privința recunoașterii drepturilor solicitate pe calea acțiunii formulate în contencios administrativ.
În consecință, sentința recurată este netemeinică în ceea ce privește obligarea pârâtei DGPMB la plata către reclamant a diferenței de drepturi salariale corespunzătoare gradului profesional de subinspector de poliție, începând cu luna mai 2010 și până la data încadrării efective în corpul ofițerilor de poliție și urmează a fi reformată sub acest aspect, în sensul că va fi respinsă ca neîntemeiată acțiunea formulată în contradictoriu cu această pârâtă.
Din aceste considerente, față de argumentele reținute în precedent, în temeiul dispozițiilor art. 496 din Codul de procedură civilă, Curtea va admite recursurile va casa în parte sentința recurată și, rejudecând, va admite în parte acțiunea, va obliga pârâtul M.A.I. să îl avanseze pe reclamant în corpul ofițerilor de poliție și să îi acorde gradul profesional de subinspector de poliție, începând cu data de 10.01.2013, să îl repartizeze, în vederea numirii pe o funcție corespunzătoare acestui grad și să îi plătească diferența drepturilor salariale corespunzătoare gradului profesional de subinspector de poliție, începând cu data de 10.01.2013 și până la repartizarea în vederea numirii pe funcție și va respinge acțiunea în contradictoriu cu pârâta DGPMB, ca neîntemeiată.
Totodată, Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței, referitoare la soluția pronunțată asupra excepțiilor invocate care este legală și temeinică și la soluția pronunțată asupra cererii de intervenție accesorie care nu a fost recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursurile formulate de recurenții-pârâți M. A. INTERNE (M.A.I.), cu sediul în București, Piața Revoluției, nr. 1A, sector 1, și DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI (DGPMB), cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 19, sector 3, împotriva sentinței civile nr. 4851/07.07.2014 pronunțate de Tribunalul București – Secția a II-a de contencios administrativ și fiscal în dosarul_, în contradictoriu cu intimatul-reclamant R. N., cu domiciliul în București, ., .. B, ., sector 6 și cu intimatul-intervenient C. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR- ORGANIZAȚIA PROFESIONALĂ A POLIȚIȘTILOR DIN M.A.I.., cu sediul în București, .. 6, sector 5.
Casează în parte sentința recurată și, rejudecând:
Admite în parte acțiunea.
Obligă pârâtul M.A.I. să îl avanseze pe reclamant în corpul ofițerilor de poliție și să îi acorde gradul profesional de subinspector de poliție, începând cu data de 10.01.2013, să îl repartizeze, în vederea numirii pe o funcție corespunzătoare acestui grad și să îi plătească diferența drepturilor salariale corespunzătoare gradului profesional de subinspector de poliție, începând cu data de 10.01.2013 și până la repartizarea în vederea numirii pe funcție.
Respinge acțiunea în contradictoriu cu pârâta DGPMB, ca neîntemeiată.
Menține celelalte dispoziții.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 13 mai 2015.
Președinte Judecător Judecător
D. M. D. I. F. C. P.
Grefier
M. G.
Red/thred. jud. PC/ 6 ex/ 2015.
Jud. fond: D. Donțete - Tribunalul București.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 610/2015. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 3796/2015. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
